Sfânta şi Marea Marti

Post aspru (pâi­ne, apă, fruc­te usca­te, seminţe)
Săp­tămâ­na Pati­mi­lor. Marţea Mare. (Denia de Marţi sea­ra) (Numai sea­ra, pâi­ne şi apă).

PILDA CELOR ZECE FECIOARE:

Matei cap.25,1–13:

Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că ne învă­ţa în fie­ca­re zi de marţi din Săp­tămâ­na Sfin­te­lor Păti­miri, ne‑a învă­ţat şi în aceas­tă săp­tămâ­nă în ziua de marţi, să fim cu lua­re amin­te la noi înşi­ne, la dato­ri­i­le noas­tre, să aştep­tăm pe mire­le ceresc cu ini­ma iubi­toa­re şi cu fap­te bune, ca şi întru aceas­ta să se prea­mă­reas­că Tatăl nos­tru cel din ceruri. În aceas­tă zi de marţi, ca şi în cele­lal­te zile din Săp­tămâ­na Sfin­te­lor Păti­miri, până mier­curi inclu­siv, la slu­j­ba de dimi­nea­ţă, la utre­nie, se spun urma­toa­tre­le cuvinte:
“Iată mire­le vine în mie­zul nopţii şi feri­ci­tă este slu­ga pe care o va afla‑o pri­ve­ghind; iară netre­b­ni­că e cea pe care o va găsi lene­vin­du-se. Vezi dar, sufle­te al meu, cu som­nul să nu te îngre­u­iezi, că să nu te dai morţii şi afa­ră din Împă­ră­ţie să te încui, ci te deş­teap­tă stri­gând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dum­ne­ze­ul nos­tru, pen­tru Năs­că­toa­rea de Dum­ne­zeu, milu­ieş­te-ne pe noi”.

Dom­nul Isus Hris­tos când era pe pământ, prin tot ce a făcut şi ce a învă­ţat, a cău­tat să îndrep­te pe oameni către Dum­ne­zeu pe căi­le Sale sfin­te, pen­tru mân­tu­i­rea şi sal­va­rea lor veş­ni­că. Pil­da celor zece fecioa­re spu­să de Dom­nul Isus, repre­zin­tă ade­vă­ruri esenţi­a­le ce ar tre­bui să inte­re­se­ze pe fie­ca­re cre­ş­tin. Împă­ră­ţia Dom­nu­lui este repre­zen­ta­tă prin oda­ia de nun­tă a mire­lui, unde Dom­nul îşi va pri­mi Bise­ri­ca Sa, mirea­sa de pe pământ, repre­zen­ta­tă de fecioa­re­le înţe­lep­te. Sco­pul pre­zen­tă­rii de către Dom­nul Isus a pil­dei celor zece fecioa­re este de a trezi conş­ti­inţa tutu­ror cre­ş­ti­ni­lor ce com­pun Bise­ri­ca Sa, pen­tru a‑şi vedea fie­ca­re sta­rea în care se află îna­in­tea lui Dum­ne­zeu şi să se pre­gă­teas­că pen­tru a fi siguri de mân­tu­i­re şi de sal­va­re veş­ni­că. În aceas­tă pil­dă , Dom­nul Isus, doreş­te să ne adu­că în atenţie ace­le ade­vă­ruri majo­re ce pri­vesc vre­mea sfârşi­tu­lui, a reve­ni­rii Sale, a pre­gă­ti­rii bise­ri­cii pen­tru a‑L întâm­pi­na şi des­ti­nul veş­nic al fie­că­rui cre­din­cios (Ps. Cap 33,12.18–22). Este expe­rienţa bise­ri­cii, a ace­lor cre­din­cioşi care vor trăi chiar în tim­pul dina­in­tea celei de‑a doua veniri a Dom­nu­lui Isus Hris­tos în sla­vă. Cele zece fecioa­re ce aşteap­tă veni­rea mire­lui repre­zin­tă două cla­se de cre­din­cioşi care măr­tu­ri­sesc toţi că aşteap­tă pe Dom­nul Hris­tos. Toa­te au can­de­le, deci toa­te au cre­dinţa baza­tă pe cuvân­tul lui Dumnezeu.(Ps.119,105).Untdelemnul ce tre­bu­iau să‑l aibă fecioa­re­le pen­tru ca să-şi aprin­de can­de­le­le este sim­bo­lul Duhu­lui Sfânt. Toa­te cele zece fecioa­re au ieşit în întâm­pi­na­rea mire­lui şi toa­te aveau can­de­le. Dar este evi­denţi­a­tă marea deo­se­bi­re a fecioa­re­lor : cinci fecioa­re nechi­b­zu­i­te (neînţe­lep­te) nu au avut unt­de­lemn să-şi aprin­dă can­de­le­le; iar cinci fecioa­re , cele înţe­lep­te, au avut unt­de­lemn sufi­cient în vase pen­tru a‑şi aprin­de can­de­le­le. Tot aşa este şi bise­ri­ca ce tră­ieş­te chiar îna­in­tea reve­ni­rii Dom­nu­lui Hris­tos . Toţi cunosc Sfin­te­le Scrip­turi, toţi au auzit mesa­je­le des­pre apro­pi­a­ta veni­re a Dom­nu­lui Hris­tos, pe care‑L aşteap­tă cu încre­de­re şi spe­ranţă. Mire­le întâr­zie să apa­ră, toa­te fecioa­re­le au aţi­pit în noap­tea aştep­tă­rii. Inter­vi­ne un timp de pro­bă când cre­dinţa este pusă la încer­ca­re, dar atunci când se aude stri­ga­rea:” Iată mire­le! Ieşiţi‑i în întâm­pi­na­re!” , ca şi fecioa­re­le nechi­b­zu­i­te, mulţi cre­ş­tini nu sunt gata, nu sunt des­tul de pre­gă­ti­ţi. Atunci se vede deo­se­bi­rea fecioa­re­lor înţe­lep­te şi pre­gă­ti­te, de cele cinci nechi­b­zu­i­te care nu au avut unt­de­lemn pen­tru can­de­le . În oda­ia de nun­tă au intrat numai fecioa­re­le înţe­lep­te cu can­de­le­le aprin­se. Ca şi fecioa­re­le neînţe­lep­te, care nu şi-au pro­cu­rat din timp unt­de­lemn pen­tru can­de­le, deci nu s‑au pre­gă­tit, tot aşa sunt cre­ş­tini care nu au unt­de­lemn în vase­le lor. Ei sunt lip­si­ţi de Duhul Sfânt, nu au naş­te­rea din nou şi via­ţa le‑a fost fără con­sa­cra­re depli­nă în slu­j­ba ascul­tă­rii de Dum­ne­zeu, fără roa­de ale Duhu­lui Sfânt con­form cu Gala­te­ni cap.5, 22–26 şi Ioan 3, 3–5, având mulţu­mi­re de sine şi o cre­dinţă super­fi­ci­a­lă (Apoc. Cap. 3,15–17). Ei s‑au con­si­de­rat cre­din­cioşi lui Dum­ne­zeu, doar făcând par­te din bise­ri­că Dom­nu­lui, par­ti­ci­pând la slu­j­be­le de închi­na­re din casa Dom­nu­lui şi, dato­ri­tă legămân­tu­lui înche­iat cu Dum­ne­zeu prin botez (1Cor. cap.15,34).

Numai cunoa­ş­te­rea Cuvân­tu­lui lui Dum­ne­zeu nu le este de nici un folos. Teo­ria ade­vă­ru­lui neîn­soţi­tă de pre­zenţa Duhu­lui Sfânt nu poa­te reîn­vi­o­ra sufle­tul, nici ini­ma şi carac­te­rul, încât cre­ş­ti­nul, lumi­nat de Duhul Sfânt şi de cuvân­tul Evan­ghe­li­ei să fie lumi­nă prin fap­te­le sale (Ioan cap.14,17). Duhul Sfânt lucrea­ză asu­pra ini­mii omu­lui în măsu­ra în care, aces­ta doreş­te şi‑l cere de la Dum­ne­zeu prin rugă­ciu­ne (Fap­te. Cap. 1,8.14 şi cap. 2,1–4; 1 Ioan cap.2,27). În fun­cţie de pre­gă­ti­rea lor, care nu a fost la fel, nu toa­te fecioa­re­le au fost pri­mi­te de mire în oda­ia de nun­tă, ci numai cele cinci care au avut unt­de­lemn pen­tru a‑şi aprin­de can­de­le­le. Aceas­ta a fost con­di­ţia de bază pen­tru întâm­pi­na­rea mire­lui . Cele­lal­te cinci fecioa­re nechi­b­zu­i­te nu au putut intra şi ele în oda­ia de nun­tă, deo­a­re­ce li se stin­geau can­de­le­le, nema­ia­vând unt­de­lemn. În ace­le momen­te, fecioa­re­le înţe­lep­te nu le puteau aju­ta şi nu le puteau da din unt­de­lem­nul lor.Pocăinţa şi căpă­ta­rea mân­tu­i­rii sunt per­so­na­le. S‑au dus să-şi cum­pe­re, dar când s‑au întors pen­tru a fi şi ele pri­mi­te de mire în oda­ia de nun­tă, nu au putut intra căci uşa s‑a închis. Nu au mai avut nici o şan­să de a intra la nun­tă cu toa­te bătă­i­le lor în uşă şi cu toa­te stri­gă­te­le lor dis­pe­ra­te. Mire­le le‑a răs­puns că nu le cunoa­ş­te. Com­pa­ra­tiv cu ce s‑a întâm­plat cu cele două gru­pe de fecioa­re la fel sunt şi două gru­pe de cre­din­cioşi ai Bise­ri­cii lui Dum­ne­zeu. Ei se defi­nesc aşa cum erau fecioa­re­le din pil­dă : cre­din­cioşi nechi­b­zui­ţi (fără înţe­lep­ciu­ne) care nu s‑au pre­gă­tit şi nu au folo­sit tim­pul de har dăru­it de Dum­ne­zeu şi cre­din­cioşi care vor fi pre­gă­ti­ţi şi care vor intra în “bucu­ria Stă­pâ­nu­lui lor”. Aceşti cre­din­cioşi găsi­ţi gata vor avea par­te de mân­tu­i­re şi de sal­va­re în împă­ră­ţia veş­ni­că a Dom­nu­lui, împre­u­nă cu toţi sfinţii de la întâia înviere(1Tes. Cap 4,14–18). Cei nepre­gă­ti­ţi, fără unt­de­lemn pen­tru can­de­lă, repre­zen­ta­ţi de fecioa­re­le neînţe­lep­te, nu vor avea par­te de răpi­re la a două veni­re a Dom­nu­lui, de mân­tu­i­re sau de sal­va­re veş­ni­că (Matei cap. 7,21–23). Vor rămâ­nea afa­ră, împre­u­nă cu toţi nele­giui­ţii ce au mers pe calea lar­gă a pier­ză­rii , la chin şi la dure­re. Vor trăi cele mai îngro­zi­toa­re momen­te ale vieţii lor. Atunci se va vedea deo­se­bi­rea din­tre cei ce s‑au pocă­it cu ade­vă­rat şi au slu­jit pe Dum­ne­zeu şi cei ce nu s‑au pocă­it de fap­te­le lor rele şi nu au vrut să slu­jeas­că pe Dum­ne­zeu (Daniel cap. 12,1–3; Romani cap. 2,6–10.13; Maleahi cap.3, 17–18; Matei cap.25,31–46). Pen­tru a întâm­pi­na pe Dom­nul la reve­ni­rea Sa în sla­vă este strict nece­sa­ră, din par­tea fie­că­ru­ia, o pre­gă­ti­re teme­i­ni­că, con­form învă­ţă­tu­ri­lor Dom­nu­lui Hris­tos, pre­zen­ta­te în Biblie. Pre­gă­ti­rea fie­că­rui cre­ş­tin care doreş­te mân­tu­i­rea şi via­ţa veş­ni­că se impu­ne toa­tă via­ţa cât uşa haru­lui lui Dum­ne­zeu este des­chi­să, de unde pri­mim ier­ta­re şi tot aju­to­rul nece­sar. Căci uşa haru­lui se va închi­de la reve­ni­rea Dom­nu­lui Hris­tos, aşa cum a fost închi­să uşa odă­ii de nun­tă pen­tru fecioa­re­le nechi­b­zu­i­te. Pen­tru cre­ş­ti­nii nepre­gă­ti­ţi la timp, la reve­ni­rea Dom­nu­lui va fi prea târ­ziu să se pocă­i­as­că sau să se mai roa­ge. Nu vor avea mai vreo şan­să de mân­tu­i­re (Apoc. Cap.22,11). În ce con­stă ade­vă­ra­ta pre­gă­ti­re a cre­din­cioşi­lor pen­tru Dom­nul? În împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu nu se poa­te intra ori­cum, deo­a­re­ce El doreş­te din par­tea noas­tră, a celor cre­din­cioşi care am înche­iat legământ cu El, o via­ţă nouă pre­da­tă în slu­j­ba Sa cu toa­tă lepă­da­rea de sine, o slu­ji­re şi o ascul­ta­re de toa­te porun­ci­le Sale, inclu­siv res­pec­ta­rea şi sfinţi­rea Zilei de Sabat, din toa­tă ini­ma şi din dra­gos­te pen­tru El (Matei cap. 28,19–20; Ioan cap.14,15–18). Prin cre­dinţă să depin­dem de Dum­ne­zeu, să punem pe pri­mul loc în pre­o­cu­pă­ri­le noas­tre zil­ni­ce pe El, împă­ră­ţia şi nepri­hă­ni­rea Sa cu mul­tă rugă­ciu­ne (Matei cap.6,33; Luca cap.12,31; Ioan cap.5,39).

Bine­cu­vân­tat să fie Dum­ne­zeu Tatăl, Dom­nul Isus Hris­tos – Răs­cum­pă­ră­to­rul nos­tru şi Duhul Sfânt pen­tru dra­gos­tea şi harul Său puse la dis­po­zi­ţia noas­tră de a fi mân­tui­ţi şi sal­va­ţi pen­tru împă­ră­ţia Sa veş­ni­că. Dum­ne­zeu, prin Dom­nul Isus Hris­tos, Fiul Său, şi prin Duhul Său cel Sfânt a făcut totul pen­tru mân­tu­i­rea noas­tră din păcat şi de sub pedeap­sa Sa cea veş­ni­că (Ioan cap.3,16). Prin cuvân­tul Evan­ghe­li­ei dat ca o lumi­nă pen­tru noi, ne‑a che­mat şi încă ne mai chea­mă pe fie­ca­re de pe acest pământ, cât mai este timp de har, să‑I apa­rţi­nem Lui şi să fim moş­te­ni­tori ai împă­ră­ţi­ei Sale veş­ni­ce. Pen­tru aceas­tă sun­tem che­ma­ţi să ascul­tăm de El, de cuvân­tul Evan­ghe­li­ei Sale. Zil­nic să ne sfinţim via­ţa biru­ind păca­tul şi fap­te­le să ne fie după voinţa Dom­nu­lui (2Timotei cap.3,16–17). Zil­nic să ne menţi­nem legă­tu­ră vie cu Dum­ne­zeu în nume­le Dom­nul Isus prin : Rugă­ciu­ne, citi­rea şi stu­di­e­rea Bibli­ei, tră­i­rea şi ascul­ta­rea de toa­te porun­ci­le Sale. Să fim o lumi­nă pen­tru lume, o ade­vă­ra­tă măr­tu­rie pen­tru Dom­nul, de con­sa­cra­re, dra­gos­te pen­tru seme­nii noş­tri şi slu­ji­re con­form cu cele scri­se în Matei cap.5,1–12 şi cap. 5,39–40. Ade­vă­ra­ţii cre­ş­tini sunt cei care au cre­dinţă şi o dra­gos­te sta­tor­ni­că pen­tru Dum­ne­zeu în ori­ce situ­a­ţie a vieţii lor (Ps. Cap. 34,1). Chiar şi în momen­te de cri­ză şi încercare.

Rezer­va de ulei a fecioa­re­lor înţe­lep­te, a cre­din­cioşi­lor pre­gă­ti­ţi să se întâl­neas­că cu Dom­nul, este toc­mai via­ţa întrea­gă de nepri­hă­ni­re, de sfinţe­nie şi de lucra­re pen­tru Dum­ne­zeu, a fap­te­lor bune ce au rămas scri­se îna­in­tea lui Dum­ne­zeu în ceruri, având şi nume­le scris în car­tea vieţii (Luca cap.10,20; Eze­chiel cap.33,11.19; 2Timotei cap.4,8; Apoc. Cap. 3,11 şi Apoc.cap 12,10–11). Deo­a­re­ce reve­ni­rea Dom­nu­lui nu ştie nimeni când va fi , când Dum­ne­zeu va hotă­rî sfârşi­tul călă­to­ri­ei noas­tre de pe acest pământ, tre­când la odih­nă în ţărâ­nă, Dom­nul Isus ne spu­ne în Matei cap.25,27. Să fim treji şi să veghem înseam­nă să nu stăm în nepă­sa­re faţă de voinţa lui Dum­ne­zeu, să ne dăm toa­tă silinţa pen­tru ca , prin tot ce facem, să‑I fim plă­cu­ţi şi să nu uităm nici o cli­pă pe Dum­ne­zeu Tatăl şi pe Dom­nul Isus Hris­tos, Fiul Său, care ne-au cre­at şi ne-au răs­cum­pă­rat pen­tru via­ţa veş­ni­că (1Corinteni cap.16,13–14). Să fim conş­ti­enţi de mare­le ade­văr al Bibli­ei că sun­tem mădu­la­re ale tru­pu­lui Dom­nu­lui iar El este capul Bise­ri­cii pe care o con­du­ce. Şi ca mădu­la­re ale Bise­ri­cii Sale să tră­im şi să fim uni­ţi în dra­gos­tea Sa (1Corinteni cap.12,12–13). Dom­nul Isus Hris­tos, după ce şi‑a dat via­ţa ca jert­fă de răs­cum­pă­ra­re pen­tru Bise­ri­că, după învi­e­rea şi înă­lţa­rea Sa la cer, şi‑a luat slu­j­ba de Mare Pre­ot în Sanc­tu­a­rul ceresc, la tro­nul de har, unde mij­lo­ceş­te cu sân­ge­le ier­tă­rii pen­tru noi. Pen­tru aceas­ta se cuvi­ne să‑I adu­cem tot res­pec­tul şi recu­noş­tinţa noas­tră (Evrei cap.7,27 şi cap.9,14.15.28). Să fim atenţi şi să veghem asu­pra noas­tră şi a fap­te­lor noas­tre. Tea­ma de Dum­ne­zeu înseam­nă res­pect pro­fund pen­tru El şi tea­ma de a nu păcă­tui (Iov cap. 28,28; Ps. Cap.34,11–15). Să ne rugăm neîn­ce­tat cu mulţu­mi­ri cerând aju­tor şi ier­ta­re de la Dom­nul Hris­tos (Efe­seni cap.5,20; Luca cap.18,1; Luca cap.21,36; 1Tesaloniceni cap.5,17–18; Iacov cap.5,16). Să pri­vim în pro­pri­i­le noas­tre inimi, pen­tru a vedea dacă sun­tem gata pen­tru ziua cea mare şi înfri­coşa­tă a Domnului.Să stă­ruim în rugă­ciu­ne pen­tru pri­mi­rea Duhu­lui Sfânt din plin în ini­mi­le noas­tre, care ne aju­tă prin lumi­na călă­u­zi­rii Sale să putem fi gata pen­tru Dom­nul (Ioan cap.16,13–15;Efeseni cap.1,12–14).

Carac­te­ris­tici bine defi­ni­te şi vizi­bi­le ale cre­din­cioşi­lor pre­gă­ti­ţi să întâm­pi­ne pe Dom­nul Isus Hris­tos la reve­ni­rea Sa în sla­vă : Supu­ne­re depli­nă faţă de Dum­ne­zeu şi faţă de Duhul Sfânt. Expe­ri­men­tea­ză zil­nic naş­te­rea din nou prin sfinţe­nie în toa­tă pur­ta­rea. Cresc zil­nic în ase­mă­na­re cu Dom­nul Isus pen­tru desă­vârşi­rea carac­te­ru­lui. Sunt maturi spi­ri­tu­ali , cunos­când şi stă­pâ­nind bine ade­vă­ru­ri­le Bibli­ce şi nu se lasă duşi în rătă­ci­re de învă­ţă­turi înşe­lă­toa­re (Efe­seni cap.3,16–21 şi cap.4,14–15). Ştiu cum să se încrea­dă în Dom­nul , fiind lini­ş­ti­ţi în ori­ce împre­ju­ra­re a vieţii (Ioan cap.14,1.26–27). Sunt tot­dea­u­na gata şi doresc reve­ni­rea Dom­nu­lui Isus (Luca cap.12,35–40; Apoc. Cap. 22,17.20). Ei au toa­tă armă­tu­ra Duhu­lui Sfânt pen­tru a lup­ta lup­ta cea bună a cre­dinţei (Efe­seni cap.6). Sunt o lumi­nă pen­tru lume, con­sa­cra­ţi, slu­ji­rii lui Dum­ne­zeu şi seme­ni­lor cu trup, duh şi suflet. Ade­vă­ra­ţii cre­ş­tini cre­din­cioşi sunt cura­ţi, umili, ne ego­işti şi iubi­tori. Sfinţesc Ziua de Sabat con­form porun­cii a patra aşa cum o doreş­te Dumnezeu(Exod cap.20,8–11; Isa­ia cap.58,13–14). Se deo­se­besc de lume prin com­por­ta­ment prin îmbră­că­min­te, atât în zile­le lucră­toa­re cât şi în zile­le de Sabat. Ara­tă un res­pect cuve­nit pen­tru casa de închi­na­re a Dom­nu­lui. Din dra­gos­te pen­tru Dum­ne­zeu şi pen­tru seme­nii lor fac lucra­rea misio­na­ră de ves­ti­re a Evan­ghe­li­ei, cău­tând sal­va­rea mul­tor sufle­te din întu­ne­ric (Fap­te cap.1,8 şi cap.6,7; 1Petru 2,9–10) – exem­plul apos­to­li­lor şi al lui Pavel. Bise­ri­ca lui Dum­ne­zeu de la vre­mea sfârşi­tu­lui cau­tă mereu aju­tor prin rugă­ciu­ne la Dum­ne­zeu pen­tru ori­ce împre­ju­ra­re a vieţii. Este o Bise­ri­că uni­tă în dra­gos­tea Dom­nu­lui Hris­tos, în cre­dinţă baza­tă numai pe cele scri­se în Sfân­ta Scrip­tu­ră. Se mai iden­ti­fi­că cu oile adu­na­te într-un sin­gur sta­ul şi a căror Păs­tor iubi­tor este Dom­nul Isus Hris­tos, deo­a­re­ce El şi‑a dat via­ţa pen­tru oile Sale (Ioan cap. 10,1–16). Mem­brii ade­vă­ra­tei Bise­rici pre­gă­ti­ţi au ace­le inimi care sunt un pământ bun pen­tru sămânţa Cuvân­tu­lui Evan­ghe­li­ei, adu­când roa­de în ascul­ta­re şi nepri­hă­ni­re (Matei cap.13,23; 1Corintenicap.15,58). Bise­ri­ca lui Dum­ne­zeu a fost aşe­za­tă în lume în mod spe­cial de Dom­nul ca stră­jer şi pur­tă­tor de lumi­nă. În cri­za fina­lă ce va avea loc pe pământ aceşti mem­bri con­sa­cra­ţi ai Bise­ri­cii, care se închi­nă numai lui Dum­ne­zeu, vor fi ca cei pre­zen­ta­ţi în Apoc. Cap. 14,6–13 “Aici este răb­da­rea sfinţi­lor care păzesc porun­ci­le lui Dum­ne­zeu şi cre­dinţa lui Isus!” Ade­vă­ra­ţii cre­din­cioşi ai Dom­nu­lui fiind foar­te bine pre­gă­ti­ţi, vor aştep­ta, vor dori şi vor întâm­pi­na pe Dom­nul când va avea loc reve­ni­rea Sa în sla­vă (Tit cap.2,13–14): Toţi cei care şi-au păs­trat vred­ni­cia şi nume­le scris în car­tea vieţii. Pen­tru aceş­tia veni­rea Dom­nu­lui Hris­tos va fi cea mai mare bucu­rie a lor, întâl­ni­rea cu Dom­nul Hris­tos, Dom­nul Domni­lor şi Împă­ra­tul Împăraţilor(Daniel cap.2,44; Ps. Cap.50,4–5; Apoc. Cap.21,3–4 şi cap.22,12–14). Pen­tru alţii va fi o zi de groa­ză, nu vor şti unde să găseas­că sal­va­re şi unde să se ascun­dă de mânia Dom­nu­lui (Matei cap. 24,30; Apoc. Cap 6, 15–17).

“Mij­loa­ce­le mân­tu­i­rii sunt ace­lea­şi, fără pla­tă pen­tru toţi. De rezul­ta­te­le răs­cum­pă­ră­rii se vor bucu­ra ace­ia care s‑au con­for­mat în totul con­di­ţi­i­lor Bibli­ce. Fie­ca­re capi­tol şi fie­ca­re ver­set al Bibli­ei este un mesaj din par­tea lui Dum­ne­zeu pen­tru oameni. Dacă Biblia va fi stu­di­ată şi i se va da ascul­ta­re, îi va con­du­ce pe cei din popo­rul lui Dum­ne­zeu, aşa cum erau con­du­şi isra­e­li­ţii de către Dom­nul, ziua prin stâlp de nor şi noap­tea de stâl­pul de foc, pen­tru a ajun­ge aca­să la Dom­nul în Canaa­nul ceresc (Exod cap.13,21–22).”(H.L.L.)

Cât mai exis­tă har pen­tru ier­ta­re şi posi­bi­li­tă­ţi de îndrep­ta­re, să cerem de la Dom­nul Isus Hris­tos aju­tor, pen­tru ca via­ţa noas­tră să fie după voia Sa, pen­tru a fi pri­mi­ţi în Împă­ră­ţia Sa cea veşnică(Apoc. Cap. 7,9–15). AMIN

În Sfân­ta şi Marea Marţi se face pome­ni­re de cele zece fecioa­re din Sfân­ta Evanghelie.

Pe când Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos Se suia la Ieru­sa­lim şi Se ducea la Pati­mă, a spus uce­ni­ci­lor Săi mai mul­te pil­de. Une­le din­tre ele sunt îndrep­ta­te către iudei. Pil­da celor zece fecioa­re însă a spus‑o pen­tru a ne îndem­na spre milos­te­nie, şi în ace­la­şi timp, spre a ne învă­ţa să fim pre­gă­ti­ţi ori­când îna­in­te de sfârşi­tul vieţii.

Dom­nul a vor­bit mult des­pre fecioa­re şi des­pre femei – şi fecio­ria are mult merit şi este într-ade­văr cin­sti­tă; dar pen­tru ca nu cum­va cine­va tră­ind în fecio­rie să nu se îngri­jeas­că şi de cele­lal­te vir­tu­ţi şi mai cu sea­mă de milos­te­nie, prin care se vădeş­te stră­lu­ci­rea fecio­ri­ei, Dom­nul spu­ne pil­da aceas­ta. Pe cinci din­tre ele Ie numeş­te înţe­lep­te, căci împre­u­nă cu fecio­ria au avut şi îmbe­lşu­ga­tul unt­de­lemn al milosteniei.

Pe cele­lal­te cinci Ie numeş­te nebu­ne, căci, deşi ele aveau vir­tu­tea fecio­ri­ei, nu aveau în ace­ea­şi măsu­ră şi milos­te­nia. Deci sunt numi­te nebu­ne chiar dacă au săvârşit cea mai mare vir­tu­te, dar nu s‑au îngri­jit de cea mai impor­tan­tă, aşa că în nimic nu se deo­se­besc de desfrâ­na­te. Desfrâ­na­te­le sunt biru­i­te de trup, iar ele au fost biru­i­te de bani. Pe când se scur­gea noap­tea aces­tei vieţi, au ador­mit toa­te fecioa­re­le, adi­că au murit.

Hris­tos a dorit ca prin aceas­tă pil­dă să ne des­co­pe­re impor­tanţa pre­gă­ti­rii în vede­rea jude­că­ţii de apoi. Can­de­le­le aprin­se sim­bo­li­zea­ză fap­te­le bune, care tre­bu­ie să ardă până la sfârşi­tul lumii, adi­că până la sfârşi­tul fie­că­ru­ia sau până la Paru­sie. Fla­că­ra este ali­men­ta­tă de unt­de­lemn. Prin unt­de­lemn, înţe­le­gem cre­dinţă. Ea nu se poa­te împru­mu­ta alto­ra, fiind un dar strict per­so­nal. Sfân­tul Sera­fim de Sarov susţi­ne că lămpi­le goa­le sim­bo­li­zea­ză absenţa daru­ri­lor Sfân­tu­lui Duh din ini­ma lor. Lumi­na lor s‑a stins din cau­za lip­sei unei cre­dinţe puter­ni­ce, care să se mani­fes­te prin fap­te bune. Fecioa­re­le nebu­ne, fără să fi făcut un rău aproa­pe­lui, au păcă­tu­it pen­tru că nu s‑au îngri­jit de lumi­na din suflete.

Nu exis­tă osân­dă mai grea decât ace­ea de a‑I rămâ­ne necu­nos­cut lui Hristos.

Intra­de­văr moar­tea se numeş­te somn. Pe când dor­meau ele, stri­găt mare s‑a făcut la mie­zul nopţii; cele care aveau unt­de­lemn din belşug au intrat cu Mire­le la des­chi­de­rea uşi­lor, iar cele nebu­ne, pen­tru că nu aveau unt­de­lemn din belşug, îl cău­tau după ce s‑au scu­lat din somn. Cele înţe­lep­te, deşi voiau, n‑au putut să Ie dea unt­de­lemn în cli­pa intră­rii, aşa că le-au răs­puns zicând: «Nu cum­va să nu ne ajun­gă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă Ia cei ce vând – adi­că la săraci – şi cum­pă­ra­ţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moar­te, asta nu mai este cu putinţă. Ace­la­şi lucru îl ara­tă înve­de­rat Iisus şi în para­bo­la des­pre boga­tul nemi­los­tiv şi săra­cul Lazăr. Fecioa­re­le nebu­ne se apro­pie fără lumi­nă şi, bătând în uşă, stri­gă aşa: «Doam­ne, Doam­ne, des­chi­de-ne nouă!». Iar însu­şi Dom­nul Ie dă acest răs­puns înfrico­şător zicân­du-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zes­tre milostenia?».

Pen­tru aceas­ta deci au rân­du­it pur­tă­to­rii de Dum­ne­zeu Părinţi să se aşe­ze în aceas­tă zi pil­da celor zece fecioa­re, ca să ne îndem­ne să veghem necon­te­nit şi să fim gata să ieşim în întâm­pi­na­rea ade­vă­ra­tu­lui Mire prin fap­te bune, dar mai cu sea­mă prin milos­te­nie, pen­tru că neş­ti­u­te sunt ziua şi cea­sul sfârşi­tu­lui vieţii. Tot ast­fel prin isto­ria vieţii lui Iosif, să tră­im în cură­ţie, iar prin minu­nea uscă­rii smo­chi­nu­lui, să adu­cem rod duhov­ni­cesc. Dacă vom săvârşi o sin­gu­ră vir­tu­te, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de cele­lal­te, şi mai cu sea­mă de miloste­nie, nu vom intra cu Hris­tos în odih­na veş­ni­că, ci vom fi întorşi ruşi­na­ţi. Şi în ade­văr nu‑i lucru mai lip­sit de sfinţe­nie şi mai plin de ruşi­ne decât ca fecio­ria să fie biru­i­tă de bani.

Dar, o, Hris­to­a­se, numă­ră-ne pe noi împre­u­nă cu fecioa­re­le cele înţe­lep­te, rân­du­ieş­te-ne în alea­sa Ta tur­mă şi ne mân­tu­ieş­te pe noi, Amin.