Viata Sfintei Teodora din Arkadia

Sfân­ta Teo­do­ra din Arkadia

Una din cele mai necon­venţio­na­le muce­ni­cii din isto­ria Bise­ri­cii: a Sfin­tei Teo­do­ra din Vas­ta Arka­di­ei, în seco­lul al IX-lea. Nu s‑au păs­trat foar­te mul­te date des­pre via­ţa ei, iar legen­de­le care cir­cu­lă nu lămu­resc foar­te multe…

Din Sina­xa­rul sfin­tei aflăm că Sfân­ta Teo­do­ra a intrat într‑o mănăs­ti­re de călu­gări, înfă­ţi­şân­du-se drept băr­bat. Moti­vul aces­tei ale­geri, care pre­su­pu­ne nebu­nie pen­tru Hris­tos, nu se ştie. Mănăs­ti­rea era închi­na­tă Mai­cii Dom­nu­lui şi se afla lân­gă satul Monas­ti­ra­ki. Oda­tă, fiind vre­me de foa­me­te, când sfân­ta – „părin­te­le Teo­dor” – s‑a dus să facă rost de hra­nă pen­tru obş­te, a rămas pes­te noap­te în casa unor cre­ş­tini. Când, mai târ­ziu, s‑a aflat că fata gaz­dei rămă­se­se însăr­ci­na­tă – având un copil din flori, toţi au vrut să afle cine e vino­va­tul. Şi fata a dat vina pe părin­te­le Teodor.

Părin­te­le Teo­dor a fost con­dam­nat la moar­te – aceas­ta fiind atunci pedeap­sa pre­vă­zu­tă de lege pen­tru păca­tul res­pec­tiv. Sfin­tei i‑ar fi fost uşor să se dezvi­no­vă­ţeas­că, convingându‑i pe cei­la­lţi că este feme­ie. Dar s‑a gân­dit că ast­fel ar fi smin­tit lumea: ce să cau­te o feme­ie într‑o mănăs­ti­re de călu­gări? Dacă s‑ar fi apă­rat, ar fi scă­pat de pedeap­să, dar poa­te că alţii s‑ar fi înde­păr­tat de cre­dinţa în Hris­tos, smintindu-se.

Sfân­ta a pri­mit moar­te muce­ni­ceas­că. Dar, îna­in­te de a muri, s‑a rugat: „Ia-mi, Doam­ne, sufle­tul şi iartă‑i pe acu­za­to­rii mei. Te implor, cu voia Ta, să faci din tru­pul meu bise­ri­că, din sân­ge­le meu râu şi din părul meu copaci”. Şi Dum­ne­zeu i‑a ascul­tat rugă­ciu­nea. La locul de muce­ni­cie a izvorât în chip minu­nat un izvor. Iar la bise­ri­cu­ţa ridi­ca­tă în cin­stea ei s‑a întâm­plat o altă minu­ne: pe aco­pe­ri­şul bise­ri­cii au cres­cut, în mod inex­pli­ca­bil, 17 copaci, din­tre care unii sunt foar­te îna­lţi şi au o gro­si­me de un metru. Totu­şi, deşi aco­pe­ri­şul bise­ri­cu­ţei e subţi­re, rezis­tă. Cu toa­te că rădă­ci­ni­le copa­ci­lor nu au tre­cut prin tavan în inte­ri­o­rul bise­ri­cii. Oame­nii de şti­inţă care au cer­ce­tat cazul îşi măr­tu­ri­sesc nepu­tinţa de a expli­ca cum cresc copa­cii pe un aco­pe­riş subţi­re fără să se pră­bu­şeas­că biserica…

Pele­ri­nii, care vin la bise­ri­cu­ţa sfin­tei mai ales de praz­ni­cul Sfin­tei Teo­do­ra (pe 11 sep­tem­brie), rămân pur şi sim­plu uimi­ţi văzând aceas­tă minu­ne greu de con­tes­tat. E ade­vă­rat, întot­dea­u­na vor exis­ta câr­ti­tori, pen­tru care nu exis­tă minuni incon­tes­ta­bi­le – doar rău-cre­din­cioşii con­tes­tă chiar apa­ri­ţia Sfin­tei Lumini în noap­tea de Paşti la Sfân­tul Mor­mânt. Dar fiii Bise­ri­cii cred că la bise­ri­cu­ţă văd un semn dumnezeiesc…