Evangelia zilei:

Despre suflet, moarte şi judecatã

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

!!!_N!T3_of_T3RROR_!!!* Unul este ade­vă­rul neîn­do­iel­nic: sufle­tul omu­lui este nemu­ri­tor şi după moar­te intrăm în veş­ni­cie. Şi de aici depin­de unde va fi aşe­zat sufle­tul omu­lui după moar­te. Să ne îngri­jim deci de sufle­tul nos­tru şi să‑l avem cât se poa­te de curat.
* Conş­ti­inţa fie­că­rui om va fi cel mai mare acu­za­tor la jude­ca­ta lui Dum­ne­zeu. De ace­ea, acum, când sun­tem în via­ţă, să ne schim­băm şi să ne pocă­im. Să‑L rugăm pe Dum­ne­zeu ca sfârşi­tul vieţii noas­tre să fie cre­ş­ti­nesc şi să dăm răs­puns bun la Înfricoşătoarea
Judecată.
* Pre­zenţa lui Dum­ne­zeu înseam­nă pre­zenţa îndu­ră­rii, iubi­rii, pre­zenţa îmbră­ţi­şă­rii lui Dum­ne­zeu. Noi sun­tem cau­za pen­tru care nu sun­tem îmbră­ţi­şa­ţi de Dum­ne­zeu, nu pri­mim dra­gos­tea Sa şi ast­fel rămâ­nem lip­si­ţi sufle­teş­te şi sufe­rim. Şi toa­te aces­tea pen­tru că nu avem legă­tu­ră sufle­teas­că cu Dum­ne­zeu. Dum­ne­zeu este lumi­nă; dacă noi simţim întu­ne­ric, înseam­nă că nu avem în noi lumi­nă dum­ne­ze­ias­că. Dacă simţim pova­ra conş­ti­inţei este pen­tru că nu ne-am împă­cat cu Dumnezeu.
* Fie­ca­re om va avea de înfrun­tat gre­u­ta­tea morţii. Însă cu cât devi­ne omul mai duhov­ni­cesc, cu atât mai puţin va gus­ta din chi­nu­ri­le ieşi­rii sufle­tu­lui. Va tre­bui să ne găsim în rugă­ciu­ne, pocă­inţă şi trezvie. Să fim cu lua­re-amin­te la gân­du­ri­le, cuvin­te­le, simţu­ri­le şi fap­te­le noas­tre. Să răb­dăm ispi­te­le şi să‑i ier­tăm din ini­mă pe cei ce ne învinuiesc.
* Ori­ce înfăp­tu­im pen­tru aproa­pe­le nos­tru ni se va întoar­ce de către Dum­ne­zeu. Ier­tăm, vom fi ier­ta­ţi, iubim, vom fi iubi­ţi, facem milos­te­nie, vom fi milos­ti­vi­ţi. Nu îl jude­căm pe sea­mă­nul nos­tru, nu ne va jude­ca nici Dum­ne­zeu pe noi. Toa­te se vor face în mod egal. Ori­ce dăruim, aceas­ta vom primi.
* Când cunoa­ş­tem calea de mân­tu­i­re, este uşoa­ră mân­tu­i­rea… Este impo­si­bil ca omul care iubeş­te, care nu jude­că, care iar­tă, tre­ce cu vede­rea şi milu­ieş­te, să rătă­ceas­că dru­mul mân­tu­i­rii. Să fim atenţi să nu pier­dem mân­tu­i­rea sufle­tu­lui nos­tru, căci lumea întrea­gă nu preţu­ieş­te cât un suflet nemuritor.
* Moar­tea este pun­tea care‑l tre­ce pe om din lumea aceas­ta spre cea­lal­tă. După ce se închid ochii tru­pu­lui, se des­chid înda­tă ochii sufle­tu­lui şi aces­ta vede lucruri pe care nu le vedea îna­in­te cu ochii trupului.
* Sufle­tul care se nevo­ieş­te, care rab­dă, care cre­de neclin­tit în exis­tenţa lui Dum­ne­zeu şi în via­ţa cea­lal­tă, în zile­le în care pri­meş­te harul se sim­te ca şi când ar fi îna­r­mat cu arme­le lumi­nii şi capă­tă încre­de­re depli­nă în Dum­ne­ze­ul şi Părin­te­le Ceresc.
Pen­tru a ajun­ge cine­va la aceas­tă măsu­ră, tre­bu­ie ca mai îna­in­te să depu­nă aici, în lume, efor­turi după porun­ca lui Dum­ne­zeu. Să rab­de ispi­te­le, neca­zu­ri­le, dure­ri­le. Să se sme­reas­că încon­ti­nuu. Să izgo­neas­că cuge­te­le rele ime­di­at ce aces­tea îşi fac apa­ri­ţia. Să fie cu lua­re-amin­te la pro­pria via­ţă. Şi atunci, în vre­mea când nu se aşteap­tă, va simţi cer­ce­ta­rea haru­lui lui Dumnezeu.
* Sufle­tul este duh, este sufla­rea lui Dum­ne­zeu. A venit de la Dum­ne­zeu şi la Dum­ne­zeu se va întoar­ce. Sufle­tul este impor­tant şi este supe­ri­or înge­ri­lor. Aceas­tă sufla­re va ple­ca în cea­sul morţii, îl va întâl­ni pe Dum­ne­zeu Tatăl şi, dacă a înfăp­tu­it lucră­ri­le lui Dum­ne­zeu, se va mân­tui veş­nic, dacă le‑a făcut pe ale dia­vo­lu­lui, va mer­ge cu dia­vo­lul… De ace­ea să ne îngri­jim să aju­tăm sufle­tul care a ple­cat, prin Sfin­te Litur­ghii, prin rugă­ciuni, prin milos­te­nii. Toa­te aces­te fap­te mij­lo­cesc în faţa lui Dum­ne­zeu pen­tru sufle­tul care a plecat.
* Sufle­te­le sunt nemu­ri­toa­re. Moar­tea nu atin­ge sufle­tul. Aces­ta nu cedea­ză dis­pa­re şi are valoa­re nepreţu­i­tă. Şi pen­tru că este veş­nic şi nemu­ri­tor tre­bu­ie să avem foar­te mul­tă gri­jă de el, ca să nu‑l pier­dem. Sufle­tul nos­tru pie­re când urmăm calea păcă­toa­să, când ne îmbol­nă­vim de can­ce­rul păca­tu­lui. Atunci vom avea par­te de moar­tea sufle­teas­că, care este des­pă­rţi­rea veş­ni­că a sufle­tu­lui de Dumnezeu.
* Ori­ce lucru de pe pământ poa­te fi înlo­cu­it, dar dacă pier­dem sufle­tul nos­tru, nimic nu ne mai poa­te sal­va, de ace­ea să‑l apă­răm cu ori­ce sacri­fi­ciu, stră­da­nie şi nevoinţă.
* Mila Hris­to­su­lui nos­tru nu are limi­te, este abis. Dum­ne­zeu îl iubeş­te nespus pe om. Să punem în valoa­re aceas­tă milă a Sa, prin pocă­inţă, prin spo­ve­da­nie şi prin via­ţa noas­tră credincioasă.
* Să între­bu­inţăm tim­pul şi cli­pe­le pen­tru mân­tu­i­rea sufle­tu­lui nos­tru. Să nu ne atra­gă lucru­ri­le pămân­teşti, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.
* Să nu lăsăm min­tea noas­tră să rătă­ceas­că fără scop. Să‑i dăm de lucru nume­le lui Hris­tos şi al Mai­cii Dom­nu­lui. Să cuge­tăm la moar­te, la Jude­ca­tă, la cum să facem bine­le, la cum să‑L mulţu­mim pe Dum­ne­zeu… De vre­me ce micro­bii umblă şi ne molip­sesc cu gân­duri rele, noi să ne apă­răm cu rugă­ciu­nea:Icoana Înfricoșătoarea JudecatãDoam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, milu­ieş­te-mă; Preasfân­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, aju­tă-mă; Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, mântuieşte-mă.
Rugân­du-ne, asi­gu­răm sufle­tul nos­tru, îl păs­trăm sănă­tos, curat şi pregătit.
* Moar­tea este înfri­coşă­toa­re, nu am gustat‑o şi nu o ştim. Când va veni, nu vom putea măr­tu­ri­si des­pre ea, doar o vom îndu­ra… De ace­ea îl vedem pe muri­bu­nd cum înghi­te, lăcri­mea­ză şi are pri­vi­rea înceţoşa­tă. Nu are con­tact cu cele de lân­gă el şi vede alte lucruri… Prin aceas­tă moar­te vom tre­ce cu toţii. Să ne pre­gă­tim deci să înfrun­tăm moar­tea conş­ti­ent, să nu ne acu­ze conş­ti­inţa, şi să avem şi fap­te bune să punem în balanţă.
* Când omul este pre­gă­tit, înfrun­tă moar­tea înfri­coşă­toa­re cu lea­cul nădej­dii, cu uşu­ra­rea conş­ti­inţei. Aces­tea vin şi îndul­cesc chi­nul şi fri­ca, şi dau curaj neli­ni­ş­tii sale.
* Tre­bu­ie să ne dăm sea­ma că lumea este deşer­tă­ciu­ne şi că ple­căm cu ade­vă­rat în via­ţa veş­ni­că. Ne aşteap­tă o altă lume, duhov­ni­ceas­că, veş­ni­că, sfân­tă. Aici toa­te sunt min­ci­noa­se. Cel care mer­ge aco­lo nu vrea să se mai întoar­că nici­când înapoi.

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Un rãspuns la Despre suflet, moarte şi judecatã

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: