Sfânta şi Marea Luni

Pos­tul Mare

Post aspru (pâi­ne, apă, fruc­te usca­te, seminţe)
Săp­tămâ­na Pati­mi­lor. Lunea Mare. (Denia de Luni sea­ra) (Numai sea­ra, pâi­ne şi apă)

În Sfân­ta şi Marea Luni se face pome­ni­re de feri­ci­tul Iosif cel prea fru­mos şi de smo­chi­nul care s‑a uscat prin bles­te­mul Domnului.
– Luni, în Săp­tămâ­na Sfin­te­lor Păti­miri ale Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos, Bise­ri­ca ne adu­ce amin­te de feri­ci­tul Iosif cel fru­mos, cel fru­mos la trup şi la suflet. Este vor­ba de Patri­ar­hul Iosif, care ne impre­sio­nea­ză pe toţi prin dorinţa lui de a‑I sluji lui Dum­ne­zeu împli­nind porun­ci­le, prin dorinţa lui de a fi curat îna­in­tea lui Dum­ne­zeu, prin fap­tul că a fost bun şi bine­vo­i­tor cu fră­ţii săi care l‑au vân­dut în Egipt. El este o pre­in­chi­pu­i­re a Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos, cel vân­dut de Iuda, unul din­tre uce­ni­cii săi, este o pre­in­chi­pu­i­re a Dom­nu­lui Hris­tos, care a ţinut să împli­neas­că întru toa­te voia Părin­te­lui Ceresc şi să ne fie nouă pil­dă de urmat. Feri­ci­tul Iosif este omul vred­nic de pome­ni­re pen­tru toa­te câte s‑au întâm­plat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patri­ar­hul Iacob. Fră­ţii lui l‑au vân­dut în Egipt. A ajuns în Egipt şi aşe­za­rea sufle­tu­lui său a fost pro­ba­tă într‑o ispi­tă pes­te care a tre­cut. A ajuns în închi­soa­re învi­nu­it fiind de păca­te, el, care a ţinut să rămâ­nă fără de păcat, apoi ca tâl­cu­i­tor al vise­lor lui Faraon, mai-mare­le Egip­tu­lui, însă a fost găsit drept înţe­lept şi bun de a con­du­ce Egip­tul şi a sal­vat de la moar­te prin înfo­me­ta­re pe con­ce­tă­ţe­nii săi şi pe cona­ţio­na­lii săi, pe care după ace­ea i‑a adus în Egipt. De ace­ea Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că îl pome­neş­te cu cin­sti­re ca un pre­in­chi­pu­i­tor al Mântuitorului.
Tot în aceas­tă zi de Luni bine­cu­vân­ta­tă, pome­nim şi o minu­ne pe care a făcut‑o Dom­nul Hris­tos, o minu­ne spre înţe­le­pţi­rea cre­din­cioşi­lor, pen­tru că nega­sind smo­chi­ne într-un smo­chin nero­di­tor, l‑a bles­te­mat să se usu­ce şi s‑a uscat, iar Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că pome­nind aceas­tă întâm­pla­re, are în vede­re o expli­ca­ţie pen­tru cei cre­din­cioşi, atra­gan­du-le atenţia că sun­tem toţi che­ma­ţi spre rodi­re şi că Dom­nul Hris­tos aşteap­tă ceva de la noi, şi noi sun­tem datori să‑i ofe­rim Mân­tu­i­to­ru­lui vir­tu­ţi­le noas­tre în loc de alte roa­de. Smo­chi­nul cel bles­te­mat de Mân­tu­i­to­rul este un fel de pil­dă pen­tru noi, că să ştim că Dom­nul Hris­tos răs­plă­teş­te nu numai bine­le pe care‑l fac oame­nii, ci răs­plă­teş­te şi pedep­seş­te şi îndă­ră­t­ni­ci­i­le lor, şi nean­ga­ja­ri­le lor spre bine. Se spu­ne în Sina­xa­rul de la slu­j­ba de Luni, din Săp­tămâ­na Pati­mi­lor că Dom­nul Hris­tos nu şi‑a ară­tat nici­o­da­tă pute­rea pedep­si­toa­re asu­pra oame­ni­lor – să înţe­le­gem în vre­mea pro­po­vă­du­i­rii Sale – dar şi‑a arătat‑o asu­pra unui smo­chin, că să se înţe­lea­gă din aceas­ta că El are şi pute­re pedep­si­toa­re, iar cre­din­cioşii să se sileas­că să fie, nu sub bles­tem, ci sub bine­cu­vân­ta­rea Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos, cum reie­se şi dintr‑o alcă­tu­i­re din Pos­tul Sfin­te­lor Paşti, în care vor­bim fie­ca­re din­tre noi cu pro­pri­ul nos­tru suflet şi ne îndem­năm pe noi înşi­ne să nu dor­mi­tăm, ci să ne tre­zim şi să lucrăm pen­tru sla­va lui Dum­ne­zeu şi pen­tru bine­le nos­tru vre­mel­nic şi veşnic.
“Căma­ra Ta, Mân­tu­i­to­rul meu, o văd împo­do­bi­tă, şi îmbră­că­min­te nu am, că să întru într-însa. Lumi­nea­ză-mi hai­na sufle­tu­lui meu, Data­to­ru­le de lumi­nă, şi mă mân­tu­ieş­te” (Lumi­nan­da).

În fie­ca­re zi vom face împre­u­nă tra­se­ul ulti­mei săp­tămâni a Mântuitorului.