Îndreptar pentru spovedanie (9)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

375. Prea de mul­te ori am avut obi­ce­iul de a ma lau­da si a spu­ne minciuni.

376. De mul­te ori am vor­bit cu vicle­nie si fatar­ni­cie spre a fi lau­dat de oameni.

377. De mul­te ori am lau­dat pe cei rai si lucru­ri­le lor cele rele si am vor­bit de rau pe cei buni si lucru­ri­le lor cele bune.

378. De mul­te ori am avut obi­ce­iul de a spu­ne poves­ti, de a vor­bi des­pre ispra­vi­le cele rele ale oame­ni­lor care au fost tâlhari, desfrâ­nati, betivi.

379. Am vor­bit (facut) de mul­te ori glu­me, chiar si cu cuvin­te sfinte.

380. Am râs de mul­te ori în hohot si cu glas tare, pâna la lacri­mi, prin care am dove­dit ca sunt om nebun si fara de minte.

381. De mul­te ori m‑am lau­dat cu lucru­ri­le mele, cu rude­ni­i­le si prietenii.

382. Am avut raul obi­cei de a lau­da pe altii în fata si am vor­bit de mul­te ori cu vicle­nie si lingusire.

383. Nu m‑am silit sa opresc pe altii de la vor­bi­rea de rau, de la cle­ve­ti­re, de la nedrep­ta­te si de la ori­ce fel de pacat.

384. M‑am rusi­nat si m‑am temut de a spu­ne ade­va­rul si de a mus­tra pe fata nedrep­ta­tea si hula împo­tri­va lui Dum­ne­zeu, pe care cei necre­din­cio­si si huli­tori le-au vor­bit la aratare.

385. N‑am avut taria cea buna si cu dreap­ta soco­tea­la, din care cau­za am tacut aco­lo unde era nevo­ie de a vor­bi si am vor­bit aco­lo unde era nevo­ie sa tac.

386. Sti­ind ca mul­ta vor­bi­re este sca­un al sla­vei desar­te, totu­si nu am înce­tat de la mul­ta vor­bi­re cea cu lau­da de sine si de la vor­bi­rea cea desarta.

387. Nea­vând dra­gos­te fata de aproa­pe­le, nu m‑am silit cu toa­ta pute­rea de a mân­gâia pe cei întris­tati, de a înva­ta pe cei nes­ti­u­tori si de a apa­ra pe cei nedreptatiti.

388. Din cau­za nepa­sa­rii si a cute­zan­tei de 

389. Am fost sta­pâ­nit si de aces­te patimi: uita­rea, nee­v­la­via, iuti­mea, ama­ra­ciu­nea, înfu­ri­e­rea, ura de oameni, pome­ni­rea de rau, osân­di­rea, întris­ta­rea de suflet, îndo­ia­la, lasi­ta­tea, riva­li­ta­tea, împa­ti­mi­rea, afec­tiu­nea pen­tru cele pamân­tes­ti, nebar­ba­tia, nemul­tu­mi­rea fata de Dum­ne­zeu si de oameni, câr­ti­rea, cle­ve­ti­rea, înfu­mu­ra­rea, pare­rea de sine, mila de sine, cru­ta­rea de sine, îndrep­ta­ti­rea de sine, tru­fia, îngâm­fa­rea, iubi­rea de sta­pâ­ni­re, iubi­rea de a porunci, iubi­rea de ara­ta­re, dorin­ta de a pla­cea oame­ni­lor, neru­si­na­rea, înse­la­ciu­nea, iro­nia, dupli­ci­ta­tea, îndo­ia­la, rata­ci­rea gân­du­ri­lor, iubi­rea de sla­va, iubi­rea de argint, iubi­rea de pla­ceri tru­pes­ti, iubi­rea de sine, care este mai­ca si rada­ci­na tutu­ror rautatilor.

390. De ase­me­nea, am fost sta­pâ­nit si de aces­te patimi: hula, blasfe­mie, seme­tie, împie­tri­rea ini­mii, nesu­pu­ne­re, bâr­fa, defai­ma­re, ama­gi­re, nebu­nie, neîn­frâ­na­re, nepri­ce­pe­re, nes­ti­in­ta, iesi­re din min­ti, aiu­re­a­la, sal­ba­ti­cie, toro­pe­a­la, negri­ja de cele bune, gre­sea­la de fie­ca­re cli­pa, risi­pa, zgâr­ce­nie, cunos­tin­ta min­ci­noa­sa, odih­na tru­peas­ca fara de tre­bu­in­ta, mole­sea­la, rau­ta­te, nepa­sa­re, puti­na cre­din­ta, slu­ji­rea la mul­te patimi, îna­l­ta­re, ama­gi­re, cute­zan­ta, întris­ta­re, grai­rea împo­tri­va, fatar­ni­cie, pre­fa­ca­to­rie, curi­o­zi­ta­te, învo­irea cu paca­te­le cele pati­ma­se ale sufle­tu­lui si de a sa cuge­ta­re la ele.

Pe lân­ga aces­tea mai am si alte paca­te de care nu îmi aduc amin­te sau nu îmi dau sea­ma de ele ca sunt paca­te. De toa­te aces­tea numai eu sunt vino­vat, pen­tru care îmi pare rau si din toa­ta ini­ma ma caiesc si ma voi cai. Deci, iar­ta-ma, parin­te, si canon sa-mi rân­du­ies­ti, ca de aici îna­in­te, cu aju­to­rul lui Dum­ne­zeu, cu ruga­ciu­ni­le Mai­cii Dom­nu­lui, cu ale tutu­ror Sfin­ti­lor si cu ruga­ciu­ni­le sfin­ti­ei voas­tre, vreau sa pun înce­put bun.