Denia de vineri seara – Prohodul Domnului

Cele patru­zeci de zile ale Pos­tu­lui Mare întrec pe cele­lal­te zile; iar săp­tămâ­na mare este cea mai impor­tan­tă; şi iară­şi săptă­mâna mare cul­mi­nea­ză cu Sfân­ta şi Marea zi de Sâm­bă­tă. Se numeş­te săp­tămâ­na mare nu pen­tru că zile­le ei ar fi mai mari sau ar avea mai mul­te cea­suri, ci pen­tru că de‑a lun­gul ei s‑au săvârşit, şi mai cu sea­mă azi, minu­ni­le mari şi mai pre­sus de fire şi fap­te­le neo­bi­ş­nu­i­te ale Mân­tu­i­to­ru­lui nostru.

Căci, după cum la întâia face­re a lumii, Dum­nezeu, săvârşind toa­te lucru­ri­le, şi în urmă, în ziua a şasea, a cre­at pe om, făp­tu­ra cea mai de sea­mă, iar în ziua a şap­tea S‑a odih­nit de toa­te lucru­ri­le Lui şi a sfinţit ziua, numind‑o Sâm­bă­tă, care se tâl­cu­ieş­te odih­nă, tot aşa şi la face­rea lumii celei spiri­tuale, săvârşind toa­te în chi­pul cel mai bun, în ziua a şasea a cre­at din nou pe omul stri­cat şi, înnoindu‑1 iară­şi prin Cru­cea cea de via­ţă pur­tă­toa­re, S‑a odih­nit încă o dată cu o odih­nă desă­vârşi­tă, de toa­te lucru­ri­le Lui, dătă­toa­re de via­ţă şi mântuitoare.

Cuvân­tul lui Dum­ne­zeu a stat cu tru­pul în mor­mânt, iar cu sufle­tul Lui curat şi dum­ne­ze­iesc Se pogoa­ră şi în iad. Sufle­tul a fost des­pă­rţit prin moar­te de trup şi 1‑a dat în mâi­ni­le Tatălui.

Tot Tată­lui I‑a dat şi pro­pri­ul Său sân­ge, fără să‑I fie cerut; iar sân­ge­le Lui a fost preţ de răs­cum­pă­ra­re pen­tru noi. Sufle­tul Dom­nu­lui n‑a fost ţinut în iad ca sufle­te­le celor­la­lţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, o dată ce n‑avea asu­pra Lui, ca cei­la­lţi dre­pţi, nimic din păca­tul stră­moşesc? Dar nici duş­ma­nul nos­tru, dia­vo­lul, n‑a luat sân­ge­le prin care am fost răs­cum­pă­ra­ţi, cu toa­te că noi eram în stă­pâ­ni­rea lui. Cum putea, oare, să ia sân­ge­le Lui din altă par­te decât de la Dum­ne­zeu? Dar, oare, tâlha­rul de dia­vol putea să‑L ia chiar pe Dum­ne­zeu? Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos a locu­it tru­peş­te în mor­mânt şi cu Dum­ne­zei­rea, care era strâns uni­tă cu trupul.

A fost împre­u­nă cu tâlha­rul în rai; a fost şi în iad, după cum s‑a spus, împre­u­nă cu sufle­tul Lui îndum­ne­ze­it. într-un chip mai pre­sus de fire Hris­tos Dum­ne­zeu necu­prins era cu Tatăl, împă­ră­ţind împre­u­nă cu Duhul. Era pre­tutindeni; Dum­ne­zei­rea n‑a sufe­rit nimic în mor­mânt, după cum n‑a sufe­rit nimic pe Cru­ce. Tru­pul Dom­nu­lui a sufe­rit şi stri­căciu­ne, adi­că des­pă­rţi­rea sufle­tu­lui de trup, dar nici­de­cum stri­căciu­ne în înţe­le­sul unei putre­ziri a tru­pu­lui şi o nimi­ci­re desă­vârşită a mădu­la­re­lor. Iar Iosif, cobo­rând de pe Cru­ce sfân­tul trup al Dom­nu­lui, l‑a înmor­mân­tat într-un mor­mânt nou, astu­pând cu o pia­tră intra­rea mor­mân­tu­lui. în ade­văr, iude­ii s‑au dus Vineri la Pilat şi i‑au spus: «…Ne-am adus amin­te că înşe­lă­to­rul ace­la a spus pe când tră­ia că după trei zile se va scula.

Ni se pare că este bine ca prin pute­rea ta să porun­ceşti să se întă­reas­că mor­mân­tul cu osta­şi». Dacă este un înşe­lă­tor, pen­tru ce, iude­i­lor, I‑aţi ascul­tat cu râv­nă cuvin­te­le Lui pe când tră­ia? Dar când a spus Hris­tos: «Mă voi scu­la»?. Poa­te că iude­ii au scos asta din pil­da cu Iona. Negreşit ei sunt fără de jude­ca­tă când cer să fie întă­rit mor­mân­tul ca să nu se fure cum­va tru­pul. O, cât sunt de lip­si­ţi de jude­ca­tă! Nu şti­au că ceea ce făceau în spri­ji­nul lor, o făceau împo­tri­va lor! Pilat a dat porun­că, şi ei împre­u­nă cu o cea­tă de osta­şi au întă­rit mor­mân­tul şi l‑au şi pece­tlu­it. Şi s‑a făcut asta pen­tru a nu se pune la îndo­ia­lă învi­e­rea Dom­nu­lui, o dată ce erau stră­i­ne şi paza şi pece­tea. Dar deo­da­tă iadul se strân­ge şi se cutre­mu­ră, când sim­te pute­rea mai tare a Dom­nu­lui; şi după puţi­nă vre­me S‑a scu­lat Hris­tos, pia­tra cea tare şi din capul unghiu­lui, şi a scos pe cei ţinu­ţi din veac din iad.

Cu pogorârea Ta nespu­să, Hris­to­a­se Dum­nezeul nos­tru, milu­ieş­te-ne pe noi, Amin.

Sur­sa: OrtodoxiaTinerilor.ro