Deniile din Sãptãmâna Patimilor (1)

Deni­i­le se săvârşesc înce­pând cu sea­ra Flo­ri­i­lor, până în Vine­rea Mare, când se cân­tă Proho­dul Dom­nu­lui. Cuvân­tul “denie” vine de la sla­vo­ne­s­cul “vde­nie” şi înseam­nă pri­ve­ghe­re sau slu­j­ba noc­tur­nă. În Transil­va­nia, întâl­nim cuvân­tul “stras­te” pen­tru denii. Acest ter­men are sem­ni­fi­ca­ţia de “pati­mă”. Expre­sia “a mer­ge în strasti” însem­na “a mer­ge la denii”.

Deni­i­le se săvârşesc numai în două săp­tămâni din tim­pul unui an bise­ri­cesc şi anu­me: în săp­tămâ­na a cin­cea şi a şap­tea din Pos­tul Sfin­te­lor Paşti. S‑a păs­trat denu­mi­rea de Denie pen­tru Utre­ni­i­le din Săp­tămâ­na Pati­mi­lor, pen­tru că ele se săvârşesc sea­ra, potri­vit tro­pa­ru­lui: “Iată, Mire­le vine în mie­zul nopţii…”.

Chiar dacă Denia este o Pri­ve­ghe­re, ea dife­ră de ceea ce Tipi­cul indi­că prin Pri­ve­ghe­re. Denia este doar Utre­nia sim­plă a zile­lor de rând, în vre­me ce Pri­ve­ghe­rea pre­su­pu­nea Utre­nia uni­tă cu Vecer­nia şi Litia. Dar şi ca Utre­nie sim­plă, Denia nu se asea­mă­nă cu Utre­nia din zile­le de rând, pen­tru că ea cuprin­de cân­tări şi rugă­ciuni spe­ci­fi­ce doar peri­oa­dei Sfin­te­lor Paşti (tro­pa­rul “Iată, Mire­le vine…”, lumi­nan­da “Căma­ra Ta, Man­tu­i­to­ru­le”, tro­pa­rul “Când slă­vi­ţi ucenici…”).

Spe­ci­fi­cul Săp­tămâ­nii Pati­mi­lor – slu­j­be şi rânduieli

Luni, marţi şi mier­curi se ofi­ci­a­ză Litur­ghia daru­ri­lor mai îna­in­te sfinţi­te. În Joia Mare se ofi­ci­a­ză Litur­ghia Sfân­tu­lui Vasi­le Cel Mare uni­tă cu Vecer­nia. Joia Pati­mi­lor este ziua în care, pe lân­gă Sfân­tul Agneţ, care se folo­seş­te la Sfân­ta Litur­ghie, se mai scoa­te încă un agneţ, care se sfinţeş­te oda­tă cu celă­lalt, fără să se ros­teas­că de două ori rugă­ciu­ni­le epi­cle­zei şi fără să se bine­cu­vân­te­ze fie­ca­re sepa­rat. Sunt aşe­za­te pe ace­la­şi disc şi împre­u­nă sunt adu­se pe Sfân­ta Masă la Voho­dul mare. Al doi­lea Agneţ este păs­trat până în Marţea Lumi­na­tă când este uscat şi sfă­râ­mat după o rân­du­ia­lă spe­cia­lă. După ce a fost sfă­râ­mat, este pus într-un chi­vot pe Sfân­ta Masă din Altar. Din acest Agneţ, pre­o­tul împăr­tă­şeş­te în cur­sul între­gu­lui an, pe cei care din moti­ve bine înte­me­ia­te nu pot ajun­ge la bise­ri­că. Tot din acest Agneţ sunt împăr­tă­şi­ţi şi prun­cii nou botezaţi.

În une­le mânăs­tiri, în Joia Pati­mi­lor are loc ritu­a­lul spă­lă­rii picioa­re­lor, care amin­teş­te de ges­tul de sme­re­nie făcut de Hris­tos îna­in­te de Cina cea de Tai­nă – spă­la picioa­re­le uce­ni­ci­lor. În mânăs­tiri, sta­reţul este cel care spa­lă picioa­re­le monahilor.

Vine­rea Mare este o zi ali­tur­gi­ca, nu se săvârşeş­te Sfân­ta Litur­ghie. În dimi­nea­ţa aces­tei zile, se scoa­te Epi­ta­ful din Sfân­tul Altar şi se aşa­ză pe o masă în mij­lo­cul bise­ri­cii. Aceas­tă Masă are în faţă Sfân­ta Cru­ce scoa­să din Joia Mare. Sea­ra se ofi­ci­a­ză slu­j­ba Proho­du­lui Dom­nu­lui, în tim­pul căre­ia se încon­joa­ră bise­ri­ca cu Sfân­tul Epi­taf (o pân­ză care repre­zin­tă sce­na pune­rii în mor­mânt a Mân­tu­i­to­ru­lui). După aceas­tă pro­ce­siu­ne, pre­o­ţii vor aşe­za Epi­ta­ful pe Sfân­ta Masă din Altar, unde va rămâ­ne până în mier­cu­rea din aju­nul Înă­lţă­rii Domnului.

Sem­ni­fi­ca­ţia Deni­i­lor din Săp­tămâ­na Patimilor

Luni, în Săp­tămâ­na Sfin­te­lor Păti­miri, Bise­ri­ca ne adu­ce amin­te de Patri­ar­hul Iosif care a fost vân­dut de fră­ţii săi în Egipt. El este o pre­in­chi­pu­i­re a lui Hris­tos, vân­dut de Iuda.

Tot în tim­pul deni­ei de luni se face pome­ni­rea smo­chi­nu­lui nero­di­tor, bles­te­mat de Hris­tos să se usu­ce pen­tru că nu avea rod. E o pil­dă dată omu­lui, din care tre­bu­ie să reţi­nă, că Dum­ne­zeu este atât iubi­re cât şi drep­ta­te. Deci, la jude­ca­tă de apoi, El nu doar va răs­plăti, ci va şi pedep­si pe cei ce nu au rodit.

Marţi se face pome­ni­rea celor zece fecioa­re. Din pil­dă reţi­nem că cinci fecioa­re au avut doar can­de­la fără ulei, iar cele­lal­te cinci au avut şi can­de­lă şi ulei. Can­de­la fără ulei repre­zin­tă rea­li­za­rea de sine în tota­lă nepă­sa­re de cei­la­lţi. Can­de­la cu ulei repre­zin­tă evla­via însoţi­tă de milostenie.

În Mier­cu­rea Săp­tămâ­nii Sfin­te­lor Păti­miri se face pome­ni­rea feme­ii păcă­toa­se care a spă­lat cu lacri­mi şi a uns cu mir picioa­re­le Mân­tu­i­to­ru­lui, îna­in­te de Pati­ma Sa, ca sim­bol al pocă­inţei şi îndrep­tă­rii omu­lui păcă­tos. Mier­curi este ziua în care Iuda L‑a vân­dut pe Hris­tos fari­se­ri­lor, pe trei­zeci de arginţi.

Joia Pati­mi­lor este închi­na­tă amin­ti­rii a patru eve­ni­men­te deo­se­bi­te din via­ţa Mân­tu­i­to­ru­lui: spă­la­rea picioa­re­lor uce­ni­ci­lor, ca pil­dă de sme­re­nie, Cina cea de Tai­nă la care Mân­tu­i­to­rul a insti­tu­it Tai­na Sfin­tei Euha­ris­tii, rugă­ciu­nea arhi­e­reas­că şi înce­pu­tul pati­mi­lor prin vin­de­rea Domnului.

Spe­ci­fic deni­ei de joi sea­ra sunt citi­rea celor 12 Evan­ghe­lii şi scoa­te­rea solem­nă a Sfin­tei Cruci în nao­sul bise­ri­cii. Exis­tă obi­ce­iul ca atunci când pre­o­tul citeş­te din Sfin­te­le Evan­ghe­lii, cre­din­cioşii să aprin­dă lumâ­nări şi să se aşe­ze în genunchi.

În Vine­rea Mare se face pome­ni­rea sfin­te­lor, înfri­coşă­toa­re­lor şi mân­tu­i­toa­re­lor Patimi ale Mân­tu­i­to­ru­lui şi măr­tu­ri­si­rea tălha­ru­lui celui recu­nos­că­tor care a dobân­dit raiul.

În Sfân­ta şi Marea Sâm­bă­tă prăz­nuim îngro­pa­rea lui Hris­tos cu tru­pul şi pogorârea la iad cu sufle­tul, pen­tru a ridi­ca din stri­căciu­ne pe cei din veac adormiţi.

Sâm­bă­tă sea­ra, înce­pe slu­j­ba Învi­e­rii. Aju­nşi în ziua Sfin­tei Învi­eri, Bise­ri­ca ne cere:

“În Ziua Învi­e­rii să ne lumi­năm cu prăz­nu­i­rea şi unii pe alţii să ne îmbră­ţi­şăm, şi să le zicem fra­ţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să stri­gam: Hris­tos a învi­at din morţi cu moar­tea pe moar­te căl­când şi celor din mor­min­te via­ţa daruindu-le”.

Adri­an Cocosila