Maica Domnului
Cinstirea Maicii Domnului de cãtre ortodocsi
Biserica Ortodoxă învață despre Maica Domnului cele predanisite de Sfânta Tradiție și de Sfânta Scriptură, și zi de zi, o cinstește în Bisericile sale, cerând ajutorul și acoperământul ei. Cunoscând faptul că bucurie îi aduc doar laudele care sunt pe potriva adevăratei sale slave, Sfinții Părinți și imnografii au înălțat rugăciuni fierbinți către ea și Fiul ei, pentru a fi învățați cum să o cinstească. „Îngrădește-mi gândurile mele, Mântuitorul meu; că îndrăznesc a lăuda pe Preacurata Maica Ta”. «Biserica învață că Hristos S-a născut cu adevărat din Pururea Fecioara Maria». Este de trebuință pentru noi să mărturisim că Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru a nu cădea în hulă; întrucât cei care tăgăduiesc faptul că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, nu sunt credincioși, ci ucenici ai fariseilor și ai saducheilor».
Din Tradiția noastră cunoaștem că Născătoarea de Dumnezeu era fiica bătrânilor Ioachim și Ana; Ioachim se trăgea din spița regească a lui David, iar Ana din familie preoțească. În ciuda neamului lor ales, erau săraci. Însă nu acest lucru îi supăra pe acești doi oameni plini de virtuți, cât faptul că nu aveau copii și nu puteau nădăjdui că urmașii lor Îl vor vedea pe Mesia. Și iată,... Citește mai departe...»
Prohodul Maicii Domnului – Mãnãstirea Nicula 2013 (fragment)
Prohodul Adormirii Maicii Domnului
Prohodul Maicii Domnului - Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a “Adormirii Prea Sfinte Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea
(Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod)
Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria
Despre Preacinstirea Sfintei Fecioare Maria
Arh. Cleopa Ilie - "Cãlauza in credinta ortodoxã"
Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocsii, o cinstiti atât de mult si vă închinati la ea ca la Dumnezeu?
Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria si Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult decât pe toti sfintii si îngerii, dar totusi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce i se dă ei se numeste preacinstire (supravenerare), si ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o ''prietenă'' a Lui, asemenea celorlalti sfinti. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): ''Ceea ce esti mai cinstită decât heruvimii si mai slăvită fâră de asemănare decât serafimii''. Ea este mai presus decât sfintii si îngerii, deoarece si îngerii si oamenii i se închină. Astfel, i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), si în acelasi chip i s-a închinat ei si Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43). însăsi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceste că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a fâcut mie mărire Cel Putemic... (Luca 1, 48-49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu.