Sfânta Treime. Cincizecimea

Sfân­ta Tre­i­me. Cincizecimea
Aceas­tă săr­bă­toa­re e cunos­cu­tă sub mai mul­te denu­mi­ri: Pogorârea Duhu­lui Sfânt (care amin­teş­te de ceea ce s‑a întâm­plat în res­pec­ti­va zi), Cinci­ze­ci­mea (dat fiind fap­tul că acest lucru s‑a întâm­plat la cinci­zeci de zile de la Învi­e­re) şi – în popor – Rusa­li­i­le. Din punct de vede­re dog­ma­tic, aceas­tă săr­bă­toa­re este la fel de impor­tan­tă ca Învi­e­rea Domnului.

Una din­tre cele mai sem­ni­fi­ca­ti­ve săr­bă­tori a le cre­ş­ti­nis­mu­lui, Pogorârea Duhu­lui Sfânt sau Rusa­li­i­le con­sti­tu­ie momen­tul fun­damen­tal al Bise­ri­cii, prin care se for­mea­ză pri­ma comu­ni­ta­te de cre­din­cioşi, iar Sfinţii Apos­toli devin mar­tori ai Învi­e­rii şi ves­ti­tori ai mesa­ju­lui Său. Mân­tu­i­to­rul le făgă­du­i­se uce­ni­ci­lor Săi că ori de câte ori vor fi pri­go­ni­ţi din pri­ci­na nume­lui Său, Duhul Sfânt îi va întări şi le va da lor a grăi (Matei X, 19–20).
Îna­in­te de Înă­lţa­re, uce­ni­cii Săi pri­mesc de patru ori făgă­du­inţa că li se va tri­mi­te Mân­gâi­e­tor care va rămâ­ne cu ei până la sfârşi­tul veacurilor.
La cinci­zeci de zile de la Învi­e­re, aces­te făgă­du­inţe se con­cre­ti­zea­ză, iar Sfân­tul Luca, auto­rul lucră­rii Fap­te­le Apos­to­li­lor, des­crie momen­tul Pogorârii Duhu­lui Sfânt pes­te sfinţii apos­toli în chip văzut, ase­me­nea unor “lim­bi de foc” : “Şi când a sosit ziua Cinci­ze­ci­mii, erau toţi împre­u­nă în ace­la­şi loc. Şi din cer, fără de ves­te, s‑a făcut un vuiet, ca de sufla­re de vânt ce vine repe­de, şi a umplut toa­tă casa unde şedeau ei. Şi li s‑au ară­tat, împă­rţi­te, lim­bi ca de foc şi au şezut pe fie­ca­re din­tre ei. Şi s‑au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au înce­put să vor­beas­că în alte lim­bi, pre­cum le dădea lor Duhul a grăi” (F.A. 2, 1–4).
Sfân­tul Luca des­crie feno­me­nul Pogorârii Sfân­tu­lui Duh folo­sind ima­gi­ni­le vân­tu­lui şi a lim­bi­lor de foc. Cu toa­te aces­tea, eve­ni­men­tul rămâ­ne o Tai­nă, mai pre­sus de rea­li­ta­tea teres­tră ima­nen­tă, drept pen­tru care Sfân­tul Luca intro­du­ce în text con­jun­cţia com­pa­ra­ti­vă „pre­cum, ase­me­nea, ca “. În acest fel, Pogorârea Sfân­tu­lui Duh pes­te sfinţii apos­toli şi, impli­cit, pes­te toţi cre­din­cioşii bote­za­ţi, repre­zin­tă o rea­li­ta­te isto­ri­că ale cărei pro­fun­zi­me, impor­tanţă şi roa­de depă­şesc raţiu­nea şi copleşesc spi­ri­tul ome­nesc. Ea pro­voa­că extaz, uimi­re, este o bucu­rie neex­pe­ri­men­ta­tă până atunci de pute­ri­le spi­ri­tu­a­le ale omu­lui şi se adre­sea­ză exclu­siv aces­to­ra. Aceas­tă bucu­rie este extrem de suges­tiv expri­ma­tă de Cuvin­te­le Mân­tu­i­to­ru­lui : Vă veţi întris­ta, dar întris­ta­rea voas­tră în bucu­rie se va schimba.
Feme­ia, când naş­te, întris­ta­re are, căci i‑a sosit cea­sul ei; iar după ce naş­te copi­lul, nu-şi mai adu­ce amin­te de dure­re, pen­tru bucu­ria că s‑a năs­cut un om în lume. Deci şi voi întris­ta­re aveţi acum, dar iară­şi vă voi vedea şi se va bucu­ra ini­ma voas­tră şi bucu­ria voas­tră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în acea zi nu Mă veţi între­ba nimic” (Ioan XVI, 5–6, 16–23). Aceas­tă bucu­rie o vor expe­ri­men­ta şi cei de faţă prin ascul­ta­tea cuvin­te­lor apos­to­li­lor, iar apoi, în mod direct, prin pri­mi­rea Sfân­tu­lui Botez.