Evangelia zilei:

Predica la Duminica Ortodoxiei Pr. Ilie Cleopa

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Pre­di­că la Dumi­ni­ca întîi a Sfîn­tu­lui şi Mare­lui Post
( a Ortodoxiei )
Des­pre cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoane

Şi vei face doi heru­vimi de aur tur­nat şi îi vei pune pe ei de amîn­do­uă latu­ri­le aco­pe­ră­mîn­tu­lui împă­că­rii. Mă voi face cunos­cut ţie de aco­lo şi îţi voi grăi între cei doi heru­vimi (Ieşi­re 25, 18–22)

Iubi­ţi credincioşi,

Bise­ri­ca lui Hris­tos drep­t­mă­ri­toa­re prăz­nu­ieş­te astăzi un mare aşe­ză­mînt apos­to­lesc şi sobor­ni­cesc, anu­me cul­tul sfin­te­lor icoa­ne. Aces­ta s‑a aşe­zat prin hotă­rîrea Sfîn­tu­lui şi mare­lui Sinod Ecu­me­nic al şap­te­lea de la Nice­ea din anul 787, la care au luat par­te trei sute şai­zeci şi şap­te de Sfinţi Părinţi şi o sută trei­zeci şi şase de arhi­man­dri­ţi şi sta­reţi de mănăs­tiri. Sino­dul a fost con­dus din par­tea Bise­ri­cii Orto­do­xe de Răsă­rit de Sfîn­tul Tara­sie patri­ar­hul Con­stan­ti­no­po­lu­lui. Din par­tea Bise­ri­cii de Apus a fost Petru, arhi­e­pi­sco­pul Romei, însoţit de Petru, prez­bi­ter şi egu­men al mănăs­ti­rii Sfîn­tul Sava din Roma, din par­tea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotă­rît cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne şi au dat ana­te­ma pe toţi ere­ti­cii lup­tă­tori de icoa­ne, de la care mulţi sfinţi au sufe­rit mari pri­goa­ne şi moar­te timp de aproa­pe două seco­le, de la Leon Isa­u­rul, pri­mul lup­tă­tor împo­tri­va sfin­te­lor icoa­ne şi pînă la Teo­fil cel de pe urmă. După moar­tea lui Teo­fil, prin rîv­na împă­ră­te­sei Teo­do­ra şi a Sfinţi­lor Părinţi s‑a sta­bi­lit din nou dreap­ta cre­dinţă şi cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne, cum a fost şi pe vre­mea Mîn­tu­i­to­ru­lui şi a Sfinţi­lor Apos­toli, căci Iisus Hris­tos prin minu­ne nefă­cu­tă de mîini, a zugră­vit chi­pul feţei Sale pe mara­mă şi l‑a tri­mis lui Avgar, rege­le Ede­sei (Com­ba­te­rea sec­te­lor, Chi­şi­nău, 1929, p. 510–532). După tra­di­ţia apos­to­li­că, Sfîn­tul Apos­tol şi Evan­ghe­list Luca, fiind mare pic­tor, a zugră­vit chi­pul Mai­cii Dom­nu­lui cu Prun­cul Iisus în bra­ţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare ade­văr îl ade­ve­reş­te şi Sfîn­tul Sinod al 7‑lea ecu­me­nic, zicînd: “Noi păs­trăm pre­da­ni­i­le Bise­ri­cii, întă­ri­ri­le înscris sau în nescris. Una din ele porun­ceş­te a face noi închi­pu­iri de icoa­ne pic­ta­te, fiind­că aceas­ta în uni­rea cu isto­ria Evan­ghe­li­ei slu­jeş­te spre ade­ve­ri­rea că Dum­ne­zeu Cuvîn­tul ade­vă­rat, şi nu după nălu­ci­re, s‑a făcut om, şi este spre folo­sul nos­tru. Pe teme­iul aces­ta, noi, mer­gînd pe calea împă­ră­teas­că şi urmînd învă­ţă­tu­ra dum­ne­ze­ieş­ti­lor Sfinţi­lor Părinţi­lor noş­tri şi pre­da­ni­i­le Bise­ri­cii Ecu­me­ni­ce, căci ştim că în ea locu­ieş­te Duhul Sfînt, cu toa­tă stă­ru­inţa şi lua­rea amin­te hotă­rîm ca Sfin­te­le Icoa­ne să se pună îna­in­te la fel cu închi­pu­i­rea cin­sti­tei şi de via­ţă făcă­toa­rei Cruci, fie ele făcu­te din vop­se­le sau cu mozaic sau din ori­ca­re mate­ri­al. Numai să fie făcu­te în chip cuvi­in­cios” (Ibi­dem, p. 532–533).

Sfîn­tul Ioan Damas­chin, care a sufe­rit mult pen­tru Sfin­te­le Icoa­ne, scrie des­pre ele: “În ori­ce lucru este bine de cunos­cut ce este în el ade­vă­rat sau min­ci­nos şi care este sco­pul lui, bun sau rău”. Tot aşa, cînd este vor­ba des­pre Sfin­te­le Icoa­ne tre­bu­ie de cer­ce­tat dacă ele sunt ade­vă­ra­te şi pen­tru care scop sunt făcu­te. Dacă ele sunt ade­vă­ra­te şi slu­jesc spre sla­va lui Dum­ne­zeu şi a Sfinţi­lor Lui, spre a îndem­na la fap­te bune, spre îndrep­ta­rea fără de pri­ha­nă şi spre mîn­tu­i­rea sufle­te­lor, apoi noi tre­bu­ie să le pri­mim şi să le cin­stim, însă nu în alt fel, decît ca pe închi­pu­iri, ca pil­de, ca exem­ple, ca pe niş­te cărţi pen­tru oameni, ca pe monu­men­te (Ibi­dem, p. 537).

Fiind­că nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se înde­le­t­ni­ceas­că cu citi­rea, Părinţii au jude­cat ca toa­te fap­te­le lui Hris­tos vred­ni­ce de mări­re să le închi­pu­ias­că pe icoa­ne care ar sluji la scur­te amin­tiri. De mul­te ori se întîm­plă că noi nu gîn­dim la pati­mi­le Mîn­tu­i­to­ru­lui, dar înda­tă ce vedem icoa­na răs­tig­ni­rii lui Hris­tos ne adu­cem amin­te de mîn­tu­i­toa­re­le Lui patimi, cădem şi ne închi­năm, nu mate­ri­a­lu­lui, ci Celui ce este închi­pu­it, ase­me­nea cum ne închi­năm, nu mate­ri­a­lu­lui din care este făcu­tă Evan­ghe­lia sau Cru­cea, ci la ace­ea ce se închi­pu­ieş­te prin ele, adi­că la pute­rea Duhu­lui Sfînt ce izvo­ră­ş­te din ele.

Noi nu ne închi­năm mate­ri­a­lu­lui din care sunt făcu­te icoa­ne­le. Dacă îna­in­tea noas­tră se află icoa­na Dom­nu­lui, noi ne rugăm, zicînd: “Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, aju­tă-ne şi ne mîn­tu­ieş­te!” Iar dacă sun­tem îna­in­tea icoa­nei Mai­cii Dom­nu­lui: “Fii apă­ră­toa­rea noas­tră îna­in­tea Fiu­lui Tău, ade­vă­ra­tul nos­tru Dum­ne­zeu spre mîn­tu­i­rea sufle­te­lor noas­tre!” Iar dacă este icoa­na muce­ni­cu­lui, de pil­dă Şte­fan, noi zicem: “Sfin­te Mare Muce­nic Şte­fa­ne, care ţi-ai văr­sat sîn­ge­le pen­tru Hris­tos şi ai îndrăz­nit către Dum­ne­zeu, ca întîi­ul muce­nic, fii apă­ră­to­rul nos­tru!” Aşa ne adre­săm şi către ori­ca­re alt sfînt. Iată înco­tro tri­mi­tem noi rugă­ciu­ni­le noas­tre prin aju­to­rul Sfin­te­lor Icoane.

Cînd împă­ra­tul ico­no­mah, aido­ma sec­tanţi­lor noş­tri, afir­ma pe nedrept că la cele şase Sinoa­de Ecu­me­ni­ce n‑ar fi fost icoa­ne şi că des­pre dîn­se­le nu s‑a vor­bit, atunci papa Gri­go­rie îi scria; “Împă­ra­te, vezi că nimic nu s‑a spus nici de pîi­ne, nici de apă, nici nu s‑a spus că se cuvi­ne a mîn­ca sau bea. Însă tu ştii, după tra­di­ţie, că acest lucru este nece­sar pen­tru înte­me­ie­rea vieţii. Aşa şi des­pre icoa­ne era cunos­cut din Tra­di­ţie. Înşi­şi arhi­e­re­ii adu­ceau icoa­ne la Sinod şi nici un om iubi­tor de Hris­tos nu por­neş­te la drum şi nu-şi face călă­to­ria fără de icoa­ne. Aşa fac oame­nii lucră­tori de fap­te bune şi plă­cu­ţii lui Dumnezeu”.

Leon­te de Nea­po­le, com­bă­tînd pe iude­ii care învi­nu­iau pe cre­ş­tini pen­tru cin­sti­rea icoa­ne­lor le răs­pun­de: “Ne închi­năm feţe­lor de pe icoa­ne şi închi­pu­i­ri­lor sfinţi­lor, nu ca lui Dum­ne­zeu. Pen­tru că dacă ne-am închi­na lem­nu­lui icoa­nei ca lui Dum­ne­zeu atunci ne-am închi­na la ori­ce lemn. Şi de s‑ar fi şters faţa de pe vreo icoa­nă noi am da‑o pe foc, cum facem aceas­ta de mul­te ori. Noi cre­ş­ti­nii, săru­tînd cu buze­le tru­peşti chi­pul lui Hris­tos, al apos­to­lu­lui sau al muce­ni­cu­lui, cu sufle­tul şi cu gîn­dul nos­tru săru­tăm pe Hris­tos şi pe sfinţii Lui”.

Sfîn­tul Gri­go­rie de Nys­sa vor­beş­te des­pre închi­pu­i­rea adu­ce­rii lui Isa­ac ca jert­fă de către Avra­am, icoa­na spre care cînd cău­ta, văr­sa din ochii lui lacri­mi de umi­linţă. El mai vor­beş­te şi des­pre icoa­na Sfîn­tu­lui şi Mare­lui Muce­nic Teo­dor Tiron şi des­pre icoa­na lui Hris­tos. Iar Sfîn­tul Ambro­zie de Milan, vor­bind des­pre vede­ni­i­le care le‑a avut îna­in­tea des­co­pe­ri­rii moa­ş­te­lor Sfinţi­lor Muce­nici Gher­va­sie şi Pro­ta­sie, măr­tu­ri­sea că i s‑a ară­tat lui Apos­to­lul Pavel, aşa cum este închi­pu­it pe icoa­nă (Scri­soa­rea 35). Sfîn­tul Ata­na­sie cel Mare scrie, des­pre cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne: “Noi cre­din­cioşii ne închi­năm la icoa­ne, nu ca la Dum­ne­zeu cum fac eli­nii. Nu! Ci noi ară­tăm buna închi­na­re şi iubi­re către acea faţă care este închi­pu­i­tă pe icoa­ne. Pen­tru aceas­ta noi, de mul­te ori cînd chi­pul de pe dîn­sa se şter­ge, o ardem ca pe un lucru fără de folos”.

