Evangelia zilei:

Canonul Sfântului Andrei Criteanul (2)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 



Cano­nul cel Mare (Cano­nul Sfan­tu­lui Andrei Cri­tea­nul 250 de strofe)
Alca­tu­i­re a Sfân­tu­lui Părin­te­lui nos­tru Andrei Cri­tea­nul Ierusalimiteanul.
Cano­nul cel Mare – Can­ta­rea 1‑a


Aici este par­tea a 3‑a a Canonului

Irmo­sul:

Aju­tor si aco­pe­ri­tor S‑a facut mie spre man­tu­i­re. Aces­ta este Dum­ne­ze­ul meu si‑L voi slavi pe El; Dum­ne­ze­ul parin­te­lui meu si‑L voi inal­ta pe El, caci cu sla­va S‑a prea­sla­vit (de doua ori).

Stih: Milu­ies­te-ma, Dum­ne­ze­u­le, milu­ies­te-ma! (se repe­ta dupa fie­ca­re tro­par) De unde voi ince­pe a plan­ge fap­te­le vie­tii mele celei tica­loa­se? Ce ince­pe­re voi pune,

Hris­to­a­se, aces­tei tan­gu­iri de acum? Ci ca un milos­tiv, da-mi ier­ta­re gresealelor. 

Vino, tica­loa­se sufle­te, impre­u­na cu tru­pul tau, de te mar­tu­ri­seste la Zidi­to­rul tutu­ror. Si inde­par­tea­za-te de acum de nebu­nia cea mai dina­in­te si adu lui Dum­ne­zeu lacri­mi de pocainta.

Rav­nind neas­cul­ta­rii lui Adam celui intai-zidit, m‑am cunos­cut pe mine dez­bra­cat de

Dum­ne­zeu, si de impa­ra­tia cea puru­rea fii­toa­re si de des­fa­ta­re, pen­tru paca­te­le mele.

Vai, tica­loa­se sufle­te! Pen­tru ce te-ai ase­ma­nat Evei celei din­tai? Ca ai cazut rau si te-ai ranit amar; ca te-ai atins de pom si ai gus­tat cu indraz­ne­a­la man­ca­rea cea nechibzuita.

In locul Evei celei tru­pes­ti, facu­tu-s‑a mie Eva inte­le­ga­toa­re gan­dul cel cu pofta tru­peas­ca, ara­tan­du-mi cele pla­cu­te, si gus­tand puru­rea din bau­tu­ra cea amara.

Dupa drep­ta­te a fost lepa­dat Adam din Eden, nepa­zind sin­gu­ra Ta porun­ca, Man­tu­i­to­ru­le. Dar eu, care am cal­cat tot­dea­u­na cuvin­te­le Tale cele data­toa­re de via­ta, ce voi patimi?

Covar­sind eu de buna­vo­ie uci­de­rea lui Cain, m‑am facut cu sti­in­ta uci­gas al sufle­tu­lui, umplan­du-mi tru­pul de viermi, si raz­bo­in­du-ma impo­tri­va lui, cu fap­te­le mele cele rele.

Nu m‑am ase­ma­nat, Iisu­se, drep­ta­tii lui Abel. Daruri bine­pri­mi­te nu Ti-am adus Tie nici­o­da­ta, nici fap­te dum­ne­ze­ies­ti, nici jert­fa cura­ta, nici via­ta fara prihana.

Pre­cum Cain asa si noi, tica­lo­su­le sufle­te, am adus fap­te mur­da­re Faca­to­ru­lui tutu­ror si jert­fa vred­ni­ca de mus­tra­re si via­ta ne-tre­b­ni­ca; pen­tru aces­tea ne-am si osan­dit impreuna.

Zidi­to­ru­le, facan­du-ma lut viu, ai pus intru mine trup si oase si sufla­re si via­ta; dar, o! Faca­to­rul meu, Man­tu­i­to­rul meu si Jude­ca-torul meu, pri­mes­te-ma pe mine cel ce ma pocaiesc.

Mar­tu­ri­sesc Tie, Man­tu­i­to­ru­le, paca­te­le pe care le-am facut, si rani­le sufle­tu­lui si ale tru­pu­lui meu, care talha­res­te le-au pus inla­un­trul meu gan­du­ri­le cele ucigatoare.

De am si gre­sit, Man­tu­i­to­ru­le, dar stiu ca esti iubi­tor de oameni; bati cu mila si Te milos­ti­ves­ti fier­bin­te; pe cel ce plan­ge il vezi, si alergi ca un parin­te, che­mand pe cel ratacit.

Pe mine cel lepa­dat ina­in­tea usi­lor Tale, Man­tu­i­to­ru­le, macar la batra­ne­te nu ma lasa in iad, desert, ci, mai ina­in­te de sfar­sit, ca un iubi­tor de oameni, da-mi ier­ta­re gresealelor.

Eu sunt cel cazut intre talhari, in gan­du-rile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de bube; dar Tu insuti venind de fata, Hris­to­a­se Man­tu­i­to­ru­le, vindeca-ma.

Pre­o­tul, vazan­du-ma mai ina­in­te, a tre­cut de mine, si levi­tul, vazan­du-ma gol in neno­ro­ci­re, nu m‑a bagat in sea­ma; iar Tu, Iisu­se, Cel ce ai rasa­rit din Maria, venind de fata, milu­ies­te- ma.

Mie­lu­le al lui Dum­ne­zeu, Cel ce ai ridi­cat paca­te­le tutu­ror, ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca un milos­tiv, da-mi lacri­mi de umilinta.

Vre­mea este a pocain­tei, iar eu vin catre Tine, Faca­to­rul meu; ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca un indu­rat, da-mi ier­ta­re de gresealele.

Sa nu ma urasti, Man­tu­i­to­ru­le, sa nu ma lepezi de la Fata Ta; ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca un milos­tiv, da-mi ier­ta­re de gresealele.

Gre­sea­le­le mele cele de voie si cele fara de voie, Man­tu­i­to­ru­le, cele vadi­te si cele ascun­se, cele sti­u­te si cele nes­ti­u­te, toa­te ier­tan­du-le, ca un Dum­ne­zeu, milos­ti­ves­te-Te si ma mantuieste.

Din tine­re­te, Man­tu­i­to­ru­le, porun­ci­le Tale le-am lepa­dat, si mi-am tre­cut toa­ta via­ta cu pofte, nein­gri­jin­du-ma si lene­vin­du-ma; pen­tru aceas­ta strig Tie, Man­tu­i­to­ru­le: macar la sfar­sit mantuieste-ma.

Boga­tia sufle­tu­lui cheltuind‑o intru paca­te, pus­tiu sunt de vir­tuti cres­ti­ne­s­ti si, fla­manzind, strig: Parin­te al indu­ra­ri­lor, apu­cand ina­in­te, miluieste-ma.

Ina­in­tea Ta cad, Iisuse;gresit-am Tie, milos­ti­ves­te-Te spre mine; ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca un indu­rat, da-mi lacri­mi de umilinta.

Sa nu intri cu mine la jude­ca­ta, vadind fap­te­le mele, cer­ce­tand cuvin­te­le si indrep­tand por­ni­ri­le; ci cu indu­ra­ri­le Tale, tre­cand cu vede­rea rau­ta­ti­le mele, man­tu­ies­te-ma, Atotputernice.

Stih: Cuvi­oa­sa mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Tu-mi da har lumi­na­tor, din osar­dia ta cea dum­ne­ze­ias­ca de sus, ca sa scap de intu­ne­ri­cul pati­mi­lor; si sa laud din ini­ma fap­te­le vie­tii tale cele fru­moa­se, Marie.

Ple­can­du-Te dum­ne­ze­ies­ti­lor legi ale lui Hris­tos, la Dan­sul ai venit, lasand por­ni­ri­le des­fa­ta­ri­lor cele neo­pri­te, si toa­ta vir­tu­tea, ca pe una sin­gu­ra, cu mul­ta cucer­ni­cie ai savarsit‑o.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cu ruga­ciu­ni­le tale, Andrei, sca­pa-ne de pati­mi­le cele fara de cin­ste si te rugam sa ne arati par­ta­si acum impa­ra­ti­ei lui Hris­tos, pe noi cei ce te lau­dam pe tine, stra­lu­ci­te, cu cre­din­ta si cu dragoste.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me, Fiin­ta preai­nal­ta, Care­ia ne inchi­nam intru o Uni­me, ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca o milos­ti­va, da-mi lacri­mi de umilinta.

Si acum… a Nascatoarei:

Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, nadej­dea si aju­ta­toa­rea celor ce te lau­da pe tine, ridi­ca de la mine lan­tul cel greu al paca­tu­lui si, ca o sta­pa­na cura­ta, ma pri­mes­te pe mine cel ce ma pocaiesc.

Si iara­si irmo­sul: Ajutor si aco­pe­ri­tor…

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 2‑a

Irmo­sul:

Ia amin­te, Ceru­le, si voi grai; si voi lau­da pe Hris­tos, Care a venit din Fecioa­ra cu trup (de doua ori).

Stihul: Milu­ies­te-ma, Dum­ne­ze­u­le, miluieste-ma!

Ia amin­te, ceru­le, si voi grai; paman­tu­le, pri­mes­te in urechi gla­sul celei ce se poca-ies­te lui

Dum­ne­zeu si‑L lau­da pe Dansul. 

Ia amin­te, Dum­ne­ze­u­le, Man­tu­i­to­rul meu, cu ochiul Tau cel bland, si pri­mes­te mar­tu­ri­si­rea mea cea calduroasa.

Mai mult decat toti oame­nii, eu insumi am gre­sit Tie; ci Te milos­ti­ves­te, Man­tu­i­to-rule, ca un

Dum­ne­zeu, spre fap­tu­ra Ta. 

Vifo­rul rau­ta­ti­lor m‑a cuprins, Milos­ti­ve Doam­ne; ci, ca lui Petru, intin­de-mi si mie mana Ta. Lacri­mi­le desfra­na­tei, Indu­ra­te, si eu le vars ina­in­tea Ta; milos­ti­ves­te-Te spre mine,

Man­tu­i­to­ru­le, cu indu­ra­rea Ta.

Intu­ne­ca­tu-mi-am, fru­mu­se­tea sufle­tu­lui cu pla­ce­ri­le pofte­lor, si cu totul toa­ta min­tea tara­na mi-am facut.

Rup­tu-mi-am acum ves­man­tul cel din­tai, pe care mi l‑ai tesut mie, Zidi­to­ru­le, din­tru ince­put; si pen­tru aceas­ta zac acum gol.

Imbra­ca­tu-m-am acum in hai­na rup­ta, pe care mi‑a tesut‑o mie sar­pe­le cu sfa­tu­i­rea, si ma rusinez.

Cau­tat-am la fru­mu­se­tea pomu­lui, si mi s‑a ama­git min­tea; si acum zac gol si ma rusi­nez. Lucrat-au pe spa­te­le meu toti mai-marii rau­ta­ti­lor, lun­gind asu­pra mea fara­de­le­gea lor. Pier­du­tu-mi-am fru­mu­se­tea cea intai-zidi­ta si podoa­ba mea; si acum zac gol si ma rusi­nez. Cusu­tu-mi‑a hai­ne de pie­le paca­tul, golin­du-ma de hai­na cea din­tai tesu­ta de Dumnezeu.

Imbra­cat sunt cu imbra­ca­min­te de rusi­ne, ca si cu nis­te frun­ze de smo­chin, spre vadi­rea pati­mi­lor mele celor din buna­vo­in­ta mea.

Imbra­ca­tu-m-am urat cu hai­na impes­tri­ta-ta si san­ge­ra­ta rusi­nos, prin cur­ge­rea vie­tii celei cu patimi si iubi­toa­re de desfatari.

Patat-am hai­na tru­pu­lui meu, si am inti­nat cu totul podoa­ba cea dupa chi­pul si dupa ase­ma­na­rea Ta, Mantuitorule.

Cazut-am intru intris­ta­rea patimi lor, si in stri­ca­ciu­nea cea mate­ri­al­ni­ca; si pen­tru aceas­ta acum vra­j­ma­sul ma necajeste.

Via­ta iubi­toa­re de cele mate­ri­a­le si iubi­toa­re de averi ale­gand eu in loc de sara­cie, Man­tu­i­to­ru­le, m‑am impre­su­rat acum cu sar­ci­na grea.

Impo­do­bi­tu-mi-am chi­pul tru­pu­lui cu imbra­ca­min­tea de mul­te feluri a gan­du­ri­lor rusi­noa­se si sunt osandit.

Ingri­ji­tu-m-am cu dea­din­sul numai de podoa­ba mea cea din afa­ra, neba­gand sea­ma de cor­tul din­la­un­tru, cel dupa chi­pul lui Dumnezeu.

Facan­du-mi ura­te­nia chip patimi lor mele, prin pofte iubi­toa­re de pla­ceri, mi-am stri­cat fru­mu­se­tea mintii.

Ingro­pat-am, Man­tu­i­to­ru­le, cu pati­mi­le fru­mu­se­tea chi­pu­lui celui din­tai; dar ca pe dra­h­ma, oare­cand, cau­tan­du-ma, asa ma afla.

Paca­tu­it-am ca si desfra­na­ta si strig Tie: Eu insumi am gre­sit! Pri­mes­te, Man­tu­i­to­ru­le, ca mir si lacri­mi­le mele.

Alu­ne­cat-am in desfra­na­re ca David si m‑am umplut de noroi; dar Tu, Man­tu­i­to­ru­le, spa­la- ma si pe mine cu lacri­mi­le mele.

Fii mie milos­tiv, strig Tie ca si vame­sul; Man­tu­i­to­ru­le, cura­tes­te-ma; ca nimeni din cei din

Adam n‑au gre­sit Tie, ca mine. 

Nici lacri­mi, nici pocain­ta nu am, nici umi­lin­ta; ci Tu insuti aces­tea, Man­tu­i­to­ru­le, daru­ies­te- mi-le, ca un Dumnezeu.

Usa Ta sa nu mi‑o inchizi atunci, Doam­ne, Doam­ne! Ci sa o des­chizi mie, celui ce ma poca­iesc catre Tine.

Iubi­to­ru­le de oameni, Cel ce voies­ti ca toti sa se man­tu­ias­ca, Tu ma chea­ma si ma pri­mes­te ca un bun, pe mine cel ce ma pocaiesc.

Ascul­ta sus­pi­nu­ri­le sufle­tu­lui meu, si pri­mes­te pica­tu­ri­le ochi­lor mei, Doam­ne, si ma mantuieste.

A Nas­ca­toa­rei:

Pre­a­cu­ra­ta Fecioa­ra, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, ceea ce una esti prea lau­da­ta, roa­ga-te inde­lung, ca sa ne man­tu­im noi.

Alt canon

Irmo­sul:

Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dum­ne­zeu, Care am plo­u­at mana, si apa din pia­tra am izvo­rat de demult, in pus­tie, popo­ru­lui Meu, cu sin­gu­ra dreap­ta si cu taria Mea .

Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dum­ne­zeu; ascul­ta, sufle­te al meu, pe Dom­nul, Cel ce stri­ga, si te depar­tea­za de la paca­tul cel din­tai; si te teme, ca de un jude­ca­tor si Dumnezeu.

Cui te-ai ase­ma­nat, mult-paca­to­su­le sufle­te? Numai lui Cain celui din­tai si lui Lameh ace­lu­ia? Uci­gan­du-ti cu pie­tre tru­pul prin fap­te rele, si omo­ran­du-ti min­tea cu por­ni­ri­le cele nebunesti.

Pe toti cei mai ina­in­te de lege intrecandu‑i, o, sufle­te, lui Set nu te-ai ase­ma­nat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai ara­tat sarac de via­ta dreptilor.

Tu insuti, sufle­te al meu, ai des­chis zavoa­re­le maniei Dum­ne­ze­u­lui tau, si ti-ai ine­cat tru­pul, ca si tot paman­tul, si fap­te­le si via­ta; si ai ramas afa­ra de cora­bia cea mantuitoare.

Bar­bat am ucis spre rana mie, si tanar spre vata­ma­re, Lameh plan­gand a stri­gat; iar tu nu te cutre­muri, o, sufle­te al meu, inti­nan­du-ti tru­pul si min­tea patandu-ti.

O, cum am rav­nit lui Lameh, celui mai ina­in­te uci­gas! Sufle­tul ca pe un bar­bat, min­tea ca pe un tanar si tru­pul ca pe un fra­te mi-am ucis, ca si Cain uci­ga­sul, cu por­ni­ri­le cele pofti­toa­re de placeri.

Turn ti-ai inchi­pu­it sa zides­ti, o, sufle­te, si inta­ri­tu­ra sa faci pofte­lor tale, de n‑ar fi oprit

Zidi­to­rul voi­le tale, si de n‑ar fi sur­pat pana la pamant mes­te­su­gi­ri­le tale.

Plouat‑a Dom­nul oare­cand foc din cer, arzand fara­de­le­gea cea infi­er­ban­ta­ta a sodomenilor;

iar tu ti-ai a prins focul ghe­e­nei intru care va sa arzi, o, suflete. 

Rani­tu-m-am, vata­ma­tu-m-am, iata sageti-le vra­j­ma­su­lui au patruns sufle­tul meu si tru­pul. Iata, rani­le si bube­le si zdrun­ci­na-turi­le stri­ga, si vata­ma­tu­ri­le mele cele de voie alese.

Cunoas­teti si vedeti ca Eu sunt Dum­ne­ze­ul, Cel ce ispi­tesc ini­mi­le, infra­nez cuge­te­le si vadesc fap­te­le, ard paca­te­le, judec pe orfan, pe sme­rit si pe sarac.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Intins-ai mai­ni­le tale catre indu­ra­tul Dum­ne­zeu, Marie, afun­da­ta intru adan­cul rau­ta­ti­lor, si ti‑a intins mana de aju­tor cu milos­ti­vi­re, ca si lui Petru, cau­tand cu ade­va­rat intoar­ce­rea ta.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cu toa­ta osar­dia si cu dra­gos­te ai aler­gat catre Hris­tos, urand calea cea din­tai a paca­tu­lui; si in pus­ti­i­le cele neum­bla­te hra­nin­du-te, si porun­ci­le Lui cele dum­ne­ze­ies­ti curat savarsind.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi!

Sa vedem, sa vedem, o sufle­te, iubi­rea de oameni a lui Dum­ne­zeu si a Sta­pa­nu­lui; pen­tru aceas­ta, mai ina­in­te de sfar­sit sa cadem ina­in­tea Lui cu lacri­mi, stri­gand: cu ruga­ciu­ni­le lui Andrei, Man­tu­i­to­ru­le, milu-ies­te-ne pe noi.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me fara ince­put, nezi­di­ta, nedes­par­ti­ta Uni­me, pri­mes­te-ma pe mine cel ce ma poca­iesc, si ma man­tu­ies­te pe mine, cel ce am gre­sit; a Ta zidi­re sunt, nu ma tre­ce cu vede­rea; ci ma iar­ta si ma izba­ves­te de osan­da focului.

Si acum… a Nascatoarei:

Pre­a­cu­ra­ta Sta­pa­na Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, nadej­dea celor ce alear­ga la tine, si lima­nul celor invi­fo­rati, pe Milos­ti­vul si Faca­to­rul si Fiul tau, fa‑L indu­rat, si mie cu ruga­ciu­ni­le tale.Si iara­si irmo­sul: Vedeti, vedeti…

Canonul cel Mare Can­ta­rea a 3‑a

Irmo­sul:

Pe pia­tra cea neclin­ti­ta a porun­ci­lor Tale, Hris­to­a­se, inta­res­te ini­ma mea (de doua ori). Foc de la Dom­nul plo­u­and, oare­cand, a ars Dom­nul de demult paman­tul sodo­me­ni­lor. In mun­te sca­pa, sufle­te, ca Lot ace­la si apu­ca si te izba­ves­te in Sigor.

Fugi de aprin­de­re, o sufle­te! Fugi de arde­rea Sodo­mei! Fugi de piei­rea cea din dum­ne­ze­ias­ca vapaie!

Mar­tu­ri­sescu-ma Tie, Man­tu­i­to­ru­le: paca-tuit-am, paca­tu­it-am Tie fara masu­ra; dar lasa-mi, iar­ta-mi, ca un Indurat.

Paca­tu­it-am Tie, eu sin­gur paca­tu­it-am mai mult decat toti; Hris­to­a­se Man­tu­i­to­ru­le, nu ma tre­ce cu vederea.

Tu esti Pas­to­rul cel Bun; cau­ta-ma pe mine mie­lul si, rata­cit fiind, nu ma tre­ce cu vede­rea. Tu esti dul­ce­le Iisus, Tu esti Zidi­to­rul meu; intru Tine, Man­tu­i­to­ru­le, ma voi indrepta.

A Tre­i­mii:

Stih: Preas­fan­ta Tre­i­me, Dum­ne­ze­ul nos­tru, milu­ies­te-ne pe noi.

O, Tre­i­me, Uni­me Dum­ne­ze­u­le, man­tu-ies­te-ne pe noi de inse­la­ciu­ne si de ispi­te si de primejdii!

A Nas­ca­toa­rei:

Stih: Preas­fan­ta Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu milu­ies­te-ne pe noi.

Bucu­ra-te, pan­te­ce pri­mi­tor de Dum­ne-zeu! Bucu­ra-te, sca­u­nul Dom­nu­lui! Bucu­ra-te, Mai­ca vie­tii noastre.

Alt Canon

Irmo­sul:

Inta­res­te, Doam­ne, pe pia­tra porun­ci­lor Tale, ini­ma mea cea clin­ti­ta; ca Insuti esti sfant si

Domn (de doua ori).

Izvor de via­ta Te-am cas­ti­gat pe Tine, sur­pa­to­rul mor­tii, si strig Tie din ini­ma mea mai ina­in­te de sfar­sit: Gre­sit-am! Milos­ti-ves­te-Te si ma mantuieste.

Paca­to­si­lor din vre­mea lui Noe am urmat, Man­tu­i­to­ru­le, mos­te­nind osan­di­rea ace­lo­ra, intru cufun­da­rea potopului.

Gre­sit-am, Doam­ne, gre­sit-am Tie! Milos­ti­ves­te-Te spre mine. Ca nu este cine­va intre oameni, din cei ce au gre­sit, pe care sa nu‑l fi intre­cut eu cu gresealele.

Lui Ham ace­lu­ia, batjo­co­ri­to­rul de tata, urmand, sufle­te, n‑ai aco­pe­rit rusi­nea aproa­pe­lui, cu fata ina­poi intorcandu-te.

Bine­cu­van­ta­rea lui Sem nu ai mos­te­nit, tica­lo­su­le sufle­te, si mos­te­ni­re des­fa­ta­ta n‑ai luat, ca Iafet in paman­tul iertarii.

Din paman­tul Haran, adi­ca din pacat, iesi, sufle­te al meu, si vino la paman­tul care izvo­ras­te de‑a puru­rea nestri­ca­ciu­ne vie, pe care Avra­am a mostenit‑o.

De Avra­am ai auzit, sufle­te al meu, care si‑a lasat oare­cand pama­tul parin­ti­lor si s‑a facut strain. Urmea­za si tu ale­ge­rii aceluia.

La ste­ja­rul din Mam­vri ospa­tand patri­ar­hul pe ingeri, a luat la batra­ne­te vana­tul faga­du­in­tei. Inte­le­gand pe Isa­ac, tica­lo­su­le sufle­te al meu, ca a fost jert­fit tai­nic jert­fa noua, ca ardere

de tot Dom­nu­lui, urmea­za voin­tei lui. 

Auzit-ai, sufle­te al meu, de Isma­el, ca a fost izgo­nit ca un fecior din slu­j­ni­ca; tre­zes­te-te, vezi, ca nu cum­va paca­tu­ind, sa suferi ceva asemenea.

Aga­rei, egip­ten­cei celei de demult, te-ai ase­ma­nat, sufle­te, facan­du-te rob de buna-voia ta, si nas­cand seme­tia, ca pe un nou Ismael.

Sca­ra lui Iacov o stii, sufle­te al meu, care s‑a ara­tat de la pamant spre cele ceres­ti; pen­tru ce n‑ai avut treap­ta tare, cre­din­ta cea dreapta?

Pre­o­tu­lui lui Dum­ne­zeu, si impa­ra­tu­lui celui instrai­nat intre oameni de via­ta lumii, urmea­za, adi­ca ase­ma­na­rii lui Hristos.

Sa nu te faci stalp de sare, sufle­te, intorcan­du-te ina­poi; sa te infri­co­se­ze pil­da Sodomei;

sus in Sigor mantuieste-te!

De arde­rea paca­tu­lui fugi, sufle­te al meu, ca si Lot. Fugi de Sodo­ma si de Gomo­ra; fugi de fla­ca­ra a toa­ta pofta cea nebuneasca.

Milu­ies­te-ma, Doam­ne, milu­ies­te-ma strig Tie, cand vei veni cu inge­rii Tai, sa ras­pla­tes­ti tutu­ror dupa vred­ni­cia faptelor.

Ruga­ciu­nea celor ce Te lau­da pe Tine, Sta­pa­ne, nu o lepa­da; ci Te milos­ti­ves­te, Iubi­to­ru­le de oameni, si daru­ies­te ier­ta­re celor ce se roa­ga Tie cu credinta.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cuprins sunt de tul­bu­ra­rea valu­ri­lor si de furt­u­na paca­te­lor. Dar tu, mai­ca, man­tu­ies­te-ma acum si ma scoa­te la lima­nul dum­ne­ze­ies­tii pocainte.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Ruga­ciu­ne cu osar­die adu­cand si acum, cuvi­oa­sa, catre prea milos­ti­va Nas­ca­toa­re de

Dum­ne­zeu, cu ruga­ciu­ni­le tale des­chi­de-mi dum­ne­ze­ies­ti­le intrari.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cu ruga­ciu­ni­le tale daru­ies­te-mi si mie ier­ta­re dato­ri­i­lor, o Andre­ie, arhi­e­re­u­le al Cre­tei; ca tu esti inva­ta­tor pre­a­les al pocaintei.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me nea­mes­te­ca­ta, nezi­di­ta, Fire fara ince­put, Care esti lau­da­ta in Tre­i­mea Fete­lor, man­tu­ies­te-ne pe noi, care ne inchi­nam sta­pa­ni­rii Tale cu credinta.

Si acum… a Nascatoarei:

Pe Fiul cel fara de ani din Tatal, sub ani L‑ai nas­cut, nes­ti­ind de bar­bat, Nas­ca­toa­re de

Dum­ne­zeu. Minu­ne strai­na! Ca alap­tand, ai ramas fecioara. 

Si iar irmo­sul: Inta­res­te, Doamne…

Apoi Sede­al­na – alca­tu­i­re a lui Iosif, gla­sul al 8‑lea:

Podobie: Invi­at-ai din morti…

Lumi­na­tori de Dum­ne­zeu lumi­nati, cei ce insi­va ati fost vaza­tori ai Man­tu­i­to­ru­lui, lumi­nati-ne pe noi cei ce sun­tem in intu­ne­ri­cul vie­tii, ca sa umblam acum, ca in zi, cu buna­cu­vi­in­ta, intru lumi­na pos­tu­lui, alun­gand pati­mi­le cele de noap­te, si sa vedem si noi lumi­na­te­le Patimi ale

lui Hris­tos, bucurandu-ne.

Sla­va… alta Sede­al­na, gla­sul al 8‑lea: Podo­bie: Porun­ca cea cu tai­na…

Apos­toli, cei doi­spre­ze­ce de Dum­ne­zeu ale­si, adu­ceti acum ruga­ciu­ne lui Hris­tos, ca sa tre­cem toti cur­ge­rea pos­tu­lui, savar­sind ruga­ciuni cu umi­lin­ta, si savar­sind vir­tuti cu

osar­die; ca in acest chip sa ajun­gem sa vedem Invi­e­rea cea sla­vi­ta a lui Hris­tos Dumnezeu, 

sla­va si lau­da aducand.

Si acum… a Nas­ca­toa­rei: Ace­la­si glas si podo­bie:

Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, roa­ga-te impre-una cu Apos­to­lii, Fiu­lui si Cuvan­tu­lui lui 

Dum­ne­zeu, Cel necu­prins, Care S‑a nas­cut in chip de negrait din tine mai pre­sus de gand, sa daru­ias­ca lumii pace cura­ta si sa ne dea noua ier­ta­re paca­te­lor mai ina­in­te de sfar­sit, si sa invred­ni­ceas­ca pe robii tai impa­ra­ti­ei ceres­ti, pen­tru buna­ta­tea Sa cea prea multa.

Apoi se cites­te Via­ta Pre­a­cu­vi­oa­sei Maria Egip­tean­ca, de la juma­ta­te. Dupa aceas­ta, Tri­can­ta­rea de Joi, fara meta­nii.

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 4‑a

Irmo­sul:

Auzit-am, Doam­ne, auzul Tau si m‑am temut, inte­les-am lucru­ri­le Tale si am sla­vit pute­rea Ta, Stapane.

Apos­to­lii lui Hris­tos cei lumi­nati, care au vie­tu­it cu infra­na­re, usu­rea­za noua vre­mea pos­tu­lui, cu dum­ne­ze­ies­ti­le lor mijlociri.

Orga­nul cel cu dou­as­pre­ze­ce coar­de, cea­ta cea dum­ne­ze­ias­ca a uce­ni­ci­lor, a can­tat can­ta­rea de man­tu­i­re, tul­bu­rand can­ta­ri­le cele viclene.

Cu plo­i­le duhu­lui ati ada­pat toa­ta lumea, alun­gand, prea­fe­ri­ci­ti­lor, sece­ta mul­ti­mii zeilor.

A Nas­ca­toa­rei:

Man­tu­ies­te-ma pe mine, cel care ma sme­resc, care am vie­tu­it cu seme­tie, tu care ai nas­cut pe Cel ce a inal­tat firea cea sme­ri­ta, Preacurata.

Alta Tri­can­ta­re:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Pre­a­cin­sti­ta cea­ta a Apos­to­li­lor, indeam­na-te a ruga pe Zidi­to­rul tutu­ror ca sa ne milu­ias­ca pe noi, care te lau­dam pe tine.

Fiind ca nis­te lucra­tori ai lui Hris­tos, Apos­toli, si lucrand cu dum­ne­ze­ies­cul Cuvant, toa­ta lumea, I‑ati adus tot­dea­u­na roade.

Vie v‑ati facut lui Hris­tos, Celui cu ade­va­rat iubit; ca ati izvo­rat in lume vinul Duhu­lui, Apostoli.

A Tre­i­mii:

Stih: Preas­fan­ta Tre­i­me, Dum­ne­ze­ul nos­tru, sla­va Tie.

Sfan­ta Tre­i­me ase­ma­na­toa­re, Care esti mai pre­sus sta­pa­ni­toa­re, cea prea­pu­ter­ni­ca, Parin­te, Cuvan­tu­le si Duhu­le Sfin­te, Dum­ne-zeu­le, lumi­na si via­ta, pazes­te tur­ma Ta.

A Nas­ca­toa­rei:

Stih: Preas­fan­ta Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, milu­ies­te-ne pe noi.

Bucu­ra-te, sca­un in chi­pul focu­lui. Bucu­ra-te, sfes­nic pur­ta­tor de faclie. Bucu­ra-te, mun­te­le sfin­ti­rii, chi­vo­tul vie­tii, cor­tul Sfin­tei Sfintelor.

Alt canon

Irmo­sul:

Auzit‑a pro­o­ro­cul de veni­rea Ta, Doam­ne, si s‑a temut: ca aveai sa Te nasti din Fecioa­ra, si oame­ni­lor sa Te arati, si a grait: Auzit-am auzul Tau si m‑am temut; sla­va pute­rii Tale, Doam­ne (de doua ori).

Lucru­ri­le Tale nu le tre­ce cu vede­rea, zidi­rea Ta nu o para­si, Drep­te Jude­ca­to­ru­le; ca de am si paca­tu­it eu insumi ca un om, si mai mult decat tot omul, Iubi­to­ru­le de oameni, dar ai pute­re ca un Domn al tutu­ror a ier­ta pacatele.

Se apro­pie, sufle­te, sfar­si­tul, se apro­pie si nu te ingri­jes­ti, nu te pre­ga­tes­ti; vre­mea se scur­tea­za, scoa­la-te; aproa­pe lan­ga usi este Jude­ca­to­rul: ca un vis, ca o floa­re tre­ce vre­mea vie­tii. Pen­tru ce in desert ne tulburam?

Des­teap­ta-te, o, sufle­tul meu! Ia sea­ma fap­te­lor tale pe care le-ai facut, si adu-le la vede­re; var­sa pica­turi de lacri­mi; spu­ne cu indraz­ne­a­la fap­te­le tale si cuge­te­le tale lui Hris­tos, si te indrepteaza.

N‑a fost in via­ta pacat, nici fap­ta, nici rau­ta­te, pe care sa nu le fi savar­sit eu, Man­tu­i­to­ru­le, cu min­tea si cu cuvan­tul, cu voin­ta si cu gan­dul si cu sti­in­ta, si cu fap­ta paca­tu­ind, ca altul nimeni nici odinioara.

Din aceas­ta m‑am jude­cat, din aceas­ta m‑am osan­dit, eu, tica­lo­sul, adi­ca din cuge­tul meu, decat care nimic nu este in lume mai puter­nic; Jude­ca­to­ru­le, Man­tu­i­to­rul meu si cunos­ca­to­ru­le, cru­ta-ma, izba­ves­te-ma si ma man­tu­ies­te pe mine robul Tau.

Sca­ra pe care a vazut‑o de demult mare­le intre patri­arhi, sufle­te al meu, este ara­ta­rea sui­rii celei de lucra­re si a inal­ta­rii gan­du­lui; deci, de voies­ti sa vie­tu­ies­ti cu lucra­rea si cu cunos­tin­ta si cu inal­ta­rea gan­du­lui, innoieste-te.

Arsi­ta zilei a rab­dat patri­ar­hul pen­tru lip­sa si fri­gul nop­tii a sufe­rit, in toa­te zile­le facand cas­tig; pas­to­rind, tru­din­du-se si slu­jind, ca sa-si ia aman­do­ua femeile.

Prin doua femei inte­le­ge, fap­ta si cuno-stin­ta intru inal­ta gan­di­re: prin Lia fap­ta, ca ceea ce a fost cu multi copii. Iar prin Rahe­la, gan­di­rea, ca cea mult-oste­ni­toa­re. Ca fara de oste­neli nici fap­ta, nici gan­di­rea nu se vor savar­si, suflete.

Pri­ve­ghea­za, o, sufle­te al meu, si te fa deo­se­bit, ca cel mare intre patri­arhi; ca sa doban­des­ti fap­ta cu gan­di­rea cea inal­ta; ca sa te faci min­te vaza­toa­re de Dum­ne­zeu, sa ajungi in norul cel nea­pus cu gan­di­rea, si sa te faci negu­ta­tor de lucruri mari.

Pe cei doi­spre­ze­ce patri­arhi nascandu‑i cel mare intre patri­arhi, ti‑a facut tie tai­nic, sufle­te al meu, sca­ra spre sui­rea cea de fap­ta, pe fiii sai, ca pe nis­te teme­iuri si trep­te, ca nis­te sui­suri preain­te­lep­tes­te asezandu‑i.

Lui Esau cel urat ase­ma­nan­du-te, sufle­te, ai dat ama­gi­to­ru­lui tau inta­ia nas­te­re, a fru­mu­se­tii celei din­tai; si de la bine­cu­van-tarea parin­teas­ca ai cazut, si indo­it te-ai ama­git, tica­lo­su­le, cu fap­ta si cu gan­di­rea; pen­tru aceas­ta acum pocaieste-te.

Edom s‑a che­mat Esau, pen­tru marea inver­su­na­re a ames­te­ca­rii cu femei. Caci cu nein­fra­na­rea puru­rea aprin­zan­du-se si cu pla­ce­ri­le inti­nan­du-se, Edom s‑a numit, care inseam­na: infi­er­ban­ta­rea sufle­tu­lui celui iubi­tor de pacate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o, sufle­te al meu, ca s‑a indrep­ta­tit, n‑ai rav­nit bar­bati-ei ace­lu­ia, n‑ai avut taria gan­du­lui lui, intru toa­te care ai cunos­cut, in cele ce ai sti­ut si in cele ce te-ai ispi­tit; ci te-ai ara­tat nerabdator.

Cel ce era mai ina­in­te pe sca­un, acum se vede gol in gunoi, cu rani; cel cu multi fii si marit, de napra­s­na fara de fii si de casa lip­sit; ca soco­tea guno­i­ul palat si rani­le margaritar.

Dupa vred­ni­cia impa­ra­teas­ca fiind imbra­cat cu dia­de­ma si cu por­fi­ra, omul cel cu mul­ta ave­re, si drep­tul cel indes­tu­lat de boga­tie si de ani­ma­le, degrab sara­cind de ave­re si de sta­re si de impa­ra­tie s‑a lipsit.

De a fost ace­la drept si fara pri­ha­na mai mult decat toti, si n‑a sca­pat de cur­se­le si vicle­su­gu­ri­le inse­la­to­ru­lui, dar tu, fiind iubi­tor de paca­te, tica­loa­se sufle­te, ce vei face de se va intam­pla sa vina asu­pra ta ceva din cele negandite?

Tru­pul mi-am spur­cat, duhul mi-am inti­nat, pes­te tot m‑am ranit; dar ca un doc­tor, Hris­to­a­se, aman­do­ua prin pocain­ta mi le tama­du­ies­te. Spa­la-le, cura­tes­te-le, Man­tu­i­to­rul meu, ara­ta-le mai cura­te decat zapada.

Tru­pul Tau si san­ge­le pen­tru toti Ti-ai pus, Cuvin­te, ras­tig­nin­du-Te; tru­pul, adi­ca ca sa ma inno­ies­ti, iar san­ge­le ca sa ma speli. Duhul ti-ai dat ca sa ma aduci, Hris­to­a­se, Parin­te­lui Tau.

Savar­sit-ai man­tu­i­rea in mij­lo­cul paman­tu­lui, Faca­to­ru­le, ca sa ne man­tu­im; de buna­vo­ie pe cru­ce ai fost ras­tig­nit si Ede­nul cel ce se incu­ia­se s‑a des­chis; cele de sus si cele de jos, fap­tu­ra si toa­te nea­mu­ri­le man­tu­in­du-se, se inchi­na Tie.

Fie-mi mie scal­da­toa­re san­ge­le cel din coas­ta Ta, tot­o­da­ta si bau­tu­ra si apa ier­ta­rii ce a izvo­rat, ca sa ma cura­tesc cu aman­do­ua, ungan­du-ma si band, si ca o unge­re si bau­tu­ra, Cuvin­te, cuvin­te­le Tale cele de viata.

Gol sunt, spre a intra in cama­ra mire­lui, gol sunt si spre a mer­ge la nun­ta si la cina; can­de­la mi s‑a stins, fiind fara de unt­de­lemn, cama­ra mi s‑a inchis dor­mind eu. Cina s‑a man­cat; iar eu fiind legat de maini si de picioa­re, am fost lepa­dat afara.

Bise­ri­ca a cas­ti­gat pahar coas­ta Ta cea pur­ta­toa­re de via­ta, din care a izvo­rat noua indo­it izvo­rul ier­ta­rii si al cunos­tin­tei; spre inchi­pu­i­rea celei vechi si a celei noi, a aman­du­ror legi­lor, Man­tu­i­to­rul nostru.

Tim­pul vie­tii mele este scurt, si plin de dureri si de vicle­sug, dar intru pocain­ta pri­mes­te-ma si intru cunos­tin­ta ma chea­ma, ca sa nu ma fac cas­tig si man­ca­re celui strain; Man­tu­i­to­ru­le, Tu Insuti ma miluieste.

Fal­nic sunt acum si semet, cu ini­ma in desert si in zadar. Sa nu ma osan­des­ti impre­u­na cu fari­se­ul; ci mai ales da-mi sme­re­nia vame­su­lui, Unu­le Indu­ra­te, drep­te Jude­ca­to­ru­le, si cu aces­ta impre­u­na ma numara.

Stiu, Indu­ra­te, ca am gre­sit, de am oca­rat vasul tru­pu­lui meu; ci intru pocain­ta ma pri­mes­te, si intru cunos­tin­ta ma chea­ma, ca sa nu ma fac cas­tig, nici man­ca­re celui strain. Ci Tu Insuti, Man­tu­i­to­ru­le, ma miluieste.

Insumi idol m‑am facut, vata­man­du-mi cu pofte­le sufle­tul meu. Ci intru pocain­ta ma pri­mes­te, si intru cunos­tin­ta ma chea­ma, ca sa nu ma fac cas­tig, nici man­ca­re celui strain. Ci Tu Insuti, Man­tu­i­to­ru­le, ma 

milu­ies­te.

N‑am auzit gla­sul Tau, n‑am ascul­tat Scrip­tu­ra Ta, Data­to­ru­le de lege. Ci intru pocain­ta ma pri­mes­te, si intru cunos­tin­ta ma chea­ma, ca sa nu ma fac cas­tig, nici man­ca­re celui strain. Ci Tu Insuti, Man­tu­i­to­ru­le, ma miluieste.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Petre­cand via­ta fara de trup, cuvi­oa­sa, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dum­ne­zeu cu ade­va­rat, ca sa folo­ses­ti celor ce te cin­stesc cu cre­din­ta. Pen­tru aceas­ta ne rugam tie, izba­ves­te-ne pe noi cu ruga­ciu­ni­le tale de toa­te incercarile.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Intru adanc de necu­vi­in­te mari pogo­ran-du-te, nu te-ai oprit aco­lo, ci te-ai suit cu gand mai bun in chip lamu­rit la vir­tu­tea cea desa­var­si­ta prin fap­ta, minu­nand, Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, firea ingereasca.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Andrei, lau­da parin­ti­lor, nu uita rugand cu ruga­ciu­ni­le tale, de fata fiind tu, pe Tre­i­mea cea inalt dum­ne­ze­ias­ca, ca sa ne izba­vim de osan­da, cei ce te che­mam pe tine, dum­ne­ze­ies­cul ocro­ti­tor si podoa­ba Cretei.

Sla­va… a Treimii:

Nedes­par­ti­ta in fiin­ta, nea­mes­te­ca­ta in Fete, Dum­ne­zeu Te cunosc pe Tine Dum­ne­zei­re, una in Tre­i­me, ca pe Ceea ce esti intoc­mai cu impa­ra­tia si intoc­mai cu tro­nul; si strig Tie can­ta­rea cea mare, ce se can­ta intre­it intru cele de sus.

Si acum… a Nascatoarei:

Si ai nas­cut si esti fecioa­ra, si ai ramas intru aman­do­ua cu firea, Fecioa­ra. Cel ce S‑a nas­cut inno­ies­te legi­le firii, si pan­te­ce­le a nas­cut nesim­tind dureri. Unde Dum­ne­zeu voies­te, se biru­ies­te ran­du­ia­la firii; ca face cate voieste.

Si iara­si irmo­sul: Auzit‑a pro­o­ro­cul de veni­rea Ta…

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 5‑a

Irmo­sul:

Dis-de-dimi­ne­a­ta, Iubi­to­ru­le de oameni, ma rog lumi­nea­za-ma si ma indrep­tea­za la porun­ci­le Tale, si ma inva­ta, Man­tu­i­to­ru­le, sa fac voia Ta (de doua ori).

In noap­te via­ta mea mi-am petre­cut puru­rea; ca intu­ne­ric s‑a facut mie si negu­ra adan­ca noap­tea paca­tu­lui; ci ca pe un fiu al zilei ara­ta-ma pe mine, Mantuitorule.

Lui Ruben ase­ma­nan­du-ma eu, tica­lo­sul, facut-am sfat necu­vi­os si cal­ca­tor de lege asu­pra lui Dum­ne­zeu celui inalt, inti­nan­du-mi patul meu, pre­cum ace­la pe al tata­lui sau.

Mar­tu­ri­sescu-ma Tie Hris­to­a­se Impa­ra­te; paca­tu­it-am, paca­tu­it-am ca mai ina­in­te fra­tii lui Iosif, vanzand rodul cura­ti­ei si al intelepciunii. 

De cei de un san­ge a fost dat, a fost van-dut in robie dul­ce­le suflet, cel drept, spre inchi­pu­i­re a Dom­nu­lui; iar tu, sufle­te, cu totul te-ai van­dut rau­ta­ti­lor tale.

Lui Iosif cel drept si min­tii lui celei cura­te, urmea­za, tica­lo­su­le si nei­scu­si­tu­le sufle­te, si nu te desfra­na cu por­ni­ri­le cele nebu­ne­s­ti, facand fara­de­le­ge pururea.

De s‑a si sala­slu­it in groa­pa oare­cand Iosif, Sta­pa­ne Doam­ne, dar spre inchi­pu­i­rea ingro­pa­rii si a scui­pa­rii Tale a fost aceas­ta; iar eu ce-Ti voi adu­ce Tie intru acest chip vreodata?

Auzit-ai de cosul lui Moi­se, sufle­te, cel pur­tat de ape­le si de valu­ri­le rau­lui, ca a fost pazit de demult ca intr‑o cama­ra, sca­pand de fap­ta cea ama­ra a voii lui Faraon.

De ai auzit, tica­lo­su­le sufle­te, de moa­se­le ce uci­deau oare­cand par­tea bar­ba­teas­ca, cea nevar­st­ni­ca, suge acum inte­lep­ciu­nea ca mare­le Moise.

Nu ti-ai omo­rat min­tea lovind‑o, pre­cum mare­le Moi­se pe egip­tea­nul, tica­lo­su­le sufle­te; si cum te vei sala­slui, spu­ne-mi, in pus­ti­e­ta­tea pati­mi­lor prin pocainta?

In pus­ti­e­tati a locu­it mare­le Moi­se. Vino dar, suf1ete, de urmea­za vie­tii lui, ca sa te invred­ni­ces­ti a vedea si ara­ta­rea lui Dum­ne­zeu cea din rug.

Toia­gul lui Moi­se te inchi­pu­ies­te, sufle­te, care a lovit marea si a inche­gat adan­cul, cu insem­na­rea dum­ne­ze­ies­tii Cruci; prin care vei putea si tu sa savar­ses­ti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dum­ne­zeu foc fara pri­ha­na, fara vicle­sug; iar Ofni si Fineas, ca si tine, sufle­te, au adus lui Dum­ne­zeu via­ta strai­na si intinata.

Greu la min­te m‑am facut, Sta­pa­ne, ca si Faraon cel cum­plit; Ianis si Iam­vri la suflet si la trup, cufun­dat cu gan­dul! Ci aju­ta-mi mie, Mantuitorule.

Cu lut mi-am ames­te­cat gan­dul, eu tica­lo­sul. Spa­la-ma, Sta­pa­ne, in baia lacri­mi­lor mele, ma rog Tie, alba ca zapa­da facand hai­na tru­pu­lui meu.

De voi cer­ce­ta fap­te­le mele, Man­tu­i­to­ru­le, ma vad pe mine insumi intre­cand pe tot omul cu paca­te­le; ca intru cunos­tin­ta gan­dind am gre­sit, iar nu intru necunostinta.

Cru­ta, cru­ta, Doam­ne, zidi­rea Ta. Paca­tu­it-am, iar­ta-ma, Cel ce esti insuti din fire curat, caci afa­ra de Tine nimeni altul nu este fara pata.

Pen­tru mine ai luat chi­pul meu, Dum­ne­zeu fiind; ara­tat-ai minuni vin­de­cand pe cei lepro­si si inta­rind pe cei sla­ba­nogi; ai oprit cur­ge­rea de san­ge, Man­tu­i­to­ru­le, celei ce s‑a atins de poa­le­le Tale.

Celei ce avea cur­ge­re de san­ge urmea­za, tica­lo­su­le sufle­te, nazu­ies­te, tine-te de poa­le­le lui

Hris­tos, ca sa te izba­ves­ti de batai si sa auzi de la Dan­sul: cre­din­ta ta te‑a mantuit!

Celei gar­bo­vi­te urmea­za, o sufle­te! Apro­pie-te, cazi la picioa­re­le lui Iisus, ca sa te indrep­tezi, sa umbli drept in cai­le Domnului.

Desi esti fan­ta­na adan­ca, Sta­pa­ne, izvo­ras­te-mi ape din pre­a­cu­ra­te­le Tale vine. Ca band, ca si Sama­ri­ne­an­ca, sa nu mai inse­tez. Ca izvoa­re de via­ta izvorasti.

Siloam sa-mi fie mie lacri­mi­le mele, Sta­pa­ne Doam­ne, ca sa-mi spal si eu lumi­ni­le sufle­tu­lui si sa Te vad cu gan­dul pe Tine, Lumi­na cea mai ina­in­te de veci.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cu nea­se­ma­na­ta dra­gos­te, prea­fe­ri­ci­ta, dorind sa te inchini lem­nu­lui Cru­cii, te-ai invred­ni­cit de dori­re; invred­ni­ces­te-ma dar si pe mine, sa doban­desc sla­va cea de sus.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Repe­ju­nea Ior­da­nu­lui trecand‑o, ai aflat odih­na, fugind de pla­ce­rea tru­peas­ca cea cu dure­re; din care si pe noi, cuvi­oa­sa, scoa­te-ne cu ruga­ciu­ni­le tale.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Ca pe un pas­tor prea­a­les, inte­lep­te Andrei, pe tine cel pre­a­cin­stit, cu dra­gos­te mul­ta si cu fri­ca te rog, ca sa doban­desc man­tu­i­re si via­ta ves­ni­ca, prin ruga­ciu­ni­le tale.

Sla­va… a Treimii:

Pe Tine, Tre­i­me, Te can­tam, pe unul Dum­ne­zeu; Sfant, Sfant, Sfant esti, Parin­te si Fiu­le si

Duhu­le, Fiin­ta sin­gu­ra prin Sine, Uni­me care­ia puru­rea ne inchinam. 

Si acum… a Nascatoarei:

Din tine S‑a imbra­cat intru a mea fra­man­ta­tu­ra Dum­ne­zeu, Cel ce a zidit vea­cu­ri­le, Maica

Fecioa­ra, ceea ce esti nestri­ca­ta si nu stii de bar­bat, si a unit Lui firea omeneasca.

Si iara­si irmo­sul: Dis-de-dimi­ne­a­ta…

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 6‑a

Irmo­sul:

Stri­gat-am cu toa­ta ini­ma mea catre indu­ra­tul Dum­ne­zeu si m‑a auzit din iadul cel mai de jos; si a scos din stri­ca­ciu­ne via­ta mea (de doua ori).

Lacri­mi din ochii mei, Man­tu­i­to­ru­le, si sus­pi­nuri din adanc curat aduc Tie, stri­gand ini­ma mea: Dum­ne­ze­u­le, paca­tu­it-am Tie, milos­ti­ves­te-Te spre mine.

Instrai­na­tu-te-ai, sufle­te, de Dom­nul tau, ca Datan si ca Avi­ron; dar din toa­ta ini­ma stri­ga: Iar­ta-ma! Ca sa nu te impre­soa­re pe tine pra­pas­tia pamantului.

Ca o juni­ce sal­ba­ti­ci­ta, ase­ma­na­tu-te-ai, sufle­te, lui Efrem; ca o capri­oa­ra, pazes­te-ti via­ta de cur­se, inal­tan­du-ti min­tea cu aripi, cu fap­ta si cu gandirea.

Mana lui Moi­se ne va face sa cre­dem, sufle­te, cum ca Dum­ne­zeu poa­te sa albeas­ca si sa cure­te via­ta cea leproa­sa; nu te dezn­a­daj­dui dar, macar ca esti lepros.

Valu­ri­le paca­te­lor mele, Man­tu­i­to­ru­le, ca in Marea Rosie intorcan­du-se, m‑au aco­pe­rit degrab, ca oare­cand pe egip­te­ni si pe con­du­ca­to­rii lor.

Voie slo­bo­da fara recu­nos­tin­ta ai avut, sufle­te, ca si Isra­el mai ina­in­te; ca mai mult decat dum­ne­ze­ias­ca mana, ai ales nein­te­lep­tes­te laco­mia pati­mi­lor cea iubi­toa­re de placeri.

Car­nu­ri­le cele de porc si cal­da­ri­le si buca­te­le cele egip­te­ne­s­ti, mai var­tos decat cele ceres­ti ai voit, sufle­te al meu; ca si de demult nemul­tu­mi­to­rul popor in pustie.

Fan­ta­ni­le hana­ne­ies­ti­lor gan­duri mai mult le-ai cin­stit, sufle­te, decat vana pie­trei, din care izvo­rul inte­lep­ciu­nii var­sa izvo­rul teologiei.

Cand a lovit Moi­se, slu­ga Ta, pia­tra cu toia­gul, cu inchi­pu­i­re mai ina­in­te a insem­nat coasta

Ta cea de via­ta faca­toa­re; din care toti bau­tu­ra de via­ta scoa­tem, Mantuitorule. 

Cer­ce­tea­za, sufle­te, si isco­des­te ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este paman­tul faga­du­in­tei si locu­ies­te in el cu buna legiuire.

Ridi­ca-te si impo­tri­ves­te-te pati­mi­lor tru­pes­ti, ca Isus asu­pra lui Ama­lec; biru­ind puru­rea gan­du­ri­le cele inse­la­toa­re, ca si pe gavaoniteni.

Treci pes­te firea cea cur­ga­toa­re a vre­mii, ca mai ina­in­te chi­vo­tul, si te fa mos­te­ni­tor paman­tu­lui ace­lu­ia al faga­du­in­tei, sufle­te, Dum­ne­zeu porunceste.

Pre­cum ai sca­pat pe Petru, cel ce a stri­gat: sca­pa-ma, asa apu­cand ina­in­te, Man­tu­i­to­ru­le, sca­pa-ma si pe mine de fia­ra, intin­zan­du-Ti mana Ta, si ma scoa­te din adan­cul pacatului.

Pe Tine Te stiu liman linis­tit, Sta­pa­ne, Sta­pa­ne Hris­to­a­se! Ci apu­cand ina­in­te, izba­ves­te-ma din adan­cu­ri­le paca­tu­lui cele neum­bla­te, si din deznadajduire.

Eu sunt, Man­tu­i­to­ru­le, dra­h­ma cea impa­ra­teas­ca, pe care ai pierdut‑o de demult; dar aprin­zand faclie pe Mer­ga­to­rul ina­in­tea Ta, Cuvin­te, cau­ta si afla chi­pul Tau.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.I

Ca sa stingi vapa­ia pati­mi­lor, ai izvo­rat puru­rea para­ie de lacri­mi, Marie, arzan­du-ti sufle­tul. Al caror har da-mi‑l si mie, robu­lui tau.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Nepa­ti­mi­re cereas­ca ai doban­dit, prin vie­tu­i­rea cea preai­nal­ta de pe pamant mai­ca; pen­tru aceas­ta roa­ga-te, sa man­tu­ias­ca din patimi, cu ruga­ciu­ni­le tale, pe cei ce te lau­da pe tine.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Cunos­can­du-te pas­tor si arhi­e­reu al Cre­tei, si ruga­tor pen­tru lume pe tine, Andrei, alerg si strig tie: Scoa­te-ma, parin­te, din adan­cul pacatului.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me sunt nea­mes­te­ca­ta, nedes­par­ti­ta; des­par­ti­ta dupa Fete, si Uni­me sunt din Fire uni­ta: Tatal si Fiul si dum­ne­ze­ies­cul Duh.

Si acum… a Nascatoarei:

Pan­te­ce­le tau ne‑a nas­cut noua pe Dum­ne­zeu, cu chi­pul ca si noi; deci ca pe un zidi­tor al tutu­ror, roaga‑L, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, ca prin ruga­ciu­ni­le tale sa ne indreptatim.

Si iara­si irmo­sul: Stri­gat-am cu toa­ta ini­ma mea…

Condac – gla­sul al 6‑lea

Sufle­te al meu, sufle­te al meu, scoa­la! Pen­tru ce dormi? Sfar­si­tul se apro­pie si vei sa te tul­buri. Des­teap­ta-te dar, ca sa se milos­ti­veas­ca spre tine Hris­tos Dum­ne­zeu, Cel ce este pre­tu­tin­deni, si toa­te le plineste.

Icos

Cama­ra cea de vin­de­ca­re a lui Hris­tos vazand‑o des­chi­sa, pri­vind si sana­ta­tea care izvo­ras­te din aceas­ta lui Adam, a pati­mit si s‑a ranit dia­vo­lul, si ca in pri­mej­die s‑a tan­gu­it si a stri­gat catre pri­e­te­nii sai: Ce voi face Fiu­lui Mari­ei? ma uci­de Vitle­e­mi­tea­nul, Cel ce este pre­tu­tin­deni si pe toa­te le plineste. 


Sinaxar
In joia din sap­ta­ma­na a V‑a a Pos­tu­lui Mare
(Sinaxa­rul din Minei, apoi acesta.)

In ace­ea­si zi, in Joia din sap­ta­ma­na a cin­cea a Pos­tu­lui Mare, dupa o veche pre­da­nie, can­tam slu­j­ba mare­lui canon de umilinta.
Acest canon, cel mai mare intr-ade­var din­tre toa­te canoa­ne­le, l‑a com­pus si l‑a scris foar­te fru­mos si cu mult mes­te­sug cel intre sfin­ti parin­te­le nos­tru Andrei, arhi­e­pi­sco­pul Cre­tei, numit si Ierusalimiteanul.
Aces­ta era de loc din Damasc. La var­sta de patru­spre­ze­ce ani, dupa ce a fost dat la scoa­la si a inva­tat toa­te sti­in­te­le care‑i dadeau o edu­ca­tie desa­var­si­ta, s‑a dus la Ieru­sa­lim si a imbra­ti­sat via­ta monahala. 

Traind cu cuvi­o­sie si bine pla­cut lui Dum­ne­zeu, intr‑o via­ta linis­ti­ta si netul­bu­ra­ta, a lasat Bise­ri­cii lui Dum­ne­zeu si alte scri­eri folo­si­toa­re vie­tii, can­tari si canoa­ne, dar a fost mai cu deo­se­bi­re iscu­sit in cuvan­tari de lau­da in cin­stea sfin­ti­lor, a Mai­cii Dom­nu­lui si a Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hristos.

Impre­u­na cu alte mul­te canoa­ne, a alca­tu­it si acest Mare Canon plin de foar­te mare umi­lin­ta. Cule­gand si stran­gand la un loc toa­ta isto­ria Vechiu­lui si Nou­lui Tes­ta­ment, a alca­tu­it can­ta­rea aceas­ta de la Adam pana la inal­ta­rea lui Hris­tos si pre­di­ca Apos­to­li­lor. Prin cano­nul aces­ta indeam­na tot sufle­tul sa rav­neas­ca si sa urmeze, dupa pute­re, toa­te fap­te­le bune ale isto­ri­ei Vechiu­lui si Nou­lui Tes­ta­ment, sa fuga de toa­te fap­te­le rele si sa aler­ge tot­dea­u­na la Dum­ne­zeu, prin pocain­ta, prin lacri­mi si mar­tu­ri­si­re si prin alte fap­te bine pla­cu­te lui Dumnezeu.

Atat este de cur­ga­tor si de armo­ni­os acest Mare Canon, incat poa­te sa moa­ie si cea mai invar­to­sa­ta ini­ma si sa o des­tep­te spre savar­si­rea bine­lui, chiar numai daca‑l can­ta cine­va cu ini­ma zdro­bi­ta si cu potri­vi­ta luare-aminte.

Andrei Cri­tea­nul a alca­tu­it acest canon pe tim­pul cand si mare­le Sofro­nie, patri­ar­hul Ieru­sa­li­mu­lui, a scris via­ta Mari­ei Egip­tean­ca. In ade­var, si aceas­ta via­ta ne pune ina­in­te o mare pil­da de umi­lin­ta si da mul­ta gan­di­re celor ce gre­sesc si paca­tu­iesc, numai daca ar voi sa se depar­te­ze de rele.

Si s‑a ran­du­it sa se can­te si sa se citeas­ca Mare­le Canon si via­ta Cuvi­oa­sei Maria Egip­tean­ca in ziua aceas­ta pen­tru urma­toa­rea pri­ci­na: Pen­tru ca Sfan­tul Post de patru­zeci de zile se apro­pie de sfar­sit si pen­tru ca nu cum­va oame­nii, lene­vin­du-se, sa se ingri­jeas­ca mai putin de nevo­in­te­le cele duhov­ni­ces­ti si sa se depr­te­ze cu totul de a trai in cum­pa­ta­re, mare­le Andrei, ca un ade­va­rat inva­ta­tor, prin can­ta­ri­le Mare­lui Canon, in care isto­ri­seste vir­tu­ti­le mari­lor bar­bati, pre­cum si intoar­ce­rea la cre­din­ta a celor rai, pre­ga­tes­te pe cei care se nevo­iesc cu pos­tul sa se poar­te cu mai mult curaj si sa se indrep­te cu bar­ba­tie spre nevo­in­te­le pos­tu­lui ce‑l mai au in fata. Iar Sfan­tul Sofro­nie, prin minu­na­ta poves­ti­re des­pre via­ta Mari­ei Egip­tean­ca, indu­ple­ca pe oameni sa ajun­ga din nou cum­pa­tati, ii ridi­ca spre Dum­ne­zeu, ii sfa­tu­ies­te sa nu mai cada si sa nu se dezn­a­daj­du­ias­ca, chiar daca au cazut ina­in­te in une­le paca­te. Si intr-ade­var, poves­ti­rea vie­tii Mari­ei Egip­tean­ca infa­ti­sea­za cat este de mare iubi­rea de oameni si dra­gos­tea lui Dum­ne­zeu fata de cei ce doresc sa se intoar­cam de la paca­te­le lor cele de mai inainte.

Cano­nul lui Andrei Cri­tea­nul se numes­te Cano­nul cel Mare poa­te si din pri­ci­na ide­i­lor si gan­du­ri­lor inal­te ce le cuprin­de, caci intr-ade­var alca­tu­i­to­rul lui este iscu­sit si l‑a com­pus intr-un chip nespus de fru­mos, dar si pen­tru ca acest canon, spre deo­se­bi­re de cele­lal­te, care au cate trei­zeci de tro­pa­re si chiar mai puti­ne, are doua sute cinci­zeci de tro­pa­re si fie­ca­re din tro­pa­re pri­ci­nu­ies­te nespu­sa pla­ce­re. Prin urma­re cu foar­te buna soco­tea­la si potri­vit a fost ase­zat in mare­le post de patru­zeci de zile acest Mare Canon, care are mul­ta umilinta.

Parin­te­le nos­tru Andrei a fost cel din­tai care a adus la Con­stan­ti­no­pol acest prea fru­mos si mare canon, oda­ta cu Via­ta Cuvi­oa­sei Maria, cand a fost tri­mis de Teo­dor, patri­ar­hul Ieru­sa­li­mu­lui, sa fie de aju­tor la al sase­lea sobor ecu­me­nic. Cu acest pri­lej a lup­tat in chi­pul cel mai stra­lu­cit impo­tri­va mono­te­li­ti­lor si, cu toa­te ca era sim­plu monah, a fost ran­du­it in cle­rul Bise­ri­cii din Cont­stan­ti­no­pol. Apoi a fost facut dia­con si a fost insar­ci­nat cu pur­ta­rea de gri­ja a orfa­ni­lor. Dupa puti­na vre­me a ajuns arhi­e­pi­sco­pul Cre­tei. Mai pe urma, ajun­gand aproa­pe de locul numit Ieri­so din Miti­li­na, a cala­to­rit spre Dom­nul, toc­min­du-si bine sca­u­nul sau.

Pen­tru ruga­ciu­ni­le Sfan­tu­lui Andrei, Dum­ne­ze­u­le, milu­ies­te-ne si ne man­tu­ies­te! Amin.

Feri­ci­ri­le – gla­sul al 6‑lea.

Stih: Intru impa­ra­tia Ta, cand vei veni, pome­ne­ste-ne pe noi, Doamne.

Pe talha­rul l‑ai facut, Hris­to­a­se, locu­i­tor rai­u­lui; pe cel ce a stri­gat pe Cru­ce catre Tine:

pome­ne­ste-ma! Invred­ni­ces­te-ma si pe mine, nevred­ni­cul, de pocain­ta acestuia. 

Stih: Feri­ci­ti cei saraci cu duhul, ca a ace­lo­ra este impa­ra­tia cerurilor.

Auzit-ai, sufle­te al meu, de Manoe, ca a ajuns la ara­ta­re dum­ne­ze­ias­ca, si a luat atun­cea rodul faga­du­in­tei din cea stear­pa; sa urmam drep­tei cre­din­te a acestuia.

Stih: Feri­ci­ti cei ce plang, ca ace­ia se vor mangaia.

Rav­nind lene­vi­rii lui Sam­son, sufle­te, ti-ai tuns taria lucru­ri­lor tale, dan­du-ti celor de alt neam via­ta intrea­ga si feri­ci­ta, pen­tru iubi­rea placerii.

Stih: Feri­ci­ti cei blanzi, ca ace­ia vor mos­te­ni pamantul.

Cel ce a biru­it mai ina­in­te cu fal­ca maga­ru­lui pe cei de alt neam, acum se afla pra­dat de desfrau; ci fugi, sufle­te al meu, de ase­ma­na­re, de fap­ta si de sla­bi­rea lui.

Stih: Feri­ci­ti cei ce fla­manzesc si inse­tea­za de drep­ta­te, ca ace­ia se vor satura.

Barac si Ieftae, cape­te­nii de oas­te, s‑au ales jude­ca­to­rii lui Isra­el, cu care impre­u­na si Debo­ra cea cu min­te bar­ba­teas­ca. Deci imbar­ba­tan­du- te, sufle­te, cu vite­ji­i­le ace­lo­ra, intareste-te.

Stih: Feri­ci­ti cei milos­tivi, ca ace­ia se vor milui.

Pe Iai­la cea vitea­za ai cunoscut‑o, sufle­te al meu, care a tras in tea­pa pe Sise­ra mai ina­in­te, si a facut man­tu­i­re; auzi stal­pul, prin care tie Cru­cea se insemneaza.

Stih: Feri­ci­ti cei curati cu ini­ma, ca ace­ia vor vedea pe Dumnezeu.

Jert­fes­te, sufle­te, jert­fa de lau­da, adu fap­ta buna ca pe o fii­ca mai cura­ta decat a lui Ieftae si jun­ghie ca pe o jert­fa, Dom­nu­lui tau pati­mi­le cele trupesti.

Stih: Feri­ci­ti faca­to­rii de pace, ca ace­ia fiii lui Dum­ne­zeu se vor chema.

Inte­le­ge, sufle­te al meu, ce este lana lui Ghe­de­on; pri­mes­te roua din cer si te plea­ca, pre­cum cai­ne­le, de bea apa care cur­ge din lege prin sto­ar­ce­rea Scripturii.

Stih: Feri­ci­ti cei pri­go­ni­ti pen­tru drep­ta­te, ca a ace­lo­ra este impa­ra­tia cerurilor.

Osan­da lui Eli pre­o­tul ai luat‑o, sufle­te al meu, pen­tru lip­sa min­tii, sufe­rind a lucra intru tine pati­mi­le, ca si ace­la pe fecio­rii cei fara de lege.

Stih: Feri­ci­ti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor pri­go­ni si vor zice tot cuvan­tul rau impo­tri­va voas­tra, min­tind pen­tru Mine.

Intre Jude­ca­tori, levi­tul cu soco­tea­la si‑a impar­tit feme­ia la cele dou­as­pre­ze­ce nea­muri, sufle­te al meu, ca sa vadeas­ca inti­na­ciu­nea cea fara de lege a nea­mu­lui lui Veniamin.

Stih: Bucu­rati-va si va vese­li­ti, ca pla­ta voas­tra mul­ta este in ceruri.

Iubi­toa­rea de inte­lep­ciu­ne Ana, rugan­du-se, numai buze­le si‑a mis­cat spre lau­da, iar gla­sul ei nu se auzea; si de ace­ea, desi era stear­pa, a nas­cut fiu vred­nic de ruga­ciu­nea ei.

Stih: Pome­ne­ste-ne pe noi, Doam­ne, cand vei veni intru impa­ra­tia Ta.

Innu­ma­ra­tu-s‑a intre jude­ca­tori fecio­rul Anei, mare­le Samu­el, pe care Arma­tem l‑a cres­cut in casa Dom­nu­lui. Ace­lu­ia rav­ne­ste, sufle­te al meu, si jude­ca lucru­ri­le tale mai ina­in­te decat pe ale altora.

Stih: Pome­ne­ste-ne pe noi, Sta­pa­ne, cand vei veni intru impa­ra­tia Ta.

Ales fiind David rege, ca un rege s‑a uns din corn cu dum­ne­ze­ies­cul mir. Deci si tu, sufle­te al meu, de poftes­ti impa­ra­tia cea de sus, in loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pome­ne­ste-ne pe noi, Sfin­te, cand vei veni intru impa­ra­tia Ta.

Milu­ies­te zidi­rea Ta, Milos­ti­ve; milos­ti-ves­te-Te spre fap­tu­ra mai­ni­lor Tale, si iar­ta tutu­ror paca­to­si­lor si mie, celui ce am cal­cat porun­ci­le Tale mai mult decat toti.

Sla­va… a Treimii:

Si nas­te­rii celei fara de ince­put, si pur­ce­de­rii ma inchin: Tata­lui, Cel ce a nas­cut, sla­vesc pe Fiul cel nas­cut, laud pe Duhul Sfant, Cel ce stra­lu­ces­te impre­u­na cu Tatal si cu Fiul.

Si acum… a Nascatoarei:

Nas­te­rii tale celei mai pre­sus de fire ne inchi­nam, nedes­par­tind sla­va cea dupa fire a prun­cu­lui tau, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu; ca Cel ce este unul dupa fata, se mar­tu­ri­seste indo­it dupa fire.

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 7‑a

Irmo­sul:

Paca­tu­it-am, fara­de­le­ge si nedrep­ta­te savar­sit-am ina­in­tea Ta; nici am pazit, nici am facut pre­cum ne-ai porun­cit noua; dar nu ne para­si pe noi pana in sfar­sit, Dum­ne­ze­ul parin­ti­lor (de doua ori).

Paca­tu­it-am, gre­sit-am si am cal­cat porun­ca Ta; ca intru paca­te am fost zami­slit, si am ada­u­gat rani­lor mele rana. Ci Tu ma milu­ies­te, ca un indu­rat, Dum­ne­ze­ul parintilor.

Cele ascun­se ale ini­mii mele, le-am mar­tu­ri­sit Tie, Jude­ca­to­rul meu. Vezi sme­re­nia mea, vezi si neca­zul meu, si ia amin­te acum la jude­ca­ta mea; si Tu ma milu­ies­te, ca un indu­rat, Dum­ne­ze­ul parintilor.

Saul oare­cand, daca a pier­dut asi­ne­le tata­lui sau, sufle­te, degrab a aflat in schimb impa­ra­tia; dar pazes­te-te sa nu gre­ses­ti, ale­gand mai degra­ba pofte­le tale cele dobi­to­ces­ti, decat impa­ra­tia lui Hristos.

David, dum­ne­ze­ies­cul parin­te, de a si gre­sit oare­cand indo­it, sufle­te al meu, cu sage­a­ta desfra­u­lui sage­tan­du-se, si cu suli­ta robin­du-se pen­tru pedeap­sa uci­de­rii; dar tu cu mai gre­le lucruri boles­ti, din por­ni­ri­le cele de voia ta.

Impreunat‑a David oare­cand nele­giu­i­rea cu nele­giu­i­re, ca a ames­te­cat desfra­ul cu uci­de­rea; dar inda­ta indo­ita pocain­ta a ara­tat. Iar tu, sufle­te, mai vicle­ne lucruri ai facut, necain­du-te catre Dumnezeu.

David oare­cand a insem­nat can­ta­rea, scriind‑o ca intr‑o icoa­na, prin care-si mus­tra fap­ta ce a lucrat, stri­gand: Milu­ies­te-ma! Ca Tie unu­ia am gre­sit, Dum­ne­ze­u­lui tutu­ror; Insuti ma curateste.

Pur­tat fiind chi­vo­tul in car, cand s‑au intors juni­ci­le, numai cat s‑a atins Zan ace­la de el, a fost cer­tat de mania lui Dum­ne­zeu. Deci de indraz­ne­a­la ace­lu­ia fugind, sufle­te, cin­stes­te bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abe­sa­lom cum s‑a scu­lat impo­tri­va firii. Cunos­cut-ai fap­te­le lui cele inti­na­te, cu care a batjo­co­rit patul lui David, tata­lui sau; dar si tu ai urmat por­ni­ri­lor lui celor de patimi si iubi­toa­re de placeri.

Supus-ai tru­pu­lui tau vred­ni­cia ta cea nero­bi­ta, si ca alt Ahi­to­fel afland pe vra­j­ma­sul, sufle­te, te-ai ple­cat dupa sfa­tu­ri­le lui; dar le‑a risi­pit pe aces­tea Insu­si Hris­tos, ca tu sa te man­tu­ies­ti cu adevarat.

Solo­mon cel minu­nat, cel plin de harul inte­lep­ciu­nii, aces­ta facand vicle­sug ina­in­tea lui Dum­ne­zeu oare­cand, s‑a depar­tat de la El; caru­ia si tu ti-ai ase­ma­nat bles­te­ma­ta ta via­ta, suflete.

De pla­ce­ri­le pati­mi­lor sale fiind silit, s‑a inti­nat, vai mie! Iubi­to­rul inte­lep­ciu­nii, iubi­tor de femei desfra­na­te facan­du-se si instrai­nat de la Dum­ne­zeu; caru­ia tu, o sufle­te, ai urmat cu gan­dul, prin dezmi­er­dari rusinoase.

Lui Robo­am, celui ce n‑a ascul­tat sfa­tul tata­lui sau, ai rav­nit, sufle­te, impre­u­na si lui Iero­bo­am, slu­gii celei prea rele, care s‑a vicle­nit oare­cand; dar fugi de ase­ma­na­rea lor, si stri­ga lui Dum­ne­zeu: Paca­tu­it-am, miluieste-ma!.

Necu­ra­ti­ri­lor lui Ahav ai rav­nit, sufle­tul meu! Vai mie! Te-ai facut locas inti­na­ciu­ni­lor tru­pes­ti si vas urat al pati­mi­lor. Dar din adan­cul tau sus­pi­na si spu­ne lui Dum­ne­zeu paca­te­le tale.

A ars oare­cand Ilie pe cei de doua ori cate cinci­zeci, cand a jun­ghiat si pe pro­o­ro­cii cei de rusi­ne ai Iza­be­lei, spre mus­tra­rea lui Ahav. Dar fugi, sufle­te, de ase­ma­na­rea aces­tor doi si te intareste.

Incu­ia­tu-s‑a tie cerul, sufle­te, si foa­me­te de la Dum­ne­zeu te‑a cuprins de vre­me ce nu te-ai ple­cat cuvin­te­lor lui Ilie Tezvi­tea­nul, ca si Ahav oare­cand. Ci Sarep­ten­cei ase­ma­nan-du-te, hra­ne­ste sufle­tul proorocului.

Paca­te­le lui Mana­se ti-ai ingra­ma­dit cu voin­ta, sufle­te, punand ca nis­te lucruri de scir­ba pati­mi­le si inmul­tind cele dez­gus­ta­toa­re; dar pocain­tei lui rav­nind cu cal­du­ra, cas­ti­ga-ti umilinta.

Cad ina­in­tea Ta si aduc Tie, ca nis­te lacri­mi, cuvin­te­le mele: Paca­tu­it-am, cum a gre­sit paca­toa­sa, si am facut fara­de­le­ge ca nimeni altul pe pamant. Dar fie-Ti mila, Sta­pa­ne, de fap­tu­ra Ta si iara­si ma cheama.

Folo­sit-am rau chi­pul Tau, si am stri­cat porun­ca Ta; toa­ta fru­mu­se­tea mi s‑a intu­ne­cat, si cu pati­mi­le mi s‑a stins faclia, Man­tu­i­to­ru­le. Dar milos­ti­vin­du-Te, da-mi bucu­rie, pre­cum can­ta David.

Intoar­ce-te, caies­te-te, des­co­pe­ra cele ascun­se; gra­ies­te lui Dum­ne­zeu Cel ce stie toa­te. Tu sin­gur stii, Man­tu­i­to­ru­le, cele ascun­se ale mele; ci Insuti Tu ma milu­ies­te, pre­cum can­ta David, dupa mare mila Ta.

Stin­su-s-au zile­le mele, ca visul celui ce se des­teap­ta. Pen­tru aceas­ta ca Ieze­chia lacri­mez pe patul meu, ca sa mi se ada­u­ge ani de via­ta. Dar care Isa­ia va sa stea pen­tru tine, sufle­te? Fara numai Dum­ne­ze­ul tuturor.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Stri­gand catre Pre­a­cu­ra­ta Mai­ca lui Dum­ne­zeu mai ina­in­te, ai gonit tur­ba­rea pofte­lor celor cu sila supa­ra­toa­re, si ai rusi­nat pe vra­j­ma­sul cel ce te‑a facut sa cazi in cur­sa. Ci da-mi acum aju­tor in neca­zuri si mie, robu­lui tau.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Pe Hris­tos pe Care L‑ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Caru­ia ai mers, Aces­ta a aflat pocain­ta si ti‑a daruit‑o, ca sin­gur Dum­ne­zeu milos­tiv; pe Care roaga‑L nein­ce­tat, sa ne izba­veas­ca pe noi de patimi si de primejdii.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Pe pia­tra cre­din­tei inta­res­te-ma, cu ruga­ciu­ni­le tale, parin­te, ingra­din­du-ma cu fri­ca cea dum­ne­ze­ias­ca, si ma rog daru­ies­te-mi mie acum pocain­ta, Andre­ie; si ma izba­ves­te de cur­sa vra­j­ma­si­lor care ma cau­ta pe mine.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me nea­mes­te­ca­ta, nedes­par­ti­ta, de o fiin­ta si fire una; lumini si lumi­na, si trei sfin­te, si Unul sfant, este lau­da­ta Tre­i­mea, Dum­ne­zeu. Lau­da si prea­sla­ves­te, sufle­te, via­ta si vieti, pe Dum­ne­ze­ul tuturor.

Si acum… a Nascatoarei:

Lau­damu-te, bine te cuvan­tam, inchi­na­mu-ne tie, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, ca ai nas­cut pe Unul din Tre­i­mea cea nedes­par­ti­ta, pe Unul Fiu si Dum­ne­zeu; si tu insati ne-ai des­chis noua celor de pe pamant cele ceresti.

Si iara­si irmo­sul: Gre­sit-am, fara­de­le­ge am facut…

Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 8‑a

Irmo­sul:

Pe Impa­ra­tul sla­vei, Cel fara ince­put, de Care se infri­co­sea­za pute­ri­le ceres­ti, si se cutre­mu­ra cete­le inge­ri­lor, pre­o­ti laudati‑L, popoa­re preainaltati‑L intru toti vecii .

Ca nis­te car­buni ai focu­lui celui fara mate­rie, ardeti pati­mi­le mele cele impa­du­ri­te, aprin­zand intru mine acum dorul dra­gos­tei celei dum­ne­ze­ies­ti, Apostolilor.

Sa cin­stim tram­bi­te­le cele cu gla­suri bune ale Cuvan­tu­lui, prin care au cazut zidu­ri­le cele nein­ta­ri­te ale vra­j­ma­su­lui, si s‑au inta­rit zidu­ri­le cunos­tin­tei de Dumnezeu.

Sfa­ra­mati chi­pu­ri­le pati­mi­lor sufle­tu­lui meu, cei ce ati sfa­ra­mat capis­ti­le si ido­lii vra­j­ma­su­lui, Apos­toli ai Dom­nu­lui, cei ce sun­teti bise­rici sfintite.

A Nas­ca­toa­rei:

Inca­put-ai pe Cel nein­ca­put din fire; pur­tat-ai pe Cel ce poar­ta toa­te; alap­tat-ai, cura­ta, pe

Cel ce hra­ne­ste fap­tu­ra, pe Hris­tos data­to­rul de viata.

Alta Tri­can­ta­re

Irmos – acelasi:

Cu mes­te­su­gi­rea cea inal­ta a Duhu­lui, ati zidit toa­ta Bise­ri­ca, Apos­toli ai lui Hris­tos; in aceas­ta bine­cu­van­tati pe Hris­tos in veci.

Tram­bi­tand cu tram­bi­ta dog­me­lor, au sur­pat Apos­to­lii toa­ta inse­la­ciu­nea ido­leas­ca, preai­nal­tand pe Hris­tos intru toti vecii.

Apos­toli ce sun­teti buna adu­na­re, pazi­tori ai lumii, ceta­te­ni ceres­ti, izba­vi­ti-ne din pri­mej­dii pe noi, care va lau­dam pururea.

A Tre­i­mii:

Dum­ne­ze­ias­ca sta­pa­nie cea intre­it inso­ri­ta si pre­a­lu­mi­na­ta, fire de o sla­va si de un tron, Parin­te atoa­te­fa­ca­to­ru­le, Fiu­le si Duhu­le cel dum­ne­ze­iesc, pe Tine Te laud in veci.

A Nas­ca­toa­rei:

Ca pe un tron cin­stit si preai­nal­tat sa lau­dam nein­ce­tat, popoa­re, pe Mai­ca lui Dum­ne­zeu, pe ceea ce sin­gu­ra este dupa nas­te­re mai­ca si fecioara.

Alta Tri­can­ta­re

Irmo­sul:

Pe Cel pe Care‑L sla­vesc osti­le ceres­ti si de El se cutre­mu­ra heru­vi­mii si sera­fi­mii, toa­ta sufla­rea si zidi­rea, lau­dati- L, binecuvantati‑L si‑L preai­nal­tati intru toti vecii (de doua ori).

Milu­ies­te-ma pe mine cel ce am paca­tu­it, Man­tu­i­to­ru­le, ridi­ca-mi min­tea mea spre intoar­ce­re. Pri­mes­te-ma pe mine cel ce ma poca­iesc; milu­ies­te-ma pe mine cel ce strig: Gre­sit-am Tie, man­tu­ies­te-ma; nele­giu­it-am, miluieste-ma.

Ilie cel ce a fost pur­tat in car, suin­du-se in carul vir­tu­ti­lor, s‑a inal­tat ca spre ceruri oare­cand, mai pre­sus de cele paman­tes­ti; deci la sui­rea aces­tu­ia cuge­ta, sufle­te al meu.

Cur­ge­rea Ior­da­nu­lui oare­cand a stat de o par­te si de alta, prin lovi­rea cu cojo­cul lui Ilie de catre Eli­sei; iar tu, o sufle­te al meu, aces­tui dar nu te-ai invred­ni­cit, din pri­ci­na neinfranarii.

Eli­sei luand oare­cand cojo­cul lui Ilie, a luat de la Dom­nul har indo­it; iar tu, o, sufle­te al meu, de acest har nu te-ai impar­ta­sit, pen­tru neinfranare.

Soma­ni­tean­ca oare­cand a pri­mit pe cel drept cu gand bun; iar tu, o, sufle­te, n‑ai adus in casa ta nici strain, nici cala­tor. Pen­tru aceas­ta tu vei fi lepa­dat afa­ra din cama­ra, tan­gu­in­du- te.

Min­tii celei inti­na­te a lui Ghiezi puru­rea te-ai ase­ma­nat, tica­lo­su­le sufle­te; a carui iubi­re de argint leapad‑o macar la batra­ne­te. Fugi de focul ghe­e­nei, depar­tan­du-te de rau­ta­ti­le tale.

Tu, sufle­te, lui Ozia rav­nind, lepra lui intru tine indo­it ai luat‑o; ca cele necu­vi­oa­se cugeti, si cele fara de lege faci; lasa cele ce ai si alear­ga la pocainta.

De nini­vi­te­ni ai auzit, sufle­te, ca s‑au pocait catre Dum­ne­zeu cu sac si cu cenu­sa; aces­to­ra n‑ai urmat, ci te-ai ara­tat mai rau decat toti cei ce au gre­sit mai ina­in­te de lege si dupa lege.

De Iere­mia cel din groa­pa cu noroi ai auzit, sufle­te, care a plans cu tan­gu­i­re ceta­tea Sio­nu­lui si lacri­mi a var­sat. Urmea­za vie­tii lui celei plan­ga­toa­re si te vei mantui.

Iona a fugit in Tars, cunos­cand dina­in­te intoar­ce­rea nini­vi­te­ni­lor; a cunos­cut ca un pro­o­roc milos­ti­vi­rea lui Dum­ne­zeu; pen­tru ca se ferea sa nu min­ta pro­o­ro­cia lui.

De Daniel ai auzit, o, sufle­te, cum a astu­pat guri­le fia­re­lor in groa­pa; ai inte­les cum tine­rii cei ce au fost cu Aza­ria au stins prin cre­din­ta vapa­ia cup­to­ru­lui cea arzatoare.

Pe toti cei din Legea Veche, i‑am adus tie, sufle­te, spre pil­da; urmea­za fap­te­lor iubi­te de

Dum­ne­zeu ale drep­ti­lor si fugi de paca­te­le celor vicleni.

Drep­te Jude­ca­to­ru­le, Man­tu­i­to­ru­le, milu­ies­te-ma si ma izba­ves­te de foc si de groa­za ce am a petre­ce la jude­ca­ta, dupa drep­ta­te; iar­ta-ma mai ina­in­te de sfar­sit, prin fap­te bune si prin pocainta.

Ca talha­rul strig Tie: pome­ne­ste-ma; ca Petru plang cu amar; iar­ta-ma, Man­tu­i­to­ru­le! strig ca vame­sul, lacri­mez ca paca­toa­sa. Pri­mes­te-mi tan­gu­i­rea ca oare­cand pe a cananeencii.

Tama­du­ies­te putre­ju­nea sme­ri­tu­lui meu suflet, Man­tu­i­to­ru­le, Unu­le, Tama­du­i­to­ru­le. Pune-mi doc­to­rie vin­de­ca­toa­re si unt­de­lemn si vin, lucru­ri­le cele de pocain­ta, si umi­lin­ta cu lacrimi.

Cana­ne­en­cii si eu urmand, strig: Milu­ies­te-ma, Fiul lui David! Ma ating de poa­la, ca ceea ce‑i cur­gea san­ge; plang ca Mar­ta si ca Maria pen­tru Lazar.

Ala­bas­tru cu lacri­mi tur­nand pe capul Tau, Man­tu­i­to­ru­le, ca nis­te mir, strig ca paca­toa­sa care cerea mila; ruga­ciu­ne aduc si cer sa iau iertare.

De n‑a si paca­tu­it nimeni ca mine, totu­si pri­mes­te-ma, Milos­ti­ve Man­tu­i­to­ru­le, si pe mine, care cu fri­ca ma poca­iesc si cu dra­gos­te strig: paca­tu­it-am Tie Unu­ia, nele­giu­it-am, miluieste-ma.

Milos­ti­ves­te-Te, Man­tu­i­to­ru­le, spre zidi­rea Ta, si ma cau­ta ca un pas­tor pe mine, oaia cea pier­du­ta, si rata­cit fiind, rapes­te-ma de la lup, si ma fa oaie in pasu­nea oilor Tale.

Cand vei sedea Jude­ca­tor ca un milos­tiv, si vei ara­ta sla­va Ta cea infri­co­sa­toa­re, Hris­to­a­se, o! ce fri­ca va fi atun­cea. Cup­to­rul arzand si toti teman­du-se de infri­co­sa­toa­rea jude­ca­ta a Ta.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Mai­ca Lumi­nii celei nea­pu­se, pe tine lumi­nan­du-te, te‑a dez­le­gat de intu­ne­ri­cul paca­te­lor; de unde pri­mind tu harul Duhu­lui, lumi­nea­za, Marie, pe cei ce te lau­da cu credinta.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Minu­ne noua cu ade­va­rat vazand in tine, mai­ca, dum­ne­ze­ies­cul Zosi­ma s‑a spai­man­tat; ca inger in trup vedea si cu totul de minu­ne s‑a umplut, lau­dand pe Hris­tos in veci.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Ca cel ce ai indraz­ne­a­la catre Dom­nul, Andrei cin­sti­te, lau­da Cre­tei, pe tine te rog: Roa­ga- te, ca sa aflu acum dez­le­ga­re de lega­tu­ra fara­de­le­gii prin ruga­ciu­ni­le tale, ca cel ce esti inva­ta­tor al pocain­tei si mari­rea cuviosilor.

A Tre­i­mii:

Bine­cu­van­tam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfan­tul Duh, Dumnezeu.

Parin­te, Cel ce esti fara ince­put, Fiu­le, Cel impre­u­na fara de ince­put, Man­ga­ie­to­ru­le cel bun, Duhu­le cel drept, Nas­ca­to­ru­le al lui Dum­ne­zeu-Cuvan­tul, Cuvin­te al Tata­lui celui fara ince­put, Duhu­le cel viu si faca­tor, Tre­i­me in Uni­me, miluieste-ma.

Si acum… a Nascatoarei:

Ca din por­fi­ra s‑a tesut tru­pul lui Emma­nu­el inla­un­tru in pan­te­ce­le tau, Pre­a­cu­ra­ta, ceea ce esti por­fi­ra inte­le­ga­toa­re; pen­tru aceas­ta, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu, cu ade­va­rat pe tine te cinstim.

Sa lau­dam, bine sa cuvan­tam si sa ne inchi­nam Dom­nu­lui, cantandu‑I si preainaltandu‑L pe Dan­sul intru toti vecii. 

Si iara­si irmo­sul: Pe Cel pe Care‑L slavesc…

Tri­can­ta­rea
Cano­nul cel Mare Can­ta­rea a 9‑a

Irmo­sul:

Cu ade­va­rat, Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu te mar­tu­ri­sim pe tine, Fecioa­ra cura­ta, cei man­tu­i­ti prin tine, cu cete­le cele fara de tru­puri marin­du-te pe tine.

Apos­toli, cei ce v‑ati ara­tat izvoa­re de ape man­tu­i­toa­re, raco­ri­ti sufle­tul meu cel topit de setea pacatului.

Pe mine cel ce inot in noia­nul pier­za­rii si sunt cufun­dat, man­tu­ies­te-ma, Doam­ne, cu dreap­ta Ta, ca si pe Petru.

Ca cei ce sun­teti sarea inva­ta­turi lor celor dulci, uscati putre­ju­nea gan­du­lui meu, si alun­gati intu­ne­ri­cul necunostintei.

A Nas­ca­toa­rei:

Ca una ce ai nas­cut bucu­ria, da-mi plan­ge­re prin care sa pot afla man­ga­ie­re, dum­ne­ze­ias­ca sta­pa­na, in ziua ce va sa fie.

Alta Tri­can­ta­re:

Pe tine, ceea ce esti mij­lo­ci­toa­re intre cer si intre pamant, toa­te nea­mu­ri­le te feri­cim; ca tru­pes­te a locu­it in tine pli­ni­rea Dum­ne­zei­rii, Fecioara .

Cu can­tari te sla­vim pe tine, adu­na­re lau­da­ta a Apos­to­li­lor, ca v‑ati ara­tat lumii lumi­na­tori, alun­gand inselaciunea.

Cu mre­a­ja voas­tra cea evan­ghe­li­ceas­ca vanand pes­ti cuvan­ta­tori, Ii adu­ceti puru­rea merin­de lui Hris­tos, feri­ci­ti­lor Apostoli.

Adu­ceti-va amin­te de noi, Apos­toli, in ruga­ciu­nea voas­tra catre Dum­ne­zeu, ca sa ne izba­vim de toa­ta incer­ca­rea, ruga­mu-va noi, care va lau­dam cu dragoste.

A Tre­i­mii:

Pe Tine, Uni­mea cea in trei Fete, Tata si Fiu­le si cu Duhul, pe un Dum­ne­zeu de o fiin­ta laud; pe Tre­i­mea cea de o pute­re si fara inceput.

A Nas­ca­toa­rei:

Pe tine, Nas­ca­toa­re de prunc si Fecioa­ra, toa­te nea­mu­ri­le te feri­cim, ca cei ce ne-am izba­vit prin tine din bles­tem; ca ai nas­cut pe Dom­nul, bucu­ria noastra.

Alta Tri­can­ta­re:

Irmo­sul:

Nas­te­rea zami­sli­rii celei fara de saman­ta este netal­cu­i­ta; rodul Mai­cii celei fara de bar­bat este nestri­cat; ca nas­te­rea lui Dum­ne­zeu inno­ies­te firi­le. Pen­tru aceas­ta pe tine toa­te nea­mu­ri­le, ca pe o mai­ca mirea­sa a lui Dum­ne­zeu, cu dreap­ta cre­din­ta te marim .

Min­tea s‑a ranit, tru­pul s‑a tran­da­vit, duhul boles­te; cuvan­tul a sla­bit, via­ta s‑a omo­rat, sfar­si­tul este lan­ga usi. Pen­tru aceas­ta, tica­lo­sul meu suflet, ce vei face cand va veni Jude­ca­to­rul sa cer­ce­te­ze ale tale?

Adu­su-ti-am amin­te, sufle­te, de la Moi­se face­rea lumii, si toa­ta Scrip­tu­ra cea ase­za­ta de ace­la; care iti poves­tes­te tie de cei drepti si de cei nedrepti; din care celor de al doi­lea, adi­ca celor nedrepti ai urmat, o, sufle­te, paca­tu­ind lui Dum­ne­zeu, iar nu celor dintai.

Legea a sla­bit, Evan­ghe­lia nu lucrea­za si toa­ta Scrip­tu­ra in tine nu este baga­ta in sea­ma; pro­fe­tii au sla­bit si tot cuvan­tul Celui Drept. Si rani­le tale, o, sufle­te al meu, s‑au inmul­tit, nefi­ind doc­tor care sa te insanatoseze.

Pil­de­le Scrip­tu­rii celei noi iti aduc tie, ca sa te duca pe tine, sufle­te, spre umi­lin­ta; rav­ne­ste dar drep­ti­lor, iar de paca­to­si te lea­pa­da, si indu­ple­ca pe Hris­tos cu ruga­ciu­ni­le tale, cu pos­tul, cu cura­tia si cu smerenia.

Hris­tos S‑a facut prunc, impre­u­nan­du-Se cu mine prin trup, si toa­te cate sunt ale firii, cu voia le‑a pli­nit, afa­ra de pacat, ara­tan­du-ti tie, o, sufle­te, pil­da si chi­pul sme­re­ni­ei Sale.

Hris­tos S‑a facut om, che­mand la pocain­ta pe talhari si pe desfra­na­te. Sufle­te, poca­ies­te-te, ca s‑a des­chis usa impa­ra­ti­ei acum, si o apu­ca mai ina­in­te fari­se­ii si vame­sii si desfra­na­tii, pocaindu-se.

Hris­tos pe magi i‑a man­tu­it, pe pas­tori i‑a che­mat, mul­ti­mea prun­ci­lor a facut‑o muce­nici, pe batra­nul l‑a sla­vit si pe vadu­va cea batra­na. Caro­ra n‑ai rav­nit, sufle­te, nici fap­te­lor, nici vie­tii; dar vai tie, cand vei fi judecat!

Pos­tind Dom­nul patru­zeci de zile in pus­tie, mai pe urma a fla­manzit, ara­tand firea cea ome­neas­ca. Sufle­te, nu te lenevi; de va navali asu­pra ta vra­j­ma­sul, alunga‑l cu ruga­ciuni si cu pos­ti­re, depar­te de la picioa­re­le tale.

Hris­tos era ispi­tit, dia­vo­lul Il ispi­tea, aratandu‑I pie­tre­le ca sa le faca paini. In mun­te L‑a suit sa vada toa­te impa­ra­ti­i­le lumii intr‑o cli­pi­ta. Teme-te, o, sufle­te, de inse­la­ciu­ne; tre­zes­te-te, roa­ga-te in tot cea­sul lui Dumnezeu.

Tur­tu­rea­ua cea iubi­toa­re de pus­tie, sfes­ni­cul lui Hris­tos, gla­sul celui ce stri­ga a gla­su­it, pre­di­cand pocain­ta: Irod a savar­sit fara­de­le­ge cu Iro­dia­da. Vezi dar, sufle­te al meu, sa nu te prinzi in cur­se­le celor fara de lege, ci degrab imbra­ti­sea­za pocainta.

In pus­tie a locu­it Ina­in­te­mer­ga­to­rul haru­lui, si Iude­ea toa­ta si Sama­ria auzind, au aler­gat si si-au mar­tu­ri­sit paca­te­le lor bucu­ros, bote­zan­du-se; caro­ra tu, sufle­te, n‑ai urmat.

Nun­ta cin­sti­ta este si patul nein­ti­nat, ca Hris­tos aman­do­ua le‑a bine­cu­van­tat mai ina­in­te, ospa­tan­du-Se tru­pes­te, si in Cana Gali­le­ii la nun­ta apa in vin pre­fa­cand, ara­tand inta­ia minu­ne, ca tu sa te pre­faci, o, suflete.

Hris­tos a inta­rit pe sla­ba­no­gul cel ce si‑a ridi­cat patul, si pe tana­rul cel mort l‑a invi­at, pe fiul vadu­vei si pe al suta­su­lui si, sama­ri­nen­cei ara­tan­du-Se, a inchi­pu­it mai ina­in­te tie, sufle­te, inchi­na­rea in Duh.

Pe ceea ce‑i cur­gea san­ge a tamaduit‑o Dom­nul cu atin­ge­rea de poa­la Lui; pe cei lepro­si i‑a cura­tit, pe orbi i‑a lumi­nat si pe cei schi­opi i‑a indrep­tat; pe surzi, pe muti si pe cea gar­bo­vi­ta pana la pamant, i‑a tama­du­it cu cuvan­tul, ca tu sa te man­tu­ies­ti, tica­loa­se suflete.

Boli­le tama­du­ind, sara­ci­lor a bine ves­tit Hris­tos-Cuvan­tul. Pe schi­opi i‑a vin­de­cat, impre­u­na cu vame­sii a man­cat si cu paca­to­sii S‑a ames­te­cat; sufle­tul fii­cei lui Iair, celei moar­te mai dina­in­te, l‑a intors cu atin­ge­rea mainii.

Vame­sul s‑a man­tu­it si paca­toa­sa s‑a inte­lep­tit; iar fari­se­ul, lau­dan­du-se, s‑a osan­dit. Ca vame­sul stri­ga: milos­ti­ves­te-Te; si paca­toa­sa: milu­ies­te-ma. Iar fari­se­ul se ingam­fa stri­gand: Dum­ne­ze­u­le, mul­tu­mes­cu-Ti, si cele­lal­te gra­iuri ale nebu­ni­ei lui.

Zaheu vames a fost, dar s‑a man­tu­it; si fari­se­ul Simon s‑a inse­lat, si paca­toa­sa si‑a luat dez­le­ga­re de ier­ta­re, de la Cel ce are pute­rea a ier­ta paca­te­le; care­ia sir­gu­ies­te de urmea­za, suflete.

N‑ai rav­nit paca­toa­sei, o, tica­lo­sul meu suflet, care luand ala­bas­tru cu mir, cu lacri­mi a uns picioa­re­le Dom­nu­lui, si cu parul le‑a sters. Caci i‑a rupt zapi­sul paca­te­lor ei cele de demult.

Ceta­ti­le caro­ra le‑a dat Hris­tos buna­ves­ti­re, stii, sufle­te al meu, cum au fost bles­te­ma­te; teme-te de pil­da, sa nu te faci ca ace­lea; pe care ase­ma­nan­du-le Sta­pa­nul cu Sodo­ma, pana la iad le‑a osandit.

Sa nu te arati, o, sufle­te al meu, mai rau pen­tru dezn­a­daj­du­i­re, auzind cre­din­ta cana­ne­en­cei, pen­tru care cu cuvan­tul lui Dum­ne­zeu s‑a tama­du­it fii­ca ei. Stri­ga din adan­cul ini­mii, ca si ace­ea lui Hris­tos: Fiul lui David, man­tu­ies­te-ma si pe mine.

Milos­ti­ves­te-Te, man­tu­ies­te-ma, Fiul lui David, milu­ies­te-ma, Cel ce ai tama­du­it cu cuvan­tul Tau pe cei indra­ci­ti, si gla­sul cel milos­tiv, ca si talha­ru­lui, gra­ies­te-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi in rai, cand voi veni intru sla­va Mea.

Un talhar Te‑a hulit; un talhar ca Dum­ne­zeu Te‑a cunos­cut. Ca aman­doi impre­u­na pe cru­ce erau spanzu­rati. Dar, o, mult-Indu­ra­te! Ca si talha­ru­lui celui cre­din­cios, care Te‑a cunos­cut pe Tine Dum­ne­zeu, des­chi­de-mi si mie usa sla­vi­tei Tale imparatii.

Fap­tu­ra s‑a mah­nit vazan­du-Te ras­tig­nit; mun­tii si pie­tre­le de fri­ca s‑au des­pi­cat, paman­tul s‑a cutre­mu­rat si iadul s‑a golit; si s‑a intu­ne­cat lumi­na zilei, vazan­du-Te pe Tine, Iisu­se, cu tru­pul pe Cru­ce pironit.

Roa­de vred­ni­ce de pocain­ta nu cere de la mine; ca taria mea intru mine a lip­sit. Daru­ies­te- mi ini­ma puru­rea umi­li­ta, si sara­cie duhov­ni­ceas­ca; ca sa-Ti aduc aces­tea ca o jert­fa pri­mi­ta, Unu­le, Mantuitorule.

Jude­ca­to­rul meu si cunos­ca­to­ru­le, Cel ce va sa vii iara­si cu inge­rii sa judeci lumea toa­ta; atunci vazan­du-ma cu ochiul Tau cel bland, sa Te milos­ti­ves­ti si sa ma milu­ies­ti, Iisu­se, pe mine care am gre­sit mai mult decat toa­ta firea omeneasca.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Toa­te cete­le inge­res­ti si adu­na­ri­le ome­ne­s­ti le-ai uimit cu via­ta ta cea minu­na­ta; ca cei fara de trup vie­tu­ind si firea covar­sind; pen­tru care ca si cum ai fi fost fara mate­rie, te-ai suit cu picioa­re­le pe apa, Marie, si Ior­da­nul ai trecut.

Stih: Cuvi­oa­sa Mai­ca Marie, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Fa milos­tiv pe Zidi­to­rul pen­tru noi, cei ce te lau­dam pe tine, Cuvi­oa­sa Mai­ca, sa ne izba­veas­ca de rau­tati si de neca­zu­ri­le care ne impre­soa­ra. Ca izba­vin­du-ne din incer­cari, sa marim nein­ce­tat pe Dom­nul, Cel ce te‑a sla­vit pe tine.

Stih: Cuvi­oa­se Parin­te Andrei, roa­ga-te lui Dum­ne­zeu pen­tru noi.

Andrei cin­sti­te si Parin­te de trei ori feri­ci­te, pas­to­rul Cre­tei, nu ince­ta rugan­du-te pen­tru cei ce te lau­da, ca sa ne izba­vim de toa­ta mania, neca­zul si stri­ca­ciu­nea, si de gre­sea­le de nein­chi­pu­it, noi cei care cin­stim puru­rea pome­ni­rea ta cu credinta.

Sla­va… a Treimii:

Tre­i­me de o fiin­ta, Uni­me in trei ipos­ta­suri, pe Tine Te lau­dam; pe Tatal sla­vind, pe Fiul sla­vind si Duhu­lui inchi­nan­du-ne, unui Dum­ne­zeu intr‑o fire cu ade­va­rat; via­ta si vieti, impa­ra­ti­ei celei fara de sfarsit.

Si acum… a Nascatoarei:

Ceta­tea ta pazeste‑o, Pre­a­cu­ra­ta Nas­ca­toa­re de Dum­ne­zeu; ca in tine aceas­ta cu cre­din­ta impa­ra­tind, in tine se si inta­res­te, si prin tine biru­ind, infran­ge toa­ta incer­ca­rea, dez­ar­mea­za pe vra­j­ma­si si indrep­tea­za pe supu­sii ei.

Si iara­si irmo­sul: Naste­rea zami­sli­rii celei…

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: