Evangelia zilei:
Cautã:

Rugãciuni

Pagina 4 din 5
1 2 3 4 5

Rugãciunea de marti

 

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpîne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui
Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.
... Citește mai departe...»

Rugãciunea de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi... Citește mai departe...»

Rugãciunile de searã

· Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie ... Citește mai departe...»

Rugãciunile diminetii

Sculându-te din somn, fără lene şi cu mintea trează, să te depărtezi de aşternut şi îndată te închină de trei ori, zicând:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

După aceasta să stai puţin în tăcere, până ce se vor linişti toate simţurile tale şi atunci să faci trei închinăciuni până la pământ şi, de eşti preot, să zici:

Binecuvântat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu eşti preot, să zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Şi să zici iarăşi:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc,... Citește mai departe...»

Pagina 4 din 5
1 2 3 4 5