După cum Iacob, îna­in­te de sfîrşi­tul său, s‑a închi­nat dea­su­pra toia­gu­lui lui Iosif şi prin aceas­ta a cin­stit, nu toia­gul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi cre­din­cioşii ne închi­năm şi săru­tăm icoa­ne­le, nu pen­tru alt­ce­va, decît că le săru­tăm ca pe copi­ii şi pe părinţii noş­tri, ca să le ară­tăm prin aceas­ta dra­gos­tea noas­tră sufle­teas­că; după cum şi iude­ii se închi­nau Table­lor Legii şi celor doi heru­vimi tur­na­ţi din aur, cin­s­tind prin închi­na­re nu pia­tra şi aurul, ci pe Însu­şi Dum­ne­zeu care a porun­cit să li se facă acestea.

Măr­tu­rii des­pre Sfin­te­le Icoa­ne se află încă mai din vechi­me. Aşa Sfîn­tul Meto­die de Pata­ra, care a tră­it prin vea­cul al III-lea, scrie: “Închi­pu­i­rea înge­ri­lor lui Dum­ne­zeu, care se face din aur, ale înce­pă­to­ri­i­lor şi ale stă­pî­ni­i­lor, noi le facem întru cin­sti­rea şi sla­va lui Dum­ne­zeu”. Des­pre icoa­ne scriu şi Cle­ment al Ale­xan­dri­ei şi Ter­tuli­an, care au tră­it în seco­le­le II-III.

Sfîn­ta Tra­di­ţie vor­beş­te şi des­pre chi­pul cel nefă­cut de mînă dăru­it de Mîn­tu­i­to­rul lui Avgar, rege­le Ede­sei. Des­pre acest chip nefă­cut de mînă ome­neas­că scrie isto­ri­cul bise­ri­cesc Euse­biu, care a tră­it prin seco­lul III-IV.

În sfîrşit, însu­şi pămîn­tul vor­beş­te împo­tri­va sec­ta­ri­lor lup­tă­tori con­tra icoa­ne­lor, căci şi acum se des­co­pe­ră icoa­ne, cruci şi sim­bo­luri cre­ş­ti­ne la săpă­tu­ri­le ce se fac în cata­com­be­le din Roma, adi­că în peş­te­ri­le unde pri­mii cre­ş­tini se ascun­deau din cau­za per­se­cu­ţi­i­lor păgî­ne şi săvîrşeau aco­lo slu­j­be dum­ne­ze­ieşti şi înmor­mîn­tări ale sfinţi­lor muce­nici. Am vizi­tat cata­com­be­le Romei în toam­na anu­lui 1977 şi am văzut aco­lo cele mai vechi icoa­ne ale Mîn­tu­i­to­ru­lui şi ima­gini ale Sfin­tei Cruci. Din icoa­ne­le cele mai vechi afla­te de învă­ţa­ţii arhe­o­logi în cata­com­be­le Romei sub­te­ra­ne, mai impor­tan­te sunt: Icoa­na Mîn­tu­i­to­ru­lui din cata­com­ba Sfîn­tu­lui Calist şi Cina cea de tai­nă de la sfîrşi­tul seco­lu­lui al II-lea, Închi­na­rea Magi­lor, Minu­nea pre­fa­ce­rii apei în vin, Vin­de­ca­rea orbu­lui din naş­te­re şi alte­le, afla­te tot în cata­com­ba Sfîn­tu­lui Calist. În cata­com­be­le Domi­ti­l­lei şi Pris­ci­lei s‑au aflat icoa­ne­le Sfin­tei Fami­lii, a Bunei-Ves­tiri, a Sfinţi­lor Apos­toli Petru şi Pavel, a Patri­ar­hi­lor şi Pro­o­ro­ci­lor din Vechiul Tes­ta­ment şi a unor Muce­nici din Noul Tes­ta­ment, ce se atri­bu­ie tot sfîrşi­tu­lui vea­cu­lui al II-lea şi înce­pu­tul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoa­nă pe care învă­ţa­ţii arhe­o­logi o atri­bu­ie vea­cu­lui I al cre­ş­ti­nis­mu­lui este chi­pul Mai­cii Dom­nu­lui care ţine în bra­ţe pe Prun­cul Cel mai îna­in­te de veci, cu o stea dea­su­pra icoanei.

Toa­te aces­te repre­zen­tări, care s‑au aflat în cata­com­be­le şi în săpă­tu­ri­le bise­ri­ci­lor vechi de sub pămînt, cu o evi­denţă indis­cu­ta­bi­lă, ne impun să pri­mim şi să cre­dem că au fost cin­sti­te Sfin­te­le Icoa­ne din cele mai vechi tim­puri ale cre­ş­ti­nis­mu­lui. Ast­fel, în apă­ra­rea Sfin­te­lor Icoa­ne ne vor­beş­te Sfîn­ta Scrip­tu­ră, Sfîn­ta Tra­di­ţie şi însu­şi pămîn­tul care ne‑a păs­trat din pri­me­le vea­curi ale cre­ş­ti­nis­mu­lui mul­te din ele. În apă­ra­rea lor ne vor­besc şi min­tea şi ini­ma noastră.

Iubi­ţi credincioşi,

Pînă aici am adus atî­tea măr­tu­rii din Sfîn­ta Scrip­tu­ră, din Sfîn­ta Tra­di­ţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Isto­ria Bise­ri­cii Cre­ş­ti­ne des­pre cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne. Acum vom ară­ta ce este icoa­na şi ce este ido­lul. Vă rog să ţineţi min­te că “icoa­na este închi­pu­i­rea ade­vă­ra­tu­lui Dum­ne­zeu, care într-ade­văr exis­tă. Iar ido­lul, sau chi­pul cio­plit este închi­pu­i­rea dum­ne­ze­i­lor min­ci­noşi şi născo­ci­ţi de min­tea oame­ni­lor care într-ade­văr nu exis­tă”. De ace­ea se şi spu­ne că ido­lul nimic nu este în lume (I Corin­te­ni 8, 4). Deo­se­bi­rea între idoli şi icoa­nă este ca deo­se­bi­rea între zi şi noap­te, între lumi­nă şi întu­ne­ric. Ce însoţi­re, zice mare­le Apos­tol Pavel, este între Bise­ri­ca lui Dum­ne­zeu şi idoli? (II Corin­te­ni 6, 15–16).

Prin ce se ara­tă cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne? Cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne, după cum înva­ţă Sfîn­tul şi Mare­le Sinod al 7‑lea Ecu­me­nic, se ara­tă prin ace­ea că noi nu con­si­de­răm icoa­na ca Dum­ne­zeu, ci numai ca repre­zen­ta­re (foto­gra­fie, por­tret) şi, cin­s­tind icoa­na, nu ne închi­năm lem­ne­lor sau vop­se­le­lor, ci Celui care este închi­pu­it pe icoa­nă, adi­că lui Dum­ne­zeu, sfinţi­lor îngeri, Preasfin­tei Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu şi sfinţi­lor care sunt pri­e­te­ni ai lui Dum­ne­zeu. Oare noi nu cin­stim cu deo­se­bi­tă atenţie chi­pul patri­ar­hu­lui nos­tru? Şi văzînd por­tre­tul lui nu ne aflăm ca şi cum l‑am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoa­nă chi­pul lui Dum­ne­zeu, nu tre­bu­ie să‑L cinstim?

Dar prin ce se mani­fes­tă închi­na­rea la idoli? Închi­na­rea la idoli se mani­fes­tă prin ace­ea că oame­nii con­si­de­rau chi­pu­ri­le cio­pli­te drept dum­ne­zei. Auzi ce zice dum­ne­ze­ias­ca Scrip­tu­ră: S‑au abă­tut curînd din calea care am porun­cit lor şi au făcut viţel şi s‑au închi­nat lui şi au jert­fit lui şi au zis: Iată, Isra­e­le, Dum­ne­ze­ul tău, care te‑a scos din ţara Egip­tu­lui (Ieşi­re 32, 8; III Regi 12, 28–30). Ast­fel, tre­bu­ie să înţe­le­gem că deo­se­bi­rea între cin­sti­rea Sfin­te­lor Icoa­ne şi închi­na­rea la idoli este ca între lumi­nă şi întu­ne­ric şi după cum omul orb nu deo­se­beş­te lumi­na de întu­ne­ric şi pen­tru dîn­sul totul este întu­ne­ric, aşa şi omul neînţe­lept şi rătă­cit, nu deo­se­beş­te icoa­ne­le de idoli, pen­tru dîn­sul ori­ce închi­pu­i­re este idol, măcar de ar fi acel por­tret chi­pul tată­lui său.

Însu­şi cuvîn­tul lui Dum­ne­zeu ne porun­ceş­te să deo­se­bim cele sfin­te şi cele cura­te de cele nesfin­te şi necu­ra­te (Levi­tic 10, 9–10).

Dar care este folo­sul duhov­ni­cesc al cin­sti­rii Sfin­te­lor Icoa­ne şi pen­tru ce ne tre­bu­ie Sfin­te­le Icoa­ne? Sfin­te­le Icoa­ne ne tre­bu­ie mai întîi în întă­ri­rea cre­dinţei, a evla­vi­ei şi tre­zi­rea conş­ti­inţei noas­tre. Al doi­lea, pen­tru amin­ti­rea fap­te­lor măreţe ale lui Dum­ne­zeu (Deu­te­ro­nom 6, 7–9) şi ale sfinţi­lor Lui, ca noi, cău­tînd la chi­pu­ri­le lor, să ne îndem­năm a urma via­ţa lor (Evrei 13, 7). Icoa­ne­le ne aju­tă pen­tru expri­ma­rea dra­gos­tei noas­tre către Dum­ne­zeu. Dacă noi din dra­gos­te pur­tăm la noi por­tre­te­le rude­lor şi ale oame­ni­lor care ne sunt aproa­pe, cu cît mai mult sun­tem datori să pur­tăm cu evla­vie la noi icoa­ne­le Mîn­tu­i­to­ru­lui, ale Mai­cii Dom­nu­lui, ale sfinţi­lor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfin­te­le Icoa­ne pen­tru oame­nii fără şti­inţă de car­te şi pen­tru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipă­rit cu lite­re, ace­ea pe icoa­ne este zugră­vit cu vop­se­le. De pil­dă, des­pre pati­mi­le Mîn­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie car­te, însă, pri­vind la icoa­ne­le sufe­rinţe­lor lui Hris­tos, el va înţe­le­ge cu min­tea ce este pic­tat pe icoa­ne şi va simţi mai mul­tă evla­vie în ini­ma sa. Bise­ri­ca lui Hris­tos cîn­tă aşa: “Pe Dum­ne­zeu a‑L vedea nu este cu putinţă oame­ni­lor, spre Care nu cutea­ză a cău­ta oşti­le înge­reşti…” Şi în alt loc zice des­pre Mai­ca Dom­nu­lui: “Iar prin tine Pre­a­cu­ra­tă, S‑a ară­tat oame­ni­lor Cuvîn­tul întru­pat, pe Care mărindu‑L cu oşti­ri­le cereşti, pe tine te fericim”.

Iubi­ţi credincioşi,

Pe Dum­ne­zeu nu‑L pot vedea oame­nii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chi­puri, în ima­gini, în vederi cunos­cu­te. Pe Dum­ne­zeu L‑au văzut oame­nii, însă numai indi­rect sau prin sim­bo­luri. Aşa, de pil­dă, Dum­ne­zeu S‑a ară­tat lui Avra­am în chi­pul celor trei tineri călă­tori (Face­re 18, 1–6). L‑a văzut pe Dum­ne­zeu şi patri­ar­hul Iacob şi a che­mat nume­le locu­lui ace­lu­ia “Vede­rea lui Dum­ne­zeu” (Face­re 32, 30). L‑a văzut pe Dum­ne­zeu şi Moi­se “şi a gră­it Dum­ne­zeu către Moi­se faţă către faţă, ca şi cum ar fi gră­it cine­va cu pri­e­te­nul său” (Ieşi­re 30, 11). Şi a zis Dom­nul: Auzi­ţi cuvin­te­le Mele: De va fi între voi vre­un pro­o­roc al Dom­nu­lui, în vede­nii Mă voi ară­ta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa cre­din­cios în toa­tă casa lui Isra­el ca robul Meu Moi­se. Gură către gură gră­iesc cu el aie­vea şi nu prin pil­de şi el faţa Dom­nu­lui vede (Nume­rii 12, 6–8). L‑a văzut pe Dum­ne­zeu şi (Isa­ia 6, 1–5). Dani­il, pro­o­ro­cul a văzut pe Dum­ne­zeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dum­ne­zeu şi Mihe­ia (III Regi 22, 19). Apoi pe Dom­nul şi Mîn­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos L‑au văzut uce­ni­cii, atît în umi­linţă, cît şi în sla­vă, cît a tră­it cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apos­to­lul Ioan, vor­bind des­pre Iisus Hris­tos, aşa înce­pe epis­to­la I‑a: Ce era din înce­put, ce am văzut cu ochii noş­tri, ce am pri­vit şi mîi­ni­le noas­tre au pipă­it des­pre Cuvîn­tul Vieţii, ace­ea vă ves­tim şi Via­ţa s‑a ară­tat şi o am văzut şi măr­tu­ri­sim şi vă ves­tim via­ţa cea veş­ni­că, care era la Tatăl şi s‑a ară­tat nouă (I Ioan 1, 1–3). Iar Sfîn­ta Evan­ghe­lie zice: Şi Cuvîn­tul trup S‑a făcut şi S‑a sălă­ş­lu­it între noi şi am văzut sla­va Lui, sla­vă ca a unu­ia Năs­cut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hris­tos L‑a văzut Apos­to­lul Pavel şi după înă­lţa­rea la ceruri. L‑a văzut pe Hris­tos cînd Il pri­go­nea (I Corin­te­ni 15, 8; Fap­te 9, 3–4). L‑a văzut şi pri­mul muce­nic Şte­fan, cînd era ucis cu pie­tre şi a zis: Iată văd ceru­ri­le des­chi­se şi pe Fiul Omu­lui stînd de‑a dreap­ta lui Dum­ne­zeu (Fap­te 7, 56). Pe Duhul Sfînt L‑au văzut popo­rul şi Apos­to­lii, la bote­zul Dom­nu­lui în chip de porum­bel şezînd pes­te Dîn­sul Şi glas din cer s‑a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chi­pul lim­bi­lor de foc, la pogo­rîrea Lui din cer (Fap­te 2, 1–4). Încă în mul­te chi­puri S‑a ară­tat Dum­ne­zeu şi Sfinţii Lui, pre­cum în des­co­pe­ri­rea Sfîn­tu­lui Evan­ghe­list Ioan (Apo­ca­lip­sa 4, 2–3; 5, 6–8).

Ast­fel, oame­nii L‑au văzut pe Dum­ne­zeu şi pot să‑L închi­pu­ias­că pen­tru întă­ri­rea şi învă­ţă­tu­ra lor în cre­dinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sec­tanţii, care zic că nime­nea nu are voie să închi­pu­ias­că pe Dum­ne­zeu pe Sfin­te­le Icoane.

Iubi­ţi credincioşi,

Astăzi este pri­ma Dumi­ni­că din Pos­tul Mare, numi­tă “Dumi­ni­ca Orto­do­xi­ei” sau “a Sfin­te­lor Icoa­ne”. Toc­mai de ace­ea am vor­bit pe larg des­pre cin­sti­rea sau vene­ra­rea Sfin­te­lor Icoa­ne, întru­cît în vre­mea nos­tră s‑au ridi­cat în lume mul­te sec­te cre­ş­ti­ne care hulesc icoa­ne­le, cru­cea, bise­ri­ca, pre­o­ţii şi învă­ţă­tu­ra apos­to­li­că orto­do­xă, înşe­lînd pe mulţi fii ai Bise­ri­cii noas­tre, spre veş­ni­ca lor osîndă.

Noi vă sfă­tu­im şi vă rea­min­tim învă­ţă­tu­ra dog­ma­ti­că a Bise­ri­cii. Închi­na­ţi-vă cu cre­dinţă şi evla­vie Sfin­te­lor Icoa­ne şi pur­ta­ţi-le în casă, şi ori­un­de călă­to­ri­ţi, ca să vă fie de aju­tor în izbă­vi­rea de pri­mej­dii, şti­ind că cin­stea dată icoa­ne­lor se ridi­că la sfinţii pic­ta­ţi pe ele. Faceţi rugă­ciuni şi aca­tis­te în faţa icoa­ne­lor, mer­geţi în pele­ri­naj la icoa­ne­le făcă­toa­re de minuni din ţară şi la moa­ş­te­le sfinţi­lor noş­tri, că veţi pri­mi uşu­ra­re şi mare aju­tor în neca­zu­ri­le vieţii. De ase­me­nea, cin­sti­ţi Sfîn­ta Cru­ce, pavă­za cre­dinţei, şi o pur­ta­ţi cu cre­dinţă, că prin ea izgo­nim pe dia­voli şi lini­ş­tim pe sec­tanţii huli­tori de Dumnezeu.

A tre­cut pri­ma săp­tă­mî­nă din Sfîn­tul Post, numi­tă şi “Săp­tă­mî­na Mare”. Ne bucu­răm că bise­ri­ci­le iară­şi s‑au umplut de cre­din­cioşi, că aţi pos­tit cu toţii şi că aler­ga­ţi cu cre­dinţă şi evla­vie la Dum­ne­zeu Mîn­tu­i­to­rul şi nădej­dea noastră.

Vă îndemn, fra­ţii mei, să con­ti­nu­a­ţi a pos­ti Sfîn­tul Post şi să vă ruga­ţi, să citi­ţi cît mai mult şi să faceţi după pute­re milos­te­nie şi veţi vedea cîtă bucu­rie şi pace veţi pri­mi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spo­ve­di­ţi de două ori la duhov­nici şi în aces­te zile, şi la sfîrşi­tul Pos­tu­lui Mare, iar care aveţi dez­le­ga­re, să pri­mi­ţi şi Sfîn­ta Împărtăşanie.

Cre­ş­ti­nii evla­vi­oşi, mame­le, copi­ii, bătrî­nii şi bol­na­vii sunt datori să se spo­ve­deas­că şi să se împăr­tă­şeas­că de două ori în acest mare post. Sili­ţi-vă la Hris­tos. El vă chea­mă, vă aşteap­tă şi vi se dăru­ieş­te în dar tutu­ror celor ce păzesc porun­ci­le Lui. Nu tre­ceţi cu vede­rea dra­gos­tea şi harul lui Hristos.

Să‑L rugăm pe Fiul lui Dum­ne­zeu să întă­reas­că dreap­ta cre­dinţă şi evla­via orto­do­xă, ca să biruim cu pute­rea Lui şi pe dia­voli şi pe sec­tanţii huli­tori, şi pe necre­din­cioşi, şi să tră­im veş­nic în bucu­ria şi iubi­rea lui Dum­ne­zeu. Amin.

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: