Evangelia zilei:

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Pastorala Sfantului Sinod la Duminica Ortodoxiei

 

Prea­iu­bi­tu­lui cler, cinu­lui mona­hal şi
drep­t­mă­ri­to­ri­lor cre­ş­tini din cuprin­sul Patri­ar­hi­ei Româ­ne,

Har, milă şi pace de la Dum­ne­zeu Tatăl, Fiul şi Sfân­tul Duh, iar de la noi părin­teşti binecuvântări! 

Pre­a­cu­vi­oşi şi Pre­a­cu­cer­nici Părinţi,
Iubi­ţi cre­din­cioşi şi credincioase,

În fie­ca­re an, în aceas­tă pri­mă Dumi­ni­că din Pos­tul Paş­ti­lor, săr­bă­to­rim biru­inţa drep­tei cre­dinţe asu­pra tutu­ror ere­zi­i­lor şi a altor învă­ţă­turi greşi­te şi, în ace­la­şi timp, ne adu­cem amin­te cu evla­vie de toţi cei care şi-au închi­nat via­ţa lui Hris­tos şi Sfin­tei Sale Bise­rici, pre­cum şi de cei care au lup­tat de‑a lun­gul vea­cu­ri­lor pen­tru apă­ra­rea drep­tei-cre­dinţe cea „dată sfinţi­lor, oda­tă pen­tru tot­dea­u­na” (Iuda 1, 3).

După ce şi‑a dobân­dit liber­ta­tea de cre­dinţă şi cult prin Edic­tul de la Medi­o­la­num, din anul 313, al Sfân­tu­lui împă­rat Con­stan­tin cel Mare, Bise­ri­ca şi‑a apă­rat uni­ta­tea şi învă­ţă­tu­ra de cre­dinţă, for­mu­la­tă de Sfinţii Părinţi în hotă­râri­le dog­ma­ti­ce şi cano­ni­ce ale celor şap­te Sinoa­de Ecu­me­ni­ce, pe teme­iul Sfin­tei Scrip­turi şi al Sfin­tei Tra­di­ţii. Însă, din­tre toa­te biru­inţe­le sale, numai cea refe­ri­toa­re la învă­ţă­tu­ra des­pre sfin­te­le icoa­ne a fost pro­cla­ma­tă în chip solemn ca Biru­inţă a Orto­do­xi­ei, fiind săr­bă­to­ri­tă de Bise­ri­că înce­pând cu data de 11 mar­tie 843, în pri­ma dumi­ni­că din Pos­tul Mare, numi­tă Dumi­ni­ca Orto­do­xi­ei.

Învă­ţă­tu­ra de cre­dinţă des­pre sfin­te­le icoa­ne a fost for­mu­la­tă de Sino­dul al VII-lea Ecu­me­nic din anul 787, care, pe teme­iul cuvin­te­lor Sfân­tu­lui Apos­tol şi Evan­ghe­list Ioan: „Şi Cuvân­tul S‑a făcut trup şi S‑a sălă­ş­lu­it între noi” (Ioan 1, 14), măr­tu­ri­seş­te: „după cum chi­pul cin­sti­tei şi de via­ţă făcă­toa­rei Cruci, ase­me­nea să se aşe­ze şi cin­sti­te­le şi sfin­te­le icoa­ne, făcu­te în culori sau mozaic, sau din alt mate­ri­al potri­vit, în Sfin­te­le Bise­rici ale lui Dum­ne­zeu, pe sfin­te­le vase şi veş­min­te, pe pereţi şi pe scân­duri, în case şi pe dru­muri, şi adi­că icoa­na Dom­nu­lui şi Dum­ne­ze­u­lui, Mân­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos, şi cea a Sfin­tei Pre­a­cu­ra­tei noas­tre Stă­pâ­ne, de Dum­ne­zeu Năs­că­toa­re, ale cin­sti­ţi­lor Îngeri şi ale tutu­ror sfinţi­lor şi cuvi­oşi­lor băr­ba­ţi. Căci dacă vor fi văzu­ţi mai des zugră­vi­ţi pe icoa­ne, cu atât mai vii vor fi în faţa res­pec­ti­vi­lor, care îi pri­vesc, reîn­vi­in­du-se memo­ria şi dorul de pro­to­ti­pul lor, le vor săru­ta şi le vor da închi­na­rea cin­sti­tă, dar nu ado­ra­rea depli­nă, care după cre­dinţa noas­tră se cuvi­ne numai firii dum­ne­ze­ieşti” (Dr. Nico­dim Milaş, Canoa­ne­le Bise­ri­cii Orto­do­xe, vol. I, par­tea I, Tipo­gra­fia Die­ce­za­nă Arad, 1930, pp. 39–40)

