Evangelia zilei:

Îndreptar pentru spovedanie (6)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

229. M‑am mân­drit cu sara­cia, cu hai­ne­le modes­te, cu pos­tul, cu sla­bi­ciu­nea tru­pu­lui, cu vise­le si vede­ni­i­le pe care pre­tind ca le-am avut.

230. M‑am rugat cu glas tare sau am cân­tat mai tare decât altii ca sa fiu auzit si laudat.

231. Am dat milos­te­nii la saraci, în vazul lumii, ca sa fiu lau­dat, mân­drin­du-ma prin aceasta.

232. Din mân­drie si sla­va desar­ta am intrat în Sfân­tul Altar. Fiind para­cli­ser, m‑am atins de Sfân­ta Masa si de alte obiec­te sfin­ti­te (de ce anu­me). Ca feme­ie, la îndem­nul pre­o­tu­lui, am intrat în Sfân­tul Altar si am facut cura­te­nie; m‑am atins de Sfân­ta Masa sau de alte obiec­te sfintite.

233. Din mân­drie am isco­dit des­pre casa si boga­tia alto­ra; am ascul­tat pe la feres­tre si am vrut sa stiu cum vie­tu­iesc, pân­dind tot ce fac. Am vrut sa stiu sta­rea duhov­ni­ceas­ca a fra­te­lui meu, ispitindu‑l prin tot felul de întrebari.

234. Am cau­tat sa ma tin dupa moda lumeas­ca, fara a tine sea­ma de ce-mi este folo­si­tor si îngaduit.

235. M‑am tru­fit si seme­tit; am fost min­ci­nos si laudaros.

236. Am fost fatar­nic si mi‑a pla­cut mult sa fiu cin­stit si lau­dat de oameni.

237. Am paca­tu­it cu iubi­rea de sine, cu pare­rea de sine, cu sim­ti­rea de sine, cu bizu­i­rea pe sine si cu tru­fa­sa încre­de­re în sine.

238. Am paca­tu­it foar­te mult cu rân­du­ia­la de sine, adi­ca mi‑a pla­cut sa umblu dupa voia mea si am urât
supu­ne­rea si taie­rea voii.

239. Am fost sta­pâ­nit în toa­ta vre­mea de duhul mul­tu­mi­rii de sine, adi­ca am fost mul­tu­mit cu sta­rea si ase­za­rea mea sufle­teas­ca, soco­tind ca nu sunt ca cei­lalti oameni.

240. N‑am avut ade­va­ra­ta cunos­tin­ta de sine, ade­va­ra­ta mus­tra­re de sine, fiind sta­pâ­nit în toa­ta vre­mea de îngâm­fa­rea de sine si pre­tu­i­rea de sine.

241. Am fost sta­pâ­nit în min­te si cuvânt de duhul îndrep­ta­ti­rii de sine. Am vrut si mi‑a pla­cut sa am întot­dea­u­na drep­tat e, sa nu fiu con­tra­zis, sa vor­besc mult si sa fiu ascul­tat de ceilalti.

242. Am fost sta­pâ­nit de trâm­bi­ta­rea de sine, adi­ca am spus alto­ra ispra­vi­le mele cele paru­te bune.

243. Am hra­nit în toa­ta vre­mea pe fari­se­ul meu cel din­la­un­tru cu închi­pu­i­rea de sine si cu aratarea.

244. Fiind sta­pâ­nit de mân­drie si înca­pa­tâ­na­re, am vor­bit împo­tri­va fata de cei mai mari.

245. Fiind mân­dru si semet, am urât pe cei ce m‑au mus­trat si am iubit pe cei ce m‑au laudat.

246. M‑am mân­drit si m‑am lau­dat cu cele patru feluri de buna­tati: cu cele fires­ti, cu cele câs­ti­ga­te, cu cele din întâm­pla­re si cu cele câs­ti­ga­te prin nevo­in­te (duhov­ni­ces­ti).

247. Având une­le buna­tati duhov­ni­ces­ti, n‑am recu­nos­cut ca le am de la Dumnezeu.

248. Am recu­nos­cut ca am une­le buna­tati de la Dum­ne­zeu, însa nu am recu­nos­cut ca le am în dar, ci fiind­ca mi s‑ar cuve­ni, soco­tin­du-ma vred­nic de ele.

249. Am soco­tit ca am une­le buna­tati duhov­ni­ces­ti pe care nici­o­da­ta nu le-am avut.

250. Am defai­mat legi­le cano­ni­ce si litur­gi­ce pe care le-au rân­du­it Sfi ntii Parin­ti în Bise­ri­ca si nu am voit sa ma supun întru toa­te pre­da­ni­i­lor Bisericii.

251. Am fost robit si sta­pâ­nit de defai­ma­rea ascul­ta­rii, de isco­di­re, de înse­la­rea cu min­tea, de tru­fie, de sla­va desar­ta, de lau­da, de îna­l­ta­rea cu min­tea, de pre­ge­ta­rea cea fatar­ni­ca, de voia libe­ra, de deprin­de­rea pacatului.

 

 

 

1

252. Am paca­tu­it îna­in­tea lui Dum­ne­zeu cu gân­dul de hula, de necre­din­ta, de înca­pa­tâ­na­re, de îngâm­fa­re, de neîn­frâ­na­re, de iubi­rea de sta­pâ­ni­re si de alte­le ase­me­nea acestora.

253. M‑am mân­drit ca eu as fi fecio­rel­nic cu tru­pul, defai­mând în min­tea mea pe cei ce au pacatuit.

254. N‑am iubit nici­o­da­ta în via­ta mea de a fi oca­rât, defai­mat, necin­stit de altii si neba­gat în seama.

255. Nu m‑am silit a cur­ma din min­tea mea vicle­su­gu­ri­le cele gân­di­te ale sla­vei desar­te; nu m‑am silit a face ceva îna­in­tea oame­ni­lor ca sa fiu defai­mat de catre ei.

256. Am avut întot­dea­u­na via­ta mea fatar­ni­ca, pli­na de pre­fa­ca­to­rie, si fiind eu înla­un­tru plin de rani­le con­sti­in­tei si urâ­ciu­nea paca­te­lor mele, pe dina­fa­ra m‑am ara­tat mor­mânt varu­it prin cuvi­o­sia si fatar­ni­cia mea, prin care am vânat sla­va si lau­da de la oame­nii cei nei­scu­si­ti care nu au cunos­cut vicle­ni­i­le mele.

257. M‑am laco­mit la avutii.

258. Am fost zgâr­cit si împie­trit cu inima.

259. Nu m‑a inte­re­sat sara­cia si lip­su­ri­le altora.

260. Sunt nesa­ti­os, viclean si nedrept, însu­sin­du-mi bunuri strai­ne pen­tru a ma îmbogati.

261. Am strâns bani sau ave­re prin vicle­sug sau prin cer­se­to­rie, spre a ma îmbogati.

262. Am fost gra­b­nic a lua si zabav­nic a da.

263. Am dat milos­te­nii cu îndo­ia­la si cu zgâr­ce­nie, oca­rând pe cei caro­ra le-am dat.

264. Nu m‑am gân­dit la via­ta ves­ni­ca, dân­du-mi milos­te­nie pen­tru sufle­tul meu, ci am soco­tit ca o sa-mi dea altii, dupa ple­ca­rea mea din aceas­ta lume.

265. Pen­tru zgâr­ce­nia mea nu am dat slu­j­be la Bise­ri­ca pen­tru rapo­sa­tii mei si pen­tru usu­ra­rea paca­te­lor mele.

266. Am cle­ve­tit, am sop­tit la ure­che cuvin­te des­pre altii, sau am facut semn cu mâna, ara­tând pe altii si vorbindu‑i de rau.

267. Am zavis­tu­it (invi­di­at) pe altul pen­tru bunas­ta­rea lui si m‑am bucu­rat pen­tru neca­zu­ri­le lui.

268. Nu mi-am repa­rat gre­sea­la, când am nedrep­ta­tit pe aproa­pe­le, nici nu am cerut iertare.

269. Din pri­ci­na invi­di­ei nu am ras­puns la salut, nici nu am salu­tat pe cei ce erau mai capa­bili sau mai înzes­trati cu daru­ri­le decât mine.

270. Din pri­ci­na zavis­ti­ei mi-am umplut sufle­tul de patimi si ciu­da, întunecându‑l cu mul­te paca­te grele.

271. Sunt foar­te dus­ma­nos si rau; nu am recu­nos­tin­ta fata de cei ce-mi fac bine; tin min­te raul, batjo­co­resc pe aproa­pe­le si ma bucur când altii sunt batjocoriti.

272. Am poves­tit alto­ra gre­sea­la aproa­pe­lui si am încar­cat si mai mult paca­te­le lui.

273. M‑am iutit si m‑am mâni­at de foar­te mul­te ori în via­ta mea, cu motiv si fara motiv.

274. Din cau­za mâni­ei care m‑a sta­pâ­nit mi-am pier­dut rab­da­rea si pacea min­tii si a inimii.

275. Nu am avut râv­na sfân­ta si nu m‑am împo­tri­vit celor ce au cal­cat si batjo­co­rit legi­le cano­ni­ce ale Bise­ri­cii lui Hristos.

276. Din cau­za mân­dri­ei si a lene­vi­rii mele am deve­nit nesim­ti­tor si îm pie­trit la ini­ma si n‑am avut umi­lin­ta si lacri­mi spre a stin­ge la vre­me de nevo­ie focul mâni­ei si al iutimii.

277. De mul­te ori, în tim­pul ruga­ciu­nii, mi-am amin­tit cu ura si cu mânie fata celui care m‑a supa­rat si am urzit în min­te gân­dul de razbunare.

278. Fiind sta­pâ­nit de mânie am tinut min­te raul asu­pra altora.

 

 

 

 

 

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: