Evangelia zilei:

Harismele femeii (3)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Sim­bo­lu­ri­le şi isto­ria

Didas­ca­lia lea­gă în mod onto­lo­gic femi­ni­ta­tea de mis­te­rul Sfân­tu­lui Duh: «Dia­co­nul are locul lui Hris­tos şi îl veţi iubi; veţi cin­sti dia­co­ne­se­le în locul Duhu­lui Sfânt». De ace­ea, în sim­bo­lis­ti­ca adu­nă­rii litur­gi­ce, feme­ia este numi­tă « altar » şi repre­zin­tă rugă­ciu­nea. Ima­gi­ne a sufle­tu­lui în ado­ra­ţie, ea este însă­şi fiinţa ome­neas­că deve­ni­tă rugă­ciu­ne, în cunos­cu­ta fres­că a sfân­tu­lui Cali­xt, băr­ba­tul întin­de mâna dea­su­pra pâi­nii pen­tru ofran­dă iar sacri­fi­ca­to­rul, epi­sco­pul este ace­la care acţio­nea­ză, care cele­brea­ză. În spa­te­le lui se află cea care se roa­gă, feme­ia cufun­da­tă în rugă­ciu­ne, ofran­da pură şi tota­la dăruire.

Prin harul său pro­tec­tor, feme­ia îna­lţă via­ţa, lumea, oame­nii spre Dum­ne­zeu. Ea este sub sem­nul Duhu­lui care « adă­pos­teş­te » – potri­vit ter­me­nu­lui ebraic din pil­da Cre­a­ţi­ei – semn al Mân­gâi­e­to­ru­lui, Avo­cat şi Con­so­la­tor.

Sacer­doţi­ul ordi­nu­lui, epi­sco­pa­tul şi pre­o­ţia sunt o fun­cţie mas­culi­nă de măr­tu­rie: epi­sco­pul ates­tă vali­di­ta­tea mân­tu­i­toa­re a sacra­men­te­lor şi pose­dă pute­rea de a le cele­bra; el are harul de a veghea la nepri­hă­ni­rea cre­dinţei şi exer­ci­tă pute­rea pastorală.

Minis­te­ri­ul feme­ii apa­rţi­ne sacer­doţi­u­lui regal femi­nin, el nu rezi­dă în fun­cţi­i­le atri­bu­i­te, ci în natu­ra sa. Minis­te­ri­ul ordi­nu­lui (pre­o­ţia) nu se află prin­tre cha­ris­me­le sale; acest lucru ar însem­na o tră­da­re a însă­şi fiinţei ei. Cu toa­te aces­tea, voca­ţia sa per­so­na­li­za­tă în Fecioa­ra Maria nu este infe­ri­oa­ră, ea este pur şi sim­plu o alta şi, prin aceas­ta, ne apro­pi­em de subiec­tul nostru.

Din acest punct de vede­re, spi­ri­tu­a­li­ta­tea monas­ti­că este dătă­toa­re de sea­mă. Dacă, pe toa­te cele­lal­te pla­nuri, feme­ia este apa­rent infe­ri­oa­ră băr­ba­tu­lui, dim­po­tri­vă, din punct de vede­re cha­ris­ma­tic, ega­li­ta­tea între băr­ba­ţi şi femei este perfectă.

Cle­ment al Ale­xan­dri­ei notea­ză: « Vir­tu­tea băr­ba­tu­lui şi cea a feme­ii sunt una şi ace­ea­şi, ele pre­su­pun o con­du­i­tă asemănătoare ». 

Teo­do­ret obser­vă că feme­i­le « au lup­tat nu mai puţin, ci chiar mai mult decât băr­ba­ţii… cu o natu­ră mai sla­bă ele au ară­tat ace­ea­şi dâr­ze­nie ca şi bărbaţii » .

Pute­rea lor rezi­dă în « divi­na cari­ta­te » şi într-un har par­ti­cu­lar pe care‑l au de a se îndră­gos­ti de Hristos.

Nimeni nu apre­cia­ză feme­i­le ca fiind infe­ri­oa­re; se con­si­de­ră că sunt capa­bi­le, în ace­ea­şi măsu­ră ca şi băr­ba­ţii, să dire­cţio­ne­ze spi­ri­tu­al feme­i­le cre­din­cioa­se.

O feme­ie cha­ris­ma­ti­că, the­o­pho­tis­tos, ilu­mi­na­tă de Dum­ne­zeu, pri­meş­te nume­le de ammas sau mai­că spi­ri­tu­a­lă . De cele mai mul­te ori, ele sunt maici* ale mănăs­ti­ri­lor lor, aşa cum Paco­mie era tată al mănăs­ti­rii sale. Oame­nii din afa­ră veneau să‑i găseas­că şi să le cea­ră sfa­tul (sfân­ta Eufro­si­na, sfân­ta Irina).

Aba­te­le Isa­ia com­pu­ne o car­te de sen­tinţe ale Mai­ci­lor, Mate­ri­kon, ase­mă­nă­toa­re Pate­ri­kon-ului, sen­tinţe ale Părinţilor.

În afa­ra pute­rii sacra­men­ta­le şi a omi­li­i­lor în bise­ri­că în tim­pul slu­j­be­lor (rezer­va­te Epi­sco­pa­tu­lui sau cle­ru­lui ordi­nu­lui) Mai­ci­le aveau exact ace­lea­şi pre­ro­ga­ti­ve şi obli­ga­ţii ca şi Părinţii în rân­dul călu­gă­ri­lor. Ele nu sunt Maici ale Bise­ri­cii – ceea ce este pro­priu Părinţi­lor, Epi­sco­pi­lor şi Doc­to­ri­lor Bise­ri­cii -, ele sunt însă Maici spi­ri­tu­a­le şi par­ti­ci­pă la pro­pa­ga­rea doc­tri­nei. Tex­te­le litur­gi­ce le cele­brea­ză ca fiind « ega­le Apos­to­li­lor » pe cele care pre­di­cau Evan­ghe­lia celor păcă­toşi, le adu­ceau lumi­na prin învă­ţă­tu­ra cate­his­mu­lui şi par­ti­ci­pau activ la evan­ghe­li­za­re (sfân­ta Ele­na, sfân­ta Nina).

Se   poa­te   menţio­na   şi   insti­tu­ţia   dia­co­ne­se­lor. Didas­ca­lia (III, 8) le atri­bu­ie pute­rea de a bine­cu­vân­ta bol­na­vii prin atin­ge­rea cu mâna. Con­sti­tu­ţi­i­le apos­to­li­ce (VIII, 19, 20) vor­beau des­pre con­sa­cra­rea prin atin­ge­rea cu mâi­ni­le şi invo­ca­rea Duhu­lui Sfânt, ceea ce desem­nea­ză un ordin minor. Tes­ta­men­tul Dom­nu­lui Nos­tru (I, 40, 43) pre­ci­zea­ză sar­ci­ni­le şi o menţio­nea­ză şi pe ace­ea de a « instrui feme­i­le cate­hu­meni »; de ase­me­nea, potri­vit Con­sti­tu­ţi­i­lor Apos­to­li­ce (II, 26), dia­co­ne­se­le « insu­flă feme­i­lor ele­men­te­le doctrinei ».

În Bise­ri­ca nes­to­ri­a­nă, ele citesc Evan­ghe­lia în cadrul adu­nă­ri­lor de femei. Pe vechi­le pie­tre de mor­mânt se poa­te citi: Vidua sedit…: « ea a pre­zi­dat », alu­zie la jilţ, cathe­dra, loc de unde se ţine cate­his­mul şi se adre­sea­ză îndemnuri.

Prin­tre feme­i­le care au ser­vit cu sla­vă Bise­ri­ca se află Olim­pi­a­da, dis­ci­po­la şi pri­e­te­na sfân­tu­lui Ioan Gură de Aur, Pro­cu­la şi Pen­ta­dia, Anas­ta­sia, cores­pon­den­ta lui Sever de Anti­ohia, Macri­na, sora sfân­tu­lui Vasi­le, Lam­pa­dia, pri­e­te­na sa, Teo­so­fia, soţia sfân­tu­lui Gri­go­re de Nys­sa şi atâ­tea alte­le cunos­cu­te şi necunoscute.

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: