Evangelia zilei:

Cuvântul pãrintelui Cleopa, despre vremurile de pe urmã. Potopul de apã şi potopul cu foc!

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Cleopa Ilie

Iată poto­pul cu foc pe care îl vedeţi anu­nţat în zia­re, vine şi bate la uşă. Nu vom putea scă­pa, că va veni fără ves­te ca ful­ge­rul ceru­lui, aşa cum spu­ne Mân­tu­i­to­rul: Pri­ve­ghea­ţi şi vă ruga­ţi, că nu şti­ţi ziua, nici cea­sul în care va veni Fiul Omului!

Pre­cum în vre­mea lui Noe oame­nii mân­cau, beau, cum­pa­rau, sadeau, se mari­tau si se însu­rau, pâna a intrat Noe în cora­bie si a venit apa si i‑a îne­cat pe toti, asa va fi si veni­rea Fiu­lui Omu­lui. Însa atunci a venit apa, de i‑a îne­cat, dar acum nu vine apa, ci focul. Ce fel de foc? Nu‑i de asta cu lem­ne pe care‑l facem noi. Este foc de mili­ar­de de ori mai puternic.

Bom­ba ato­mi­ca are pes­te zece mili­oa­ne de gra­de Cel­si­us, iar ote­lul, la 1400 de gra­de, cur­ge ca apa. Gân­di­ti-va ce‑i aco­lo! Bom­ba cu hidro­gen, este de 20 de ori mai puter­ni­ca decât bom­ba ato­mi­ca. Iar cea cu neu­troni îti lasa copa­cii înflo­ri­ti si iar­ba, numai pe tine te omoara.

Sti­ti dum­ne­a­voas­tra ce vine asu­pra noas­tra? Poa­te n‑am cre­de ce spu­ne pre­sa. Dar ce spun zia­re­le acum, au spus Sfin­tii Pro­o­roci cu mii de ani îna­in­te, ca lumea se ter­mi­na prin foc. Cu mii de ani au spus.

Toa­te încar­ca­tu­ri­le ato­mi­ce care sunt pe glob, pot dis­tru­ge 300 de mili­ar­de de oameni oda­ta, si noi sun­tem 5 mili­ar­de. Sti­ti dum­ne­a­voas­tra ce vre­muri traim noi? Noi sun­tem cei de pe urma! Ar tre­bui numai sa plân­gem în toa­ta ziua, dar nu sim­tim! Traim în nesim­ti­re, ca asa au trait si cei dina­in­te de potop!

Când patri­ar­hul Noe a pri­mit porun­ca de la Dum­ne­zeu sa faca cora­bia, el atunci era de aproa­pe 500 de ani. Si a lucrat la cora­bie 125 de ani, ca i‑a ara­tat Dum­ne­zeu cum s‑o faca. Si a facut cora­bia pe un podis mare de mun­te, cu bani de la îngeri, ca Noe pri­mea saci cu bani de aur ca sa pla­teas­ca, pen­tru ca erau atâ­tia lucratori.

Cora­bia daca avea 30 de coti îna­l­ti­me si trei rân­duri de poduri, cum i‑a spus Dum­ne­zeu, când veneau tine­rii si îl vedeau pe Noe ca face o sala asa mare si toc­mai în vâr­ful mun­te­lui, pe un podis, ziceau: “Ehei, mos Noe, tare‑i buna de sala de tea­tru asta! Ce dans o sa facem noi aici! Asta‑i buna de dans, ca‑i lar­ga. Aici înca­pe mul­ta lume!”

Dar Noe le spu­nea: “Dra­gul tatei, mai baieti, vine poto­pul, vine pra­pa­dul!” Dar ei râdeau. “Auzi, mai, mosul Noe a înne­bu­nit! Cica are sa vina potopul!”

Sute de mun­ci­tori lucrau la cora­bie, tâm­plari, fie­rari, zidari, fiind­ca era mare tare. Noe lua bani de la îngeri si‑i pla­tea în fie­ca­re sea­ra cin­stit. Si ei nu lucrau din con­vin­ge­re ca vine poto­pul, ci pen­tru bani.

Când s‑a ter­mi­nat cora­bia – 125 de ani s‑a lucrat la dân­sa, nu asa -, gân­di­ti-va câte rân­duri de poduri avea. Ca în pân­te­ce­le ace­lei cora­bii tre­bu­ia sa pazeas­ca Dum­ne­zeu toa­te semin­ti­i­le vie­tu­i­toa­re­lor din lume, afa­ra de cele din apa; nu numai oameni, ci toa­te fia­re­le, toa­te vie­tu­i­toa­re­le, câte sap­te perechi din cele cura­te si câte o pere­che din cele necurate.

Când s‑au ter­mi­nat toa­te, se ara­ta Dum­ne­zeu lui Noe:

- Noe, ai ter­mi­nat corabia?

- Da, Doam­ne, am terminat‑o.

- Sa stii ca tre­bu­ie sa bagi în cora­bie din toa­te cele cura­te de sub cer câte sap­te perechi si din toa­te cele necu­ra­te, câte o pereche.

- Doam­ne, dar eu cum am sa adun din toa­te ani­ma­le­le aici, si ele­fan­ti si bala­uri si gira­fe si tigri si leo­parzi si pan­te­re si lei?

- N‑ai tu gri­ja asta! Tu ia o toa­ca de lemn de pal­tin – asta‑i sim­bo­lul toa­cei – si toa­ca în jurul cora­biei de trei ori în trei zile si au sa vina toa­te gra­ma­da. Tu des­chi­de usi­le cora­biei, si fie­ca­re are sa intre în cora­bie linistit.

Când a tocat au venit din toa­te ani­ma­le­le: pasari, bala­uri, gira­fe, lei, tigri, lupi, mis­treti. Leul sta­tea lân­ga miel, si nu se gân­dea sa‑l manân­ce, caci toa­te sim­teau mânia lui Dum­ne­zeu care avea sa vina. Bala­u­rul sta­tea lân­ga om si nu l‑a vata­mat; tau­rii, leo­par­zii, tigrii, toa­te erau blân­de; uli­ul, vul­tu­rul care rapes­te a stat lân­ga pui­so­rii de gaina.

Pe toa­te le‑a îmblân­zit pute­rea lui Dum­ne­zeu, caci toa­te sim­teau mai mult decât oame­nii ca vine potopul.

Când au intrat toa­te, înge­rul a încu­iat cora­bia si i‑a spus lui Noe:

- Intra tu, sotia ta, fecio­rii tai si nuro­ri­le tale, ca de acum înce­pe poto­pul. În cora­bie sa stati la rugaciune!

Toa­ca a fost pri­mul semn ca sa intre toa­ta lumea în cora­bie, toa­te dobi­toa­ce­le si toa­te pasa­ri­le. Si au intrat în cora­bie si când a înce­put ploa­ia, n‑au înce­put sa cada pica­turi, ca acum; ci s‑au des­chis jghea­bu­ri­le ceru­lui si cur­geau râuri din nori. Râuri. Si a plo­u­at 40 de zile si 40 de nopti si cora­bia s‑a ridi­cat pe apa.

Ace­ia care râdeau mai îna­in­te si ziceau ca co-rabia este buna de dans, ca‑i buna de sala de tea­tru, si ca mosul Noe a înne­bu­nit, ca face o cora­bie asa mare, îno­tau si strigau:

- Mos Noe, da-ne dru­mul, ca murim. Ne înecam!

- Dra­gii mei, nu cereti de la mine. Înge­rul Dom­nu­lui a încu­iat corabia!

Veneau si lucratorii.

- Da-ne dru­mul sa intram, ca noi am lucrat!

- Ati lucrat, dar v‑am pla­tit. N‑ati lucrat din con­vin­ge­re ca vine poto­pul. Ati lucrat pen­tru bani.

Asa si ace­ia care fac ser­vi­ciu la bise­ri­ca, dar nu-si fac dato­ria. Si-au luat pla­ta pe pamânt. Daca n‑ar fi cum se cade, tot în iad se duc, ca‑i pre­ot, ca‑i das­cal, ca‑i om de rând.

Si s‑a ridi­cat cora­bia lui Noe dea­su­pra tutu­ror mun­ti­lor. Mun­tii Hima­la­ia, care sunt cei mai îna­lti, au pes­te 8800 de metri, i‑a aco­pe­rit apa. Dupa sase luni, au înce­put sa se retra­ga ape­le si sa se vada vâr­ful mun­ti­lor celor mai mari din lume. Gân­di­ti-va ce era aco­lo! Lumea, cât a putut, a fugit la mun­ti. S‑au tot suit. He, hei! S‑au dus. S‑au îne­cat si mun­tii si copa­cii. Toate 

Iar dupa ce s‑au retras ape­le, cora­bia a popo­sit pe mun­te­le Ara­rat, aproa­pe de Arme­nia, lân­ga Cau­caz, ca s‑a vazut vâr­ful mun­te­lui. Aco­lo s‑a oprit.

Si n‑a iesit Noe din cora­bie. Dupa noua zile Noe a dat dru­mul la un porum­bel, sa vada daca da de pamânt. Porum­be­lul a zbu­rat si a vazut ca n‑are de ce se aga­ta si a venit iar la Noe. Si a dat dru­mul la un corb. Cor­bul a gasit nis­te hoituri, sim­bo­lul omu­lui paca­tos. Nu s‑a mai întors cor­bul nici în ziua de azi.

Porum­be­lul, când i‑a dat dru­mul a doua oara, s‑a întors cu o mla­di­ta de maslin în cioc. Si atunci Noe a cobo­rât din cora­bie si a adus mai întâi jert­fa de mul­tu­mi­re lui Dum­ne­zeu. Când a adus jert­fa de mul­tu­mi­re, plo­i­le înce­ta­se­ra, si deo­da­ta a apa­rut un cur­cu­beu si a auzit gla­sul lui Dum­ne­zeu: “Nu te mai teme, Noe, acesta‑i semn de lega­tu­ra ves­ni­ca între Mine si nea­mul ome­nesc. Cur­cu­be­ul Meu va stra­luci pe cer tot­dea­u­na, când vor înce­ta plo­i­le”. Pri­ma data s‑a ara­tat cur­cu­be­ul când a iesit Noe din corabie.

Apoi s‑a înmul­tit lumea dupa potop. S‑a înmul­tit foar­te. Si când au tre­cut de la potop 755 de ani, s‑a facut “Tur­nul Babel”, unde este acum Ira­kul. Aco­lo este si Babi­lo­nul si Tur­nul Babel si ames­te­ca­rea lim­bi­lor. În locul ace­la a fost si Avra­am si Dani­il si cei trei tineri si popo­rul evreu în robie.

Sti­ti voi câta lega­tu­ra are locul ace­la cu Biblia?

Aco­lo a fost Rai­ul. De la potop s‑a ridi­cat Rai­ul în vaz­duh catre rasa­rit. Râu­ri­le de aco­lo, Tigrul si Eufra­tul, izvo­rau din Rai, cum spu­ne în Biblie, ca era Rai­ul pe pamânt. Pen­tru paca­te­le oame­ni­lor s‑a ridi­cat în vaz­duh. Rai­ul era de câte­va zeci de ori mai mare decât Europa!

Tot aco­lo a fost Tur­nul Babel, facut de Nimrod, împa­ra­tul Babi­lo­nu­lui. Sin­gu­rul uri­as care s‑a nas­cut dupa potop si a împa­ra­tit în Babi­lon 56 de ani si a fost cel mai necre­din­cios împa­rat. El a zis ca nu se teme ca mai vine un potop, si a zidit tur­nul Babel pe un loc îna­lt. Era tot pamân­tul o lim­ba. Nu exis­ta neamt sau rus sau român, cum zice Scrip­tu­ra: Si era tot pamân­tul o lim­ba si un neam.

Hai sa zidim turn împo­tri­va lui Dum­ne­zeu si când va veni poto­pul, sa fie mai îna­lt, sa nu poa­ta ajun­ge apa”. Auzi, nebu­nul! S‑a suit apa mai sus decât Hima­la­ia, si el cre­dea ca poa­te sca­pa de potop.

Multi s‑au temut de Nimrod, dar daca nu zideau, îi omo­ra. Era foar­te aspru. Numai unul, Eves, când a vazut ca‑l pune sa faca turn, a luat 4000 de bar­bati, femei si copii si a fugit în mun­ti si s‑a ascuns. Si a zis: “Nu! Eu împo­tri­va lui Dum­ne­zeu nu fac! Daca vrea El, ridi­ca apa pâna la nori, ca la Dân­sul n‑are limi­ta puterea!”

Din acel popor se trag evre­ii. Din ace­la s‑a tras nea­mul hal­de­i­lor. Din ace­la s‑a tras si Avra­am. Avra­am a fost al unspre­ze­ce­lea patri­arh de la Sim, fecio­rul lui Noe. Si vezi nea­mul cel ales – din care si noi, dupa cre­din­ta, sun­tem – l‑a ales Dum­ne­zeu din acei care n‑au vrut sa faca turn.

Dar i‑a lasat Dum­ne­zeu sa faca turn si apoi s‑a pogorât. Sa ne pogorâm, sa le ames­te­cam limbile.

Noi sun­tem nis­te fur­nici îna­in­tea Lui. Ce‑i pamân­tul! Nu auzi ce spu­ne Isa­ia? Doam­ne, Tu ai facut pamân­tul ca pe o nimi­ca, si toa­te popoa­re­le lumii îna­in­tea Ta sunt ca o pica­tu­ra din cada.

Asta sun­tem îna­in­tea lui Dum­ne­zeu! Nimica!

Însa i‑a lasat sa faca tur­nul. Când S‑a pogorât Dum­ne­zeu, Nimrod era pe lân­ga turn. Si la un cutre­mur mare, tur­nul s‑a risi­pit pe juma­ta­te si l‑a prins si pe Nimrod. Aco­lo i‑a fost moar­tea! Iar celor­lalti li s‑au ames­te­cat lim­bi­le. Unul cerea lopa­ta, cela­lalt îi dadea scân­duri, unul cerea sca­ra, cela­lalt îi dadea cio­ca­nul. Si nu se întelegeau.

Si s‑au facut de aco­lo 72 de perechi; 72 de nea­muri. Si s‑au ras­pân­dit pe fata pamân­tu­lui numai care se înte­le­geau, doi-trei. Si s‑au înmul­tit. Si când se întâl­neau dupa vreo suta, doua de ani, nu se mai cunos­teau. Fie­ca­re era cu lim­ba lui, si se luau la bata­ie. Asa au înce­put razboaiele!

De aco­lo a fost ames­te­ca­rea lim­bi­lor. Vedeti în Biblie toa­te. Era tot pamân­tul o lim­ba si un neam, îna­in­te de Tur­nul Babel.

Aco­lo a fost Avra­am în Hal­de­ia. Când vei auzi de Hal­de­ia, de Asi­ria si de Babi­lon, aco­lo este. Aici a fost Avra­am, aici a fost Lot; aici a fost Dani­il arun­cat în groa­pa cu lei; aici au fost cei trei coconi: Ana­nia, Aza­ria si Misa­il, care i‑a ars împa­ra­tul Nabu­co­do­no­sor în cup­tor de arama.

Aco­lo a fost în robie popo­rul evreu 70 de ani. Aco­lo a murit Iere­mia. Ira­kul este cea mai veche tara din lume. Are mare lega­tu­ra cu cele mai mari eve­ni­men­te din lume de dupa potop. Aco­lo a fost si Rai­ul, din care a cazut Adam, si dupa ace­ia s‑a ridi­cat în vaz­duh spre rasarituri.

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: