Cine nu are nevoie de Hristos ? – un strigãt frânt în gânduri

Nu cunosc pe nimeni care să nu aibă nevo­ie de Hris­tos, pen­tru că n‑am întâl­nit nici­o­da­tă un om pe deplin viu; toţi sunt niş­te muri­bu­nzi, de la naş­te­re până la mormânt…
Cei mai jal­nici sunt ace­ia care, deşi sunt duşi ca vite­le la tăie­re, bra­vea­ză, ges­ti­culând ca niş­te stă­pâni ai des­ti­nu­lui: sunt cei cu bani, cu pute­re… Para­do­xal ei sunt cei mai stă­pâ­ni­ţi de moar­te şi tot ce pot cum­pă­ra cu ave­ri­le lor e bles­te­mul ce cade pes­te urmaşi…
Bles­te­mul de a nu pri­ce­pe nici­o­da­tă înţe­lep­ciu­nea sim­plă a Vieţii înseşi: că şi moar­tea ne‑a fost dată din dra­gos­te, ca sfârşit al păca­tu­lui, nu al omu­lui… Cru­cea ne vin­de­că de pros­tia absolută…ne face să înţe­le­gem Viaţa…
Numai Hris­tos poa­te face în noi atâ­ta lini­ş­te încât să putem auzi Via­ţa, atâ­ta cură­ţe­nie ca s‑o putem simţi… Numai Hris­tos ne poa­te des­chi­de ochii de la celă­lalt capăt, lăun­tric, al fiinţei noas­tre ca s‑o putem vedea…
Numai Hris­tos are cuvin­te­le, Sân­ge­le şi Trupul…
Cine poa­te să nu aibă nevo­ie de Hristos?