Evangelia zilei:

Acatistul Bunei Vestiri a Preasfintei Nãscatoare de Dumnezeu si pururea fecioarei Maria

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Slavă Ție, Dum­ne­ze­ul nos­tru, sla­vă Ție.

Împă­ra­te ceresc, Mângâieto­rule, Duhul ade­vă­ru­lui, Care pre­tu­tin­de­nea ești și toa­te le îm­plinești, Vis­ti­e­rul bună­tă­ți­lor și dătă­to­ru­le de via­ță, vino și Te sălă­ș­lu­ieș­te întru noi, și ne cură­țeș­te pe noi de toa­tă înti­nă­ciu­nea și mân­tu­ieș­te, Bunu­le, sufle­te­le noastre.

Sfin­te Dum­ne­ze­u­le, Sfin­te tare, Sfin­te fără de moar­te, milu­ieș­te-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tată­lui și Fiu­lui și Sfân­tu­lui Duh și acum și puru­rea și în vecii veci­lor. Amin.

Preasfân­tă Tre­i­me, milu­ieș­te-ne pe noi. Doam­ne, cură­țeș­te păca­te­le noas­tre. Stă­pâ­ne, iar­tă fără­de­le­gi­le noas­tre. Sfin­te, cer­ce­tea­ză și vin­decă nepu­tin­țe­le noas­tre, pen­tru nume­le Tău.

Doam­ne milu­ieș­te (de trei ori), Sla­vă…, și acum…

Tatăl nos­tru, Care ești în ceruri, sfin­­țeas­că-Se nume­le Tău, vie împă­ră­ția Ta, fie voia Ta, pre­cum în cer așa și pe pă­mânt. Pâi­nea noas­tră cea de toa­te zile­le, dă-ne‑o nouă astăzi și ne iar­tă nouă gre­șe­li­le noas­tre, pre­cum și noi ier­tăm greși­ți­lor noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispi­tă, ci ne izbă­vește de cel rău. Pen­tru rugă­ciu­ni­le Sfin­ți­lor Părin­ți­lor noș­tri, Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se Fiul lui Dum­ne­zeu milu­ieș­te-ne pe noi. Amin

Con­dac 1:
A

pără­toa­re Doam­nă, pen­tru biruin­ță, mul­țu­mi­ri, izbă­vin­du-ne din ne­voi, adu­cem ție, Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca ace­ea ce ai stă­pâni­re nebi­ru­i­tă, izbă­veș­te-ne din toa­te ne­­voile, ca să stri­găm ție: Bu­­cu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Icos 1:
Î

nge­rul cel întîis­tă­tă­tor, din cer a fost tri­mis să zică Năs­că­toa­rei de Dum­nezeu: Bucu­ră-te! Și împre­u­nă cu gla­sul cel netru­pesc, văzân­du-Te pe Tine, Doam­ne, întru­pat, s‑a înspăi­mân­­­tat și i‑a stat îna­in­te, gră­ind către dân­sa une­le ca acestea:

Bucu­ră-te, cea prin care răsa­re bucuria;
Bucu­ră-te, cea prin care pie­re blestemul;
Bucu­ră-te, che­ma­rea lui Adam celui căzut;
Bucu­ră-te, izbă­vi­rea lacri­mi­lor Evei;
Bucu­ră-te, înăl­ți­me, întru care ane­voie se suie gân­du­ri­le omenești;
Bucu­ră-te, adân­ci­me, care nu te poți vedea les­ne cu ochii îngerești;
Bucu­ră-te, că ești sca­un Împăratului;
Bucu­ră-te, că porți pe Cel ce poar­tă toate;
Bucu­ră-te, stea­ua, care arăți Soarele;
Bucu­ră-te, pân­te­ce­le dum­ne­ze­ieș­tii întrupări;
Bucu­ră-te, cea prin care se înno­iește făptura;
Bucu­ră-te, cea prin care prunc Se face Făcătorul;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 2:
S

tiin­du-se pe sine sfân­ta întru cu­răție, a zis lui Gavri­il cu îndrăz­ni­re: Prea­slă­vi­tul tău glas cu ane­vo­ie se ara­tă a fi pri­mit sufle­tu­lui meu; că naș­te­re cu zămi­sli­re fără sămân­ță, cum îmi spui? Cân­tând: Aliluia!

Icos 2:
Î

nțe­le­sul cel greu de pătruns cău­tând Fecioa­ra să‑l înțe­lea­gă, a gră­it către cel ce slu­jea: Din pân­te­ce curat, cum este cu putin­ță să Se nas­că Fiu, spu­ne-mi? Iar el cu fri­că a zis:

Bucu­ră-te, tăi­nu­i­toa­rea sfa­tu­lui celui nespus;
Bucu­ră-te, încre­din­ța­rea celor ce au tre­bu­in­ță de tăcere;
Bucu­ră-te, înce­pă­tu­ra minu­ni­lor lui Hristos;
Bucu­ră-te, capul porun­ci­lor Lui;
Bucu­ră-te, sca­ra ceru­lui, pe care S‑a pogorât Dumnezeu;
Bucu­ră-te, pod care‑i treci la cer pe cei de pe pământ;
Bucu­ră-te, minu­ne, care de îngeri ești mult slăvită;
Bucu­ră-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor;
Bucu­ră-te, ceea ce ai năs­cut Lumi­na cea neapusă;
Bucu­ră-te, ceea ce n‑ai învă­țat pe nimeni în ce chip s‑a petrecut;
Bucu­ră-te, ceea ce covâr­șești min­tea celor înțelepți;
Bucu­ră-te, ceea ce lumi­nezi gându­rile celor credincioși;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 3:
P

ute­rea Celui de sus a umbrit‑o atunci, spre zămi­sli­re, pe ceea ce nu știa de nun­tă; și pân­te­ce­le ei cel cu bună roa­dă, ca o țari­nă dul­ce, l‑a ară­tat tutu­ror celor ce vor să sece­re mân­tuire, când vor cân­ta așa: Aliluia!

Icos 3:
A

vând Fecioa­ra pri­mit în pân­te­ce pe Dum­ne­zeu, a aler­gat la Eli­sa­be­ta; iar prun­cul aces­te­ia, înda­tă cunos­când în­chinarea ei, s‑a bucu­rat și, cu săltă­ri în pân­te­ce, ca și cum ar fi cân­tat, a gră­it către Năs­că­toa­rea de Dumnezeu:
Bucu­ră-te, vița mlă­di­ței celei ne-veștejite;

Bucu­ră-te, câști­ga­rea rodu­lui celui fără de moarte;
Bucu­ră-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubi­rii de oameni;
Bucu­ră-te, ceea ce ai năs­cut pe Să­ditorul vie­ții noastre;
Bucu­ră-te, bra­z­dă care ai cres­cut înmul­ți­rea milelor;
Bucu­ră-te, masă care porți îndes­tu­la­rea milostivilor;
Bucu­ră-te, ceea ce înflo­rești rai­ul desfătării;
Bucu­ră-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor;
Bucu­ră-te, tămâia rugă­ciu­nii celei primite;
Bucu­ră-te, cură­ția a toa­tă lumea;
Bucu­ră-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori;
Bucu­ră-te, îndrăz­ni­rea celor muri­tori către Dumnezeu;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 4:
V

ifor de gân­duri necre­din­cioa­se având în sine, înțe­lep­tul Iosif s‑a tul­bu­rat, uitân­du-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nun­ta, gân­dind că ești fura­tă de nun­tă, tu, ceea ce ești fără de pri­ha­nă; iar când a cunos­cut că zămi­sli­rea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:
A

u auzit păs­to­rii pe îngeri lău­dând veni­rea lui Hris­tos în trup și, aler­gând la Ace­la ca la un păs­tor, L‑au văzut ca pe un miel fără de pri­ha­nă în bra­țele Mari­ei, pe care lăudând‑o, au zis:

Bucu­ră-te, Mai­ca Mie­lu­lui și a Păstorului;
Bucu­ră-te, sta­u­lul oilor cuvântătoare;
Bucu­ră-te, ceea ce ești chi­nu­i­re pen­tru vră­j­ma­șii cei nevăzuți;
Bucu­ră-te, ceea ce des­chizi uși­le raiului;
Bucu­ră-te, că cele cerești se bucu­ră cu cele pământești;
Bucu­ră-te, că cele pămân­tești dăn­țuiesc împre­u­nă cu cele cerești;
Bucu­ră-te, gura apos­to­li­lor cea fără de tăcere;
Bucu­ră-te, îndrăz­ni­rea cea nebi­ru­i­tă a pur­tă­to­ri­lor de chinuri;
Bucu­ră-te, teme­iul cel tare al credinței;
Bucu­ră-te, cunoș­tin­ța haru­lui cea luminoasă;
Bucu­ră-te, cea prin care s‑a golit iadul;
Bucu­ră-te, cea prin care ne-am îmbră­cat cu slavă;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 5:
S

tea­ua cea cu dum­ne­ze­ias­că merge­re văzând‑o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând‑o ca pe o făclie, cu dân­sa cău­tau pe puter­ni­cul Împă­rat; și, ajun­gând la Cel nea­juns, s‑au bu­curat cântându‑I: Aliluia!

Icos 5:
A

u văzut prun­cii hal­de­i­lor în bra­țele Fecioa­rei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându‑L a le fi Stă­pân, deși lua­se chip de rob, s‑au nevo­it cu daruri a‑I sluji Lui și a‑i cân­ta celei binecuvântate:

Bucu­ră-te, Mai­ca ste­lei celei neapuse;
Bucu­ră-te, raza zilei celei de taină;
Bucu­ră-te, ceea ce ai stins cup­to­rul înșelăciunii;
Bucu­ră-te, ceea ce lumi­nezi pe tăi­nuitorii Treimii;
Bucu­ră-te, ceea ce ai arun­cat din­tru dre­gă­to­rie pe tira­nul cel fără de omenie;
Bucu­ră-te, ceea ce ai ară­tat pe Dom­nul Hris­tos, iubi­to­rul de oameni;
Bucu­ră-te, ceea ce ne-ai izbă­vit din slu­ji­rea cea idolească;
Bucu­ră-te, ceea ce ne cură­țești de lucru­ri­le cele întinate;
Bucu­ră-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc;
Bucu­ră-te, ceea ce ne-ai poto­lit văpa­ia patimilor;
Bucu­ră-te, îndrep­tă­toa­rea înțelep­ciu­nii celor credincioși;
Bucu­ră-te, vese­lia tutu­ror neamurilor;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 6:
V

esti­tori pur­tă­tori de Dum­ne­zeu fă­­cân­du-se magii, s‑au întors în Babi­lon, săvâr­șind pro­ro­cia Ta; și, măr­­tu­ri­sin­du-Te tutu­ror pe Tine, Hris­to­a­se, au lăsat pe Irod ca pe un min­ci­nos, că nu știa să cân­te: Aliluia!

Icos 6:
S

tră­lu­cind Tu în Egipt, Lumi­na ade­vă­rului, ai izgo­nit întu­ne­ri­cul min­ciu­nii. Că ido­lii lui, Mân­tu­i­to­ru­le, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s‑au izbă­vit de dân­șii cân­tau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:

Bucu­ră-te, îndrep­ta­rea oamenilor;
Bucu­ră-te, căde­rea demonilor;
Bucu­ră-te, ceea ce ai zdro­bit stăpâ­nia înșelăciunii;
Bucu­ră-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească;
Bucu­ră-te, mare care ai îne­cat pe farao­nul cel netrupesc;
Bucu­ră-te, pia­tră care ai adă­pat pe cei înse­tați de viață;
Bucu­ră-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei din­tru întuneric;
Bucu­ră-te, aco­pe­rămân­tul lumii cel mai lat decât norul;
Bucu­ră-te, hra­nă și potir cu mană;
Bucu­ră-te, slu­ji­toa­rea bucu­ri­ei celei sfinte;
Bucu­ră-te, pămân­tul făgăduinței;
Bucu­ră-te, izvorâ­toa­re de mie­re și lapte;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 7:
V

rând Sime­on să se mute din vea­cul aces­ta înșe­lă­tor, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunos­cut lui și ca Dum­ne­zeu desă­vâr­șit. Pen­tru ace­ea s‑a mirat de înțe­lep­ciu­nea Ta cea ne­spusă, cân­tând: Aliluia!

Icos 7:
A

rătat‑a făp­tu­ră nouă ară­tân­du-Se Făcă­to­rul nouă, celor ce sun­tem făcuți de Dân­sul, răsă­rind din pân­te­ce­le cel fără de sămân­ță și păzindu‑l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lău­dăm, grăind:

Bucu­ră-te, floa­rea nestricăciunii;
Bucu­ră-te, cunu­na înfrânării;
Bucu­ră-te, ceea ce ai stră­lu­cit chi­pul învierii;
Bucu­ră-te, ceea ce ai ară­tat via­ța îngerească;
Bucu­ră-te, pomul cel cu lumi­noa­să roa­dă, din care se hră­nesc credincioșii;
Bucu­ră-te, copa­cul cel înfrun­zit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc;
Bucu­ră-te, ceea ce ai pur­tat în pân­tece pe Îndrep­tă­to­rul celor rătăciți;
Bucu­ră-te, ceea ce ai năs­cut pe Iz­bă­vitorul celor robiți;
Bucu­ră-te, îmblân­zi­rea Jude­că­to­ru­lui celui drept;
Bucu­ră-te, ier­ta­rea mul­tor greșiți;
Bucu­ră-te, hai­na celor goi de îndrăzneală;
Bucu­ră-te, dra­gos­tea care biru­ieș­te toa­tă dorirea;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 8:
V

ăzând naș­te­re minu­na­tă, să ne înstră­inăm de lume, mutân­du-ne min­tea la cer; că pen­tru aceas­ta Prea­înaltul Dum­ne­zeu pe pământ S‑a ară­tat om sme­rit, vrând să tra­gă la înăl­țime pe cei care‑I cân­tă: Aliluia!

Icos 8:
C

u totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus nici­cum nu S‑a depăr­tat Cuvân­tul cel necu­prins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu muta­re din loc, și naș­te­re din Fecioa­ră pri­mi­toa­re de Dum­ne­zeu, care aude acestea:

Bucu­ră-te, încă­pe­rea lui Dum­ne­zeu celui neîncăput;
Bucu­ră-te, ușa tai­nei celei de cinste;
Bucu­ră-te, auzi­rea cea cu neprice­pere pen­tru cei necredincioși;
Bucu­ră-te, lau­da cea fără de îndo­ială a celor credincioși;
Bucu­ră-te, pur­tă­toa­rea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi;
Bucu­ră-te, săla­șul cel prea­slă­vit al Celui ce este pe serafimi;
Bucu­ră-te, ceea ce ai adu­nat lucruri potri­v­ni­ce întru una;
Bucu­ră-te, ceea ce ai unit fecio­ria și nașterea;
Bucu­ră-te, cea prin care s‑a dez­le­gat căl­ca­rea poruncii;
Bucu­ră-te, cea prin care s‑a des­chis raiul;
Bucu­ră-te, che­ia împă­ră­ți­ei lui Hristos;
Bucu­ră-te, nădej­dea bună­tă­ți­lor celor veșnice;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 9:
T

oată firea înge­reas­că s‑a minu­nat de lucrul cel mare al întru­pă­rii lui Hris­tos; că pe Cel nea­pro­pi­at, ca Dum­­ne­zeu, L‑a văzut om apro­pi­at tutu­ror, petre­când împre­u­nă cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:
P

e ora­to­rii cei mult-vor­bi­tori îi ve­dem tăcând ca niș­te pești fără de glas, des­pre tine, Năs­că­toa­re de Dumne­zeu; că nu se pri­cep să spu­nă în ce chip și fecioa­ră ai rămas și ai putut naș­te. Iar noi, minu­nân­du-ne de o tai­nă ca aceas­ta, cu cre­din­ță cântăm:
Bucu­ră-te, săla­șul înțe­lep­ciu­nii lui Dumnezeu;

Bucu­ră-te, comoa­ra rân­du­ie­lii Lui;
Bucu­ră-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți;
Bucu­ră-te, ceea ce ai vădit pe cei meș­teri la cuvânt a fi necuvântători;
Bucu­ră-te, că au înne­bu­nit întrebă­torii cei cumpliți;
Bucu­ră-te, că s‑au veș­te­jit făcă­to­rii de basme;
Bucu­ră-te, ceea ce ai risi­pit vor­be­le cele încâl­ci­te ale atenienilor;
Bucu­ră-te, ceea ce ai umplut mre­je­le pescarilor;
Bucu­ră-te, ceea ce ne-ai ridi­cat din adân­cul necunoștinței;
Bucu­ră-te, ceea ce pe mulți i‑ai lu­minat la minte;
Bucu­ră-te, cora­bia celor ce vor să se mântuiască;
Bucu­ră-te, lima­nul celor ce umblă cu coră­bi­i­le aces­tei vieți;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 10:
V

rând să mân­tu­ias­că lumea, Împo­do­bi­torul tutu­ror a venit la ea, așa cum Însuși făgă­du­i­se; și, Păs­tor fiind, ca un Dum­ne­zeu, pen­tru noi S‑a ară­tat om ca și noi. Căci, cu ase­mă­na­rea che­­mând pe cel ase­me­nea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:
Z

id ești fecioa­re­lor, Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu Fecioa­ră, și tutu­ror celor ce alear­gă la tine; că Făcă­to­rul ceru­lui și al pămân­tu­lui te‑a gătit pe tine, Cu­rată, sălă­ș­lu­in­du-Se în pân­te­ce­le tău și învă­țând pe toți să îți cânte:

Bucu­ră-te, tur­nul fecioriei;
Bucu­ră-te, ușa mântuirii;
Bucu­ră-te, înce­pă­toa­rea pre­fa­ce­rii celei pli­ne de înțeles;
Bucu­ră-te, dătă­toa­rea daru­lui celui dumnezeiesc;
Bucu­ră-te, că tu ai înno­it pe cei ză­misliți întru rușine;
Bucu­ră-te, că tu ai învă­țat pe cei lip­siți de minte;
Bucu­ră-te, ceea ce ai stri­cat pe stri­cătorul gândurilor;
Bucu­ră-te, ceea ce ai năs­cut pe Se­mănătorul curăției;
Bucu­ră-te, căma­ra nun­ții celei fără de sămânță;
Bucu­ră-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși;
Bucu­ră-te, ceea ce între fecioa­re sin­­gură ai fost hră­ni­toa­re de prunc;
Bucu­ră-te, căma­ra cea împo­do­bi­tă a sufle­te­lor sfinților;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 11:
Î

mpă­ra­te sfin­te, de Ți-am adu­ce cân­­tări și psalmi la număr întoc­mai ca nisi­pul, nimic nu pli­nim cum se cuvi­ne, căci se biru­ieș­te toa­tă cân­ta­rea care se îndreap­tă către mul­ți­mea mi­lelor Tale celor mul­te, pe care le-ai dat celor ce-Ți cân­tă: Aliluia!

Icos 11:
F

ăclie pri­mi­toa­re de lumi­nă, ară­ta­tă celor ce sunt întru întu­ne­ric, o vedem pe Preasfân­ta Fecioa­ră; că, aprin­zând în sine Focul cel netru­pesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoș­tin­ța cea dum­ne­­zeiască ce lumi­nea­ză min­tea cu ra­za ei și se cin­steș­te cu che­ma­rea aceasta:

Bucu­ră-te, raza Soa­re­lui celui înțelegător;
Bucu­ră-te, raza Lumi­nii celei neapuse;
Bucu­ră-te, ful­ge­rul care lumi­nezi sufletele;
Bucu­ră-te, ceea ce îi îngro­zești pe vrăj­­­mași ca un tunet;
Bucu­ră-te, că din­tru tine a răsă­rit stră­lucirea cea cu mul­tă lumină;
Bucu­ră-te, că ai izvorât râul care cur­ge cu ape multe;
Bucu­ră-te, ceea ce te-ai ară­tat icoa­nă a cristelniței;
Bucu­ră-te, ceea ce cură­țești întină­ciunea păcatului;
Bucu­ră-te, baie, care speli conștiința;
Bucu­ră-te, pahar, care dai gust bucuriei;
Bucu­ră-te, mireas­ma miro­su­lui celui bun al lui Hristos;
Bucu­ră-te, via­ța vese­li­ei celei de taină;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 12:
V

rând să dea har dato­ri­i­lor celor de demult, Dez­le­gă­to­rul tutu­ror datorii­lor ome­nești a venit sin­gur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cân­ta­rea: Aliluia!

Icos 12:
C

ântând naș­te­rea ta, te lău­dăm toți, ca pe o bise­ri­că însu­fle­ți­tă, Născă­toa­re de Dum­ne­zeu; că, locu­ind în pân­tecele tău, Dom­nul, Care ține toa­te cu mâna, a sfin­țit, a slă­vit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucu­ră-te, loca­șul lui Dum­ne­zeu Cuvântul;

Bucu­ră-te, sfân­tă care ești mai mare decât sfinții;
Bucu­ră-te, chi­vot pole­it cu Duhul;
Bucu­ră-te, comoa­ra vie­ții cea nedeșertată;
Bucu­ră-te, coroa­na cea scum­pă a împă­ra­ți­lor celor credincioși;
Bucu­ră-te, lau­da cea de cin­ste a pre­oților cuvioși;
Bucu­ră-te, stâlp neclin­tit al Bisericii;
Bucu­ră-te, zidul cel nebi­ru­it al împărăției;
Bucu­ră-te, cea prin care se îna­l­ță biruințele;
Bucu­ră-te, cea prin care cad vrăjmașii;
Bucu­ră-te, tămă­du­i­rea tru­pu­lui meu;
Bucu­ră-te, mân­tu­i­rea sufle­tu­lui meu;
Bucu­ră-te, Mirea­să, puru­rea Fecioară!

Con­dac 13:
O

, Mai­că pre­a­lă­u­da­tă, care ai năs­cut pe Cuvân­tul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfin­ții, pri­mind acest dar de acum, izbă­veș­te de toa­tă ispi­ta și scoa­te din chi­nul ce va să fie pe toți cei care-ți cân­tă: Ali­lu­ia! (Acest Con­dac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citeș­te Ico­sul întâi: Înge­rul cel întâis­tă­tă­tor… și Con­da­­cul întâi: Apă­ră­toa­re Doamnă…
Rugă­ciu­ne către Preasfân­ta Năs­că­toa­re de Dumnezeu:
O

, Preasfân­tă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, Fecioa­ră stă­pâ­nă, ceea ce ești mai îna­l­tă și mai pre­sus decât înge­rii și arhan­ghe­lii și mai cin­sti­tă decât toa­tă făp­tu­ra; mira­rea cea mare a în­ge­ri­lor, pro­po­vă­du­i­rea pro­ro­ci­lor, po­doa­ba cea alea­să a arhan­ghe­li­lor, întă­rirea cea tare a muce­ni­ci­lor, lau­da cea prea­mărită a apos­to­li­lor, povățuitoa­rea cea tare a călu­gă­ri­lor, înfrâ­na­rea cea tare a pos­ti­to­ri­lor, cură­ția și sla­va fecioa­re­lor, vese­lia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învă­ță­tu­ra prun­ci­lor, câr­muitoarea săra­ci­lor și a vădu­velor; îmbră­că­min­te celor goi, sănă­tate celor bol­navi, izbă­vi­re celor ro­biți; liniș­te celor de pe mare, liman bun celor învi­fo­rați, povă­țu­i­toa­re ne­os­te­nită ce­lor rătă­ciți, mer­ge­re ușoa­ră celor călă­tori, odih­nă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scă­pa­re celor asu­priți; nădej­de celor fără de nădej­de, ajută­toare celor lip­siți; celor săraci bo­găție neîm­pu­ți­na­tă, celor întris­tați de‑a puru­rea mân­gâi­e­re, celor pe care nu‑i iubeș­te nimeni iubi­re cu sme­re­nie; ce­lor păcă­toși mân­tu­i­re către Dum­­ne­zeu; tutu­ror creș­ti­ni­lor ocro­ti­re tare, a­ju­tătoare nebi­ru­i­tă și folositoare.

Prin tine Cel nevă­zut S‑a făcut văzut, pen­tru care adu­cem rugă­ciu­ne ție noi, robii tăi, Doam­na noas­tră. O, prea­mi­los­ti­vă împă­ră­tea­sa a Lumi­nii ce­lei înțelegă­toare și prea­mă­ri­tă, care ai năs­cut pe Împă­ra­tul nos­tru, Hris­tos Dum­ne­zeu, Cel ce dă via­ță tutu­ror, ceea ce ești slă­vi­tă de cele cerești, min­­te înge­rească, stea cu totul lumi­noa­să și mai sfân­tă decât toți sfin­ții; împă­ră­tea­sa împă­ra­ți­lor, Stă­pâ­na tu­turor făp­tu­ri­lor, Fecioa­ră încu­vi­in­ța­tă de Dum­ne­zeu, Mirea­să nestri­ca­tă, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împă­ra­tu­lui celui nevă­zut, chi­vot ce­resc, pur­tă­tor al Cuvân­tu­lui lui Dum­­nezeu, căru­ța cea în chi­pul focu­lui; odih­na Dumne­zeului celui viu, zămi­sli­rea negră­i­tă a tru­pului lui Hris­tos, cui­bul Vul­tu­ru­lui ce­resc, tur­tu­rea­ua cea cu bună glă­suire, porum­bi­ța cea prea­bu­nă, lină și fără de rău­ta­te; Mai­că iubi­toa­re de fii, adân­cul mile­lor, pică­tu­ra care risi­pești mâ­nia lui Dum­ne­zeu, adân­ci­mea cea ne­mă­surată, tai­na cea negră­i­tă, minu­nea cea nești­u­tă, minu­ne nespusă;

Bi­serică nefă­cu­tă de mână ome­neas­că a Însuși Împă­ra­tu­lui tutu­ror veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veș­mânt cin­stit, por­fi­ră de Dum­ne­zeu țesu­tă, rai sufle­tesc, odra­sla pomu­lui celui de via­ță pur­tă­tor, floa­rea cea preafrumoa­să, care ai înflo­rit nouă vese­lia ce­reas­că, stru­gu­re­le mân­tu­i­rii noas­tre, paha­rul Împă­ra­tu­lui ceresc, întru care s‑a dres de la Duhul Sfânt vinul haru­lui Celui neîm­pu­ți­nat; soli­toa­rea legii, înce­pă­tura cre­din­ței celei ade­vă­ra­te a lui Hris­tos, tur­nul cel neclin­tit, piei­rea ere­ticilor, sabia mâni­ei lui Dum­ne­zeu îm­­po­triva tu­turor celor nele­giu­iți; în­grozire dia­vo­li­lor, biru­in­ță în răz­bo­a­ie, păzi­toare adevă­ra­tă tutu­ror creș­ti­ni­lor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milos­ti­vă Doam­nă Fecioa­ră, Stă­pâ­nă Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și ara­tă mila ta popo­ru­lui drep­t­cre­din­cios; roa­gă pe Fiul tău să ne izbă­veas­că de tot răul. Și păzeș­te loca­șul aces­ta și toa­te ora­șe­le și sate­le creș­ti­nești și tot po­porul cel binecre­dincios, care sca­pă la tine și chea­mă nume­le tău cel sfânt, de toa­te năpas­tele, de boa­lă, de cutre­mur, de po­top, de foc, de sabie, de veni­rea altor nea­muri asu­pra noas­tră și de răz­boiul cel din­tre noi, de toa­te dure­ri­le și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngro­zi­re, nici cu moar­te, nici cu dreap­ta mânie a lui Dum­ne­zeu; ci îi păzeș­te și îi mân­tu­ieș­te cu mila ta, Doam­nă, ace­ea ce te rogi pen­tru noi și pen­tru buna întoc­mi­re a văz­du­hu­lui, spre vremi adu­cătoare de roa­de­le cele de folos, pe care le dăru­iești nouă. Îzbă­veș­te, ridi­că și milu­ieș­te, Stă­pâ­nă preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, din toa­te nevo­i­le pe cei ce sunt în pri­mej­dii. Adu-ți amin­te de robii tăi și nu tre­ce cu vede­rea la­crimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bună­ta­tea ta, ca să ne mân­gâi­em cu mul­țumire, aflân­du-te pe tine ajută­toa­re. Milos­ti­veș­te-te, Doam­nă prea­cu­rată, spre aju­to­rul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noas­tră, adu­nă pe cele risi­pi­te: pe cei rătă­ciți pe cale povățuiește‑i, pe cei căzuți de la dreap­ta cre­din­ță iarăși la cre­din­ță întoarce‑i, pe cei bătrâni sprijinește‑i, pe cei tineri îi înva­ță, pe prunci hrănește‑i și prea­mă­reș­te pe cei ce te prea­mă­resc; dar, mai ales, păzeș­te Sfân­tă Bise­ri­ca Fiu­lui tău și o fereș­te întru lun­gi­me de zile. O, milos­ti­vă și prea­în­du­ra­tă îm­pă­răteasă a ceru­lui și a pămân­tu­lui, Năs­că­toa­re de Dumne­zeu, puru­rea Fecioa­ră, milu­ieș­te cu mij­lo­cirea ta po­porul drep­t­cre­din­cios și toa­tă drep­t­cre­din­cioa­sa creș­ti­nă­ta­te. Păzește‑o sub aco­pe­rămân­tul milei tale, apăr‑o pe ea cu cin­sti­tul tău aco­pe­rământ și roa­gă pe Hris­tos, Dumne­zeul nos­tru, pe Care mai pre­sus de fire L‑ai întru­pat, să ne încingă pe noi cu pute­re de sus, ca să ne putem apă­ra împo­tri­va vră­j­ma­și­lor ce se lup­tă îm­potriva noas­tră. Milu­ieș­te și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Mai­că, pe Prea Feri­ci­tul Părin­te­le nos­tru (N), Patri­ar­hul Bise­ri­cii Orto­do­xe Ro­mâne, pe (Îna­lt) Prea Sfin­ți­tul (Arhi-) Epi­sco­pul (și Mitro­po­litul) nos­tru (N) și pe toți orto­do­c­șii arhi­e­rei, pre­oți și dia­coni și pe tot cle­rul bise­ri­cesc și pe tot popo­rul drep­t­cre­din­cios care se închi­nă icoa­nei tale.

Caută spre noi toți cu folo­sin­ța ta cea prea­mi­los­ti­vă, ridi­că-ne pe noi din adân­cul păca­te­lor și ne lumi­nea­ză ochii ini­mii spre cău­ta­rea mân­tu­i­rii. Milos­ti­vă fii nouă aici, iar la înfri­co­șătoa­rea jude­ca­tă, pe Fiul tău pen­tru noi roagă‑L. Pe cei care s‑au mutat întru dreap­tă cre­din­ță din aceas­tă via­ță în cea veș­ni­că, îm­preună cu în­gerii, cu arhan­ghe­lii și cu toți sfin­ții, împărtășește‑i ca să stea de‑a dreap­ta Fiu­lui tău și Dum­ne­zeu; și prin rugăciu­nea ta învred­ni­ceș­te pe toți orto­do­c­șii creș­tini să vie­țu­ias­că cu Hris­tos, și cu bucu­rie în loca­șu­ri­le în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, sla­vă a celor cerești și aju­tă­toa­re a pă­mântenilor; tu ești nădej­dea și fo­lositoarea tutu­ror celor ce alear­gă la tine și cer aju­to­rul tău cel sfânt; tu ești rugă­toa­rea cea fier­binte către Fiul tău și Dum­ne­ze­ul nos­tru, că rugă­ciu­ni­le Mai­cii mult pot spre îmblân­zi­rea Stă­pâ­nu­lui. Și, cu a ta mij­lo­ci­re, în­drăznim să ne apro­pi­em de sfân­tul altar, de harul preasfin­te­lor și de via­ță făcă­toa­re­lor Tai­ne, deși sun­tem ne­vrednici. Pen­tru ace­ea, și pe icoa­nă văzând chi­pul tău cel întru tot cin­stit și pe Cel Ato­t­ți­i­tor cu mâna ținând, ne bucu­răm noi păcă­to­șii și, cu umi­lin­ță căzând, pe aces­ta cu dra­gos­te și cu fri­că îl săru­tăm, aștep­tând, Doam­nă, prin sfin­te­le și de Dum­ne­zeu pri­mi­te­le tale rugă­ciuni, să ajun­gem la cele cerești ale vie­ții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de ruși­ne în ziua ju­decății de‑a dreap­ta Fiu­lui tău și Dum­ne­ze­ului nos­tru, slăvindu‑L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de înce­put al Lui Pă­rinte și cu Preasfân­tul și Bunul și de via­ță făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii veci­lor. Amin.

Sla­vă…, Și acum…, Doam­ne, milu­ieș­te (de 3 ori). Părin­te, bine­cu­vin­tea­ză, și apolisul.

——————————————————

O isto­ri­oa­ră des­pre Aca­tis­tul Bunei vestiri 

Am urcat şi am stat câte­va zile şi pe vâr­ful Atho­su­lui, împre­u­nă cu ei. Aco­lo se află o biseri-cuţă închi­na­tă „Schim­bă­rii la Faţă a Mân­tu­i­to-rului”. Într-una din seri, ne-am aşe­zat cu toţii în stră­ni­le bise­ri­cu­ţei şi cine­va din­tre noi a pro­pus să poves­tim o minu­ne întâm­pla­tă cu noi. A înce-put călu­gă­rul, care avea 50 de ani petre­cu­ţi în Sfân­tul Munte.
„Eu, părinţi­lor şi fra­ţi­lor, sunt venit aici de la vâr­sta de 18 ani. Mi-am petre­cut via­ţa mai mult în pus­tie, la chi­liu­ţa mea. Oda­tă, pe când ascul-tam o pre­di­că, părin­te­le res­pec­tiv spu­nea că dacă citim aca­tis­tul Bune­ves­tiri a Mai­cii Dom­nu­lui de două­spre­ze­ce ori, ni se va înde­plini ori­ce dorinţă care ne este de folos. Auzind aces­tea, m‑am mi-nunat şi am înce­put să le spun şi oame­ni­lor să citeas­că acest aca­tist, dar de 40 de ori.
Tre­ce o peri­oa­dă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesa­lo­nic, vine o feme­ie la mine şi spu­ne că a făcut pre­cum i‑am spus, citind aca­tis­tul, şi s‑a vin­de­cat de can­cer; alt­cui­va i s‑a rezol­vat rapid o problemă.
Auzind aces­tea, am rămas pe gân­duri. Să vă spun drept: nu citi­sem nici­o­da­tă acest aca­tist; mă ocu­pam mai mult cu rugă­ciu­nea inimii.
În acea sea­ră, ducân­du-mă aca­să, am înce-put şi eu să citesc aca­tis­tul Bunei­ves­tiri de trei ori, iar apoi m‑am cul­cat. Pe când dor­meam, văd în vis că se des­chid ceru­ri­le şi o văd pe Mai­ca Dom­nu­lui cobo­rând, încon­ju­ra­tă de sla­vă. S‑a apro­pi­at de mine şi m‑a bine­cu­vân­tat, apoi m‑a între­bat de ce am nevo­ie. I‑am ară­tat capul, zi-când că de mul­te ori mă doa­re. Atunci ea m‑a pri­vit cu blân­deţe şi mi‑a zis că de acum nu o să mă mai doa­ră. Apoi a con­ti­nu­at, zicând: «De acum îna­in­te să vor­beşti neîn­ce­tat la oameni şi eu nu te voi pără­si». M‑a bine­cu­vân­tat din nou şi s‑a înă­lţat iară­şi la cer, pre­cum venise”.
Într-ade­văr, pe acest părin­te l‑am văzut de mul­te ori vor­bin­du-le oame­ni­lor şi împă­rţind gra­tis broşuri cu aca­tis­tul Mai­cii Domnului.

Poves­tiri Duhov­ni­ces­ti – Monah Pimen Vlad

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: