Despre desfrânare

Ceea ce spur­că astăzi mai mult min­ți­le creș­ti­ni­lor (mai ales ale tine­ri­lor) este păca­tul desfrâ­nă­rii, care lucrea­ză mult în lume!
Răz­bo­i­ul cur­vi­ei por­neș­te asu­pra omu­lui din aces­te cau­ze: ori din dezmi­er­dări, din desfă­tări, ori din somn prea mult, ori din mân­drie, ori din fap­tul că ai vor­bit și ai osân­dit pe cine­va când l‑ai văzut că păcă­tu­ia. Cel care îi cle­ve­teș­te și îi osân­deș­te pe alții să se aștep­te la răz­bo­i­ul cur­vi­ei și la căde­re mare. Și dacă nu a căzut acea per­soa­nă, fiind în vâr­stă, Dum­ne­zeu îngă­du­ie să cadă copi­ii ei în acest păcat, fiind un păcat mare.
Căderi mari sunt în lume . 

Te doa­re sufle­tul când auzi de creș­tini care au urmat cre­din­ța zeci de ani. Au sărit pes­te atâ­tea obs­ta­co­le, au tre­cut pes­te atâ­tea neca­zuri, au tre­cut apa care era mare până la gât și toc­mai când să iasă pe mal, se înea­că. Rămâi încre­me­nit cât de gro­za­vă e ispi­ta. Cum poa­te omul să nu se gân­deas­că la atâ­ta ave­re, atâ­ta bogă­ție duhov­ni­ceas­că pe care a adunat‑o în ani de zile și s‑o risi­peas­că într‑o cli­pă pen­tru o feme­ie desfrâ­na­tă, pen­tru păca­tul aces­ta de o clipă?!
Mai grea decât cur­via tru­peas­că este cur­via cea sufle­teas­că. Cine a păcă­tu­it tru­peș­te ses­pa­lă cu lacri­mi de pocă­in­ță ca atâ­ția sfinți și sfin­te pe care le avem ca pil­de de îndrep­ta­re. Dar cur­via sufle­teas­că este des­păr­ți­re de Dum­ne­zeu. Toți ace­ia care pro­po­vă­du­iesc nele­giu­iri și înva­ță lumea că nu e păcat să fumezi, să joci, să des­cânți, să faci avor­turi, să ai pri­e­te­nă, să ai pri­e­ten, să cânți lumeș­te și mul­te feluri de păca­te din aces­tea, aceștia sunt niș­te desfrâ­nați cu sufle­tul, fiind­că mai întâi ei nu se pot lăsa de păca­te­le amintite.
Cei care par­ti­ci­pă la o nun­tă fără cunu­nie reli­gi­oa­să iau par­te la păca­tul desfrâ­nă­rii. Aco­lo joa­că dia­vo­lii. Creș­ti­nul care vrea să nu-și păte­ze sufle­tul și să nu fie păr­taș la păca­te, nu are voie să ia par­te la o ast­fel de cunu­nie desfrâ­na­tă. Țineți sea­ma de lucrul acesta!
Dacă vreți să scă­pați de ispi­ta aceas­ta a gân­du­ri­lor spur­ca­te, a desfrâ­nă­rii, tre­bu­ie să nu puneți în gură bău­tu­ră alco­o­li­că, țui­că, con­ia­curi, spir­turi, c‑ați dat foc sufle­tu­lui, tru­pu­lui; îi dați foc, cum ați pune ben­zi­nă pe foc. Țineți sea­ma că aces­ta este unul din secre­te­le prin­ci­pa­le, dacă vreți să scă­pați. Și vinul – mai puțin , la zile mari, la Paști, la Cră­ciun , la o zi deo­se­bi­tă, com­bi­nat cu apă, câte puțin , ca să fie o bucu­rie mai nepe­ri­cu­loa­să. Să ne ferim de aces­te bău­turi peri­cu­loa­se și să avem duș­mă­nie pe trup atunci când vine ispi­ta. De ace­ea e bun pos­tul, e bună aju­na­rea, și alte nevo­in­țe; că văzând Dum­ne­zeu aceas­ta, I se face milă și slo­bo­zeș­te har ceresc, îl alun­gă pe dia­vol și ispi­ta ne pără­seș­te și așa îna­in­tăm în via­ță cura­tă, frumoasă.
Dis­trac­ți­i­le au pute­rea să scu­fun­de mii și mii de sufle­te în păca­tul desfrânării.
Dia­vo­lul s‑a ară­tat Sfân­tu­lui Anto­nie cel Mare sub for­ma unui copil negru. Fiind între­bat cine este, aces­ta a răs­puns: ”Eu sunt ace­la care am pri­mit sar­ci­na aprin­de­rii tru­pu­lui ome­nesc și mă numesc duhul desfrâ­nă­rii. Pe câți i‑am momit cu plă­ce­ri­le, i‑am biru­it cu desfrânarea”.