Evangelia zilei:

Mâncarea cea adevãratã

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Mâncarea cea adevărată

Ci având hra­nă şi îmbră­că­min­te, cu aces­tea îndes­tu­la­ţi vom fi.
Iar cei ce vor să se îmbo­gă­ţeas­că, cad în ispi­te şi în curse,
şi în pofte mul­te fără de soco­tea­lă şi vătămătoare,
care cufun­dă pre oameni în piei­re şi în pierzare.”
(I Timo­tei 6, 8–9)

Uitân­du-ne mai atent la noi-înşi­ne şi în jurul nos­tru, obser­văm o ten­dinţă gene­ra­lă de secu­la­ri­za­re a soci­e­tă­ţii noas­tre, numi­te „de con­sum” şi un duh super­fi­ci­al, stră­in de Dum­ne­zeu. Înde­păr­tân­du-se de Dum­ne­zeu, omul devi­ne păti­maş, lacom, iubi­tor de plă­ceri. Sf. Ap. Pavel ne înva­ţă: „Gri­ja tru­pu­lui să n‑o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14). Dar ce se întâm­plă astăzi? Oame­nii devin robi ai pati­mi­lor şi toa­tă via­ţa alear­gă după plă­ceri. O afir­ma­ţie înţe­leap­tă spu­ne că noi nu tră­im ca să mân­căm, ci mân­căm ca să tră­im. Plă­ce­rea gus­tu­lui Sfinţii Părinţi o numesc „dul­cea­ţa gâtle­ju­lui”. Mulţi oameni îşi fac chiar un hob­by de a mân­ca mereu ceva gustos.

Cum tre­bu­ie să fim noi azi, ca să nu ajun­gem să ne vin­dem sufle­te­le sau drep­tul de fii ai lui Dum­ne­zeu pe „un blid de lin­te” (Face­rea 25, 30–34)? Este o zica­lă: „Nu tot ce zbo­a­ră se mănân­că”. Să fim înţe­le­pţi! Nu tot ce e fru­mos amba­lat şi bine con­di­men­tat tre­bu­ie con­su­mat. Ni se pre­zin­tă pe pano­u­ri­le de recla­mă şi ni se ofe­ră cele mai sofis­ti­ca­te mân­că­ruri. Şi oame­nii mănân­că. Para­do­xal este fap­tul că, deşi mân­căm mult şi gus­tos, nu ne sătu­răm, nu avem saţ. Oame­nii rămân flămânzi de Cuvân­tul lui Dum­ne­zeu şi înse­ta­ţi de Apa cea Vie, pe care o poa­te da numai Hris­tos (Ioan 4, 10–14). Dar soci­e­ta­tea moder­nă nu ofe­ră ast­fel de mâncare,ci numai min­ciuni fru­mos împa­che­ta­te, pe care oame­nii le con­su­mă, amă­gin­du-se că-şi pro­cu­ră mân­că­ruri de cali­ta­te, dar nu se satu­ră; ne trans­for­măm, par­că, în niş­te con­tai­ne­re, în niş­te saci fără fund, care înghit şi înghit mân­ca­re… fără rost…

Pro­feţind des­pre vre­mu­ri­le noas­tre Sf. Pr. Amos zice: „În zile­le ace­lea fete­le fru­moa­se şi tine­rii de sete vor pieri” (Amos 8, 13), adi­că sufle­te­le cura­te se vor topi de sete duhov­ni­ceas­că, fără să-şi împli­neas­că aspi­ra­ţi­i­le, pen­tru că le va lip­si harul. Sf. Maria Egip­tean­ca a con­su­mat în 47 de ani doar 3 pâini! Ce a ţinut‑o pe ea în via­ţă în acea stra­ş­ni­că pus­ti­e­ta­te fără apă şi mân­ca­re? Harul, pe care ea cu tru­dă l‑a dobân­dit. Sf. Sera­fim de Sarov mân­ca doar niş­te rădă­cini, legu­me sau pes­meţi, dar lucra fizic intens. De unde avea el pute­re? Îi pri­so­sea harul, care‑l întă­rea. Nume­roa­se sunt exem­ple­le de acest fel în toa­tă isto­ria patris­ti­că şi‑n tra­di­ţia noas­tră orto­do­xă. Nouă, celor de azi, ne este greu să ne închi­puim aces­te lucruri, dar, totu­şi, e posi­bil de tră­it aşa cum au vieţu­it sfinţii. Pro­ble­ma e în noi, căci sun­tem sla­bi în credinţă.

Lumea zace în ago­nie mate­ria­lă. Oame­nii sunt slă­bă­no­gi­ţi sufle­teş­te şi tru­peş­te. Mân­ca­rea care ni se ofe­ră azi nu ne întă­reş­te, cum ar tre­bui, dar ne moleşeş­te şi ne îmbol­nă­veş­te. De ce oare buni­cii noş­tri cu un boţ de mămă­li­gă se îndes­tu­lau o zi întrea­gă, lucrând din greu la câmp, arând, semă­nând, tre­ie­rând? Ei erau zve­lţi la trup şi lim­pezi la min­te, cu toa­te că tră­iau în sără­cie şi‑n lip­suri. Bunăs­ta­rea mate­ria­lă, con­for­tul, cru­ţa­rea pute­ri­lor nu sunt de folos dacă nu este dreap­tă soco­tea­lă în toate.

Un sta­reţ al zile­lor noas­tre Anto­nie, care a avut des­co­pe­riri des­pre sfârşi­tul lumii, spu­ne că oame­nii de azi mănân­că de şap­te ori mai mult decât au mân­cat gene­ra­ţi­i­le ante­ri­oa­re. Ei mănân­că nu pen­tru că au nevo­ie să mănân­ce, ci pen­tru că ESTE MÂNCARE! Dar omu­lui, ca să fie cu Dum­ne­zeu, îi este des­tul pe zi o buca­tă de pâi­ne şi o cană cu apă. Cei care con­duc lumea, soci­e­tă­ţi­le comer­ci­a­le ali­men­ta­re ne îndoa­pă cu mân­că­ruri, meni­te să scur­te­ze via­ţa, să îmbol­nă­veas­că tru­pu­ri­le, să schi­lo­deas­că sufle­te­le. În Sf. Scrip­tu­ră citim că Faraon, pen­tru a‑i înrobi pe evrei şi a nu per­mi­te ca nea­mul lor să se înmulţeas­că, îi punea la munci gre­le (Ieşi­rea 1, 8–11), dân­du-le mul­tă mân­ca­re, ca ei să uite de Dum­ne­ze­ul lor şi să moa­ră în necaz. Împă­ra­ţii romani, pen­tru a stă­pâni gloa­te­le şi a le face ca să‑i cin­steas­că pe ei ca pe niş­te bine­fă­că­tori, le ofe­reau cetă­ţe­ni­lor lor „pâi­ne şi circ”, adi­că mân­ca­re şi dis­tra­cţii. În isto­rie sunt bine cunos­cu­te îmbu­i­bă­ri­le şi orgi­i­le la care se dedau roma­nii, în frun­te cu con­du­că­to­rii lor.

Să ne fereas­că Dum­ne­zeu de aşa căde­re! Să fim cu lua­re amin­te! Oare nu se încear­că ace­la­şi lucru azi şi cu noi, cre­ş­ti­nii? S‑a schim­bat numai tac­ti­ca de asu­pri­re şi de momi­re, dar sco­pul a rămas ace­la­şi: înde­păr­ta­rea oame­ni­lor de Dum­ne­zeu. Să nu uităm cuvin­te­le vii şi veş­ni­ce din Sfin­te­le Evan­ghe­lii – cu ele să ne hră­nim! Iar pâi­nea noas­tră cea de toa­te zile­le să ne fie RUGĂCIUNEA, însoţi­tă de Sf. Tai­ne (Sf. Spo­ve­da­nie şi Sf. Împăr­tă­şa­nie). Aceas­ta este mân­ca­rea cea adevărată!

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: