Evangelia zilei:
Cautã:

Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Despre Preacinstirea Sfintei Fecioare Maria
Arh. Cleopa Ilie – “Cãlauza in credinta ortodoxã”

Sec­ta­rul: Dar pe Maria, Mai­ca lui Iisus Hris­tos, de ce voi, orto­doc­sii, o cin­sti­ti atât de mult si vă închi­nati la ea ca la Dum­ne­zeu?

Pre­o­tul: Noi pe Preasfân­ta Fecioa­ră Maria si Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu o cin­stim mai mult decât pe toti sfin­tii si înge­rii, dar totu­si nu‑i adu­cem slu­ji­re ca lui Dum­ne­zeu. Cin­sti­rea ce i se dă ei se numes­te pre­a­cin­sti­re (supra­ve­ne­ra­re), si ei i se cuvi­ne aceas­tă pre­a­cin­sti­re pen­tru că ea este Mai­ca lui Dum­ne­zeu, nu numai o ”pri­e­te­nă” a Lui, ase­me­nea celor­lalti sfin­ti. De ace­ea se spu­ne în cân­ta­rea bise­ri­ceas­că (axio­nul): ”Ceea ce esti mai cin­sti­tă decât heru­vi­mii si mai slă­vi­tă fâră de ase­mă­na­re decât sera­fi­mii”. Ea este mai pre­sus decât sfin­tii si înge­rii, deo­a­re­ce si înge­rii si oame­nii i se închi­nă. Ast­fel, i s‑a închi­nat ei arhan­ghe­lul Gavri­il, la Buna Ves­ti­re (Luca 1, 28–29), si în ace­la­si chip i s‑a închi­nat ei si Sfân­ta Eli­sa­be­ta, mai­ca Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­rul (Luca 1, 40–43). însă­si Sfân­ta Fecioa­ră, prin Duhul Sfânt, pro­o­ro­ces­te că pe ea o vor ferici toa­te nea­mu­ri­le: Că, iată, de acum mă vor ferici toa­te nea­mu­ri­le, că mi‑a fâcut mie mări­re Cel Pute­mic… (Luca 1, 48–49), adi­că cin­sti­rea ei este voită de Dum­ne­zeu.

Sec­ta­rul: Nu tre­bu­ie să dăm prea mul­tă cin­sti­re Fecioa­rei Maria, pen­tru că nici însu­si Fiul ei, Iisus Hris­tos, n‑a cinstit‑o. Aceas­ta se vede din cuvin­te­le Mân­tu­i­to­ru­lui, reda­te de Sfân­tul Evan­ghe­list Matei în tex­tul urmă­tor: Cine­va I‑a zis: lată, mama Ta si fra­tii Tăi stau afa­ră, cău­tând să-ti vor­beas­că. Iar El i‑a zis: Cine este mama Mea si cine sunt fra­tii Mei? Si, întin­zând mâna către uce­ni­cii Săi, a zis: lată mama Mea si fra­tii Mei. Că ori­ci­ne va face voia Tată­lui Meu Celui din ceruri, ace­la Îmi este fra­te si soră si mamă (Matei 12, 47–50). Deci fap­tul că Fecioa­ra Maria I‑a fost mamă nu are nici o impor­tan­tă. In fata Lui, legă­tu­ri­le Sale de sân­ge sau de rude­nie tru­peas­câ n‑au nici un pret si nici o pre­că­de­re fată de legă­tu­ri­le Sale spi­ri­tu­a­le cu cei ce fac voia Tată­lui, ori­ci­ne ar fi aces­tia.

Pre­o­tul: Aici este vor­ba de alt­ce­va si anu­me că, în afa­ră de înru­di­rea tru­peas­câ, mai exis­tă si o altă înru­di­re cu Hris­tos, mult mai mare si mai impor­tan­tă, înru­di­rea sufle­teas­câ, ce con­stă în a face voia lui Dum­ne­zeu. Aceas­tâ înru­di­re însâ nu desfi­in­tea­zâ si nu mic­so­rea­zâ pe cea tru­peas­câ. Deo­se­bi­rea stă numai în ace­ea că înru­di­rea sufle­teas­că si‑o poa­te câs­ti­ga ori­ci­ne, împlin­md voia Tată­lui. înru­di­re înseam­nâ nu numai o legă­tu­ră de sân­ge, tru­peas­câ, ci si o legă­tu­ră de dra­gos­te si de uni­ta­te sufle­teas­că. Cel ce face voia lui Dum­ne­zeu, ace­la devi­ne sufle­tes­te înru­dit cu Dum­ne­zeu, deo­a­re­ce îi este cu totul ata­sat lui Dum­ne­zeu.

Ast­fel, prin cuvin­te­le de mai sus, Mân­tu­i­to­rul nici n‑a înlă­tu­rat înru­di­rea Sa cea tru­peas­că cu Mai­ca Sa, nici n‑a mic­so­rat cin­sti­rea ce i se cuve­nea unei mame de la fiul ei, ci numai a cău­tat să accen­tu­e­ze că cea­lal­tă înru­di­re cu El, cea sufle­teas­că, desi este de mai mare pret, o poa­te rea­li­za totu­si ori­ce cre­din­cios ( Mai­ca Dom­nu­lui a fost si sin­gu­ra care a împli­nit desâ­vâr­sit voia lui Dum­ne­zeu ). Asa­dar, a fost un cuvânt de îndemn si de încu­ra­ja­re la adre­sa mul­ti­mii, iar nu unul de dis­pret la adre­sa Mai­cii Sale. Mân­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos, cât a fost cu Mai­ca Sa pe pământ, puru­rea o ascul­ta si o iubea si era supus fată de ea (Luca 2, 51) si ori­când îi cerea ceva, nu se ară­ta neas­cul­tă­tor fată de ea. Ast­fel, vedem că la nun­ta din Cana Gali­le­ii, la cere­rea Mamei Sale, El a făcut pri­ma minu­ne, pre­fă­când apa în vin (Ioan 2, 3–10).

Apoi a avut mare gri­jă de Mai­ca Sa, chiar si când era răs­tig­nit pe Cru­ce; purtându‑i de gri­jă, a dat‑o spre îngri­ji­re celui mai iubit din­tre toti uce­ni­cii Săi, Sfan­tu­lui Ioan Evan- ghe­lis­tul, după cum este scris: Deci Iisus, văzând pe Mai­ca Sa si pe uce­ni­cul pe care îl iubea stând ală­tu­ri, a zis mamei Sale: ”Feme­ie, iată fiul tău!” Apoi a zis uce­ni­cu­lui: ”Iată mama ta!” Si din cea­sul ace­la uce­ni­cul a luat‑o la sine (Ioan 19, 26–27). Vezi că Mân­tu­i­to­rul, nici în vre­mea cea grea a sufe­rin­te­lor Sale de pe Cru­ce, nu a negli­jat pur­ta­rea de gri­jă fată de Mai­ca Sa, care L‑a năs­cut si L‑a cres­cut? Si cum oare ar fi putut să dis­pre­tu­ias­că pe Mama Sa, când însu­si Dum­ne­zeu a dat porun­că să cin­stim pe tată si pe mamă, după cum s‑a scris: Cin­stes­te pe tatăl tău si pe mama ta (Deut. 5, 16)?

Sec­ta­rul: Dar de ce voi o numi­ti pe Maria puru­rea Fecioa­ră, de vre­me ce însu­si Fiul său a numit‑o feme­ie, ceea ce înseam­nă că a fost căsă­to­ri­tă, iar nu fecioa­ră, căci asa se ade­ve­res­te din cuvân­tul Scrip­tu­rii: Deci Iisus, văzând pe mama Sa si pe uce­ni­cul pe care îl iubea stând ală­tu­ri, a zis mamei Sale: Feme­ie, iată fiul tău! (Ioan 19, 26). Tot asa o numes­te, dis­pre­tu­i­tor, si la nun­ta din Cana Gali­le­ii: A zis ei Iisus: Ce ne pri­ves­te pe mine si pe tine, feme­ie? (Ioan 2, 4). în acest caz, nici nu o putem soco­ti mai de cin­ste si nu îi putem adu­ce un cult deo­se­bit.

Pre­o­tul: În pri­mul citat, nici­de­cum nu este vor­ba de dis­pret, ci, dim­po­tri­vă, se vede cum Mân­tu­i­to­rul s‑a îngri­jit de soar­ta ei, încredintând‑o spre pur­ta­re de gri­jă Apos­to­lu­lui Ioan, sti­ind că El se va înăl­ta la cer, pen­tru ca să o îngri­jeas­că la bătrâ­ne­ti­le ei. Acest lucru nu este o necin­sti­re, ci, cu ade­vă­rat, o mare cin­sti­re si res­pect fată de Mama Sa, căre­ia nici în chi­nu­ri­le de pe Cru­ce nu uită să‑i poar­te de gri­jă, dato­ri­tă dra­gos­tei celei mari pe care o avea fată de ea, ca mamă.

Iar dacă o numes­te ”feme­ie”, nici­de­cum nu o face în înte­les de feme­ie căsă­to­ri­tă sau în semn de dis­pret, ci numai în înte­les de gen. Căci tot asa s‑au adre­sat si cei doi îngeri Mari­ei Magda­le­na la mor­mânt: Feme­ie, de ce plângi? (Ioan 20, 12- 13). Iar cei doi băr­bati, care s‑au ară­tat la Inăl­ta­rea la cer a Dom­nu­lui, au zis către apos­toli: Bâr­bati gali­le­ieni, de ce stati pri­vind la cer? (Fap­te 1, 11). Nici înge­rii, nici cei doi băr­bati n‑au adre­sat dis­pre­tu­i­tor cuvin­te­le ”feme­ie” sau ”băr­bati”, ci dim­po­tri­vă, în chip mân­gâi­e­tor.

Sec­ta­rul: Dar unde spu­ne în Sfân­ta Scrip­tu­ră că Maria, mama lui Iisus, a fost fecioa­ră si puru­rea fecioa­râ, asa cum o numi­ti voi, orto­doc­sii, pe ea?

Pre­o­tul: Că a năs­cut fiind fecioa­ră, Sfân­ta Scrip­tu­ră ne ara­tă în acest fel: Când arhan­ghe­lul Gavri­il a venit în Naza­ret si i‑a bine­ves­tit ei că va nas­te pe Fiul lui Dum­ne­zeu (Luca 1, 35), intrând la ea, a numit‑o: pli­nă de har si bine­cu­vân­ta­tă între femei (Luca 1, 28). Iar ea, văzându‑l, s‑a tul­bu­rat de cuvân­tul lui si cuge­ta în sine: Ce fel de închi­nă­ciu­ne poa­te să fie aceas­ta? Si înge­rul i‑a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dum­ne­zeu. Si iată, vei lua în pân­te­ce si vei nas­te Fiu, si vei che­ma nume­le lui Iisus. Aces­ta va fi mare si Fiul Celui Prea­î­na­lt se va che­ma si Dom­nul Dum­ne­zeu îi va da Lui tro­nul lui David, părin­te­le Sâu. Si va împă­răti pes­te casa lui Iacov în veci si împă­ră­tia Lui nu va avea sfâr­sit. Si a zis Maria către înger: Cum va fi aceas­ta, de vre­me ce eu nu stiu de băr­bat? Si răs­pun­zând, înge­rul i‑a zis: Duhul Sfânt se va pogo­rî pes­te tine si pute­rea Celui Prea­î­na­lt te va umbri; pen­tru ace­ea si Sfân­tul Care se va nas­te din tine, Fiul lui Dum­ne­zeu se va che­ma (Luca 1, 29–35).

Ai auzit, omu­le rătă­cit, cum arhan­ghe­lul s‑a închi­nat Fecioa­rei Maria numind‑o pe ea plinâ de har si bine­cu­vân­ta­tâ între femei si că ea a aflat mare har de la Dum­ne­zeu, că n‑a cunos­cut băr­bat, că a fost umbri­tă de pute­rea Celui Prea­î­na­lt si că a zămi­slit si a năs­cut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dum­ne­zeu? Apoi ai mai auzit că, desi era fecioa­ră nes­ti­ind de băr­bat, înge­rul Dom­nu­lui nu i‑a zis ”bine­cu­vân­ta­tă esti tu între fecioa­re”, ci între femei, prin aceas­ta nea­ră­tând dis­pret fată de Preasfân­ta Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, cea ”pli­nă de har”, ci des­co­pe­rind o veche tai­nă: ”zdro­bi­rea capu­lui sar­pe­lui prin feme­ie” (Fac. 3, 15) si câ ea va fi acea tai­ni­că si duhov­ni­ceas­că Evă care va nas­te pe Noul Adam, Hris­tos, Care va adu­ce via­ta în lume?

Dum­ne­ze­ies­tii Părin­ti ai Bise­ri­cii zic că Hris­tos S‑a tiu­mit sămân­tă a feme­ii (Fac. 3, 15), ca Cel ce nu S‑a năs­cut din sămân­tă de băr­bat, ci de la Duhul Sfânt si din Pre­a­cu­ra­te­le sân­giuri ale Preasfin­tei Fecioa­re Şi‑a luat trup.

Asa­dar, câtă nebu­nie si râtă­ci­re este în capul sec­ta­ri­lor care hulesc pe Preasfân­ta si Pre­a­cu­ra­ta Fecioa­ră Maria, cea nei­spi­ti­tă de băr­bat, punând‑o pe ea în rân­dul feme­i­lor celor mări­ta­te, pe cea pli­nă de dar, pe cea care a aflat har de la Dum­ne­zeu si este bine­cu­vân­ta­tâ între femei (Luca 1, 28)!

Vor vedea aces­ti huli­tori si stri­cati la min­te si la înte­le­ge­re sec­tari în ziua cea mare a Jude­că­tii de apoi, când aceas­tă Impă­ră­tea­sâ si Fecioa­ră Maria va sta de‑a dreap­ta tro­nu­lui Fiu­lui său cu mare si negră­i­tă sla­vă, după cum Psal­mis­tul a ară­tat, zicând: Sezut‑a tmpă­ră­tea­sa de‑a dreap­ta Ta, îmbră­ca­tă în hai­nă auri­tă si prea înfru­mu­se­ta­tă… Pomeni-vor nume­le tău în tot nea­mul… (Ps. 44, 11, 20–21).

Si ce zici tu, ere­ti­cu­le, oare pen­tru că arhan­ghe­lul Gavri­il a numit‑o pe ea feme­ie, zicând: bine­cu­vân­ta­tă esti tu între femei, apoi pen­tru aceas­ta zici că Fecioa­ra Maria era feme­ie căsă­to­ri­tă, asa cum o numi­ti voi cu hulă si nebu­nie ere­ti­ceas­că? Oare n‑a zis ea la închi­na­rea înge­ru­lui că ”nu stiu de băr­bat” (adi­că este fecioa­ră)?

Sau când Dum­ne­zeu a zidit‑o pe Eva din coas­ta lui Adam (Fac. 2, 21–22) si a adus‑o la el, iar el a numit‑o pe ea ”feme­ie” – oare si atunci Eva era feme­ie căsă­ton­tă, fiind­că o numi­se Adam ”feme­ie”? Oare nu era atunci Eva fecioa­ră zidi­tă din tru­pul cel fecio­rel­nic al lui Adam, fără de împre­u­na­re de feme­ie? Asa­dar, dacă Eva a fost zidi­tă de Dum­ne­zeu fecioa­ră, iar Insu­si Dum­ne­zeu si Adam pe aceas­tă fecioa­ră, Eva, o numesc ”feme­ie” (Fac. 2, 22–23), apoi nu o numes­te pe ea ”feme­ie”, în înte­les că era feme­ie căsă­to­ri­tă, cum rău si nebu­ne­ste înte­le­geti voi, sec­ta­rii, cuvân­tul ”feme­ie”.

Ci atât Dum­ne­zeu, cât si Adam, au zis Evei ”feme­ie” – atunci când ea era fecioa­ră -, ca să ara­te prin acest cuvânt că ea era par­te feme­ias­că, nu băr­bă­teas­că, si prin cuvân­tul feme­ie a ară­tat genul ei femi­nin. Deci nici­de­cum nu se înte­le­ge câ Dum­ne­zeu si Adam, pe cea lua­tă din coas­ta lui Adam – si care atunci era fecioa­ră – au numit‑o feme­ie în înte­les de feme­ie mări­ta­tă (căsă­to­ri­tă), asa cum voi rătă­cit si rău înte­le­geti cuvân­tul feme­ie în Sfân­ta Scrip­tu­ră. Căci pre­cum Eva era fecioa­ră, atunci când i s‑a zis ”feme­ie”, tot ast­fel Eva cea tai­ni­că si duhov­ni­ceas­că, Pre­a­cu­ra­ta Fecioa­ră Maria, care a năs­cut pe Noul Adam, Hris­tos, fecioa­ră este în vecii veci­lor, cu toa­te că Sfân­ta Scrip­tu­ră o numes­te pe ea ”feme­ie”, arâ­tând prin aceas­ta genul ei femi­nin.

Atunci Adam, prin lucra­rea lui Dum­ne­zeu, a năs­cut întru fecio­rie din tru­pul său feme­ie fără de feme­ie (adi­că fără a se împre­u­na cu feme­ie), iar la pli­ni­rea vre­mii, firea feme­ias­că, prin lucra­rea Sfân­tu­lui Duh, a năs­cut băr­bat fără de băr­bat, în fecio­rie năs­când Fecioa­ra si rămânând fecioa­ră, pre­cum si la înce­put a năs­cut Adam întru fecio­rie feme­ie fără de feme­ie, rămânând întru fecio­rie. Căci asa a bine­vo­it Dum­ne­zeu, ca întru Fecioa­ra Maria să dea împru­mut firii lui Adam celui vechi prin Noul Adam Cel năs­cut din Fecioa­ră, Care a venit în lume si S‑a îmbră­cat în firea noas­tră din negră­i­ta Sa milă si bună­ta­te, pen­tru ca să izbă­veas­că pe vechiul Adam, cu tot nea­mul lui, din osân­dă si din moar­te. Căci pre­cum întru Adam toti mor, asa întru Hris­tos toti vor învia (I Cor. 15, 22; Rom. 5, 8; Ioan 3, 16; 5, 24).

Deci ia amin­te, omu­le rătă­cit – tu si cei ase­me­nea tie -, că Sfân­ta Scrip­tu­râ nu numes­te pe Mai­ca Dom­nu­lui ”feme­ie” (Luca 1, 43) în sen­sul de feme­ie căsă­to­ri­tă, cum rău si sucit înte­le­geti voi, ci, prin cuvân­tul ”feme­ie”, Sfân­ta Scrip­tu­ră ara­tă numai genul femi­nin al Sfin­tei Fecioa­re Maria si tot­o­da­tă ara­tă în chip umbros si tai­nic că ea este feme­ia ace­ea prin care se va zdrobi capul sar­pe­lui (Fac. 3, 15) si prin care va veni mân­tu­i­rea nea­mu­lui ome­nesc.

La cele de mai sus tre­bu­ie adă­u­ga­te si urmă­toa­re­le:

1. Fiind Mai­că a Mân­tu­i­to­ru­lui, Fecioa­ra Maria a fost si este mij­lo­ci­toa­re a mân­tu­i­rii.

2. Zămi­slind de la Duhul Sfânt pe Mân­tu­i­to­rul în pân- tece­le ei, a fost cu totul cură­ti­tă de păca­te, ca nici un alt om, ori­cât de sfânt ar fi fost.

3. Fiindu‑i pre­zi­să de Dum­ne­zeu cin­sti­rea ei – ca nici o altă cin­sti­re a vre­u­nui om -, Sfân­ta Fecioa­ră Maria tre­bu­ie soco­ti­tă ca cea din­tâi din­tre sfin­ti, asa cum Ioan Bote­ză­to­rul este cel mai mare între pro­o­roci (Luca 7, 28), deo­a­re­ce veni­rea lui a fost pro­fe­ti­tă de alti pro­feti (Mal. 3, 1; Isa­ia 40, 3).

Pen­tru toa­te aces­tea, Sfin­tei Fecioa­re Maria i se cuvi­ne o cin­sti­re mai mare decât altor sfin­ti, o pre­a­cin­sti­re, ea fiind împâră­tea­sa si cunu­na tutu­ror sfin­ti­lor. Iar cum că si după nas­te­re a rămas fecioa­ră, cites­te si vezi cele pro­o­ro­ci­te des­pre ea de Pro­o­ro­cul leze­chiel (44, 1–3).

Sec­ta­rul: Nu tre­bu­ie să dăm prea mul­tă cin­sti­re Fecioa­rei Maria, si nici nu poa­te fi pre­a­ve­ne­ra­tă ca fecioa­ră, pen­tru că a mai avut si alti copii, care sunt numi­ti de Sfân­ta Scrip­tu­ră ”frati si surori” ai lui Iisus, iar Iisus este numit ”întâi­ul năs­cut” (Matei 1, 25), de unde urmea­ză că Maria a mai avut ulte­ri­or si alti fii. Si într-ade­văr Biblia ne vor­bes­te de nis­te ”frati” ai Dom­nu­lui si, de ase­me­nea, des­pre ”suro­ri­le” Lui, când redă cuvin­te­le iude­i­lor, nedu­me­ri­ti de per­soa­na minu­na­tă a Dom­nu­lui: Au nu este Aces­ta fiul tesla­ru­lui? Au nu se numes­te mama Lui Maria si fra­tii Lui: Iacov si Iosi si Simon si Iuda? Si suro­ri­le Lui au nu sunt toa­te la noi? (Matei 13, 55–56; Mar­cu 6, 3). Atunci de ce să fal­si­fi­căm ade­vă­rul numind‑o pe Mai­ca Dom­nu­lui ”Puru­rea Fecioa­ră” si venerând‑o ca ata­re?

Pre­o­tul: În cita­tul prim, expre­sia ”întâi­ul năs­cut” nu înseam­nâ numai­de­cât că tre­bu­ie să pre­su­pu­nem si exis­ten­ta alto­ra năs­cuti ulte­ri­or (al doi­lea, al tre­i­lea etc.). Aces­ta este un fel de a vor­bi al Vechiu­lui Tes­ta­ment, unde ”întâi­ul năs­cut” se numes­te cel ce des­chi­de întâi pân­te­ce­le, indi­fe­rent dacă va mai avea si alti frati sau nu (les. 13, 2) si unde ade­se­ori nume­ra­lul car­di­nal (1, 2, 3 etc.) este înlo­cu­it ori între­bu­in­tat ames­te­cat cu cel ordi­nal (întâi­ul, al doi­lea, al tre­i­lea). Ebrais­mul aces­ta a intrat si în felul de vor­bi­re al Nou­lui Tes­ta­ment. În cazul de fată ”întâi­ul năs­cut” înseam­nă ”unul năs­cut”, în sens de ”uni­cul năs­cut”.

Alt înte­les este exclus, deo­a­re­ce, dacă într-ade­văr Iisus ar mai fi avut si alti frati natu­rali (fii ai Mari­ei) n‑ar fi lăsat‑o pe Mai­ca Sa în gri­ja unui apos­tol, ci în gri­ja vre­u­nui fra­te al Său. In cita­tul al doi­lea, se spu­ne de ”frati” si de ”surori” ai Dom­nu­lui. ”Frati” sunt chiar amin­ti­ti cu nume­le si sunt în număr de patru, iar ”suro­ri­le” (la plu­ral) tre­bu­ie să fi fost cel putin două. In Sfân­ta Scrip­tu­ră sunt amin­ti­ti de mai mul­te ori (vezi Matei 12, 47–50, Mar­cu 3, 31; Luca 8, 19; Ioan 2, 12; 7, 3; Fap­te 1, 14; I Cor. 9, 5; GaL 1, 19). Ei însă în nici un caz nu au putut fi frati natu­rali ai lui Iisus Hris­tos si fii ai Mari­ei, mama lui Iisus, pen­tru că:

1. După o veche si una­ni­mă tra­di­tie, Maria, mama lui Iisus, a rămas după nas­te­re fecioa­ră, asa cum a fost pre­fi­gu­ra­tă în vede­nia Pro­o­ro­cu­lui leze­chiel (44, 1–3).

2. Mama aces­tor asa-zisi frati ai Dom­nu­lui este o altă per­soa­nă decât Fecioa­ra Maria, căci este numi­tă în Sfân­ta Scrip­tu­ră Maria sau cea­lal­tă Marie (adi­că deo­se­bi­tă de Maria Mai­ca Dom­nu­lui, si de Maria Magda­le­na) sau sora mamei Lui Maria lui Cle­o­pa, fiind amin­ti­tă chiar ală­tu­ri de Mai­ca Dom­nu­lui si în apro­pi­e­rea ei.

Iată tex­te­le bibli­ce lămu­ri­toa­re: Si erau aco­lo mul­te femei, pri­vind de depar­te… între care era Maria Magda­le­na si Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi, si mama fii­lor lui Zeve­deu (Matei 27, 55–56). Iacov si Iosi sunt doi din cei patru ”frati” ai Dom­nu­lui (Matei 13, 55). Mama lor asa­dar este o altă per­soa­nă decât Maria, mama lui Iisus. Evan­ghe­lis­tul con­ti­nuă apoi: După ce a tre­cut sâm­bă­ta…, au venit Maria Magda­le­na si cea­lal­tă Marie, ca sâ vadă mor­mân­tul (Matei 28, 1). Aici iară­si este vor­ba de ”cea­lal­tă Marie”, care nu poa­te fi alta decât mama ”fra­ti­lor” Dom­nu­lui si des­pre care a fost vor­ba si în tex­tul pre­ce­dent. În chip ase­mă­nă­tor scriu si cei­lalti evan­ghe­listi: Si erau si femei care pri­veau de depar­te; între ele: Maria Magda­le­na, Maria, mama lui Iacov cel Mic si a lui losi si Salo­me­ea (Mar­cu 15, 40). Iar Maria Magda­le­na si Maria, mama lui Iosi, pri­veau unde L‑au pus (Mar­cu 15, 47).

Ace­la­si evan­ghe­list scrie apoi: Si după ce a tre­cut ziua sâm­be­tei, Maria Magda­le­na, Maria, mama lui Iacov, si Salo­me­ea au cum­pă­rat mires­me, ca să vină să‑L ungă (Mar­cu 16, 1). Apoi, în alt text: Iar ele erau: Maria Magda­le­na si Ioa­na si Maria lui Iacov si cele­lal­te împre­u­nă cu ele, care ziceau câtre apos­toli aces­tea (Luca 24, 10). Si, în sfâr­sit, altul: Si stă­teau lân­gă cru­cea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cle­o­pa, si Maria Magda­le­na (Ioan 19, 25).

În toa­te tex­te­le de mai sus este vor­ba de ace­lea­si femei care au luat par­te la eve­ni­men­te­le Pati­mi­lor si ale Învi­e­rii Dom­nu­lui. Toa­te sunt pome­ni­te cu nume­le, numai Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi (doi din ”fra­tii” Dom­nu­lui – Matei 13, 55) este numi­tă în ambe­le locuri Maria, mama lui Iacov apoi alte­ori mama lui Iosi, sau cea­lal­tâ Marie, iar în alte locuri, sora mamei Lui, Maria lui Cle­o­pa. Dar după ade­văr este vor­ba de ace­ea­si per­soa­nă, căci tot­dea­u­na este numi­tă ”Maria”. Deci ”fra­tii Dom­nu­lui”, având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioa­rei Maria si frati natu­rali ai lui Iisus.

3. ”Fra­tii Dom­nu­lui” nici ei însi­si nu se numesc ”frati”, ci ”robi” si ”slu­ji­tori ai lui Iisus”, anu­me după toa­tă pro­ba­bi­li­ta­tea – căci cer­ti­tu­di­ne depli­nă nu exis­tă – doi din­tre ei, Iacov si Iuda, sunt auto­rii celor două epis­to­le sobor­ni­ces­ti, numi­te ”a lui Iacov” si res­pec­tiv ”a lui Iuda”. Or, aco­lo ei se numesc fie­ca­re ”rob” (Iacov 1, 1) si ”slu­ji­tor” (Iuda 1, 1) ai Dom­nu­lui Iisus, iar nu ”frati”.

4. Dacă ar fi fost frati natu­rali ai Săi, Hris­tos i‑ar fi fâcut apos­toli; ori ei n‑au fost din­tre cei doi­spre­ze­ce apos­toli. Desi multi pre­su­pun că aces­tia doi din­tre ”fra­tii Dom­nu­lui”, anu­me Iacov si Iuda, ar fi iden­tici cu cei doi apos­toli din­tre cei doi­spre­ze­ce care poar­tă acest nume (Apos­to­lul Iacov, con­nu­mit la fel cu ”fra­te­le Dom­nu­lui” cel Mic, în toa­te lis­te­le apos­to­li­lor, iar Iuda ”fra­te­le Dom­nu­lui” ar fi fost Apos­to­lul Iuda Tade­ul), totu­si, aceas­ta este o sim­plă pre­su­pu­ne­re, neîn­des­tu­lă­tor de înte­me­ia­tă, mai ales că ei însi­si nu se numesc ”apos­toli”, după cum nu se numesc nici ”frati ai Dom­nu­lui”; iar des­pre apos­toli vor­besc la per­soa­na a tre­ia (Iuda 1, 17). Des­pre Iacov, ”fra­te­le Dom­nu­lui”, se stie numai că a fost din­tre cei sap­te­zeci de apos­toli si cel din­tâi epi­scop al Ieru­sa­li­mu­lui si că se bucu­ra de cea mai mare auto­ri­ta­te, atât în fata cre­din­cio­si­lor, cât si în fata apos­to­li­lor (Fap­te 12, 17; 15, 13), în timp ce Apos­to­lul Iacov al lui Zeve­deu fuse­se ucis (Fap­te 12, 2); iar des­pre celă­lalt Iacov nu mai putem sti nimic.

5. Hris­tos ar fi încre­din­tat în gri­ja lor pe Fecioa­ra Maria, iar nu în gri­ja Apos­to­lu­lui Ioan, care, ori­cum, era mai stră­in aces­te­ia decât un fiu al ei.

6. ”Fra­tii Dom­nu­lui” nu pot fi nici măcar frati vitregi ai lui Iisus sau fii ai lui Iosif dintr‑o căsă­to­rie ante­ri­oa­ră a aces­tu­ia, deo­a­re­ce:

a) Nică­ieri nu se spu­ne si nică­ieri nu se poa­te pre­su­pu­ne că Iosif ar mai fi fost căsă­to­rit si îna­in­te si că ar fi deve­nit văduv prin divort. Stim din Tra­di­tie doar atât, că era ”drept”.

b) Mama ”fra­ti­lor Dom­nu­lui”, după cum s‑a văzut mai sus, tră­ia si era în apro­pi­e­rea inti­mă a Mai­cii Dom­nu­lui, ceea ce ar fi fost exclus – pen­tru moti­ve les­ne de înte­les – dacă ea ar fi fost cân­d­va sotia lui Iosif, acum divor­ta­tă.

7. Tinând sea­ma de fap­tul că pes­te tot în Orient, dar în spe­cial la iudei, cuvân­tul ”fra­te” se între­bu­in­ta si în înte­les mai larg, de ”văr” sau de alte rude­nii mai apro­pi­a­te sau mai înde­păr­ta­te, ca de exem­plu la Face­re (13, 8), unde Avra­am îl numes­te pe Lot ”fra­te”, desi îi era numai nepot de fra­te (Fac. 11, 27), tre­bu­ie să admi­tem că si ”fra­tii Dom­nu­lui” au fost – pro­ba­bil – veri ai lui Iisus, dar nu veri pri­mari, pen­tru că desi mama lor este numi­tă ”soră” a Mai­cii Dom­nu­lui (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost soră bună a aces­te­ia, deo­a­re­ce pur­ta ace­la­si nume cu Maria, si foar­te rar se obis­nu­ia în vechi­me ca două surori sau doi frati să poar­te ace­la­si nume. Ci cuvân­tul ”soră” tre­bu­ie să aibă aici, de ase­me­nea, înte­le­sul de vară, pro­ba­bil vară pri­ma­ră. În acest caz, fiii ei, numi­ti ”fra­tii Dom­nu­lui”, ar putea fi cel mult veri secun­dari ai lui Iisus Hris­tos.

Sec­ta­rul: Din cele ară­ta­te până aici, s‑ar putea cre­de că Fecioa­ra Maria, Mai­ca lui Iisus Hris­tos, a rămas puru­rea fecioa­ră si nu a mai avut alti copii în afa­ră de Iisus, dacă nu ar fi scris în Sfân­ta Scrip­tu­ră că Iosif n‑a cunoscut‑o pe ea, numai până ce a năs­cut pe Cel întâi Năs­cut, pe Iisus Hris­tos, lăsând ast­fel a se înte­le­ge că apoi ea ar fi putut avea si alti copii.

Pre­o­tul: Sfân­ta Scrip­tu­ră zice într-ade­văr: Si n‑a cunos- cut‑o pe ea până ce a năs­cut pe Fiul său Cel Unul Năs­cut, Căru­ia I‑a pus nume­le Iisus (Matei 1, 25); dar luati amin­te si înte­le­geti că, în Sfân­ta Scrip­tu­râ, expre­sia până când înseam­nă ves­ni­cie. Căci zice Dom­nul: lată, Eu sunt cu voi în toa­te zile­le, până la sfâr­si­tul vea­cu­lui (Matei 28, 20). Oare aceas­ta în- sean­mă că se va des­părti de noi după sfâr­si­tul vea­cu­lui aces­tu­ia? Oare nu zice dum­ne­ze­ies­cul Apos­tol Pavel: Si ast­fel (după obs­teas­ca învi­e­re) puru­rea vom fi cu Dom­nul (I Tes. 4, 17)?

Iar în alt loc al Sfin­tei Scrip­turi este scris: Zis‑a Dom­nul Dom­nu­lui meu: sezi de‑a dreap­ta Mea până ce voi pune pe vrâ­j­ma­sii Tăi aste­mut picioa­re­lor Tale (Ps. 109, 1). Oare aceas­ta înseam­nă că după ace­ea Mân­tu­i­to­rul nos­tru Iisus Hris­tos nu va sedea de‑a dreap­ta Tată­lui spre a împă­răti cu El pes­te toa­te vea­cu­ri­le, sti­ind bine că împă­ră­tia Lui nu va avea sfâr­sit (Luca 1, 35)?

Iar dacă în alt loc al Sfin­tei Scrip­turi se zice că Noe a dat dru­mul cor­bu­lui din cora­bie spre a vedea dacă a scă­zut apa, si zbu­rând cor­bul nu s‑a mai întors până când s‑a uscat apa pe pământ (Fac. 8, 7), aceas­ta înseam­nă că s‑a mai întors la cora­bie vreo­da­tă?

Iară­si se ara­tă în dum­ne­ze­ias­ca Scrip­tu­ră că Micol, fata lui Saul (sotia lui David), nu a năs­cut fiu până în ziua în care a murit (II Regi 6, 23). Oare înseam­nă că a mai nâs­cut fii după ce a murit, pen­tru că se zice ”până când”?

Asa­dar des­chi­de ochii min­tii asu­pra aces­tor măr­tu­rii, ale­se din mul­te alte­le ale Sfm­tei Scrip­turi, si înte­le­ge că cuvân­tul până când în Sfân­ta Scrip­tu­ră înseam­nă ves­ni­cie si, după cum Mân­tu­i­to­rul Hris­tos ves­nic va fi cu apos­to­lii Săi si cu toti cei ce împli­nesc porun­ci­le Lui, după cum El ves­nic va sta de‑a dreap­ta Tată­lui împă­ră­tind în împă­ră­tia Sa cea fără de sfâr­sit, dupâ cum cor­bul în veci nu s‑a mai întors pe cora­bia lui Noe si dupâ cum în veci Micol, fii­ca lui Saul, nu a mai năs­cut fii după ziua în care a murit, tot ast­fel Iosif cel drept si temă­tor de Dum­ne­zeu, ves­nic (în veac) nu a cunoscut‑o pe ace­ea care a fost fecioa­ră îna­in­te de nas­te­re, a fost fecioa­ră în nas­te­re si a rămas puru­rea fecioa­ră, Preasfân­ta si Pre­a­cu­ra­ta Fecioa­ra Maria, Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu si Mai­ca Lumi­nii, împă­ră­tea­sa înge­ri­lor si a oame­ni­lor.

La aces­tea să mai adă­u­găm si obser­va­tia că expre­sia ”până când” nu limi­tea­ză nici­de­cum dura­ta stă­rii de fecio­rie a Mari­ei, ci, dim­po­tri­vâ, este folo­si­tă toc­mai să accen­tu­e­ze fap­tul că Iisus Hris­tos S‑a năs­cut din fecioa­ră fără de băr­bat. De ace­ea une­le edi­tii ale Nou­lui Tes­ta­ment folo­sesc si tra­du­ce­rea: fără să fi cunoscut‑o pe ea Iosif, Maria a năs­cut pe Fiul său Cel Unul Nâs­cut,.., ceea ce înseam­nă ace­la­si lucru, asa cum am ară­tat mai sus.

Sec­ta­rul: În Sfân­ta Scrip­tu­ră ni se spu­ne, în mai mul­te locuri, că noi cres­ti­nii nu avem decât un sin­gur Mij­lo­ci­tor al mân­tu­i­rii, pe Iisus Hris­tos. Or voi, orto­doc­sii, vă adre­sati Mai­cii Dom­nu­lui, zicând: ”N‑avem alt aju­tor afa­ră de tine”; si ziceti: ”Preasfân­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, mân­tu­ies­te-ne pe noi”, ceea ce este o mare gre­sea­lă, că puneti pe Mai­ca Dom­nu- lui ca si pe Mân­tu­i­to­rul, mij­lo­ci­toa­re a mân­tu­i­rii voas­tre.

Pre­o­tul: în aceas­tă pri­vin­tă ti-am dat lămu­riri pe larg, când am vor­bit des­pre cul­tul sfm­ti­lor. Iar în ce pri­ves­te adre­sa­rea noas­tră către Mai­ca Dom­nu­lui în acest chip: ”Nu avem alt aju­tor în afa­râ de tine”, prin aceas­ta noi nu tăgă­duim uni­ci­ta­tea lui Hris­tos ca Mij­lo­ci­tor al mân­tu­i­rii noas­tre obiec­ti­ve, dar nu negli­jăm nici folo­sul ori­că­rui alt aju­tor în legă­tu­ră cu mân­tu­i­rea noas­tră subiec­ti­vă .

Înte­le­sul aces­tei adre­sări este urmă­to­rul: ”Tu ne poti da cel mai mare aju­tor la mân­tu­i­rea noas­tră subiec­ti­vă; un alt aju­tor mai mare nu găsim la nici un alt sfânt”. Sau: ”Nu avem pe alt­ci­ne­va care să ne poa­tă aju­ta atât de mult cât ne poti aju­ta tu, ca Mai­că a Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru”. Iar cuvin­te­le de rugă­ciu­ne adre­sa­te ei: ”Preasfân­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, mân­tu­ies­te-ne pe noi” înseam­nă: ”îndu­ple­că pe Fiul Tău să ne mân­tu­ias­că”, sau ”Izbă­ves­te-ne pe noi”. în lim­ba grea­că, lim­ba în care au fost scri­se toa­te căr­ti­le Nou­lui Tes­ta­ment, ca si căr­ti­le de cult orto­dox, ver­bul ”a mân­tui” înseam­nă si a izbă­vi de rău, de necaz, de ispi­tă, de strâm­to­ra­re.

Deci, ”Preasfân­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, mân­tu­ies­te- ne pe noi” înseam­nă: ”aju­tă-ne cu rugă­ciu­ni­le tale să ne izbă­vim de rele, de necaz, de lucră­ri­le dia­vo­lu­lui, de patimi”. Asa­dar, prin ”mân­tu­ies­te-ne pe noi” nu înte­le­gem ”iar­tă-ne păca­te­le”, ci ”roa­gă-te Fiu­lui tău pen­tru mân­tu­i­rea noas­tră”. Cu nepu­tin­tă este ca pre­a­cin­sti­rea Mai­cii Dom­nu­lui să supe­re pe Fiul ei, Căru­ia prin aceas­ta nu‑I scă­dem nimic din ado­ra­rea ce I se cuvi­ne, ci, dim­po­tri­vă, toa­tă pre­a­cin­sti­rea Mai­cii Dom­nu­lui tre­ce de par­tea Fiu­lui său, Care a ales‑o si a sfintit‑o pe ea spre a‑I fi Lui Mai­că.

Deci ia amin­te, omu­le încur­cat la înte­le­ge­re si rătă­cit de la ade­văr, cele ce am a‑ti spu­ne. în cele de până aici ti-am ară­tat, cu măr­tu­rii din Sfân­ta Scrip­tu­ră, cin­stea, sla­va si daru­ri­le date de Dum­ne­zeu Preasfin­tei Sale Maici si ai auzit că Dum­ne­zeu, încă înda­tă după căde­rea lui Adam si a Evei, a pre­ves­tit că Mai­ca Dom­nu­lui va fi acea ”feme­ie-fecioa­ră” care va zdrobi capul sar­pe­lui (Fac. 3, 15). Apoi, des­pre ea s‑a pro­o­ro­cit că va fi acea fecioa­ră care va nas­te pe Ema­nu­el- Dum­ne­zeu (Isa­ia 7, 14); ea va fi mij­lo­ci­toa­re a intră­rii în lume a Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos (ler. 31, 21–23); ei i s‑a închi­nat arhan­ghe­lul Gavri­il si a numit‑o pe ea ”pli­nă de har” si ”bine­cu­vân­ta­tă între femei” (Luca 1, 28); ei i s‑a închi­nat Eli­sa­be­ta, mai­ca Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­ml, numind‑o ”cea bine­cu­vân­ta­tă între femei” si ”Mai­ca Dom­nu­lui meu” (Luca 1, 40–43); feri­cit este pân­te­ce­le si sânul ei, că a pur­tat si a alăp­tat pe Mân­tu­i­to­rul lumii, Hris­tos (Luca 11, 27–28); Mân­tu­i­to­rul, ca Fiu al ei, o ascul­ta si‑i era supus (Luca 2, 51); pri­ma minu­ne a făcut‑o Mân­tu­i­to­rul la nun­ta din Cana Gali­le­ii, la rugă­min­tea ei (Ioan 2, 3–10); Mân­tu­i­to­rul S‑a îngri­jit de soar­ta ei, chiar si atunci când El sufe­rea înfri­co­sa­te­le chi­nuri pe Cru­ce, încredintând‑o spre pur­ta­re de gri­jă celui mai iubit din­tre toti apos­to­lii Săi (Ioan 19, 26–27); ea însă­si, prin Duhul Sfânt, a pro­o­ro­cit că toa­te nea­mu­ri­le o vor ferici si‑i vor adu­ce cult pen­tru mări­rea cu care a învrednicit‑o Dum­ne­zeu pen­tru sme­re­nia ei (Luca 1, 48–49); însu­si nume­le ei înseam­nă ”Doam­nă, Stă­pâ­nă” în lim­ba ebrai­că.

Aceas­tă Doam­nă si împă­ră­tea­să-Fecioa­ră va sta de‑a dreap­ta tro­nu­lui Fiu­lui său în ziua Jude­că­tii de apoi (Ps. 44, 11); ea a zămi­slit si a năs­cut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dum­ne­zeu (Luca 1, 35), fiind umbri­tă de pute­rea Celui Prea­î­na­lt (Luca 1, 35) si rămânând fecioa­ră si după nas­te­re (lez. 44, 1–3); ea este ”mai cin­sti­tă decât heru­vi­mii si mai slă­vi­tă fără de ase­mă­na­re decât sera­fi­mii” (Axio­nul). Ea n‑a mai avut si alti fii în afa­ră de Iisus Hris­tos, Mân­tu­i­to­rul lumii (Ioan 20, 12–13; Fap­te 1, 11), iar mama asa-zisi­lor ”frati si surori ai Dom­nu­lui” nu este Mai­ca Dom­nu­lui, ci Maria lui Cle­o­pa (Matei 27, 55–56; Mar­cu 15, 40, 47; 16, 1; Ioan 19, 25 s.a.); ”fra­tii Dom­nu­lui sunt numai rude­nii cu El, iar nu frati natu­rali ai Lui, căci în vechi­me la iudei, rude­ni­i­le de aproa­pe se ziceau frati (Fac. 13, 8). Mama ”fra­ti­lor Dom­nu­lui”, Maria lui Cle­o­pa, se numes­te soră cu Mai­ca Dom­nu­lui, tot în acest sens de rude­nie apro­pi­a­tă (Ioan 19, 25 s.a.).

Asa­dar, după ce ai văzut măr­tu­ri­i­le Sfin­tei Scrip­turi des­pre aces­te ade­vă­ruri pri­vi­toa­re la Mai­ca Dom­nu­lui, dacă ai avea min­tea ta cură­ti­tă de întu­ne­ri­cul ere­zi­ei si de păca­te, ai putea înte­le­ge pre­a­lu­mi­nat, pen­tru care pri­cinâ noi, cres­ti­nii orto­doc­si din Bise­ri­ca lui Hris­tos cea drep­t­mă­ri­toa­re, adu­cem pre­a­cin­sti­re Preasfin­tei Fecioa­re Maria. Rugân­du-ne ei, o punem pe ea mij­lo­ci­toa­re către Fiul său si Dum­ne­ze­ul nos­tru, spre a ne aju­ta prin mij­lo­ci­rea prea­pu­ter­ni­ce­lor sale rugă­ciuni, pe care le face puru­rea către Dum­ne­zeu pen­tru tot nea­mul ome­nesc si mai ales pen­tru toti cei bine­cre­din­cio­si.

Dar fiind­că ochii min­tii voas­tre, a sec­ta­ri­lor, de mult i‑a închis sata­na ca să nu vadă lumi­na ade­vă­ru­lui si v‑ati făcut ase­me­nea păsă­ri­lor si cor­bi­lor de noap­te, care la întu­ne­ric văd, iar la lumi­nă orbesc, asa si voi, având întu­ne­ca­te min­ti­le voas­tre de duhu­ri­le înse­lă­ciu­nii, întu­ne­ri­cul îl soco­ti­ti lumi­nă, iar lumi­na întu­ne­ric. Iar că ade­vă­rul aces­ta este, ascul­tă ce-ti zic: De ce nu cin­sti­ti voi, sec­ta­ri­lor, pe Mai­ca Dom­nu­lui, când însă­si dum­ne­ze­ias­ca Scrip­tu­ră vă ara­tă că si Arhan­ghe­lul Gavri­il a cinstit‑o pe ea cu închi­nă­ciu­ne (Luca 1, 29)?

De ce n‑o cin­sti­ti voi, sec­ta­ri­lor, pe Mai­ca Dom­nu­lui, care este Bise­ri­ca împă­ra­tu­lui sla­vei, cea mai des­fa­ta­tă decât ceru­ri­le, căci ea pe Dum­ne­zeu, a Cărui sla­vă nu o cuprin­de nici cerul, nici pămân­tul, L‑a pur­tat în pân­te­ce? (II Paral. 2, 6). Pen­tru care pri­ci­nă voi, sec­ta­ri­lor, nu cin­sti­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui care, după măr­tu­ria Sfin­tei Scrip­turi si a arhan­ghe­lu­lui bine­ves­ti­tor, este ”pli­nă de har” (Luca 1, 28)?

Pen­tru care pri­ci­nă voi, rătă­ci­ti­lor cu min­tea, soco­ti­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui ca pe o feme­ie de rând, pe ace­ea care a aflat ”har de la Dum­ne­zeu” si care este ”bine­cu­vân­ta­tă între femei” (Luca 1, 28–30)? Pen­tru care pri­ci­nă voi, sec­ta­ri­lor, sun­teti atât de împie­tri­ti si orbi la înte­le­ge­re si nu cin­sti­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui, pe care, prin Sfân­tul Duh, a mărturisit‑o Eli­sa­be­ta că este Mai­ca Dom­nu­lui si bine­cu­vân­ta­tă între femei (Luca 1, 40–43)? Dacă voi ziceti că cre­deti cele scri­se în Sfân­ta Scrip­tu­ră, apoi de ce nu pre­a­cin­sti­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui, când Scrip­tu­ra vă ara­tă că pe ea ”o vor ferici toa­te nea­mu­ri­le”, pen­tru mări­rea pe care a facut‑o Dum­ne­zeu ei (Luca 1, 48–49)?

Pen­tru care pri­ci­nă voi, sec­ta­ri­lor, si cei ase­me­nea vouă ere­tici, ati ajuns la atâ­ta întu­ne­ric de neîn­te­le­ge­re, că în loc de a cin­sti si a vene­ra pe Mai­ca Dum­ne­ze­u­lui Celui viu, voi o huli­ti, si în nebu­nia voas­tră o soco­ti­ti ca pe o feme­ie de rând? Sfân­tul Duh o ara­tă pe ea în psalmi ca pe o împă­ră­tea­să a înge­ri­lor si a toa­tă fâp­tu­ra, stând de‑a dreap­ta sca­u­nu­lui Fiu­lui ei în hainâ auri­tă si prea înfru­mu­se­ta­tă (Ps. 44, 10), iar voi, sec­ta­ri­lor, o numi­ti că este o feme­ie oare­ca­re de rând, ca toa­te feme­i­le.

Duhul Sfânt ara­tă în Sfân­ta Scrip­tu­ră că Mai­ca Dom­nu­lui va fi pome­ni­tă din neam în neam si popoa­re­le o vor lău­da pe ea în vea­cul vea­cu­lui (Ps. 44, 20–21), iar voi, bles­te­ma­ti­lor sec­tari si pro­o­roci min­ci­no­si, pe care v‑a orbit sata­na, nu voi­ti să o lău­dati si să o pre­a­cin­sti­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui. Duhul Sfânt ara­tă că toa­tă sla­va fii­cei Împă­ra­tu­lui (a Mai­cii Dom­nu­lui) este înlă­un­tru, îmbră­ca­tă cu tesă­turi de aur si prea înfru­mu­se­ta­tă (Ps. 44, 15). Prin sla­va din­lă­un­tru ara­tă că ea este căma­ra Duhu­lui Sfânt, Pre­a­cu­ra­tă, iar voi, sec­ta­ri­lor nebuni, o huli­ti pe Mai­ca Dom­nu­lui si o necin­sti­ti.

Mai­ca Dom­nu­lui este acea fecioa­ră care a năs­cut pe Ema­nu­el-Dum­ne­zeu (Isa­ia 7, 13) si voi, întu­ne­ca­ti­lor, ziceti că este o feme­ie oare­ca­re ca toa­te feme­i­le. Duhul Sfânt prin gura Pro­o­ro­cu­lui leze­chiel o ara­tă pe Mai­ca Dom­nu­lui ca ”usă încu­ia­tă”, prin care nimeni nu va tre­ce decât Dum­ne­ze­ul lui Isra­el, si după tre­ce­re, încu­ia­tă va rămâ­ne (lez. 44, 1–3), adi­că Fecioa­ră va fî îna­in­te de nas­te­re, Fecioa­ră în nas­te­re si după nas­te­re puru­rea va rămâ­ne fecioa­ră, iar voi, întu­ne­ca­ti­lor la min­te si la înte­le­ge­re, orbi­ti de sata­na, ziceti că Mai­ca Dom­nu­lui a mai avut si alti fii în afa­ră de Fiul lui Dum­ne­zeu, pe Care L‑a năs­cut.

Mai bine ar fi ca voi, toti ere­ti­cii si sec­ta­rii, să vă legati câte o pia­tră de moa­râ de gru­maji si să vă arun­cati în mare (Matei 18, 6–7; Mar­cu 9, 42; Luca 17, 1–2), decât să se smin­teas­că sufle­te­le buni­lor cres­tini cu min­ciu­ni­le si hule­le voas­tre cele dră­ces­ti si bles­te­ma­te. Cum ar fi putut oare Iosif cel drept si temă­tor de Dum­ne­zeu (Matei 1, 19) să îndrăz­neas­că a se atin­ge de Preasfân­ta Fecioa­ră după nas­te­rea lui Hris­tos, mai ales după ce el a pri­mit des­co­pe­ri­rea de la însu­si Dum­ne­zeu, prin înge­rul Său, că Cel ce S‑a zămi­slit în pân­te­ce­le Fecioa­rei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19–21) si că Cel zămi­slit din Duhul Sfânt va fi Mân­tu­i­to­rul lumii, Hris­tos (Matei 1, 21)?

Oare drep­tul si temă­to­rul de Dum­ne­zeu Iosif – căru­ia i se des­co­pe­ri­se de la Dum­ne­zeu că Fecioa­ra Maria, logod­ni­ca sa, a zămi­slit de la Duhul Sfânt si a înte­les că prin ea Dum­ne­zeu va lucra la mân­tu­i­rea nea­mu­lui ome­nesc, la zdro­bi­rea capu­lui sar­pe­lui (Fac. 3, 15) si că ea este Fecioa­ra cea pro­o­ro­ci­tă de Duhul Sfânt prin Sfân­tul Pro­o­roc Isa­ia, care va nas­te pe Ema­nu­el, Dum­ne­ze­ul si Mân­tu­i­to­rul lumii (Isa­ia 7, 14) – mai putea el cuge­ta ceva din cele ome­ne­s­ti asu­pra ei? Toc­mai de ace­ea Iosif cel drept si temă­tor de Dum­ne­zeu (Matei 1, 19) s‑a ară­tat atât de osâr­du­i­tor si ascul­tă­tor si a slu­jit cu atâ­ta oste­ne­a­lă atât Prun­cu­lui Dum­ne­zeu, de la nas­te­re la fuga în Egipt si la întoar­ce­rea de aco­lo (Luca 2, 1, 4–6; Matei 2, 13–23), pre­cum si în cei­lalti ani ai vie­tii sale, cât si Mai­cii Dom­nu­lui, pen­tru că îsi dădea desă­vâr­sit sea­ma de che­ma­rea ce o avea el de a sluji Preasfin­tei Fecioa­re, prin care Dum­ne­zeu a venit în lume cu trup, să mân­tu­ias­că nea­mul ome­nesc.

Deci, mute să fie guri­le tutu­ror ere­ti­ci­lor si ale sec­ta­ri­lor care aduc hule asu­pra Împă­ră­te­sei înge­ri­lor si a Mai­cii lui Dum­ne­zeu si asu­pra drep­tu­lui si temă­to­ru­lui de Dum­ne­zeu Iosif, în cele ce rău si nebu­ne­ste soco­tesc că a mai avut si alti fii Preasfân­ta si Pre­a­cu­ra­ta Fecioa­ră Maria, Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu, cea ”pli­nă de har” (Luca 1, 28–29).

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: