Rugãciune la revãrsatul zorilor a Pãrintelui Arhimandrit Sofronie (Saharov) de la Essex

Doam­ne Cel Veș­nic și Făcă­to­ru­le a toate,

Care în bună­ta­tea Ta cea nepă­trun­să m‑ai che­mat în aceas­tă viață,

Care ai revăr­sat pes­te mine harul Bote­zu­lui și pece­tea Duhu­lui Sfânt,

Care ai sădit în mine dorin­ța de a Te cău­ta pe Tine,

sin­gu­rul și ade­vă­ra­tul Dum­ne­zeu, ascul­tă rugă­ciu­nea mea.

N‑am via­ță, nici lumi­nă, nici bucu­rie, nici înțelepciune,

nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule.

Din pri­ci­na fără­de­le­gi­lor mele nu îndrăz­nesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.

Dar tu ai spus uce­ni­ci­lor Tăi:

„Tot ce veți cere în rugă­ciu­ne cu cre­din­ță, veți primi”

și: „Ori­ce veți cere în nume­le Meu, voi face vouă”.

De ace­ea, îndrăz­nind să Te chem:

Păzeș­te-mă de ori­ce pri­ha­nă a tru­pu­lui și a duhului.

Înva­ță-mă să mă rog cum se cuvine.

Bine­cu­vin­tea­ză aceas­tă zi pe care ai dat‑o slu­gii Tale nevrednice.

Cu pute­rea bine­cu­vân­tă­rii Tale fă-mă în sta­re să grăiesc 

și să lucrez în toa­tă vre­mea spre sla­va Ta

cu duh curat, cu sme­re­nie, răb­da­re, dragoste,

blân­de­țe, pace, curaj și înțelepciune,

dân­du-mi de‑a puru­rea sea­ma de pre­zen­ța Ta.

Doam­ne Dum­ne­ze­u­le, în necu­prin­sa Ta bună­ta­te, ara­tă-mi calea voii Tale,

și dă-mi să umblu în fața Ta fără păcat.

Tu Doam­ne, Tu știi cele de care am nevoie.

Cunoști orbi­rea și nești­in­ța mea,

cunoști nepu­tin­ța și stri­căciu­nea sufle­tu­lui meu,

dar nici dure­rea și întris­ta­rea mea nu-Ți sunt ascun­se Ție.

De ace­ea, Te rog, ascul­tă rugă­ciu­nea mea

și prin Duhul Tău Cel Sfânt înva­ță-mă calea pe care să merg;

iar atunci când voin­ța mea tică­loa­să mă va con­du­ce pe alte cărări

nu mă cru­ța, Doam­ne, ci sileș­te-mă să mă întorc la Tine.

Prin pute­rea iubi­rii Tale, fă-mă să mă țin cu tărie de ceea ce este bine.

Păzeș­te-mă de tot cuvân­tul sau fap­ta care stri­că sufletul;

de ori­ce por­niri care nu găsesc bună-plă­ce­re îna­in­tea Ta

și‑l rănesc pe seme­nul meu.

Înva­ță-mă ce tre­bu­ie să spun și cum tre­bu­ie să vorbesc.

Dacă e voia Ta să nu răs­pund, fă-mă să tac în duh de pace,

să nu mă întris­tez, nici să‑i rănesc pe seme­nii mei.

Așa­ză-mă în calea porun­ci­lor tale

și până la ulti­ma mea sufla­re să nu mă lași să rătăcesc

depar­te de lumi­na îndrep­tă­ri­lor Tale,

ca porun­ci­le Tale să fie sin­gu­ra lege a fiin­ței mele

pe acest pământ în veci.

Doam­ne, rogu-Te, ai milă de mine.

Păzeș­te-mă în întris­ta­rea și neno­ro­ci­rea mea 

și nu ascun­de calea mân­tu­i­rii de la mine.

În nebu­nia mea Dum­ne­ze­u­le, cer de la Tine lucruri mul­te și mari.

Dar îmi aduc puru­rea amin­te de rău­ta­tea mea, 

de tică­lo­șia și jos­ni­cia mea.

Miluiește-mă!

Nu mă depăr­ta de la Fața Ta din pri­ci­na nevred­ni­ci­ei mele.

Ci spo­reș­te în mine con­ști­in­ța aces­tei nevrednicii

și dă-mi mie, celui mai rău din­tre oameni,

să Te iubesc pe Tine așa cum ai poruncit:

din toa­tă ini­ma mea și din tot sufle­tul meu

și din tot cuge­tul meu și cu toa­tă tăria mea:

din toa­tă fiin­ța mea.

Da, Doam­ne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,

înva­ță-mă drep­ta jude­ca­tă și cunoștință.

Dă-mi să cunosc ade­vă­rul Tău îna­in­te de a intra în mormânt.

Ține-mă în viță în aceas­tă lume ca să-Ți pot adu­ce pocă­in­ță după vrednicie.

Nu mă lua la jumă­ta­tea zile­lor mele,

nici când min­tea mea e oar­bă încă.

Când îți va bine­plă­cea să pui capăt vie­ții mele,

dă-mi de ves­te dina­in­te ca să-mi pot pre­găti sufle­tul să vină îna­in­tea Ta.

Fii cu mine, Doam­ne, în acel ceas înfricoșător

și dă-mi bucu­ria mân­tu­i­rii Tale.

Cură­țeș­te-mă de toa­te gân­du­ri­le tainice,

de toa­tă rău­ta­tea ascun­să întru mine;

și dă-mi ras­puns bun la sca­u­nul Tău de judecată.

Doam­ne, în mare mila Ta și necu­prin­sa Ta dra­gos­te de oameni,
ascul­tă rugă­ciu­nea mea!

(Arhi­man­dri­tul SOFRONIE – ”Rugă­ciu­nea – expe­rien­ța vie­ții veșnice”