Sâmbãta Sfântului şi dreptului Lazãr

Bise­ri­ca Orto­do­xă săr­bă­to­reş­te în Sâm­bă­tă lui Lazar una din­tre cele mai mari minuni ale Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos şi anu­me învi­e­rea lui Lazar, pri­e­te­nul Dom­nu­lui, cel care era mort de patru zile. În aceas­tă zi se ofi­ci­a­ză Litur­ghia Sfân­tu­lui Ioan Gura de Aur. “Învi­e­rea cea de obş­te mai îna­in­te de Pati­ma Ta incredintandu‑o, pe Lazar din morţi l‑ai scu­lat, Hris­to­a­se Dum­ne­ze­u­le. Pen­tru aceas­ta şi noi, ca prun­cii, sem­ne­le biru­inţei pur­tând, Ţie Biru­i­to­ru­lui morţii stri­găm: Osa­na Celui din­tru înă­lţi­me, bine eşti cuvân­tat, Cel ce vii întru nume­le Domnului.”
Sâm­bă­ta de dina­in­tea Flo­ri­i­lor este cunos­cu­tă sub nume­le de “Sâm­bă­ta lui Lazar”. Data aces­tei sâm­be­te este schim­bă­toa­re, în fun­cţie de data Paş­te­lui, deci şi a Flo­ri­i­lor. Peri­co­pa evan­ghe­li­că ne isto­ri­seş­te că, în aju­nul intră­rii Sale în Ieru­sa­lim, cu câte­va zile îna­in­te de Pati­mi­le Sale, Mân­tu­i­to­rul a venit în Beta­nia, che­mat fiind de suro­ri­le lui Lazar, un pri­e­ten din Beta­nia care era bolnav.

În momen­tul ple­că­rii către Beta­nia, Mân­tu­i­to­rul cunoş­tea fap­tul că pri­e­te­nul Său Lazar deja muri­se, fapt pe care îl făcu­se cunos­cut şi uce­ni­ci­lor Săi, iar când au ajuns în Beta­nia Lazar se afla deja de patru zile pus în mor­mânt. Sosind în Beta­nia, Dom­nul Hris­tos este întâm­pi­nat de Mar­ta mai întâi şi de Maria, suro­ri­le lui Lazar care îşi expri­mă tris­teţea pen­tru pier­de­rea fra­te­lui lor în lip­sa Mântuitorului.

Văzând tris­teţea celor două surori, Mân­tu­i­to­rul “a sus­pi­nat cu duhul, S‑a tul­bu­rat întru Sine şi a lăcri­mat”, după care săvârşeş­te minu­nea învi­e­rii lui Lazar, fapt în urmă căru­ia mulţi din iude­ii pre­zenţi au cre­zut în El. Alţii însă, s‑au gră­bit să‑i înş­ti­inţe­ze pe fari­se­ii care, auzind, s‑au hotă­rât atunci să‑L ucidă.

În aceas­tă sâm­bă­tă se face pome­ni­re gene­ra­lă pen­tru morţi. Rugăm pe Mân­tu­i­to­rul Hris­tos că aşa cum pe Lazar l‑a învi­at, tot aşa să învie­ze şi sufle­te­le celor ador­mi­ţi din nea­mu­ri­le noas­tre, ase­zan­du-le „în loc lumi­nat, în loc cu ver­dea­ţă, în loc de odih­nă, de unde a fugit toa­tă dure­rea, întris­ta­rea şi sus­pi­na­rea…” Pome­ni­ri­le vor fi relu­a­te, potri­vit rân­du­ie­lii obi­ş­nu­i­te, după Săp­tămâ­nă Lumi­na­tă. Cei tre­cu­ţi la cele veş­ni­ce sunt pome­ni­ţi în mod spe­cial în două sâm­be­te de pes­te an: cea dina­in­tea Dumi­ni­cii “Înfri­coşă­toa­rei Jude­că­ţi” şi sâm­bă­ta dina­in­tea Dumi­ni­cii “Pogorârii Duhu­lui Sfânt”, numi­tă şi Sâm­bă­tă Rusa­li­i­lor sau Moşii de Vară.