Vinerea Mare, cea mai sfântã şi mai tristã zi din tot anul

Vine­rea Mare a Săp­tămâ­nii Pati­mi­lor – rea­min­ti­rea jert­fei Mân­tu­i­to­ru­lui Iisus – este dedi­ca­tă unui post negru. În aceas­tă zi nu se mai slu­jeş­te Sfân­ta Litur­ghie, iar de dimi­nea­ţă şi până sea­ra, îna­in­tea slu­j­bei de Denii, în bise­rici oame­nii pot tre­ce “pe sub Sfân­tul Aer”, adi­că pe sub o masă spe­cia­lă care se află în faţa alta­ru­lui. Momen­tul sem­ni­fi­că îngro­pa­rea sufle­tu­lui cre­ş­ti­nu­lui şi învi­e­rea sa oda­tă cu Hris­tos. Spre sea­ra, în bise­rici are loc Denia Proho­du­lui Dom­nu­lui, care amin­teş­te de momen­tul răs­tig­ni­rii lui Iisus Hris­tos şi care este o slu­j­bă spe­cia­lă în care se citesc din nou pasa­je din Evanghelie.
Atunci se spun şi cele şap­te vor­be ros­ti­te de Iisus pe cru­ce. Una din­tre aces­tea este cea ros­ti­tă păcă­to­su­lui răs­tig­nit cu el ală­tu­ri. “Astăzi vei fi cu mine în Rai” – “Iartă‑i, Doam­ne, că nu ştiu ce fac!” şi cea care sem­ni­fi­că momen­tul morţii: “Săvârşi­tu-s‑a”!

Dru­mul Cru­cii In Isra­el, Vine­rea Mare este ziua în care se refa­ce Dru­mul Cru­cii. In aceas­tă dimi­nea­ţă, 12 arhi­e­rei, cu tot cle­rul şi cu mulţi­mea de pele­rini, se adu­nă la bise­ri­ca de la Pre­to­riu, unde se citesc “Cea­su­ri­le Împă­ră­teşti “. La ora 10, tot popo­rul, cu pre­o­ţi şi arhi­e­rei, por­nesc în mare pro­ce­siu­ne de la Pre­to­riu până sus, la Bise­ri­ca Sfân­tu­lui Mormânt.
Ast­fel se stră­ba­te din nou Dru­mul Cru­cii, în frun­tea pro­ce­siu­nii mer­gând arhi­e­re­ii, în veş­min­te de doliu, ducând pe mâini o cru­ce mare de lemn, de 1,5 metri, şi în care se păs­trea­ză o par­te din lem­nul ori­gi­nal al Sfin­tei Cruci. Cei­la­lţi cle­rici duc Sfân­ta Evan­ghe­lie, icoa­ne, cădel­ni­ţe, iar cre­din­cioşii ţin în mâini lumi­nări aprin­se. Din loc în loc fac popa­suri unde, după tra­di­ţie, a căzut Iisus sub gre­u­ta­tea cru­cii. Popo­rul înge­nun­chea­ză şi arhi­e­re­ii citesc Evan­ghe­li­i­le Sfin­te­lor Patimi.

La urmă se intră cu pro­ce­siu­nea în Bise­ri­ca Sfân­tu­lui Mor­mânt, iar cle­ri­cii urcă şi înfig Sfân­ta Cru­ce în stân­ca Gol­go­tei, pe locul unde a fost răs­tig­nit Mân­tu­i­to­rul. Câti­va epi­scopi şi pre­o­ţi stau de stra­jă lân­gă Sfân­ta Cru­ce, până ce o săru­tă tot popo­rul, iar pro­ce­siu­nea răs­tig­ni­rii Min­tu­i­to­ru­lui ia sfâr­sit cu o pre­di­că, ros­ti­tă de un mitro­po­lit. “Dacă astăzi plo­uă, avem un an roditor.

Cre­dinţe popu­la­re lega­te de obi­ce­iu­ri­le de Paşti

Din­co­lo de încăr­că­tu­ra reli­gi­oa­să a zilei, Vine­rea Mare adu­ce la lumi­na şi o serie de tra­di­ţii şi cre­dinţe popu­la­re. Se spu­ne că în Vine­rea Pati­mi­lor, numi­tă şi Vine­rea Sea­că, oame­nii tre­bu­ie să se scal­de îna­in­te de a răsări soa­re­le, pen­tru a nu se lipi de ei boli­le tot anul. Unii cred că cel care se cufun­dă de trei ori în apă rece în Vine­rea Sea­că va fi sănă­tos tot anul. Tot atunci se mai spu­ne că, aşa cum este Vine­rea Sea­că, aşa să sece şi bolile.
Mai mult, cel care pos­teş­te astăzi nu va mai suferi de dureri de cap. Feme­i­le însă sunt cele care tre­bu­ie să res­pec­te cu stic­te­te dati­na vine­ri­lor, exis­tind cre­dinţa că Sfân­ta Zi de Vineri le-ar adu­ce un mare necaz dacă ar coa­se, ar ţese, ar toar­ce ori ar albi cămă­şi. Se mai spu­ne că, dacă plo­uă în Vine­rea Sea­că, anul va fi mănos, iar dacă nu plo­uă, anul va fi neroditor.
Ieri, cre­ş­ti­nii orto­do­cşi au înce­put pre­gă­ti­ri­le pen­tru Paşti. După cum spu­ne tra­di­ţia, ince­pind de ieri băr­ba­ţii au înce­tat lucrul la câmp, iar feme­i­le stau mai mult în casa pen­tru a pre­găti buca­te­le pas­ca­le. Un loc apar­te în bucă­tă­ria de Paşti îl ocu­pă vop­si­rea şi încon­de­ie­rea ouă­lor. “Încon­de­ie­rea ouă­lor repre­zin­tă, con­form tra­di­ţi­ei, sim­bo­lul pote­cii rătă­ci­te: adi­că dru­mul întor­to­che­at pe care îl stră­ba­te un om pen­tru a ajun­ge în rai”.
Tot ieri s‑au dat şi moşii de Joia Mare. Prin urma­re, cre­ş­ti­nii şi-au împă­rţit unii alto­ra colaci şi vase de lut pen­tru că ast­fel să li se ier­te păca­te­le morţi­lor lor. Tra­di­ţia spu­ne, de ase­me­nea, că asea­ră s‑a des­chis cerul şi că sufle­tul morţi­lor s‑a întors aca­să. “Pen­tru întim­pi­na­rea lor se fac pre­gă­tiri spe­ci­a­le, adi­că se aprin­de focul pe podea­ua casei sau în cur­te şi se aşa­ză sca­u­ne şi ple­duri, că să nu le fie frig”. Mai mult decit atît, cren­gi­le tre­bu­ie cule­se fie de copii, fie de femei căro­ra le-au fost ier­ta­te păcatele.
La întoar­ce­rea de la Bise­ri­că, după ce am luat lumi­na, pri­ma zi de Paşti se săr­bă­to­reş­te împre­u­nă cu mem­brii fami­li­ei, şi este o zi dedi­ca­tă odih­nei. Potri­vit tra­di­ţi­ei, să ne spă­lăm pe faţa cu apă din­tr-un vas în care a fost pus un ou roşu, sim­bo­lul fiind trans­mi­te­rea fru­mu­seţii. “Nu degea­ba este vor­ba ace­ea: «fru­mos ca un ou roşu»”.
(Cris­ti­na ORHEANU)