Sfântul Apostol Toma

Sfân­tul Apos­tol Toma este unul din cei doi­spre­ze­ce Apos­toli che­mati direct de catre Man­tu­i­to­rul (Matei 10, 3). Nume­le sau ara­maic inseam­na “gea­man”. In Fap­te­le lui Toma (1.1) si in Legen­da luâ Abgar il intal­nim sub nume­le de Iuda Toma, iar in Ioan 14, 22 Iuda, insa nu Isca­ri­o­tul. In Evan­ghe­lia dupa Toma, pas­tra­ta in lim­ba cop­ta, intal­nim nume­le de “Didim Iuda Toma”. In Evan­ghe­lia dupa Ioan avem de fapt infor­ma­ti­i­le prin­ci­pa­le des­pre el, fiind men­tio­nat in trei con­tex­te pre­ci­se: pe dru­mul catre Beta­nia, cand se ofe­ra sa moa­ra impre­u­na cu Iisus (Ioan 11, 16); cand intre­ru­pe ulti­ma cuvan­ta­re a Man­tu­i­to­ru­lui spu­nand: “Doam­ne, nu stim unde Te duci; si cum putem sti calea” (Ioan 14, 5) si in cele din urma, indo­in­du-se de invi­e­re si legand accep­ta­rea aces­tei minuni de atin­ge­rea rani­lor de pe tru­pul Man­tu­i­to­ru­lui cel invi­at (Ioan 20, 25–28).

Dupa ce Man­tu­i­to­rul i s‑a ara­tat, iar el a putut sa se con­vin­ga de rea­li­ta­tea Invi­e­rii, Toma a facut cea mai conci­sa si mai extra­or­di­na­ra mar­tu­ri­si­re de cre­din­ta in Hris­tos: “Dom­nul meu si Dum­ne­ze­ul meu” (Ioan 20, 28). Potri­vit tra­di­ti­ei pri­ma­re, men­tio­na­ta de Euse­biu de Ceza­re­ea, Toma a intre­prins acti­vi­ta­tea de evan­ghe­li­za­re a par­ti­lor, iar tra­di­tia apo­cri­fa il  pla­sea­za ca pro­po­va­du­i­tor al Evan­ghe­li­ei lui Hris­tos in India, unde a sufe­rit moar­te de mar­tir. Cres­ti­nii sirieni din Mala­bar sus­tin cu tarie ca se trag din Sf. Apos­tol Toma si ca a fost mar­tir­zat la Cala­mi­na (Myla­po­re),  lan­ga Madras.

Exis­ta si o “Cru­ce a Sf. Toma”, gra­va­ta in pia­tra, datand din sec. VI-VIII, inso­ti­ta de o  inscrip­tie a carei tra­du­ce­re este pro­ble­ma­ti­ca. Moas­te­le Sf. Apos­tol Toma au fost adu­se la Edes­sa, dupa une­le pareri in anul 165, iar dupa alte­le in 394. Reti­nem ca data pla­u­zi­bi­la anul 165, intru­cat legam de acest eve­ni­ment scri­e­rea Fap­te­lor lui Toma, care, se pare, au fost redac­ta­te la sfar­si­tul seco­lu­lui al II-lea si ince­pu­tul sec. III-lea. 

In arta, Sf. Toma este  repre­zen­tat in  genunchi  in  fata Man­tu­i­to­ru­lui si atingandu‑I coap­sa, iar in vir­tu­tea mese­ri­ei care i‑a fost atri­bu­i­ta, ace­ea de con­struc­tor, cu o rigla si un echer in mana. In evul mediu, el a fost con­si­de­rat patro­nul arhi­tec­ti­lor, zida­ri­lor si al pietrarilor.

Apo­ca­lip­sa lui Toma

Apo­ca­lip­sa lui Toma este unul din­tre tex­te­le apo­ca­lip­ti­ce apo­cri­fe atri­bu­i­te unor per­soa­ne pro­e­mi­nen­te din peri­oa­da nou-tes­ta­men­ta­ra.  Spre deo­se­bi­re de Apo­ca­lip­sa lui Petru si Pavel, care pre­zin­ta vizio­nar lumea vii­toa­re, pre­zen­tul text se con­tu­rea­za ca o pro­fe­tie esha­to­lo­gi­ca, con­ti­nu­tul ei fiind des­co­pe­rit lui Toma de catre Man­tu­i­to­rul, care se iden­ti­fi­ca pe Sine ca “Fiu al lui Dum­ne­zeu Tatal…si tata al tutu­ror duhu­ri­lor”. Apo­ca­lip­sa lui Toma a fost con­dam­na­ta, ala­turi de cea a lui Pavel si Ste­fan, in sec. VI, in Decre­tul gelasian. 

Pana la des­co­pe­ri­rea in sec. XX, a ceea ce pare a fi tex­tul inte­gral sau aproa­pe inte­gral al Apo­ca­lip­sei lui Toma, aceas­ta scri­e­re ne era cunos­cu­ta doar frag­men­tar. Se pare ca tex­tul a fost scris in con­text mani­heic, in sec. V, intru­cat face refe­riri la moar­tea lui Arca­die si a lui Hono­riu. Se cre­de ca aceas­ta apo­ca­lip­sa a fost cunos­cu­ta in Anglia in sec. IX, deo­a­re­ce ea sta la baza Celor cinci­spre­ze­ce sem­ne ale ulti­me­lor zile, docu­ment atri­bu­it inde­obs­te  lui  Iero­nim. Tex­tul s‑a pas­trat in doua ver­siuni, una lun­ga si alta scur­ta. Ver­siu­nea scur­ta este cea mai veche mar­tu­rie a apo­ca­lip­sei lui Toma, care a fost revizuita.

Car­tea lui Toma

Car­tea lui Toma sau Car­tea lui Toma Atle­tul a fost des­co­pe­ri­ta in 1945–1946, in colec­tia de scri­eri gnos­ti­ce de la Nag Ham­ma­di – Che­no­bo­s­kion in Egip­tul de Sus. Exis­ten­ta aces­tei scri­eri nu este ates­ta­ta in lite­ra­tu­ra cres­ti­na pri­ma­ra. Data scri­e­rii aces­tei carti este pla­sa­ta in pri­ma par­te a sec. IV. Se pre­su­pu­ne ca, desi s‑a pas­trat doar in lim­ba cop­ta, car­tea lui Toma a fost scri­sa la ori­gi­ne in gre­a­ca. Locul scri­e­rii ar fi Siria orien­ta­la, unde a fost scri­sa si Evan­ghe­lia dupa Toma. Car­tea se pre­zin­ta ca un dia­log intre Iisus cel Invi­at si Iuda Toma pe pro­ble­me mora­le si esha­to­lo­gi­ce. Spi­ri­tul dia­lo­gu­lui se ala­tu­ra nuan­te­lor gnos­ti­ce care suge­rea­za reve­la­rea unor ade­va­ruri ascun­se. Acest dia­log are si un spe­ci­fic apar­te, in timp ce men­ti­ne struc­tu­ra dia­lo­ga­la, dia­lo­gul se sfar­seste la mij­lo­cul tex­tu­lui, pen­tru a lasa loc unui mono­log al lui Iisus. Cu alte cuvin­te, ceea ce ince­pe ca un dia­log, sfar­seste sub for­ma unor maxi­me sau afo­ris­me de invatatura. 

Exis­ta si parti in care dia­lo­gul nu-si mai are loc, ceea ce face tex­tul greu de inte­les. Ras­pun­su­ri­le date de Toma depa­sesc limi­te­le unui dia­log ini­ti­a­tic. in plus, cele doua per­so­na­je par a vor­bi des­pre lucruri dife­ri­te. Sco­pul car­tii este de a pro­po­va­dui abs­ti­nen­ta sexu­a­la si a pro­mo­va via­ta asce­ti­ca. Un rol impor­tant in intre­gul angre­naj doc­tri­nar il are stra­da­nia de rea­li­za­re a cunoas­te­rii de sine, prin care natu­ra ani­ma­li­ca este invin­sa. Car­tea lui Toma este deo­se­bit de impor­tan­ta pen­tru cunoas­te­rea diver­se­lor ten­din­te pre­zen­te in tra­di­tia lite­ra­ra cres­ti­na primara.

Evan­ghe­lia Copi­la­ri­ei dupa Toma

Text evan­ghe­lic apo­crif exis­tent in doua ver­siuni in lim­ba gre­a­ca, pre­cum si in alte lim­bi: ara­mai­ca, eti­o­pi­a­na, geor­gi­a­na, lati­na, sla­vo­na si sir­i­a­ca. Ver­siu­nea sir­i­a­ca este o revi­zu­i­re a celor gre­ces­ti si poar­ta men­tiu­nea ca auto­rul este Toma, denu­mit “filo­so­ful isra­e­lit”, “sfan­tul apos­tol” sau, pur si sim­plu, “isra­e­li­tul” (une­ori, isma­e­li­tul). In timp ce ver­siu­ni­le gre­ces­ti si cea lati­na dezva­lu­ie o serie de vari­a­tii, una din ver­siu­ni­le gre­ces­ti fiind mai scur­ta, ver­siu­nea lati­na mai ada­u­ga  inca un eve­ni­ment, si anu­me, al fugii in Egipt si cate­va minuni savar­si­te aco­lo de prun­cul Iisus. Auto­rul aces­tui text sus­ti­ne ca trans­mi­te aspec­te din copi­la­ria lui Iisus, mai ales fap­te­le mira­cu­loa­se pe care El le‑a savar­sit, impre­u­na cu Pro­to­e­van­ghe­lia lui Iacob, Evan­ghe­lia Copi­la­ri­ei a fost folo­si­ta de diver­si scri­i­tori, cu pre­ca­de­re din cer­cu­ri­le ere­ti­ce sau sec­ta­re. Mul­te lucruri rela­ta­te in lite­ra­tu­ra apo­cri­fa si-au facut drum mai ales in arta crestina.

Evan­ghe­lia dupa Toma

La ori­gi­ne, acest text evan­ghe­lic apo­crif a fost scris in gre­a­ca. Din tex­tul ori­gi­nal s‑a pas­trat un frag­ment, des­co­pe­rit la Oxyr­hyn­cus. In 1945–1946 a fost des­co­pe­ri­ta la Nag Ham­ma­di in Egip­tul de Sus, ver­siu­nea inte­gra­la a aces­tei evan­ghe­lii in tra­du­ce­re cop­ta, ala­turi de alte tex­te de nuan­ta expli­cit sau impli­cit gnos­ti­ca. Acest text se pas­trea­za la Muze­ul Cop­tic din Vechiul Cai­ro. Ori­gi­na­lul grec datea­za din jurul anu­lui 150, iar ver­siu­nea cop­ta din jurul anu­lui 400. In Bibli­o­te­ca de la Nag Ham­ma­di – Che­no­bo­s­kion, Evan­ghe­lia dupa Toma este inclu­sa in codi­ce­le X, nr. 37. Des­co­pe­ri­rea ei intr-un cor­pus lite­rar pre­su­pus gnos­tic si aso­ci­e­rea ei cu Evan­ghe­lia lui Filip si cu tex­tul lui Matias (Car­tea lui  Toma,  cuvin­te­le tai­ni­ce spu­se a Man­tu­i­to­rul lui Iuda Toma si scri­sa de Matias), i‑a facut pe cer­ce­ta­tori sa sus­ti­na apar­te­nen­ta ei in ran­dul scri­e­ri­lor gnos­ti­ce. La aceas­ta con­clu­zie a con­tri­bu­it si tex­tul pe alo­curi crip­tic, ceea ce a faci­li­tat  inter­pre­tari  de tip gnostic. 

Afir­ma­tia lui Chi­ril al Ieru­sa­li­mu­lui, care sus­ti­ne ca aceas­ta evan­ghe­lie apar­ti­ne mani­he­i­lor, nu rezis­ta deo­a­re­ce tex­tul a fost scris ina­in­te de apa­ri­tia aces­tei ere­zii. Cat pri­ves­te apar­te­nen­ta gnos­ti­ca, sus­ti­na­to­rii aces­tei idei nu sunt de acord asu­pra tipu­lui de gnos­ti­cism caru­ia i‑ar apar­ti­ne: valen­ti­nian, naa­sen sau ofit. S‑a suge­rat mai apoi ca ar fi vor­ba de un text encra­tit, pe motiv ca gnos­ti­cis­mul nu reie­se clar din text. Auto­rul pri­mei tra­du­ceri a aces­tei evan­ghe­lii in lim­ba roma­na suge­rea­za ca in acest caz este vor­ba des­pre un exem­plu tim­pu­riu de con­tex­tu­a­li­za­re a mesa­ju­lui evan­ghe­lic cres­tin la alt mediu spi­ri­tu­al decat cel ele­nis­tic si iudaic, in spe­ta, cel indian. El sus­ti­ne acest lucru por­nind de la tra­di­tia cres­ti­na potri­vit care­ia Sf. Toma a pro­po­va­du­it Evan­ghe­lia in India, argu­men­tand tot­o­da­ta aceas­ta idee prin exe­ge­za com­pa­ra­ti­va a textului.

Fap­te­le lui Toma

Car­te apo­cri­fa care expu­ne, in 13 Pra­xe­is (Fap­te), cala­to­ria, acti­vi­ta­tea misio­na­ra si minu­ni­le savar­si­te de catre Sf. Apos­tol Toma (Iuda Toma) in India. Este una din sin­gu­re­le lucrari de acest gen care ni s‑a trans­mis inte­gral, in pofi­da lun­gi­mii sale. Fap­te­le lui Toma cuprind o serie de eve­ni­men­te, une­ori fara lega­tu­ra intre ele. Se pare ca au exis­tat doua ver­siuni: una mai scur­ta si alta mai lun­ga, dato­ri­ta ane­xa­rii Pati­mi­rii lui Toma, care, pen­tru un oare­ca­re ras­timp, a cir­cu­lat inde­pen­dent de Fap­te.  Tex­tul  ori­gi­nal  s‑a pas­trat in gre­a­ca si  sir­i­a­ca.  Exis­ta ver­siuni de exten­siuni dife­ri­te in armea­na, eti­o­pi­a­na, lati­na si sla­vo­na. Cat pri­ves­te locul si data scri­e­rii exis­ta un oare­ca­re con­sens. Se par­te ca aceas­ta car­te a fost scri­sa la ori­gi­ne in sir­i­a­ca, in cer­cul lui Bar­de­sa­nes (Bar Dai­san) la Edes­sa. Aceas­ta supo­zi­tie  se bazea­za pe afir­ma­tia Sf. Efrem Sirul care a spus, in comen­ta­ri­ul sau la car­tea apo­cri­fa III Corin­te­ni, ca aceas­ta  sec­ta (a  lui  Bar­de­sa­nes)  in Fap­te­le apo­cri­fe pe care te‑a redac­tat, i‑a trans­for­mat pe Apos­toli in pro­po­va­du­i­tori  ai  pro­pri­i­lor vederi nepioase. 

Une­le  imne,  pre­zen­te in  Fap­te­le lui Toma, au fost atri­bu­i­te chiar lui Bar­de­sa­nes. Au exis­tat si voci care au sus­ti­nut ca, la ori­gi­ne, Fap­te­le lui Toma au fost scri­se in gre­a­ca. Aceas­ta opi­nie nu a putut fi men­ti­nu­ta mul­ta vre­me si a cedat locul celei din­tai.  Har­na­ck a fost de pare­re ca Fap­te­le au fost scri­se simul­tan in gre­a­ca si sir­i­a­ca. Alti cer­ce­ta­tori sus­tin ca Fap­te­le lui Toma ar fi adap­tari ale unor poves­tiri si legen­de budis­te la medi­ul cres­tin, in spri­ji­nul aces­tei idei nu exis­ta insa argu­men­te sufi­cien­te.  Ati­tu­di­nea rezer­va­ta a Fap­te­lor lui Toma fata de casa­to­rie i‑a deter­mi­nat pe unii cer­ce­ta­tori sa dis­cear­na ori­gini encra­ti­te, pris­ci­li­e­ne, mani­hei­ce sau gnos­ti­ce. Reti­nem ca nuan­ta de ansam­blu ca tex­tul pro­priu-zis este mai putin inte­re­sat in doc­tri­na si ca pre­o­cu­pa­rea cen­tra­la este des­cri­e­rea fap­te­lor savar­si­te de Toma, incu­nu­na­te de moar­tea lui martirica. 

Pana la sfar­si­tul sec. XIX, Fap­te­le lui Toma erau con­si­de­ra­te fara temei isto­ric. Des­co­pe­ri­ri­le arhe­o­lo­gi­ce de la Tasha­shi­la (Taxi­la), au scos la lumi­na monezi si pie­tre, pur­tand inscrip­tii cu nume­le rege­lui Gon­do­for­nes. Pe baza aces­tor mar­tu­rii s‑a sta­bi­lit ca rege­le Gon­do­for­nes a facut par­te din dinas­tia indo-par­ta a carei sta­pa­ni­re se intin­dea asu­pra teri­to­ri­i­lor din Afga­nis­tan, Sei­stan, Sind, Pun­jab si asu­pra pro­vin­ci­ei de nord-est, intre anii 95 i.d.Hr si 50 d. Hr., si ca a domnit in Pun­ja­bul de Apus, intre anii 20–40 d. Hr. Sir John Mar­sha­ll pre­su­pu­ne ca Toma l‑a vizi­tat pe Gon­do­for­nes in anul 40 d. Hr. 

Isto­ri­cii bise­ri­ces­ti nu sunt una­nimi cu pri­vi­re la acti­vi­ta­tea misio­na­ra in India a Sf. Toma. Totu­si, Ipo­lit, Isi­dor de Sevi­l­lia, Doro­tei, epi­sco­pul Tyru­lui, Sf. Gri­go­rie de Nazianz, Iero­nim il con­si­de­ra pe Sf. Toma, “Apos­tol al Indi­ei”. Daca din punct de vede­re isto­ric, Fap­te­le lui Tor­na nu au o valoa­re deo­se­bi­ta, ele arun­ca o raza de lumi­na asu­pra prac­ti­ci­lor si a ritu­a­lu­lui cres­tin: savar­si­rea bote­zu­lui prin afun­da­re, cele­bra­rea euha­ris­ti­ei cu vin ames­te­cat cu apa si pai­ne, unge­rea cu unt­de­lemn etc. 

In ace­la­si timp, des­ci­fram din acest docu­ment diver­se men­ta­li­tati ale vre­mii lega­te de via­ta soci­a­la, in lim­ba roma­na, Fap­te­le lui Toma au intrat prin inter­me­di­ul ver­siu­ni­lor sla­vo­ne, care pre­zin­ta un text mai scurt si adap­tat (Abban devi­ne Ivan). Exis­ta totu­si in Fap­te­le lui Toma doua imne, Imnul nun­tii si Imnul per­lei care faci­li­tea­za un excurs teo­lo­gic deo­se­bit, dato­ri­ta boga­ti­ei de nuan­te sim­bo­li­ce si ide­a­ti­ce pe care le pro­pun. Stu­di­ul ama­nun­tit al aces­tor doua imne dezva­lu­ie o serie de inter­fe­ren­te doc­tri­na­re, care fac difi­ci­la pla­sa­rea lor in isto­ria gan­di­rii cres­ti­ne si necres­ti­ne a vre­mii. Cu toa­te aces­tea, une­le suges­tii lega­te de prac­ti­ci­le ritu­a­le sunt de mare insem­na­ta­te pen­tru inte­le­ge­rea vie­tii litur­gi­ce in peri­oa­da cres­ti­na primara.

Prof. Dr. Remus Rus