Patericul egiptean (2)

Zicea avva Ammoi: ne-am dus eu si avva Viti­mie la avva Ahi­la si l‑am auzit citind cuvan­tul aces­ta: nu te teme, Iaco­ve, a te pogori in Egipt. Si mult a sta­tut citind cuvan­tul aces­ta. Si, batand noi, ne‑a des­chis si ne‑a intre­bat de unde sun­tem si, teman­du-ne sa zicem ca sun­tem de la chi­lii, am zis ca sun­tem de pe mun­te­le Nitri­ei. Si ne‑a zis: ce sa va fac, daca sun­teti de depar­te. Si ne‑a bagat ina­un­tru. Si l‑am gasit ca lucra noap­tea mul­ta imple­ti­tu­ra pen­tru cos­ni­te. Si l‑am rugat sa ne spu­na vre­un cuvant. Iar el a zis: eu, de asea­ra pana acum, am imple­tit dou­a­zeci de stan­jeni. Si, intr-ade­var, n‑am tre­bu­in­ta de dansii; dar nu cum­va sa se manie Dum­ne­zeu, zicand ca, desi putand sa lucrez, nu am lucrat, pen­tru aceas­ta ma oste­nesc si lucrez din toa­ta pute­rea mea. Si, folo­sin­su-ne, ne-am dus.

AVVA AMMOI

Se spu­nea pen­tru avva Ammoi ca, atunci cand se ducea la bise­ri­ca, nu lasa pe uce­ni­cul sau sa umble aproa­pe de el, ci de depar­te. Si, de venea sa‑l intre­be pen­tru gan­duri, dupa ce‑i spu­nea, inda­ta il izgo­nea, zicand: nu cum­va, vor­bind noi pen­tru folos, sa cada vreo vor­ba strai­na. Pen­tru aceas­ta, nu te las aproa­pe de mine.

Se spu­nea iara­si pen­tru avva Ammoi ca era bol­nav pe pat multi ani si nici­o­da­ta n‑a lasat gan­dul sau sa ia amin­te la chi­lia cea mai dina­un­tru, sa vada ce are. Ca mul­te ii adu­ceau lui pen­tru boa­la. Si, cand intra si iesea Ioan, uce­ni­cul lui, el isi inchi­dea ochii, ca sa nu vada ce face, caci il stia ca este calu­gar credincios.

AVVA AMMUN NITRIOTUL

Avva Ammun nitri­o­tul s‑a dus la avva Anto­nie si i‑a zis lui: vad ca eu mai mul­ta oste­ne­a­la am si cum de nume­le tau s‑a marit intre oameni mai mult decat al meu? Zis‑a lui avva Anto­nie: pen­tru ca eu iubesc pe Dum­ne­zeu mai mult decat tine.

Un fra­te a venit la schit la avva Ammun si i‑a zis: ma tri­mi­te parin­te­le meu la slu­j­ba si ma tem de cur­vie. I‑a zis lui batra­nul: ori in ce ceas iti va veni ispi­ta, zi asa: Dum­ne­ze­ul pute­ri­lor, pen­tru ruga­ciu­ni­le parin­te­lui meu, sca­pa-ma! Deci, in una din zile, o fata a incu­iat usa dupa dan­sul. Iar el, stri­gand cu glas mare, a zis: Dum­ne­ze­ul pute­ri­lor, pen­tru ruga­ciu­ni­le parin­te­lui meu, sca­pa-ma! Si inda­ta s‑a aflat pe calea catre schit.

AVVA ANUV

Povestit‑a avva Ioan ca avva Anuv si avva Pimen, si cei­lalti frati ai lor, din­tr-un pan­te­ce fiind si facan­du-se calu­gari in schit, cand au venit maza­chi­ii si au pus­ti­it schi­tul intai, s‑au dus de aco­lo si au venit la un loc ce se chea­ma Tere­nut, pana isi vor lua sea­ma cum tre­bu­ie sa rama­na. Si au ramas aco­lo intr‑o capis­te (tem­plu ido­lesc) veche, cate­va zile. Si a zis avva Anuv, care era mai mare decat cei­lalti, catre avva Pimen: fa milos­te­nie tu si fra­tii tai, fie­ca­re sa se linis­teas­ca deo­se­bi si sa nu ne intal­nim unii cu altii sap­ta­ma­na aceas­ta. Si a zis avva Pimen: cum voies­ti, facem. Si au facut asa. Si era un idol de pia­tra in acea capis­te, si se scu­la avva Anuv in toa­te dimi­ne­ti­le, si arun­ca cu pie­tre in obra­zul ido­lu­lui, si in toa­te seri­le zicea lui: iar­ta-ma! Si a impli­nit sap­ta­ma­na, facand asa. Iar sam­ba­ta, s‑au intal­nit unii cu altii si a zis avva Pimen lui avva Anuv: te-am vazut, avvo, in sap­ta­ma­na aceas­ta, ca arun­cai cu pie­tre in obra­zul ido­lu­lui si, dupa ace­ea, ii faceai lui meta­nie. Spu­ne-mi, dar, un om cre­din­cios face aceas­ta? Raspuns‑a batra­nul: aceas­ta, pen­tru voi am facut. Cand m‑ati vazut ca am arun­cat cu pie­tre in obra­zul ido­lu­lui, nu cum­va a grait ori s‑a mani­at? Raspuns‑a avva Pimen: nu. Iara­si a intre­bat batra­nul: dar cand ii faceam meta­nie, nu cum­va s‑a tul­bu­rat si a zis: nu te iert? Zis‑a avva Pimen: nu. Si a zis batra­nul: si noi, fra­ti­lor, sun­tem sap­te frati; de voi­ti sa petre­cem impre­u­na, sa ne facem ca ido­lul aces­ta care, de se va ocari sau se va slavi, nu se tul­bu­ra. Iar de nu voi­ti sa faceti asa, iata, patru porti sunt in capis­tea aceas­ta; fie­ca­re din voi, unde va voi, sa mear­ga. Si, auzind fra­tii, s‑au arun­cat pe sine jos, zicandu‑i lui: cum voies­ti, parin­te, asa facem si ascul­tam cum ne vei zice noua. Si a zis avva Pimen: am petre­cut impre­u­na toa­ta vre­mea noas­tra, lucrand dupa cuvan­tul batra­nu­lui, care l‑a zis catre noi. Si tot ce ne punea noua, man­cam si era cu nepu­tin­ta sa zica vre­u­nul din noi: adu-ne noua alt­ce­va sau ca voim aceas­ta sa man­cam. Si am petre­cut toa­ta vre­mea noas­tra intru odih­na si pace.

AVVA AVRAAM

Se spu­nea des­pre un batran ca a facut cinci­zeci de ani nici pai­ne man­cand, nici vin band degra­ba si zicea ca a oma­rat cur­via, iubi­rea de argint si sla­va desar­ta. Si a venit la el avva Avra­am, auzind ca a spus acest cuvant. Si i‑a zis lui: tu ai spus cuvan­tul aces­ta? A ras­puns batra­nul: da. Si i‑a zis avva Avra­am: iata, intri in chi­lia ta si gases­ti pe rogo­ji­na ta o feme­ie; poti sa soco­tes­ti ca nu este feme­ie? Raspuns‑a batra­nul: nu, dar ma lupt cu gan­dul sa nu ma ating de ea. Atunci a zis Avra­am: iata, n‑ai omo­rat pati­ma, dar este lega­ta. Iara­si, cand umbli pe drum, vezi pia­tra si har­buri iar in mij­lo­cul aces­to­ra, aur; poa­te min­tea sa soco­teas­ca pe aces­tea ca pe ace­lea? Zis‑a batra­nul: nu, dar ma lupt cu gan­dul, sa nu‑l iau pe el. Si a zis Avra­am: iata, este vie pati­ma, dar este lega­ta. Mai depar­te, zice iara­si avva Avra­am: iata, auzi des­pre doi frati ca unul te iubes­te, iar altul te uras­te si te vor­bes­te de rau. De vor veni la tine, ii ai deo­po­tri­va pe aman­doi? Raspuns‑a batra­nul: nu, dar ma lupt cu gan­dul sa fac bine celui ce ma uras­te ca si celui ce ma iubes­te. Zis‑a avva Avra­am lui: apoi iata ca sunt vii pati­mi­le, dar sunt numai lega­te de sfinti.