Evangelia zilei:
Cautã:

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Cele 12 Evanghelii
ale sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

– care se citesc la Denia celor 12 (dou­as­pre­ze­ce) Evan­ghe­lii din sea­ra de Joia Mare, cu care
se şi înce­pe Slu­j­ba Sfin­te­lor şi Mân­tu­i­toa­re­lor Patimi ale Dom­nu­lui –

Patimile lui Iisus icoana pe sticlă

Tro­pa­rul :

Când mari­tii uce­nici la spa­la­rea cinei s‑au lumi­nat, atunci Iuda cel rau cre­din­cios, cu iubi­rea de argint bol­na­vin­du-se, s‑a întu­ne­cat, si jude­ca­to­ri­lor celor fara de lege, pe Tine, Jude­ca­to­rul cel drept, te‑a dat. Vezi dar, iubi­to­ru­le de avu­tii, pe cel ce pen­tru aceas­ta spân­zu­ra­re si‑a ago­ni­sit. Fugi de sufle­tul nesa­ti­os, cel ce a îndraz­nit une­le ca aces­tea asu­pra Înva­ta­to­ru­lui. Cela ce esti spre toti bun, Doam­ne, sla­va Tie!

Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan XIII, 31–38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

13, 31. [Zis‑a Dom­nul uce­ni­ci­lor Sai:] Acum a fost prea­slă­vit Fiul Omu­lui şi Dum­ne­zeu a fost prea­slă­vit întru El.
13, 32. Iar dacă Dum­ne­zeu a fost prea­slă­vit întru El, şi Dum­ne­zeu Îl va prea­slă­vi întru El şi înda­tă Îl va prea­slă­vi.
13, 33. Fii­lor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi cău­ta, dar, după cum am spus iude­i­lor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
13, 34. Porun­că nouă dau vouă: Să vă iubi­ţi unul pe altul. Pre­cum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubi­ţi unul pe altul.
13, 35. Întru aceas­ta vor cunoa­ş­te toţi că sun­teţi uce­ni­cii Mei, dacă veţi avea dra­gos­te unii faţă de alţii.
13, 36. Doam­ne, L‑a între­bat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns‑a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târ­ziu Îmi vei urma.
13, 37. Zis‑a Petru Lui: Doam­ne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufle­tul meu îl voi da pen­tru Tine.
13, 38. Iisus i‑a răs­puns: Vei pune sufle­tul tău pen­tru Mine? Ade­vă­rat, ade­vă­rat zic ţie că nu va cân­ta cocoşul, până ce nu te vei lepă­da de Mine de trei ori!
14, 1. Să nu se tul­bu­re ini­ma voas­tră; cre­deţi în Dum­ne­zeu, cre­deţi şi în Mine.
14, 2. În casa Tată­lui Meu mul­te loca­şuri sunt. Iar de nu, v‑aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iară­şi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi şti­ţi şi şti­ţi şi calea.
14, 5. Toma i‑a zis: Doam­ne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
14, 6. Iisus i‑a zis: Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Via­ţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
14, 7. Dacă M‑aţi fi cunos­cut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L‑aţi fi cunos­cut; dar de acum Îl cunoa­ş­teţi pe El şi L‑aţi şi văzut.
14, 8. Filip I‑a zis: Doam­ne, ara­tă-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.

14, 9. Iisus i‑a zis: De atâ­ta vre­me sunt cu voi şi nu M‑ai cunos­cut, Fili­pe? Cel ce M‑a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Ara­tă-ne pe Tatăl?
14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvin­te­le pe care vi le spun nu le vor­besc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâ­ne întru Mine – face lucră­ri­le Lui.
14, 11. Cre­deţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, cre­deţi-Mă pen­tru lucră­ri­le aces­tea.
14, 12. Ade­vă­rat, ade­vă­rat zic vouă: cel ce cre­de în Mine va face şi el lucră­ri­le pe care le fac Eu şi mai mari decât aces­tea va face, pen­tru că Eu Mă duc la Tatăl.
14, 13. Şi ori­ce veţi cere întru nume­le Meu, ace­ea voi face, ca să fie slă­vit Tatăl întru Fiul.
14, 14. Dacă veţi cere ceva în nume­le Meu, Eu voi face.
14, 15. De Mă iubi­ţi, păzi­ţi porun­ci­le Mele.
14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mân­gâi­e­tor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
14, 17. Duhul Ade­vă­ru­lui, pe Care lumea nu poa­te să‑L pri­meas­că, pen­tru că nu‑L vede, nici nu‑L cunoa­ş­te; voi Îl cunoa­ş­teţi, că rămâ­ne la voi şi în voi va fi!
14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pen­tru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
14, 20. În ziua ace­ea veţi cunoa­ş­te că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
14, 21. Cel ce are porun­ci­le Mele şi le păzeş­te, ace­la este care Mă iubeş­te; iar cel ce Mă iubeş­te pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi‑l voi iubi şi Eu şi Mă voi ară­ta lui.
14, 22. I‑a zis Iuda, nu Isca­ri­o­tea­nul: Doam­ne, ce este că ai să Te ară­ţi nouă, şi nu lumii?
14, 23. Iisus a răs­puns şi i‑a zis: Dacă Mă iubeş­te cine­va, va păzi cuvân­tul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
14, 24. Cel ce nu Mă iubeş­te nu păzeş­te cuvin­te­le Mele. Dar cuvân­tul pe care îl auzi­ţi nu este al Meu, ci al Tată­lui care M‑a tri­mis.
14, 25. Aces­tea vi le-am spus, fiind cu voi;
14, 26. Dar Mân­gâi­e­to­rul, Duhul Sfânt, pe Care‑L va tri­mi­te Tatăl, în nume­le Meu, Ace­la vă va învă­ţa toa­te şi vă va adu­ce amin­te des­pre toa­te cele ce v‑am spus Eu.
14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu pre­cum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tul­bu­re ini­ma voas­tră, nici să se înfri­coşe­ze.
14, 28. Aţi auzit că v‑am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M‑aţi iubi v‑aţi bucu­ra că Mă duc la Tatăl, pen­tru că Tatăl este mai mare decât Mine.
14, 29. Şi acum v‑am spus aces­tea îna­in­te de a se întâm­pla, ca să cre­deţi când se vor întâm­pla.
14, 30. Nu voi mai vor­bi mul­te cu voi, căci vine stă­pâ­ni­to­rul aces­tei lumi şi el nu are nimic în Mine;
14, 31. Dar ca să cunoas­că lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi pre­cum Tatăl Mi‑a porun­cit aşa fac. Scu­la­ţi-vă, să mer­gem de aici.
15, 1. Eu sunt viţa cea ade­vă­ra­tă şi Tatăl Meu este lucră­to­rul.
15, 2. Ori­ce mlă­di­ţă care nu adu­ce roa­dă întru Mine, El o taie; şi ori­ce mlă­di­ţă care adu­ce roa­dă, El o cură­ţeş­te, ca mai mul­tă roa­dă să adu­că.
15, 3. Acum voi sun­teţi cura­ţi, pen­tru cuvân­tul pe care vi l‑am spus.
15, 4. Rămâ­neţi în Mine şi Eu în voi. Pre­cum mlă­di­ţa nu poa­te să adu­că roa­dă de la sine, dacă nu rămâ­ne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâ­neţi în Mine.
15, 5. Eu sunt viţa, voi sun­teţi mlă­di­ţe­le. Cel ce rămâ­ne întru Mine şi Eu în el, ace­la adu­ce roa­dă mul­tă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
15, 6. Dacă cine­va nu rămâ­ne în Mine se arun­că afa­ră ca mlă­di­ţa şi se usu­că; şi le adu­nă şi le arun­că în foc şi ard.
15, 7. Dacă rămâ­neţi întru Mine şi cuvin­te­le Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
15, 8. Întru aceas­ta a fost slă­vit Tatăl Meu, ca să adu­ceţi roa­dă mul­tă şi să vă faceţi uce­nici ai Mei.
15, 9. Pre­cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, aşa v‑am iubit şi Eu pe voi; rămâ­neţi întru iubi­rea Mea.
15, 10. Dacă păzi­ţi porun­ci­le Mele, veţi rămâ­ne întru iubi­rea Mea după cum şi Eu am păzit porun­ci­le Tată­lui Meu şi rămân întru iubi­rea Lui.
15, 11. Aces­tea vi le-am spus, ca bucu­ria Mea să fie în voi şi ca bucu­ria voas­tră să fie depli­nă.
15, 12. Aceas­ta este porun­ca Mea: să vă iubi­ţi unul pe altul, pre­cum v‑am iubit Eu.
15, 13. Mai mare dra­gos­te decât aceas­ta nimeni nu are, ca sufle­tul lui să şi‑l pună pen­tru pri­e­te­nii săi.
15, 14. Voi sun­teţi pri­e­te­nii Mei, dacă faceţi ceea ce vă porun­cesc.
15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că slu­ga nu ştie ce face stă­pâ­nul său, ci v‑am numit pe voi pri­e­te­ni, pen­tru că toa­te câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunos­cu­te.
15, 16. Nu voi M‑aţi ales pe Mine, ci Eu v‑am ales pe voi şi v‑am rân­du­it să mer­geţi şi roa­dă să adu­ceţi, şi roa­da voas­tră să rămâ­nă, ca Tatăl să vă dea orice‑I veţi cere în nume­le Meu.
15, 17. Aceas­ta vă porun­cesc: să vă iubi­ţi unul pe altul.
15, 18. Dacă vă ură­ş­te pe voi lumea, să şti­ţi că pe Mine mai îna­in­te decât pe voi M‑a urât.
15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pen­tru că nu sun­teţi din lume, ci Eu v‑am ales pe voi din lume, de ace­ea lumea vă ură­ş­te.
15, 20. Adu­ceţi-vă amin­te de cuvân­tul pe care vi l‑am spus: Nu este slu­ga mai mare decât stă­pâ­nul său. Dacă M‑au pri­go­nit pe Mine, şi pe voi vă vor pri­go­ni; dacă au păzit cuvân­tul Meu, şi pe al vos­tru îl vor păzi.
15, 21. Iar toa­te aces­tea le vor face vouă din cau­za nume­lui Meu, fiind­că ei nu cunosc pe Cel ce M‑a tri­mis.
15, 22. De n‑aş fi venit şi nu le-aş fi vor­bit, păcat nu ar avea; dar acum n‑au cuvânt de dezvi­no­vă­ţi­re pen­tru păca­tul lor.
15, 23. Cel ce Mă ură­ş­te pe Mine, ură­ş­te şi pe Tatăl Meu.
15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le‑a făcut păcat nu ar avea; dar acum M‑au şi văzut şi M‑au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
15, 25. Dar (aceas­ta), ca să se împli­neas­că cuvân­tul cel scris în Legea lor: “M‑au urât pe nedrept”.
15, 26. Iar când va veni Mân­gâi­e­to­rul, pe Care Eu Îl voi tri­mi­te vouă de la Tatăl, Duhul Ade­vă­ru­lui, Care de la Tatăl pur­ce­de, Ace­la va măr­tu­ri­si des­pre Mine.
15, 27. Şi voi măr­tu­ri­si­ţi, pen­tru că de la înce­put sun­teţi cu Mine.
16, 1. Aces­tea vi le-am spus, ca să nu vă smin­ti­ţi.
16, 2. Vă vor scoa­te pe voi din sina­gogi; dar vine cea­sul când tot cel ce vă va uci­de să cre­a­dă că adu­ce închi­na­re lui Dum­ne­zeu.
16, 3. Şi aces­tea le vor face, pen­tru că n‑au cunos­cut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
16, 4. Iar aces­tea vi le-am spus, ca să vă adu­ceţi amin­te de ele, când va veni cea­sul lor, că Eu vi le-am spus. Şi aces­tea nu vi le-am spus de la înce­put, fiind­că eram cu voi.
16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M‑a tri­mis şi nimeni din­tre voi nu întrea­bă: Unde Te duci?
16, 6. Ci, fiind­că v‑am spus aces­tea, întris­ta­rea a umplut ini­ma voas­tră.
16, 7. Dar Eu vă spun ade­vă­rul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mân­gâi­e­to­rul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi tri­mi­te la voi.
16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de drep­ta­te şi de jude­ca­tă.
16, 9. De păcat, pen­tru că ei nu cred în Mine;
16, 10. De drep­ta­te, pen­tru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
16, 11. Şi de jude­ca­tă, pen­tru că stă­pâ­ni­to­rul aces­tei lumi a fost jude­cat.
16, 12. Încă mul­te am a vă spu­ne, dar acum nu puteţi să le pur­ta­ţi.
16, 13. Iar când va veni Ace­la, Duhul Ade­vă­ru­lui, vă va călă­uzi la tot ade­vă­rul; căci nu va vor­bi de la Sine, ci toa­te câte va auzi va vor­bi şi cele vii­toa­re vă va ves­ti.
16, 14. Ace­la Mă va slă­vi, pen­tru că din al Meu va lua şi vă va ves­ti.
16, 15. Toa­te câte are Tatăl ale Mele sunt; de ace­ea am zis că din al Meu ia şi vă ves­teş­te vouă.
16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iară­şi puţin şi Mă veţi vedea, pen­tru că Eu Mă duc la Tatăl.
16, 17. Deci unii din­tre uce­ni­cii Lui ziceau între ei: Ce este aceas­ta ce ne spu­ne: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iară­şi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
16, 18. Deci ziceau: Ce este aceas­ta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
16, 19. Şi a cunos­cut Iisus că voiau să‑L între­be şi le‑a zis: Des­pre aceas­ta vă între­ba­ţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iară­şi puţin şi Mă veţi vedea?
16, 20. Ade­vă­rat, ade­vă­rat zic vouă că voi veţi plân­ge şi vă veţi tân­gui, iar lumea se va bucu­ra. Voi vă veţi întris­ta, dar întris­ta­rea voas­tră se va pre­fa­ce în bucu­rie.
16, 21. Feme­ia, când e să nas­că, se întris­tea­ză, fiind­că a sosit cea­sul ei; dar după ce a năs­cut copi­lul, nu-şi mai adu­ce amin­te de dure­re, pen­tru bucu­ria că s‑a năs­cut om în lume.
16, 22. Deci şi voi acum sun­teţi tri­şti, dar iară­şi vă voi vedea şi se va bucu­ra ini­ma voas­tră şi bucu­ria voas­tră nimeni nu o va lua de la voi.
16, 23. Şi în ziua ace­ea nu Mă veţi între­ba nimic. Ade­vă­rat, ade­vă­rat zic vouă: Ori­ce veţi cere de la Tatăl în nume­le Meu El vă va da.
16, 24. Până acum n‑aţi cerut nimic în nume­le Meu; cereţi şi veţi pri­mi, ca bucu­ria voas­tră să fie depli­nă.
16, 25. Aces­tea vi le-am spus în pil­de, dar vine cea­sul când nu vă voi mai vor­bi în pil­de, ci pe faţă vă voi ves­ti des­pre Tatăl.
16, 26. În ziua ace­ea veţi cere în nume­le Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pen­tru voi,
16, 27. Căci Însu­şi Tatăl vă iubeş­te pe voi, fiind­că voi M‑aţi iubit pe Mine şi aţi cre­zut că de la Dum­ne­zeu am ieşit.
16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iară­şi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
16, 29. Au zis uce­ni­cii Săi: Iată acum vor­beşti pe faţă şi nu spui nici o pil­dă.
16, 30. Acum ştim că Tu ştii toa­te şi nu ai nevo­ie ca să Te între­be cine­va. De ace­ea cre­dem că ai ieşit de la Dum­ne­zeu.
16, 31. Iisus le‑a răs­puns: Acum cre­deţi?
16, 32. Iată vine cea­sul, şi a şi venit, ca să vă risi­pi­ţi fie­ca­re la ale sale şi pe Mine să Mă lăsa­ţi sin­gur. Dar nu sunt sin­gur, pen­tru că Tatăl este cu Mine.
16, 33. Aces­tea vi le-am gră­it, ca întru Mine pace să aveţi. În lume neca­zuri veţi avea; dar îndrăz­ni­ţi. Eu am biru­it lumea.
17, 1. Aces­tea a vor­bit Iisus şi, ridi­când ochii Săi la cer, a zis: Părin­te, a venit cea­sul! Prea­slă­veş­te pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te prea­slă­veas­că.
17, 2. Pre­cum I‑ai dat stă­pâ­ni­re pes­te tot tru­pul, ca să dea via­ţă veş­ni­că tutu­ror ace­lo­ra pe care Tu i‑ai dat Lui.
17, 3. Şi aceas­ta este via­ţa veş­ni­că: Să Te cunoas­că pe Tine, sin­gu­rul Dum­ne­zeu ade­vă­rat, şi pe Iisus Hris­tos pe Care L‑ai tri­mis.
17, 4. Eu Te-am prea­slă­vit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l‑ai dat să‑l fac, l‑am săvârşit.
17, 5. Şi acum, prea­slă­veş­te-Mă Tu, Părin­te, la Tine Însu­ţi, cu sla­va pe care am avut‑o la Tine, mai îna­in­te de a fi lumea.
17, 6. Ară­tat-am nume­le Tău oame­ni­lor pe care Mi i‑ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i‑ai dat şi cuvân­tul Tău l‑au păzit.
17, 7. Acum au cunos­cut că toa­te câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
17, 8. Pen­tru că cuvin­te­le pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au pri­mit şi au cunos­cut cu ade­vă­rat că de la Tine am ieşit, şi au cre­zut că Tu M‑ai tri­mis.
17, 9. Eu pen­tru aceş­tia Mă rog; nu pen­tru lume Mă rog, ci pen­tru cei pe care Mi i‑ai dat, că ai Tăi sunt.
17, 10. Şi toa­te ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M‑am prea­slă­vit întru ei.
17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părin­te Sfin­te, păzeşte‑i în nume­le Tău, în care Mi i‑ai dat, ca să fie una pre­cum sun­tem şi Noi.
17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în nume­le Tău, pe cei ce Mi i‑ai dat; şi i‑am păzit şi n‑a pie­rit nici unul din­tre ei, decât fiul pier­ză­rii, ca să se împli­neas­că Scrip­tu­ra.
17, 13. Iar acum, vin la Tine şi aces­tea le gră­iesc în lume, ca să fie depli­nă bucu­ria Mea în ei.
17, 14. Eu le-am dat cuvân­tul Tău, şi lumea i‑a urât, pen­tru că nu sunt din lume, pre­cum Eu nu sunt din lume.
17, 15. Nu mă rog ca să‑i iei din lume, ci ca să‑i păzeşti pe ei de cel viclean.
17, 16. Ei nu sunt din lume, pre­cum nici Eu nu sunt din lume.
17, 17. Sfinţeşte‑i pe ei întru ade­vă­rul Tău; cuvân­tul Tău este ade­vă­rul.
17, 18. Pre­cum M‑ai tri­mis pe Mine în lume, şi Eu i‑am tri­mis pe ei în lume.
17, 19. Pen­tru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţi­ţi întru ade­văr.
17, 20. Dar nu numai pen­tru aceş­tia Mă rog, ci şi pen­tru cei ce vor cre­de în Mine, prin cuvân­tul lor,
17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părin­te, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceş­tia în Noi să fie una, ca lumea să cre­a­dă că Tu M‑ai tri­mis.
17, 22. Şi sla­va pe care Tu Mi-ai dat‑o, le-am dat‑o lor, ca să fie una, pre­cum Noi una sun­tem:
17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desă­vârşi­ţi întru uni­me, şi să cunoas­că lumea că Tu M‑ai tri­mis şi că i‑ai iubit pe ei, pre­cum M‑ai iubit pe Mine.
17, 24. Părin­te, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împre­u­nă cu Mine şi ace­ia pr care Mi i‑ai dat, ca să vadă sla­va mea pe care Mi-ai dat‑o, pen­tru că Tu M‑ai iubit pe Mine mai îna­in­te de înte­me­ie­rea lumii.
17, 25. Părin­te drep­te, lumea pe Tine nu te‑a cunos­cut, dar Eu Te-am cunos­cut, şi aceş­tia au cunos­cut că Tu M‑ai tri­mis.
17, 26. Şi le-am făcut cunos­cut nume­le Tău şi‑l voi face cunos­cut, ca iubi­rea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
18, 1. Zicând aces­tea, Iisus a ieşit cu uce­ni­cii Lui din­co­lo de pârâul Cedri­lor, unde era o gră­di­nă, în care a intrat El şi uce­ni­cii Săi.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Anti­foa­ne­le 1–3, apoi Sede­al­na (glas 7):

Ospa­tând la cina pe uce­nici, si cunos­când vicle­su­gul vân­za­rii, ai vadit la cina ace­ea pe Iuda, stiindu‑l pe el ca nu se va îndrep­ta, si vrând sa arati tutu­ror ca Te-ai dat de buna­vo­ie, ca sa rapes­ti lumea de la cel strain: înde­lung-Ragda­to­ru­le, sla­va Tie!

A 2‑a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 1–28

18, 1. [În vre­mea ace­ea,] Iisus a ieşit cu uce­ni­cii Lui din­co­lo de pârâul Cedri­lor, unde era o gră­di­nă, în care a intrat El şi uce­ni­cii Săi.
18, 2. Iar Iuda vân­ză­to­rul cunoş­tea acest loc, pen­tru că ade­sea Iisus şi uce­ni­cii Săi se adu­nau aco­lo.
18, 3. Deci Iuda, luând oas­te şi slu­ji­tori, de la arhi­e­rei şi fari­sei, a venit aco­lo cu feli­na­re şi cu făclii şi cu arme.
18, 4. Iar Iisus, şti­ind toa­te cele ce erau să vină asu­pra Lui, a ieşit şi le‑a zis: Pe cine cău­ta­ţi?
18, 5. Răs­puns-au Lui: Pe Iisus Naza­ri­nea­nul. El le‑a zis: Eu sunt. Iar Iuda vân­ză­to­rul era şi el cu ei.
18, 6. Atunci când le‑a spus: Eu sunt, ei s‑au dat îna­poi şi au căzut la pământ.
18, 7. Şi iară­şi i‑a între­bat: Pe cine cău­ta­ţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Naza­ri­nea­nul.
18, 8. Răspuns‑a Iisus: V‑am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă cău­ta­ţi pe Mine, lăsa­ţi pe aceş­tia să se ducă;
18, 9. Ca să se împli­neas­că cuvân­tul pe care l‑a spus: Din­tre cei pe care Mi i‑ai dat, n‑am pier­dut pe nici unul.
18, 10. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos‑o şi a lovit pe slu­ga arhi­e­re­u­lui şi i‑a tăi­at ure­chea dreap­tă; iar nume­le slu­gii era Malhus.
18, 11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în tea­că. Nu voi bea, oare, paha­rul pe care Mi l‑a dat Tatăl?
18, 12. Deci osta­şii şi coman­dan­tul şi slu­ji­to­rii iude­i­lor au prins pe Iisus şi L‑au legat.
18, 13. Şi L‑au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caia­fa, care era arhi­e­reu al anu­lui ace­lu­ia.
18, 14. Şi Caia­fa era cel ce sfă­tu­i­se pe iudei că este de folos să moa­ră un om pen­tru popor.
18, 15. Şi Simon-Petru şi un alt uce­nic mer­geau după Iisus. Iar uce­ni­cul ace­la era cunos­cut arhi­e­re­u­lui şi a intrat împre­u­nă cu Iisus în cur­tea arhi­e­re­u­lui;
18, 16. Iar Petru a stat la poar­tă, afa­ră. Deci a ieşit celă­lalt uce­nic, care era cunos­cut arhi­e­re­u­lui, şi a vor­bit cu por­tă­rea­sa şi a băgat pe Petru înă­un­tru.
18, 17. Deci slu­j­ni­ca por­tă­rea­să i‑a zis lui Petru: Nu cum­va eşti şi tu din­tre uce­ni­cii Omu­lui aces­tu­ia? Ace­la a zis: Nu sunt.
18, 18. Iar slu­gi­le şi slu­ji­to­rii făcu­se­ră foc, şi stă­teau şi se încă­l­zeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încă­l­zin­du-se.
18, 19. Deci arhi­e­re­ul L‑a între­bat pe Iisus des­pre uce­ni­cii Lui şi des­pre învă­ţă­tu­ra Lui.
18, 20. Iisus i‑a răs­puns: Eu am vor­bit pe faţă lumii; Eu am învă­ţat întot­dea­u­na în sina­go­gă şi în tem­plu, unde se adu­nă toţi iude­ii şi nimic nu am vor­bit în ascuns.
18, 21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întrea­bă pe cei ce au auzit ce le-am vor­bit. Iată aceş­tia ştiu ce am spus Eu.
18, 22. Şi zicând El aces­tea, unul din slu­ji­to­rii, care era de faţă, I‑a dat lui Iisus o pal­mă, zicând: Aşa răs­punzi Tu arhi­e­re­u­lui?
18, 23. Iisus i‑a răs­puns: Dacă am vor­bit rău, dove­deş­te ce este rău, iar dacă am vor­bit bine, de ce Mă baţi?
18, 24. Deci Anna L‑a tri­mis legat la Caia­fa arhi­e­re­ul.
18, 25. Iar Simon-Petru stă­tea şi se încă­l­zea. Deci i‑au zis: Nu cum­va eşti şi tu din­tre uce­ni­cii Lui? El s‑a lepă­dat şi a zis: Nu sunt.
18, 26. Una din slu­gi­le arhi­e­re­u­lui, care era rudă cu cel căru­ia Petru îi tăi­a­se ure­chea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în gră­di­nă, cu El?
18, 27. Şi iară­şi s‑a lepă­dat Petru şi înda­tă a cân­tat cocoşul.
18, 28. Deci L‑au adus pe Iisus de la Caia­fa la pre­to­riu; şi era dimi­nea­ţă. Şi ei n‑au intrat în pre­to­riu, ca să nu se spur­ce, ci să mănân­ce Paş­ti­le.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Anti­foa­ne­le 4–6, apoi Sede­al­na (glas 7):

Ce pri­ci­na te‑a facut, Iuda, vân­za­tor al Mân­tu­i­to­ru­lui? Au doa­ra te‑a des­par­tit din cea­ta Apos­to­li­lor? Au doa­ra te‑a lip­sit de harul tama­du­i­ri­lor? Au doa­ra cinând împre­u­na cu cei­lalti pe tine te‑a gonit de la masa? Au doa­ra picioa­re­le celor­lalti le‑a spa­lat, iar ale tale nu le‑a bagat în sea­ma? O, cât bine te-ai facut uita­tor! Iata, gân­dul tau cel nemul­tu­mi­tor se vades­te, iar înde­lun­ga-rab­da­rea cea nea­se­ma­na­ta si mare mila Mân­tu­i­to­ru­lui se pro­po­va­du­ies­te.

A 3‑a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVI, 57–75

26, 57. [În vre­mea ace­ea,] cei care au prins pe Iisus L‑au dus la Caia­fa arhi­e­re­ul, unde erau adu­na­ţi căr­tu­ra­rii şi bătrâ­nii.
26, 58. Iar Petru Îl urma de depar­te până a ajuns la cur­tea arhi­e­re­u­lui şi, intrând înă­un­tru, şedea cu slu­gi­le, ca să vadă sfârşi­tul.
26, 59. Iar arhi­e­re­ii, bătrâ­nii şi tot sin­e­dri­ul cău­tau măr­tu­rie min­ci­noa­să împo­tri­va lui Iisus, ca să‑L omoa­re.
26, 60. Şi n‑au găsit, deşi veni­se­ră mulţi mar­tori min­ci­noşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:
26, 61. Aces­ta a zis: Pot să dărâm tem­plul lui Dum­ne­zeu şi în trei zile să‑l clă­desc.
26, 62. Şi, sculân­du-se, arhi­e­re­ul I‑a zis: Nu răs­punzi nimic la ceea ce măr­tu­ri­sesc aceş­tia împo­tri­va Ta?
26, 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhi­e­re­ul I‑a zis: Te jur pe Dum­ne­ze­ul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hris­to­sul, Fiul lui Dum­ne­zeu.
26, 64. Iisus i‑a răs­puns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omu­lui şezând de‑a dreap­ta pute­rii şi venind pe norii ceru­lui.
26, 65. Atunci arhi­e­re­ul şi‑a sfâşi­at hai­ne­le, zicând: A hulit! Ce ne mai tre­bu­ie mar­tori? Iată acum aţi auzit hula Lui.
26, 66. Ce vi se pare? Iar ei, răs­pun­zând, au zis: Este vino­vat de moar­te.
26, 67. Şi au scui­pat în obra­zul Lui, bătându‑L cu pum­nii, iar unii Îi dădeau pal­me,
26, 68. Zicând: Pro­o­ro­ceş­te-ne, Hris­to­a­se, cine este cel ce Te‑a lovit.
26, 69. Iar Petru şedea afa­ră, în cur­te. Şi o slu­j­ni­că s‑a apro­pi­at de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Gali­le­ia­nul.
26, 70. Dar el s‑a lepă­dat îna­in­tea tutu­ror, zicând: Nu ştiu ce zici.
26, 71. Şi ieşind el la poar­tă, l‑a văzut alta şi a zis celor de aco­lo: Şi aces­ta era cu Iisus Naza­ri­nea­nul.
26, 72. Şi iară­şi s‑a lepă­dat cu jurământ: Nu cunosc pe omul aces­ta.
26, 73. Iar după puţin, apro­pi­in­du-se cei ce stă­teau aco­lo au zis lui Petru: Cu ade­vă­rat şi tu eşti din­tre ei, căci şi gra­i­ul te vădeş­te.
26, 74. Atunci el a înce­put a se bles­te­ma şi a se jura: Nu cunosc pe omul aces­ta. Şi înda­tă a cân­tat cocoşul.
26, 75. Şi Petru şi‑a adus amin­te de cuvân­tul lui Iisus, care zise­se: Mai îna­in­te de a cân­ta cocoşul, de trei ori te vei lepă­da de Mine. Şi ieşind afa­ră, a plâns cu amar.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Anti­foa­ne­le 7–9, apoi Sede­al­na (gla­sul 8):

O, cum Iuda, cel ce era oare­când uce­nic, a gân­dit vân­za­re asu­pra Ta! A cinat împre­u­na cu vicle­sug, viclea­nul si nedrep­tul, si mer­gând a zis pre­o­ti­lor: Ce-mi veti da mie, si eu voi da voua pe Ace­la, Care a stri­cat legea si a spur­cat Sâm­ba­ta. Înde­lung-rab­da­to­ru­le Doam­ne, sla­va Tie!

A 4‑a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 28–40; XIX, 1–16.

18, 28. [În vre­mea ace­ea,] L‑au adus pe Iisus de la Caia­fa la pre­to­riu; şi era dimi­nea­ţă. Şi ei n‑au intrat în pre­to­riu, ca să nu se spur­ce, ci să mănân­ce Paş­ti­le.
18, 29. Deci Pilat a ieşit la ei, afa­ră, şi le‑a zis: Ce învi­nu­i­re adu­ceţi Omu­lui Aces­tu­ia?
18, 30. Ei au răs­puns şi i‑au zis: Dacă Aces­ta n‑ar fi rău­fă­că­tor, nu ţi L‑am fi dat ţie.
18, 31. Deci le‑a zis Pilat: Luaţi‑L voi şi judecaţi‑L după legea voas­tră. Iude­ii însă i‑au răs­puns: Nouă nu ne este îngă­du­it să omorâm pe nimeni;
18, 32. Ca să se împli­neas­că cuvân­tul lui Iisus, pe care îl spu­se­se, însem­nând cu ce moar­te avea să moa­ră.
18, 33. Deci Pilat a intrat iară­şi în pre­to­riu şi a che­mat pe Iisus şi I‑a zis: Tu eşti rege­le iude­i­lor?
18, 34. Răspuns‑a Iisus: De la tine însu­ţi zici aceas­ta, sau alţii ţi-au spus‑o des­pre Mine?
18, 35. Pilat a răs­puns: Nu cum­va sunt iudeu eu? Popo­rul Tău şi arhi­e­re­ii Te-au pre­dat mie. Ce ai făcut?
18, 36. Iisus a răs­puns: Împă­ră­ţia Mea nu este din lumea aceas­ta. Dacă împă­ră­ţia Mea ar fi din lumea aceas­ta, slu­ji­to­rii Mei s‑ar fi lup­tat ca să nu fiu pre­dat iude­i­lor. Dar acum împă­ră­ţia Mea nu este de aici.
18, 37. Deci i‑a zis Pilat: Aşa­dar eşti Tu împă­rat? Răspuns‑a Iisus: Tu zici că Eu sunt împă­rat. Eu spre aceas­ta M‑am năs­cut şi pen­tru aceas­ta am venit în lume, ca să dau măr­tu­rie pen­tru ade­văr; ori­ci­ne este din ade­văr ascul­tă gla­sul Meu.
18, 38. Pilat I‑a zis: Ce este ade­vă­rul? Şi zicând aceas­ta, a ieşit iară­şi la iudei şi le‑a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;
18, 39. Dar este la voi obi­ce­iul ca la Paşti să vă eli­be­rez pe unul. Voiţi deci să vă eli­be­rez pe rege­le iude­i­lor?
18, 40. Deci au stri­gat iară­şi, zicând: Nu pe Aces­ta, ci pe Bara­ba. Iar Bara­ba era tâlhar.
19, 1. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L‑a biciu­it.
19, 2. Şi osta­şii, împle­tind cunu­nă din spini, I‑au pus‑o pe cap şi L‑au îmbră­cat cu o man­tie pur­pu­rie.
19, 3. Şi veneau către El şi ziceau: Bucu­ră-te, rege­le iude­i­lor! Şi‑I dădeau pal­me.
19, 4. Şi Pilat a ieşit iară­şi afa­ră şi le‑a zis: Iată vi‑L aduc pe El afa­ră, ca să şti­ţi că nu găsesc în El nici o vină.
19, 5. Deci a ieşit Iisus afa­ră, pur­tând cunu­na de spini şi man­tia pur­pu­rie. Şi le‑a zis Pilat: Iată Omul!
19, 6. Când L‑au văzut deci arhi­e­re­ii şi slu­ji­to­rii au stri­gat, zicând: Răstigneşte‑L! Răstigneşte‑L! Zis‑a lor Pilat: Luaţi‑L voi şi răstigniţi‑L, căci eu nu‑I găsesc nici o vină.
19, 7. Iude­ii i‑au răs­puns: Noi avem lege şi după legea noas­tră El tre­bu­ie să moa­ră, că S‑a făcut pe Sine Fiu al lui Dum­ne­zeu.
19, 8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s‑a temut.
19, 9. Şi a intrat iară­şi în pre­to­riu şi I‑a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i‑a dat nici un răs­puns.
19, 10. Deci Pilat i‑a zis: Mie nu-mi vor­beşti? Nu ştii că am pute­re să Te eli­be­rez şi pute­re am să Te răs­tig­nesc?
19, 11. Iisus a răs­puns: N‑ai avea nici o pute­re asu­pra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De ace­ea cel ce M‑a pre­dat ţie mai mare păcat are.
19, 12. Pen­tru aceas­ta, Pilat cău­ta să‑L eli­be­re­ze; iar iude­ii stri­gau zicând: Dacă Îl eli­be­rezi pe Aces­ta, nu eşti pri­e­ten al Ceza­ru­lui. Ori­ci­ne se face pe sine împă­rat este împo­tri­va Ceza­ru­lui.
19, 13. Deci Pilat, auzind cuvin­te­le aces­tea, L‑a dus afa­ră pe Iisus şi a şezut pe sca­u­nul de jude­ca­tă, în locul numit par­do­sit cu pie­tre, iar evre­ieş­te Gab­ba­ta.
19, 14. Şi era Vine­rea Paş­ti­lor, cam la al şase­lea ceas, şi a zis Pilat iude­i­lor: Iată Împă­ra­tul vos­tru.
19, 15. Deci au stri­gat ace­ia: Ia‑L! Ia‑L! Răstigneşte‑L! Pilat le‑a zis: Să răs­tig­nesc pe Împă­ra­tul vos­tru? Arhi­e­re­ii au răs­puns: Nu avem împă­rat decât pe Ceza­rul.
19, 16. Atunci L‑a pre­dat lor ca să fie răs­tig­nit. Şi ei au luat pe Iisus şi L‑au dus ca să fie răs­tig­nit.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Anti­foa­ne­le 10–12, apoi Sede­al­na (gla­sul al 8‑lea):

Când ai stat îna­in­tea Caia­fei, Dum­ne­ze­u­le, si ai fost dat lui Pilat, Tu, Jude­ca­to­rul, pute­ri­le ceres­ti s‑au cla­ti­nat de fri­ca; si când Te-ai îna­l­tat pe lemn în mij­lo­cul a doi tâlhari, ai fost soco­tit cu cei fara-de-lege, Cel ce esti fara de paca­te, ca sa mân­tu­ies­ti pe om. Înde­lung-Rab­da­to­ru­le, Doam­ne, sla­va Tie !

A 5‑a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 3–32

27, 3. Atunci Iuda, cel ce L‑a vân­dut, văzând că a fost osân­dit, s‑a căit şi a adus îna­poi arhi­e­re­i­lor şi bătrâ­ni­lor cei trei­zeci de arginţi,
27, 4. Zicând: Am greşit vân­zând sân­ge nevi­no­vat. Ei i‑au zis: Ce ne pri­veş­te pe noi? Tu vei vedea.
27, 5. Şi el, arun­când arginţii în tem­plu, a ple­cat şi, ducân­du-se, s‑a spân­zu­rat.
27, 6. Iar arhi­e­re­ii, luând banii, au zis: Nu se cuvi­ne să‑i punem în vis­ti­e­ria tem­plu­lui, deo­a­re­ce sunt preţ de sân­ge.
27, 7. Şi ţinând ei sfat, au cum­pă­rat cu ei Ţari­na Ola­ru­lui, pen­tru îngro­pa­rea stră­i­ni­lor.
27, 8. Pen­tru ace­ea s‑a numit ţari­na ace­ea Ţari­na Sân­ge­lui, până în ziua de astăzi.
27, 9. Atunci s‑a împli­nit cuvân­tul spus de Iere­mia pro­o­ro­cul, care zice: “Şi au luat cei trei­zeci de arginţi, preţul celui preţu­it, pe care l‑au preţu­it fiii lui Isra­el,
27, 10. Şi i‑au dat pe Ţari­na Ola­ru­lui după cum mi‑a spus mie Dom­nul”.
27, 11. Iar Iisus stă­tea îna­in­tea dre­gă­to­ru­lui. Şi L‑a între­bat dre­gă­to­rul, zicând: Tu eşti rege­le iude­i­lor? Iar Iisus i‑a răs­puns: Tu zici.
27, 12. Şi la învi­nu­i­ri­le adu­se Lui de către arhi­e­rei şi bătrâni, nu răs­pun­dea nimic.
27, 13. Atunci I‑a zis Pilat: Nu auzi câte măr­tu­ri­sesc ei împo­tri­va Ta?
27, 14. Şi nu i‑a răs­puns lui nici un cuvânt, încât dre­gă­to­rul se mira foar­te.
27, 15. La săr­bă­toa­rea Paş­ti­lor, dre­gă­to­rul avea obi­ce­iul să eli­be­re­ze mulţi­mii un întem­ni­ţat pe care‑l voiau.
27, 16. Şi aveau atunci un vino­vat ves­tit, care se numea Bara­ba.
27, 17. Deci adu­na­ţi fiind ei, Pilat le‑a zis: Pe cine voiţi să vi‑l eli­be­rez, pe Bara­ba sau pe Iisus, care se zice Hris­tos?
27, 18. Că ştia că din invi­die L‑au dat în mâna lui.
27, 19. Şi pe când stă­tea Pilat în sca­u­nul de jude­ca­tă, feme­ia lui i‑a tri­mis acest cuvânt: Nimic să nu‑I faci Drep­tu­lui aces­tu­ia, că mult am sufe­rit azi, în vis, pen­tru El.
27, 20. Însă arhi­e­re­ii şi bătrâ­nii au aţâţat mulţi­mi­le ca să cea­ră pe Bara­ba, iar pe Iisus să‑L piar­dă.
27, 21. Iar dre­gă­to­rul, răs­pun­zând, le‑a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eli­be­rez? Iar ei au răs­puns: Pe Bara­ba.
27, 22. Şi Pilat le‑a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se chea­mă Hris­tos? Toţi au răs­puns: Să fie răs­tig­nit!
27, 23. A zis iară­şi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare stri­gau şi ziceau: Să fie răs­tig­nit!
27, 24. Şi văzând Pilat că nimic nu folo­seş­te, ci mai mare tul­bu­ra­re se face, luând apă şi‑a spă­lat mâi­ni­le îna­in­tea mulţi­mii, zicând: Nevi­no­vat sunt de sân­ge­le Drep­tu­lui aces­tu­ia. Voi veţi vedea.
27, 25. Iar tot popo­rul a răs­puns şi a zis: Sân­ge­le Lui asu­pra noas­tră şi asu­pra copi­i­lor noş­tri!
27, 26. Atunci le‑a eli­be­rat pe Bara­ba, iar pe Iisus L‑a biciu­it şi L‑a dat să fie răs­tig­nit.
27, 27. Atunci osta­şii dre­gă­to­ru­lui, ducând ei pe Iisus în pre­to­riu, au adu­nat în jurul Lui toa­tă cohor­ta,
27, 28. Şi dezbrăcându‑L de toa­te hai­ne­le Lui, I‑au pus o hla­mi­dă roşie.
27, 29. Şi împle­tind o cunu­nă de spini, I‑au pus‑o pe cap şi în mâna Lui cea dreap­tă tres­tie; şi, înge­nun­chind îna­in­tea lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucu­ră-Te, rege­le iude­i­lor!
27, 30. Şi scui­pând asu­pra Lui, au luat tres­tia şi‑L băteau pes­te cap.
27, 31. Iar după ce L‑au batjo­co­rit, L‑au dez­bră­cat de hla­mi­dă, L‑au îmbră­cat cu hai­ne­le Lui şi L‑au dus să‑L răs­tig­neas­că.
27, 32. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cire­ne, cu nume­le Simon; pe aces­ta l‑au silit să ducă cru­cea Lui.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Anti­foa­ne­le 13–15; iar la tro­pa­rul care urmea­za (gla­sul al 6‑lea) din Anti­fo­nul al 15-lea, pre­o­tul scoa­te cru­cea din Sfân­tul Altar si o pune în milo­cul bise­ri­cii spre închi­na­re:

Astazi a fost spân­zu­rat pe lemn Cel ce a spân­zu­rat pe ape. (de trei ori)
Cu cunu­na de spini a fost încu­nu­nat Împa­ra­tul înge­ri­lor.
Cu por­fi­ra min­ci­noa­sa a fost îmbra­cat Cel ce îmbra­ca cerul cu nori.
Lovi­re pes­te obraz a luat Cel ce a slo­bo­zit în Ior­dan pe Adam.
Cu piroa­ne a fost piro­nit Mire­le Bise­ri­cii.
Cu suli­ta a fost împuns Fiul Fecioa­rei.
Închi­na­mu-ne pati­mi­lor Tale, Hris­to­a­se. Ara­ta-ne noua si sla­vi­ta învi­e­rea Ta! (de trei ori)

Sede­al­na (gla­sul al 4‑lea):

Ras­cum­pa­ra­tu-ne-ai pe noi din bles­te­mul legii cu scump sân­ge­le Tau; pe cru­ce fiind ras­tig­nit si cu suli­ta împuns, nemu­ri­re ai invorât oame­ni­lor, Mân­tu­i­to­rul nos­tru, sla­va Tie!

A 6‑a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 16–32

15, 16. Iar [În vre­mea ace­ea] osta­şii L‑au dus înă­un­trul curţii, adi­că în pre­to­riu, şi au adu­nat toa­tă cohor­ta.
15, 17. Şi L‑au îmbră­cat în pur­pu­ră şi, împletindu‑I o cunu­nă de spini, I‑au pus‑o pe cap.
15, 18. Şi au înce­put să se ple­ce în faţa Lui, zicând: Bucu­ră-Te rege­le iude­i­lor!
15, 19. Şi‑L băteau pes­te cap cu o tres­tie şi‑L scui­pau şi, căzând în genunchi, I se închi­nau.
15, 20. Şi după ce L‑au batjo­co­rit, L‑au dez­bră­cat de pur­pu­ră şi L‑au îmbră­cat cu hai­ne­le Lui. Şi L‑au dus afa­ră ca să‑L răs­tig­neas­că.
15, 21. Şi au silit pe un tre­că­tor, care venea din ţari­nă, pe Simon Ciri­ne­ul, tatăl lui Ale­xan­dru şi al lui Ruf, ca să ducă cru­cea Lui.
15, 22. Şi L‑au dus la locul zis Gol­go­ta, care se tăl­mă­ceş­te “locul Căpă­ţâ­nii”.
15, 23. Şi I‑au dat să bea vin ames­te­cat cu smir­nă, dar El n‑a luat.
15, 24. Şi L‑au răs­tig­nit şi au împă­rţit între ei hai­ne­le Lui, arun­când sorţi pen­tru ele, care ce să ia.
15, 25. Iar când L‑au răs­tig­nit, era cea­sul al tre­i­lea.
15, 26. Şi vina Lui era scri­să dea­su­pra: Rege­le iude­i­lor.
15, 27. Şi împre­u­nă cu El au răs­tig­nit doi tâlhari: unul de‑a dreap­ta şi altul de‑a stân­ga Lui.
15, 28. Şi s‑a împli­nit Scrip­tu­ra care zice: Cu cei fără de lege a fost soco­tit.
15, 29. Iar cei ce tre­ceau pe aco­lo Îl huleau, clă­tinân­du-şi cape­te­le şi zicând: Huu! Cel care dărâmi tem­plul şi în trei zile îl zideşti.
15, 30. Mân­tu­ieş­te-Te pe Tine Însu­ţi, cobo­rân­du-Te de pe cru­ce!
15, 31. De ase­me­nea şi arhi­e­re­ii, batjocorindu‑L între ei, împre­u­nă cu căr­tu­ra­rii, ziceau: Pe alţii a mân­tu­it, dar pe Sine nu poa­te să Se mân­tu­ias­că!
15, 32. Hris­tos, rege­le lui Isra­el, să Se cobo­a­re de pe cru­ce, ca să vedem şi să cre­dem. Şi cei împre­u­nă răs­tig­ni­ţi cu El Îl ocă­rau.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Feri­ci­ri­le. Se pun nou sti­hiri, gla­sul al 4‑lea.

A 7‑a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 33–54

27, 33. Şi [În vre­mea ace­ea] venind la locul numit Gol­go­ta, care înseam­nă: Locul Căpă­ţâ­nii,
27, 34. I‑au dat să bea vin ames­te­cat cu fie­re; şi, gus­tând, nu a voit să bea.
27, 35. Iar după ce L‑au răs­tig­nit, au împă­rţit hai­ne­le Lui, arun­când sorţi, ca să se împli­neas­că ceea ce s‑a zis de pro­o­ro­cul: “Împă­rţit-au hai­ne­le Mele între ei, iar pen­tru căma­şa Mea au arun­cat sorţi”.
27, 36. Şi osta­şii, şezând, Îl păzeau aco­lo.
27, 37. Şi dea­su­pra capu­lui au pus vina Lui scri­să: Aces­ta este Iisus, rege­le iude­i­lor.
27, 38. Atunci au fost răs­tig­ni­ţi împre­u­nă cu El doi tâlhari, unul de‑a dreap­ta şi altul de‑a stân­ga.
27, 39. Iar tre­că­to­rii Îl huleau, clă­tinân­du-şi cape­te­le,
27, 40. Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi tem­plul şi în trei zile îl zideşti, mân­tu­ieş­te-Te pe Tine Însu­ţi! Dacă eşti Fiul lui Dum­ne­zeu, cobo­a­ră-Te de pe cru­ce!
27, 41. Ase­me­nea şi arhi­e­re­ii, bătân­du-şi joc de El, cu căr­tu­ra­rii şi cu bătrâ­nii, ziceau:
27, 42. Pe alţii i‑a mân­tu­it, iar pe Sine nu poa­te să Se mân­tu­ias­că! Dacă este rege­le lui Isra­el, să Se cobo­a­re acum de pe cru­ce, şi vom cre­de în El.
27, 43. S‑a încre­zut în Dum­ne­zeu: Să‑L sca­pe acum, dacă‑L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dum­ne­zeu.
27, 44. În ace­la­şi chip Îl ocă­rau şi tâlha­rii cei împre­u­nă-răs­tig­ni­ţi cu El.
27, 45. Iar de la cea­sul al şase­lea, s‑a făcut întu­ne­ric pes­te tot pămân­tul, până la cea­sul al nouă­lea.
27, 46. Iar în cea­sul al nouă­lea a stri­gat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama saba­h­tani? adi­că: Dum­ne­ze­ul Meu, Dum­ne­ze­ul Meu, pen­tru ce M‑ai pără­sit?
27, 47. Iar unii din­tre cei ce stă­teau aco­lo, auzind ziceau: Pe Ilie îl stri­gă Aces­ta.
27, 48. Şi unul din­tre ei, aler­gând înda­tă şi luând un bure­te, şi umplându‑l de oţet şi punându‑l într‑o tres­tie, Îi da să bea.
27, 49. Iar cei­la­lţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să‑L mân­tu­ias­că.
27, 50. Iar Iisus, stri­gând iară­şi cu glas mare, Şi‑a dat duhul.
27, 51. Şi iată, cata­pe­teas­ma tem­plu­lui s‑a sfâşi­at în două de sus până jos, şi pămân­tul s‑a cutre­mu­rat şi pie­tre­le s‑au des­pi­cat;
27, 52. Mor­min­te­le s‑au des­chis şi mul­te tru­puri ale sfinţi­lor ador­mi­ţi s‑au scu­lat.
27, 53. Şi ieşind din mor­min­te, după învi­e­rea Lui, au intrat în ceta­tea sfân­tă şi s‑au ară­tat mul­to­ra.
27, 54. Iar suta­şul şi cei ce împre­u­nă cu el păzeau pe Iisus, văzând cutre­mu­rul şi cele întâm­pla­te, s‑au înfri­coşat foar­te, zicând: Cu ade­vă­rat, Fiul lui Dum­ne­zeu era Aces­ta!

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Si se face citi­re. Apoi Psal­mul 50 si, dupa aces­ta, Evan­ghe­lia a opta:

A 8‑a Evanghelie a Patimilor
Matei XXIII, 32–49

23, 32. Şi erau duşi şi alţii, doi făcă­tori de rele, ca să‑i omoa­re împre­u­nă cu El.
23, 33. Şi când au ajuns la locul ce se chea­mă al Căpă­ţâ­nii, L‑au răs­tig­nit aco­lo pe El şi pe făcă­to­rii de rele, unul de‑a dreap­ta şi unul de‑a stân­ga.
23, 34. Iar Iisus zicea: Părin­te, iar­tă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împă­rţind hai­ne­le Lui, au arun­cat sorţi.
23, 35. Şi sta popo­rul pri­vind, iar căpe­te­ni­i­le îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i‑a mân­tu­it; să Se mân­tu­ias­că şi pe Sine Însu­şi, dacă El este Hris­to­sul, ale­sul lui Dum­ne­zeu.
23, 36. Şi Îl luau în râs şi osta­şii care se apro­piau, aducându‑I oţet.
23, 37. Şi zicând: Dacă Tu eşti rege­le iude­i­lor, mân­tu­ieş­te-Te pe Tine Însu­ţi!
23, 38. Şi dea­su­pra Lui era scris cu lite­re gre­ceşti, lati­neşti şi evre­ieşti: Aces­ta este rege­le iude­i­lor.
23, 39. Iar unul din­tre făcă­to­rii de rele răs­tig­ni­ţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hris­to­sul? Mân­tu­ieş­te-Te pe Tine Însu­ţi şi pe noi.
23, 40. Şi celă­lalt, răs­pun­zând, îl cer­ta, zicând: Nu te temi tu de Dum­ne­zeu, că eşti în ace­ea­şi osân­dă?
23, 41. Şi noi pe drept, căci noi pri­mim cele cuve­ni­te după fap­te­le noas­tre; Aces­ta însă n‑a făcut nici un rău.
23, 42. Şi zicea lui Iisus: Pome­neş­te-mă, Doam­ne, când vei veni în împă­ră­ţia Ta.
23, 43. Şi Iisus i‑a zis: Ade­vă­rat gră­iesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
23, 44. Şi era acum ca la cea­sul al şase­lea şi întu­ne­ric s‑a făcut pes­te tot pămân­tul până la cea­sul al nouă­lea.
23, 45. Când soa­re­le s‑a întu­ne­cat; iar cata­pe­teas­ma tem­plu­lui s‑a sfâşi­at pe la mij­loc.
23, 46. Şi Iisus, stri­gând cu glas tare, a zis: Părin­te, în mâi­ni­le Tale încre­dinţez duhul Meu. Şi aces­tea zicând, Şi‑a dat duhul.
23, 47. Iar suta­şul, văzând cele ce s‑au făcut, a slă­vit pe Dum­ne­zeu, zicând: Cu ade­vă­rat, Omul Aces­ta drept a fost.
23, 48. Şi toa­te mulţi­mi­le care veni­se­ră la aceas­tă pri­ve­li­ş­te, văzând cele întâm­pla­te, se întorceau bătân­du-şi piep­tul.
23, 49. Şi toţi cunos­cu­ţii Lui, şi feme­i­le care Îl însoţi­se­ră din Gali­le­ea, stă­teau depar­te, pri­vind aces­tea.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Tri­cân­ta­rea. Cân­ta­rea a 5‑a, apoi Con­dac, gla­sul al 8‑lea:

Pe Cel ce s‑a ras­tig­nit pen­tru noi, veni­ti toti sa‑L lau­dam, ca pe Ace­la L‑a vazut Maria pe lemn si a zis: Desi rabzi ras­tig­ni­re, Tu esti Fiul si Dum­ne­ze­ul meu.

Icos:

Vazând mie­lu­seau, Maria, pe Mie­lu­se­lul sau tras spre jun­ghi­e­re, mer­gea dupa El zdro­bi­ta, împre­u­na cu alte femei, stri­gând asa: Unde mergi, Fiu­le? Pen­tru ce faci aceas­ta cala­to­rie gra­b­ni­ca? Au doa­ra este iara­si alta nun­ta în Cana, si aco­lo Te gra­bes­ti acum, ca sa le mai faci lor vin din apa? Oare, mer­ge-voi cu Tine, Fiu­le, sau voi astep­ta mai bine? Da-mi cuvânt, Cuvin­te; nu ma tre­ce tacând, Cel ce m‑ai pazit cura­ta; ca Tu esti Fiul si Dum­ne­ze­ul meu.

Urmea­za Sina­xa­rul pen­tru Sfân­ta si Marea Vineri, apoi Cân­ta­ri­le a 8‑a si a 9‑a ale Tri­cân­ta­rii. Apoi Luminân­da (exa­pos­ti­la­ria), de trei ori:

Întru o zi ai învred­nici, Doam­ne, pe tâlha­rul în rai; si pe mine lumi­nea­za-ma cu lem­nul Cru­cii, si ma mân­tu­ies­te.

Apoi Evan­ghe­lia a noua, de la Ioan :

A 9‑a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 25–37

19, 25. [În vre­mea ace­ea] stă­teau, lân­gă cru­cea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cle­o­pa, şi Maria Magda­le­na.
19, 26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe uce­ni­cul pe care Îl iubea stând ală­tu­ri, a zis mamei Sale: Feme­ie, iată fiul tău!
19, 27. Apoi a zis uce­ni­cu­lui: Iată mama ta! Şi din cea­sul ace­la uce­ni­cul a luat‑o la sine.
19, 28. După ace­ea, şti­ind Iisus că toa­te s‑au săvârşit acum, ca să se împli­neas­că Scrip­tu­ra, a zis: Mi‑e sete.
19, 29. Şi era aco­lo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl lovi­se­ră, punând în vâr­ful unei tres­tii de isop un bure­te înmu­iat în oţet, l‑au dus la gura Lui.
19, 30. Deci după ce a luat oţe­tul, Iisus a zis: Săvârşi­tu-s‑a. Şi ple­cân­du-Şi capul, Şi‑a dat duhul.
19, 31. Deci iude­ii, fiind­că era vineri, ca să nu rămâ­nă tru­pu­ri­le sâm­bă­ta pe cru­ce, căci era mare ziua sâm­be­tei ace­le­ia, au rugat pe Pilat să le zdro­beas­că flu­ie­re­le picioa­re­lor şi să‑i ridi­ce.
19, 32. Deci au venit osta­şii şi au zdro­bit flu­ie­re­le celui din­tâi şi ale celui­lalt, care era răs­tig­nit împre­u­nă cu el.
19, 33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja muri­se, nu I‑au zdro­bit flu­ie­re­le.
19, 34. Ci unul din osta­şi cu suli­ţa a împuns coas­ta Lui şi înda­tă a ieşit sân­ge şi apă.
19, 35. Şi cel ce a văzut a măr­tu­ri­sit şi măr­tu­ria lui e ade­vă­ra­tă; şi ace­la ştie că spu­ne ade­vă­rul, ca şi voi să cre­deţi.
19, 36. Căci s‑au făcut aces­tea, ca să se împli­neas­că Scrip­tu­ra: “Nu I se va zdrobi nici un os”.
19, 37. Şi iară­şi altă Scrip­tu­ră zice: “Vor pri­vi la Ace­la pe care L‑au împuns”.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Si înda­ta Lau­de­le :

Toa­ta sufla­rea sa lau­de pe Dom­nul! Lau­dati pe Dom­nul din ceruri, lau­dati pe El intru cele inal­te; Tie se cuvi­ne can­ta­re, Dum­ne­ze­u­le.

Laudati‑L pe El toti inge­rii Lui, laudati‑L pe El toa­te pute­ri­le Lui; Tie se cuvi­ne can­ta­re, Dum­ne­ze­u­le.

Se pun sti­hi­ri­le, apoi Evan­ghe­lia a zecea, de la Mar­cu :

A 10‑a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 43–47

15, 43. [În vre­mea ace­ea] venind Iosif cel din Ari­ma­te­ea, sfe­t­nic ales, care aştep­ta şi el împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu, şi, îndrăz­nind, a intrat la Pilat şi a cerut tru­pul lui Iisus.
15, 44. Iar Pilat s‑a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l‑a între­bat dacă a murit de mult.
15, 45. Şi aflând de la sutaş, a dăru­it lui Iosif tru­pul.
15, 46. Şi Iosif, cum­pă­rând giul­giu şi coborându‑L de pe cru­ce, L‑a înfă­şu­rat în giul­giu şi L‑a pus într-un mor­mânt care era săpat în stân­că, şi a pră­vă­lit o pia­tră la uşa mor­mân­tu­lui.
15, 47. Iar Maria Magda­le­na şi Maria, mama lui Iosi, pri­veau unde L‑au pus.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Apoi Doxo­lo­gia :

Sla­va intru cei de sus lui Dum­ne­zeu si pe pamant pace, intre oameni buna­vo­ire.

Lau­damu-Te, bine Te cuvan­tam, inchi­na­mu-ne Tie, sla­vi­mu-Te, mul­tu­mim Tie pen­tru sla­va Ta cea mare.

Doam­ne, Impa­ra­te ceresc, Dum­ne­ze­u­le, Parin­te atot­ti­i­to­ru­le, Doam­ne, Fiu­le, Unu­le-Nas­cut, Iisu­se Hris­to­a­se si Duhu­le Sfin­te.

Doam­ne Dum­ne­ze­u­le, Mie­lu­se­lul lui Dum­ne­zeu, Fiul Tata­lui, Cel ce ridici paca­tul lumii, milu­ies­te ne pe noi, Cel ce ridici paca­te­le lumii.

Pri­mes­te ruga­ciu­nea noas­tra, Cel ce sezi de‑a dreap­ta Tata­lui, si ne milu­ies­te pe noi.

Ca Tu esti Unul Sfant, Tu esti Unul Domn Iisus Hris­tos, intru mari­rea lui Dum­ne­zeu Tatal. Amin.

In toa­te zile­le bine Te voi cuvan­ta si voi lau­da nume­le Tau in veac si in vea­cul vea­cu­lui.

Invred­ni­ces­te-ne, Doam­ne, in ziua aceas­ta fara de pacat sa ne pazim noi.

Bine esti cuvan­tat, Doam­ne, Dum­ne­ze­ul parin­ti­lor nos­tri, si lau­dat si prea­sla­vit este nume­le Tau in veci. Amin.

Fie, Doam­ne, mila Ta spre noi, pre­cum am nadaj­du­it intru Tine.

Bine esti cuvan­tat, Doam­ne, inva­ta-ma indrep­ta­ri­le Tale (de 3 ori).

Doam­ne, sca­pa­re Te-ai facut noua in neam si in neam. Eu am zis: Doam­ne, milu­ies­te-ma, vin­de­ca sufle­tul meu, ca am gre­sit Tie.

Doam­ne, la Tine am sca­pat, inva­ta-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dum­ne­ze­ul meu.

Ca la Tine este izvo­rul vie­tii, intru lumi­na Ta vom vedea lumi­na.

Tin­de mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfin­te Dum­ne­ze­u­le, Sfin­te Tare, Sfin­te fara de moar­te, milu­ies­te-ne pe noi (de trei ori).

Sla­va… Si acum… Sfin­te fara de moar­te, milu­ies­te-ne pe noi.

Apoi mai pe larg:

Sfin­te Dum­ne­ze­u­le, Sfin­te Tare, Sfin­te fara de moar­te, milu­ies­te-ne pe noi.

Si înda­ta, ecte­nia: Sa pli­nim ruga­ciu­ni­le noas­tre de dimi­ne­a­ta Dom­nu­lui…

Si Ecfo­ni­sul: Ca Dum­ne­ze­ul mile­lor…

Si înda­ta, Evan­ghe­lia a unspre­ze­cea, de la Ioan :

A 11‑a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 38–42

19, 38. După aces­tea Iosif din Ari­ma­te­ea, fiind uce­nic al lui Iisus, dar într-ascuns, de fri­ca iude­i­lor, a rugat pe Pilat ca să ridi­ce tru­pul lui Iisus. Şi Pilat i‑a dat voie. Deci a venit şi a ridi­cat tru­pul Lui.
19, 39. Şi a venit şi Nico­dim, cel care veni­se la El mai îna­in­te noap­tea, adu­când ca la o sută de litre de ames­tec de smir­nă şi aloe.
19, 40. Au luat deci tru­pul lui Iisus şi l‑au înfă­şu­rat în giul­giu cu mires­me, pre­cum este obi­ce­iul de înmor­mân­ta­re la iudei.
19, 41. Iar în locul unde a fost răs­tig­nit era o gră­di­nă, şi în gră­di­nă un mor­mânt nou, în care nu mai fuse­se nimeni îngro­pat.
19, 42. Deci, din pri­ci­na vine­rii iude­i­lor, aco­lo L‑au pus pe Iisus, pen­tru că mor­mân­tul era aproa­pe.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Urmea­za Sti­hoav­na, si apoi Evan­ghe­lia a dou­as­pre­ze­cea, de la Matei:

A 12‑a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 62–66

27, 62. Iar a doua zi, care este după vineri, s‑au adu­nat arhi­e­re­ii şi fari­se­ii la Pilat,
27, 63. Zicând: Doam­ne, ne-am adus amin­te că amă­gi­to­rul Ace­la a spus, fiind încă în via­ţă: După trei zile Mă voi scu­la.
27, 64. Deci, porun­ceş­te ca mor­mân­tul să fie păzit până a tre­ia zi, ca nu cum­va uce­ni­cii Lui să vină şi să‑L fure şi să spu­nă popo­ru­lui: S‑a scu­lat din morţi. Şi va fi rătă­ci­rea de pe urmă mai rea decât cea din­tâi.
27, 65. Pilat le‑a zis: Aveţi stra­jă; mer­geţi şi întă­ri­ţi cum şti­ţi.
27, 66. Iar ei, ducân­du-se, au întă­rit mor­mân­tul cu stra­jă, pece­tlu­ind pia­tra.

Si sfâr­sin­du-se Evan­ghe­lia se zice:

Sla­va înde­lung-rab­da­rii Tale, Doam­ne, sla­va Tie, Doam­ne, sla­va Tie!

Tro­pa­rul, gla­sul al 4‑lea :

Ras­cum­pa­ra­tu-ne-ai pe noi din bles­te­mul legii, cu scump sân­ge­le Tau. Pe Cru­ce piro­nin­du-Te si cu suli­ta împun­gân­du-Te, nemu­ri­re ai izvorât oame­ni­lor, Mân­tu­i­to­rul nos­tru, sla­va Tie.

Apoi ecte­nia obis­nu­i­ta si apo­li­sul.
* * *

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: