Evangelia zilei:

Îndreptar pentru spovedanie (8)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

337. Am fost sta­pâ­nit de racea­la si usca­ciu­nea sufle­tu­lui fata de toa­te lucru­ri­le cele bune si am stat încre­me­nit si lân­ce­zit cu tru­pul si cu sufle­tul fata de tot lucrul duhovnicesc.

338. Fiind cuprins de nesim­ti­re, de împie­tri­rea ini­mii, am pier­dut râv­na, zdro­bi­rea ini­mii si umi­lin­ta, pre­cum si ori­ce sim­ti­re a lui Dum­ne­zeu din sufle­tul meu si ast­fel, viu fiind cu tru­pul, cu sufle­tul din mine sunt mort.

339. Fiind cuprins de nesim­ti­re pen­tru paca­te­le mele, m‑am apu­cat ca sa învat pe altii.

340. Fiind sta­pâ­nit de nesim­ti­re, am mân­cat si baut prea mult, am dor­mit prea mult, am vor­bit prea mult si fara de folos.

341. De mul­te ori, fiind în bise­ri­ca, atâ­ta nesim­ti­re am avut fata de acest loc sfânt, încât am stat cu vor­be desar­te, cu dor­mi­ta­re si chiar cu glu­me si râs, ca în mij­lo­cul unui spectacol.

342. Din cau­za nesim­ti­rii si a împie­tri­rii ini­mii mele, nici­o­da­ta nu am putut sa am ade­va­ra­ta deslu­si­re a gân­du­ri­lor mele, având min­tea oar­ba la deslu­si­rea celor bune si n‑am pri­ce­put ca nesim­ti­rea este moar­tea min­tii si omorârea sufle­tu­lui mai îna­in­te de moar­tea trupului.

343. În toa­te lucru­ri­le, cuvin­te­le si gân­du­ri­le mele nu mam sâr­gu­it sa am rab­da­re si blândete.

344. Nea­vând rab­da­re si blân­de­te, m‑a sta­pâ­nit în toa­ta vre­mea iuti­mea, nerab­da­rea, ama­ra­ciu­nea, neca­zul, tul­bu­ra­rea, neli­nis­tea, nea­li­na­rea, neîn­ga­du­in­ta, rau­ta­tea si viclenia.

345. Fiind fara rab­da­re si blân­de­te, am fost strain în toa­ta vre­mea de nerau­ta­te, de sim­pli­ta­te si de nevi­no­va­tia cea cuve­ni­ta unui suflet curat.

346. Nea­vând rab­da­re si blân­de­te, am fost nemul­tu­mi­tor si câr­ti­tor la obli­ga­ti­i­le pe care le aveam.

347. Nu am avut ade­va­ra­ta cunos­tin­ta de sine, adi­ca nu am avut vede­re cla­ra si deslu­si­ta cu min­tea des­pre toa­te sla­bi­ciu­ni­le si nepu­tin­te­le mele.

348. Având min­tea întu­ne­ca­ta de pati­mi­le mele si nea­vând dreap­ta soco­tea­la, nu am putut înte­le­ge când a fost cu mine aju­to­rul lui Dum­ne­zeu, ramânând puru­rea nesim­ti­tor si nere­cu­nos­ca­tor fata de El.

349. Nea­vând dreap­ta soco­tea­la, am înce­put de mul­te ori a face lucruri mai pre­sus de pute­rea si de pri­ce­pe­rea mea si în loc de folos, m‑am ales cu pagu­ba si primejdii.

350. Nea­vând sme­re­nie si dreap­ta soco­tea­la, m‑am apu­cat une­ori a face pe das­ca­lul, tâl­cu­ind alto­ra, dupa capul meu, une­le locuri gre­le din Sfân­ta Scrip­tu­ra, înse­lân­du-ma si pe mine si pe altii.

351. M‑am len­e­vit de a ma ruga lui Dum­ne­zeu neîn­ce­tat, ziua si noaptea.

352. M‑am len­e­vit de mul­te ori a mer­ge la bise­ri­ca, lip­sind mai mult de trei Dumi­nici con­se­cu­tiv, cazând sub mare afurisenie.

353. M‑am len­e­vit de a ma ruga mai mult, uitând ca ruga­ciu­nea mul­ta duce la ruga­ciu­nea curata.

354. În tim­pul ruga­ciu­nii m‑am silit a bol­bo­ro­si mul­te cuvin­te dar nu m‑am silit sa-mi con­cen­trez aten­tia min­tii spre a înte­le­ge cele citi­te, spre sim­ti­rea lor cu ini­ma, hra­nind pe fari­se­ul cel din mine.

355. Une­ori stând la ruga­ciu­ne am avut gân­duri spur­ca­te; alte­ori am pier­dut ruga­ciu­nea prin ras­pân­di­rea la lucru­ri­le cele desar­te si nefolositoare.

356. În vre­mea ruga­ciu­nii am avut une­ori cereri nechi­b­zu­i­te catre Dum­ne­zeu si, daca dupa o vre­me nu le-am dobân­dit, m‑am întris­tat si des­cu­ra­jat de a ma mai ruga, neîn­te­le­gând ca Dum­ne­zeu are mare gri­ja de mine, de cele ce sunt spre folo­sul meu.

 

 

 

1

357. Am fost batjo­co­rit de draci în chip jal­nic, caci, sosind vre­mea de ruga­ciu­ne, m‑am apu­cat de alte tre­buri, neîn­te­le­gând ca nici o trea­ba nu este mai de folos decât rugaciunea.

358. Sti­ind ca Dum­ne­zeu cere de la om ruga­ciu­nea cura­ta, fara ima­gi­na­tie, în vre­mea ruga­ciu­nii am lasat min­tea sa-si închi­pu­ias­ca fel de fel de for­me si închipuiri.

359. Când mila Dom­nu­lui m‑a cer­ce­tat în vre­mea ruga­ciu­nii si când sufle­tul a înce­put a se ruga din ini­ma cu cuvin­te pro­prii, eu, paca­to­sul, am înce­put a cau­ta cuvin­te sub­tiri si cu mes­te­sug spre a vor­bi în ace­le momen­te sfin­te cu Dum­ne­zeu si prin aceas­ta mân­drie si pros­tie am alun­gat darul si umi­lin­ta de la tica­lo­sul meu suflet si am mâh­nit pe Prea­bu­nul Dum­ne­zeu, Care cere de la om cuvin­te sme­ri­te, sim­pli­ta­te si nevinovatie.

360. În vre­mea ruga­ciu­nii am tinut cu toa­ta taria de anu­mi­te for­me, ca pozi­tia tru­pu­lui, ple­ca­rea capu­lui, tine­rea res­pi­ra­ti­ei, iar de cele de mare nevo­ie, adi­ca de aten­tia min­tii si de sim­ti­rea ini­mii, prea putin m‑am apropiat.

361. Am avut si aceas­ta mare nechi­b­zu­in­ta ca une­ori, când m‑a cer­ce­tat mila lui Dum­ne­zeu în tim­pul ruga­ciu­nii, nu am înce­tat citi­tul pra­vi­lei, ci fiind încli­nat spre ruga­ciu­nea cea citi­ta, am citit mai depar­te psalmi si rugaciuni.

362. Une­ori am stat la ruga­ciu­ne având rau­ta­te sau tine­re de min­te de rau asu­pra celor ce m‑au supa­rat sau nedreptatit.

363. Fiind lenes si sta­pâ­nit de toa­ta mole­sea­la si nesim­ti­rea, nu am putut ajun­ge la treap­ta cea mai de sus a ruga­ciu­nii, dar cu toa­te aces­tea, une­ori, am înce­put sa visez cu gân­dul ca par­ca tot am spo­rit oare­cum si nu as fi cel mai de jos în ase­me­nea privinta.

364. În vre­mea ruga­ciu­nii, de mul­te ori, m‑am aflat dor­mi­tând cu min­tea si chiar cu tru­pul, une­ori stând de vor­ba cu gân­du­ri­le si ima­gi­ni­le care veneau de la draci si luând amin­te la ele, am râs si m‑am tul­bu­rat de alte patimi; si asa, stând cu tru­pul la ruga­ciu­ne îna­in­tea Dom­nu­lui, cu min­tea si cu sufle­tul m‑am aflat slu­jind dra­ci­lor si pati­mi­lor mele.

365. N‑am avut chi­b­zu­in­ta si dreap­ta soco­tea­la ca în vre­mea când am fost sin­gur sa ma rog cu ruga­ciu­nea cea din­la­un­tru, ci m‑am rugat cu glas tare.

366. Când cine­va m‑a rugat sa ma rog pen­tru el, eu fiind lenes, am pus moti­vul ca sunt nevred­nic si nu am voit, ascun­zân­du-mi lene­vi­rea în spa­te­le unei sme­re­nii fatarnice.

367. Alte­ori m‑am rugat pen­tru altii, si daca Dum­ne­zeu le‑a împli­nit cere­rea lor, pen­tru a lor cre­din­ta, eu m‑am mân­drit ca si cum pen­tru a mea ruga­ciu­ne s‑a facut aceas­ta, lau­dân­du-ma cu lucru strain.

368. Auzind Dum­ne­ze­ias­ca Scrip­tu­ra spu­nând ca Împa­ra­tia lui Dum­ne­zeu este înla­un­trul nos­tru, nu m‑am silit a cau­ta pe Dum­ne­zeu înla­un­trul ini­mii mele prin che­ma­rea cât mai dea­sa a Preasfân­tu­lui Sau Nume: „Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, milu­ies­te-ma pe mine, pacatosul”.

369. Am paca­tu­it foar­te mult cu lim­ba îna­in­tea lui Dum­ne­zeu, în tot felul, în tot locul si în toa­ta vremea.

370. Am osân­dit pe altii si i‑am jude­cat din ura si rautate.

371. Am cle­ve­tit si am pârât pe altii, din care cau­za ei au sufe­rit dife­ri­te neca­zuri (Ce necazuri).

372. Am omorât cin­stea alto­ra prin vor­bi­rea de rau si prin defai­ma­rea lor. 

373. Am oca­rât, am defai­mat, am cer­tat, am mus­trat, am bles­te­mat si am batjo­co­rit pe altii.

 

 

 

 

 

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: