Evangelia zilei:
Cautã:

Cinstirea Maicii Domnului de cãtre ortodocsi

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Maica Domnului pictură pe sticlăBise­ri­ca Orto­do­xă înva­ță des­pre Mai­ca Dom­nu­lui cele pre­da­ni­si­te de Sfân­ta Tra­di­ție și de Sfân­ta Scrip­tu­ră, și zi de zi, o cin­steș­te în Bise­ri­ci­le sale, cerând aju­to­rul și aco­pe­rămân­tul ei. Cunos­când fap­tul că bucu­rie îi aduc doar lau­de­le care sunt pe potri­va ade­vă­ra­tei sale sla­ve, Sfin­ții Părinți și imno­gra­fii au înăl­țat rugă­ciuni fier­binți către ea și Fiul ei, pen­tru a fi învă­țați cum să o cin­steas­că. „Îngră­deș­te-mi gân­du­ri­le mele, Mân­tu­i­to­rul meu; că îndrăz­nesc a lău­da pe Pre­a­cu­ra­ta Mai­ca Ta”. «Bise­ri­ca înva­ță că Hris­tos S‑a năs­cut cu ade­vă­rat din Puru­rea Fecioa­ra Maria». Este de tre­bu­in­ță pen­tru noi să măr­tu­ri­sim că Mai­ca Dom­nu­lui este cu ade­vă­rat Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, pen­tru a nu cădea în hulă; întru­cât cei care tăgă­du­iesc fap­tul că Sfân­ta Fecioa­ră este cu ade­vă­rat Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, nu sunt cre­din­cioși, ci uce­nici ai fari­se­i­lor și ai sadu­che­i­lor».
Din Tra­di­ția noas­tră cunoaș­tem că Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu era fii­ca bătrâ­ni­lor Ioa­chim și Ana; Ioa­chim se tră­gea din spi­ța regeas­că a lui David, iar Ana din fami­lie pre­o­țeas­că. În ciu­da nea­mu­lui lor ales, erau săraci. Însă nu acest lucru îi supă­ra pe acești doi oameni plini de vir­tuți, cât fap­tul că nu aveau copii și nu puteau nădăj­dui că urma­șii lor Îl vor vedea pe Mesia. Și iată, oda­tă, fiind dis­pre­țu­iți de evrei pen­tru nero­di­rea lor, cu dure­re în suflet au înăl­țat amân­doi rugă­ciuni către Dum­ne­zeu – Ioa­chim în mun­te, unde se retră­se­se când pre­o­tul nu a voit să‑i pri­meas­că jert­fa sa la tem­plu, iar Ana în gră­di­na sa, plân­gân­du-și ster­pi­ciu­nea – aco­lo li s‑a ară­tat un înger care le‑a făcut cunos­cut fap­tul că vor naș­te o fii­că. Plini de bucu­rie, au făgă­du­it să închi­ne copi­lul lui Dum­ne­zeu.

Pes­te nouă luni li s‑a năs­cut o fii­că, cu nume­le Maria, care încă de la o vâr­stă fra­ge­dă, a ară­tat cele mai mari vir­tuți. Când avea trei ani, părin­ții săi, pli­nin­du-și făgă­du­in­ța, au condus‑o cu alai pe micu­ța Maria în Tem­plul din Ieru­sa­lim. A urcat scă­ri­le îna­l­te și, prin des­co­pe­ri­re de la Dum­ne­zeu, a fost con­du­să în Sfân­ta Sfin­te­lor, de către Arhi­e­re­ul care a întâmpinat‑o. A adus cu sine harul lui Dum­ne­zeu ce se odih­nea asu­pra ei, în tem­plul care până atunci era fără de har. S‑a sta­bi­lit în adă­pos­tul pen­tru fecioa­re aflat în tem­plu. Dăru­ia atât de mult timp rugă­ciu­nii în Sfân­ta Sfin­te­lor, încât se poa­te spu­ne că tră­ia numai în rugă­ciu­ne. Fiind împo­do­bi­tă cu toa­te vir­tu­ți­le, a ară­tat o via­ță deo­se­bit de cura­tă. Era sme­ri­tă și ascul­tă­toa­re față de toți, nu a jig­nit vreo­da­tă pe cine­va, nu a spus vreo­da­tă cui­va vre­un cuvânt aspru, era blân­dă către toți și nu a pri­mit nici­o­da­tă vre­un gând necu­rat.

«În ciu­da vie­ții cin­sti­te și fără de pri­ha­nă pe care o tră­ia Mai­ca Dom­nu­lui, păca­tul și moar­tea și-au făcut și ele apa­ri­ția în fața ei. N‑au putut să nu se ara­te. Aceas­ta este învă­ță­tu­ra corec­tă și cre­din­cioa­să a Bise­ri­cii Orto­do­xe în legă­tu­ră cu Mai­ca Dom­nu­lui, în ceea ce pri­veș­te păca­tul stră­mo­șesc și moar­tea».

Era stră­i­nă de ori­ce căde­re pro­ve­ni­tă din păcat, dar «nu era stră­i­nă de ispi­te­le păcă­toa­se». Doar Dum­ne­zeu este fără de păcat, în timp ce omul va avea întot­dea­u­na înlă­un­trul său ceva care va tre­bui îndrep­tat și desă­vâr­șit, pen­tru a se împlini porun­ca lui Dum­ne­zeu: „Fiţi sfinţi, că Eu, Dom­nul Dum­ne­ze­ul vos­tru, sunt sfânt”. Cu cât mai curat și desă­vâr­șit este cine­va, cu atât mai mult ia sea­ma la nede­să­vâr­și­ri­le sale și se con­si­de­ră pe sine însuși din ce în ce mai nevred­nic.

Fecioa­ra, afi­e­ro­sin­du-se întru totul lui Dum­ne­zeu, deși nu a con­sim­țit să pri­meas­că vre­un imbold spre păcat, a sim­țit nepu­tin­ța firii ome­nești mult mai mult decât alții, și își dorea cu ardoa­re veni­rea Mân­tu­i­to­ru­lui. În sme­re­nia sa, se con­si­de­ra nevred­ni­că chiar de a o sluji pe Fecioa­ra care Îl va pur­ta în pân­te­ce. Pen­tru a nu lăsa nimic să o aba­tă de la rugă­ciu­ne și trezvie, Maria i‑a făgă­du­it lui Dum­ne­zeu să nu se mări­te, ast­fel încât să‑I pla­că doar Lui în întrea­ga sa via­ță. Era logo­di­tă cu bătrâ­nul Iosif. Când vâr­sta nu i‑a mai îngă­du­it să mai rămâ­nă în tem­plu, s‑a sta­bi­lit în casa lui din Naza­ret. Aici Fecioa­ra a încu­vi­in­țat cele spu­se de Arhan­ghe­lul Gavri­il, care i‑a adus ves­tea îmbu­cu­ră­toa­re a naș­te­rii din ea a Fiu­lui Celui Prea­î­na­lt: „Bucu­ră-te, ceea ce ești pli­nă de har, Dom­nul este cu tine. Bine­cu­vân­ta­tă ești tu între femei. (…) Duhul Sfânt Se va pogo­rî pes­te tine și pute­rea Celui Prea­î­na­lt te va umbri; pen­tru ace­ea și Sfân­tul care Se va naș­te din tine Fiul lui Dum­ne­zeu se va che­ma”. Maria a pri­mit îmbu­cu­ră­toa­rea ves­te înge­reas­că cu sme­re­nie și cu supu­ne­re. «Atunci Cuvân­tul, într-un mod cunos­cut Lui, S‑a pogorât, și pre­cum El Însuși a voit, a venit la Maria și S‑a sălă­ș­lu­it într-însa. «Pre­cum ful­ge­rul lumi­nea­ză ceea ce este ascuns, așa și Hris­tos cură­țeș­te ceea ce este ascuns în firea lucru­ri­lor. A curățit‑o și pe Maria, iar mai apoi S‑a năs­cut, pen­tru a ară­ta că, aco­lo unde este Hris­tos, este de față cură­ția în toa­tă pute­rea sa. A curățit‑o pe Fecioa­ra, pregătind‑o prin Duhul Sfânt, și atunci, pân­te­ce­le ei, cură­țit fiind, L‑a zămi­slit. A curățit‑o pe Fecioa­ră când a rămas nea­tin­să, întru­cât deși a năs­cut, a lăsat‑o Fecioa­ră. Nu spun că Maria a deve­nit nemu­ri­toa­re, ci că, lumi­na­tă fiind prin har, nu a mai fost supă­ra­tă de dorin­țe păcă­toa­se». «Lumi­na a locu­it într-însa, i‑a cură­țit min­tea, a sfin­țit Fecio­ria ei». «Pe cea care era cura­tă după rațiu­nea ome­neas­că, El a făcut‑o cura­tă după har».

Maria nu a spus nimă­nui de apa­ri­ția înge­ru­lui, dar înge­rul însuși i‑a des­co­pe­rit lui Iosif zămi­sli­rea minu­na­tă a Mari­ei de la Duhul Sfânt, iar după naș­te­rea lui Hris­tos, cu o mul­ți­me de cete înge­rești, le‑a ves­tit și păs­to­ri­lor. Păs­to­rii, venind să se închi­ne Celui Nou-Năs­cut, au spus că au auzit de El. După ce pur­ta­se în tăce­re bănu­ia­la arun­ca­tă asu­pra ei, Maria a ascul­tat și de aceas­tă dată în tăce­re și a păs­trat în ini­ma sa cuvin­te­le des­pre măre­ția Fiu­lui ei. Patru­zeci de zile mai târ­ziu a auzit rugă­ciu­nea de slă­vi­re făcu­tă de Sime­on și pro­fe­ția des­pre sabia care va tre­ce prin sufle­tul său. Mai apoi a văzut că Iisus spo­rea cu înțe­lep­ciu­nea, L‑a auzit la vâr­sta de doi­spre­ze­ce ani învă­țând în tem­plu, și toa­te le‑a păs­trat în ini­ma sa.

Deși era pli­nă de har, nu înțe­le­se­se încă în ce va con­sta lucra­rea mân­tu­i­toa­re și măre­ția Fiu­lui ei. Înțe­le­ge­rea pe care o aveau evre­ii asu­pra lui Mesia îi era cunos­cu­tă, iar sim­ță­min­te firești o făceau să se neli­niș­teas­că pen­tru El, ocrotindu‑L de lucrări și peri­co­le care puteau părea exa­ge­ra­te. Drept urma­re, la înce­put L‑a ocro­tit pe Fiul ei fără să-și dea sea­ma, lucru care L‑a făcut pe Aces­ta să ara­te că rude­nia duhov­ni­ceas­că este supe­ri­oa­ră celei tru­pești. «Se neli­niș­tea desi­gur pen­tru cin­stea Mamei Sale, dar mai mult decât aceas­ta, pen­tru mân­tu­i­rea sufle­tu­lui ei și mân­tu­i­rea oame­ni­lor, pen­tru care Se îmbră­ca­se cu trup». Mai­ca Dom­nu­lui a înțe­les acest lucru, a ascul­tat cuvân­tul lui Dum­ne­zeu și l‑a păzit. Ca niciun alt om, a avut ace­leași sim­ță­min­te cu Hris­tos; a pur­tat fără câr­ti­re dure­rea de mamă atunci când L‑a văzut pe Fiul ei că este pri­go­nit și că sufe­ră, a fost cuprin­să de mul­tă bucu­rie în ziua Învi­e­rii, şi s‑a îmbră­cat în ziua Cinci­ze­ci­mii cu „pute­re de sus”. Duhul Sfânt care se pogorâ­se pes­te ea, o învă­ța­se toa­te, și „a condus‑o la tot ade­vă­rul”. Fiind lumi­na­tă, a înce­put să lucre­ze cu tot mai mul­tă râv­nă pen­tru a înfăp­tui ceea ce auzi­se de la Fiul ei și Mân­tu­i­to­rul, așa încât să se suie la El și să fie împre­u­nă cu El.

Sfâr­și­tul vie­ții pămân­tești a Preasfin­tei Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu a fost înce­pu­tul mări­rii ei. «Fiind împo­do­bi­tă cu dum­ne­ze­ias­ca sla­vă», șade și va ședea și în Ziua Jude­că­ții de Apoi și în vea­cul vii­tor, de‑a dreap­ta tro­nu­lui Fiu­lui ei. Împă­ră­țeș­te împre­u­nă cu El și are îndrăz­ne­a­lă către El ca Mai­că a Sa după trup și ca una ce este de un duh cu El, ca una ce a făcut voia lui Dum­ne­zeu și i‑a învă­țat pe alții. Milos­ti­vă și pli­nă de dra­gos­te, își ara­tă dra­gos­tea sa Fiu­lui ei și Dum­ne­zeu, din dra­gos­te pen­tru nea­mul ome­nesc. Mij­lo­ceș­te pen­tru aces­ta în fața celui Milos­tiv și îngri­jin­du-se de lume, îi aju­tă pe oameni.

Tre­când prin toa­te gre­u­tă­ți­le vie­ții pămân­tești, Mij­lo­ci­toa­rea nea­mu­lui creș­ti­nesc vede fie­ca­re lacri­mă, ascul­tă fie­ca­re sus­pin și rugă­ciu­ne fier­bin­te adre­sa­tă ei. Mai cu sea­mă ală­tu­ri de ea sunt cei care lucrea­ză în lup­ta împo­tri­va pati­mi­lor și își doresc fier­bin­te o via­ță plă­cu­tă lui Dum­ne­zeu. Dar și în gri­ji­le pămân­tești este un aju­tor de neîn­lo­cu­it. „A tutu­ror necă­ji­ţi­lor bucu­rie şi a asu­pri­ţi­lor ocro­ti­toa­re, a săra­ci­lor hră­ni­toa­re, a stră­i­ni­lor mân­gâi­e­re, a celor învă­lui­ţi adă­pos­ti­re, a bol­na­vi­lor cer­ce­tă­toa­re, al celor nepu­tin­cioşi aco­pe­rământ şi spri­jin, toiag al orbi­lor [și al orfa­ni­lor aju­tor] tu eşti Pre­a­cu­ra­tă Mai­ca Dum­ne­ze­u­lui Celui Prea­î­na­lt”. „Nădej­dea și mij­lo­ci­rea și scă­pa­rea creș­ti­ni­lor”; „Întru rugă­ciuni nea­dor­mi­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu”, „aju­tă­toa­rea cea tare a lumii”, „ziua și noap­tea te rogi pen­tru noi și scep­tre­le con­du­că­to­ri­lor, cu rugă­ciu­ni­le tale se întă­resc”.

Min­tea nu poa­te cuprin­de, nici cuvin­te nu sunt, pen­tru a spu­ne măre­ția Celei ce s‑a năs­cut în nea­mul ome­nesc cel păcă­tos, dar care a deve­nit „mai cin­sti­tă decât heru­vi­mii și mai slă­vi­tă fără de ase­mă­na­re decât sera­fi­mii”.

Sur­sa: Sf. Ioan Maxi­mo­vici, «Cin­sti­rea Mai­cii Dom­nu­lui în Bise­ri­ca Orto­do­xă»,
Ed. Myri­o­bi­blos, p. 83–91.

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: