Evangelia zilei:

Nu “Paşte”, ci “Paşti”!

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Invierea Domnului Lavie

Fap­tul ca de caţi­va ani, in voca­bu­la­rul uzu­al al lim­bii roma­ne – la toa­te nive­lu­ri­le şi chiar şi in medi­ul bise­ri­cesc – s‑a ino­cu­lat, cu titlul de sin­drom, o gra­va eroa­re de expri­ma­re in pro­nu­nţa­rea denu­mi­rii bibli­ce a celui mai mare praz­nic al cre­ş­ti­nis­mu­lui: Sfin­te­le Paşti, sau Invi­e­rea Dom­nu­lui, sub for­ma peio­ra­ti­va şi stra­nie de “Paş­te”, ne deter­mi­na sa luam ati­tu­di­ne, sem­na­land peri­co­lul imi­nent de dege­ne­ra­re in ere­zie a cono­ta­ti­i­lor bibli­ce şi dog­ma­ti­ce, carac­te­ris­ti­ce aces­tui eve­ni­ment cul­mi­nant al man­tu­i­rii noastre. 

Cu pre­ci­zarea ca nes­ti­in­ta, indi­fe­rent cui apa­rţi­ne, nu este o scu­za, ci un pacat, in cele ce urmea­za vom face o pre­zen­ta­re sin­tei­za­ta a locu­ri­lor bibli­ce din Vechiul şi Noul Tes­ta­ment, ca preţi­oa­se şi incon­tes­ta­bi­le mar­tu­rii inter­ne, pri­vind denu­mi­rea corec­ta de “Paşti”, a aces­tei sarbatori.

Ter­me­nul de “Paşti”, are in lim­ba roma­na numai for­ma de plu­ral pen­tru expri­ma­rea corec­ta a mul­ti­ple­lor lui sen­suri, din lim­ba ebrai­ca bibli­ca: Chag ha’Ppesách= Sar­ba­toa­rea tre­ce­rii, sau “Ppe­sa­chim” = “a tre­ce­ri­lor” ( de la pesá­ch = trecere)(cf. O. Den­su­sia­nu, Isto­ria lim­bii roma­ne, I, 1964, p.173; şi tot asa: Dic­tio­na­rul lim­bii roma­ne moder­ne, Edi­tu­ra Aca­de­mi­ei R.P.R., 1958, p. 589 şi toa­te edi­ti­i­le ulte­ri­oa­re; se admi­te ca ter­me­nul “pesah” ar putea fi şi de ori­gi­ne egip­tea­na, iar in lim­ba roma­na ar fi ajuns prin fili­e­ra bizan­ti­no-lati­na, cu for­ma “Pas­chae”). In ara­mai­ca, dia­lec­tul pos­te­xi­lic ( vor­bit şi de Iisus ), exis­ta ter­me­nul pes­chá, care defi­nea sar­ba­toa­rea iudai­ca tar­zie a Paş­ti­lor, cu cere­mo­n­i­a­lul ei calen­da­ris­tic ( Mau­ri­ce Car­rez şi Franço­is Mar­cel, Dic­tio­na­rul grec-roman al Nou­lui Tes­ta­ment, trad. rom. de Ghe­ro­ghe Badea, Edi­tu­ra S.B.I.R., Bucu­res­ti, 1999, p. 221).

Aceas­ta este ce mai mare sar­ba­toa­re mozai­ca, avand praz­nu­i­re fixa, in fie­ca­re an de la 14 Nisan (Apri­lie) şi sim­bo­li­zand rena­ş­te­rea popo­ru­lui Isra­el la o via­ţa noua şi libe­ra de cre­din­te­le şi de robia egip­tea­na, des­cri­sa in Vechiul Tes­ta­ment in car­tea Iesi­e­rea 1, 8–11, 10. La vechii evrei “Paş­ti­le” se mai numeau “Sar­ba­toa­rea Dom­nu­lui” (chag-la Yaha­weh), dato­ri­ta insti­tu­i­rii ei divi­ne (Iesi­rea 12,14). Sem­ni­fi­ca­ţia de baza a ter­me­nu­lui “Pesa­ch – Paşti” (cf.dr. Vasi­le Tar­na­vschi, Arhe­o­lo­gia Bibli­ca, Cer­nau­ţi, 1930), este insa cea din Ieşi­rea 12, 12–13: “In noap­tea ace­ea voi tre­ce pes­te paman­tul Egip­tu­lui şi voi lovi pe tot inta­i­ul nas­cut in paman­tul Egip­tu­lui, al oame­ni­lor şi al dobi­toa­ce­lor, şi voi face jude­ca­ta asu­pra tutu­ror dum­ne­ze­i­lor in paman­tul Egip­tu­lui, caci Eu sunt Dom­nul. Iar la voi san­ge­le va fi semn pe case­le in care va veti afla (cf.v.7): voi vedea san­ge­le [mie­lu­lui] şi va voi ocoli şi nu va fi intre voi rana omo­ra­toa­re, cand voi lovi paman­tul Egip­tu­lui” (cf. si vv. 22–23). Tot din vre­mea ace­ea, Paş­ti­le mai poar­ta şi denu­mi­rea de “Sar­ba­toa­rea Azi­me­lor” (Chag ham­ma­tót; Iesi­rea 12, 15–20), din cau­za ca pe dura­ta celor sap­te zile de sar­ba­toa­re, la care evre­ii au mai ada­u­gat una de ordin agrar, lega­ta de ince­pe­rea sece­ri­su­lui (pr. prof. dr. Dumi­tru Abru­dan, diac. prof. dr. Emi­li­an Cor­ni­tes­cu, Arhe­o­lo­gia Bibli­ca pen­tru Facul­ta­ti­le de Teo­lo­gie, Edi­tu­ra I.B.M.B.O.R., Bucu­res­ti, 1994, p. 314) se con­su­ma numai “azi­ma”, adi­ca pai­ne nedos­pi­ta, amin­tind de alu­a­tul nedos­pit, pe care l‑au copt isra­e­li­ţii in noap­tea iesi­rii din Egipt (Iesi­rea 12, 34). Cine man­ca pai­ne dos­pi­ta in acest ras­timp “sufle­tul aces­tu­ia se va starpi in Isra­el” (Iesi­rea 12,15). Prin absenţa fer­men­ti­lor din dos­pi­re, anzi­ma sim­bo­li­za cura­ţia, pre­ve­ni­rea sta­rii de coru­pţie şi che­ma­rea fii­lor lui Isra­el la o via­ţa mai cura­ta şi mai sfan­ta (ibi­dem, p. 315).

Se dis­ting trei moda­li­ta­ţi de sar­ba­to­ri­re a Paş­ti­lor, in isto­ria veche a man­tu­i­rii: cea din noap­tea ple­ca­rii din Egipt (Iesi­rea 12, 1–28), con­ti­nu­a­ta apoi pana la ocu­pa­rea Canaa­nu­lui (Iosua3, 15–17;5, 10–12), a doua, de la intra­rea in Canaan, pana la robia babi­lo­ni­ca, şi a tre­ia, con­ti­nua şi astazi, este cea de dupa reve­ni­rea in ţara a seminţi­i­lor Iuda si Veni­a­min (ibi­dem, pp. 314–315). Denu­mi­rea actu­a­la a cere­mo­n­i­a­lu­lui pas­cal iudaic, este cea de “Seder” (ran­du­ia­la) şi se des­fa­soa­ra in fie­ca­re fami­le iudai­ca, in fie­ca­re sea­ra a zilei de 14 Nis­san (Apri­lie) (ibi­dem, p.316). La sina­go­ga nu se fac ser­vi­cii divi­ne, decat in pri­ma şi in ulti­me­le doua zile ale Sar­ba­to­rii (Paş­ti­lor = Azi­mi­lor), iar in case­le cre­din­cioşi­lor, ritu­a­lul Cinei Pas­ca­le (Seder), se res­pec­ta numai in pri­me­le doua seri (pr. prof. dr. Dumi­tru Abru­dan, Reli­gia iude­i­lor: Iudais­mul, in rev. “Mitro­po­lia Arde­a­lu­lui”, XXXI, 1986, nr. 5, p. 22). Toţi mem­brii fami­li­ei se adu­nau in jurul mesei şi fie­ca­re pri­meş­te cate un exem­plar din “haga­dah” (isto­ri­si­e­rea) de Paşti: o car­te care cuprin­de cere­mo­n­i­i­le şi lec­tu­ri­le ran­du­i­te pen­tru “Seder”. In mij­lo­cul mesei sunt aşe­za­te azi­me­le (mato­th), ier­buri ama­re şi un ou tare, copt in cup­tor (sim­bo­li­zand vechi­le sacri­fi­cii), patru­n­jel (sim­bo­li­zand via­ţa şi ver­dea­ţa pri­ma­ve­rii) şi un ames­tec numit “haro­set”, din mere, nuci, vin şi cina­mon (sim­bo­li­zand mate­ri­a­le­le folo­si­te de evrei pe cand erau sclavi in Egipt, la con­fe­cţio­na­rea cara­mi­zi­lor şi la con­stru­i­rea ora­şe­lor şi depo­zi­te­lor de gra­ne ale faraonului.)

Cel mai solemn moment al Sede­ru­lui il con­sti­tue intot­dea­u­na bine­cu­van­ta­rea (qadhis), ros­ti­ta de capul fami­lie asu­pra man­ca­ri­lor şi a mese­ni­lor, ina­in­te de spa­la­rea ritu­a­la a mai­ni­lor şi ase­za­rea tutu­ror la masa. De fapt, aceas­ta bine­cu­van­ta­re se impar­te in doua parţi, care se ros­tesc pe rand, in timp ce se con­su­ma patru paha­re de vin şi se savar­sesc trei spa­lari ritu­a­le ale mai­ni­lor, pe tot par­cur­sul ospaţului.

Menţio­nam insa ca acest ritu­al al Sede­ru­lui ţine numai de tra­di­ţia iudai­ca, nea­vand niciun fun­dament scrip­tu­ris­tic sau doc­tri­nar (pr. prof. dr. Dumi­tru Abru­dan, diac. prof. dr. Emi­li­an Cor­ni­tes­cu, o.c., p. 316). 

Reve­nind la momen­tul insti­tu­i­rii divi­ne a Sar­ba­to­rii Pas­ti­lor din Iesi­rea 12, actul jer­fi­rii milu­lui de un an (al carui san­ge repre­zin­ta ster­ge­rea paca­te­lor si impa­ca­rea popo­ru­lui cu Dum­ne­zeu), are un pro­nun­tat sens tipic: mie­lul pas­cal, ca intru­chi­pa­re a blan­de­tii si cura­ti­ei, il pre­fi­gu­rea­za pe Hris­tos “Mie­lul lui Dum­ne­zeu” (Ioan 1, 29), Care S‑a jer­fit pen­tru ier­ta­rea paca­te­lor intre­gii ome­niri. Tot un sens tipic are si cina pas­ca­la iudai­ca, pre­fi­gu­rand Sfan­ta Euha­ris­tie. Nez­dro­bi­rea oase­lor mie­lu­lui pas­cal (Iesi­rea 12,10) sem­ni­fi­ca uni­ta­tea popo­ru­lui ales si comu­niu­nea lui cu Dum­ne­zeu, iar in Noul Tes­ta­ment, nez­dro­bi­rea oase­lor Man­tu­i­to­ru­lui pe Cru­ce (Ioan 19, 36), repre­zin­ta inte­gri­ta­tea Bise­ri­cii uni­ver­sa­le, care este tru­pul Lui (I Corin­te­ni 12, 27).

In voca­bu­la­rul cres­tin, ter­me­nul ebraic “Pasti” a fost pre­lu­at fara nici o difi­cul­ta­te, pen­tru ca Pati­mi­le si Invi­e­rea Dom­nu­lui, ca eve­ni­men­te praz­nu­i­te in cea mai depli­na comu­niu­ne eccle­si­a­la, au coincis cu Pas­ti­le evre­ies­ti. Alta lega­tu­ra intre ele, in mod sigur nu exis­ta (cf. Corin­te­ni 5, 7–8), decat numai un firesc para­le­lism sino­ni­mic: dupa cum la baza Pas­ti­lor vechi sta eli­be­ra­rea unui popor dintr‑o robie vazu­ta, paman­teas­ca, Sar­ba­toa­rea cres­ti­na a Pas­ti­lor sem­ni­fi­ca eli­be­ra­rea tutu­ror popoa­re­lor din robia neva­zu­ta a paca­tu­lui si a mor­tii (ibi­dem).

Insa, ina­in­te de a intra in pro­fun­zi­mea date­lor nou­tes­ta­men­ta­re si ale tra­di­ti­ei cres­ti­ne, refe­ri­toa­re la Sar­ba­toa­rea Sfin­te­lor Pasti si la expri­ma­rea denu­mi­rii ei in for­ma exclu­si­va de plu­ral, se cuvi­ne sa facem o reca­pi­tu­la­re sin­te­ti­za­ta a prin­ci­pa­le­lor tex­te vechi­tes­ta­men­ta­re, toa­te avand ace­ea­si incar­ca­tu­ra tema­ti­ca si ace­lea­si cono­ta­tii eti­mo­lo­gi­ce, pe care, par­ti­al, le-am evi­den­ti­at deja mai sus.

Asa­dar in Iesi­rea 12, 11–12 se dis­pu­ne con­su­ma­rea „cu gra­ba” a mie­lu­lui pas­cal “caci este Pas­ti­le Dom­nu­lui”. In Iesi­rea 12, 12–13, este anun­ta­ta „tre­ce­rea” inge­ru­lui mor­tii care‑i va lovi numai pe intaii nas­cuti egip­te­ni; in Iesi­rea 12, 17 este men­tio­na­ta “scoa­te­rea” = „tre­ce­rea” tabe­ri­lor isra­e­li­te din paman­tul Egip­tu­lui; in Iesi­rea 12, 15–21, Pas­ti­le = Azi­mi­le (7 zile); in Iesi­rea 12, 22–23: din nou se spu­ne ca “are sa tre­a­ca Dom­nul sa loveas­ca Egip­tul, dar evrei ii va cru­ta; in Iesi­rea 12, 27: mie­ii jun­ghiati de Pasti = “jer­fa ce o adu­cem de Pasti Dom­nu­lui”; in Iesi­rea 12, 41–42: dupa tre­ce­rea celor patru sute trei­zeci de ani de robie “a fost” = “a mai tre­cut” inca o noap­te de pri­ve­ghe­re pen­tru Dom­nul, pe care “o vor pazi fiii lui Isra­el din neam in neam”; in Iesi­rea 12, 43: – avem sin­gu­rul loc biblic in care se vor­bes­te de “Ran­du­ia­la Pas­te­lui” (adi­ca for­ma de sin­gu­lar), cu refe­ri­re expre­sa si exclu­si­va la mie­lul pas­cal in sine, ca „nimeni din cei de alt neam sa nu manan­ce din el!”; in Iesi­rea 12, 48 se pre­ci­zea­za: „Iar de va veni la noi vre­un strain, sa faca Pas­ti­le Dom­nu­lui, sa tai impre­jur pe toti cei de par­te bar­ba­teas­ca ai lui …”; in Iesi­rea 14, 21–31 este vor­ba de inca o tre­ce­re (a tre­ia): “Fiii lui Isra­el au tre­cut prin marea [Marea Rosie, n.n.] ca pe uscat…”; in Iosua 3, 15–17 se pome­ne­ste de tre­ce­rea Ior­da­nu­lui (a patra) de catre Isra­el, sub con­du­ce­rea lui Iosua, ca si prin Marea Rosie, in tim­pul lui Moi­se; in Iosua 5, 10–12 se men­tio­nea­za cea din­tai ser­ba­re a Pas­ti­lor in Tara Sfan­ta, la Ghil­gal, in sesu­ri­le Ieri­ho­nu­lui si ince­ta­rea manei.

Iata deci, ca in Vechiul Tes­ta­ment atat in momen­tul insti­tu­i­rii ei divi­ne (Iesi­rea 12) cat si in con­tex­tul ei isto­ric ime­di­at (Iosua 1–5), Sar­ba­toa­rea mozai­ca a Pas­ti­lor cunoas­te numai for­ma de plu­ral, toc­mai dato­ri­ta mul­ti­ple­lor ei sem­ni­fi­ca­tii, pe care si le pas­trea­za intoc­mai, ba chiar si le mai si spo­res­te in crestinism.

Prin veni­rea lui Iisus Hris­tos, sar­ba­to­ri­le iudai­ce, ca si tot cul­tul divin public al Vechiu­lui Tes­ta­ment si-au inche­iat rolul lor de tipuri sau de “umbre” ale sar­ba­to­ri­lor cres­ti­ne, care, inca din vea­cul apos­to­lic come­mo­rea­za si actu­a­li­zea­za mari­le eve­ni­men­te din isto­ria man­tu­i­rii (John Bli­gh, Gala­tians. A Dis­cus­sion of St. Paul’s Epis­tle, (Hou­se­hol­der Com­men­ta­ries, 1) Lon­don, 1969, pp. 375–377). De alt­fel, insu­si Sfan­tul Apos­tol Pavel infa­ti­sea­za via­ta cres­ti­na ca pe o mare sar­ba­toa­re a bucu­ri­ei, praz­nu­i­ta „cu azi­mi­le cura­ti­ei si ale ade­va­ru­lui” (I Corin­te­ni 5, 8) (O. Cull­man, Auto­ri­tés (art.), la J.-J. Von All­men, Voca­bu­lai­re Bibli­que, 3‑éme éd,. Neu­cha­tel, 1964 p.32). Aceas­ta imen­sa bucu­rie a res­ta­bi­li­rii armo­ni­ei uni­ver­sa­le prin Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos ( Colo­seni 1, 17–20), isi gaseste cea mai potri­vi­ta expre­sie in cul­tul divin public al Bise­ri­cii, in imno­lo­gia cres­ti­na (Efe­seni 5, 19; Colo­seni 3, 16; Iacov 5, 13) pre­cum si intr-un cadru fes­tiv si deo­po­tri­va duhov­ni­cesc: in praz­nu­i­rea sar­ba­to­ri­lor crestine.

In ceea ce pri­ves­te argu­men­te­le bibli­ce nou­tes­ta­men­ta­re des­pre denu­mi­rea cres­ti­na de Pasti, a Sar­ba­to­rii Invi­e­rii Dom­nu­lui, care a inlo­cu­it cu suc­ces Pas­ti­le Vechiu­lui Tes­ta­ment, ter­me­nii sunt mult mai lim­pezi si mai fermi, iar sen­sul lor de o cla­ri­ta­te incon­tes­ta­bi­la. Alt­fel, in Matei 26, 17–19 este men­tio­na­ta „cea din­tai zi a Azi­m­lor”, cand “uce­ni­cii lui Iisus L‑au intre­bat: Unde voies­ti sa-Ti pre­ga­tim sa mananci Pas­ti­le? (v. 17); tot asa si ras­pun­sul lui Iisus: “Mer­geti in ceta­te, la cuta­re si spuneti‑i: Inva­ta­to­rul zice: Tim­pul meu este aproa­pe; la tine vreau sa fac Pas­ti­le cu uce­ni­cii Mei” (vv.18 si 19). In Matei 27, 15 ni se spu­ne: “Iar la sar­ba­toa­rea Pas­ti­lor, dre­ga­to­rul avea obi­ce­iul sa eli­be­re­ze mul­ti­mii un vino­vat pe care voiau ei” (cf. si Mar­cu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39). In Mar­cu 14, 1 citim: “Si dupa doua zile erau Pas­ti­le si Azi­mi­le”, iar in Mar­cu 14, 12–16 ni se rela­tea­za: “in ziua cea din­tai a Azi­me­lor, cand jert­feau mie­lul de Pasti, uce­ni­cii Lui L‑au intre­bat: Unde voies­ti … ca sa mananci Pas­ti­le? … si le‑a zis: Mer­geti in ceta­te si va va intam­pi­na un om, ducand un vas de lut cu apa … si unde va intra, spu­neti sta­pa­nu­lui casei: Unde este oda­ia de oas­peti, in care sa mananc Pas­ti­le impre­u­na cu uce­ni­cii Mei? … si au gasit asa pre­cum le‑a spus si au pre­ga­tit Pastile”.

In Luca 22, 1 avem un enunt: “Si se apro­pia praz­ni­cul Azi­me­lor, care se chea­ma Pasti”, iar in Luca 22, 7 se con­fir­ma ca, a sosit ziua Azi­me­lor, in care tre­bu­ie sa se jert­feas­ca mie­lul de Pasti”; drept pen­tru care , in Luca 22, 11–13, se sta­bi­les­te locul pre­ga­ti­rii Pas­ti­lor, ast­fel incat, in Luca 22, 15–16, Man­tu­i­to­rul va da glas unei dorin­te a Lui pe care o nutrea mai demult: “Mult am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai ina­in­te de pati­ma mea. Caci zic voua ca de acum nu voi mai man­ca din aces­tea pana cand se vor implini in impa­ra­tia lui Dumnezeu”.

In Evan­ghe­lia a IV‑a date­le refe­ri­toa­re la “Pasti” sunt si mai pre­ci­se si mai con­cre­te si mai expli­ci­te. Ast­fel, in cele trei sar­ba­tori ale „Pas­ti­lor Iude­i­lor”, pe care le pome­ne­ste cu titlu de repe­re cro­no­lo­gi­ce, aceas­ta Evan­ghe­lie: „Si erau aproa­pe Pas­ti­le Iude­i­lor si Iisus S‑a urcat la Ieru­sa­lim” (urmea­za acum pri­ma alun­ga­re a vanza­to­ri­lor de ani­ma­le si a zara­fi­lor din cur­tea templului).

Urma­rea aces­tei actiuni n‑a intar­zi­at sa se pro­du­ca: „Iar cand eram in Ieru­sa­lim, la praz­ni­cul Pas­ti­lor (ace­la­si din 2, 13) multi au cre­zut in nume­le Lui, vazand minu­ni­le pe care le facea” (Ioan 2, 23). In Ioan 6, 4, con­tex­tul savar­si­rii minu­nii inmul­ti­rii celor cinci paini si doi pes­ti din Bet­sai­da-Iulia, al satu­ra­rii celor pes­te cinci mii de oameni si mai ales, al celei mai ample cuvan­tari a Man­tu­i­to­ru­lui Iisus Hris­tos des­pre Sfan­ta Euha­ris­tie ( Ioan 6, 26–58), este un con­text emi­na­men­te pas­cal: “Si era aproa­pe Pas­ti­le, praz­ni­cul Iude­i­lor”. Tot asa, una din­tre cele mai ecla­tan­te dovezi ale ato­tpu­ter­ni­ci­ei si dum­ne­zai­rii lui Iisus, minu­nea invi­e­rii din morti a lui Lazar din Beta­nia, s‑a savar­sit “aproa­pe de Pas­ti­le Iude­i­lor” – ulti­mul pasti petre­cut de Iisus in Ieru­sa­lim” (Ioan 11, 55) – iar unge­rea Dom­nu­lui “cu mir de nard curat, de mult pret” (Ioan 12, 3), ca ultim act pre­ga­ti­tor “pen­tru ziua ingro­pa­rii Lui” (Ioan 12, 7), a avut loc tot in Beta­nia “cu sase zile ina­in­te de acest Pasti” (Ioan 12, 1). Eve­ni­men­te­le din sap­ta­ma­na Sfin­te­lor Patimi sunt puse de auto­rul Evan­ghe­li­ei a IV‑a intr-un dra­ma­tic con­text con­cen­tric, din ce in ce mai apro­pi­at de acest praz­nic iudaic al ulti­me­lor Pasti din via­ta paman­teas­ca a Dom­nu­lui Hris­tos: “Iar ina­in­te de praz­ni­cul Pas­ti­lor, sti­ind Iisus ca a sosit cea­sul Lui, ca sa Se mute din lumea aceas­ta la Tatal, a ara­tat ca iubind pe ai Sai care sunt in lume, pana la sfar­sit i‑a iubit”.

Intr‑o atmosfe­ra de cres­can­da ampli­fi­ca­re dra­ma­ti­ca, in Evan­ghe­lia a IV‑a, ince­pu­tul “Dru­mu­lui Cru­cii” este cu pre­ci­zie men­tio­nat: “Si era vine­rea Pas­ti­lor, ca la al sase­lea ceas…” (Ioan 19, 14).

Tot intr-un con­text pas­cal (Fap­te 12, 1–2) si tot intr‑o dra­ma­ti­ca atmosfe­ra de ten­siu­ne pro­du­sa in via­ta Bise­ri­cii pri­ma­re de per­se­cu­tia declan­sa­ta de rege­le Irod Agri­pa I, nepo­tul lui Irod cel Mare, a fost “ucis cu sabia Iacov, fra­te­le lui Ioan” unul din­tre Apos­to­lii de “inti­mi­ta­te” ai Dom­nu­lui (Petru, Iacov si Ioan), dupa care, „vazand ca este pe pla­cul Iude­i­lor, a mai luat si pe Petru (si erau zile­le Azi­me­lor), pe care si prinzandu‑l l‑a bagat in tem­ni­ta, dandu‑l la patru straji de cate patru osta­si, ca sa‑l pazeas­ca, vrand sa‑l scoa­ta la popor dupa Pasti” (Fap­te­le Apos­to­li­lor 12, 3–4). Intru­cat Bise­ri­ca vea­cu­lui apos­to­lic si‑a cen­trat intrea­ga via­ta cul­ti­ca pe con­ti­nu­tul “Jert­fei vii” a lui Hris­tos, pen­tru Sfin­tii Apos­toli, pre­cum si pen­tru toti fiii de atunci ai Bise­ri­cii, ide­ea de a muri pen­tru Hris­tos si Evan­ghe­lie (cf. Mar­cu 8, 35 si loc. par.), era insa­si ratiu­nea de a exis­ta a cres­ti­nis­mu­lui, potri­vit si argu­men­tu­lui paulin din I Corin­te­ni 5, 7: “caci (si) Pas­ti­le nos­tru, His­tros, S‑a jer­fit pen­tru noi”.

Des­pre sar­ba­to­ri­rea Pas­ti­lor in Bise­ri­ca vea­cu­lui apos­to­lic, gasim infor­ma­tii in cele mai vechi scri­eri ale cres­ti­nis­mu­lui (Con­sti­tu­ti­i­le Apos­to­li­ce, V, 17–19; VIII, 33; Canoa­ne­le Apos­to­li­lor; Cano­nul I – Anti­ohia, men­tio­na­te la pr. prof. dr. Ene Bra­nis­te, Litur­gi­ca gene­ra­la ( cu notiuni de arta bise­ri­ceas­ca), Edi­tu­ra I.B.M.B.O.R., 1985, p. 214). Potri­vit aces­tor mar­tu­rii, denu­mi­rea de Pasti, la ince­put era atri­bu­i­ta de catre pri­mii cres­tini come­mo­ra­rii anu­a­le a Cinei cele de tai­na, cele­bra­ta in Joia Pati­mi­lor, sea­ra, printr‑o masa ritu­a­la care imi­ta Cina lui Iisus si Sfan­ta Euha­ris­tie (ibi­dem).

Asa cum la evrei, denu­mi­rea de Pasti s‑a extins, in timp, la intrea­ga peri­oa­da a Azi­me­lor (14–21 Nisan), tot asa si pri­mii cres­tini au tre­cut, trep­tat, de la come­mo­ra­rea Sfin­tei Cine, la ace­ea a mor­tii si mai ales a Invi­e­rii Dom­nu­lui. Come­mo­ra­rea in para­lel a Cinei si a Invi­e­rii in Bise­ri­ca pri­ma­ra, cu ace­la­si titlu de Pasti, con­sti­tu­ia o anti­ci­pa­re a ceea ce in lite­ra­tu­ra teo­lo­gi­ca de mai tar­ziu, se va numi „Pas­ti­le Cru­cii” ( adi­ca sar­ba­toa­rea Sfin­te­lor Patimi) si “Pas­ti­le Invi­e­rii” (come­mo­ra­rea Invi­e­rii Dom­nu­lui). Deci prin Pasti, cres­ti­nii Bise­ri­cii pri­ma­re, ca si cei din vea­cu­ri­le ime­di­at urma­toa­re, inte­le­geau atat sar­ba­toa­rea Invi­e­rii dom­nu­lui cat si a Cinei celei de tai­na, pre­cum si a Sfin­te­lor Patimi, iar une­ori numai come­mo­ra­rea aces­to­ra (cf. Sfan­tul Ioan Gura de Aur, Cuvan­ta­rea I la Rusa­lii, la pr. dr. D. Fecio­ru, Cuvan­tari la praz­ni­ce impa­ra­tes­ti, p. 247). De ace­ea, sap­ta­ma­na numi­ta de noi, cei de astazi, „Sap­ta­ma­na Sfin­te­lor Patimi”, sau “Sap­ta­ma­na Mare”, la ei se numea “Sap­ta­ma­na Pas­ti­lor” sau “Zile­le Pas­ti­lor” (Con­sti­tu­ti­i­le Apos­to­li­ce, V, 13, 18, in vol. Scri­e­ri­le Parin­ti­lor Apos­to­lici, I, II, pp. 129, 147).

Cu tim­pul, insa notiu­nea de Pasti s‑a cla­ri­fi­cat si s‑a res­trans numai la Sar­ba­toa­rea Invi­e­rii Dom­nu­lui, pe care noi, cei ce‑i sun­tem astazi nevred­nici bene­fi­ci­ari, nici macar nu ne stra­duim sa‑i reti­nem si sa‑i ros­tim corect denu­mi­rea bibli­ca (de Pasti), ci o risi­pim in tot felul de expri­mari nea­u­ten­ti­ce, nese­ri­oa­se si chiar ere­ti­ce, cum ar fi: “Pas­te”; “de Pas­te”; “la Pas­te”; “Pas­te feri­cit!”, etc., toa­te ilus­trand o regre­ta­bi­la caren­ta de cul­tu­ra cres­ti­na, sau cum am mai zis la ince­put, un grav pacat cu nestiinta.

Dar de acum gata! S‑a inche­iat cu nes­ti­in­ta, cu baj­ba­ia­la si cu incer­ti­tu­di­nea, bine­s­ti­ind ca noi nu praz­nuim “Pas­te­le”, ci “Sfin­te­le Pasti” si ca e inco­rect sa ne feli­ci­tam cu “Pas­te feri­cit!” sau chiar cu “Pasti feri­ci­te!”, pen­tru ca atat Pas­ti­le cat si Cra­ci­u­nul sau alte sar­ba­tori, sunt zile pli­ne de sfin­te­nie si de feri­ci­re prin insa­si natu­ra lor, asa­dar, dorin­ta noas­tra tre­bu­ie sa se refe­re la noi insi­ne si la fap­tul ca noi, via­ta noas­tra si fami­lia noas­tra tre­bu­ie sa dorim a fi feri­ci­ti de Sfin­te­le Pasti, de Cra­ciun, de Anul Nou, sau de alte sar­ba­tori! Cine are urechi de auzit …

Pro­to­pop dr. IOAN BUDE

Dis­tri­bu­ie:

Un rãspuns la Nu “Paşte”, ci “Paşti”!

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: