Prin pilda bogatului anonim şi a săracului anumit, Lazăr, Revelaţia aruncă lumini decisive asupra soartei omului pe pământ, pe planul lumii, precum şi asupra urmărilor,
cu necesitate, pe planul veşniciei.
Deocamdată desprindem câteva probleme:
I. Situaţia în lumea aceasta:
1. Slava şi mizeria existând deodată, într-un conflict surd: una în uşa celeilalte.
2. Slăvitul bogăţiei e anonim; săracul e numit cu numele, e Lazăr; Lazării lumii la
porţile bogaţilor!
3. Bogaţii nu înţeleg nimic; înţelegerea lor nu se întinde nici până la porţile casei.
4. Câinii înţeleg mai mult; „inima de câine” au dat-o bogatului, iar ei se milostivesc şi
ling bubele săracului.
II. Vine moartea. Moartea e un factor „neprevăzut”, care nu simplifică nicidecum, ci
complică toate problemele. Moartea, în primul moment al ei, pune capăt la o stare de
lucruri: coseşte şi slava deşartă şi mizeria neînţeleasă. Cu moartea se termină timpul,
gâlceava istoriei, dar începe veşnicia. Năpasta morţii e: că pe bogat îl trimite în văpaie
veşnică şi pe Lazăr în fericire veşnică. Dar e o acuză nedreaptă pe socoteala morţii: nu
ea face deosebirea, nu moartea dă sentinţa.
Omul trece prin moarte ca... Citește mai departe...»

In fiecare zi avem de luptat cu noi insine pentru a putea alege sa facem ceea ce este placut lui Dumnezeu.

Pacatul pe care l-am lasat sa intre in noi si cu care ne-am obisnuit, ne impiedica sa facem binele, ceea ce ne este de folos noua si altora.

Avem de luptat zilnic cu raul din noi, pana reusim sa scoatem afara ceea ce ne face rau, ceea ce ne chinuie.

Diavolul cauta sa ne convinga personal sau prin altii, sa fim comozi, sa cautam doar placerile egoiste si astfel sa stam departe de Dumnezeu si de adevarata fericire.

Pacatul ne face sa fim dezinteresati de o viata morala, ne face sa uitam de Dumnezeu, sa fim indiferenti fata de adevarul descoperit de Dumnezeu spre mantuirea noastra.

Nu ne iubim cu adevarat cand alegem sa facem raul. Ne facem singuri rau, lasandu-ne amagiti de vicleanul diavol, care ne face sa confundam raul cu binele.

Suferim de pe urma raului pe care am ales sa-l facem, noua si altora, dar nu avem puterea sa ne oprim din alegerea pacatului ca mod de viata.

Oprirea de la rau este singura solutie prin care scapam de suferinta si nefericire. Ca sa ne oprim de la a face raul trebuie... Citește mai departe...»

Cand potrivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean. In vremea negrijei de mantuire trupul se naravise cu patimile si poftele, iar acestea l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau, mai bine zis, au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, si se intarata pana si impotriva lui Dumnezeu.
"Caci pofta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate." Asa vine ca fiecare ducem o povara in spate - trupul de pe noi. De la starea asta si pana la a-l face sa fie templu sau Biserica a Duhului Sfant e de luptat de cele mai multe ori viata intreaga.
Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu el decat... Citește mai departe...»