Icoa­na lui Dum­ne­zeu-Cuvân­tul, a Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos, este măr­tu­ria întru­pă­rii Sale ade­vă­ra­te şi sfinţi­toa­re. Din acest motiv icoa­na este numi­tă şi Evan­ghe­lia în ima­gini. În aceas­tă pri­vinţă, Sfân­tul Vasi­le cel Mare ne înva­ţă zicând: „Ceea ce cuvân­tul comu­ni­că prin auz, pic­tu­ra o ara­tă în chip tăcut, prin repre­zen­ta­re” (Leo­nid Uspen­sky, Teo­lo­gia icoa­nei, trad. de Teo­dor Bacon­sky, Ed. Anas­ta­sia, Bucu­reşti, 1994, p. 93), şi „cin­stea dată chi­pu­lui tre­ce asu­pra pro­to­ti­pu­lui”( Sf. Vasi­le cel Mare, Des­pre Sfân­tul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Con­stan­tin Cor­ni­ţes­cu, în col. PSB 12, EIBMBOR, Bucu­reşti, 1988, p. 60), care se află în cer.

Cu toa­te aces­tea, în vea­cu­ri­le VIII şi IX, Bise­ri­ca s‑a con­frun­tat cu o lup­tă făţi­şă împo­tri­va cin­sti­rii sfin­te­lor icoa­ne a celor care tăgă­du­iau tra­di­ţia repre­zen­tă­rii Mân­tu­i­to­ru­lui Iisus Hris­tos şi a sfinţi­lor şi con­si­de­rau că icoa­ne­le nu tre­bu­ie cin­sti­te sau vene­ra­te. Potri­v­ni­cii sfin­te­lor icoa­ne nu puteau înţe­le­ge fap­tul că, în icoa­na lui Hris­tos, este repre­zen­tat chi­pul Per­soa­nei Fiu­lui lui Dum­ne­zeu, Care S‑a făcut om, nu Dum­ne­zei­rea nevă­zu­tă. Răs­pun­zând celor care erau potri­v­nici sfin­te­lor icoa­ne, Sfân­tul Ioan Damas­chin expli­că: „Zugră­vesc pe Dum­ne­zeu nevă­zut nu ca nevă­zut, ci ca Unul care S‑a făcut văzut prin par­ti­ci­pa­re la trup şi sân­ge (Evrei 2, 14). Nu zugră­vesc Dum­ne­zei­rea nevă­zu­tă, ci zugră­vesc tru­pul văzut al lui Dum­ne­zeu. Dacă este cu nepu­tinţă să se zugră­veas­că sufle­tul, cu cât mai mult Dum­ne­zeu, Care a dat sufle­tu­lui ima­te­ria­li­ta­tea!” (Sf. Ioan Damas­chin, Cele trei tra­ta­te con­tra ico­no­cla­ş­ti­lor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumi­tru Fecio­ru, EIBMBOR, Bucu­reşti, 1998, p. 128).

Înţe­le­gem de aici că cel care cin­steş­te icoa­na lui Hris­tos cin­steş­te de fapt pe Cel pic­tat pe ea, adi­că pe Hris­tos Mân­tu­i­to­rul, pe Fiul lui Dum­ne­zeu Cel veş­nic, Care S‑a făcut om pen­tru a dărui oame­ni­lor via­ţa veş­ni­că. Cel Unul Sfânt S‑a făcut om pen­tru a sfinţi pe oameni.

De ace­ea, a res­pin­ge cin­sti­rea icoa­nei înseam­nă a res­pin­ge tai­na întru­pă­rii sau a îno­me­ni­rii Fiu­lui lui Dum­ne­zeu şi a neso­co­ti întrea­ga lucra­re de mân­tu­i­re a nea­mu­lui omenesc.

Iubi­ţi cre­din­cioşi şi credincioase,

Omul, fiind cre­at după chi­pul lui Dum­ne­zeu cel Sfânt, are che­ma­rea să ajun­gă, printr‑o via­ţă cura­tă, la „ase­mă­na­rea cu Dum­ne­zeu”, potri­vit porun­cii lui Dum­ne­zeu: „Fiţi sfinţi, pen­tru că Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16). De ace­ea, Sfinţii Apos­toli îndeam­nă pe cre­ş­tini, zicând: „Ca fii ascul­tă­tori, nu vă potri­vi­ţi pofte­lor de mai îna­in­te, din vre­mea neş­ti­inţei voas­tre, ci, după Sfân­tul Care v‑a che­mat pe voi, fiţi şi voi înşi­vă sfinţi în toa­tă petre­ce­rea vieţii” (1 Petru 1, 14–15). Sau: „Voia lui Dum­ne­zeu aceas­ta este: sfinţi­rea voas­tră…” (1 Tesa­lo­ni­ceni 4, 3). Prin urma­re, icoa­ne­le pic­ta­te înfă­ţi­şea­ză nu chi­pul omu­lui stri­căcios, ci chi­pul omu­lui lumi­nat şi sfinţit prin harul lui Dum­ne­zeu, dăru­it oame­ni­lor prin Iisus Hris­tos, Fiul lui Dum­ne­zeu, şi împăr­tă­şit de Duhul Sfânt, pen­tru ca oame­nii să devi­nă „fii ai lui Dum­ne­zeu” (cf. Ioan 1, 12), după har.

Conţi­nu­tul şi mesa­jul icoa­nei orto­do­xe măr­tu­ri­sesc, pe de o par­te, ade­vă­rul că Fiul lui Dum­ne­zeu S‑a făcut om, iar pe de altă par­te, ade­vă­rul că omul poa­te ajun­ge la înfi­e­re şi îndum­ne­zei­re prin harul dum­ne­ze­iesc. Sfinţii Părinţi ai Bise­ri­cii ne înva­ţă că Mai­ca Dom­nu­lui este mai pre­sus decât toţi sfinţii şi cea mai cin­sti­tă din­tre sfinţi, fiind „cea pli­nă de har” (Luca 1, 28), întru­cât a năs­cut ca om pe Fiul lui Dum­ne­zeu, pe Iisus Hris­tos. Chi­pul înno­it al omu­lui sfinţit şi îndum­ne­ze­it prin har ni‑l ara­tă şi icoa­ne­le sfinţi­lor. Din acest motiv, ima­gi­nea care nu trans­mi­te acest mesaj al sfinţe­ni­ei nu este icoa­nă, ci doar un tablou reli­gi­os, chiar dacă este o ima­gi­ne plă­cu­tă la vede­re. Prin urma­re, cin­sti­rea icoa­nei lui Hris­tos ne apro­pie şi mai mult de El, prin harul sfinţi­tor al rela­ţi­ei din­tre icoa­nă şi Pro­to­tip. Icoa­na ne întă­reş­te cre­dinţa în dum­ne­zei­rea şi uma­ni­ta­tea lui Hris­tos şi în comu­niu­nea sau legă­tu­ra Lui cu noi, chiar după Înă­lţa­rea Sa la Cer: „Eu cu voi sunt în toa­te zile­le, până la sfârşi­tul vea­cu­lui” (Matei 28, 20). De ase­me­nea, rugă­ciu­ni­le ros­ti­te în faţa icoa­nei Mai­cii Dom­nu­lui şi îna­in­tea icoa­ne­lor tutu­ror sfinţi­lor ne apro­pie şi mai mult de Dum­ne­zeu şi de sfinţii Lui, ast­fel încât putem spu­ne, împre­u­nă cu psal­mis­tul, că: „Minu­nat este Dum­ne­zeu întru sfinţii Săi” (Psalmi 67, 36).

Icoa­ne­le şi pic­tu­ri­le bise­ri­ci­lor şi mănăs­ti­ri­lor ne înfă­ţi­şea­ză uni­rea firii uma­ne cu harul dum­ne­ze­iesc într‑o armo­nie sau măsu­ră cum­pă­ni­tă. Aceas­tă măsu­ră cum­pă­ni­tă este o expre­sie litur­gi­că a învă­ţă­tu­rii de cre­dinţă for­mu­la­tă de Sfinţii Părinţi de la Sino­dul al IV-lea Ecu­me­nic prin care măr­tu­ri­sim neîn­ce­tat: „pe Unul şi Ace­la­şi Hris­tos, Fiu, Domn, Unul-Năs­cut, cunos­cut în două firi în chip nea­mes­te­cat, neschim­bat, neîm­pă­rţit, nedes­pă­rţit” (Pr. prof. Dumi­tru Stă­ni­loae, Defi­ni­ţia dog­ma­ti­că de la Cal­ce­don, în Orto­do­xia, anul III, nr. 2–3/1951, p. 409). Potri­vit aces­tei for­mu­lări, omul sfânt este om îndu­hov­ni­cit şi trans­fi­gu­rat, aşa cum este repre­zen­tat în pic­tu­ri­le mura­le şi icoa­ne­le orto­do­xe de tra­di­ţie bizan­ti­nă, iar nu redus la este­ti­ca tru­pu­lui mate­ri­al nespi­ri­tu­a­li­zat, aşa cum este redat ade­sea în arta reli­gi­oa­să a Rena­ş­te­rii. Tre­bu­ie însă pre­ci­zat că o icoa­nă devi­ne pe deplin icoa­nă numai prin actul sfinţi­rii ei, care „schi­ţea­ză un hotar de netre­cut între un tablou reli­gi­os – fie el chiar unul supe­ri­or după cuprin­sul lui reli­gi­os şi rea­li­za­rea lui artis­ti­că – şi o icoa­nă, ori­cât ar fi ea de modes­tă în aceas­tă pri­vinţă. Sfinţi­rea este acţiu­nea tai­ni­că a Bise­ri­cii în tim­pul căre­ia „se sfinţeş­te icoa­na aceas­ta cu harul Sfân­tu­lui Duh” […]. De ace­ea, tre­bu­ie să spu­nem că nu ori­ce repre­zen­ta­re, nu ori­ce icoa­nă are pute­rea ico­ni­ci­tă­ţii, ci numai cea sfinţi­tă” (Pr. Ser­ghei Bul­ga­kov, Icoa­na şi cin­sti­rea sfin­te­lor icoa­ne, trad. de Ierom. Paulin Lec­ca, Ed. Anas­ta­sia, Bucu­reşti, 2000, pp. 148, 153).

Desi­gur, putem să ne între­băm care este folo­sul duhov­ni­cesc al cin­sti­rii sfin­te­lor icoa­ne şi cât de mult ne aju­tă aces­tea în via­ţa noas­tră? Încă de la Botez, prin însu­şi nume­le care ni se dă, pri­mim lumi­na şi ocro­ti­rea sfân­tu­lui al cărui nume îl vom pur­ta întrea­ga via­ţă. Apoi, cres­când, avem nevo­ie de sfin­te­le icoa­ne pen­tru întă­ri­rea cre­dinţei şi evla­vi­ei, deo­a­re­ce sfinţii pic­ta­ţi pe ele sunt învă­ţă­tori şi rugă­tori pen­tru noi. Pe par­cur­sul vieţii, fie­ca­re din­tre noi avem nevo­ie de sfin­te­le icoa­ne pen­tru reme­mo­ra­rea lucră­rii mân­tu­i­toa­re a Fiu­lui lui Dum­ne­zeu şi a fap­te­lor de sfinţe­nie ale celor care L‑au urmat, ast­fel încât, pri­vind chi­pu­ri­le lor, vom simţi şi noi che­ma­rea de a le urma pil­da tări­ei în cre­dinţă şi a vieţii lor de sfinţe­nie.

Pe de altă par­te, icoa­ne­le ne aju­tă să ne expri­măm şi dra­gos­tea pen­tru Dum­ne­zeu. Dacă, din iubi­re, pur­tăm cu noi şi în case­le noas­tre ima­gini ale rude­lor şi oame­ni­lor apro­pi­a­ţi, cu atât mai mult sun­tem datori să ară­tăm evla­vie faţă de icoa­ne­le Mân­tu­i­to­ru­lui, ale Mai­cii Dom­nu­lui şi ale sfinţi­lor, împo­do­bind cu ele case­le, spre sfinţi­re şi bine­cu­vân­ta­re. Sfin­te­le icoa­ne sunt, tot­o­da­tă, o vede­re duhov­ni­ceas­că a fru­mu­seţi­lor şi învă­ţă­tu­ri­lor Sfin­tei Scrip­turi pre­zen­ta­te în culori şi o cale de cunoa­ş­te­re şi urma­re a mode­le­lor de cre­dinţă, iubi­re şi milos­te­nie ale sfinţilor.

Astăzi este pri­ma dumi­ni­că din Pos­tul Mare, pe care o săr­bă­to­rim litur­gic şi duhov­ni­ceş­te ca fiind Dumi­ni­ca Orto­do­xi­ei şi a sfin­te­lor icoa­ne. Iar pen­tru că cin­sti­rea ară­ta­tă icoa­ne­lor se ridi­că la sfinţii pic­ta­ţi pe ele, noi folo­sim aceas­tă săr­bă­toa­re pen­tru a vă îndru­ma părin­teş­te: să vă închi­na­ţi cu cre­dinţă şi evla­vie în faţa sfin­te­lor icoa­ne ori de câte ori intra­ţi în bise­ri­că, rugân­du-vă sfinţi­lor repre­zen­ta­ţi pe ele; să aşe­za­ţi la loc de frun­te în case­le voas­tre icoa­ne sfinţi­te, mai ales ale sfân­tu­lui ocro­ti­tor, şi să le cin­sti­ţi prin aprin­de­rea can­de­lei, închi­na­re şi rugă­ciu­ne evla­vi­oa­să zil­ni­că; să pur­ta­ţi în călă­to­ri­i­le voas­tre icoa­ne­le sfinţi­te ale Mân­tu­i­to­ru­lui, Mai­cii Dom­nu­lui şi ale sfinţi­lor ocro­ti­tori, ca să vă fie spre aju­tor şi izbă­vi­re de pri­mej­dii; să dărui­ţi o icoa­nă sfinţi­tă unui copil la pri­mi­rea Tai­nei Sfân­tu­lui Botez sau tine­ri­lor care pri­mesc Tai­na Sfin­tei Cunu­nii, pen­tru sfinţi­rea fami­li­ei; să adu­ceţi lini­ş­te şi tămă­du­i­re sufle­teas­că în via­ţa unui bol­nav aflat pe patul de sufe­rinţă, oferindu‑i o icoa­nă sfinţi­tă; să mer­geţi în pele­ri­naj indi­vi­du­al sau orga­ni­zat de Bise­ri­că la icoa­ne­le făcă­toa­re de minuni din ţară şi de la locu­ri­le sfin­te ale Orto­do­xi­ei de pes­te hota­re, pen­tru a pri­mi întă­ri­re în cre­dinţă, pace sufle­teas­că, vin­de­ca­re de boli şi de sufe­rinţe şi aju­tor în neca­zu­ri­le vieţii.

În aces­te vre­muri de cri­ză eco­no­mi­că, mora­lă şi soci­a­lă, de indi­fe­ren­tism şi indi­vi­du­a­lism, rugă­ciu­nea sme­ri­tă şi pli­nă de cre­dinţă săvârşi­tă în faţa sfin­te­lor icoa­ne ne aju­tă să ne lumi­năm min­tea pen­tru a fugi de păca­te şi a săvârşi fap­te bune, să ne încă­l­zim ini­ma şi să apă­răm dreap­ta cre­dinţă în faţa rătă­ci­ri­lor de tot felul şi să ne întă­rim voinţa de a lucra pen­tru bine­le Bise­ri­cii şi al popo­ru­lui nos­tru.

Iubi­ţi fra­ţi şi surori în Domnul,

Chi­pul omu­lui înno­it din sfin­te­le noas­tre icoa­ne este chi­pul omu­lui care a iubit pe Dom­nul Dum­ne­zeu din toa­tă ini­ma sa, din tot sufle­tul, din toa­tă pute­rea şi din tot cuge­tul, iar pe aproa­pe­le său, ca pe sine însu­şi (cf. Luca 10, 27). Aşa­dar, nu putem spu­ne că iubim pe Dum­ne­zeu, dacă urâm pe fra­te­le nos­tru (cf. 1 Ioan 4, 20); tre­bu­ie să iubim pe fra­te­le nos­tru, nu numai cu vor­ba, ci şi cu fap­ta şi cu ade­vă­rul (cf. 1 Ioan 3, 18).

Mân­tu­i­to­rul Iisus Hris­tos ne‑a dat cel mai fru­mos exem­plu de iubi­re a aproa­pe­lui nos­tru prin Pil­da Sama­ri­nea­nu­lui milos­tiv (Luca 10, 30–37) şi ne‑a ară­tat, de ase­me­nea, că dra­gos­tea cea vie către aproa­pe­le nos­tru tre­bu­ie ară­ta­tă aju­tând pe cei flămânzi sau înse­ta­ţi, pe cei goi, pe cei stră­ini, pe cei bol­navi, pe cei întem­ni­ţa­ţi, pe care El Însu­şi îi numeş­te „fra­ţi ai Mei prea mici” (Matei 25, 35–40).

Luând amin­te că fap­ta cea bună este dova­da şi măsu­ra vieţii noas­tre cre­ş­ti­ne, pe teme­iul Sfin­tei Scrip­turi, aflăm din Vieţi­le Sfinţi­lor şi din învă­ţă­tu­ri­le Sfinţi­lor Părinţi că rugă­ciu­ni­le per­so­na­le şi nevo­inţe­le noas­tre duhov­ni­ceşti îşi găsesc împli­ni­rea în fap­te­le milos­te­ni­ei, ca fap­te ale dra­gos­tei ade­vă­ra­te, care „aco­pe­ră mulţi­me de păca­te” (1 Petru 4, 8) şi biru­iesc în faţa jude­că­ţii (cf. Iacov 2, 13), făcân­du-ne milos­tivi pre­cum Dum­ne­zeu este milos­tiv (cf. Luca 6, 36).

La acest înce­put de urcuş duhov­ni­cesc din Pos­tul Sfin­te­lor Paşti, îndrep­tăm un cuvânt de suflet către toţi pre­o­ţii şi cre­din­cioşii Sfin­tei noas­tre Bise­rici ca, după obi­ce­iul îndă­ti­nat din Dumi­ni­ca Orto­do­xi­ei şi a cin­sti­rii sfin­te­lor icoa­ne, să par­ti­ci­pe cu dăr­ni­cie la colec­ta orga­ni­za­tă în toa­te parohi­i­le şi mănăs­ti­ri­le din cuprin­sul Patri­ar­hi­ei Româ­ne şi să dea fie­ca­re cum soco­teş­te cu ini­ma sa (cf. 2 Corin­te­ni 9, 7) pen­tru aju­to­ra­rea seme­ni­lor noş­tri mai lip­si­ţi decât noi, adi­că a „fra­ţi­lor prea mici” ai Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos. Daru­ri­le băneşti ale dum­ne­a­voas­tră se vor adu­na în Fon­dul Cen­tral Misio­nar, care va fi folo­sit de Bise­ri­că şi în acest an la spri­ji­ni­rea acti­vi­tă­ţi­lor sale misio­na­re, la edi­fi­ca­rea şi întreţi­ne­rea de bise­rici şi aşe­ză­min­te soci­al-filan­tro­pi­ce, pre­cum şi la spri­ji­ni­rea parohi­i­lor săra­ce din epar­hii. Să nu uităm nici de res­pon­sa­bi­li­ta­tea noas­tră comu­nă faţă de fiii Bise­ri­cii noas­tre, afla­ţi în afa­ra hota­re­lor ţării, care au nevo­ie de aju­tor pen­tru păs­tra­rea cre­dinţei orto­do­xe şi a spi­ri­tu­a­li­tă­ţii româneşti.

Ne rugăm Milos­ti­vu­lui Dum­ne­zeu să vă răs­plă­teas­că dăr­ni­cia ară­ta­tă prin colec­ta din anul tre­cut pen­tru Fon­dul Cen­tral Misio­nar şi vă îndem­năm să con­ti­nu­a­ţi a uni rugă­ciu­nea cu fap­ta de milos­te­nie şi anul aces­ta, bine şti­ind, după cuvân­tul Sfân­tu­lui Apos­tol Pavel, că: „Dum­ne­zeu iubeş­te pe cel care dă cu voie bună” (2 Corin­te­ni 9, 7).

Vă îmbră­ţi­şăm cu părin­teas­că dra­gos­te şi ne rugăm ca Harul Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos şi dra­gos­tea lui Dum­ne­zeu Tatăl şi împăr­tă­şi­rea Sfân­tu­lui Duh să fie cu voi cu toţi! Amin!

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

DANIEL
Arhi­e­pi­sco­pul Bucu­reş­ti­lor,
Mitro­po­li­tul Mun­te­ni­ei şi Dobro­gei,
Locţi­i­to­rul tro­nu­lui Ceza­re­ei Capa­do­ci­ei şi
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

† Teo­fan
Arhi­e­pi­sco­pul Iaşi­lor
Mitro­po­li­tul Mol­do­vei şi Bucovinei

† Lau­renţiu
Arhi­e­pi­sco­pul Sibi­u­lui
şi Mitro­po­li­tul Ardealului

† Andrei
Arhi­e­pi­sco­pul Vadu­lui, Felea­cu­lui şi Clu­ju­lui
şi Mitro­po­li­tul Clu­ju­lui, Mara­mu­reşu­lui şi Sălajului

† Iri­neu
Arhi­e­pi­sco­pul Crai­o­vei
şi Mitro­po­li­tul Olteniei

† Nico­lae
Arhi­e­pi­sco­pul Timi­şoa­rei
şi Mitro­po­li­tul Banatului

† Petru
Arhi­e­pi­sco­pul Chi­şi­nă­u­lui,
Mitro­po­li­tul Basa­ra­biei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif
Arhi­e­pi­sco­pul Orto­dox Român
al Euro­pei Occi­den­ta­le
şi Mitro­po­li­tul Orto­dox Român
al Euro­pei Occi­den­ta­le şi Meridionale

† Sera­fim
Arhi­e­pi­sco­pul Orto­dox Român
al Ger­ma­niei, Aus­tri­ei şi Luxem­bu­r­gu­lui
şi Mitro­po­lit Orto­dox Român
al Ger­ma­niei, Euro­pei Cen­tra­le şi de Nord

† Nifon
Mitro­po­lit ono­ri­fic, Arhi­e­pi­sco­pul Târ­go­vi­ş­tei şi Exarh Patriarhal

† Teo­do­sie
Arhi­e­pi­sco­pul Tomisului

Pimen
Arhi­e­pi­sco­pul Suce­vei şi Rădăuţilor

† Iri­neu
Arhi­e­pi­sco­pul Alba Iuliei

†Ghe­ra­sim
Arhi­e­pi­sco­pul Râm­ni­cu­lui

† Efti­mie
Arhi­e­pi­sco­pul Roma­nu­lui şi Bacăului

†Cipri­an
Arhi­e­pi­sco­pul Buză­u­lui şi Vrancei

† Cali­nic
Arhi­e­pi­sco­pul Argeşu­lui şi Muscelului

† Casian
Arhi­e­pi­sco­pul Dună­rii de Jos

† Timo­tei
Arhi­e­pi­sco­pul Aradului

† Nico­lae
Arhi­e­pi­sco­pul Orto­dox Român al celor două Americi

† Jus­ti­nian
Arhi­e­pi­scop ono­ri­fic, Epi­sco­pul Orto­dox Român al Mara­mu­reşu­lui şi Sătmarului

† Ioan
Arhi­e­pi­scop ono­ri­fic, Epi­sco­pul Cova­s­nei şi Har­ghi­tei

† Cor­ne­liu
Epi­sco­pul Huşilor 

† Lucian
Epi­sco­pul Caransebeşului

† Sofro­nie
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Ora­di­ei

† Nico­dim
Epi­sco­pul Seve­ri­nu­lui și Strehaiei

† Vin­cenţiu
Epi­sco­pul Slo­bo­zi­ei şi Călăraşilor

† Galac­tion
Epi­sco­pul Ale­xan­dri­ei şi Teleormanului

† Ambro­zie
Epi­sco­pul Giurgiului

† Sebas­ti­an
Epi­sco­pul Sla­ti­nei şi Romanaţilor

† Visa­rion
Epi­sco­pul Tulcii

† Petro­niu
Epi­sco­pul Sălajului

† Gurie
Epi­sco­pul Devei şi Hunedoarei

† Dani­il
Epi­scop-locţi­i­tor (admi­nis­tra­tor) al Epi­sco­pi­ei Daci­ei Felix

† Siluan
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Ungariei

† Siluan
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Italiei

† Timo­tei
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Spa­niei şi Portugaliei

† Maca­rie
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Euro­pei de Nord

† Miha­il
Epi­sco­pul Orto­dox Român al Aus­tra­li­ei şi Noii Zeelande

† Var­la­am Plo­ieş­tea­nul
Epi­scop-vicar patriarhal

† Var­sa­nu­fie Pra­ho­vea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Bucu­reş­ti­lor

† Cali­nic Botoşă­nea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Iaşilor

† Andrei Făgă­ră­şea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Sibiului

† Vasi­le Someşea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Vadu­lui, Felea­cu­lui şi Clujului

† Pai­sie Lugo­jea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Timişoarei

† Marc Nemţea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Orto­do­xe Româ­ne a Euro­pei Occi­den­ta­le

† Sofian Bra­şo­vea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Orto­do­xe Româ­ne a Ger­ma­niei, Aus­tri­ei şi Luxemburgului

† Emi­li­an Lovi­ş­tea­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Râmnicului

† Ioa­chim Băcă­ua­nul
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Roma­nu­lui şi Bacăului

† Ioan Casian de Vici­na
Epi­scop-vicar al Arhi­e­pi­sco­pi­ei Orto­do­xe Româ­ne a celor două Americi

† Ius­tin Sighe­tea­nul
Arhi­e­reu-vicar al Epi­sco­pi­ei Orto­do­xe Româ­ne a Mara­mu­reşu­lui şi Sătmarului 

† Igna­tie Mureşea­nul
Arhi­e­reu-vicar al Epi­sco­pi­ei Orto­do­xe Româ­ne a Spa­niei şi Portugaliei

Sinodul 7 Ecumenic

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: