Evangelia zilei:
Cautã:

Pastorala de Sfintele Paşti 2013 – IPS Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

† Nico­lae,
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL TIMISOAREI ŞI MITROPOLIT Al BANATULUI

IPS Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului
Iubi­tu­lui cler, cinu­lui mona­hal şi drep­t­cre­din­cio­si­lor cre­ş­tini şi cre­ş­ti­ne har, milă şi pace de la Dum­ne­zeu-Tatăl şi de la Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos!

Şi ieşind degra­bă de la mor­mânt, cu bucu­rie mare au aler­gat să ves­teas­că uce­ni­ci­lor Lui Învi­e­rea” (Matei 28,8).

Cin­sti­ţi cre­din­cioşi şi cre­din­cioa­se,
După o lun­gă peri­oa­dă de pre­gă­ti­re sufle­teas­că prin post, rugă­ciu­ne, măr­tu­ri­si­rea păca­te­lor şi împăr­tă­şi­rea cu Sfin­te­le Tai­ne, prăz­nuim cu bucu­rie negră­i­tă, în aces­te zile bine­cu­vân­ta­te de Dum­ne­zeu, săr­bă­toa­rea Învi­e­rii din morţi a Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos sau Paş­ti­le, cum mai este numi­tă în popor, “săr­bă­toa­rea săr­bă­to­ri­lor” şi “praz­ni­cul praz­ni­ce­lor”.

Că tot­dea­u­na, aces­te zile de minu­na­tă săr­bă­toa­re cre­ş­ti­neas­că ne umplu sufle­tul de lumi­nă şi pace, de nădej­de şi dra­gos­te, de bucu­rie şi recu­noş­tinţă faţă de Părin­te­le ceresc, “Care aşa de mult a iubit lumea, încât pe uni­cul Său Fiu L‑a dat ca tot cel ce cre­de în El să nu pia­ră, ci să aibă via­ţă veş­ni­că” (Ioan 3, 16). Aşa­dar, prin pati­mi­le, moar­tea şi învi­e­rea Sa din morţi, Fiul lui Dum­ne­zeu ne‑a făcut cel mai mare dar posi­bil şi anu­me via­ţa veş­ni­că. Învi­e­rea Sa “a tre­ia zi după Scrip­turi” ara­tă, oda­tă pen­tru tot­dea­u­na, că via­ţa este mai tare decât moar­tea şi că Hris­tos Dom­nul este “învi­e­rea şi via­ţa şi tot cel ce cre­de în El, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25–26). Se cuvi­ne dar, să ne bucu­răm şi noi la aceas­tă săr­bă­toa­re, “cu bucu­rie mare”, pen­tru toţi cei ce cre­dem în El să avem sigu­ranţă învi­e­rii şi a nemu­ri­rii.

Iubi­ţi fra­ţi şi surori în Hris­tos Dom­nul,
Dacă cea mai mare săr­bă­toa­re a cre­ş­ti­nă­tă­ţii stă sub sem­nul bucu­ri­ei, în cuvân­tul pe care vi‑l adre­sez acum toc­mai des­pre bucu­rie ca “roa­dă a Duhu­lui Sfânt” (Gălă­ţeni 5, 22) doresc să vă vor­besc. Aceas­tă dorinţa a mea ca părin­te al vos­tru duhov­ni­cesc se expli­că prin ace­ea că bucu­ria ce o tră­im împre­u­nă fiind cereas­că şi duhov­ni­ceas­că, se revar­să pes­te noi ca raze­le bine­fă­că­toa­re ale soa­re­lui, aşa încât cu toţii simţim că vine de la Dum­ne­zeu, prin Iisus Hris­tos cel învi­at din morţi şi prin Duhul Sfânt, Dom­nul de via­ţă făcă­to­rul. Aceas­tă este bucu­ria tră­i­tă de jert­fel­ni­ce­le şi iubi­toa­re­le femei miro­no­si­ţe, veni­te la Gol­go­ta să ungă cu mir tru­pul Dom­nu­lui, a căror dra­gos­te şi devo­ta­ment au fost răs­plăti­te cu pri­ma ară­ta­re după Învi­e­re şi cuvin­te­le ros­ti­te de Dom­nul: “Bucu­ra­ţi-vă!”. Aceas­tă este, de ase­me­nea, bucu­ria uce­ni­ci­lor care, “s‑au bucu­rat văzând pe Dom­nul” intrând prin uşi­le încu­ia­te şi zican­du-le “Pace vouă!” (Ioan 20, 20–21). De aceas­tă bucu­rie s‑a împăr­tă­şit apoi Mai­ca Dom­nu­lui, aşa după cum rezul­tă din prea fru­mo­sul irmos al Porţi­lor: “Înge­rul a stri­gat celei pli­ne de dar, bucu­ră-te Fecioa­ră, bucu­ră-te şi iară­şi zic bucu­ră-te, că Fiul tău a învi­at a tre­ia zi din mor­mânt şi pe morţi i‑a ridi­cat, vese­li­ţi-vă popoa­re… Sal­tă acum şi te bucu­ră Sioa­ne, iar tu Cura­tă de Dum­ne­zeu Năs­că­toa­re, vese­leş­te-te întru învi­e­rea Celui năs­cut al tău”.

Învi­e­rea din morţi a Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos este teme­lia cre­dinţei noas­tre drep­t­mă­ri­toa­re. Apos­to­lul Pavel expri­mă acest ade­văr în nemu­ri­toa­re­le sale cuvin­te: “Şi dacă Hris­tos n‑a învi­at, zadar­ni­că este atunci pro­po­vă­du­i­rea noas­tră, zadar­ni­că şi cre­dinţa voas­tră… Dar acum Hris­tos a învi­at din morţi, fiind înce­pă­tu­ră (a învi­e­rii) celor ador­mi­ţi… Căci pre­cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hris­tos toţi vor învia” (I Corin­te­ni 15, 14–22).

Apos­to­lul Pavel ne întă­reş­te în cre­dinţă prin aces­te cuvin­te inspi­ra­te şi ne spo­reş­te bucu­ria de a trăi şi de a ne făuri des­ti­nul prin lup­ta sta­tor­ni­că împo­tri­va rău­lui. Bucu­ria noas­tră e cu atât mai depli­nă cu cât nu mai e nimic care să ne îngră­deas­că în măr­tu­ria ce tre­bu­ie s‑o ară­tăm des­pre Învi­e­rea Dom­nu­lui.

Aceas­tă bucu­rie este cuprin­să în toa­te rân­du­ie­li­le bise­ri­ceşti din aces­te zile bine­cu­vân­ta­te, în toa­te rugă­ciu­ni­le şi cân­tă­ri­le ce înfru­mu­seţea­ză şi îmbo­gă­ţesc teza­u­rul nos­tru litur­gic. Spre pil­dă, cuvân­tul emoţio­nant şi impre­sio­nant al Sfân­tu­lui Ioan Gura de Aur, de o fru­mu­seţe duhov­ni­ceas­că ine­ga­la­bi­lă, ne adre­sea­ză ace­la­şi îndemn la dobân­di­rea bucu­ri­ei lăun­tri­ce, pen­tru că “aceas­ta este ziua pe care a făcut‑o Dom­nul să ne bucu­răm şi să ne vese­lim întru ea”. “Pen­tru aceas­ta – scria Sfân­tul Părin­te – întra­ţi toţi întru bucu­ria Dom­nu­lui nos­tru; şi cei din­tâi şi cei de al doi­lea, lua­ţi pla­tă. Boga­ţii şi sără­cii împre­u­nă bucu­ra­ţi-vă… Cei ce aţi pos­tit şi cei ce n‑aţi pos­tit, vese­li­ţi-vă astăzi…Înviat‑a Hris­tos şi se bucu­ră înge­rii…”.

Minu­na­tă slu­j­ba din noap­tea sfân­tă a Învi­e­rii chea­mă tot uni­ver­sul, toa­tă cre­a­ţia la bucu­ria tră­i­rii în “duh şi ade­văr” a săr­bă­to­rii: “Ceru­ri­le după cuvi­inţă să se vese­leas­că şi pămân­tul să se bucu­re…”, cre­din­cioşii fiind îndem­na­ţi să se împăr­tă­şeas­că “din rodul cel nou al viţei, din dum­ne­ze­ias­ca vese­lie…” şi, împre­u­nă cu feme­i­le miro­no­si­ţe, să pri­meas­că “bune­le ves­tiri de bucu­rie ale Învi­e­rii lui Hris­tos…”

Învi­e­rea Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos dărâ­mă bari­e­re­le din­tre oameni şi cre­ea­ză o sta­re de nepie­ri­toa­re comu­niu­ne sufle­teas­că, prin împă­ca­re şi ier­ta­re: “Paş­ti­le, cu bucu­rie unul pe altul să ne îmbră­ţi­şăm… Că astăzi, din mor­mânt ca dintr‑o căma­ră stră­lu­cind Hris­tos, pe femei de bucu­rie le‑a umplut zicând: ves­ti­ţi Apos­to­li­lor!”

Îndem­nul Sfân­tu­lui Ioan Gură de Aur, patri­ar­hul Con­stan­ti­no­po­lu­lui: “De este cine­va bine­cre­din­cios şi iubi­tor de Dum­ne­zeu să se bucu­re de acest praz­nic fru­mos şi lumi­nat şi de este cine­va slu­gă înţe­leap­tă să între, în bucu­ria Dom­nu­lui său”, a stră­bă­tut vea­cu­ri­le. Toa­te gene­ra­ţi­i­le de ierarhi, pre­o­ţi, monahi şi cre­din­cioşi s‑au lăsat învă­lu­i­te de aceas­tă bucu­rie negră­i­tă izvorâ­tă din Învi­e­re, toa­te bise­ri­ci­le, mănăs­ti­ri­le, schi­tu­ri­le şi case­le fiind lumi­na­te de duhul săr­bă­to­rii Paş­ti­lor, săr­bă­toa­rea prin exce­len­tă a Bise­ri­cii, care nu se redu­ce la o expe­rienţă reli­gi­oa­să oare­ca­re, ci este cu ade­vă­rat un mis­ter litur­gic, o repre­zen­ta­re, o actu­a­li­za­re a unui moment real, împli­nit pen­tru noi de Dum­ne­zeu oda­tă pen­tru tot­dea­u­na. Pen­tru a mar­ca în chip apar­te impor­tanţa, fru­mu­seţea şi bucu­ria aces­tei săr­bă­tori, împă­ra­tul Con­stan­tin cel Mare par­ti­ci­pă la sfin­te­le slu­j­be şi îşi “pre­lun­gea mult recu­le­ge­rea… pe toţi păr­ta­şii la praz­nic intrecandu‑i; sfân­ta veghe de noap­te o pre­lun­gea până în zi; anu­mi­ţi oameni tri­mi­şi de el aprin­deau pe întreg cuprin­sul ora­şu­lui (Con­stan­ti­no­pol, n.n.) lumâ­nări lungi de cea­ră căro­ra li se adă­u­gau făcli­i­le aprin­se la tot pasul ceea ce făcea ca tai­ni­ca noap­te a pri­ve­ghe­rii să fie în cele din urmă mai lumi­na­tă decât mie­zul zilei” (Euse­biu de Ceza­re­ea, Via­ţa lui Con­stan­tin cel Mare, tra­du­ce­re de Radu Ale­xan­dres­cu, Bucu­res­ti, 1991, p. 168).

Drep­t­mă­ri­tori cre­ş­tini şi cre­ş­ti­ne,
Vă împăr­tă­şesc acest cuvânt de învă­ţă­tu­ră pen­tru că de pes­te cinci­zeci de ani săr­bă­to­rim împre­u­nă cu bucu­rie şi cre­ş­ti­neas­că rân­du­ia­lă Sfin­te­le Paşti, mulţu­mind lui Dum­ne­zeu pen­tru toa­te bin­e­fa­ce­ri­le ce le revar­să din belşug asu­pra noas­tră. Din păca­te, cu toţii con­sta­tăm că, în ulti­ma vre­me, pe fon­dul cri­zei mora­le şi finan­ci­a­re, bucu­ri­i­le noas­tre fireşti, ome­neşti, zil­ni­ce sau împu­ţi­nat. Tot mai mulţi cre­din­cioşi sunt copleşi­ţi de gri­ji­le vieţii, de lip­suri, nevoi şi sără­cie, mulţi părinţi duc dorul copi­i­lor ple­ca­ţi în stră­i­nă­ta­te, iar copi­ii rămă­şi în ţară, doar cu buni­cii ori alte rude­nii, resi­mţ lip­sa edu­ca­ţi­ei şi a dra­gos­tei părin­teşti.

La rân­dul lor, tine­rii nu-şi mai tră­iesc tine­reţea pen­tru că soci­e­ta­tea post­mo­der­na în care tră­im le impu­ne o acti­vi­ta­te lucra­ti­vă care le “asfi­xi­a­ză în ase­me­nea măsu­ră inter­va­lul zil­nic, încât “prac­tic” nu mai înseam­nă nimic; e obţi­ne­rea unui câş­tig de care nu se bucu­ră nimeni, un câş­tig din care nimeni nu are de câş­ti­gat”, zice un cunos­cut scri­i­tor român. Într‑o soci­e­ta­te con­su­mis­tă şi tot mai lai­ci­zată “ai tot ce-ţi tre­bu­ie, dar eşti atât de isto­vit, încât nu-ţi mai tre­bu­ie nimic din tot ce ai”. O ase­me­nea soci­e­ta­te nu mai ofe­ră tine­ri­lor “bucu­rii ci satis­fa­cţii”, nu le mai dă posi­bi­li­ta­tea de a‑şi înte­me­ia o fami­lie, de a cre­ş­te copii, pre­o­cu­pa­rea prin­ci­pa­lă fiind ace­ea de a‑şi croi o carie­ră sigu­ră, apre­cia­tă şi bine plăti­tă.

Dată fiind aceas­tă sta­re de lucruri, va îndemn pe toţi, cu dra­gos­te părin­teas­că, să va “bucu­ra­ţi în Dom­nul” (Fili­peni 4, 4) şi să reve­ni­ţi la sta­rea de bucu­rie cre­ş­ti­neas­că cura­tă şi sin­ce­ră spe­ci­fi­că mări­tu­lui praz­nic al Învi­e­rii Dom­nu­lui, pe care să o dărui­ţi celor dragi şi apro­pi­a­ţi, dar şi soci­e­tă­ţii în care tră­im, că ast­fel “să se umple de bucu­rie şi de vese­lie ini­mi­le noas­tre”, cuvin­te prin care înche­iem în fie­ca­re dumi­ni­că sfân­tă Litur­ghie.

Cu aces­te gân­duri şi simţă­min­te, rog pe Hris­tos Dom­nul, Cel învi­at a tre­ia zi din morţi să vă învred­ni­ceas­că la aces­te săr­bă­tori pas­ca­le de “bucu­ria pe care a avut‑o Sfân­ta Ele­na când a des­co­pe­rit cin­sti­ta cru­ce” şi vă întâm­pin pe toţi cu fru­moa­se­le cuvin­te: “Bine ai venit, bucu­ria mea! HRISTOS A Învi­at”, cum obi­ş­nu­ia să se adre­se­ze un sfânt al zile­lor noas­tre celor pe care‑i întâl­nea.

Harul Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos şi dra­gos­tea lui Dum­ne­zeu Tatăl şi împăr­tă­şi­rea Sfân­tu­lui Duh să fie cu noi toţi. Amin!

† Nico­lae
Arhi­e­pi­scop şi Mitro­po­lit

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: