Evangelia zilei:
Cautã:

Taina Spovedaniei

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Spovedania

4) TAINA SPOVEDANIEI

Este Tai­na în care Dum­ne­zeu iar­tă, prin duhov­nic, păca­te­le cres­ti­ni­lor care se căiesc sin­cer si le măr­tu­ri­sesc la sca­u­nul spo­ve­da­niei, în fata pre­o­tu­lui.

Ea are dife­ri­te numi­ri. Se numes­te pocă­in­tă, pen­tru că cel ce o pri­mes­te tre­bu­ie să regre­te în mod sin­cer, păca­te­le săvâr­si­te si măr­tu­ri­si­te pre­o­tu­lui duhov­nic; măr­tu­ri­si­re sau spo­ve­da­nie, întru­cât cres­ti­nul îsi măr­tu­ri­seste păca­te­le în fata pre­o­tu­lui;
al doi­lea Botez, pen­tru că prin ea se spa­lă păca­te­le întoc­mai ca prin Tai­na Bote­zu­lui; ier­ta­re, dez­le­ga­re, pen­tru că prin ea se dez­lea­gă păcă­to­sul de legă­tu­ra păca­te­lor; împă­ca­re, pen­tru că ne împa­că cu Dum­ne­zeu.

Mân­tu­i­to­rul Hris­tos a îngă­du­it aceas­tă Tai­nă sfin­ti­lor Săi apos­toli când le‑a spus : “Ori­câ­te veti lega pe pământ, vor fi lega­te si in cer si ori­câ­te veti dez­le­ga pe pământ, vor fi dez­le­ga­te si in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit‑o apoi după Sfân­ta Sa invi­e­re din morti, când ară­tân­du-Se apos­to­li­lor le‑a zis : «Pace vouă! Pre­cum M‑a tri­mis pe Mine Tatăl vă tri­mit si Eu pe voi. Si zicând aceas­ta, a suflat asu­pra lor si le‑a zis : Luati Duh Sfânt; căro­ra veti ier­ta păca­te­le, le vor fi ier­ta­te si căro­ra le veti tine, vor fi tinu­te» (Ioan XX, 21—23). Pute­rea de a lega si dez­le­ga păca­te­le o are numai Mân­tu­i­to­rul Hris­tos, cum ne‑a ară­tat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat aceas­tă pute­re si apos­to­li­lor (Ioan XX, 21–23) si prin aces­tia, epi­sco­pi­lor si pre­o­ti­lor.

Recu­noas­te­rea păca­te­lor se face prin măr­tu­ri­si­rea sau spo­ve­di­rea lor, prin viu grai, în fata pre­o­tu­lui-duhov­nic. Păca­tul apa­să con­sti­in­ta noas­tră ca o pia­tră si o răne­ste dure­ros. Dar prin măr­tu­ri­si­re, sufle­tul se usu­rea­ză, ini­ma dobân­des­te linis­te, con­sti­in­ta câs­ti­gă împă­ca­re si rana se vin­de­că. După cum bucu­ri­i­le cer să fie măr­tu­ri­si­te si prin aceas­ta îsi spo­resc fru­mu­se­tea, ase­me­nea si dure­ri­le se cer măr­tu­ri­si­te si ast­fel sufle­tul se usu­rea­ză.

Păca­tul, ori­cum ar fi el, mare sau mic, tre­bu­ie să fie mărt­un­sit în fata pre­o­tu­lui duhov­nic, cu adân­că păre­re de rău, cu hotă­rârea de a nu mai gre­si, cu cre­din­ta puter­ni­că în Hris­tos si cu nădej­dea în îndu­ra­rea Lui. Aceas­ta, pen­tru a ne păs­tra mereu cura­tă hai­na sufle­tu­lui nos­tru, pen­tru a nu ne des­părti de Dum­ne­zeu. Sfân­tul apos­tol Iacob ne îndeam­nă, zicând : «Măr­tu­ri­si­ti-vă unul (cre­din­cio­sul) altu­ia (pre­o­tu­lui) păca­te­le si vă rugati unul pen­tru altul, ca să vă vin­de­cati, că mult poa­te rugă­ciu­nea stă­ru­i­toa­re a drep­tu­lui” (Iacob V, 16). Asa­dar, când ne sim­tim apă­sati de păca­te, când sun­tem bol­navi sufle­tes­te, să aler­găm la pre­o­tii Sfin­tei Bise­rici si lor să ne măr­tu­ri­sim, ca prin rugă­ciu­nea si dez­le­ga­rea lor să dobân­dim ier­ta­rea păca­te­lor (Iacob V, 14—15). Si în alt loc ni se gră­ies­te des­pre înda­to­ri­rea cres­ti­nă de a ne măr­tu­ri­si păca­te­le: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amă­gim pe noi însi­ne si ade­vă­rul nu este întru noi. Dacă măr­tu­ri­sim păca­te­le, El — Iisus Hris­tos — este cre­din­cios si drept, ca să ne ier­te păca­te­le si să ne cură­teas­că pe noi de toa­tă nedrep­ta­tea. Dacă zicem că n‑am păcă­tu­it, îl facem min­ci­nos, si cuvân­tul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8—10).

Lucru deo­se­bit de însem­nat nu este însă numai măr­tu­ri­si­rea păca­te­lor, ci căin­ta, adi­că păre­rea de rău si dure­rea sufle­teas­că pe care o sim­te cres­ti­nul pen­tru păca­te­le săvâr­si­te în felu­ri­te chi­puri. Căci fără de căin­tă, Sfân­ta Măr­tu­ri­si­re sau Pocă­in­ta nu ne adu­ce roa­de­le dori­te ; nu ne adu­ce ier­ta­rea si împă­ca­rea cu Dum­ne­zeu. Iar căin­ta tre­bu­ie să fie sin­ce­ră, depli­nă (pen­tru toa­te păca­te­le) si să izvo­ras­că din cre­din­ta, nădej­dea si iubi­rea lui Dum­ne­zeu.

Ace­ea­si însem­nă­ta­te o are si hotă­ri­rea de îndrep­ta­re, cura­jul prin care punem hotar între via­ta tre­cu­tă si cea vii­toa­re; o hotă­râre sfân­tă, că vom duce de acum îna­in­te o via­tă nouă, via­tă în Hris­tos, făcând fap­te vred­ni­ce de pocă­in­tă (Matei III, 7).

Măr­tu­ri­si­rea sau însi­ra­rea păca­te­lor fără căin­tă ade­vă­ra­tă si fără hotă­râre de îndrep­ta­re, nu adu­ce ier­ta­rea păca­te­lor (Luca XIII, 5).

Cerin­te­le unei bune măr­tu­ri­siri a păca­te­lor tre­bu­ie împli­ni­te printr‑o pre­gă­ti­re din bună vre­me, cu deo­se­bi­re prin post si rugă­ciu­ne. Căci pos­tul sme­res­te tru­pul, iar rugă­ciu­nea des­chi­de sufle­tul cre­din­cio­su­lui în fata lui Dum­ne­zeu. De ase­me­nea, să cer­ce­tăm în cei măsu­ră ne-am împli­nit dato­ri­i­le către Dum­ne­zeu, către Sfân­ta Bise­ri­că, apoi către aproa­pe­le, către fami­lie, către noi însi­ne, către Patrie, si asa să păsim către Sfân­ta Tai­nă a Spo­ve­da­niei.

Sti­ut este că Sfân­ta Măr­tu­ri­si­re se admi­nis­trea­ză celor ce se pre­gă­tesc a pri­mi Sfân­ta Cumi­ne­că­tu­ră. De ace­ea si gră­ies­te sfân­tul apos­tol Pavel: «Să se cer­ce­te­ze (însă) omul pe sine si asa să mănân­ce din pâi­ne si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adi­că să ia Sfân­tul Trup si Sân­ge al Mân­tu­i­to­ru­lui Iisus Hris­tos numai după vred­ni­că măr­tu­ri­si­re.

După ascul­ta­rea celor măr­tu­ri­si­te de cres­tin, dacă din ele se vădes­te căin­tă si hotă­râre de îndrep­ta­re, pre­o­tul-duhov­nic îl dez­lea­gă pe aces­ta prin cuvin­te­le : “Dom­nul si Dum­ne­ze­ul nos­tru Iisus Hris­tos, cu harul si cu îndu­ră­ri­le iubi­rii Sale de oameni, să te ier­te pe tine, fiu­le, si să-ti lase toa­te păca­te­le. Si eu, nevred­ni­cul pre­ot si duhov­nic, cu pute­rea ce-mi este dată, te iert si te dez­leg de toa­te păca­te­le, în nume­le Tată­lui si al Fiu­lui si al Sfân­tu­lui Duh. Amin”.

Potri­vit cu gre­u­ta­tea păca­te­lor măr­tu­ri­si­te si după cea mai bună soco­tin­tă a pre­o­tu­lui-duhov­nic, celui ce s‑a spo­ve­dit i se dă, îna­in­te de dez­le­ga­re, un canon de pocă­in­ta, ca de pil­dă : rugă­ciuni, meta­nii, par­ti­ci­pa­rea la sfin­te­le slu­j­be si înde­o­se­bi la Sfân­ta Litur­ghie din dumi­nici si săr­bă­tori, fap­te de milos­te­nie, înfrâ­nări de la anu­mi­te mân­că­ruri sau fap­te. Toa­te aces­tea nu urmă­resc pedep­si­rea celui ce s‑a măr­tu­ri­sit, ci îndrep­ta­rea lui; ele sunt ase­me­nea unor lea­curi spre însă­nă­to­si­re duhov­ni­ceas­că, spre întă­ri­re în vir­tu­te si înde­păr­ta­re de păcat.

Roa­de­le Sfin­tei Măr­tu­ri­siri sunt de nepre­tu­it. Căci ea ne dez­bra­că de hai­na înti­na­tă a păca­te­lor si ne îmbra­că în hai­na cea nouă a vir­tu­ti­lor cres­ti­ne, în hai­na lumi­noa­să a haru­lui dum­ne­ze­iesc ; din sta­rea de păcat si de osân­dă, ea ne tre­ce în sta­rea de har mân­tu­i­tor. Ea ne des­chi­de calea spre desă­vâr­si­re, ne spo­res­te evla­via, rodes­te cură­tia sufle­tu­lui, pacea cuge­tu­lui, îndrep­ta­rea vie­tii spre câs­ti­ga­rea feri­ci­rii vre­mel­ni­ce si ves­ni­ce.

Soroa­ce­le Sfin­tei Măr­tu­ri­siri nu sunt fixe. Dar e bun si folo­si­tor lucru, pen­tru via­ta noas­tră duhov­ni­ceas­că, să ne spo­ve­dim cât mai des, dar mai ales cu pri­le­ju­ri­le ară­ta­te în legă­tu­ră cu Sfân­ta Cumi­ne­că­tu­ră.

RUGACIUNI

a) îna­in­te de spo­ve­da­nie

Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Dum­ne­ze­ul nos­tru, Cela ce pen­tru păca­te­le mele ai pri­mit oca­ră pe cru­ce si chemi pe cei păcă­to­si la Tine, zicând : “Pe cel ce vine la Mine nu‑l voi scoa­te afa­ră”, pri­mes­te-mă si pe mine, nevred­ni­cul. Iar­tă-mi toa­te păca­te­le mele si-mi dă harul Tău si bine­cu­vân­ta­rea Ta, pen­tru mila Ta cea mare si nemă­su­ra­tă ; cu rugă­ciu­ni­le pre­a­cu­ra­tei Mai­cii Tale si ale tutu­ror sfin­ti­lor Tăi. Amin.

b) După spo­ve­da­nie

Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Dum­ne­ze­ul nos­tru, izvo­rul înte­lep­ciu­nii si al daru­lui, des­chi­de buze­le mele ale păcă­to­su­lui si mă înva­tă cum se cuvi­ne si pen­tru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii mul­ti­mea cea mare a păca­te­lor mele. Iată, cu fri­că stau îna­in­tea Ta ; îndreap­tă via­ta mea, Cel ce îndrepti toa­tă zidi­rea cu cuvân­tul si cu pute­rea cea nespu­să a înte­lep­ciu­nii, Cel ce esti liman celor învi­fo­rati, si-mi ara­tă calea pe care voi mer­ge. Dă cuge­te­lor mele duhul înte­lep­ciu­nii Tale, iar nepri­ce­pe­rii mele duhul înte­le­ge­rii. Cu duhul teme­rii de Tine pătrun­de fap­te­le mele si duh drept înno­ies­te întru cele din­lă­un­tru ale mele. Cu duh stă­p­ni­i­tor întă­res­te alu­ne­ca­rea gân­du­ri­lor mele ; ca în toa­te zile­le fiind îndrep­tat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învred­ni­ces­ti a împlini porun­ci­le Tale si puru­rea să-mi aduc amin­te de mări­tă veni­rea Ta, care va cer­ce­ta toa­te fap­te­le noas­tre.

Că milos­tiv si iubi­tor de oameni Dum­ne­zeu esti si Tie sla­vă înăl­tăm, Tată­lui si Fiu­lui si Sfân­tu­lui Duh, acum si puru­rea si în vecii veci­lor. Amin.

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: