Împotriva celor care sustin cã toate religiile sunt bune şi cã toate se închinã Unui şi Aceluiaşi Dumnezeu (2)
Partea a II
În Ortodoxie se creşte duhovniceşte prin imitarea lui Hristos, fără a ne strădui să plăcem cuiva, decît numai Lui
Departe de aparenţele atractive şi performanţele metafizice senzaţionale oferite de falsul misticism, viaţa spirituală în Ortodoxie presupune o creştere morală a omului credincios, creştere pe care puţini şi‑o asumă, pentru că majoritatea caută desăvîrşire uşoară şi spontană. Omul contemporan e omul care caută efect spontan în tot ceea ce face. Fără creştere morală orice experienţă religioasă îşi pierde legitimitatea. Sfinţii Părinţi au formulat cel mai limpede învăţătura despre treptele desăvîrşirii creştine sau ale urcuşului duhovnicesc. Cea dintâi treaptă, întotdeauna ocolită sau doar simulată de falşii mistici şi falşii predicatori, este curăţirea sufletească şi trupească de patimi (treapta nevoinţelor ascetice), fără de care nimeni nu poate spori şi nici nu‑L poate vedea (cunoaşte, înţelege) pe Dumnezeu. Urmează treapta contemplării duhovniceşti a raţiunilor divine din natură şi din Scriptură. Avîntul minţii în cunoaşterea iubitoare a lui Dumnezeu, după ce au fost depăşite toate piedicile păcatului, se intensifică progresiv, pe măsura unirii cu Mîntuitorul Hristos prin rugăciune neîncetată şi prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii. Astfel, intrând în odihna iubirii dumnezeieşti, omul păşeşte pe treapta a treia, a îndumnezeirii prin har, a părtăşiei tot mai depline la „viaţa şi fericirea dumnezeiască”.
Păcatele poporului nostru pentru care suferă consecinţele resimţite în prezent ar putea fi socotite, nepăsarea, necunoaşterea, lenea, visarea, invidia, hoţia. Îndrăznim a atrage atenţia asupra unora ce decurg din acestea, păcate ale ultimilor 200 de ani, aderarea la sisteme ideologice şi religioase specifice apusului, fără darul deosebirii duhurilor. Acestea au fost pe rând: iluminism, naţionalism democratic, burghez, paşoptist, franc-masonerie, protestantism şi neoprotestantism, şi liberă cugetare, secularism, liberalism parlamentar, socialism, fascism, comunism iar în zilele noastre globalism, prin care mulţi încearcă să gîndeacă „global” (toate religiile sînt bune şi sîntem fraţi cu toţii) fără a cunoaşte gîndirea globală şi universală a tradiţiei Ortodoxe.
Să aducem la lumină două atitudini reflectate în cele două proverbe tipice şi arhicunoscute, din înţelegerea corectă cărora putem deduce devierea noastră de la gîndirea patrisitică: „Capul plecat, sabia nu‑l taie” şi „Fă-te frate cu dracul până treci lacul”. Proverbele în general fac parte din fondul sapienţial al fiecărui neam, dar la o cercetare mai atentă, parcă nu toate zicătorile au statut şi valoare egală şi mai ales creştină. Prima, credem că exprimă, contrar acuzaţiei de laşitate mioritică, o atitudine eminamente creştină, avînd chiar temei scripturistic: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei XXVI, 52). Atitudinea opusă laşităţii este aici smerenia creştină, spre care îndeamnă pe cei ce au urechi de auzit, acest binecuvântat proverb. De la noi se cere să fim smeriţi în relaţiile noastre cu semenii şi cu Dumnezeu. Însă cînd se clatină temelile credinţei noastre, care ne pregăteşte pentru accederea la cele viitoare, atunci să nu tăcem. Nu acelaşi lucru poate fi spus despre celălalt proverb. Gîndirea aceasta pierzătoare este condamnată în Scriptură de însuşi Mântuitorul: „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Matei XVI, 25). Înţelesul duhovnicesc este tocmai zădărnicia supravieţuirii (biologice) cu orice preţ, chiar al înfrăţirii cu ne-fîrtatul. Spunea Dan Puric, jurnalistul român, că un popor, un neam dacă se acomodează la condiţiile impuse din exterior (acelea care vin în contradicţie cu tradiţiile lui seculare) nu rezistă (adică se distruge) ca neam, dispare. Acomodarea aceasta duce la pieirea acelui neam. Biserica nu a tolerat nicicînd înfrăţirea prin credinţă cu cei de alt neam, dar nici nu i‑a prigonit. I‑a mustrat şi anatematizat, depărtîndu‑i de Biserică ca pe un mădular bolnav,ca să nu se îmbolnăvească şi celelalte. Iar cind unii din aceştia şi-au venit în fire ia primit sub acoperămîntul ei iubitor şi ocrotitor. Să nu uităm că începând cu Sfântul Botez, au loc diferite exorcizări, întreita lepădare de satana pentru toată viaţa.
Unui asemenea creştin, care strigă insistent „toate religiile sunt bune, toate sunt egale”, dumnezeiescul Părinte Paisie Aghioritul i‑a dat un răspuns pe măsură: „Dacă toate religiile sunt bune şi egale, atunci de ce Hristos a venit şi a întemeiat o nouă credinţă? Îmi pare rău de banii pe care i‑ai cheltuit ca să vii în Sfîntul Munte şi să spui această prostie”
Cum vom putea însă noi să distrugem acest raţionament, dacă în rândurile noastre mai auzim vorbindu-se de ideea că „toţi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu”, de „tradiţionala sală de cafea”, de a începe slujba mai târziu şi de a o scurta după modelul de aici, şi altele. Nu de asemenea nimicuri au nevoie cei din Apus! La Faptele Apostolilor se spune despre ologul care cerea de pomană şi a fost miluit de Sf. Apostol Petru astfel: „Argint şi aur nu am; dar ceea ce am aceea îţi dau. În numele lui Iisus Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte III, 6).
Numai aşa ne putem manifesta, dînd din prinosul nostru celui olog în cele duhovniceşti, cît am fi noi de amărîţi material, dar nicidecum cedînd în cele ale credinţei noastre sau făcîndu-ne căldicei, pentru ca să nu fim învinuiţi de intoleranţă. Să păstrăm şi să promovăm credinţa noastră din care ne vine noianul binelui duhovnicesc autentic şi mîntuitor.
Preot: Teodor Olăraşu.
Lasã un Rãspuns: