Frumusetea ortodoxiei

Orto­do­xia, asa cum e ea, este subli­ma trai­re a lui Dum­ne­zeu de catre om, ca pe pro­pria sa viata.

“Cum poa­te fi trait Dum­ne­zeu?” m‑a intre­bat cine­va. Facea yoga si imi vor­bea des­pre “inte­gra­rea in abso­lut” – dar nu inte­le­gea cum omul Il poa­te trai pe Dum­ne­zeu. Caci, pana cand nu expe­ri­ezi tu insuti o anu­mi­ta rali­ta­te – cu atat mai mult: pana cand nu Il expe­ri­ezi tu insuti pe Dum­ne­zeu! – pana atunci nu‑I cunos­ti “gus­tul”, ori­cat de bine ti-ar fi el des­cris de catre alt­ci­ne­va. De ace­ea si zice Psal­mis­tul: “Gus­tati si vedeti ca bun este Domnul…”

In Evan­ghe­lia Sa, Man­tu­i­to­rul ne spu­ne ca nu tot cel ce zice “Doam­ne, Doam­ne” face si voia lui Dum­ne­zeu. Adi­ca, nu ori­ci­ne pome­ne­ste de El Il si are pe El ca Dum­ne­zeu al sau. Multi sunt astazi “cala­tori la iad cu Scrip­tu­ra in mana” (dupa o inspi­ra­ta expre­sie a parin­te­lui Arse­nie de la Pri­slop) sau cu o “scrip­tu­ra” pe dos, care zic “Doam­ne, Doam­ne” si se duc dupa vrajmas.

E greu sa con­vingi pe cine­va de gro­za­via ero­rii dru­mu­lui sau cand omul are obis­nu­in­ta ace­lui drum; intu­ne­ri­cul nu isi sesi­zea­za intu­ne­ci­mea, nici omul cazut sub pute­rea intu­ne­ri­cu­lui nu isi da sea­ma de innop­ta­rea din el, caci nu are expe­rien­ta Lumi­nii si ii lip­seste, ast­fel, un ter­men real de comparatie.

Ade­va­rul Se reve­lea­za cu pute­re si cu o evi­den­ta fara echi­voc – insa: numai celui ce I se des­chi­de cu maxi­ma sin­ce­ri­ta­te, printr‑o inse­ta­ta dis­po­zi­tie a ini­mii de a‑L pri­mi intru ea asa cum e El in auten­ti­ca Sa dum­ne­zei­re si nu inghe­su­it intr‑o for­ma sau alta, dupa un cala­pod al min­tii ome­ne­s­ti care nu‑I poa­te cuprin­de nemarginirea.

“De unde pot sti ca imi spui ade­va­rul?” am fost intre­ba­ta de mul­te ori.

N‑am putut da decat ace­la­si ras­puns: Vino si vezi! Daca vei gasi aici Ade­va­rul, esti cas­ti­gat in eter­ni­ta­te. Dar, daca nu vii sa vezi, nu vei sti nici­o­da­ta pe Cine-ai pier­dut. Daca eu nu am drep­ta­te, n‑ai sa pierzi nimic cu o incer­ca­re in plus. Dar, daca eu am drep­ta­te si tu nu vii sa vezi – ai pier­dut totul pen­tru totdeauna…

Caci Ade­va­rul nu Se lasa gasit decat de cei care vin dupa El. Pana cand nu devii orto­dox pana in madu­va oase­lor, trai­tor al ade­va­ru­ri­lor de cre­din­ta reve­la­te de Dum­ne­zeu si pas­tra­te intac­te in orto­do­xie, pana cand ini­ma ta nu resim­te pro­fund dure­rea ama­ra a des­par­ti­rii de Dum­ne­zeu in cau­ta­rea Lui pe dru­muri strai­ne de El, pana cand nu te anga­jezi intr‑o cran­ce­na lup­ta cu rau­ta­tea din tine printr‑o maxi­ma incor­da­re in stra­du­in­ta lucra­rii porun­ci­lor evan­ghe­li­ce si pana cand nu-ti recu­nos­ti nepu­tin­ta tota­la de a face prin tine insuti ceva cu ade­va­rat bun si sa te lasi cu toa­ta nadej­dea in mai­ni­le lui Dum­ne­zeu, incre­zan­du-te cu desa­var­si­re in El – pana atunci, nu vei trai Ade­va­rul in ini­ma ta si nu vei cunoas­te fru­mu­se­tea orto­do­xi­ei asa cum e ea.

Fru­mu­se­tea orto­do­xi­ei nu poa­te fi des­co­pe­ri­ta pri­vind la ea din afa­ra ei.

Dar trai­rea auten­tic orto­do­xa duce la incre­din­ta­rea laun­tri­ca a omu­lui cu pri­vi­re la fili­a­tia sa divi­na – cand omul devi­ne un intim al lui Dum­ne­zeu si Aces­ta, un cas­nic al ini­mii omenesti.

Dia­no­ra Ioana.