Deniile din Sãptãmâna Patimilor (2)

Deni­i­le din Săp­tămâ­na Pati­mi­lor sunt une­le din­tre cele mai pro­fun­de, fru­moa­se şi înă­lţă­toa­re slu­j­be cre­ş­ti­ne. Deni­i­le au apă­rut oda­tă cu cre­ş­ti­nis­mul şi se ţin în Pos­tul Mare al Paş­ti­lor, post care durea­ză şase săptămâni.

Deni­i­le din Săp­tămâ­na Mare atrag însă o mulţi­me de cre­din­cioşi; se săvârşesc în bise­rici înce­pând cu sea­ra Flo­ri­i­lor, deci din dumi­ni­ca a şasea a pos­tu­lui, până vineri sea­ra, când se cân­tă şi Proho­dul Domnului.

Deni­i­le sunt slu­j­be care se ţin după ore­le 18–19. Denia se deo­se­beş­te de pri­ve­ghe­re, care înseam­nă tot slu­j­ba de sea­ră, prin fap­tul că se refe­ră numai la utre­nia săvârşi­tă sea­ra. Cele două denii din săp­tămâ­na a cin­cea sunt utre­ni­i­le zile­lor de joi şi sâm­bă­tă săvârşi­te sea­ra, în ajun. Slu­j­ba este o utre­nie de post care înglo­bea­ză în ea cele două pie­se imno­gra­fi­ce foar­te impor­tan­te şi fru­moa­se: Cano­nul cel Mare al Sfân­tu­lui Andrei Cri­tea­nul, imno­graf din seco­lul al VIII-lea (prăz­nu­it la data de 4 iulie) şi Aca­tis­tul Bunei Ves­tiri, atri­bu­it patri­ar­hu­lui Ser­ghie al Con­stan­ti­no­po­lu­lui (sec. VII). Pri­ma pie­să imno­gra­fi­că, cunos­cu­tă şi sub nume­le de Cano­nul de pocă­inţă este alcă­tu­it din 250 de imnuri sau stro­fe în care auto­rul expri­mă în for­ma întra­ri­pa­tă zdro­bi­rea ini­mii celui păcă­tos, con­sti­tu­ind un imn sta­tor­nic spre pocă­inţă. Cea de a doua com­po­zi­ţie imno­gra­fi­că, Aca­tis­tul Bunei Ves­tiri, este un imn de lau­dă închi­nat Mai­cii Dom­nu­lui, alcă­tu­it din 24 de stro­fe. Aceas­tă pie­să imno­gra­fi­că dă expre­sie sub for­ma poe­ti­că, învă­ţă­tu­rii Bise­ri­cii des­pre Mai­ca Domnului.

De luni până vineri, în ziua cum­pli­tă a răs­tig­ni­rii, pre­o­ţii ros­tesc rugă­ciuni ritu­a­le, cân­turi, citesc frag­men­te litur­gi­ce din Vechiul Tes­ta­ment (Psalmi, Pro­feţi etc.), numi­te pare­mii. Cât des­pre Evan­ghe­lii, ele sunt rân­du­i­te ast­fel că în fie­ca­re zi din Săp­tămâ­na Pati­mi­lor să se citeas­că o anu­mi­tă Evanghelie.

Cele mai impor­tan­te denii sunt cele de joi şi vineri sea­ra, cunos­cu­te şi sub denu­mi­ri­le de denia mică şi denia mare. Cea de joi sea­ra are ca ele­men­te spe­ci­fi­ce, citi­rea celor 12 Evan­ghe­lii ale pati­mi­lor şi scoa­te­rea Sfin­tei Cruci în mij­lo­cul bise­ri­cii. Cea de vineri sea­ra se deo­se­beş­te de cele­lal­te denii prin Cân­tă­rea Proho­du­lui, şi încon­ju­ra­rea bise­ri­cii cu Sfân­tul Epi­taf (cusă­tu­ră sau pic­tu­ră de mare fru­mu­seţe care repre­zin­tă sce­na pune­rii în mormânt).

Vine­rea Mare este ziua de doliu a cre­ş­ti­nă­tă­ţii: atunci a fost răs­tig­nit Mân­tu­i­to­rul. De ace­ea, în aceas­tă zi, în ori­ce bise­ri­că cre­ş­ti­nă din lume, nu se ofi­ci­a­ză slu­j­ba Litur­ghi­ei. Litur­ghia însă­şi înseam­nă jert­fă şi se con­si­de­ră că nu se pot adu­ce două jert­fe în ace­ea­şi zi. De ace­ea, Vine­rea Mare este zi aliturgica.

În schimb, vineri sea­ra se ofi­ci­a­ză Denia Proho­du­lui. Mai întâi, tineri şi bătrâni, în lanţ neîn­tre­rupt, trec pe sub masa pli­nă de flori, masă ce sim­bo­li­zea­ză cata­fal­cul Dom­nu­lui. Pe ea este aşter­nu­tă o faţă de masă bogat pic­ta­tă, cu pune­rea în Mor­mânt a Mân­tu­i­to­ru­lui (Epi­taf), pre­cum şi Evan­ghe­lia împre­u­nă cu Cru­cea. Apoi, pre­o­ţii, stra­nă şi cre­din­cioşii cân­tă Proho­dul Domnului.

Deni­i­le nu sunt doar slu­j­be de dimi­nea­ţă săvârşi­te sea­ra, până târ­ziu în noap­te, ci sco­pul lor prin­ci­pal este, ca prin rugă­ciu­ne şi cân­ta­re, prin citi­rea Sfin­tei Scrip­turi şi medi­ta­ţie, prin pocă­inţă şi post, să alun­găm din suflet întu­ne­ri­cul păca­te­lor şi să ne umplem de lumi­na cea tai­ni­că şi nevă­zu­tă a pre­zenţei iubi­toa­re a lui Hris­tos în noi.

În Buco­vi­na, Deni­i­le sunt întâm­pi­na­te cu emoţie şi cu pro­to­col. Până la înce­pe­rea lor, în săp­tămâ­na a cin­cea din Pos­tul Paş­ti­lor, sate­le tre­bu­ie cură­ţa­te şi pri­me­ni­te, înce­pând cu case­le şi ogră­zi­le. Toa­tă lumea foieş­te, aeri­seş­te şi scutură.

Copi­ii după ce văru­iesc pomii din livezi şi gră­dini, se îmbră­că în hai­ne de săr­bă­toa­re şi se duc la bise­ri­că. La fel mame­le, buni­ci­le şi suro­ri­le lor, care în Săp­tămâ­na cea Mare intra în bise­ri­că cu capul aco­pe­rit de‑o năfra­mă neagră.

Denii sim­pli­fi­ca­te se ofi­ci­a­ză şi la cato­lici, ba chiar şi la pro­tes­tanţi. Deni­i­le sunt slu­j­be pre­gă­ti­toa­re, rolul lor fiind de a puri­fi­ca. Ele pri­me­nesc sufle­tul prin cură­ţa­re inte­ri­oa­ră, recu­le­ge­re şi con­cen­tra­re în rugă­ciu­ne, pen­tru a putea trăi deplin şi pro­fund tai­na şi bucu­ria Învi­e­rii Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hristos.