Nu cunosc pe nimeni care să nu aibă nevoie de Hristos, pentru că n-am întâlnit niciodată un om pe deplin viu; toţi sunt nişte muribunzi, de la naştere până la mormânt...
Cei mai jalnici sunt aceia care, deşi sunt duşi ca vitele la tăiere, bravează, gesticulând ca nişte stăpâni ai destinului: sunt cei cu bani, cu putere... Paradoxal ei sunt cei mai stăpâniţi de moarte şi tot ce pot cumpăra cu averile lor e blestemul ce cade peste urmaşi...
Blestemul de a nu pricepe niciodată înţelepciunea simplă a Vieţii înseşi: că şi moartea ne-a fost dată din dragoste, ca sfârşit al păcatului, nu al omului... Crucea ne vindecă de prostia absolută...ne... Citește mai departe...»

O, uşoară durere de cap duce brusc la concluzia: "cred că m-a deochiat careva" şi imediat după aceasta la gândul că: "trebuie să mă descânte cineva". Iar descântecul de multe ori conţine rugăciunea "Tatăl nostru" zisă ca formulă magică, apoi semnul crucii, şi de multe ori unele bolboroseli care nu se aud, iar câteodată şi frecarea mâinii drepte în zona venelor.
Descântecul se vrea a fi un fel de vrăjitorie, o formulă magică care dezleagă deochiul, un mod rapid de a alunga "chipurile" duhul rău care-ţi dă dureri de cap.

Cu descântecele şi deochiul se ocupă ţigăncile vrăjitoare, cu scopul vădit de a mai face câte un ban. Pentru a convinge mai uşor pe cei slabi în credinţă, şi pentru a le arăta că descântecele nu sunt păcat, ţigăncile folosesc în ritual lor o cruce, icoane, şi fel de fel de obiecte bisericeşti, amestecând răul cu binele, asociind vrăjitoria unui scop nobil. Sfântul Apostol Pavel întâlnind un vrăjitor pe nume Elimas, în Salamina, care încerca să stea în calea propovăduirii Evangheliei lui Dumnezeu, a privit ţintă la el şi a zis: "O, tu cel plin de... Citește mai departe...»

Unde se aratã cã o mãrturisire sincerã a Sfintilor Pãrinti este primitã de catre unii ierarhi ca fundamentalism, dar si solutia ce se oferã acestei probleme este pe mãsura împietririi celor de pe urmã

De curand am participat la o conferinta preoteasca cu tema "Spovedanie si Liturghie", unde am ridicat urmatoarele probleme.

1. Ce canoane sa dam la spovedanie?
(aici in Ardeal, daca opresti de la spovedanie, te parasc satenii la protopopiat si episcopie, si superiorii te preseaza sa lasi dupa oameni)
Ierarhul mi-a raspuns ca aceste canoane au fost date de Sfintii Parinti, nu de Dumnezeu, asa ca nu mai trebuie tinute.

2.Am intrebat daca pot face uz de puterea preoteasca de a nu dezlega pacatele betivilor care nu vor nicicum sa se lase de betie. Raspunsul episcopului a fost ca nu e deloc bine sa facem asa.

3.Am intrebat daca pot amana penitentul, sa vina alta data la spovedanie cand vad clar ca nu e pregatit si vine din plictiseala. Raspunsul a fost NU.

4.Am intrebat ce fac cu canonul care nu ma lasa sa impartasesc omul ce nu a postit Postul Mare. Nici vorba sa fie aplicat, a fost raspunsul.

Ideea era ca Sfintii Parintii au fost doar oameni, ca Dumnezeu Hristos a iertat pe pacatoasa... Pe loc n-am avut inspiratia sa spun ca Sfintii Parinti au fost inspirati de Duhul... Citește mai departe...»