În Pireu Duminica Ortodoxiei s – a prãznuit la modul autentic
ÎN PIREU DUMINICA ORTODOXIEI S‑A PRĂZNUIT LA MODUL AUTENTIC
1. Anatemele sunt o măsură pastorală a iubirii
CU ADEVĂRAT, zi de bucurie şi de veselie la modul deplin a fost Duminica Ortodoxiei, aşa cum am prăznuit‑o în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din centrul oraşului Pireu, sub protia mărturisitorului Mitropolit de Pireu, kir Serafim şi împreună liturghisind preoţii şi diaconii sfintei biserici, precum şi protopresbiterii şi profesorii emeriţi, părintele Gheorghios Metallinos şi subsemnatul, în semn de cinstire.
Bucuria tuturor ortodocşilor de fiecare dată când au prăznuit Duminica Ortodoxiei de veacuri, întru pomenirea înălţării sfintelor icoane în anul 843, în Constantinopol, a fost neumbrită [cutezătoare] şi întreagă, deoarece se adeverea aprecierea că minciuna ereziei nu poate să se impună definitiv asupra adevărului dogmelor credinţei, chiar dacă Biserica este chinuită o mare perioadă de timp, aşa cum s‑a întâmplat cu iconoclasmul, care a dominat vreme de nouăzeci de ani în cele două faze ale lui, din veacul al optulea şi din veacul al nouălea (726–787 şi 815–843). Bucuria întru-tot-adevăratelor dogme ale credinţei se arată întotdeauna cu consecvenţă, luminând şi strălucind în lumina Adevărului Biserica lui Hristos. Acesta, de altfel, a fost şi scopul consacrării acestui praznic al Ortodoxiei de către episcopii şi monahii mărturisitori de atunci.
Aşa cum spune Sinaxarul praznicului au fost proclamaţi şi lăudaţi nominal binecinstitorii şi ortodocşii şi, din contră, necinstitorii şi kakodocşii au fost condamnaţi şi anatematizaţi nominal, nu din răutate, înverşunare şi ură împotriva ereticilor, ci din grijă pedagogică şi dragoste pastorală, aşa încât ereticii, fiind mustraţi, să se pocăiască şi să denunţe rătăcirea, iar îndeosebi să fie păziţi ceilalţi credincioşi de posibilitatea urmării rătăcirii. Părinţii şi sfinţii aveau dragoste autentică şi sinceră şi nu falsa pace şi falsa iubire a actualilor făţarnici de astăzi, care sunt deranjaţi de anateme şi se prezintă astfel mai buni decât Sfinţii Apostoli şi decât Sfinţii Părinţi, care din dragoste mustră şi pedagoghisesc / educă. Spune Sinaxarul: „Şi tot aşa s‑au întors din nou în Biserică (după procesiune) şi au săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, aşezând la locul lor sfintele şi cinstitele icoane cu ajutorul unor bărbaţi cu o viaţă deosebit de sfântă. Apoi au fost cinstiţi cei evlavioşi care au crezut drept şi au fost îndepărtaţi şi predaţi anatemei cei neevlavioşi şi care n‑au primit cinstirea sfintelor icoane. Şi de atunci au hotărât aceşti sfinţi mărturisitori ca în fiecare an să se facă aşa această sfântă prăznuire, ca nu cumva să cădem din nou în aceeaşi rătăcire”.
2. Acum am căzut într‑o necredinţă mai mare decât iconoclaştii.
Din nefericire, bucuria noastră în ultimele decenii, când am prăznuit Duminica Ortodoxiei, n‑a fost lipsită de umbră şi cu totul veselă, deoarece turma ortodoxă este chinuită şi devorată de lupii unei erezii, mult mai rea decât iconoclasmul, ai ereziei ecumenismului. Şi erezia ecumenismului este mult mai rea, deoarece în afară de erezia iconoclasmului, pe care o conţine, a plăsmuit o erezie eclesiologică mai rea, care răstoarnă din temelii principiile Bisericii celei „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”, a cărei exclusivitate şi unicitate o neagă, susţinând că Biserica nu s‑a mai păstrat undeva, ci toate ereziile împreună cu Biserica Ortodoxă constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Este erezia cea mai rea şi mai periculoasă din toate epocile.
Cei ce dintre ortodocşi sunt sclavi ai ecumenismului nu ştiu că protestantismul, întemeietorul şi principalul promotor al ecumenismului, prin „Consiliul Mondial al Bisericilor”, este iconoclast, că a izgonit sfintele icoane din biserici, că este aniconic [ἀνεικονικός], ca şi iudaismul şi islamul, care i‑au influenţat pe vechii iconoclaşti? Nu ştiu că este împotriva cinstirii sfinţilor şi a moaştelor? Că îndeosebi este împotriva cinstirii Preasfintei Stăpânei noastre şi Născătoarei de Dumnezeu, a pururea Fecioarei Maria, pe care noi, ortodocşii, pe toată perioada anului o lăudăm în cântări şi o slăvim, iar în mod deosebit acum prin împărţirea în cinci vineri a slujbei Heretisirilor Imnului Acatist [este vorba despre Acatistul Buneivestiri, care în Bisericile de limbă greacă se citeşte fragmentar în primele cinci vineri din Postul Mare – n.tr.]? Cum acceptă aceştia să coexiste şi să se alăture, în aşa-numitul Consiliu al Bisericilor, duşmanilor sfintelor icoane, ai sfinţilor, în general, şi ai cinstitelor moaşte, duşmanilor Maicii Domnului, celor pe care Biserica îi anatematizează, nu doar prin citirea anatemelor Sinodiconului Ortodoxiei, ci şi prin întreaga ei imnografie? Justeţea pastorală şi pedagogică a măsurilor Bisericii se vede şi din aceea că partizanii ecumenismului nu suportă puterea anatemelor, nu suportă să fie mustraţi de învăţătura antieretică şi critică a Sfinţilor Părinţi, nu suportă nici măcar noţiunea de erezie. De aceea au şi abolit lectura anatemelor în mod sinodal din anul 2005, deoarece îşi dau seama că se auto-anatematizează; de aceea îi dau la o parte prin post-patristică pe Sfinţii Părinţi, care‑i denunţă nominal şi‑i descoperă pe eretici, de aceea au abolit şi noţiunea de erezie, acceptând ca biserici pe vechii monofiziţi, dar şi pe actualele mari erezii ale papismului şi protestantismului. Aşadar, acolo unde Duminica Ortodoxiei a fost prăznuită prin astfel de recunoaşteri – în Constantinopol, în Alexandria, în Antiohia, la Ierusalim, la Moscova, la Atena şi oriunde în altă parte – nu a fost „o zi de bucurie şi de veselie la modul deplin, deoarece nu s‑a evidenţiat bucuria întru-tot-adevăratelor dogme ale credinţei”, ci teatru şi ipocrizie, un amestec al adevărului cu minciuna, un amestec sincretist. [Am tradus prin “amestec sincretist” expresia “συγκρητιστικός ἀχταρμᾶς”; mai exact însă, “ἀχταρμᾶ” desemnează un amestec de elemente ce în niciun chip nu pot fi amestecate” – n.tr.]
3. Prăznuirea din Pireu are o importanţă bisericească istorică.
Neîntrerupta continuitate ortodoxă a prăznuirii Ortodoxiei a trăit‑o Biserica în Sfânta Mitropolie de Pireu, în sfânta biserică „Sfânta Treime”. Acolo, cu adevărat, a fost „o zi de bucurie şi de veselie la modul deplin” din următoarele motive. Întâi, deoarece curajosul, mărturisitorul şi martirul după conştiinţă Mitropolit de Pireu, kir Serafim, a citit cu glas tare anatemele împotriva ereticilor, pe care cei mai mulţi episcopi şi ceilalţi clerici le trec sub tăcere. În mod nominal a citit anatemele împotriva monofisiţilor Dioscor şi Sever, pe care anumiţi profesori, fiind lipsiţi de evlavie şi blasfemiind împotriva Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, îi prezintă ca ortodocşi. Şi lucru cel mai important, unic, vrednic şi demn de Sfinţii Părinţi: împreună cu vechii eretici, care sunt anatematizaţi în Sinodiconul Ortodoxiei, a anatematizat şi ereziile contemporane ale papismului, protestantismului şi panereticului ecumenism. Bravo!, curajului şi dreptei-cugetări! Biserica a vorbit prin gura Mitropolitului de Pireu.
Înainte de acest moment, s‑a citit în locul dumnezeieştii propovăduiri [predicii] Enciclica Pastorală, pe care a trimis‑o turmei Sfintei Mitropolii de Pireu, în care pentru prima dată în ultimii ani se prezintă şi se analizează public şi oficial, de ce ecumenismul nu este o simplă erezie, ci pan-erezie, după caracterizarea Noului Cuvios al Bisericii noastre, teologul sârb, Sfântul Iustin Popovici.
Acolo deci, în sfânta biserică a Sfintei Treimi din Pireu, a fost prezentă Biserica Luptătoare şi cea Cerească. S‑au bucurat împreună cu noi mulţimile de sfinţi mărturisitori şi martiri, marii sfinţi, care s‑au luptat împotriva ereziilor, apărători şi luptători pentru sfintele icoane, îndeosebi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cei ce s‑au luptat împotriva papismului şi a descendenţilor lui – protestanţii, precum şi mulţi cuvioşi stareţi şi sfinţi contemporani, care s‑au luptat împotriva panereticului ecumenism. Au existat şi alte perioade în istoria Bisericii, în timpul cărora Ortodoxia nu s‑a păstrat în marile centre bisericeşti, ci în eparhiile mai mici, în mănăstiri şi de către clerici şi monahi izolaţi. Dorim ca acest exemplu al Mitropolitului de Pireu să afle imitatori şi să se înmulţească în anii următori. Să binevoiască Dumnezeu să fie alungat norul panereziei ecumenismului, care ne umbreşte, ca să strălucească şi să lumineze din nou Biserica lui Hristos de bucuria întru-tot-adevăratelor dogme ale credinţei.
Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfântul Marcu al Efesului”; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2012/03/blog-post_4716.html
Lasã un Rãspuns: