Evangelia zilei:

Îndreptar pentru spovedanie (7)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

279. Am dus­ma­nie asu­pra aproa­pe­lui meu si nu vreau sa‑l iert.

280. În toa­ta vre­mea vie­tii mele am fost lacom la mân­ca­re si bautura.

281. M‑am sâr­gu­it în toa­ta vre­mea de a‑mi pro­cu­ra mân­ca­ruri gus­to­a­se, scum­pe si de mul­te feluri.

282. Mi-am facut pân­te­ce­le dum­ne­zeu, slujindu‑i lui si facându‑i tot­dea­u­na voia.

283. Mi-am îngra­sat tru­pul cu mân­ca­ruri si bau­turi pes­te masu­ra, din care cau­za mi-am îndo­bi­to­cit min­tea si am deve­nit lenes, trân­dav si gre­oi la lucra­rea tutu­ror fap­te­lor bune.

284. Am fost sta­pâ­nit de nesa­tu­ra­re, de câr­ti­re si nemul­tu­mi­re în tim­pul mesei.

285. Am fost iubi­tor de dul­cea­ta si mi‑a pla­cut sa beau bau­turi dulci si cu anu­mi­te condimente.

286. Fiind rob al pân­te­ce­lui, am astep­tat cu mare nerab­da­re sa vina Pas­ti­le, Cra­ci­u­nul sau alte praz­ni­ce mari spre a face dez­le­ga­re la toa­te mân­ca­ru­ri­le si bauturile.

287. Am mân­cat car­ne în sap­tamâ­na brânzei.

288. Desi am pos­tit pos­tu­ri­le, totu­si, am dat la altii mân­ca­re de frupt.

289. Din cau­za satu­ra­rii pân­te­ce­lui, mi-am facut min­tea groa­sa si mola­ti­ca, sca­zân­du-mi trezvia, aten­tia si memoria.

290. Fiind satul de tot felul de buca­te, am avut nebu­nia de a ma face das­cal si a tâl­cui alto­ra din Sfân­ta Scrip­tu­ra, uitând ca: în pân­te­ce­le plin, cunos tin­ta lui Dum­ne­zeu nu locuieste.

291. Am pos­tit cu sco­pul de a face rau vra­j­ma­si­lor mei.

292. Am pos­tit dupa a mea rân­du­ia­la si pare­re, încal­când pos­tul rân­du­it de Biserica.

293. Am pos­tit numai de mân­ca­re dar nu si de paca­te, fiind dus­ma­nos si rau.

294. În post am mers la petre­ceri, ospe­te, zile onomastice.

295. M‑am len­e­vit de a lucra toa­ta fap­ta buna prin gând, cuvânt si lucru, dupa a mea putere.

296. M‑am len­e­vit de a ma ruga lui Dum­ne­zeu în toa­ta vremea.

297. Am dor­mit prea mult si nu m‑am sâr­gu­it de a pri­ve­ghea dupa a mea putere.

298. M‑am len­e­vit de a citi Sfân­ta Scrip­tu­ra si înva­ta­tu­ri­le Sfin­ti­lor Parinti.

299. M‑am len­e­vit de a fi veghe­tor si treaz cu min­tea în fie­ca­re cli­pa, spre a nu fi luat prin sur­prin­de­re de mome­li­le cele sub­tiri ale dracilor.

300. M‑am len­e­vit de lucra­rea cea tai­ni­ca a min­tii, adi­ca de a cuge­ta cât mai des la moar­te, la Jude­ca­ta de apoi, la Rai si iad, pre­cum si la alte cuge­tari duhov­ni­ces­ti si zidi­toa­re de suflet.

301. Am fost sta­pâ­nit de mole­sea­la tru­pu­lui, paru­ta nepu­tin­ta a tru­pu­lui si trândavie.

302. Din lene­vie nu m‑am oste­nit a face meta­ni­i­le si închi­na­ciu­ni­le cum trebuie.

303. De mul­te ori lenea mea de a ma ruga lui Dum­ne­zeu am acoperit‑o cu une­le pri­cini paru­te a fi folositoare.

304. M‑am len­e­vit de a aju­ta pe fra­te­le meu cazut în îndo­ia­la, deznadejde.

305. Sea­ra, din pri­ci­na obo­se­lii, m‑am cul­cat fara ruga­ciu­ne, iar dimi­ne­a­ta, din pri­ci­na gra­bei, am ple­cat la acti­vi­ta­ti­le mele fara a‑mi face ruga­ciu­nea, soco­tind ca am aceas­ta înga­du­in­ta din pri­ci­na împre­ju­ra­ri­lor. M‑am len­e­vit sa‑I mul­tu­mesc lui Dum­ne­zeu pen­tru toa­te, astep­tând sa-mi vina cele de tre­bu­in­ta fara oste­ne­a­la mea de a ma ruga si a multumi.

 

 

 

1

306. Din lene am lasat sa se stri­ce icoa­ne­le si alte podoa­be sfinte.

307. Mi‑a fost lene sa-mi cer­ce­tez cu de-ama­nun­tul paca­te­le mele, când a tre­bu­it sa ma mar­tu­ri­sesc, si din aceas­ta pri­ci­na m‑am împar­ta­sit cu nevrednicie.

308. M‑am len­e­vit sa-mi aprind can­de­la sau lumâ­na­rea, sa înge­nun­chez cu amân­doi genun­chii în vre­mea rugaciunii.

309. Mi-am încu­ra­jat lenea zicând, ca m‑as ruga mai mult daca as fi calu­gar, dar asa, fiind în lume, nu este cu putinta.

310. M‑am len­e­vit a che­ma pre­o­tul sa faca aghias­ma, Sfân­tul Maslu, sau alte slu­j­be, la vre­me potrivita.

311. Nu am facut sfes­ta­nie în casa noua; n‑am sfin­tit fân­tâ­na si vase­le cele spurcate.

312. Din lene si nepa­sa­re m‑am len­e­vit de a ma spo­ve­di la vre­me de ispi­ta si când am facut paca­te gre­le; am umblat din duhov­nic în duhov­nic, cau­tând pe cel mai înga­du­i­tor, pen­tru a nu mi se da canon potri­vit cu paca­te­le mele cele grele.

313. Din cau­za lene­vi­rii si a trân­da­vi­ei nu am voit sa lucrez dupa a mea pute­re fap­te­le cele bune pe care as fi putut sa le fac cu lucrul.

314. Am fost lenes, mola­tec si nepa­sa­tor de a aju­ta în ori­ce chip pe altii care se aflau în pri­mej­die tru­peas­ca sau duhovniceasca.

315. Am putut dar nu am vrut sa împie­dic pe aproa­pe­le de a paca­tui (Caz concret).

316. Nu m‑am rugat pen­tru aproa­pe­le si pen­tru toa­ta lumea.

317. Nu am mân­gâi­at pe cei întristati.

318. M‑am împar­ta­sit fiind supa­rat si învrajbit.

319. Nu am pus cuvânt bun si de garan­tie pen­tru cei care îi sti­am vrednici.

320. Nu am satu­rat pe cei flamânzi.

321. Nu am dat sa bea celui însetat.

322. Nu am îmbra­cat pe cel gol.

323. Nu am cer­ce­tat pe cel bol­nav, pe cel din închisoare.

324. Nu am pri­mit pe cel strain.

325. Nu am îngro­pat pe cel mort.

326. Nu m‑am oste­nit sa cunosc dog­me­le, înva­ta­tu­ri­le si rân­du­ie­li­le credintei.

327. Nu am avut dra­gos­te sa‑L cunosc pe Dum­ne­zeu din fru­mu­se­ti­le natu­rii si din tot ce ne înconjoara.

328. Nu m‑am oste­nit sa patrund mai adânc Cre­zul si cre­din­ta Ortodoxa.

329. În necaz, ispi­te, pagu­be, sufe­rin­te, mi-am pier­dut nadej­dea în Dum­ne­zeu ca ma poa­te ajuta.

330. Când am paca­tu­it greu, mi-am pier­dut nadej­dea în Dum­ne­zeu, zicând ca nu ma va ier­ta nici­o­da­ta si ca nu ma pot mân­tui nici­o­da­ta, cazând în dezn­a­dej­de si facând voia satanei.

331. Nu m‑am oste­nit sa aprind în sufle­tul meu focul sfin­tei dragoste.

332. Nu m‑am silit sa câs­tig vir­tu­ti­le dra­gos­tei cres­ti­ne în lega­tu­ra cu Dum­ne­zeu si cu aproapele.

333. Nu am tinut sea­ma de sme­re­nie si rab dare, prin care se învin­ge raul si se câs­ti­ga virtutea.

334. În toa­ta vre­mea vie­tii mele am fost sta­pâ­nit de nes­ti­in­ta, de nesim­ti­re si împie­tri­rea inimii.

335. Din cau­za nesim­ti­rii mele, în toa­ta vre­mea m‑a sta­pâ­nit uita­rea, lenea, nepa­sa­rea, dezn­a­dej­dea, nee­v­la­via si nefri­ca de Dumnezeu.

336. Din cau­za nesim­ti­rii ini­mii mele am trait ca si cum nu as mai muri vreo­da­ta, ca si cum nu as avea de dat sea­ma îna­in­tea lui Dum­ne­zeu pen­tru toa­te fap­te­le mele.

 

 

 

 

 

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: