Evangelia zilei:
Cautã:

Despre Sfãnta Scripturã

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

DESPRE SFÂNTA SCRIPTURĂ

 

biblia ortodoxa

28. Unde se găseş­te Des­co­pe­ri­rea dum­ne­ze­ias­că cea mai pre­sus de fire?
Des­co­pe­ri­rea dum­ne­ze­ias­că cea mai pre­sus de fire se găseş­te în Sfân­ta Scrip­tu­ră şi în Sfân­ta Tra­di­ţie.
29. Ce este Sfân­ta Scrip­tu­ră?
Sfân­ta Scrip­tu­ră sau Biblia este cole­cţia cărţi­lor numi­te ale Vechiu­lui şi ale Nou­lui Tes­ta­ment, scri­se sub insu­fla­rea Duhu­lui Sfânt, într-un răs­timp de aproa­pe 1500 de ani, adi­că de la Moi­se (cca. 1400 îna­in­te de Hr.) până la auto­rul Apo­ca­lip­sei (cca. 100 după Hr.). Aces­te cărţi sunt comoa­ra cea mai preţi­oa­să de lumi­nă si mân­tu­i­re pe care Dum­ne­zeu a dat‑o oame­ni­lor. Bise­ri­ca le păs­trea­ză ca pe un odor de mare pret şi le folo­seş­te ca pe un izvor de apă vie din care soar­be învă­ţă­tu­ra cea dum­ne­ze­ias­că.
30. De ce Sfân­ta Scrip­tu­ră se mai numeş­te şi Biblie?
Cuvân­tul „Biblie” este de obârşie gre­ceas­că şi înseam­nă „cărţi” sau „car­te”. „Cărţi­le”
sau „car­tea” Sfin­tei Scrip­turi şi-au păs­trat de‑a lun­gul vea­cu­ri­lor nume­le gre­cesc de Biblie, atât pen­tru ca Sfân­ta Scrip­tu­ră a fost scri­să o bună par­te în lim­ba grea­că, cât şi pen­tru că, la înce­put, în pri­me­le vea­curi ale cre­ş­ti­nis­mu­lui, învă­ţă­tu­ra cuprin­să în ea a fost pro­po­vă­du­i­tă mai ales în gra­i­ul gre­cesc, aşa cum ara­tă docu­men­te­le tim­pu­lui, înde­o­se­bi Sfân­ta Tra­di­ţie. Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai între­bu­inţat, atât de cre­ş­tini cât şi de necreş­tini, înfă­ţi­şea­ză deci Sfân­ta Scrip­tu­ră ca pe o car­te în sine, sin­gu­ra care de‑a lun­gul isto­ri­ei şi‑a păs­trat acest nume fără alt ada­os şi pe care noi cre­din­cioşii o soco­tim car­tea mai pre­sus de toa­te cele­lal­te cărţi, car­tea cărţi­lor, car­tea pe care, dacă n‑o putem numi cea mai mare ca întin­de­re, o putem numi cea mai preţi­oa­să, pen­tru cuprin­sul şi roa­de­le ei în sufle­te­le noas­tre.
31. Prin ce se deo­se­beş­te Sfân­ta Scrip­tu­ră de cele­lal­te cărţi?

1) Sfân­ta Scrip­tu­ra se poa­te citi cu cel mai mare folos de ori­ci­ne: învă­ţat sau neîn­vă­ţat, din ori­ce par­te a lumii. Ea cuprin­de învă­ţă­turi mân­tu­i­toa­re şi folo­si­toa­re, căci ne vor­beş­te des­pre Dum­ne­zeu şi des­pre mân­tu­i­rea noas­tră în comu­niu­ne cu Dum­ne­zeu prin Hris­tos, cu aju­to­rul haru­lui Duhu­lui Sfânt. «Iar sco­pul şi ros­tul Sfin­tei Scrip­turi este, spu­ne Sfân­tul Ata­na­sie cel Mare, acea ves­ti­re îndo­ită des­pre Mân­tu­i­to­rul: ca El a fost puru­rea Dum­ne­zeu şi Fiu, fiind Cuvân­tul şi stră­lu­ci­rea şi înţe­lep­ciu­nea Tată­lui; şi ca pe urmă, luând trup pen­tru noi din Fecioa­ra Maria, Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu, S‑a făcut om. Iar aceas­tă îndo­ită ves­ti­re se poa­te afla, urmărind‑o în toa­tă Scrip­tu­ra de Dum­ne­zeu insu­fla­tă» cum Însu­şi Dom­nul a spus:
„Cer­ce­ta­ţi Scrip­tu­ri­le, ca ele sunt cele ce măr­tu­ri­sesc des­pre Mine” (Ioan 5, 39)17bis. Ea ne înva­ţă apoi cum să tră­im după voia lui Dum­ne­zeu, adi­că bine19, în înţe­le­sul cel mai deplin al aces­tui cuvânt.
Sfân­ta Scrip­tu­ră spu­ne numai ade­vă­rul, căci Duhul Sfânt n‑a înşe­lat pe slu­ji­to­rii Săi, pro­o­ro­cii20. Oame­nii nu puteau cunoa­ş­te prin firea şi prin min­tea lor lucruri aşa de mari şi de dum­ne­ze­ieşti, ci numai prin­tr-un dar cobo­rât de sus asu­pra oame­ni­lor sfinţi.
2) Sfân­ta Scrip­tu­ră are o uni­ta­te desă­vârşi­ta. Ace­la­şi suflu dum­ne­ze­iesc se sim­te la citi­rea tutu­ror cărţi­lor ei, deşi aces­tea sunt deo­se­bi­te între ele din punct de vede­re al conţi­nu­tu­lui şi al for­mei de expri­ma­re. Fiind dată prin Sfân­tul Duh, Sfân­ta Scrip­tu­ră cuprin­de ade­vă­rul. Nimic nedrept sau pre­fă­cut nu se află într-însă21. Sfân­ta Scrip­tu­ră nu se con­tra­zi­ce22, cum se con­tra­zic învă­ţă­to­rii şi scri­e­ri­le păgâ­ne23. Daca scri­e­ri­le Pro­o­ro­ci­lor sunt de acord cu Evan­ghe­li­i­le, este pen­tru că toţi au vor­bit însu­fla­ţi de un sin­gur Duh, al lui Dum­ne­zeu24.
3) Sfân­ta Scrip­tu­ră are o pute­re covârşi­toa­re, prin care a pre­fă­cut şi pre­fa­ce nenu­mă­ra­te sufle­te păcă­toa­se în sfinţi. Sfân­tul Apos­tol Pavel zice des­pre deo­se­bi­ta pute­re a Sf. Scrip­turi:
„Cvân­tul lui Dum­ne­zeu este viu şi lucră­tor şi mai ascu­ţit decât ori­ce sabie cu două tâi­şuri şi pătrun­de până la des­pă­rţi­tu­ra sufle­tu­lui şi a duhu­lui, din­tre înche­ie­turi şi mâdu­vă, şi este jude­că­tor cuge­te­lor şi gân­du­ri­lor ini­mii)” (Evr. 4, 12). Feri­ci­tul Iero­nim, mare tra­du­că­tor şi tâl­cu­i­tor al Sf. Scrip­turi, se pro­nu­nţă ast­fel: «Te rog spu­ne-mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt (al lui Dum­ne­zeu)? Ce e mai plă­cut ca aceas­tă plă­ce­re? Ce mân­cări, ce feluri de mie­re sunt mai dulci decât cunoa­ş­te­rea înţe­lep­ciu­nii lui Dum­ne­zeu, decât pătrun­de­rea în locu­ri­le Sale ascun­se, decât pri­vi­rea la ide­ea Zidi­to­ru­lui şi la cuvin­te­le Stă­pâ­nu­lui tău…, decât ca aces­te cuvin­te ale Sta­pâ­nu­lui, pli­ne de înţe­lep­ciu­ne duhov­ni­ceas­că, să înveţe pe oameni! Aibă cei­la­lţi ave­ri­le lor, beie din cupe împo­do­bi­te cu pie­tre preţi­oa­se, stră­lu­ceas­că în sto­fe de măta­se…, fie nepu­tin­cioşi în a‑şi răpu­ne bogă­ţi­i­le prin felu­ri­te plă­ceri! Desfă­ta­rea noas­tră să stea în a medi­ta la legea Dom­nu­lui ziua şi noap­tea, a bate la uşa care ni‑i des­chi­să, a pri­mi pâi­ni­le Sf. Tre­imi şi a mer­ge pe valu­ri­le vieţii, având pe Dom­nul cala­u­za»25.
32. Sf. Scrip­tu­ră ne poa­te călă­uzi, ea sin­gu­ră, pe calea mân­tu­i­rii?
Sf. Scrip­tu­ră nu ne poa­te călă­uzi, ea sin­gu­ră, pe calea mân­tu­i­rii, atât pen­tru că ea n‑a
fost dată ome­ni­rii de la înce­put, cât şi pen­tru că, atunci când a fost dată, ea n‑a fost sin­gu­ra auto­ri­ta­te în aceas­ta pri­vinţă, ci a avut îna­in­tea ei şi apoi oda­tă cu ea Sf. Tra­di­ţie, în vatra mereu cal­dă a obş­tii reli­gi­oa­se, sau a Bise­ri­cii. Cu mult îna­in­te de a înce­pe Moi­se să scrie pri­me­le cărţi ale Vechiu­lui Tes­ta­ment, a exis­tat o evla­vie a obş­tii reli­gi­oa­se, chiar mai veche decât ace­ea a Patri­ar­hi­lor. Cărţi­le Nou­lui Tes­ta­ment încep să apa­ră după mai bine de zece ani de la înte­me­ie­rea Bise­ri­cii. Ele apar în sânul aces­te­ia. Şi Bise­ri­ca ale­ge cărţi­le insu­fla­te încă din vea­cul I după Hris­tos. Bise­ri­ca este auto­ri­ta­tea hotă­râ­toa­re în aceas­tă pri­vinţă, cum şi în tâl­cu­i­rea tex­tu­lui biblic. Ea „este stâl­pul şi  teme­lia ade­vă­ru­lui” (I Tim. 3,  15),  ea ţine «cano­nul neclin­tit al ade­vă­ru­lui»26. În ea lucrea­ză Duhul Sfânt pen­tru păs­tra­rea neîn­ti­na­tă a ade­vă­ru­lui mân­tu­i­tor. «Unde este Bise­ri­ca, zice Sf. Iri­neu, aco­lo este şi Duhul lui Dum­ne­zeu şi unde este Duhul lui Dum­ne­zeu, aco­lo este Bise­ri­ca şi tot harul, iar Duhul este ade­vă­rul»27. Iată de ce Sf. Scrip­tu­ră nu poa­te, ea sin­gu­ră, să ne călă­u­zeas­că pe calea mân­tu­i­rii, ci numai în Bise­ri­că, împre­u­nă cu Sfân­ta Tra­di­ţie.

33. Ce înţe­le­gem prin „cano­nulcărţi­lor Sf. Scrip­turi?

Prin „cano­nul” cărţi­lor Sf. Scrip­turi, înţe­le­gem tota­li­ta­tea cărţi­lor sfân­te insu­fla­te de Dum­ne­zeu, mai pre­cis lis­ta aces­tor cărţi. Cuvân­tul „Canon” n‑a avut acest înte­les de la înce­put. El e împru­mu­tat din lim­ba ebrai­că, prin mij­lo­ci­rea celei gre­ceşti, şi însem­na, prin­tre alte­le, „drep­tar” sau „regu­lă”. Cu aces­te două înţe­le­suri îl găsim între­bu­inţat şi în Noul Tes­ta­ment. Sf. Apos­tol Pavel, după ce dă anu­mi­te sfa­turi duhov­ni­ceşti gala­te­ni­lor, ada­u­gă:
„Si câţi vor umbla dup drep­ta­rul aces­ta, pace si milă asu­pra lor şi asu­pra Isra­e­e­lu­lui lui Dum­ne­zeu” (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi, „canoa­ne”, cu înte­les de „rân­du­ia­lă”, hotă­râri­le pri­vi­toa­re  la  dis­ci­pli­na  bise­ri­ceas­că  şi  anu­mi­te  părţi  care  intră  în  rân­du­ia­la  slu­j­be­lor bise­ri­ceşti. Cărţi­le Sf. Scrip­turi cuprin­zând „cano­nul” adi­că regu­la de cre­dinţă şi de via­ţă au fost numi­te „canoa­ne” cu acest înţe­les, dar şi cu înţe­le­sul de tota­li­ta­te sau de lis­tă a scri­e­ri­lor care conţin aces­te rân­du­ieli. Cuvân­tul „canon” are acest înţe­les atât la vechii iudei, cât şi la pri­mii cre­ş­tini. Exis­tă  un canon  al  cărţi­lor  Vechiu­lui  Tes­ta­ment  şi  un  canon  al  cărţi­lor  Nou­lui Tes­ta­ment.

34. Cu ce con­di­ţii au fost pri­mi­te cărţi­le Sf. Scrip­turi în cano­nul biblic?

Cu con­di­ţia:
1)  ca învă­ţă­tu­ra cuprin­să în ele să fie des­co­pe­ri­tă de Dum­ne­zeu prin insu­fla­re; si
2)  ca  înva­ta­tu­ra  des­co­pe­ri­tă  în  ele  să  fie  garan­ta­tă  de  Bise­ri­că.  Bise­ri­ca  garan­ta învă­ţă­tu­ra aceas­ta pe baza vechi­mii şi apos­to­li­ci­tă­ţii, după regu­la lui Ter­tuli­an, că acel lucru e mai ade­vă­rat, care e mai vechi şi acel lucru e mai vechi, care e de la înce­put, şi acel lucru e de la înce­put, care vine de la Apos­toli, iar de la Apos­toli vine ceea ce a fost sfânt în Bise­ri­ci­le Apos­to­li­ce28.

35. Care sunt cărţi­le Vechiu­lui Tes­ta­ment?

Cărţi­le care intră în cana­nul Vechiu­lui Tes­ta­ment sunt:

1.   Face­rea
2.   Ieşi­rea
3.   Levi­ti­cul
4.   Nume­rii
5.   Deu­te­ro­no­mul (a doua lege)
6.   Car­tea lui Iosua Navi
7.   Car­tea Jude­că­to­ri­lor
8.   Car­tea Rut

9.   Car­tea întâi a Regi­lor (sau întâia a lui Samuil)
10. Car­tea a doua a Regi­lor (sau a doua a lui Samuil)
11. Car­tea a tre­ia a Regi­lor (sau intâia e Regi­lor)
12. Car­tea a patra a Regi­lor (sau a doua a Regi­lor)
13. Car­tea întâia Para­li­po­me­na (a Cro­ni­ci­lor)
14. Car­tea a doua Para­li­po­me­na (a Cro­ni­ci­lor)
15. Car­tea întâi a lui Ezdra
16. Car­lea lui Nee­mia (e doua Ezdra)
17. Car­tea Este­rei
18. Cer­tea lui Iov
19. Psal­mii
20. Pil­de­le lui Solo­man
21. Eccle­si­as­tul
22. Cân­ta­rea Cân­tă­ri­lor
23. Isa­ia
24. Iere­mia
25. Plân­ge­ri­le lui Iere­mia
26. leze­chiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Mihe­ia
31. Ioil
32. Avdie
33. Iona
34. Neum
35. Ava­cum
36. Sofo­nie
37. Agheu
38. Zaha­ria
39. Maleahi

36. În afa­ră de cărţi­le cano­ni­ce mai sunt şi alte cărţi în Sf. Scrip­tu­ră a Vechiu­lui Tes­ta­ment?

În afa­ră de cele 39 de cărţi cano­ni­ce, Sf. Scrip­tu­ră a Vechiu­lui Tes­ta­ment mai cuprin­de şi alte cărţi: cărţi­le ana­ghi­no­sco­me­na (bune de citit), netre­cu­te deci în rân­dul cărţi­lor cano­ni­ce, dar pe care Bise­ri­ca, soco­tin­du-le folo­si­toa­re şi zidi­toa­re de suflet, le‑a reco­man­dat spre citi­re cate­hu­me­ni­lor, adi­că celor care se pre­gă­teau să pri­meas­că cre­dinţa cre­ş­ti­nă. De ace­ea ele au fost păs­tra­te în Sf. Scrip­tu­ră, după cărţi­le cano­ni­ce. Ele sunt pli­ne de înţe­lep­ciu­ne duhov­ni­ceas­că şi de ace­ea Bise­ri­ca le folo­seş­te pe une­le din ele chiar la sfân­te­le slu­j­be.

Aces­tea sunt:

1. Car­tea lui Tobit
2. Car­tea Iudi­tei
3. Car­tea lui Baruh
4. Epis­to­la lui Iere­mia
5. Cân­ta­rea celor trei tineri
6. Car­tea a tre­ia a lui Ezdra
7. Car­tea înţe­lep­ciu­nii lui Solo­mon
8. Car­tea înţe­lep­ciu­nii lui Isus, fiul Iui Sirah (Eccle­sies­ti­cul)
9. Isto­ria Susa­nei
10. Isto­ria omorârii bala­u­ru­lui şi a sfă­râ­mă­rii lui Bel
11. Car­tea întâi a Maca­be­i­lor
12. Car­tea a daua a Maca­be­i­lor
13. Car­tea a tre­ia a Maca­be­i­lor
14. Rugă­ciu­nea Rege­lui Mana­se

Din­tre toa­te aces­tea, sunt supli­men­ta­re sau ada­o­suri la cărţi­le cano­ni­ce: Cân­ta­rea celor trei  (din  car­tea  lui  Daniel);  Rugă­ciu­nea  Rege­lui  Mana­se  (la  sfârşi­tul  cărţii  a  doua Para­li­po­me­na sau Cro­nici); Psal­mul 151 (neca­no­nic, la Car­tea Psal­mii); Isto­ria Susa­nei şi Isto­ria ido­lu­lui Bel şi a bala­u­ru­lui (supli­men­te sau ada­o­suri neca­no­ni­ce la car­tea Daniel). Iar la car­tea Este­rei: Visul lui Mar­doheu; Decre­tul lui Arta­xe­r­xes şi Rugă­ciu­nea 1ui Mar­doheu şi a Este­rei.

37. Ce cuprin­de cano­nul căi­lor Nou­lui Tes­ta­ment?

Cano­nul Nou­lui Tes­ta­ment cuprin­de 27 de cărţi şi anu­me:

1.   Sf. Evan­ghe­lie după Matei
2.   Sf. Evan­ghe­lie după Mar­cu
3.   Sf. Evan­ghe­lie după Luca
4.   Sf. Evan­ghe­lie după Ioan
5.   Fap­te­le Sfinţi­lor Apos­toli

6.   Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Romani
7.   Epis­to­la I a Sf. Apos­tol Pavel către Corin­te­ni
8.   Epis­to­la a II‑a Sf. Apos­tol Pavel către Corin­te­ni
9.   Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Gala­te­ni
10. Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Efe­seni
11. Epis­to­la Sf. Apo­slol Pavel către Fili­peni
12. Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Colo­seni
13. Epis­to­la I a Sf. Apos­tol Pavel către Tesa­lo­ni­ceni
14. Epis­to­la a II‑a a Sf. Apos­tol Pavel către Tesa­lo­ni­ceni
15. Epis­to­la I a Sf. Apo­slol Pavel către Timo­tei
16. Epis­to­la a II‑a a Sf. Apos­tol Pavel către Timo­tei
17. Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Tit
18. Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Fili­mon
19. Epis­to­la Sf. Apos­tol Pavel către Evrei
20. Epis­to­la Sobor­ni­reas­ce a Sf. Apos­tol Iacob
21. Epis­to­la I Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Petru
22. Epis­to­la a II‑a Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Petru
23. Epis­to­la I Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Ioan
24. Epis­to­la a II‑a Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Ioan
25. Epis­to­la a III‑a Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Ioan
26. Epis­to­la Sobor­ni­ceas­că a Sf. Apos­tol Iuda
27. Apo­ca­lip­sa Sf. loan Teo­lo­gul

38. Când au fost scri­se cărţi­le Vechiu­lui şi Nou­lui Tes­ta­ment?

Cărţi­le Vechiu­lui Tes­ta­ment au fost scri­se îna­in­te de Hris­tos, într-un răs­timp de pes­te o mie de ani (1400–400). Cărţi­le Nou­lui Tes­ta­ment au fost scri­se în vea­cul I, cele mai mul­te îna­in­te de anul 70. Numai cărţi­le Sf. Ioan Evan­ghe­lis­tul şi Teo­lo­gul au fost scri­se între aceas­tă dată şi sfârşi­tul vea­cu­lui I.

39. Ce înseam­nă Vechiul Tes­ta­ment şi ce înseam­nă Noul Tes­ta­ment?

În  vor­bi­rea obi­ş­nu­i­tă cuvân­tul „Tes­ta­ment” înseam­nă hota­râri­le lua­te  de  cine­va  în sco­pul de a fi res­pec­ta­te după moar­te. Cu acest înţe­les şi pe teme­iul des­co­pe­ri­rii date prin Sf. Apos­tol Pavel în Epis­to­la către Evrei (9, 15 şi urm.), Sf. Părinţi au învă­ţat că cele două Tes­ta­men­te – cel Vechi şi cel Nou – ara­tă voinţa lui Mesia de a face moş­te­ni­tori ai impă­ră­ţi­ei veş­ni­ce pe cei ce vor cre­de în El. Când  e  vor­ba  des­pre  Sf.  Scrip­tu­ra a  Vechiu­lui Tes­ta­ment si  a  Nou­lui  Tes­ta­ment, cuvân­tul „Tes­ta­ment” mai are şi înte­les de „legământ”. El e „Legămân­tul” din­tre Dum­ne­zeu şi om, făcut înda­tă după căde­rea aces­tu­ia, prin făgă­du­inţa dată de Dum­ne­zeu pri­mi­lor oameni că sămânţa feme­ii va zdrobi capul şar­pe­lui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reîn­no­it faţă de Patri­ar­hul Avra­am (Fac. 12, 1–4), apoi a fost înche­iat, în scris, pe mun­te­le Sinai, între Dum­ne­zeu şi popo­rul evreu (Ies. 20). Des­pre acest legământ vor­beş­te Sf. Apos­tol Pavel în Epis­to­la către Evrei (9, 15–28). Toa­te scri­e­ri­le care cuprind legea şi Pro­o­ro­cii for­mea­ză Legămân­tul Vechi, adi­că Tes­ta­men­tul Vechi, fiind­că vor­besc des­pre acel Legământ, fiind­că sunt date îna­in­te de Hris­tos şi-şi află împli­ni­rea şi desă­vârşi­rea în El.
Scri­e­ri­le sfân­te, date după Hris­tos, for­mea­ză Legăt­mân­tul nou, adi­că Tes­ta­men­tul Nou, fiind­că vor­besc des­pre noua lega­tu­ră facu­tă la Cina cea de Tai­na între Dum­ne­zeu şi oameni, „legea cea nouă”, adu­să lumii de Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos (Matei 26, 28).
Sf. Apos­tol Pavel ara­tă în chip lămu­rit învă­ţă­tu­ra des­pre cele două Tes­ta­men­te. Vor­bind des­pre jert­fă Mân­tu­i­to­ru­lui, el zice: „Şi pen­tru aceas­ta El (Hris­tos) este Mij­lo­ci­to­rul unui nou tes­ta­ment, ca prin moar­tea sufe­ri­tăâ spre răs­cum­pă­ra­rea greşe­li­lor de sub întâi­ul tes­ta­ment, cei che­ma­ţi să ia făgă­du­inţa moş­te­ni­rii veş­ni­ce. Căâci unde este tes­ta­ment, tre­bu­ie nea­pă­rat să fie vor­ba des­pre moar­tea celui ce a făcut tes­ta­men­tul. Căci un tes­ta­ment ajun­ge teme­i­nic după moar­te, fiind­că nu are nici o pute­re câtă vre­me tră­ieş­te cel ce l‑a făcut. De ace­ea, nici cel din­tâi n‑a fost sfinţit fără sân­ge”(Evr. 9, 15–18).

40. Ce înseam­nă „Evan­ghe­lie?

Evan­ghe­lie” înseam­nă „ves­te bună”. Cuprin­sul ei a adus şi adu­ce lumii ves­tea bună care  mân­gâie  sufle­te­le:  veni­rea  Mân­tu­i­to­ru­lui,  pro­feţi­tă  de  Vechiul  Tes­ta­ment,  apoi învă­ţă­tu­ra, fap­te­le, pati­mi­le, moar­tea şi slă­vi­ta Lui învi­e­re, înă­lţa­rea la cer, – toa­te având loc pen­tru mân­tu­i­rea lumii.

41. Ce înseam­nă „Apos­tol?

Cuvân­tul „Apos­tol” înseam­nă „tri­mis”. El pri­veş­te în pri­mul rând pe cei doi­spre­ze­ce Apos­toli, care au fost tri­mi­şi la pro­po­vă­du­i­re de Însu­şi Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos. Aceş­tia sunt: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, Filip şi Bar­to­lo­meu, Toma şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilo­tul şi Iuda Isca­ri­o­tea­nul (Matei 10, 2–4; Luca 6, 14–15; Fap­te 1, 13). Aces­ta din urmă, după tră­dă­rea şi moar­tea Mân­tu­i­to­ru­lui, a fost înlo­cu­it cu Matia (Fap­te 1, 16, 23–26). „Apos­tol”, în înţe­le­sul plin al cuvân­tu­lui, este şi Sf. Pavel, che­mat în chip minu­nat pe dru­mul Damas­cu­lui. „Apos­toli” sunt şi cei şaptezeci(şi doi), a cărăr misiu­ne e des­cri­să pe larg la Sf. Evan­ghe­list Luca (10, 1–24), apoi cei tre­cu­ţi de Sf. Apos­tol Pavel în lis­ta celor învred­ni­ci­ţi de daru­ri­le duhov­ni­ceşti (I Cor. 12, 28), cei nota­ţi în Scri­e­ri­le Părinţi­lor Apos­toli29  şi, în înţe­les mai larg, mulţi din cei care, mai târ­ziu, au con­tri­bu­it la cre­ş­ti­na­rea popoa­re­lor păgâ­ne.

42.  Avem  dovezi  din  Sf.  Scrip­tu­ră  des­pre  insu­fla­rea  dum­ne­ze­ias­că  a  căr­ti­lor

Vechiu­lui şi Nou­lui Tes­ta­ment?

Avem dovezi cla­re des­pre insu­fla­rea dum­ne­ze­ias­că a Sf. Scrip­turi. (Vezi: Des­pre V.T. Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isa­ia 6, 1–8; 8, 1; Ava­cum 2, 2 şi alte­le). Iisus Hris­tos numeş­te Vechiul Tes­ta­ment cuvân­tul lui Dum­ne­zeu (Mar­cu 7, 13). El e des­co­pe­ri­rea nea­mu­ri­lor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1–2). El des­co­pe­ră pe Dum­ne­zeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6–8; I Ioan 5, 20). Evan­ghe­lia e reve­la­ţia lui Dum­ne­zeu (I Cor. 2, 9–10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11–12; Efes. 1, 17). Ast­fel, Sf. Apos­tol Pavel ne înva­ţă ca „toa­tă Scrip­tu­ra este de Dum­ne­zeu insu­fla­tă şi de folos spre învă­ţă­tu­ră, spre mus­tra­re, spre îndrep­ta­re, spre înţe­le­pţi­rea cea întru drep­ta­te” (II Tim. 3, 16). Sf. Apos­tol Petru ne ara­tă, la rându‑i, că „nici­o­da­tă pro­o­ro­cia nu s‑a făcut din voia omu­lui, ci oame­nii cei sfinţi ai lui Dum­ne­zeu au gră­it pur­taţ fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 21). Insu­fla­rea dă Sf. Scrip­turi auto­ri­ta­te dum­ne­ze­ias­că. Este ceea ce întă­reş­te Mân­tu­i­to­rul când zice des­pre Legea Vechiu­lui Tes­ta­ment: „Amin zic vouă: Îna­in­te de a tre­ce cerul şi Pâmân­tul o iotă sau o cir­tă din Lege nu va tre­ce până ce vor fi toa­te” (Matei 5, 18). Carţi­le Nou­lui Tes­ta­ment s‑au scris sub inspi­ra­ţia Duhu­lui Sfânt pe care le-au pri­mit auto­rii lor, adi­că Sfinţii Apos­toli şi Uce­ni­cii lor. În cli­pa ară­tă­rii către Apos­toli, după învi­e­re, Mân­tu­i­to­rul le spu­ne: „Lua­ţi, Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momen­tul des­pă­rţi­rii de ace­ia­şi Apos­toli, El le porun­ceş­te: „Mer­gând, învă­ţa­ţi, toa­te nea­mu­ri­le, bote­zân­du-le în nume­le Tată­lui şi al Fiu­lui şi al Sf. Duh” (Matei 28, 19); „Că nu voi sun­teţi care vor­bi­ţi, ci Duhul Tată­lui vos­tru, este care gră­ieş­te întru voi” (Matei 10, 20); „Dar Mân­gâi­e­to­rul, Duhul Sfânt, pe Care Îl va tri­mi­te Tatăl, în nume­le Meu, Ace­la vă va învă­ţa pe voi toa­te şi vă va adu­ce amin­te toa­te cele ce v‑am spus Eu” (Ioan 14, 26).

43. Avem şi alte dovezi des­pre insu­fla­rea Sf. Scrip­turi?

Avem dove­zi­le păs­tra­te de Sf. Tra­di­ţie. În ade­văr, mulţi Părinţi şi Scri­i­tori bise­ri­ceşti dau măr­tu­rie des­pre insu­fla­rea Sf. Scrip­turi. Ast­fel, Sf. Iri­neu spu­ne că Scrip­tu­ra e desă­vârşi­tă fiind­că e insu­fla­tă de Cuvân­tul şi de Duhul lui Dum­ne­zeu30. Gura Dom­nu­lui, Duhul Sfânt, a ros­tit cuprin­sul Sf. Scrip­turi, decla­ra Cle­ment Ale­xan­dri­nul31.

44. Ce este insu­fla­rea dum­ne­ze­ias­că?

Insu­fla­rea sau  inspi­ra­ţia dum­ne­ze­ias­că este acea înrâu­ri­re spe­cia­lă a lui Dum­ne­zeu asu­pra auto­ru­lui sfânt prin care: 1) min­tea lui se lumi­nea­ză în mod exce­pţio­nal prin lucra­rea Duhu­lui Sfânt, pri­mind o pute­re de pătrun­de­re în tai­ne­le ade­vă­ru­ri­lor dum­ne­ze­ieşti şi căre­ia i se comu­ni­că în par­te şi ade­vă­ruri noi, la care n‑ar fi putut ajun­ge nici­o­da­tă cu pute­ri­le pro­prii, iar voia să se întă­reş­te pen­tru a se hotă­râ şi per­sis­ta în cele bune; 2) aghi­o­gra­ful este îndem­nat să scrie ceea ce ştie şi ceea ce i se va comu­ni­ca, ca de sus; şi 3) aghi­o­gra­ful este aju­tat să nu cadă în vreo greşe­a­lă. Ate­na­go­ra spu­ne că Duhul Sfânt se ser­veş­te de gura Pro­o­ro­ci­lor ca de un organ, aşa cum flau­tis­tul sufla într-un flaut32. Sf. Ipo­lit lămu­reş­te că Pro­o­ro­cii vor­beau numai puşi în miş­ca­re de Cuvân­tul (Logo­sul), Care se unea cu ei şi Care, ase­me­nea obiec­tu­lui cu care se atin­ge chi­ta­ra, îi facea să ves­teas­că lucru­ri­le voite de Dum­ne­zeu33. Insu­fla­rea ne‑o ara­tă lim­pe­de Teo­fil al Anti­ohi­ei, în lămu­ri­rea pe care o dă în aceas­tă pri­vinţă: «Pro­feţii care isto­ri­sesc face­rea lumii n‑au fost de faţă atunci, dar era de faţă Înţe­lep­ciu­nea lui Dum­ne­zeu, cea care era în El, şi Cuvân­tul cel Sfânt al Său, Care este tot­dea­u­na împre­u­nă cu El. Acest Cuvânt, fiind Duhul lui Dum­ne­zeu, Înce­pu­tul, Înţe­lep­ciu­nea şi Pute­rea Celui Prea Îna­lt, S‑a cobo­rât asu­pra Pro­feţi­lor şi, prin ei, a vor­bit des­pre face­rea lumii şi des­pre toa­te cele­lal­te. Cuvân­tul lui Dum­ne­zeu S‑a folo­sit de Moi­se ca de un organ34. În marea Sa inţe­lep­ciu­ne, Dum­ne­zeu vor­beş­te prin oameni, ase­me­nea oame­ni­lor35, spre a se face înte­les.

45. Sf. Scrip­tu­ră poa­te fi înţe­lea­să uşor?

Nu.  Înte­le­ge­rea Sfin­tei Scrip­turi nu  este la îndemâ­na fie­că­ru­ia din­tre noi, oame­nii, fiind­că ade­vă­ru­ri­le pe care ea ni le pre­zin­tă sunt mai pre­sus de min­tea noas­tră ome­neas­că, sunt ade­vă­ruri dum­ne­ze­ieşti care se adre­sea­ză celor cre­din­cioşi şi cu via­ţă duhov­ni­ceas­că. De alt­fel, ea însă­şi mâr­tu­ri­seş­te că tâl­cu­i­rea ei nu e lucru uşor. La între­ba­rea pe care Filip o pune fame­nu­lui eti­o­pian, care citea din pro­o­ro­ci­ia lui Isa­ia, dacă înţe­le­ge ce citeş­te, cel între­bat răs­pun­de: „Cum aş putea, de nu mă va călă­uzi cine­va?” (Fap­te 8, 31). Sf. Apos­tol Petru scrie ast­fel des­pre Epis­to­le­le Sf. Apos­tol Pavel: „În toa­te epis­to­le­le sale sunt une­le lucruri cu ane­vo­ie de înţe­les, pe care cei neîn­vă­ţa­ţi şi neîn­tă­ri­ţi le răs­tăl­mă­cesc, ca şi pe cele­lal­te Scrip­turi, spre a lor pier­za­re” (II Petru 3, 16). Cele 176 de ver­se­te ale Psal­mu­lui 118 sunt nu numai o lau­dă sin­ce­ră a Legii Dom­nu­lui, ci şi o rugă­ciu­ne neîn­tre­rup­tă pen­tru dobân­di­rea ade­vă­ra­tei ei înţe­le­geri.
Sf. Părinţi şi Scri­i­tori bise­ri­ceşti au ară­tat, în repe­ta­te rân­duri, gre­u­tă­ţi­le întâm­pi­na­te pen­tru înţe­le­ge­rea. Sf. Scrip­turi. Ori­gen spu­ne că înţe­le­sul Scrip­tu­rii nu se des­co­pe­ră de la înce­put citi­to­ri­lor, mai ales celor necu­nos­că­tori în lucru­ri­le dum­ne­ze­ieşti, sau care sunt necre­din­cioşi ori nevred­nici. Nu e de mira­re, zice el, fiind­că înţe­le­sul Scrip­tu­rii e un lucru supra­o­me­nesc36. Puţi­nă­ta­tea înţe­le­ge­rii noas­tre nu poa­te pătrun­de stră­lu­ci­rea dog­me­lor37. Aceas­ta e una din cau­ze­le prin­ci­pa­le ale căde­rii în ere­zie38. Feri­ci­tul Augus­tin ne reco­man­dă ca părţi­le neînţe­le­se din Scrip­tu­ră să le apro­pi­em de alte­le, care sunt cla­re, spre a le pătrun­de une­le prin alte­le39. Sf. Ioan Damas­chin ne îndeam­nă ca: «dacă citim o dată, de două ori, şi nu înţe­le­gem ce citim, să nu ne trân­dă­vim, ci să stă­ruim, să medi­tăm, să între­băm. Căci spu­ne Scrip­tu­ra: „Întrea­bă pe tatăl tău şi-ţi va da de şti­re, întrea­bă pe bătrâni şi-ţi vor spu­ne” (Deut. 32, 7). Cunoş­tinţa nu este a tutu­ror»40.

46. Cum tre­bu­ie inter­pre­ta­tă sau înţe­lea­să Sf. Scrip­tu­ră?

Sf. Scrip­tu­ră cuprin­de trei înţe­le­suri:

1. Înţe­le­sul după lite­ră, obş­tesc, sau, isto­ric;
2. Înţe­le­sul mai îna­in­tat sau sufle­tesc;
3. Înţe­le­sul duhov­ni­cesc.

Ori­gen,  care  e  izvo­di­to­rul aces­tor  trei  trep­te  ale  tăl­mă­ci­rii Sf.  Srip­turi, susţi­ne  că înţe­le­sul cărţi­lor insu­fla­te se împar­te după cele trei feluri de cre­din­cioşi află­tori în Bise­ri­că: cei sim­pli, cei îna­in­ta­ţi şi cei desă­vârşi­ţi. «Cei sim­pli să-şi întă­reas­că (sufle­tul) ca din tru­pul Scrip­tu­rii (numim acest înte­les după lite­ră, obş­tesc şi isto­ric); dacă însă unii au înce­put să îna­in­te­ze ceva şi pot să pri­veas­că un lucru mai pe larg, să-şi întă­res­că (sufle­tul) ca din sufle­tul Scrip­tu­rii; iar cei care sunt desă­vârşi­ţi şi ase­me­nea ace­lo­ra des­pre care Apos­to­lul zice: „Iar înţe­lep­ciu­nea o pro­po­vă­duim la cei desă­vârşi­ţi; dar nu înţe­lep­ciu­nea aces­tui veac, nici a stă­pâ­ni­to­ri­lor aces­tui veac, care sunt pie­ri­tori, ci pro­po­vă­duim înţe­lep­ciu­nea lui Dum­mezeu ascun­să, pe care Dum­ne­zeu a rânduit‑o mai îna­in­te de veci spre sla­va noas­tră” (I Cor. 2, 6–7), ace­ia să se întă­reas­că din însă­şi legea duhov­ni­ceas­că, care cuprin­de umbra bunu­ri­lor vii­toa­re». Ace­la­şi Ori­gen decla­ră că înţe­le­sul duhov­ni­cesc este cel mai îna­lt şi tre­bu­ie pus îna­in­tea celui mate­ri­al sau isto­ric41. Tâl­cu­i­rea dreap­tă a Sf. Scrip­turi e însă ace­ea care ţine sea­ma de toa­te cele trei înţe­le­suri şi le folo­seş­te potri­vit cu ide­i­le, per­soa­ne­le şi fap­te­le bibli­ce, cum au făcut cei mai mulţi din Sfinţii Părinţi. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Să nu citi­ţi lite­re­le în chip sim­plu, ci să cer­ce­ta­ţi ide­i­le. Dacă cine­va se opreş­te numai asu­pra cuvin­te­lor şi nu cer­ce­tea­ză nimic mai mult decât cele scri­se, mul­te greşeli va săvârşi»42.

47. Ce se cere pen­tru tâl­cu­i­rea dreap­tă a Sf. Scrip­turi?

Tâl­cu­i­rea dreap­tă a Sf. Scrip­turi cere:

1. O via­ţă cura­tă şi înflo­ri­tă de vir­tu­ţi;
2. Cunoa­ş­te­rea voii dum­ne­ze­ieşti prin stu­di­ul înde­lun­gat şi sme­rit al Des­co­pe­ri­rii dum­ne­ze­ieşti;
3. Cunoa­ş­te­rea învă­ţă­tu­rii Bise­ri­cii şi a Sf. Tra­di­ţii.

În pri­vinţa cură­ţi­ei vieţii, Sf. Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul spu­ne: «Cunoş­tinţa întoc­mai a cuvin­te­lor Duhu­lui se des­co­pe­ră numai celor vred­nici cu Duhul, adi­că numai ace­lo­ra care printr‑o înde­lun­ga­tă cul­ti­va­re a vir­tu­ţi­lor, cură­ţin­du-şi min­tea de funin­gi­nea pati­mi­lor, pri­mesc cunoş­tinţa celor dum­ne­ze­ieşti, care se înti­pă­reş­te şi se aşa­ză în ei, de la pri­ma atin­ge­re, ase­me­nea unei feţe într‑o oglin­da cura­tă şi stră­vezie»43.

Via­ţa potri­vi­tă Duhu­lui duce la cunoa­ş­te­rea voii dum­ne­ze­ieşti ară­ta­tă în Sf. Scrip­tu­ră. Duhul din noi recu­noa­ş­te Duhul din Sf. Scrip­tu­ră, cum obser­vă Mân­tu­i­to­rul însu­şi: „De va voi cine­va să facă voia Lui (Dum­ne­zeu,), va cunoa­ş­te des­pre învă­ţă­tu­ra aceas­ta dacă este de la Dum­ne­zeu sau dacă Eu vor­besc de la Mine Însumi” (Ioan 7, 17).

Se cuvi­ne să citim Sf. Scrip­tu­ră cu sme­re­nie, ca pe Cuvân­tul lui Dum­ne­zeu, cerându‑I mai îna­in­te aju­to­rul ca s‑o  înţe­le­gem şi  având dorinţa cal­dă de a  ne lumi­na fiinţa prin cuprin­sul ei. Atunci când, din pri­ci­na puţi­nă­tă­ţii înţe­le­ge­rii noas­tre, nu pri­ce­pem anu­mi­te învă­ţă­turi din ea, să rugăm pe pre­ot să ne tâl­cu­ieas­că ace­le învă­ţă­turi.

Cunoa­ş­te­rea adân­că a învă­ţă­tu­rii Bise­ri­cii şi a Tra­di­ţi­ei îmbo­gă­ţeş­te duhul tâl­cu­i­rii celei ade­vă­ra­te. O ast­fel de cunoa­ş­te­re aju­tă mult la înţe­le­ge­rea dreap­tă a Sf. Scrip­turi. Lip­sa de teme­i­ni­că şi adân­că înţe­le­ge­re a Bibli­ei, pre­cum şi lip­sa legă­tu­rii strân­se cu Sf. Tra­di­ţie, duse la ere­suri şi rătă­ciri, aspru mus­tra­te de Însu­şi Mân­tu­i­to­rul, când zice: „Vă rătă­ci­ţi, neş­ti­ind Scrip­tu­ri­le, nici pute­rea lui Dum­ne­zeu” (Matei 22, 29).

——————————

Notă :

17bis Sfân­tul Ata­na­sie cel Mare, Trei cuvin­te împo­tri­va arie­ni­lor, XXIX, în Sf. Ata­na­sie cel Mare, Scri­sori, Par­tea
I, „P.S.B.”, Bucu­reşti, 1987, p. 357.
19 Fer. Augus­tin, Comen­ta­rii la Psalmi, 90, 21, Mig­ne, P. L., XXXVII, col. 1159.
20  Sf. Ipo­lit, Comen­ta­rii 1a Dani­il, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augus­tin, Scri­soa­rea 28, 3, 3, Mig­ne, P. L., XXXIII, col. 112.
21 Sf. Cle­ment Roma­nul, Scri­soa­rea I către Corin­te­ni, 45, 2, 3, Mig­ne, P. G., I, col. 300.
22  Sf. Ius­tin Mar­ti­rul şi Filo­zo­ful, Dia­lo­gul cu Iude­ul Tri­fon, 65. 2, Mig­ne, P. G., VI, col. 825; Sf. Epi­fa­nie,
Con­tra ere­zi­i­lor Pana­rion, 70, 7, Mig­ne. P. G., XLII, ml. 349.
23 Indemn către Greci, cap. 8, Mig­ne, P. G., VI, col. 256.
24 Teo­fil al Anti­ohi­ei, Către Auto­lic, 3, 12, Mig­ne, P. G., VI, col. 1137.
25 Fer. Iero­nim, Scri­soa­rea 30, 13 CV 54, I, pag. 248.
26 Sf. Iri­neu, Con­tra tutu­ror ere­zi­i­lor, I, 9, 4, Mig­ne, P. G., VII. col. 545 B.
27 Sf. Iri­neu, op. cit., 3, 24, 1, Mig­ne, P. G., VII. col. 966.
28 Ter­tuli­an, Con­tra lui Mar­cion, 4, 5, Mig­ne, P. L., II, col. 366.
29 Învă­ţă­tu­ra celor 12 Apos­toli, 11, 3: în Scri­e­ri­le Părinţi­lor Apos­to­lici în „P.S.B.”, Bucu­reşti, 1979, p. 30.
30 Sf. Iri­neu, Con­tra ere­zi­i­lor, 2, 28, 2, Mig­ne, P. G., VII, col. 804.
31 Cle­ment Ale­xan­dri­nul, Cuvânt îndem­nă­tor către Greci, 9, 82, 1, Mig­ne, P. G., VIII, col. 192.
32 Ate­na­go­ra Ate­nia­nul. Solie pen­tru cre­ş­tini, 7, 9, Mig­ne, P. G., VI, col. 904, 908.
33 Sf. Ipo­lit, Des­pre Anti­hrist, 2, Mig­ne, P. G., X, col. 728.
34  Teo­fil al Anti­ohi­ei, Către Auto­lic, 2, 10, Mig­ne, P. G., VI, col. L064; în Apo­lo­geţi de lim­bă grea­că în
„P.S.B.”, Bucu­reşti, 1985, p. 302.
35 Fer. Augus­tin, Des­pre Ceta­tea lui Dum­ne­zeu, 17, 62, Mig­ne, P. G., XLI, col. 537.
36 Ori­gen, Des­pre prin­ci­pii, 4, 1, 7, CB 5. pp. 302 ‑303.
37 Idem, op. cit., loc. cit., p. 304.
38 Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305 ‑306.
39 Fer. Augus­tin, Des­pre învă­ţă­tu­ra cre­ş­ti­nă, 3, 27, 38; Mig­ne, P. L., XXXIV, col. 80.
40 Sf. Ioan Damas­chin, Dog­ma­ti­ca, 4, 17, trad. D. Fecio­ru, Bucu­re şti, 1938, p. 286.
41 Ori­gen, Comen­tar la Evan­ghe­lia lui Ioan , 10, 5(4), 19, Mig­ne, P. G., XIV, col. 313.
42 Sf. Ioan Gură de Aur, La cele­lal­te con­tra ere­ti­ci­lor…, Omi­lia 8, Mig­ne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Jus­tin Moi­sescu, Sf. Scrip­tu­ră şi inter­pre­ta­rea ei în ope­ra Sfân­tul Ioan Hri­sos­tom , 1992, p. 95.
43 Sf. Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul, Răs­puns către Tata­sie, 65, în Filo­ca­lia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Stă­ni­loae, p. 420.




Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: