Faptul ca de caţiva ani, in vocabularul uzual al limbii romane – la toate nivelurile şi chiar şi in mediul bisericesc – s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o grava eroare de exprimare in pronunţarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al creştinismului: Sfintele Paşti, sau Invierea Domnului, sub forma peiorativa şi stranie de "Paşte", ne determina sa luam atitudine, semnaland pericolul iminent de degenerare in erezie a conotatiilor biblice şi dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mantuirii noastre.

Cu precizarea ca nestiinta, indiferent cui aparţine, nu este o scuza, ci un pacat, in cele ce urmeaza vom face o prezentare sinteizata a locurilor biblice din Vechiul şi Noul Testament, ca preţioase şi incontestabile marturii interne, privind denumirea corecta de "Paşti", a acestei sarbatori.

Termenul de "Paşti", are in limba romana numai forma de plural pentru exprimarea corecta a multiplelor lui sensuri, din limba ebraica biblica: Chag ha’Ppesách= Sarbatoarea trecerii, sau "Ppesachim" = "a trecerilor" ( de la pesách = trecere)(cf. O. Densusianu, Istoria limbii romane, I, 1964, p.173; şi tot asa: Dictionarul limbii romane moderne,... Citește mai departe...»

24 DE ORE ORTODOXE – UN PROGRAM ORTODOX:

DIMINEAŢA

(Dacă e sărbătoare, mergem la biserică)

Citește mai departe...»

Sfânta Lumină a Paştilor de la Ierusalim

În fiecare Sâmbătă Mare, cu ocazia Pastelui Ortodox, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim are loc marea minune a Sfintei Lumini, care uimeste, bucură si dă credintă celor care se învrednicesc să fie acolo în acel moment.

1. PREGĂTIREA SFÂNTULUI MORMÂNT

Sâmbătă dimineata, înainte de slujba Învierii, are loc o verificare minutioasă a Mormântului. La această verificare participă reprezentanti ai tuturor cultelor crestine prezente la Ierusalim, precum si reprezentanti ai autoritătilor statului Israel. Scopul este acela de a verifica să nu existe nici o sursă de foc Citește mai departe...»

Tămâia. În toate religiile păgâne antice şi moderne tămâierea este nelipsită în slujbele religioase. Fumul de tămâie simbolizează rugăciunea ce se înalţă către Dumnezeu nu numai în iudaism şi creştinism, dar şi în hinduism, în budism etc. Grecii şi romanii ardeau tămâie în faţa statuilor zeilor în semn de adoraţie. De asemenea, în cultul adus împăratului tămâierea însemna recunoaşterea religiei de stat şi a împăratului ca zeu. Numeroşi au fost creştinii care au murit ca martiri fiindcă au refuzat să ardă tămâie în faţa statuilor zeilor sau a împăratului. În nopţile reci şi furtunoase se ardea tămâie pentru a izgoni spiritele rele.

În cultul morţilor fumul de tămâie indică drumul spre lumea de dincolo şi în acelaşi timp, mai ales în ţările calde, izgoneşte mirosul descompunerii, fiind absolut necesar pentru dezinfectare şi prevenire a contaminării. Tămâia era de asemenea un semn de omagiu, de respect care se aducea cuiva. În antichitate se oferea tămâie oamenilor de seamă: împăraţi, regi, principi, demnitari. E cazul celor trei magi care printre altele oferă tămâie Regelui nou născut, Hristos.

Psalmul 141,2 proclamă: „Ca fumul de tămâie să se înalţe către tine rugăciunea mea”. În Exod 30,34-38 tămâia devine simbolul adoraţiei adusă lui Dumnezeu. Fumul de... Citește mai departe...»