Acatistul sfintelor şi mântuitoarelor patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos

Mări­mea textului:
Mic | Mare

După obi­ş­nu­i­tul înce­put, se zic:

Con­da­ce­le şi Icoasele

Con­da­cul 1:Apă­ră­to­rul cel mare şi Domn al ceru­lui şi al pămân­tu­lui, pe Tine, Împă­ra­tul cel nemu­ri­tor, văzân­du-Te răs­tig­nit pe Cru­ce, făp­tu­ra toa­tă s‑a schim­bat, Cerul s‑a înspă­i­mân­tat, teme­li­i­le pămân­tu­lui s‑au clă­ti­nat. Iar noi, nevred­ni­cii, închi­nă­ciu­ne de mulţu­mi­re adu­când pati­mi­lor Tale pen­tru noi, cu tâlha­rul stri­găm Ţie:

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Ico­sul 1:

Cel ce Dum­ne­zeu fiind, pen­tru mine om Te-ai făcut şi pe mine, omul cel omorât de păcă­te, cu Tru­pul şi Sân­ge­le Tău cel făcă­tor de via­ţă, m‑ai învi­at. Drept ace­ea Ţie, Căru­ia ne-ai ară­tăt atâ­ta dra­gos­te, cu mulţu­mi­re strigăm:

Iisu­se, Dum­ne­ze­u­le, dra­gos­tea cea mai îna­in­te de veci, Cel ce pen­tru nea­mul pămân­tesc ai bine­vo­it a patimi;

Iisu­se, Cel ce trup ca al nos­tru ai luat şi cu moar­tea Ta stă­pâ­ni­rea morţii ai stricat;

Iisu­se, Cel ce cu răni­le Tale lumea ai răscumpărat;

Iisu­se, Mân­tu­i­to­ru­le, întă­reş­te-ne în ispite;

Iisu­se, Cel ce ai biru­it pute­ri­le întu­ne­ri­cu­lui, luminează-ne;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 2:

Văzân­du-te pe Tine Înge­rul în gra­di­na Ghet­si­mani, în rugă­ciuni nevo­in­du-Te până la sudoa­re de sân­ge, stând îna­in­tea Ta, Te întă­rea, când Te îngre­u­nau ca o sar­ci­nă păca­te­le noas­tre. Căci Tu, pe Adam ridicându‑l, l‑ai adus îna­in­tea Tată­lui, ple­cân­du-Ţi genun­chii şi rugân­du-Te. Pen­tru aceas­ta cu sme­re­nie, cu cre­dinţa şi cu dra­gos­te Îţi cân­tăm Ţie: Aliluia!

Ico­sul 2:

Înţe­le­ge­rea cea neînţe­lea­să a pati­mii Tale celei de voie n‑au înţeles‑o iude­ii. Pen­tru ace­ea, când Te cau­tau pe Tine noap­tea cu făclii, le-ai zis lor: ” Eu sunt”, iar ei, deşi au căzut la pământ, după ace­ea Te-au dus legat la jude­ca­tă. Dar noi, căzând cu umi­linţă şi cu dra­gos­te, stri­găm Ţie:

Iisu­se, Cel ce eşti Lumi­na lumii, ai fost urât de toa­tă lumea cea vicleană;

Iisu­se, Cel ce locu­ieşti întru lumi­na cea nea­pro­pi­a­tă, ai fost prins de stă­pâ­ni­to­rii întunericului;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, Cel ce eşti fără de moar­te, de fiul pier­ză­rii ai fost dat la moarte;

Iisu­se, Cel ce Te dăru­ieşti tutu­ror în dar, ai fost vân­dut pen­tru trei­zeci de arginţi;

Iisu­se, Cel fără de vicleşug, de vân­ză­to­rul Iuda cu vicleşug ai fost sărutat;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 3:

Cu pute­rea dum­ne­zei­rii Tale ai ară­tat dina­in­te lepă­da­rea cea de trei ori a uce­ni­cu­lui Tău. Dar el, deşi s‑a lepă­dat de Tine cu jurământ, după ace­ea, când Te‑a văzut în casa Arhi­e­re­u­lui pe Tine, Dom­nul şi Învă­ţă­to­rul lui, a plâns cu amar. Cau­tă dar şi spre mine, Doam­ne, şi ini­ma mea cea împie­tri­tă umple‑o de dra­gos­tea Ta, iar ochi­lor mei dă-le lacri­mi de pocă­inţă, ca să-mi spăl păca­te­le mele, stri­gând către tine: Aliluia!

Ico­sul 3:

Având cu ade­vă­rat stă­pâ­ni­re ca un Arhi­e­reu în veac, după rân­du­ia­la lui Mel­chi­se­dec, ai stat îna­in­tea arhi­e­re­u­lui Caia­fa, cel fără­de­le­ge, Tu , Cel ce eşti Dom­nul şi Stă­pâ­nul tutu­ror, pri­mind să fii chi­nu­it de cei pe care Însu­ţi i‑ai zidit; pen­tru aceas­ta pri­meş­te acum de la noi aceas­tă rugăciune:

Iisu­se, Cel ce eşti dori­rea tutu­ror, dacă, pen­tru fri­că, Apos­to­lul Petru de Tine s‑a lepă­dat, nu mă lepă­da pe mine, păcă­to­sul, ci mă mântuieşte;

Iisu­se, aju­tă-mă să nu mă lepăd de Tine;

Iisu­se, Cel ce eşti fără de preţ, dar cu preţ ai fost vân­dut, sca­pă-mă şi pe mine de vrăjmaşi;

Iisu­se, Arhi­e­re­u­le, Cel ce în Sfân­ta Sfin­te­lor ai intrat, cură­teş­te-mă şi pe mine cu sfânt Sân­ge­le Tău de toa­te înti­nă­ciu­ni­le tru­peşti şi sufleteşti;

Iisu­se, Cel ce ai fost legat, dar sin­gur ai pute­rea de a lega şi dez­le­ga, dez­lea­gă păca­te­le mele cele multe;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 4:

Iude­ii, cu vifo­rul uci­de­rii lui Hris­tos suflând şi gla­sul tată­lui min­ciu­nii ascul­tând, al dia­vo­lu­lui cel uci­gă­tor de oameni, Te-au lepă­dat pe Tine, Cel ce eşti Calea, Ade­vă­rul şi Via­ţa cea ade­vă­ra­tă. Iar noi pe Tine, Hris­to­a­se, pute­rea lui Dum­ne­zeu în care sunt tăi­nu­i­te toa­te vis­ti­e­ri­i­le înţe­lep­ciu­nii, măr­tu­ri­sin­du-Te, stri­găm către Tine: Aliluia!

Ico­sul 4:

Auzind Pilat blân­deţea gra­iu­ri­lor Tale, Te‑a dat ca pe un vred­nic de moar­te spre răs­tig­ni­re, deşi sin­gur a măr­tu­ri­sit că nici o vină n‑a aflat întru Tine. Mâi­ni­le şi‑a spă­lat, însă ini­ma şi‑a întinat‑o, iar noi minu­nân­du-ne de tai­na Păti­mi­rii Tale celei de voie, cu umi­linţă stri­găm către Tine:

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu şi al Fecioa­rei, mun­cit ai fost de fiii celor fără-de-lege;

Iisu­se, Cel ce îmbraci cu podoa­bă cerul şi pămân­tul, gol ai fost şi batjocorit;

Iisu­se, Cel ce speli răni­le păca­te­lor, rănit ai fost;

Iisu­se, Împă­ra­tul tutu­ror, în loc de dra­gos­te şi mulţu­mi­re, chi­nuri aspre de la fiii lui Isra­il ai primit;

Iisu­se, Cel ce pen­tru noi ai fost chi­nu­it şi batjo­co­rit şi rănit, tămă­du­ieş­te răni­le sufle­te­lor şi tru­pu­ri­lor noastre;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 5:

Cu sân­ge­le răni­lor Tale Te-ai îmbră­cat, Cel ce Te îmbraci cu lumi­na ca şi cu o hai­nă. Ştiu cu Pro­o­ro­cul, ştiu cu ade­vă­rat pen­tru ce sunt roşi­te hai­ne­le Tale; eu, Doam­ne, cu păca­te­le mele Te-am rănit pe Tine; încă Ţie, Celui ce ai fost rănit pen­tru mine, Îţi strig cu cre­dinţă: Aliluia!

Ico­sul 5:

Văzân­du-Te pe Tine cu Duhul mai-îna­in­te-gră­i­to­rul-de-Dum­ne­zeu Isa­ia, plin de răni şi fără de cin­ste, înspă­i­mân­tat fiind a stri­gat: ” Văzu­tu-L-am pe El şi nu avea chip, nici fru­mu­seţe”. Iar noi, pri­vin­du-Te răs­tig­nit pe Cru­ce, cu cre­dinţă strigăm:

Iisu­se, Cel ce pen­tru noi necin­ste ai răb­dat, cu sla­vă şi cu cin­ste L‑ai încu­nu­nat pe om;

Iisu­se, Cel ce păl­mu­it ai fost pe faţă, spre a Cărui faţă Înge­rii a cău­ta nu pot;

Iisu­se, Care cu tres­tia ai fost bătut pes­te cap, plea­că-mi spre sme­re­nie capul meu;

Iisu­se, Cel ce ochii cei pre­a­lu­mi­noşi cu sân­ge I‑ai avut întu­ne­ca­ţi, întoar­ce ochii mei ca să nu vadă deşer­tă­ciu­ni­le lumii;

Iisu­se, Care ai fost bătut şi cu toa­te mădu­la­re­le dureri ai sufe­rit, fă-mă întreg şi sănătos;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mân­tu­ieş­te-ne!!

Con­da­cul 6:

Pro­po­vă­du­i­tor al nevo­inţei Tale s‑a ară­tat Pilat, ară­tând popo­ru­lui că nimic vred­nic de moar­te nu se află întru Tine, dar iude­ii ca niş­te fia­re săl­ba­ti­ce, văzând sân­ge­le Tău, scrâş­neau din dinţi stri­gând: ” Răstigneşte‑L, răstigneşte‑L “, iar noi, săru­tând pre­a­cu­ra­te­le Tale răni, cân­tăm: Aliluia!

Ico­sul 6:

Stră­lu­cit-ai la ară­ta­re spre mira­rea înge­ri­lor şi a oame­ni­lor. Pilat pen­tru Tine a gră­it “Iată Omul!”. Veni­ţi dar cu toţii, să ne închi­năm Dom­nu­lui Iisus, Celui ce pen­tru noi a fost batjo­co­rit, şi să‑I strigăm:

Iisu­se, Făcă­to­rul şi Jude­că­to­rul tutu­ror, Tu Te-ai lăsat jude­cat şi chi­nu­it de cei ce prin Tine s‑au zidit;

Iisu­se, dătă­to­rul înţe­lep­ciu­nii, celor fără de min­te răs­puns nu ai dat;

Iisu­se, Cel ce tămă­du­ieşti pe cei bol­navi de păca­te, dă-mi ali­na­re prin pocăinţă;

Iisu­se, Păs­to­rul cel Bun, Cel ce ai fost batjo­co­rit de demoni, umple ini­ma mea de dra­gos­tea Ta;

Iisu­se, pri­meş­te-mă în cea­ta aleşi­lor Tăi;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 7:

Vrând să izbă­veşti pe om din robia vră­j­ma­şu­lui, Te-ai sme­rit pe Tine îna­in­tea vră­j­ma­şi­lor Tăi,
Iisu­se, şi ca un miel fără de glas, spre jun­ghi­e­re ai fost adus, răni pre­tu­tin­deni răb­dând, ca întru totul să‑l vin­deci pe omul care Îţi cân­tă: Aliluia!

Ico­sul 7:

Înde­lun­gă răb­da­re ai avut când osta­şii Te batjo­co­reau, după porun­ca jude­că­to­ru­lui nedrept, cu răni cum­pli­te chi­nu­ind tru­pul Tău, care s‑a umplut în între­gi­me de sân­ge; pen­tru aceas­ta cu lacri­mi de umi­linţă stri­găm Ţie:

Iisu­se, Iubi­to­ru­le de oameni, care de oameni cu spini ai fost încununat;

Iisu­se, Cel fără de pati­mă, care gre­le patimi ai răb­dat ca pe noi din pati­mă să ne izbăveşti;

Iisu­se, Mân­tu­i­to­rul nos­tru, mân­tu­ieş­te-ne pe noi cei vred­nici de toa­tă osânda;

Iisu­se, spri­ji­ni­to­rul şi întă­ri­to­rul nos­tru, Care ai fost pără­sit de toţi, întă­reş­te-ne pe noi, robii Tăi;

Iisu­se, bucu­ria noas­tră, Cel ce tare ai fost necă­jit de oameni, vese­leş­te-ne pe noi;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 8:

În chip minu­nat s‑au ară­tat Ţie Moi­se şi Ilie pe Mun­te­le Tabo­ru­lui, gră­ind des­pre moar­tea Ta pe care aveai să o păti­meşti în Ieru­sa­lim, aco­lo văzând sla­va Ta, iar aici mân­tu­i­rea primind‑o, cân­tăm: Aliluia!

Ico­sul 8:

Pen­tru mulţi­mea păca­te­lor mele ocări şi chi­nuri ai răb­dat, Hris­to­a­se, pre­tu­tin­deni de cei răi ai fost gonit, ca unii ce Te soco­teau a fi împo­tri­va Ceza­ru­lui, iar alţii ca pe un făcă­tor de rele Te jude­cau, încât stri­gau: ” Ia‑L şi răstigneşte‑L !”. Dar noi pe Tine, Dom­nul Cel răs­tig­nit pen­tru mân­tu­i­rea noas­tră, din adân­cul ini­mii Te rugăm:

Iisu­se, Jude­că­to­rul nos­tru, Care cu nedrep­ta­te ai fost jude­cat, nu ne jude­ca pe noi după fap­te­le noastre;

Iisu­se, aju­to­rul meu, Cel ce ai păti­mit pe Cru­ce, în cea­sul neca­zu­ri­lor nu ne lăsa pe noi;

Iisu­se, Care ai stri­gat către Tatăl pen­tru aju­tor, aju­tă-ne în nepu­tinţe­le noastre;

Iisu­se, Mân­tu­i­to­rul nos­tru, Care necin­ste ai pri­mit, nu ne lip­si de sla­va Ta, ci ne mântuieşte;

Iisu­se, Cel ce ne-ai învă­ţat ade­vă­ra­ta sme­re­nie, nu ne lepă­da pe noi;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 9:

Toa­tă firea s‑a clă­ti­nat, văzân­du-Te pe Tine răs­tig­nit pe Cru­ce, soa­re­le în cer raze­le şi‑a ascuns, pămân­tul s‑a cutre­mu­rat, cata­pe­teas­ma tem­plu­lui s‑a des­pi­cat, pie­tre­le s‑au sfă­râ­mat, iadul pe morţi i‑a scos afa­ră, iar noi, cu cre­dinţă şi cu sme­re­nie închinân­du-ne Sfin­te­lor Tale Patimi, cân­tăm: Aliluia!

Ico­sul 9:

Rito­rii cei mult vor­bi­tori, deşi mult gră­iesc, nu pot să dea mulţu­mi­re vred­ni­că dum­ne­ze­ieş­ti­lor Tale Patimi, iar sufle­te­le şi tru­pu­ri­le noas­tre, ini­mi­le şi toa­te mădu­la­re­le noas­tre, cu umi­linţă se roa­gă către Tine, Iubi­to­ru­le de oameni:

Iisu­se, Cel ce piro­nit fiind pe Cru­ce mâi­ni­le către toţi ai întins, piro­neş­te şi zapi­sul greşe­li­lor noastre;

Iisu­se, Mie­lul lui Dum­ne­zeu, Cel ce în coas­tă ai fost împuns, învred­ni­ceş­te-ne a intra în căma­ra Ta cea cerească;

Iisu­se, Cel ce ai fost răs­tig­nit, răs­tig­neş­te păca­te­le şi pati­mi­le noastre;

Iisu­se, Cel ce Te-ai săvârşit în munci, dă-ne nouă să nu jude­căm şi să nu osân­dim pe nimeni;

Iisu­se, Mult­mi­los­ti­ve, să nu cadă pes­te noi osân­da Ta;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 10:

Vrând să mân­tu­ieşti lumea, ai tămă­du­it, Doam­ne, orbii, şchi­o­pii, sur­zii şi leproşii, duhu­ri­le cele rele le-ai izgo­nit, iar cei nere­cu­nos­că­tori cu rău­ta­tea chi­nu­in­du-Te, pe Cru­ce Te-au piro­nit, căci nu şti­au să cân­te: Aliluia!

Ico­sul 10:

Împă­ra­te Preaveşnice,
Iisu­se, păti­mit-ai cu tru­pul pen­tru a noas­tră neîn­frâ­na­re ca să ne speli de păca­te, dân­du-ne nouă pil­dă ca să urmăm Sfin­te­le Tale învă­ţă­turi şi cu dra­gos­te să strigăm:

Iisu­se, dra­gos­tea cea fără de sfârşit, celor ce Te-au răs­tig­nit nu le-ai soco­tit păcatul;

Iisu­se, Cel ce cu lacri­mi şi cu sus­pi­nuri Te-ai rugat, înva­ţă-ne pe noi să ne rugăm;

Iisu­se, Cel ce toa­te pro­o­ro­ci­i­le des­pre Tine le-ai împli­nit, împli­neş­te dorinţe­le cele bune ale ini­mi­lor noastre;

Iisu­se, Cel ce Ţi-ai dat duhul în mâi­ni­le Tată­lui, pri­meş­te în cea­sul ieşi­rii şi duhu­ri­le noastre;

Iisu­se, Cel ce nu ai oprit împă­rţi­rea veş­min­te­lor Tale, cu blân­deţe să des­pa­rţi de tru­puri sufle­te­le noas­tre la vre­mea rânduită;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 11:

Cân­ta­re cu totul umi­li­tă a adus Ţie cea cu totul nevi­no­va­tă, Mai­ca Ta, zicând: ” Deşi păti­meşti pe Cru­ce, Te ştiu pe Tine din pân­te­ce ca pe Cel din tatăl năs­cut mai-nain­te de Lucea­făr, şi văd că toa­tă făp­tu­ra cu Tine păti­meş­te”. Cel ce Ţi-ai dat Duhul Părin­te­lui Tău, pri­meş­te şi duhu­ri­le noas­tre şi nu ne lăsa pe noi, cei ce-Ţi cân­tăm Ţie: Aliluia!

Ico­sul 11:

Cân­tăm sufe­rinţa Ta cea de voie, ne închi­năm Pati­mi­lor tale, Hris­to­a­se, şi cre­dem cu suta­şul că eşti cu ade­vă­rat Fiul lui Dum­ne­zeu. Iar când vei veni cu pute­re mul­tă şi cu sla­vă mare pe norii ceru­lui, atunci nu ne ruşi­na pe noi, cei ce sun­tem răs­cum­pă­ra­ţi cu Sân­ge­le Tău şi care Îţi strigăm:

Iisu­se, mult păti­mi­to­ru­le, izbă­veş­te-ne pe noi de plân­sul cel veş­nic, pen­tru lacri­mi­le Pre­a­cu­ra­tei Mai­cii Tale;

Iisu­se, Cel ce de toţi ai fost pără­sit, nu ne pără­si pe noi în cea­sul morţii noastre;

Iisu­se, pri­meş­te-ne şi pe noi ca pe Magda­le­na să săru­tam sfin­te­le Tale picioare;

Iisu­se, cu vân­ză­to­rul şi cu cei ce Te-au răs­tig­nit pe tine, nu ne osân­di pe noi, sme­ri­ţii Tăi robi;

Iisu­se, fă-ne păr­ta­şi bună­tă­ţi­lor cereşti;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul 12:

Dăru­ieş­te-ne har, dez­le­gă­to­ru­le al tutu­ror dato­ri­i­lor, Hris­to­a­se, şi ne pri­meş­te pe noi, cei ce cin­stim Sfin­te­le Tale Patimi, pre­cum ai pri­mit pe Pavel şi pe cei ce Te-au slă­vit pe Tine, şter­ge păca­te­le noas­tre, cură­ţeş­te-ne, sfinţeş­te-ne şi ne mân­tu­ieş­te pe noi, cei ce cu cre­dinţă, cu sme­re­nie şi cu dra­gos­te cân­tăm Ţie: Aliluia!

Ico­sul 12:

Cin­s­tind şi slă­vind Pati­ma Ta, Hris­to­a­se, Te lău­dăm şi cre­dem împre­u­nă cu Toma că Domn şi Dum­ne­zeu eşti, Cel ce vei jude­ca vii şi morţii; învred­ni­ceş­te-ne, Doam­ne, Împă­ră­ţi­ei Tale celei veş­ni­ce pe noi, cei ce stri­găm către Tine:

Iisu­se, Cel ce pen­tru noi ai păti­mit, izbă­veş­te-ne din neca­zuri, din patimi şi din nevoi;

Iisu­se, Cel ce ai fost batjo­co­rit, sca­pă-ne pe noi de batjo­cu­ra vră­j­ma­şi­lor noştri;

Iisu­se, Cel ce ai fost biciu­it, nu ne pedep­si pe noi, pen­tru păca­te­le noas­tre, ci ne mântuieşte;

Iisu­se, Cel ce Te-ai umi­lit, dă ini­mi­lor noas­tre umi­linţă şi sme­re­nie, ca să ne măr­tu­ri­sim greşe­li­le şi păca­te­le noastre;

Iisu­se, Cel ce eşti dra­gos­tea cea netre­că­toa­re, nu îngă­dui să fim birui­ţi de răutate;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Con­da­cul al 13-lea:

O, Iisu­se Hris­to­a­se, Mie­lu­şe­lul lui Dum­ne­zeu, Cel ce ridici păca­te­le lumii, pri­meş­te aceas­tă puţi­nă rugă­ciu­ne de mulţu­mi­re, pe care o adu­cem Ţie, şi cu mân­tu­i­toa­re­le Tale Patimi, vin­de­că-ne pe noi de toa­tă dure­rea sufle­tes­că şi tru­pes­că, izbă­veş­te-ne cu Cru­cea Ta cea Sfân­tă de vră­j­ma­şii cei văzu­ţi şi nevă­zu­ţi şi, la sfârşi­tul vieţii noas­tre, nu ne lăsa pe noi, izbă­vin­du-ne cu moar­tea Ta din veş­ni­ca moar­te, să stri­găm Ţie: Ali­lu­ia! – (Acest Con­dac se zice de trei ori.) – 

După aceas­ta se zice iară­şi Ico­sul întâi:

Cel ce Dum­ne­zeu fiind, pen­tru mine om Te-ai făcut şi pe mine, omul cel omorât de păcă­te, cu Tru­pul şi Sân­ge­le Tău cel făcă­tor de via­ţă, m‑ai învi­at. Drept ace­ea Ţie, Căru­ia ne-ai ară­tăt atâ­ta dra­gos­te, cu mulţu­mi­re strigăm:

Iisu­se, Dum­ne­ze­u­le, dra­gos­tea cea mai îna­in­te de veci, Cel ce pen­tru nea­mul pămân­tesc ai bine­vo­it a patimi;

Iisu­se, Cel ce trup ca al nos­tru ai luat şi cu moar­tea Ta stă­pâ­ni­rea morţii ai stricat;

Iisu­se, Cel ce cu răni­le Tale lumea ai răscumpărat;

Iisu­se, Mân­tu­i­to­ru­le, întă­reş­te-ne în ispite;

Iisu­se, Cel ce ai biru­it pute­ri­le întu­ne­ri­cu­lui, luminează-ne;

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

şi Con­da­cul întâi:

Apă­ră­to­rul cel mare şi Domn al ceru­lui şi al pămân­tu­lui, pe Tine, Împă­ra­tul cel nemu­ri­tor, văzân­du-Te răs­tig­nit pe Cru­ce, făp­tu­ra toa­tă s‑a schim­bat, Cerul s‑a înspă­i­mân­tat, teme­li­i­le pămân­tu­lui s‑au clă­ti­nat. Iar noi, nevred­ni­cii, închi­nă­ciu­ne de mulţu­mi­re adu­când pati­mi­lor Tale pen­tru noi, cu tâlha­rul stri­găm Ţie:

Iisu­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pome­neş­te-ne întru Împă­ră­ţia Ta!

Iisu­se, Cel ce Te-ai răs­tig­nit pen­tru noi, mântuieşte-ne!

Apoi se cites­te această

RUGĂCIUNEDoam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Fiul lui Dum­ne­zeu cel viu, Făcă­tor al ceru­lui şi al pămân­tu­lui, Mân­tu­i­to­rul lumii, iată, noi, nevred­ni­cii şi păcă­toşii, cu sme­re­nie ple­căm genun­chii ini­mi­lor noas­tre îna­in­tea mări­rii sla­vei Tale şi mulţu­mi­re Îţi adu­cem, Împă­ra­te al tutu­ror şi Doam­ne. Că bine ai voit ca un om a pur­ta toa­te oste­ne­li­le, nevo­i­le, ispi­te­le şi chi­nu­ri­le, ca să fii nouă pil­dă întru toa­te. Tu ai pur­tat toa­te întris­tă­ri­le şi neca­zu­ri­le fiind nouă aju­tor, împre­u­nă-păti­mi­tor şi Mântuitor.

Ştim, întru-tot-Îndu­ra­te Stă­pâ­ne, că pen­tru mân­tu­i­rea noas­tră Cru­cea şi Pati­mi­le ai răb­dat, ca pe noi să ne răs­cum­peri din robia cea cum­pli­tă a vrăjmaşului.

Ce dar vom adu­ce Ţie, Iubi­to­ru­le de oameni, pen­tru toa­te câte ai păti­mit pen­tru noi, păcă­toşii? Sufle­te­le şi tru­pu­ri­le şi toa­te cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi sun­tem. Numai la milos­ti­vi­rea Ta cea nemă­su­ra­tă nădăj­duim, Bune şi Îndu­ra­te Doam­ne, lău­dăm înde­lun­ga­ta Ta răb­da­re, mărim milos­ti­vi­rea Ta cea mul­tă, închinân­du-ne Pre­a­cu­ra­te­lor Patimi şi cu toa­tă dra­gos­tea săru­tăm mâi­ni­le Tale, stri­gând: Milu­ieş­te-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roa­de întru noi Cru­cea Ta cea Sfân­tă şi ca, împăr­tă­şin­du-ne aici cu cre­dinţă Pati­mi­lor Tale, să ne învred­ni­cim a vedea şi în ceruri sla­va Împă­ră­ţi­ei Tale, acum şi puru­rea şi în vecii veci­lor.   Amin!