Îndreptar la Spovedanie de Valeriu Gafencu (2)
ÎNDREPTAR LA SPOVEDANIE (Partea 2)
CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE
Mândria
Este izvorul tuturor răutăţilor sufleteşti; ea este o lăcomie spirituală
pentru care şi dracii au căzut din darul lui Dumnezeu.
- Nu eşti mândru, fălos, închipuit?
- Nu crezi prea mult în frumuseţea sau averea ta, nu te-ai mândrit cu ele?
- Cum te porţi cu cei mari?
- Nu dispreţuieşti pe nimeni?
- Stai de vorbă cu oricine?
- Nu eşti făţarnic, ipocrit (una spui, alta faci)?
- Nu te-ai lăudat prin fapte, vorbe, îmbrăcăminte?
- Nu ai vorbit ceva spre a fi lăudat?
- Nu ai clevetit pe aproapele ca să‑i înjoseşti cinstea şi vrednicia şi spre a te ridica pe tine?
- Ai răbdat ocara celui ce te‑a ocărât?
- Ai iertat pe cei ce s‑au supărat pe tine?
- Nu te-ai mândrit cu ştiinţa, cu cunoştinţele tale?
Lăcomia
Din abstract, egoismul se concretizează prin lăcomie.
Din acest punct de vedere priveşte Sf. Apostol Pavel când zice că
lăcomia este rădăcina tuturor răutăţilor.
- Nu eşti lacom la mâncare sau băutură?
- Nu vrei să strângi avere sau alte lucruri?
- În strângerea de bani nu eşti lacom, n‑ai înşelat pe aproapele tău din această cauză?
- Nu ai mâncat sau ai băut pe ascuns?
- Ai mâncat în sărbători înainte de Sf. Liturghie?
- Ai mâncat mortăciuni?
Lenea
Este lipsa de întrebuinţare a puterilor trupeşti şi sufleteşti
pe care Dumnezeu ni le‑a dăruit ca să le folosim în viaţa noastră
- Nu eşti leneş?
- Nu pierzi timpul fără să lucrezi?
- Nu te ocupi cu lucruri rele sau deşarte (gătirea trupului etc.)?
- Rugăciunea o faci regulat?
- De suflet te îngrijeşti?
- Datoria ca funcţionar, lucrător, servitor, ţi‑o faci?
- Nu obligi pe cei mai mici să facă lucrul tău?
- Nu ai căutat duhovnic mai iertător?
- Ţi-ai îndeplinit canonul?
Mânia
Se întemeiază tot pe pivotul lăcomiei.
Când omul nu-şi poate îndeplini poftele sale,
se înfurie căci este împiedicat de la scopul său cel rău.
Omul se poate mânia numai contra păcatului.
- N‑ai făcut rele în mânie, înjurături, bătăi, etc.?
- Te mânii des? Cât te ţine? Ştii că Sf. Pavel a spus: Soarele să nu apună este mânia voastră (Efeseni 4, 26) ?
- Acum eşti supărat pe cineva?
- Ai bătut pe cineva cu bâta, cu palma?
- N‑ai supărat sau mustrat pe cineva fără temei, cu răutate?
- Ai dorit răul celui ce ţi‑a făcut rău? Dar celui ce ţi‑a făcut bine?
- Nu te-ai mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât tine? Nu l‑ai invidiat? Nu-ţi pare rău?
- Nu ai vărsat sângele cuiva (în beţie)?
- Nu te-ai bătut la duel?
- Nu te-ai rugat (în mânie) să vină răul asupra vrăjmaşilor tăi?
Zgârcenia
Este materială şi spirituală.
Materială este atunci când omul nu voieşte să mângâie trupeşte pe cel sărac,
iar spirituală când nu voieşte să îndrumeze pe cel neştiutor din răutate.
- Eşti zgârcit?
- N‑ai lipsit de cele necesare pe un vecin din zgârcenie?
- Ai ajutat pe sărac?
- La masă ai chemat săraci sau bogaţi?
Ştii că Mântuitorul ne îndeamnă să chemăm la masă pe cei ce nu ne pot chema înapoi.
- Nu vinzi prea scump?
- Nu înşeli?
- Nu-ţi pare rău că ai făcut vreun bine?
- Nu cumva mănânci puţin, te îmbraci prost (pe tine şi pe ai tăi) spre a te îmbogăţi?
- Nu cumva nu te îngrijeşti de sănătatea alor tăi, copii, soţie, părinţi, fraţi, spre a nu cheltui bani?
Invidia (cearta sau pizma)
Când cel furios nu poate birui cu mânia lui piedicile care i se opun,
şi neputând să facă altceva, se îndulceşte cu inima în patima invidiei,
ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui şi să se înalţe el.
- Eşti certat cu cineva?
- Îţi place să te cerţi?
- Urăşti pe cineva?
- Batjocoreşti?
- Sfaturi viclene dai?
- Acum ai pe cineva invidie?
- Vorbeşti cu toată lumea?
- Ai poreclit pe cineva?
- Nu ai băgat vrajbă între fraţi?
- Nu porţi pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?
Desfrânarea (Curvia)
Este tot o lăcomie, dar nu de ordin material sau spiritual, ci de ordin sentimental.
Păcatul curviei, ca nici un alt păcat, se face în trup.
Trupul e templul Duhului Sfânt.
(Poţi face desfrânare privind sau auzind lucruri care te-ar face să păcătuieşti.
Chiar mâncând, dormind prea mult, vorbind etc.)
- Ai căzut în curvie?
- Dar preacurvie?
- Nu cumva îţi place să vezi sau să citeşti cărţi care te fac să păcătuieşti cu gândul, nu cumva îţi place să asculţi sau să vorbeşti vorbe porcoase sau de ruşine? Să ştii că Sf. Pavel ne spune să nu se audă din gura noastră nici vorbe spurcate sau porcoase, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase, nici vorbe nechibzuite.
- Nu cumva îţi place să vorbeşti cu rost sau fără rost?
- Nu te stăpâneşte nici o patimă?
- Nu mănânci sau dormi prea mult? Ştii că tot Sf. Pavel a spus: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos(1 Cor 6, 12).
- Nu ai în casă tablouri cu chipuri goale? Nu le priveşti cu patimă?
- N‑ai curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşe)?
- N‑ai pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării?
- N‑ai vrut să vezi părţile ruşinoase ale corpului?
PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER
A. Uciderea cu voie
- Ai ucis pe cineva?
- Ai căutat să ucizi?
- Vrei să ucizi pe cineva?
- Vrei să te răzbuni luând viaţa cuiva?
- Ai bătut pe cineva?
- Ai certat, ai ameninţat pe cineva?
- Sodomia (împreunare împotriva firii)
- Bărbat cu bărbat sau orice fel de animal?
- Bărbat cu femeie împotriva firii?
- Onania. Ai făcut onanie?
- Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori
- Ai oprit pensiile sau salariile? Din orice motiv, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive?
- Reţineri parţiale sau nedrepte ai făcut?
- Ai plătit totdeauna pentru ceea ce ţi-au lucrat alţii?
- Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizilor şi neputincioşilor
- N‑ai bătut copiii, bătrânii sau orfanii?
- Nu ţi-ai bătut joc de ei?
- N‑ai asuprit pe cel mai mic decât tine?
- N‑ai râs de ologi sau neputincioşi?
- Nu i‑ai necăjit?
- Nu cumva ai avut datoria să‑i ajuţi şi nu i‑ai ajutat?
- Pe cei ce nu ai avut datoria i‑ai ajutat sau ai trecut pe lângă ei ca preotul şi levitul din Evanghelia cu Samariteanul milostiv?
- Pe orb l‑ai făcut să cadă conducându‑l rău?
- De orice neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior nu ţi-ai bătut joc?
DATORII FAŢĂ DE VIAŢA SUFLETEASCĂ A APROAPELUI
- A feri pe altul de a păcătui. Ai ferit sau nu ?
- A învăţa pe cei neştiutori.
- A da un sfat bun celui ce are nevoie.
- A ne ruga lui Dumnezeu pentru alţii.
- A mângâia pe cei întristaţi.
- A suferi cu răbdare când suntem nedreptăţiţi.
- A ierta greşelile altora.
PORUNCI PRIVITOARE LA VIAŢA TRUPEASCĂ A APROAPELUI
- A da hrană celui flămând. Ai dat sau nu?
- A potoli setea celui însetat.
- A îmbrăca pe cel gol.
- A îngriji pe cel bolnav.
- A primi şi ospăta pe streini.
- A cerceta pe cei din închisori.
- A îngropa pe cei morţi.
PĂCATE STREINE
- Când sfătuieşti pe altul să păcătuiască.
- Când porunceşti altuia să păcătuiască.
- Când te învoieşti cu altul la păcat.
- Când ajuţi pe altul să păcătuiască.
- Când lauzi pe cel ce face păcatul.
- Când poţi, dar nu voieşti să împiedici pe altul de a face păcatul.
- Când ştii şi nu spui păcatul altuia (să i‑l spui)
PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT
- Nesocotirea harului lui Dumnezeu şi încrederea prea mare în tine.
- Să crezi că Dumnezeu n‑are putere să te ierte, e un păcat foarte mare.
- Să crezi că tu eşti totul şi Dumnezeu n‑are nici o putere în lume.
- Neîncrederea în Dumnezeu.
- Împotrivirea la Adevărul stabilit de Sfânta Biserică (să nu crezi în vreo dogmă).
- Lepădarea de Biserica Ortodoxă. Fereşte-te de aceste păcate, căci Mântuitorul spune: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică (Marcu, 3, 29).
CELE 9 PORUNCI BISERICEŞTI
- Cercetarea Sfintei Biserici în toate Duminicile şi sărbătorile legale.
- Păzirea celor patru posturi din an.
- Respectul faţă de feţele bisericeşti.
- Mărturisirea păcatelor în cele patru posturi.
- A ne feri de eretici.
- A ne ruga pentru conducătorii statului şi dregătorii Bisericii.
- A nu face nuntă, petreceri, în post.
- A feri Biserica de a i se înstrăina lucrurile.
- A păzi posturile şi a face rugăciunile pe care chiriarhul (episcopul) locului le pune în vremuri grele.
DIFERITE PĂCATE
- Neîndeplinirea angajamentelor:
- ai îndeplinit pe cele luate în faţa lui Dumnezeu, a ta, a aproapelui?
- ai îndeplinit canonul dat la Spovedanie?
- Furtişag de cele sfinte:
- ai minţit la Spovedanie?
- ai ocolit să spui tot şi din ce motive?
SFATURI
- Spovedeşte-te de cel puţin patru ori pe an în posturi.
- Posteşte înainte de spovedanie.
- Păstrează acelaşi duhovnic.
- Fă-ţi un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie.
- Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde hârtia imediat.
- Mărturiseşte singur nu numai păcatele făcute ci şi (pe) cele din inimă.
- Nu ascunde nici un păcat.
- Împacă-te cu cel ce ţi‑a greşit.
- Ocoleşte prilejul de păcătuire.
- Părăseşte păcatul – angajează-te că nu vei mai păcătui.
- Regretă păcatele făcute.
- Fereşte-te pe cât poţi de ele.
- Cuminecă-te numai dacă te simţi curat. Altfel vei fi osândit.
- Îndeplineşte cu sfinţenie canonul dat de duhovnic.
- Judecă-te singur pentru fiecare păcat făcut.
Cugetare foarte folositoare în necazuri (din „Mântuirea păcătoşilor”, pagina 191)
1. Ce-ai fost mai înainte de a te zidi Dumnezeu?
2. Câtă facere de bine ţi‑a făcut zidindu-te?
3. Câtă răsplătire Îi eşti dator?
4. Câtă nemulţumire I‑ai arătat pentru bunătăţile ce ai primit?
5. Câtă pedeapsă ţi se cuvine pentru această nemulţumire?
6. De câte bunătăţi te-ai învrednicit în locul relelor ce ţi se cuveneau?
7. Câte trebuie să faci, măcar de acum înainte, ca să îmblânzeşti pe Făcătorul tău de bine, ca să nu te muncească veşnic?
Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsată de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului putem să intrăm în rătăciri mai mari ca patimile. Îl simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gând de iubire. Şi doresc şi rog ca fiecare prieten să copieze acest îndreptar la spovedanie.
Am scris, cum am putut, în toată graba, din dorinţa curată de a vă trimite acest îndreptar la spovedanie.
Cu toată dragostea, Valeriu.
Sfârşit
şi lui Dumnezeu Slavă!
Lasã un Rãspuns: