Evangelia zilei:

Învierea Domnului

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Sfin­te­le Paşti şi Săp­tămâ­na lumi­na­tă, cul­mea spi­ri­tu­a­li­tă­ţii ortodoxe

Iero­mo­nah SERAFIM PATRUNJEL

 

Învi­e­rea Ta Hris­to­a­se, înge­rii o lau­dă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învred­ni­ceş­te, cu ini­mă cura­tă să Te mărim”.[1]

Învierea Domnului
Învi­e­rea Dom­nu­lui (Anas­ta­sis tou Hris­tou, Res­sur­rec­tio Domini) repre­zin­tă cen­trul de gra­vi­ta­ţie si axa lumii.[2] Ea este baza pe care se spri­ji­nă între­gul edi­fi­ciu al reli­gi­ei cre­ş­ti­ne, fun­damen­tul cre­dinţei, al spi­ri­tu­a­li­tă­ţii noas­tre. Cuvân­tul “Paşti”, “Pas­ca”, este de pro­ve­nienţă ebrai­că, însem­nând tre­ce­re. La Paşti, evre­ii îşi amin­teau cu săr­bă­to­ri­re de tre­ce­rea prin Marea Roşie spre liber­ta­tea din pămân­tul făgă­du­inţei (Canaan). Noi cre­ş­ti­nii, ser­băm Paş­ti­le în amin­ti­rea răs­cum­pă­ră­rii nea­mu­lui ome­nesc, prin Pati­mi­le, Moar­tea si Învi­e­rea lui Hris­tos, a Mie­lu­lui nevi­no­vat si pre­a­cu­rat, Care a luat păca­te­le lumii, în amin­ti­rea mân­tu­i­rii noas­tre din robia dia­vo­lu­lui si a păca­tu­lui.[3] Paş­ti­le sunt cea mai veche săr­bă­toa­re cre­ş­ti­nă. Ele au înce­put a fi ser­ba­te ime­di­at după Învi­e­rea lui Hris­tos, fiind prăz­nu­i­te de Apos­toli, care au îndem­nat pe cre­din­cioşi să le ser­be­ze si ei.[4] “Drept ace­ea, să prăz­nuim nu cu alu­a­tul cel vechi, nici cu alu­a­tul rău­tă­ţii si al vicleşu­gu­lui, ci cu azi­mi­le cură­ţi­ei si ale ade­vă­ru­lui” (I Corin­te­ni, 5, 8), spu­nea Sfân­tul Apos­tol Pavel, adresân­du-se cre­ş­ti­ni­lor din Corint. Praz­ni­cul Învi­e­rii între­ce cu stră­lu­ci­rea solem­ni­tă­ţii ser­vi­ci­u­lui său toa­te cele­lal­te săr­bă­tori ale anului.

Pen­ti­cos­ta­rul înce­pe cu rân­du­ia­la de slu­j­bă pen­tru ziua de Paşti, cu Utre­nia Paş­ti­lor, care e ace­ea­şi pen­tru fie­ca­re zi a săp­tămâ­nii lumi­na­te. Sin­gu­ra deo­se­bi­re la Utre­nia din Săp­tămâ­na lumi­na­tă este că pen­tru fie­ca­re zi doar lau­de­le (hva­li­te­le) sunt deo­se­bi­te, res­tul fiind la fel.

Utre­ni­ei din ziua de Paşti îi pre­mer­ge o mică slu­j­bă de Învi­e­re care înce­pe cu oco­li­rea bise­ri­cii si se face în tota­li­ta­te în afa­ra loca­şu­lui de cult. Aceas­tă slu­j­bă pre­mer­gă­toa­re se face numai în ziua de Paşti.

Cea de‑a doua rân­du­ia­lă de slu­j­bă din Pen­ti­cos­tar, în Săp­tămâ­na lumi­na­tă, si de alt­fel pen­tru tot res­tul Pen­ti­cos­ta­ru­lui este rân­du­ia­la Vecer­ni­ei. In săp­tămâ­na lumi­na­tă, Vecer­nia se deo­se­beş­te de la o zi la alta prin sti­hi­ri­le de la “Doam­ne stri­gat-am”, care sunt cele de sâm­bă­tă sea­ra de la cele opt gla­suri, cu exce­pţia gla­su­lui al şap­te­lea, pen­tru fie­ca­re zi fiind rân­du­i­te sti­hi­ri­le unui glas, înce­pând cu gla­sul al doi­lea, care e la Vecer­nia din ziua de Paşti si la lau­de­le de luni din Săp­tămâ­na lumi­na­tă. Tex­te­le din Pen­ti­cos­tar rân­du­i­te în vede­rea sfin­te­lor slu­j­be de Paşti si din toa­tă Săp­tămâ­na lumi­na­tă si sfin­te­le slu­j­be rea­li­za­te pe baza aces­tor tex­te sunt izbu­c­niri si revăr­sări de bucu­rie, sunt bucu­ria în acţiune.

La Paşti si în vre­mea Săp­tămâ­nii lumi­na­te, la Utre­nie, Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că nu are nimic alt­ce­va de spus decât bucu­ria izvorâ­tă din mor­mân­tul dătă­tor de via­tă al Mân­tu­i­to­ru­lui celui ce a învi­at. Bucu­ria aceas­ta o ves­tesc si o tră­iesc cre­din­cioşii si la slu­j­be­le înmor­mân­tă­rii, când se întâm­plă ca o ast­fel de slu­j­bă să se facă la Paşti si în Săp­tămâ­na Paş­ti­lor, căci în aceas­tă săp­tămâ­nă de se va întâm­pla să se facă slu­j­bă de înmor­mân­ta­re, în loc de ori­ca­re din cele patru slu­j­be de înmor­mân­ta­re – a mire­ni­lor, a pre­o­ţi­lor si a dia­co­ni­lor de mir, a prun­ci­lor, sau a călu­gă­ri­lor – se face slu­j­ba înmor­mân­tă­rii din Săp­tămâ­na lumi­na­tă, care nu este alt­ce­va decât Utre­nia din ziua de Paşti. Tot Utre­nia din ziua de Paşti e si cadrul slu­j­bei de sfinţi­re a apei, când aceas­tă slu­j­bă se face în Săp­tămâ­na lumi­na­tă. De obser­vat că la Paşti si în toa­tă Săp­tămâ­na lumi­na­tă, în cuprin­sul slu­j­be­lor nu se pome­nesc păca­te­le, nici nu se fac cereri de ier­ta­re, nici nu se citesc psalmi. Totul e o prăz­nu­i­re în care apar doar două cereri, amân­do­uă pri­vind o si mai mare anga­ja­re în tră­i­rea celor ce ţin de săr­bă­to­ri­re. Ast­fel, când se încon­joa­ră bise­ri­ca îna­in­te de înce­pu­tul Utre­ni­ei din ziua de Paşti se cân­tă, repe­tân­du-se stă­ru­i­tor urmă­toa­re­le cuvin­te în care e cuprin­să si o cerere.

Învi­e­rea Ta Hris­to­a­se Dumnezeule,îngerii o lau­dă în ceruri, si pe noi, pe pământ, învred­ni­ceş­te-ne, cu ini­mă cura­tă să Te mărim”.[5]

A doua cere­re din cuprin­sul Utre­ni­ei de Paşti pri­veş­te Paş­ti­le din veş­ni­cie si tră­i­rea pas­ca­lă cea mai pre­sus de lume, căci zicem:

O Paş­ti­le cele mari si preasfinţi­te Hris­to­a­se!  O, Înţe­lep­ciu­nea si Cuvân­tul lui Dum­ne­zeu si Pute­rea! Dă-ne nouă să ne împăr­tă­şim cu Tine mai ade­vă­rat,  în ziua cea  neîn­se­ra­tă a împă­ră­ţi­ei Tale”.[6]

Amân­do­uă aces­te cereri pri­vesc pro­gre­sul în tră­i­rea eve­ni­men­te­lor de la Paşti, ele fiind lega­te de săr­bă­toa­rea Sfin­tei Învieri.

1. Cuvin­te de la Paşti des­pre Paşti

Din­tre toa­te săr­bă­to­ri­le din anul bise­ri­cesc, în Orto­do­xie, Paş­ti­le sunt sin­gu­ra săr­bă­toa­re la care se fac afir­ma­ţii des­pre săr­bă­toa­rea însă­şi. Numai la Paşti, în tim­pul slu­j­bei, sunt cuvin­te des­pre Paşti. Numai la Paşti sunt excla­ma­ţii des­pre Paşti, care se inter­ca­lea­ză în atmosfe­ra de bucu­rie spe­ci­fi­că Paş­ti­lor. Ast­fel una din cân­tă­ri­le de la slu­j­ba de Paşti se ocu­pă în chip deo­se­bit de Paşti, căci glăsuieşte:

Paş­ti­le cele sfinţite,Paştile cele nouă si sfin­te, Paş­ti­le cele de tai­nă, Paş­ti­le cele cin­sti­te, Paş­ti­le Hris­tos Izbă­vi­to­rul, Paş­ti­le cele fără pri­ha­nă, Paş­ti­le cele mari, Paş­ti­le cre­din­cioşi­lor, Paş­ti­le care au des­chis nouă porţi­le rai­u­lui,  Paş­ti­le cele ce sfinţesc  pe toţi cre­din­cioşii, astăzi nouă s‑au ară­tat”.[7]

Intr‑o altă sti­hi­ră din ace­ea­şi serie, se ada­u­gă în ace­la­şi sens:

Paş­ti­le cele fru­moa­se, Paş­ti­le Dom­nu­lui, Paş­ti­le; Paş­ti­le cele pre­a­cin­sti­te nouă ne-au  răsă­rit; Paş­ti­le cu bucu­rie unul pe altul să ne îmbră­ţi­şăm; O Paş­ti­le, izbă­vi­re de întris­ta­re!”[8]

Ne sunt cunos­cu­te apoi si afir­ma­ţii ca aces­tea: “Paş­ti­le lui Dum­ne­zeu cele mân­tu­i­toa­re”, “Paş­ti­le cele veş­ni­ce”, “Paş­ti­le cele cură­ţi­toa­re”.[9]

Şirul aces­tor cuvin­te de la Paşti des­pre Paşti înce­pe cu excla­ma­rea: “Paş­ti­le Dom­nu­lui, Paş­ti­le”! si cu lămu­ri­rea: “Că din moar­te la via­tă si de pe pământ la cer, Hris­tos Dum­ne­zeu ne‑a tre­cut pe noi, cei ce‑I cân­tăm cân­ta­re de biru­inţă”.[10]

2. Ce săr­bă­to­rim la Paşti?

Învierea Domnului (Coborârea la iad)Ştim că Paş­ti­le sunt mari si sfin­te si sfinţi­te si prea cin­sti­te si mân­tu­i­toa­re si veş­ni­ce, si e firesc să ne între­băm: Ce se prăz­nu­ieş­te în ziua de Paşti sau la săr­bă­toa­rea Paş­ti­lor, ce tre­bu­ie să înţe­le­gem prin cuvân­tul Paşti? Un răs­puns lămu­rit la aceas­tă între­ba­re ni‑l dă Sina­xa­rul din ziua de Paşti, unde citim: In Sfân­ta si Marea Dumi­ni­că a Paş­ti­lor prăz­nuim Învi­e­rea cea dătă­toa­re de via­tă a Dom­nu­lui si Dum­ne­ze­u­lui si Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos. Numim săr­bă­toa­rea de azi Paşti după cuvân­tul care în vechiul grai evre­iesc însem­nea­ză tre­ce­re; fiind­că aceas­ta este ziua în care Dum­ne­zeu a adus lumea din­tru nefi­inţă întru fiinţă. Intru aceas­tă zi smul­gând Dum­ne­zeu pe popo­rul Isra­e­li­tean din mâna Farao­nu­lui, l‑a tre­cut prin Marea Roşie si tot în aceas­tă zi, S‑a pogorât din ceruri si S‑a sălă­ş­lu­it în pân­te­ce­le Fecioa­rei. Iar acum, smul­gând tot nea­mul ome­nesc din fun­dul iadu­lui, l‑a suit la cer si l‑a adus iară­şi la vechea vred­ni­cie a nemu­ri­rii… Drept ace­ea, bucu­rân­du-ne pes­te fire, prăz­nuim cu stră­lu­ci­re, Învi­e­rea, închi­pu­ind bucu­ria cu care s‑a îmbo­gă­ţit firea noas­tră prin îndu­ra­rea milos­ti­vi­ri­lor lui Dumnezeu”.

La slu­j­ba de Paşti în care e cuprins si Sina­xa­rul pome­nit, cu pri­vi­re la prăz­nu­i­rea de Paşti se spun urmă­toa­re­le: “Prăz­nuim omorârea morţii, sfă­râ­ma­rea iadu­lui si înce­pă­tu­ra altei vieţi veş­ni­ce”. Aceas­ta ştiind‑o, nu rămâ­nem numai la prăz­nu­i­rea pro­priu zisă, ci adă­u­găm la ea si lau­da din par­tea noas­tră, adu­să Pri­ci­nu­i­to­ru­lui: “…Si săl­tând lău­dăm pe Pri­ci­nu­i­to­rul, pe Unul cel bine­cu­vân­tat, Dum­ne­ze­ul părinţi­lor si prea­slă­vit”.[11]

Omorârea morţii, sfă­râ­ma­rea iadu­lui si înce­pă­tu­ra altei vieţi veş­ni­ce a realizat‑o Mân­tu­i­to­rul prin Învi­e­rea Sa din morţi. O măr­tu­ri­sim si aceas­ta tot la slu­j­ba de Paşti, când vor­bind cu Dom­nul cel ce a învi­at, zicem:

Pogorâ­tu-Te-ai întru cele mai de jos ale pămân­tu­lui si ai sfă­râ­mat încu­ie­to­ri­le cele veş­ni­ce, care ţineau pe cei lega­ţi, Hris­to­a­se; si a tre­ia zi, pre­cum Iona din chit, ai învi­at din mor­mânt “.[12]

In ace­ea­şi ordi­ne de idei vor­bim cu Dom­nul Hris­tos si ros­tind sau cân­tând Con­da­cul praznicului:

De Te-ai si pogorât în mor­mânt, Cela ce eşti fără de moar­te, dar pute­rea iadu­lui ai zdro­bit si ai învi­at ca un biru­i­tor, Hris­to­a­se Dum­ne­ze­u­le, zicând feme­i­lor Miro­no­si­ţe: Bucu­ra­ţi-vă! si Apos­to­li­lor Tăi pace dăru­in­du-le, Cela ce dai celor căzu­ţi scu­la­re”.[13]

Si pen­tru că la Paşti în mod prin­ci­pal avem în vede­re Învi­e­rea lui Hris­tos, si pe Hris­tos cel învi­at, stă­ruim în ves­ti­rea că:

Hris­tos a învi­at din morţi cu moar­tea pe moar­te căl­când si celor din mor­mân­turi, via­tă dăru­in­du-le”.[14]

Pe scurt, la Sfin­te­le Paşti, lua­rea amin­te ne este la Învi­e­rea Dom­nu­lui Hris­tos cel ce a învi­at, iar prin Învi­e­rea Sa a nimi­cit moar­tea, a sfă­râ­mat iadul si a pus teme­lia unei vieţi noi, izvorâ­te din Învi­e­rea Sa.

3. Jert­fă şi Înviere 

Asu­mân­du-si prin Întru­pa­rea Sa întrea­ga uma­ni­ta­te, Hris­tos a restaurat‑o prin a Sa Moar­te – Învi­e­re. Învi­e­rii Lui îi pre­merg Răs­tig­ni­rea si Păti­mi­ri­le, urma­te de Moar­tea pe cru­ce, sfârşi­tul care era tot­o­da­tă un înce­put.[15] Hris­tos a pri­mit “sta­rea de ulti­mă desă­vârşi­re ca om pen­tru a reve­ni la via­ta fără de sfârşit nu prin pute­rea ome­neas­că, ci prin tăria ce o avea sufle­tul Lui de la Dum­ne­zeu, după ce‑l pre­gă­ti­se pen­tru aceas­ta. Cu cât a pri­mit aceas­tă sta­re de păti­mi­re mai de bună voie, cu atât se ară­ta mai în sta­re să o învingă în Sine si în cei ce vor face la fel din cre­dinţa în El”[16]. In lumi­na Învi­e­rii Pati­mi­le, Răs­tig­ni­rea si Moar­tea lui Iisus sunt si rămân cu valoa­rea de jert­fă ispă­şi­toa­re pen­tru mân­tu­i­rea oame­ni­lor. Aceas­ta o înţe­leg, o cuge­tă si o tră­iesc cre­din­cioşii mai cu sea­mă la Paşti, când sunt che­ma­ţi să cin­steas­că nu numai Învi­e­rea Dom­nu­lui ci si Păti­mi­ri­le Lui care au dus la Învi­e­re. In acest înţe­les se spu­ne la Paşti de trei ori:

Învi­e­rea lui Hris­tos văzând, să ne închi­năm Sfân­tu­lui Dom­nu­lui Iisus, Unu­ia celui fără de păcat. Cru­cii Tale ne închi­năm Hris­to­a­se si Sfân­tă Învi­e­rea Ta o lău­dăm si slăvim;că Tu eşti Dum­ne­ze­ul nos­tru, afa­ră de Tine pe altul nu ştim, nume­le Tău numim.

Veni­ţi toţi cre­din­cioşii să ne închi­năm Sfin­tei Învi­e­rii lui Hris­tos; că iată a venit prin cru­ce bucu­rie la toa­tă lumea. Tot­dea­u­na bine­cu­vân­tând pe Dom­nul,  lău­dăm Învi­e­rea Lui; că răs­tig­ni­re răb­dând pen­tru noi, cu moar­tea pe moar­te a stri­cat”.[17]

Cea din­tâi che­ma­re care se face în aceas­tă sti­hi­ră e che­ma­rea la închi­na­re către Dom­nul Hris­tos cel învi­at, căci se zice: “Învi­e­rea lui Hris­tos văzând să ne închi­năm Sfân­tu­lui Dom­nu­lui Iisus, Unu­ia celui fără de păcat”, dar nu rămâ­nem numai la Învi­e­rea Dom­nu­lui, ci şti­ind că prin moar­tea Sa, Hris­tos ne‑a eli­be­rat de toa­te pie­di­ci­le, trans­for­mând moar­tea în “tre­ce­re” către via­tă[18],  avem în vede­re si Jert­fa Lui mân­tu­i­toa­re cuprin­să în Cru­cea făcă­toa­re de via­tă, de vre­me ce zicem: “Cru­cii Tale ne închi­năm Hris­to­a­se si Sfân­tă Învi­e­rea Ta o lău­dăm si o mărim”.  De la Hris­tos cel învi­at, gân­dul ni se îndreap­tă spre Hris­tos cel răs­tig­nit. Gân­dul la Învi­e­rea Dom­nu­lui ne duce la Dom­nul Hris­tos care a învi­at, iar Învi­e­rea Dom­nu­lui pune în valoa­re si dă sens sfin­te­lor Păti­miri ale Mân­tu­i­to­ru­lui. Amân­do­uă aces­tea le cuprin­de Cru­cea Mân­tu­i­to­ru­lui, căci ea nu înfă­ţi­şea­ză doar jert­fa de bună­vo­ie a lui Hris­tos, ci înfă­ţi­şea­ză deo­po­tri­vă si sfân­ta Sa Învi­e­re, fiind si semn al biru­inţei prin Învi­e­re. De ace­ea puţin mai depar­te citim si ros­tim: “Veni­ţi toţi cre­din­cioşii să ne închi­năm Sfin­tei Învi­e­rii lui Hris­tos, că iată a venit prin cru­ce bucu­rie la toa­tă lumea”. In aces­te cuvin­te este încă o afir­ma­re si o con­fir­ma­re a fap­tu­lui că între Învi­e­rea Dom­nu­lui si Păti­mi­rea Lui exis­tă o legă­tu­ră de nede­z­le­gat, care se pune în evi­den­tă în fata tutu­ror cre­din­cioşi­lor che­ma­ţi la închi­na­rea fată de Cel ce a învi­at, dar si la con­si­de­ra­rea Cru­cii prin care s‑a dat bucu­rie nouă si la toa­tă lumea. In sfârşit, în aceas­tă sti­hi­ră se mai afir­mă încă o dată legă­tu­ra din­tre Învi­e­re si Răs­tig­ni­re, devre­me ce se spu­ne: “Tot­dea­u­na bine­cu­vân­tând pe Dom­nul lău­dăm Învi­e­rea lui, căci răs­tig­ni­re răb­dând pen­tru noi, cu moar­tea pe moar­te a stri­cat”. E bine să se ştie si să se reti­nă că sti­hi­ra la care ne-am refe­rit este rân­du­it să se ros­teas­că la sfin­te­le slu­j­be în fie­ca­re din cele patru­zeci de zile de prăz­nu­i­re pas­ca­lă, pre­cum si, cu câte­va exce­pţii, în fie­ca­re dumi­ni­că la slu­j­ba Utre­ni­ei, nemij­lo­cit după citi­rea Evan­ghe­li­ei ves­ti­toa­re a Învi­e­rii Dom­nu­lui Hris­tos. Desi­gur aceas­ta se face cu sco­pul pre­cis, de a se pune în evi­den­tă legă­tu­ra din­tre Învi­e­re si Jert­fă, din­tre păti­mi­rea Dom­nu­lui si biru­inţa Lui prin Înviere.

4. În faţa Mân­tu­i­to­ru­lui înviat

In ziua învi­e­rii Cuvân­tul însu­şi este con­tem­plat”.[19]  Toa­tă slu­j­ba de Paşti si din întrea­ga Săp­tămâ­nă lumi­na­tă e pen­tru cre­din­cioşi un feri­cit pri­lej de a se şti, de a se simţi, si de a trăi în pre­zen­ta Mân­tu­i­to­ru­lui învi­at din morţi. Învi­e­rea din morţi a lui Hris­tos e eve­ni­men­tul pe care îl avem în vede­re la Paşti, nu ca pe un eve­ni­ment din tre­cut, ca pe un eve­ni­ment care s‑a sfârşit si si‑a împli­nit ros­tul, ci ca pe un eve­ni­ment pre­zent si vii­tor, nu prin repe­ta­re ci prin tră­i­rea lui. Învi­e­rea lui Hris­tos la Paşti nu e un eve­ni­ment de odi­ni­oa­ră din­tr-un tre­cut înde­păr­tat, ci e o rea­li­ta­te adu­să până la noi, până în fata noas­tră, aşa cum si Dom­nul Hris­tos, biru­i­to­rul morţii si al iadu­lui este si El în fata noas­tră, cu toa­te biru­inţe­le Lui. Aşa se face că la Paşti, con­du­şi de Pen­ti­cos­tar, putem spu­ne cuvin­te ca acestea:

Astăzi este mân­tu­i­rea lumii,că a învi­at Hris­tos ca Cel ato­tpu­ter­nic”,[20]

Să mâne­căm cu mâne­ca­re adân­că, si în loc de mir cân­ta­re să adu­cem Stă­pâ­nu­lui; si să vedem pe Hris­tos, Soa­re­le Drep­tă­ţii, tutu­ror via­tă răsă­rind”.[21]

Stând în con­ti­nu­a­re în fata Dom­nu­lui Hris­tos învi­at, avem oca­zia să‑i spu­nem la slu­j­ba bucu­ri­ei, pri­le­ju­i­tă de prăz­nu­i­rea Învierii:

Păzind peceţi­le întregi, Hris­to­a­se, ai învi­at din mor­mânt, Cela ce n‑ai stri­cat che­i­le Fecioa­rei cu naş­te­rea Ta, si ne-ai des­chis nouă porţi­le rai­u­lui”.[22]

In ace­la­şi sens vor­bind mai depar­te cu Dom­nul Hris­tos în ziua prăz­nu­i­rii Învi­e­rii Sale din morţi, spunem:

Mân­tu­i­to­rul meu,ca un Dum­ne­zeu pe Tine însuti de voie adu­cân­du-Te Tată­lui, jert­fă vie si nejert­fi­tă, ai învi­at pe Adam împre­u­nă cu tot nea­mul, sculân­du-Te din mor­mânt”.[23]

Învi­e­rea Dom­nu­lui, chiar si ca eve­ni­ment întâm­plat în tre­cut, o avem în vede­re, con­du­şi de cân­tări ca aceasta:

Venit-au mai îna­in­te de dimi­nea­ţă cele ce au fost cu Maria, si aflând  pia­tra  răs­tur­na­tă  de pe mor­mânt, auzit-au de la înger: pen­tru ce cău­ta­ţi între cei morţi ca pe un om, pe Cela ce este întru lumi­na cea puru­rea fii­toa­re? Vedeţi giul­giu­ri­le cele de îngro­pa­re; aler­ga­ţi si pro­po­vă­dui­ţi lumii că s‑a scu­lat Dom­nul, omorând moar­tea; că este Fiul lui Dum­ne­zeu, Care­le mân­tu­ieş­te nea­mul ome­nesc”.[24]

Tot cam de ace­ea­şi fac­tu­ră e si Ico­sul Paş­ti­lor în care se spune:

Pe Soa­re­le cel mai îna­in­te de soa­re, Care­le a apus oare­când în mor­mânt, întâm­pi­na­tu-L-au către dimi­nea­ţă, căutându‑L ca pe o zi, fecioa­re­le Miro­no­si­ţe, si una către alta stri­gau: o pri­e­te­ne­lor! veni­ţi să ungem  cu mires­me  Tru­pul cel de via­tă  pur­tă­tor si îngro­pat! Tru­pul care­le a învi­at pe Adam cel căzut,  care­le zace în mor­mânt. Să mer­gem,  să ne gră­bim ca si Magii si să ne închi­năm si să adu­cem miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scu­te­ce, ci în giul­giu a fost înfă­şu­rat; si să plân­gem si să stri­găm: Stă­pâ­ne  scoa­lă-Te! Cela ce dai celor căzu­ţi scu­la­re”.[25]

Deşi Ico­sul ne pre­zin­tă Învi­e­rea Mân­tu­i­to­ru­lui si cele petre­cu­te în legă­tu­ră cu ea, ca pe ceva de odi­ni­oa­ră, sco­pul lui este să ni‑L facă pre­zent pe Dom­nul Hris­tos, iar Învi­e­rea Lui să ne‑o pună în atenţie la vre­mea prăz­nu­i­rii si pen­tru tot­dea­u­na ca pe ceva ce ne pri­veş­te si pe noi, căci s‑a întâm­plat si pen­tru noi.

5. Învi­e­rea lui Hris­tos şi învi­e­rea noastră

Dar acum Hris­tos a învi­at din morţi, fiind înce­pă­tu­ră a învi­e­rii celor ador­mi­ţi, că devre­me ce prin­tr-un om a venit moar­tea, tot prin­tr-un om si învi­e­rea morţi­lor, căci pre­cum în Adam toţi mor, aşa si în Hris­tos, toţi vor învia” (I Corin­te­ni, 15, 20–22). “Paş­ti­le sunt un dar, dar si o pro­pu­ne­re; la fel pre­cum Învi­e­rea lui Lazăr pre­fi­gu­ra Învi­e­rea lui Hris­tos, tot aşa Învi­e­rea Mân­tu­i­to­ru­lui o sim­bo­li­zea­ză pe ace­ea a nea­mu­lui ome­nesc în vea­cul vii­tor”. [26] Slu­j­ba de la Paşti, prin­tre alte­le ne stă măr­tu­rie si des­pre fap­tul că Învi­e­rea lui Hris­tos nu are impor­tan­tă numai pen­tru El, ci ea e de mare însem­nă­ta­te si pen­tru noi, fiind si o garanţie pen­tru învi­e­rea noas­tră. Hris­tos a învi­at pen­tru ca si noi să învi­em împre­u­nă cu El, Cel ce tai­nic, con­ti­nuă să moa­ră si să învie în fie­ca­re om căru­ia i‑a îmbră­cat chi­pul, până la sfârşi­tul tim­pu­ri­lor. Că Învi­e­rea lui Hris­tos e un fapt real si pen­tru noi o măr­tu­ri­sim când zicem fie­ca­re ca des­pre sine însuşi:

Ieri  m‑am îngro­pat împre­u­nă cu Tine Hris­to­a­se, astăzi mă scol împre­u­nă cu Tine, învi­ind Tu; răs­tig­ni­tu-m-am ieri împre­u­nă cu Tine, Însu­ţi împre­u­nă mă pro­slă­veş­te, Mân­tu­i­to­ru­le, întru împă­ră­ţia Ta”. [27]

De alt­fel toa­te eve­ni­men­te­le lega­te de Învi­e­rea Dom­nu­lui Hris­tos, Învi­e­rea însă­şi si toa­te roa­de­le ei, toa­te biru­inţe­le câte ţin de Învi­e­re au urmări bine­fă­că­toa­re pen­tru credincioşi:

Hris­tos a învi­at din morţi, cu moar­tea  pe  moar­te căl­când, si celor din mor­min­te via­tă dăruindu-le”,

zicem noi la Paşti, punând accent pe legă­tu­ra din­tre Învi­e­rea Dom­nu­lui si învi­e­rea cre­din­cioşi­lor, din­tre Învi­e­rea Mân­tu­i­to­ru­lui si învi­e­rea noas­tră. Învi­e­rea lui Hris­tos a însem­nat depli­na Lui biru­inţă “asu­pra morţii si nu doar o dova­dă pen­tru oame­nii de pe pământ, că moar­tea nu înseam­nă sfârşi­tul total al fiinţei. Ea este anti­ci­pa­rea unei ase­me­nea biru­inţe si pen­tru noi, deo­a­re­ce, chiar dacă sufle­te­le celor dre­pţi se bucu­ră de o feri­ci­re după des­pă­rţi­rea de trup, cum s‑a bucu­rat si al lui Iisus, sta­rea lor de sepa­ra­ţie, ara­tă totu­şi o ştir­bi­re, o des­com­ple­ta­re a omu­lui prin moar­te, în urma păca­tu­lui ere­di­tar. Feri­ci­rea la care se duc une­le sufle­te după moar­te, n‑ar fi posi­bi­lă dacă ele n‑ar fi des­ti­na­te învi­e­rii, dacă acea sta­re n‑ar fi o anti­ci­pa­re a învi­e­rii”.[28] Când prăz­nuim omorârea morţii, sfă­râ­ma­rea iadu­lui, înce­pă­tu­ra altei vieţi veş­ni­ce, si când lău­dăm pe Pri­ci­nu­i­to­rul, pe cel Unul bine­cu­vân­tat, Dum­ne­ze­ul părinţi­lor noş­tii si prea­slă­vit noi ne gân­dim la aces­tea ca la ceva ce ne pri­veş­te si pe noi, aşa încât Învi­e­rea Dom­nu­lui e si învi­e­rea noas­tră. “Teme­iul lumii vii­toa­re, înfi­inţat de Iisus Hris­tos în per­soa­na Sa prin Învi­e­re, stă în legă­tu­ră cu lumea aceas­ta si o influ­enţea­ză, pregătindu‑o pen­tru trans­for­ma­rea ei întrea­gă după chi­pul Lui. Cea­lal­tă lume apa­rţi­ne pre­zen­tu­lui în Iisus Hris­tos, în ascun­sul actu­al, dar e si o rea­li­ta­te a vii­to­ru­lui”.[29]

6. Bucu­rie în lumină

Este dat omu­lui să cunoas­că în tim­pul nopţii pas­ca­le, prin anti­ci­pa­re, via­ta vea­cu­lui ce va să vină, să pătrun­dă în Împă­ră­ţia Sla­vei, Împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu”.[30] “Rea­li­ta­tea vii­toa­re a ‘aces­tei zile’ a Pru­si­ei veş­ni­ce este actu­a­li­za­tă în mod sim­bo­lic prin rea­li­ta­tea Învi­e­rii”.[31] Acum “bucu­ria se revar­să din ini­mă si lumi­nea­ză întrea­ga noas­tră fiinţă, cor­pul nos­tru este uşor, min­tea noas­tră recu­nos­că­toa­re si bucu­roa­să”.[32]Fiind cu lua­re amin­te la tex­te­le de slu­j­bă de la Paşti, con­sta­tăm de la bun înce­put căbu­cu­ria Învi­e­rii e învă­lu­i­tă în lumi­nă, că lumi­na si bucu­ria apar ade­se­ori împre­u­nă, deo­a­re­ce Hris­tos Însu­şi este lumi­nă, liber­ta­te, bucu­rie, ple­ni­tu­di­ne de via­tă.[33] El  este rea­li­ta­tea prin exce­len­tă de la Care pro­vin toa­te aces­tea.[34]

Acum toa­te de lumi­nă s‑au umplut: cerul si pămân­tul si cele dede­supt. Deci să prăz­nu­ias­că toa­tă făp­tu­ra Învi­e­rea lui Hris­tos, întru care s‑a întă­rit “,[35]

glă­su­ieş­te una din sti­hi­ri­le din cano­nul de slu­j­bă de la Paşti si împre­u­nă cu ea si alte cân­tări ne spun ace­la­şi lucru.

Să ne apro­pi­em de Hris­tos, Care­le a ieşit din mor­mânt, ca de un mire si să prăz­nuim, cei ce sun­tem pur­tă­tori de lumi­nă,  cu cete­le iubi­toa­re de praz­ni­ce, Paş­ti­le lui Dum­ne­zeu cele mân­tu­i­toa­re”.[36]

Prin irmo­sul cân­tă­rii a noua o invi­tăm si pe Mai­ca Dom­nu­lui să ia par­te la bucu­ria noas­tră, la bucu­ria Învierii:

Lumi­nea­ză-te, lumi­nea­ză-te, nou­le Ieru­sa­li­me că sla­va Dom­nu­lui pes­te tine a răsă­rit; dănţu­ieş­te acum si te bucu­ră Sioa­ne; iară tu Cura­tă, Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, vese­leş­te-te întru Învi­e­rea Celui năs­cut al tău”.[37]

La o ast­fel de lumi­nă uni­tă cu bucu­rie sun­tem che­ma­ţi cre­din­cioşii la Paşti, căci se spune:

Ziua Învi­e­rii, popoa­re să ne lumi­năm! Paş­ti­le Dom­nu­lui, Paş­ti­le! că din moar­te la via­tă, si de pe pământ la cer, Hris­tos Dum­ne­zeu ne‑a tre­cut pe noi, cei ce‑I cân­tăm cân­ta­re de biru­inţă”.[38]

Prin Cru­ce bucu­ria a pene­trat întrea­ga lume”[39], dar ca să putem vedea si înţe­le­ge bucu­ria, si să avem par­te de lumi­na uni­tă cu ea, este nece­sar să ne cură­ţim simţi­ri­le, după cuvân­tul care zice:

Să ne cură­ţim simţi­ri­le, si să vedem pe Hris­tos stră­lu­cind  cu nea­pro­pi­a­tă lumi­na Învi­e­rii; si cântându‑I cân­ta­re de biru­inţă, lumi­nat să‑L auzim zicând: Bucu­ra­ţi-vă”![40]

In lumi­na unor ast­fel de gân­duri înţe­le­gem, gân­dim si tră­im, cele ce ni se pun îna­in­te prin sti­hi­ra ce zice:

Ceru­ri­le după cuvi­inţă să se vese­leas­că si pămân­tul să se bucu­re si să prăz­nu­ias­că toa­tă lumea cea văzu­tă  si cea nevă­zu­tă; că a învi­at Hris­tos, vese­lia cea veş­ni­că”.[41]

Aşa este la Paşti, aşa este în toa­tă Săp­tămâ­na lumi­na­tă în rai­ul anu­lui bise­ri­cesc, când prăz­nuim Paş­ti­le cele veş­ni­ce si ne gân­dim la ziua cea neîn­se­ra­tă, rapor­tân­du-ne la Hris­tos, vese­lia cea veşnică.

7. Che­mări şi îndem­nuri ce ni se fac la Paşti

Lumi­na Învi­e­rii Dom­nu­lui Hris­tos si toa­te bucu­ri­i­le ce ţin de ea sunt fireşti si de sine înţe­le­se în ziua pe care a făcut‑o Dom­nul să ne bucu­răm si să ne vese­lim într-însa. Cu toa­te aces­tea la slu­j­ba de Paşti ni se fac si niş­te che­mări spe­ci­a­le dân­du-ni-se si une­le îndem­nuri înmulţi­toa­re de bucu­rie si întă­ri­toa­re de sufle­te. Ne sunt cunos­cu­te tutu­ror cuvin­te­le de chemare:

Veni­ţi să bem bău­tu­ră nouă, făcu­tă cu minu­ne, nu din pia­tră stear­pă, ci din  mor­mân­tul lui Hris­tos, care­le a izvorât izvo­rul nestri­căciu­nii, întru care­le ne întă­rim”. [42]

O invi­ta­ţie ase­mă­nă­toa­re ni se face la slu­j­ba de Paşti când ni se spune:

Veni­ţi în ziua cea ves­ti­tă a Învi­e­rii, să ne împăr­tă­şim din rodul cel nou al vitei,  din dum­ne­ze­ias­că vese­lie,  si din Împă­ră­ţia lui Hris­tos, lăudându‑L pe Dân­sul, ca pe un Dum­ne­zeu în veci”.[43]

Tot aici pot fi amin­ti­te si îndem­nuri ca: “Popoa­re să ne lumi­năm”,[44] sau “Să ne cură­ţim simţi­ri­le si să vedem pe Hris­tos”,[45] ori “Să mâne­căm cu mâne­ca­re adân­că si în loc de mir cân­ta­re să adu­cem Stă­pâ­nu­lui”[46], sau “Să ne apro­pi­em pur­tă­tori de lumi­nă de Hris­tos”,[47] care pot fi soco­ti­te si ca îndem­nuri si che­mări ce ni se fac la Paşti pen­tru Paşti.

8. Con­clu­zii

Slu­j­ba de Paşti si din toa­tă Săp­tămâ­na lumi­na­tă repre­zin­tă gân­di­rea, simţi­rea si pes­te tot tră­i­rea cea mai îna­l­tă pe care o cunoa­ş­te Bise­ri­ca Orto­do­xă. Orto­do­xia în cea mai îna­l­tă cotă a ei se cuprin­de si se mani­fes­tă în slu­j­ba de la Paşti si din toa­tă Săp­tămâ­na lumi­na­tă. Slu­j­ba de la Paşti cu toa­te impli­ca­ţi­i­le ei în gân­di­rea si tră­i­rea orto­do­xă este cul­mea spi­ri­tu­a­li­tă­ţii orto­do­xe. In acest cadru pre­gă­tit de rân­du­ie­li­le de slu­j­bă ale Tri­o­du­lui, cre­din­cioşii orto­do­cşi se întâl­nesc cu Dom­nul Hris­tos cel învi­at, cu biru­i­to­rul morţii si al iadu­lui, cu Cel ce a căl­cat cu moar­tea pe moar­te. La slu­j­ba de la Paşti avem în câm­pul cunoş­tinţei noas­tre pe Dom­nul Hris­tos “Vese­lia cea veş­ni­că”[48], “Soa­re­le drep­tă­ţii[49], pe “Cel ce este întru lumi­na cea puru­rea fii­toa­re”[50], “Izvo­rul nestri­căciu­nii”[51], “Lumi­na cea fără de ani[52]. La slu­j­ba de la Paşti prăz­nuim “Paş­ti­le cele de tai­nă”[53], “Paş­ti­le cele cură­ţi­toa­re”[54], “Paş­ti­le cele veş­ni­ce”[55], “Paş­ti­le care au des­chis nouă uşi­le rai­u­lui[56], pe Hris­tos însu­şi, “Paş­ti­le cele mari si prea sfinţi­te”[57], “Paş­ti­le cele ce sfinţesc pe toţi cre­din­cioşii[58], pre­în­chi­puim prăz­nu­i­rea cea din veş­ni­cie, din “ziua cea neîn­se­ra­tă[59] a Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru. Fiind o anti­ci­pa­re a prăz­nu­i­rii din împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu, slu­j­ba de la Paşti, cu toa­te ale ei, este cul­mea spi­ri­tu­a­li­tă­ţii orto­do­xe. Ea însă, nu este si nu rămâ­ne sin­gu­ra moda­li­ta­te de mani­fes­ta­re a cre­dinţei si vieţii orto­do­xe, nu este si nu rămâ­ne sin­gu­rul chip de spi­ri­tu­a­li­ta­te orto­do­xă, ci doar cea mai îna­l­tă cul­me a aces­tei spi­ri­tu­a­li­tă­ţi, pre­ce­da­tă si urma­tă de cele­lal­te moduri de spi­ri­tu­a­li­ta­te, lega­te de dife­ri­te­le eve­ni­men­te săr­bă­to­ri­te în cadrul Bise­ri­cii noas­tre Orto­do­xe de‑a lun­gul unui an bise­ri­cesc. In cuprin­sul unui an bise­ri­cesc, numai o săp­tămâ­nă este Săp­tămâ­na lumi­na­tă, numai Paş­ti­le sunt Paşti, numai spi­ri­tu­a­li­ta­tea de Paşti e cul­mea spi­ri­tu­a­li­tă­ţii orto­do­xe. Dar aces­tea nu pot exis­ta nici ca gân­di­re, nici ca tră­i­re fără cele­lal­te chi­puri de gân­di­re si de mani­fes­ta­re a evla­vi­ei orto­do­xe, câte mai sunt pe par­cur­sul unui an bise­ri­cesc. Dacă ar zice cine­va, cum a zis Sfân­tul Apos­tol Petru pe mun­te­le Schim­bă­rii la Fată: “Bine este nouă a fi aici” [60], într-ade­văr, este bine să fim aici, în acest cadru săr­bă­to­resc de la Paşti. Insă numai tră­ind toa­te momen­te­le care ţin de mân­tu­i­re, putem nădăj­dui să par­ti­ci­păm la tră­i­rea si la bucu­ria de la Paşti. E drept că Învi­e­rea Dom­nu­lui Hris­tos se prăz­nu­ieş­te într-un anu­mit fel, doar cu câte­va exce­pţii, în fie­ca­re dumi­ni­că, fie­ca­re dumi­ni­că fiind si o tră­i­re si o prăz­nu­i­re de Paşti, dar Paş­ti­le sunt o săr­bă­toa­re uni­că între alte săr­bă­tori, iar spi­ri­tu­a­li­ta­tea de la Paşti e uni­că între alte chi­puri de spi­ri­tu­a­li­ta­te orto­do­xă. In cadrul Pen­ti­cos­ta­ru­lui sunt mai mul­te chi­puri de slu­j­bă, lega­te de mai mul­te săr­bă­tori, iar slu­j­be­le ce se fac în aceas­tă peri­oa­dă aduc în via­ta cre­din­cioşi­lor gân­duri, simţiri si tră­iri potri­vi­te cu eve­ni­men­te­le săr­bă­to­ri­te. Slu­j­be­le sfin­te din vre­mea Pen­ti­cos­ta­ru­lui sunt întru­pări ale rân­du­ie­li­lor de slu­j­bă cores­pun­ză­toa­re cu eve­ni­men­te­le de mân­tu­i­re săr­bă­to­ri­te, iar tră­i­rea orto­do­xă pe teme­iul sfin­te­lor slu­j­be, tră­i­rea eve­ni­men­te­lor săr­bă­to­ri­te, este o întru­pa­re în om a sfin­te­lor slu­j­be care aduc în actu­a­li­ta­tea cre­din­cioşi­lor eve­ni­men­te­le care se sărbătoresc.

Să luăm amin­te: Spi­ri­tu­a­li­ta­tea orto­do­xă cea cu mul­te chi­puri are în cen­trul ei spi­ri­tu­a­li­ta­tea Sfin­te­lor Paşti, care este si rămâ­ne cul­mea spi­ri­tu­a­li­tă­ţii orto­do­xe, dar aceas­ta numai pen­tru că exis­tă si alte chi­puri de spi­ri­tu­a­li­ta­te orto­do­xă, alte chi­puri de evla­vie în Orto­do­xie.  Paş­ti­le au des­chis nouă uşi­le rai­u­lui, iar cele­lal­te săr­bă­tori ne des­chid calea către Paşti si către Paş­ti­le cele veşnice.

____________________________________

NOTE:

[1] Octo­ih mic, Sibiu, 1991, glas 6 Sâm­bă­tă sea­ra, Vecer­nie, sti­hoav­nă, sti­hi­ra 1, p. 11.

[2] Michel Que­not, La Résur­rec­tion et l’Icone, Mame, 1992, p. 91.

[3] Vasi­le Mitro­fa­no­vici, op. cit. p. 120.

[4] Ibi­dem. p. 120.

[5] Octo­ih Mic, ed. cit. glas 6, Sâm­bă­tă sea­ra, Vecer­nie, sti­hoav­nă, sti­hi­ra 1. p. 111.

[6] Pen­ti­cos­ta­rul, ed.cit. Utre­nia Paş­ti­lor, cân­ta­rea 9, oda 2, p. 12.

[7] Ibi­dem.  lau­de, sti­hi­ra 1 din sti­hi­ri­le Paş­ti­lor, p.13.

[8] Ibi­dem. lau­de, sti­hi­ra 4 din ale Paş­ti­lor, p. 14.

[9] Ibi­dem. cân­ta­rea 4, oda 2, p. 8.

[10] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, irmos, p. 7.

[11] Ibi­dem. cân­ta­rea 7, oda 2, p. 11.

[12] Ibi­dem. cân­ta­rea 6, irmos, p. 8.

[13] Ibi­dem. Con­dac, p. 9.

[14] Ibi­dem. Tro­par, p. 6.

[15] Pr. Prof. Dumi­tru Stă­ni­loae, Chi­pul Evan­ghe­lic al lui Iisus Hris­tos, Sibiu, 1991, p. 256.

[16] Ibi­dem. p. 256.

[17] Pen­ti­cos­ta­rul, ed. cit. Cea­su­ri­le Paş­ti­lor, sti­hi­ra 1, p. 10.

[18] Michel Que­not, op. cit. p. 94.

[19] Con­stan­tin Andro­ni­kof, Le Cycle Pas­cal, L’ Age d’ Hom­me, Lau­san­ne et Paris, 1985. p. 188.

[20] Pen­ti­cos­ta­rul,  ed. cit. Utre­nia Pas­ti­lor, cân­ta­rea 4, irmos, p. 8.

[21] Ibi­dem. cân­ta­rea 5, irmos, p. 8.

[22] Ibi­dem. cân­ta­rea 6, sti­hi­ra 1. p. 9.

[23] Ibi­dem. cân­ta­rea 6, oda 2, p. 9.

[24] Ibi­dem. ipa­coi, p. 7.

[25] Ibi­dem, Icos, p. 9.

[26] Con­stan­tin Andro­ni­kof, op. cit. p. 192.

[27] Pen­ti­cos­ta­rul, ed. cit. cân­ta­rea 3, oda 2, p. 7.

[28] Dumi­tru Stă­ni­loae, Iisus Hris­tos sau Res­ta­u­ra­rea Omu­lui, Crai­o­va, 1993, p. 344.

[29] Ibi­dem. p. 355.

[30] Con­stan­tin Andro­ni­kof, op. cit. p. 188.

[31] Ibi­dem. p. 188.

[32] Ibi­dem. p. 188.

[33] Michel Que­not, op. cit. p. 108.

[34] Ibi­dem. p. 109.

[35] Pen­ti­cos­ta­rul, ed. cit. cân­ta­rea 3, oda1, p. 7.

[36] Ibi­dem. cân­ta­rea 5, oda 2. p. 8.

[37] Ibi­dem. cân­ta­rea 9, irmos, p. 12.

[38] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, irmos, p. 7.

[39] Michel Que­not, op. cit. p. 110.

[40]Penticostarul, ed. cit.  cân­ta­rea 1, oda 1, p. 7.

[41] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, oda 2, p. 7.

[42] Ibi­dem. cân­ta­rea 3, irmos, p. 7.

[43] Ibi­dem. cân­ta­rea 8, oda 1, p. 11.

[44] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, irmos, p. 7.

[45] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, oda 1, p. 7.

[46] Ibi­dem. cân­ta­rea 5, irmos, p. 8.

[47] Ibi­dem. cân­ta­rea 5, oda 2. p. 8.

[48] Ibi­dem. cân­ta­rea 1, oda 2, p. 7.

[49] Ibi­dem. cân­ta­rea 4, oda 2, p. 8.

[50] Ibi­dem. ipa­coi, p.7.

[51] Ibi­dem. cân­ta­rea 3, irmos, p. 7.

[52] Ibi­dem. cân­ta­rea 7, oda 3, p. 11.

[53] Ibi­dem. lau­de, sti­hi­ra 5, p. 13.

[54] Ibi­dem. cân­ta­rea 4, oda 2, p. 8.

[55] Ibi­dem, cân­ta­rea 5, oda 1, p. 8.

[56] Ibi­dem. lau­de, sti­hi­ra 5, p. 13.

[57] Ibi­dem. cân­ta­rea 9, oda 2, p. 12.

[58] Ibi­dem. lau­de, sti­hi­ra 5, p. 13.

[59] Ibi­dem. cân­ta­rea 9, oda 2, p. 12.

[60] Matei, 17 ‚4.

Dis­tri­bu­ie:

Un rãspuns la Învierea Domnului

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: