Evangelia zilei:

Sfaturile pãrintelui Cleopa :”Ce vreti sã vã facã vouã oamenii, faceti şi voi lor asemenea…”

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Cuvânt al parintelui Cleopa fost arhimandrit si staret la Manastirea Sihastria

Deşi acest ver­set este atât de scurt, pe atât are mai îna­l­tă şi mai desă­vârşi­tă învă­ţă­tu­ră pen­tru mân­tu­i­rea sufle­te­lor ome­neşti. În aceas­tă Evan­ghe­lie se cuprin­de toa­tă mân­tu­i­rea omu­lui, pe scurt, căci ea ne înva­ţă iubi­rea de vră­j­ma­şi. Nici un învă­ţă­tor de lege de mai îna­in­te n‑a adus în lume o învă­ţă­tu­ră aşa de desă­vârşi­tă pen­tru mân­tu­i­rea oame­ni­lor, ca cea cuprin­să în cuvân­tul Evan­ghe­li­ei, care zice: „Iubi­ţi pe vră­j­ma­şii voş­tri“. Aceas­tă porun­că este dată de însă­şi înţe­lep­ciu­nea şi cuvân­tul lui Dum­ne­zeu, de Dom­nul Dum­ne­ze­ul şi Mân­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos, pen­tru noi păcă­toşii şi pen­tru a noas­tră mântuire.
Noi ne gân­dim că este cu nepu­tinţă a se duce la înde­pli­ni­re cu lucrul învă­ţă­tu­ra aces­tei Evan­ghe­lii, dar nu este aşa.

Bunul Mân­tu­i­tor n‑a spus nici­o­da­tă vreo învă­ţă­tu­ră care să nu poa­tă fi împli­ni­tă de către oameni, căci El, fiind Dum­ne­zeu desă­vârşit, ştie adân­cul nepu­tinţei firii omeneşti.

Cum a înce­put El să pre­di­ce aceas­tă învă­ţă­tu­ră a iubi­rii de vră­j­ma­şi? Prin cuvin­te­le: „Pre­cum voiţi să vă facă vouă oame­nii, faceţi şi voi lor ase­mea“. Iată cât de mare ade­văr şi cât de mare drep­ta­te se găseş­te aici.

Omu­le, vrei tu ca altul să-ţi fure lucrul tău, sau să te ocă­ras­că, sau să te necin­steas­că, sau să se răz­bu­ne, sau să-ţi facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu altu­ia! Eu nu vreau ca altul să mă vor­beas­că de rău, deci nu tre­bu­ie să‑l bâr­fesc nici eu. Eu nu vreau ca altul să mă duş­mă­neas­că, deci nu tre­bu­ie să‑l duş­mă­nesc nici eu. Eu nu vreau ca altul să-mi fure din gră­di­na mea sau din via mea, deci nu fur nici eu de la altul. Eu n‑aş vrea ca cine­va să‑l batjo­co­reas­că pe copi­lul meu în public; să nu fac nici eu aşa. Eu n‑aş vrea nici­o­da­tă, când mă duc unde­va, să mă trea­că cine­va cu vede­rea, ci aş vrea să-mi zică bună ziua, să mă cin­steas­că şi să-mi dea atenţie; deci să fac şi eu tot aşa!

Iată măsu­ra dreap­tă – ce voiesc să-mi facă altul, să‑i fac şi eu lui, şi atunci se păs­trea­ză cal­dă toa­tă dra­gos­tea de aproa­pe­le şi drep­ta­tea lui Dumnezeu.

După ce a ară­tat Mân­tu­i­to­rul aceas­tă drep­ta­te şi aceas­tă cum­pă­nă a Evan­ghe­li­ei, a tre­cut la o altă învă­ţă­tu­ră şi mai desă­vârşi­tă ‑adi­că să iubim, nu numai pe pri­e­te­ni, ci pe fie­ca­re om, fie chiar şi pe vră­j­ma­şi, căci auzi­ţi ce zice: „dacă iubi­ţi pe cei ce vă iubesc, ce dar este vouă? Şi păcă­toşii fac ace­la­şi lucru. Şi dacă daţi împru­mut celor de la care nădăj­dui­ţi să lua­ţi îna­poi, ce dar este vouă? Că şi păcă­toşii dau cu împru­mut, ca să pri­meas­că îna­poi întoc­mai“, adi­că ace­ia dau împru­mut, dar cu împru­mut, ca să pri­meas­că îna­poi întoc­mai cât dau.

Se spu­ne în con­ti­nu­a­re, la para­gra­ful de mai sus al Evan­ghe­li­ei: „iubi­ţi pe vră­j­ma­şii voş­tri şi faceţi bine şi daţi cu împru­mut fără să nădăj­dui­ţi ceva în schimb, şi răs­pla­ta voas­tră va fi mul­tă şi veţi fi fiii Celui Prea­î­na­lt, că El este bun şi cu cei nemulţu­mi­tori şi răi“.Acela ne‑a spus să facem alto­ra ceea ce vrem să ni se facă nouă, iar aici a spus ceva mai îna­lt. A spus nu numai atât, ci să faci bine celui care te ură­ş­te, să iubeşti pe ace­la care te duş­mă­neş­te. Şi apos­to­lul ne înva­ţă în chip ase­mă­nă­tor, sfă­tu­in­du-ne că nu se biru­ieş­te răul cu rău, ci răul se biru­ieş­te cu binele.

Dar noi păcă­toşii zicem: cum să bine­cu­vin­tez sau să‑l iubesc pe ace­la care mă ocă­ră­ş­te şi mă bate şi mă vată­mă şi puru­rea mă pon­e­greş­te? Cum să‑i fac eu bine ace­lu­ia? Deci, zicem că este cu nepu­tinţă aceas­ta, că nu pot să‑l mai iubesc pe ace­la care mi‑a dat o pal­mă, sau m‑a ocă­rât, sau mi‑a luat ceva, sau m‑a batjo­co­rit, sau m‑a vor­bit de rău. Da, aşa este! Noi nu putem, pen­tru nepu­tinţa noas­tră, dar să nu cre­deţi că lucrul este în ori­ce fel cu nepu­tinţă. Lucrul este cu putinţă prin Dum­ne­zeu, Care ne stă puru­rea în aju­tor, dacă noi ne silim. Cu pute­rea noas­tră nu putem face nimic bun, dar, cu pute­rea lui Dum­ne­zeu, toa­te se pot. Căci zice Mân­tu­i­to­rul: „Toa­te sunt cu putinţă celor ce cred“. 

Daca porun­ca aceas­ta îna­l­ta n‑ar fi împlinit‑o nimeni în Legea Daru­lui si nici mai îna­in­te de ea, am putea soco­ti aceas­ta înva­ta­tu­ra pes­te putin­ta. Pagâ­nii si alte popoa­re necres­ti­ne spun ca este cu nepu­tin­ta sa iubim pe cel ce ne face rau. Dar noi nu avem drep­tul sa zicem aceasta!

Iata ca în Legea Veche David iubea pe Saul, si când auzea ca aces­ta a cazut la pamânt, ca îl mun­cea duhul cel necu­rat, David mer­gea la vra­j­ma­sul sau Saul, la Saul care‑l pri­go­nea si cau­ta sa‑l omoa­re, se ducea si‑i cân­ta psalmi. Si duhul cel rau, auzind pute­rea psal­mi­lor, se ducea de la Saul, care se linistea.

Dar când se scu­la de jos, între­ba unde‑i David si punea mâna pe suli­ta sa‑l omoa­re. Si de trei ori a lovit cu suli­ta în pere­te, soco­tind sa‑l omoa­re pe David, pe doc­to­rul lui. David îl facea sana­tos, izba-vin­du­‑l de dra­cul care‑l mun­cea fara odih­na, iar el se lup­ta cu bin­e­fa­ca­to­rul lui, ca sa‑l omoare.

Dar David si‑a ara­tat dra­gos­tea fata de vra­j­ma­sul sau si alta data. Când dor­mea Saul în pus­ti­ul Zif si osti­rea lui dor­mea cu dân­sul, David a gasit pe Saul în pes­te­ra, unde dor­mea. Si Abi­sai, un gene­ral din oas­tea lui David îl sfa­tu­ia: Acum Dum­ne­zeu a dat pe vra­j­ma­sul tau în mâi­ni­le tale; înga­du­ie-mi deci sa‑l piro­nesc de pamânt cu sulita.

Dar auzi ce spu­ne David: Sa nu‑l ucizi, caci cine va ridi­ca mâna asu­pra unsu­lui lui Dum­ne­zeu si va ramâ­ne nepe­dep­sit? Ca Saul era uns ca împarat.

S‑a dus David la capul lui Saul si i‑a taiat numai o buca­ta din hai­na, ca sa stie ca a fost aproa­pe de el. Si i‑a cru­tat via­ta, zicând: Ma tem de Dum­ne­zeu sa fac rau celui ce vrea sa-mi ia viata!

Si asa David, îna­in­te cu vreo mie de ani de Legea Daru­lui, a împli­nit aceas­ta Evan­ghe­lie, adi­ca a iubit pe vra­j­ma­sul sau. Saul îl cau­ta cu 4000 de osta­si pe David în toa­te par­ti­le Pales­ti­nei ca sa‑l omoa­re, sa‑i ia via­ta, iar ace­la, când l‑a avut în mâna lui, i‑a cru­tat via­ta spu­nând: “Nu, Doam­ne feres­te! Nu‑i voi face rau, ca este unsul Dom­nu­lui”. Vezi dra­gos­te de vra­j­ma­si împli­ni­ta îna­in­te de Legea Darului?

Dar Moi­se, nu tot asa a facut? Popo­rul câr­tea împo­tri­va lui si se raz­vra­ti­se împo­tri­va lui Dum­ne­zeu, aba­tân­du-se la ido­la­trie. Iar când i‑a spus Dum­ne­zeu: Eu ma uit la popo­rul aces­ta si vad ca este popor tare la cer­bi­ce. Lasa-Ma, dar acum sa se aprin­da mânia Mea asu­pra lor, sa‑i pierd! Moi­se a zis: O, Doam­ne, rogu-ma acum, de vrei sa le ierti paca­tul aces­ta, iarta‑l; iar de nu, ster­ge-ma si pe mine din car­tea Ta, în care m‑ai scris. Adi­ca vreau sa mor mai bine eu, decât sa pia­ra popo­rul, cu toa­te ca ei m‑au ama­rât si au câr­tit împo­tri­va mea si putin a fost sa nu ma uci­da cu pie­tre la Rafi­din, pen­tru ca i‑am scos din Egipt.

Iata cum aceas­ta porun­ca evan­ghe­li­ca, care ne pare cu nepu­tin­ta noua, paca­to­si­lor, au împlinit‑o alti ale­si ai lui Dum­ne­zeu, cu mii de ani îna­in­te de veni­rea Mân­tu­i­to­ru­lui în lume!

Dar Arhi­d­ia­co­nul Ste­fan, usa muce­ni­ci­lor, cea din­tâi oaie a lui Hris­tos care a mers în urma Lui, cum a murit? Ace­ia îl uci­deau cu pie­tre, iar el, facând ruga­ciuni, a înge­nun­chiat si când îl loveau cu bolo­va­nii, vazând ca se sfâr­seste, a zis cu glas mare: Doam­ne Iisu­se, pri­mes­te duhul meu si nu le soco­ti lor paca­tul aces­ta. Si zicând aces­tea a ador­mit. Si asa slu­ga cea buna s‑a dus dupa Sta­pâ­nul Hristos.

Vedem mul­te pil­de si în Vechiul si în Noul Tes­ta­ment, care dove­desc ca multi ale­si ai lui Dum­ne­zeu au împli­nit aceas­ta Evan­ghe­lie, cu desa-vâr­si­re, înca din vechime.

Apos­to­lii, ce spun? Când erau huli­ti si pri­go-niti, ras­pun­deau prin vor­bi­re de bine si mân­gâi­e­re. Si nici unul nu se raz­bu­na cu rau, ci biru­iau raul cu bine­le. Deci si ei împli­neau aceas­ta porun­ca a Evangheliei.

Iar Mân­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos a împlinit‑o mai îna­in­te de toti cei din Legea Daru­lui. Caci atunci când era pe Sfân­ta Cru­ce ras­tig­nit, se ruga pen­tru ace­ia care îi bateau cuie în mâini si picioa­re si zicea: Parin­te, iar­ta-le lor, ca nu stiu ce fac! Deci Mân­tui-torul si cu cuvân­tul si cu fap­ta ne‑a înva­tat ca putem sa iubim pe vrajmasi.

Dum­ne­zeu, daca n‑ar face acest lucru cu oame­nii si cu popoa­re­le de pe fata pamân­tu­lui, n‑ar mai fi nici un om pe tot glo­bul. Oare cum plo­ua El pes­te toa­te popoa­re­le pamân­tu­lui care n‑au cunos­cut pe Dum­ne­zeu? Cum plo­ua El pes­te cres­ti­nii, care numai cu nume­le sunt cres­tini, si‑L ras­tig­nesc în toa­ta cli­pa cu fara­de­le­gi­le lor? Îl înju­ram, Îl batjo­co­rim, Îl hulim, ne aba­tem de la cre­din­ta la ura; cum plo­ua pes­te noi?

Ar tre­bu­ie sa plo­ua numai în gra­di­na celui ce‑L cin­stes­te pe El; ar tre­bui sa rasa­ra soa­re­le numai pes­te cei drepti, iar la cei­lalti, la paca­to­si, sa fie întuneric.

Dar nu este asa! Dum­ne­zeu, fiind prin fire prea bun si prea milos­tiv, rasa­re soa­re­le Sau si pes­te cei buni si pes­te cei rai si plo­ua si pes­te drepti si pes­te nedrepti.

Daca Dum­ne­zeu s‑ar jude­ca cu oame­nii si daca ar adu­ce mânie în toa­te zile­le pen­tru paca­te­le noas­tre, ar tre­bu­ie sa stam mereu fara sa rasa­ra soa­re­le si fara sa avem pica­tu­ra de apa pe fata pamân­tu­lui, pen­tru ca toti si în toa­ta vre­mea sun­tem vra­j­ma­sii lui Dum­ne­zeu, pen­tru ca nu împli­nim porun­ci­le Lui, si‑L urâm si ne împo­tri­vim voii Lui.

Dar Dum­ne­zeu nu face asa si nu tine soco­tea­la de paca­te­le noas­tre. În buna­ta­tea Lui cea nemar­gi­ni­ta, aco­pe­ra cu mila si cu dra­gos­tea Sa toa­te nepu­tin­te­le, rau­ta­ti­le si fara­de­le­gi­le lumii.

Dar poa­te va zice cine­va: “Dum­ne­zeu poa­te face aceas­ta, pen­tru ca este Dum­ne­zeu Ato­tpu­ter­nic, dar eu sunt om si dupa legea firii eu nu pot sa‑l iubesc pe cel ce ma uraste”.

Da, nu putem noi, dar poa­te Dum­ne­zeu. Si noi daca ne rugam Lui si daca ramâ­nem întru El, putem face puru­rea acest lucru. Caci zice: Ramâ­neti întru Mine si Eu întru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca ne rugam Preasfân­tu­lui si Prea­bu­nu­lui Dum­ne­zeu, El ne aju­ta si noua ca sa iubim pe cei ce ne urasc, sa facem bine celor ce ne fac rau, sa bine­cu­vân­tam pe cei ce ne vata­ma pe noi.

Daca Dum­ne­zeu a facut aceas­ta, fiind fara de pacat, noi paca­to­sii nu tre­bu­ie sa ne iubim unul pe altul si sa ne pur­tam sar­ci­na unul altuia?

Zice Sfân­tul Maxim Mar­tu­ri­si­to­rul: “Dar poa­te nu poti sa iubes­ti pe vra­j­ma­sul tau când te simti nedrep­ta­tit de dân­sul; poa­te aceas­ta nu o poti face deo­cam­da­ta. Dar macar taci, rab­da si roa­ga-te lui Dum­ne­zeu. Macar nu te raz­bu­na pe el si macar în suflet poar­ta cu înte­le­ge­re nepu­tin­ta aces­tu­ia în vre­mea lui de tul­bu­ra­re. Dupa ace­ea te vei ruga cu lacri­mi lui Dum­ne­zeu si-ti va da tie dar si pute­re sa‑l iubes­ti din toa­ta ini­ma pe cel ce ti‑a facut rau. Dar întâi si întâi te roaga!”

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evan­ghe­lie se vor­bes­te de dra­gos­tea de Dum­ne­zeu si de iubi­rea aproa­pe­lui. Sfân­tul Maxim spu­ne ca sunt cinci feluri de iubiri si din cele cinci, doua sunt bune, una mij­lo­cie si doua sunt de lepadat.

Cele doua bune sunt: Sa iubim pe Dum­ne­zeu din toa­ta ini­ma si din tot sufle­tul si din toa­ta pute­rea, iar pe aproa­pe­le sa‑l iubim ca pe noi însine.

O alta iubi­re, este dra­gos­tea cea fireas­ca, pe care o au parin­tii pen­tru copii si copi­ii pen­tru parin­tii lor, si dra­gos­tea pe care o au fra­tii si suro­ri­le si rude­ni­i­le dupa trup între ei, adi­ca de ori­gi­ne fireas­ca. Aceas­ta nu este de con­dam­nat, adi­ca nu tre­bu­ie sa oco­lim, dar nici sa câs­ti­gam mare lucru din ea, fiind fireas­ca si sadi­ta de Dum­ne­zeu în om.

Apoi mai sunt doua feluri de iubiri: cea tru­peas­ca, când cine­va iubes­te cu pati­ma pe alt­ci­ne­va; si cea înso­ti­ta cu iubi­rea de argint, când cine­va iubes­te pe altul ca îi da bani sau îi da alta ave­re. Aces­tea sunt pati­ma­se si sunt de lepadat.

Ba chiar si cea de mij­loc este de con­dam­nat atunci când este exagerata.

Ne spun Sfin­tii Parin­ti: “Cau­ta la firea ta, omu­le, si daca voies­ti sa-ti faca altul bine si sa‑i fie mila de tine, când esti tul­bu­rat si ispi­tit si neca­jit, sa-ti fie si tie mila de altul, deo­po­tri­va cu tine. Si el este om, si el este ispi­tit, si el are neca­zuri, si el are dia­voli care îl asu­presc, si el are patimi îna­un­tru si în afa­ra!” Deci sa nu‑l urasti, ca si tu mâi­ne vei avea ace­lea­si încer­cari! Si asa vom înva­ta dra­gos­tea de aproa­pe­le, daca vom soco­ti cele ale firii, ca sun­tem adi­ca de o fire cu dânsul.

Dar sa pri­vim spre noi si spre porun­ca Evan­ghe­li­ei de astazi. Daca noi nu numai ca nu iubim pe cei ce ne fac rau, nu numai ca nu bine­cu-vân­tam pe cei ce ne bles­te­ma, nu numai ca nu dam cu împru­mut la ace­ia de la care tre­bu­ie sa nu ne gân­dim sa luam îna­poi, ci chiar cau­tam sa ne raz-bunam numai­de­cât asu­pra celui ce ne‑a facut rau, atunci nu mai sun­tem fiii lui Dum­ne­zeu, ci fiii urgi­ei si ai mâni­ei lui Dum­ne­zeu! Caci avem în min­tea noas­tra gân­dul de a ne raz­bu­na pe cel ce ne‑a facut rau.

Atunci nu mai este Duhul lui Dum­ne­zeu în noi si nici nu mai este dra­gos­tea lui Iisus Hris­tos în ini­mi­le noas­tre. Ci sun­tem nis­te tâlhari, nis­te uci­ga­si de buna voie, chiar daca n‑am facut uci­de­re, oda­ta ce pân­dim sa ne raz­bu­nam cu rau­ta­te asu­pra fra­te­lui si cau­tam sa darâ­mam sla­va lui, sau cin­stea lui, sau ori­ce din ale lui care sunt date de Dum­ne­zeu. Sun­tem uci­ga­si mai îna­in­te de a face uci­de­re. De ce? Caci uci­dem sla­va si cin­stea lui, ave­rea lui si alte­le ca acestea.

De ace­ea bine a spus Sfân­tul Apos­tol si Evan-ghe­list Ioan: Cel ce uras­te pe fra­te­le sau, uci­gas de om este! Chiar daca n‑a ucis cu mâna sau cu batul, caci cu gân­dul îl uras­te si cau­ta sa se raz­bu­ne si pân­des­te pe fra­te­le sau sa‑i faca vre­un rau.

El este un uci­gas în ini­ma sa si de îl va gasi moar­tea asa, vai si amar! Ca uci­gas este si cu uci­ga­sii va avea par­te. Daca a murit cine­va întu­ne­cat la ini­ma si nu a ier­tat pe fra­te­le sau, nu poa­te sa pri­meas­ca ier­ta­re în ziua jude­ca­tii si în cea­sul mor­tii. Caci zice Dom­nul: De nu vom ier­ta din ini­ma gre­se­li­le fra­te­lui nos­tru, nici Tatal nos­tru cel din cer nu ne va ier­ta noua gre­se­li­le noastre!

De ace­ea sa ne fie mila unul de altul; sa pur­tam sar­ci­na unul altu­ia, ca sa împli­nim legea lui Hris­tos, adi­ca legea dra­gos­tei care ne porun­ces­te iubi­rea de vrajmasi.

Pe toti sa‑i miluim, pe toti sa‑i ier­tam pen­tru dra­gos­tea lui Hristos.

Parin­te­le Cleopa
Via­ta Parin­te­lui Cle­o­pa – de Arh. Ioa­ni­chie Balan

Ne vor­bes­te Parin­te­le Cle­o­pa – vol. 1–10 Edi­tu­ra Epi­sco­pi­ei Roma­nu­lui 1995–2000.

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: