Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/seby/public_html/wp-content/plugins/page-and-post-lister/cg_pages_core.php on line 390

 

 

Evangelia zilei:

Predicã la duminica înfricoşatei judecãti

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Mitropolitul Augustin de Florina: Predica la duminica
înfricoşãtoarei judecãti

Ce este iadul?

Duceţi-vă de la mine, bles­te­ma­ţi­lor, în focul cel veş­nic care este pre­gă­tit dia­vo­lu­lui şi înge­ri­lor lui”

(Matei 25, 41)[…]

JUDECATA DE APOI DE LA VORONET

Când va veni acea zi din urmă, se va face des­pă­rţi­re! Pre­cum cio­ba­nul în fie­ca­re sea­ră, când îşi întoar­ce tur­ma, – am văzut lucrul ăsta cu ochii mei – pune într‑o par­te oile şi într-alta capre­le, aşa ne va des­pă­rţi şi pe noi, oame­nii, Hris­tos. Va lua o sită şi ne va cer­ne; şi tot ce este netre­bu­in­cios va mer­ge în foc, tot ce este grâu va mer­ge în ham­bar. Va des­pă­rţi ome­ni­rea în două mari tabe­re: una va fi a dre­pţi­lor, iar alta, a păcă­toşi­lor. Şi păcă­toşi­lor, care vor mer­ge în stân­ga Lui, Hris­tos le va spu­ne cuvin­te înfri­coşă­toa­re: „Duceţi-vă de la mine, bles­te­ma­ţi­lor, în focul cel veş­nic care este pre­gă­tit dia­vo­lu­lui şi înge­ri­lor lui” (Matei 25, 41).

Auzi­ţi ce zice? Bles­tem, „bles­te­ma­ţi”! Cine? Cei care nu au urechi să audă şi inimi să sim­tă cuvin­te­le lui Hris­tos, cei care nu var­să o lacri­mă pen­tru păca­te­le lor, cei care nu păzesc porun­ci­le şi mai ales porun­ca iubi­rii. Aces­to­ra, bles­tem, şi de‑a drep­tul, fără echi­voc, le‑a spus că nu vor avea par­te de milă: „Duceţi-vă de la mine, bles­te­ma­ţi­lor, în focul cel veşnic…”.
Eu, fra­ţii mei, sunt un păcă­tos şi mă tem de iad. Voi sun­teţi sfinţi şi nu vă temeţi? Exis­tă suflet nemu­ri­tor şi un Jude­că­tor care ne va jude­ca sufle­tul în ziua jude­că­ţii. Şi atunci Hris­tos va spu­ne un cuvânt pe care nu l‑a spus nici­când altă­da­tă. El care a fost numai dra­gos­te şi ier­ta­re şi până şi pen­tru răs­tig­ni­to­rii Săi a zis: „Părin­te, iar­tă-le lor” (Luca 23, 34), acum este Ace­la­şi, venind din cer şi spu­nând îna­in­tea între­gii lumi: „Duceţi-vă de la Mine, bles­te­ma­ţi­lor, în focul cel veş­nic care este pre­gă­tit dia­vo­lu­lui şi înge­ri­lor lui”.
Acest bles­tem duce la iad. Dar ce este iadul? Este o pedeap­să. Ce pedeap­să? Trei lucruri este iadul: pri­mul, des­pă­rţi­re, al doi­lea, pedeap­sa veş­ni­că şi al tre­i­lea, sălă­ş­lu­i­re împre­u­nă cu demo­n­ii.

- Des­pă­rţi­re. Ce fel de des­pă­rţi­re? Tre­mu­ră feme­ia să nu se des­par­tă de băr­bat, tre­mu­ră băr­ba­tul să nu se des­par­tă de feme­ie, tre­mu­ră mai îna­in­te de toţi mama să nu se des­par­tă de copil. Nimeni nu poa­te să tră­i­as­că fără per­soa­ne iubi­te. Tră­im prin iubi­re: tră­im pen­tru că exis­tă per­soa­ne care ne iubesc. Dacă va lip­si iubi­rea lor, via­ţa devi­ne de netră­it. Însă mai mult şi decât mamă, şi decât tată, şi decât toţi este Dum­ne­zeu, pri­ci­na şi izvo­rul a tot bine­le. Dacă des­pă­rţi­rea de oame­nii iubi­ţi face via­ţa de netră­it, cu atât mai mult des­pă­rţi­rea de Dum­ne­zeu! Să nu ne des­pă­rţim de Dum­ne­zeu! Pen­tru că asta înseam­nă iad.
– Apoi, acest iad este pedeap­să veş­ni­că. Nu este o pedeap­să de câte­va zile, de câte­va săp­tămâni, nici de câţi­va ani. Cum să o des­criu? Un mare poet al Apu­su­lui a făcut o icoa­nă, ca să ne ofe­re o idee des­pre veş­ni­cie. Închi­pui­ţi-vă, zice, o mare. Şi, apoi, o pasă­re mis­te­ri­oa­să care vine din vre­me în vre­me, cum vin în fie­ca­re an ber­ze­le, iar în fie­ca­re iar­nă rân­du­ne­le­le – acum, se apro­pie vre­mea în care ne vor veni. Însă aceas­tă pasă­re a veş­ni­ci­ei, ima­gi­na­ţi-v‑o că vine nu după un an, ci după o mie de ani. Şi ima­gi­na­ţi-vă că ia anul aces­ta o pică­tu­ră din aceas­tă mare. Şi, apoi, după o mie de ani, că ia o a doua pică­tu­ră. Şi, apoi, după o altă mie de ani, că ia a tre­ia pică­tu­ră… Câţi ani, câte mili­oa­ne şi zeci de mili­oa­ne tre­bu­ie să trea­că până când pasă­rea va lua şi ulti­ma pică­tu­ră din mare? Mate­ma­ti­cie­nii zic că va veni cea­sul şi cli­pa în care pasă­rea va lua cu plis­cul ei şi ulti­ma pică­tu­ră. Da, se ter­mi­nă şi marea şi râu­ri­le. Dar veş­ni­cia? O, veş­ni­cia! De ace­ea este înfri­coşă­tor cuvân­tul: „Duceţi-vă de la mine, bles­te­ma­ţi­lor, în focul cel veşnic …”.

– În sfârşit, iadul nu este doar des­pă­rţi­re de Dum­ne­zeu şi pedeap­să veş­ni­că; iadul este şi sălă­ş­lu­i­re împre­u­nă cu demo­n­ii. Feme­ia rab­dă lân­gă un băr­bat huli­tor şi mito­can, rab­dă băr­ba­tul lân­gă o feme­ie rău­fă­că­toa­re şi stri­ca­tă, rab­dă tatăl atunci când are copii obraz­nici, rab­dă cel ce e obli­gat să tră­i­as­că împre­u­nă cu cei răi. Cine a făcut închi­soa­re? În anii grei, toţi din­tre noi care au fost ares­ta­ţi şi arun­ca­ţi în tem­ni­ţe şi în lagă­re erau obli­ga­ţi să tră­i­as­că împre­u­nă cu tot felul de cri­mi­nali. Cum să nu sufe­re cine­va în ast­fel de medii, cum le‑a des­cris rusul Dos­to­ie­v­s­ki, în lucra­rea sa «Ocne­le»! Aşa­dar, vrei lân­gă tine un tova­răş bun. Însă aco­lo, în iad, cine îţi va ţine com­pa­nie? Demo­n­ii! Cele mai ori­bi­le şi scâr­bo­a­se din toa­te fiinţele.
Ast­fel va fi iadul, fra­ţii mei, unde vor fi arun­ca­ţi cei bles­te­ma­ţi în focul cel veşnic.

***

Cre­dem aces­tea? Nu! Gene­ra­ţia noas­tră necre­din­cioa­să şi stri­ca­tă le con­si­de­ră min­ciuni! Ne aflăm în anii necre­dinţei. În anii de demult, buni­ca spu­nea nepo­tu­lui ei: Copi­la­şul meu, să nu spui min­ciuni, că te vei duce în iad… Pre­o­tul anal­fa­bet spu­nea tur­mei lui: – Lua­ţi amin­te, nu fura­ţi, nu necin­sti­ţi, nu uci­deţi, că vă veţi duce în iad… Le era fri­că de iad. Şi pămân­tul era un rai. Din cli­pa în care am înce­tat să ne temem de dum­ne­ze­ies­cul tri­bu­nal şi am chi­co­tit şi am cră­pat de râs şi am izgo­nit din sufle­tul nos­tru mari­le ade­vă­ruri des­pre rai şi iad, de atunci acest pământ s‑a trans­for­mat în iad. Nu vrei să auzi de iad? Iată iadul! Şi nu te temi de iad? Iadul, însă, vine. Vine veş­ni­că pedeap­să pen­tru toţi câţi au păcă­tu­it în aceas­tă lume a păcatului.

Dar în faţa iadu­lui cum de mai exis­tă dis­po­zi­ţie şi chef, încât unii să danse­ze şi să se dis­tre­ze, iar alţii să înju­re şi să necin­steas­că? Nu, fra­ţii mei! Să tră­im după Dum­ne­zeu, să tră­im după Evan­ghe­lie. Să ne pre­gă­tim dina­in­te sufle­te­le noas­tre. Şi vă doresc ca Dum­ne­zeu să ne învred­ni­ceas­că să ajun­gem în Marea Săp­tămâ­nă şi să săr­bă­to­rim Cin­sti­te­le Patimi ale Dom­nu­lui şi slă­vi­ta Lui Învi­e­re. Amin.

(SURSA: “Ne vor­beş­te părin­te­le Augus­tin, Mitro­po­li­tul de 104 ani”, vol. 2)

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: