Îndreptar pentru spovedanie (5)

Mări­mea textului:
Mic | Mare

174. Am luat dobân­da (inclu­siv cei de la casa de ama­net), mita sau alte daruri.

175. Am nedrep­ta­tit pe aproa­pe­le, tinând sea­ma de îmbra­ca­min­te, ave­re sau pozi­tia sa soci­a­la, neso­co­tind drep­ta­tea lega­la, cau­tând si folo­sul meu.

176. M‑am mâh­nit pen­tru sara­cia mea mate­ri­a­la, tul­bu­rân­du-ma foar­te tare si am dorit sa ma îmbogatesc.

177. Am furat de la cei din fami­lie, de la stat, de unde am lucrat si nu am întors cele furate.

178. M‑am por­nit cu ura împo­tri­va celor ce m‑au furat sau pagu­bit, dându‑i în jude­ca­ta, batându‑i sau facân­du­le alt rau.

179. Am pagu­bit pe aproa­pe­le de cin­ste, de meri­te, de func­tie si de locul sau mai bun.

180. Am gasit lucruri fura­te si sti­ind ale cui sunt nu le-am îna­po­iat, pas­trân­du-le pen­tru mine.

181. Am tai­nu­it lucruri împru­mu­ta­te sau date spre pas­tra­re, neîn­du­rân­du-ma a le îna­po­ia; am pas trat în
casa lucruri fura­te, am cum­pa­rat lucruri care am sti­ut ca sunt furate.

182. Am jefu­it ave­ri­le mor­ti­lor, mormintele.

183. Nu am res­pec­tat faga­du­in­ta data de a face paras­ta­se, litur­ghii sau praz­ni­ce dupa moar­tea parin­ti­lor sau a celor care m‑au rugat si le-am promis.

184. Am luat de la Bise­ri­ca lucruri, bani, lumâ­nari, unt­de­lemn, icoa­ne etc. si nu le-am îna­po­iat. Am fost cu rau­ta­te asu­pra Bise­ri­cii sau manas­ti­rii, zicând ca au prea mult.

185. Am rapit cu sila, cu min­ciuni, jura­min­te fal­se sau prin jude­ca­ta pamân­tul aproa­pe­lui meu.

186. Am sfa­tu­it pe altii sa fure, sa faca rau, ajutându‑i si eu la aces­tea; i‑am ascuns în casa mea.

187. Nu mi-am res­pec­tat nici con­trac­tul, nici faga­du­in­ta facu­ta aproapelui.

188. Nu am lucrat dupa pute­rea mea la locul de mun­ca, nefa­cân­du-mi datoria.

189. Nu mi-am pla­tit dato­ri­i­le fata de stat; am facut decla­ra­tii fal­se, înse­lând statul.

190. Având posi­bi­li­ta­tea sa înla­tur pagu­be­le aproa­pe­lui, nu l‑am ajutat.

191. Am furat în gru­puri, îngro­zind lumea.

192. Am banu­it, am napas­tu­it, am pedep­sit pe altii, pen­tru pier­de­rea avu­tu­lui meu.

193. Am facut vra­j­ba între mireni sau (si) cle­rici, pro­vo­când tulburare.

194. Am mar­tu­ri­sit strâmb asu­pra aproa­pe­lui în fata oame­ni­lor, aducându‑i ast­fel necin­ste, înjosindu‑l, pricinuindu‑i pagu­bi­re sufle­teas­ca sau mate­ri­a­la, neca­zuri si suferinte.

195. Nu am tinut sea­ma de dato­ria de a fi sin­cer, ci am grait min­ciuni de tot felul.

196. Am min­tit de fri­ca sa nu pati­mesc ceva rau, fiind amenintat.

197. La jude­ca­ta am dat bani sau alte bunuri ca sa-mi mic­so­re­ze pedeapsa.

198. Am stat la îndo­ia­la sa spun adevarul.

199. Am fost nesta­tor­nic în cuvân­tul dat, în cre­din­ta si faga­du­in­ta, min­tind pe altii si pagu­bin­du-mi sufletul.

200. Am vor­bit cu doua înte­le­suri; am vor­bit alt­fel de cum am gân­dit, cazând în fatarnicie.

201. Am fost lin­gu­si­tor cu fatar­ni­cii, cu sar­la­ta­nii, cu oame­nii mari si cu mincinosii.

202. Am min­tit în fata jude­ca­to­ri­lor ca pârât, ca incul­pat sau ca martor.

203. Am min­tit la mar­tu­ri­si­re, de rusi­ne, din tea­ma de a dezva­lui une­le însu­siri rele ale mele sau une­le paca­te rusinoase.

204. M‑am lau­dat, m‑am îna­l­tat cu gândul. 

206. Am obi­ce­iuri rele si din mân­drie nu le parasesc.

207. Sunt înca­pa­tâ­nat, nesu­pus, ambi­ti­os si mân­dru în comportare.

208. Sunt orgo­li­os, nu suport sa mi se porun­ceas­ca, sa mi se ara­te ade­va­rul sau sa fiu cri­ti­cat, desi recu­nosc ca sunt vinovat.

209. Sunt încre­zut, ma încred în bunu­ri­le lumes­ti, în oame­nii mari si ma laud cu toate.

210. Sunt îndraz­net, dori­tor de a face numai ce doresc eu, sunt batjo­co­ri­tor, obraz­nic, fals si fara de sfi­a­la; ma supar repede.

211. Sunt potri­v­nic, neas­cul­ta­tor, împie­trit, as pru si plin de mine însumi.

212. Ma mân­dresc cu podoa­be­le hai­ne­lor si cu fru­mu­se­tea lor.

213. Ma mân­dresc cu podoa­be­le casei mele, pe care am dat sume mari de bani, si cu alte desertaciuni.

214. Ma mân­dresc cu ave­re strai­na, cu rude boga­te, cu ran­guri îna­l­te în soci­e­ta­te sau cu sta­rea mea sociala.

215. Ma mân­dresc cu podoa­ba paru­lui, cu chi­pul meu fru­mos, cu sana­ta­tea, cu tine­re­tea sau cu vâr­sta îna­in­ta­ta pe care am apu­cat ‑o, cu tot ce am fru­mos si bun, uitând ca toa­te sunt de la Dumnezeu.

216. Din mân­drie si ca sa arat bine, îmi îngri­jesc cu mul­ta aten­tie parul, tenul, unghi­i­le pe care le las sa cre­as­ca, le vop­sesc, îmi rad parul de pe picioa­re, ma coa­fez, îmi vop­sesc parul, buze­le si ochii cu dife­ri­te vop­se­le, ara­tând prin aceas­ta lui Dum­ne­zeu ca nu m‑a facut asa cum trebuia.

217. Am pur­tat hai­ne fine, scum­pe, la moda si extra­va­gan­te, facând smin­tea­la celor ce ma pri­veau si cu dorin­ta de a pla­ce celor din jurul meu; m‑am îmbra­cat necu­vi­in­cios ara­tân­du-mi în felu­ri­te feluri goli­ciu­nea tru­peas­ca prin fus­te scur­te, rochii decoltate…

218. Am intrat în Sfân­ta Bise­ri­ca împo­do­bi­ta ca la para­da, facând smin­tea­la celor ce ma priveau.

219. Am stat în fata ca sa fiu vazu­ta si admirata.

220. M‑am împar­ta­sit îmbra­ca­ta necu­vi­in­cios, cu chi­pul si buze­le vop­si­te, cu capul des­co­pe­rit, cu pan­ta­loni, atin­gând înfri­co­sa­te­le Tai­ne ale lui Hris­tos, ara­tând lip­sa de evlavie.

221. Am pos­tit cu gân­dul sa sla­besc, sa fac silu­e­ta, nu din evlavie.

222. Mi-am chel­tu­it ave­rea si chiar ulti­mul ban din casa pen­tru lux si deser­ta­ciuni lumesti.

223. Am pur­tat la gât mar­ge­le, meda­li­oa­ne, cer­cei, ine­le si alte biju­te­rii ca sa atrag aten­tia si sa ma mân­dresc cu ele, fara a ma gân­di ca sunt lucruri ido­les­ti si mare urâ­ciu­ne îna­in­tea lui Dumnezeu.

224. Din mân­drie am defai­mat por­tul calu­ga­resc si pre­o­tesc, pre­cum si sara­cia sau nevo­in­te­le lor.

225. Din mân­drie am râs de paca­te­le altu­ia, dispretuindu‑l si vorbindu‑l de rau, iar pe ale mele nu leam socotit.

226. Din mân­drie am defai­mat pe cei saraci, lip­si­ti, nes­ti­u­tori, pe cei ce au gre­sit cu ceva, pe cei nepu­tin­cio­si si pe cei ce au sara­cit din anu­mi­te moti­ve sau neca­zuri, în loc sa ma rog lui Dum­ne­zeu pen­tru ei.

227. Din mân­drie m‑am soco­tit des­tept, înte­lept, talen­tat si cu mul­te calitati.

228. M‑am mân­drit si m‑am soco­tit mai pre­sus decât cei­lalti cu fru­mu­se­tea, cu sti­in­ta, cu felul de a vor­bi, cu gla­sul meu, neso­co­tind ca aces­te daruri nu sunt ale mele, ci ale lui Dum­ne­zeu, Care mi le‑a dat, si pen­tru care tre­bu­ie sa‑I multumesc.