Sfânta Spovedanie

SFANTA SPOVEDANIE

In cele ce urmea­za, m‑am gan­dit sa vor­besc cate ceva des­pre tai­na Sfin­tei Spovedanii.
Una din mari­le dato­rii duhov­ni­ces­ti, atat ale mona­hi­lor, cat si ale cres­ti­ni­lor, este spo­ve­da­nia paca­te­lor. Tre­bu­ie sa stim mai intai ca toti gre­sim ina­in­tea lui Dum­ne­zeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni‑l ara­ta Sfan­ta Scrip­tu­ra care zice : Toti mul­te gre­sim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insi­ne ne inse­lam si ade­va­rul nu este in noi; iar daca ne vom mar­tu­ri­si paca­te­le, cre­din­cios si drept este Dum­ne­zeu, ca sa ne ier­te noua paca­te­le si sa ne cura­teas­ca pe noi de toa­ta inti­na­ciu­nea si nedreptatea.
Daca mi-am mar­tu­ri­sit cu cain­ta si cu pre­ga­ti­re cuve­ni­ta si m‑am spo­ve­dit curat, pre­o­tul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ” Dum­ne­zeu sa te ier­te “, paca­te­le mele s‑au ridicat.
Iar daca nu m‑am dus cu cain­ta si cu pre­ga­ti­re cuve­ni­ta la cel mai iscu­sit duhov­nic, si n‑am sti­ut sa ma mar­tu­ri­sesc curat, sa des­co­par toa­te paca­te­le mele, sa pri­mesc canon pen­tru ele si sa le para­sesc, pot sa fac o mie de dez­le­gari, ca paca­tul, otra­va, a ramas tot in mine, de nu m‑am dus pregatit.
De ace­ea folo­sul, valoa­rea cea scum­pa a Sfin­tei Spo­ve­da­nii nu tine de pre­ot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toa­ta sfin­te­nia, cu toa­ta con­vin­ge­rea in fata lui Dum­ne­zeu – ca, atunci cand ma duc in fata pre­o­tu­lui, ina­in­tea lui Dum­ne­zeu ma duc, ca pre­o­tul este numai un mar­tor -, tre­bu­ie sa‑i spun toa­te paca­te­le mele.
Alt­fel crezi ca in ziua jude­ca­tii pre­o­tul poa­te sa-ti aju­te ceva, daca n‑ai spus drept ? Doam­ne feres­te ! Pre­o­tul n‑a putut dez­le­ga la spo­ve­da­nie decat ce i‑ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezer­va si ai tinut vre­un pacat nespus, toa­te paca­te­le le ai indo­ite. Asa spun Sfin­tii Parin­ti, pen­tru ca ai cre­zut ca Dum­ne­zeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt con­di­ti­i­le pe care tre­bu­ie sa le impli­neas­ca spovedania :

1. Spo­ve­da­nia tre­bu­ie sa se faca ina­in­tea duhov­ni­cu­lui. Deci, eu cand ma duc la spo­ve­da­nie ina­in­tea pre­o­tu­lui, ma duc in fata lui Dum­ne­zeu. Pre­o­tul este un sim­plu mar­tor. In ziua jude­ca­tii el atat poa­te spu­ne, cat i‑am spus eu. Ce nu i‑am spus, nu‑i dez­le­gat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m‑am dus la spo­ve­da­nie si i‑am spus toa­te si pre­o­tul mi‑a facut dez­le­ga­re cu mai­ni­le pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spo­ve­da­nia tre­bu­ie sa fie com­ple­ta si sa nu se ascun­da nimic din cele fap­tu­i­te, cum am spus mai ina­in­te. Ai auzit ce spu­ne Sfan­tul Apos­tol Pavel ? Cuvan­tul lui Dum­ne­zeu este mai ascu­tit decat toa­ta sabia cea cu doua tai­suri si stra­ba­te pana la des­par­ti­tu­ra tru­pu­lui de a duhu­lui, cea mai inal­ta uni­re intre om si Dumnezeu.

3. Spo­ve­da­nia tre­bu­ie facu­ta de buna voie, dupa mar­tu­ria Duhu­lui Sfant, care zice : si din voia mea ma voi mar­tu­ri­si Lui;

4. Spo­ve­da­nia tre­bu­ie sa fie facu­ta cu umi­lin­ta, caci ini­ma infran­ta si sme­ri­ta Dum­ne­zeu nu o va urgisi;

5. Spo­ve­da­nia sa nu fie pri­ha­ni­toa­re, adi­ca sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidi­ra a lui Dum­ne­zeu, nici chiar pe dia­voli. La spo­ve­da­nie numai pe noi sa ne invi­nuim si sa ne pri­ha­nim, cum zice Sfan­tul Ioan Sca­ra­rul : ” A mea este buba, a mea este rana; din­tru a mea lene­vi­re s‑a facut, iar nu dintr‑a altuia “.

6. Spo­ve­da­nia se cuvi­ne sa fie dreap­ta, adi­ca sa spui ade­va­rul, spu­ne cum ai facut toa­te, fara rusi­ne. Isus Sirah spu­ne : Este rusi­ne care adu­ce pacat si este rusi­ne care adu­ce sla­va si har.
Rusi­nea aceas­ta pe care o suferi la spo­ve­da­nie te scu­tes­te pe tine de rusi­nea ace­ea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infri­co­sa­ta a Jude­ca­tii lui Dumnezeu.

7. Spo­ve­da­nia sa fie hota­ra­toa­re. Sa luam ina­in­tea duhov­ni­cu­lui o mare hota­ra­re de a nu mai paca­tui, aju­tan­du-ne noua dum­ne­ze­ies­cul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai paca­tui de acum ina­in­te cu voin­ta noastra.

Sfan­tul Vasi­le cel Mare zice : ” Nu se folo­seste de mar­tu­ri­si­re, nici se mar­tu­ri­seste, cel ce zice la spo­ve­da­nie numai ca a gre­sit, insa rama­ne iara­si in pacat si nu‑l uras­te “. Toa­ta pocain­ta ta intru aceas­ta con­sta, adi­ca sa te hota­rasti a‑ti schim­ba viata.
Cand ma duc la mar­tu­ri­si­re cu pare­re de rau si cu pocain­ta, si imi cunosc gre­sa­le­le, ii spun pre­o­tu­lui cate tin eu min­te. Dar ca sa tii min­te si sa faci o mar­tu­ri­si­re intrea­ga, nu te duce cu ochii legati la pre­ot, ca dia­vo­lul iti ia min­tea si uiti. Cu o sap­ta­ma­na sau doua ina­in­te, stai intr‑o came­ra linis­ti­ta, ia-ti un caiet si scrie toa­te paca­te­le tale din copi­la­rie pana in ziua spovedaniei.
Ce paca­te am eu pe con­sti­in­ta, de can­de eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sap­te ani, cand eram in cla­sa intai la scoal, cand eram in cla­sa a doua, cand eram intr‑a noua, cand eram fata mare, ina­in­te de casa­to­rie, sau dupa casa­to­rie, cand eram mili­tar, cand eram flacau.
Scrie, ca si dia­vo­lul a scris. Avem con­ta­bil bun, inge­rul rau pe uma­rul stang, care scrie tot, si inge­rul cel bun pe uma­rul drept, care scrie si el fap­te­le cele bune ale omului.
Si atunci uite ce‑i. Stii ca nimic necu­rat nu va intra intru Impa­ra­tia ceru­ri­lor ? De ace­ea, cel mai mare bine pe care poti sa‑l faci unui om, este aces­ta. Daca vezi ca s‑a imbol­na­vit in casa la tine, tata sau mama sau gine­re­le sau nora sau fata sau baia­tul sau fra­te­le, cine a sla­bit de boa­la si se apro­pie de moar­te, nu se poa­te un bine mai mare decat sa‑i aduci pre­o­tul repe­de. Nu doc­to­rul. Doc­to­rul este un bolo­van de pamant ca si tine ! Pre­o­tul a luat dar de la Dum­ne­zeu. Nu ati auzit in Evan­ghe­lie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dez­le­ga voi pe pamant, va fi dez­le­gat si in ceruri !
Daca ai reu­sit sa‑l spo­ve­des­ti curat ina­in­te de moar­te, i‑ai sal­vat sufle­tul. Cand se duce la vami, sufle­tul care a avut paca­te, daca le‑a dez­le­gat pre­o­tul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabe­le­le lor. Cra­pa, mor de ciu­da dia­vo­lii : ” Ia uita-te, dom­nu­le ! L‑am avut in mana ! ” Duhul Sfant i‑a sters paca­te­le. Aceas­ta pute­re le‑a dat Dum­ne­zeu pre­o­ti­lor, ca daca nu dadea Dum­ne­zeu aceas­ta pute­re pre­o­ti­lor, nimeni din oameni nu s‑ar fi mantuit.
Dar Dum­ne­zeu, Cel ce a facut cerul si paman­tul, a sti­ut cum sa faca pen­tru a man­tui lumea. Cand a invi­at Hris­tos aceas­ta pute­re le‑a dat Apos­to­li­lor. Ce le‑a spus la Apos­toli ? A suflat asu­pra lor si le‑a zis : Luati Duh Sfant; caro­ra le veti tine paca­te­le, tinu­te vor fi si caro­ra le veti ier­ta, ier­ta­te vor fi si ori­ce veti dez­le­ga voi pe pamant, va fi dez­le­gat si in cer … Ce, fra­ti­lor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ?
Deci, cand vezi ca esti bol­nav de moar­te, nu aler­ga la doc­tor, ca poa­te te omoa­ra ace­la si mori nemar­tu­ri­sit. Intai spo­ve­des­te-te si apoi du-te si la doc­tor, daca este cazul, dar tu sa fii mar­tusri­sit. Daca ai murit, gata, te-ai usu­rat ! Ca vei muri in mai­ni­le doc­to­ru­lui, ca vei muri aca­sa, tu sa fii mar­tu­ri­sit. Insa intai doc­to­rul sufle­te­lor, ca el te va scoa­te din iad. Asa. Si nu te gan­di ca n‑are dar.
Dupa o spo­ve­da­nie cura­ta, tre­bu­ie sa pri­mim un canon, pe care tre­bu­ie sa‑l tinem. Cel ce se spo­ve­des­te are mare dato­rie de a‑si face cano­nul dat pen­tru a sca­pa de chi­nul cel ves­nic al iadului.
Vedem in Sfan­ta Scrip­tu­ra ca prin canon s‑au cura­tit toti cei ce au paca­tu­it ina­in­tea Dom­nu­lui. Alt­fel, cel ce a pri­mit canon si nu‑l face, nu se poa­te curati de lepra paca­tu­lui si nici sufle­tul sau nu este slo­bo­zit din robia dracilor.
Este bine sti­ut ca cel ce se poca­ies­te cu ade­va­rat, nu numai ca pri­mes­te cano­nul dat de duhov­ni­cul sau, ci sin­gur cere mai mult canon, sti­ind ca ori aici vre­mel­nic, ori din­co­lo ves­nic, paca­to­sii tre­bu­ie sa-si faca canonul.
Iar cano­nul sa fie dupa masu­ra pute­rii fie­ca­ru­ia. Ai auzit ce spu­ne Sfan­tul Mar­cu Asce­tul ? ” Cata deo­se­bi­re are ara­ma de fier si fie­rul de gate­je – adi­ca de vreas­curi -, ata­ta deo­se­bi­re este intre un trup si altul “. Altul este din fire sana­tos si tare si poa­te sa pos­teas­ca si sa nu manan­ce pana sea­ra; iar altul, sara­cul, daca n‑a man­cat de doua – trei ori pe zi, cade jos. In toa­te aces­tea se cau­ta sco­pul. De ace­ea dreap­ta soco­tea­la este impa­ra­tea­sa fap­te­lor bune.
Tu crezi ca pe dra­cul il intreci la fuga ? El intr‑o cli­pa este la mar­gi­nea paman­tu­lui. Numai cu asta il intreci : daca te sme­res­ti si te soco­tes­ti a fi praf si cenu­sa si paca­tos si nepu­tin­cios si nevred­nic de a trai pe pamant. Numai de sme­re­nie se teme dia­vo­lul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevo­i­tor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri ier­ta­re, esti batjo­co­rit de diavoli.
De ace­ea, fra­ti­lor, sa ne aju­te mila Dom­nu­lui sa cas­ti­gam olea­ca de sme­re­nie si dreap­ta soco­tea­la, fiind­ca in lumea aceas­ta sunt cur­se si ispi­te si fel de fel de nedu­me­riri paman­tes­ti si duhov­ni­ces­ti. Dar sa avem in toa­te dreap­ta soco­tea­la. Ca padu­rea nu se teme de cel ce incar­ca o data mult pe o caru­ta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se stri­ca carul. ea se teme de ace­la care ia cate un lem­ni­sor si‑l duce aca­sa. Asa si vra­j­ma­sul, nu se teme de cel care ince­pe cu mul­ta nevo­in­ta, ca obo­seste si rama­ne. Ci, se teme de cel care ia cate olea­ca asa, incet, incet.
Sfan­tul Teo­do­sie spu­ne : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbo­ga­tes­te cine­va si la cele tru­pes­ti si la cele duhov­ni­ces­ti !”. Cate olea­ca ! Asa sa luati fap­ta buna, cate olea­ca si sa va para rau ca n‑ati facut mai mult.
– Cand se face spo­ve­da­nia gene­ra­la ? au intre­bat unii credinciosi.
– O data pe an tebu­ie sa faci spo­ve­da­nia gene­ra­la din mica copi­la­rie. Sfan­tul Nico­dim Aghi­o­ri­tul spu­ne : O data pe an, in Pos­tul Mare, este bine sa faci spo­ve­da­nia gene­ra­la. Stii de ce ? Pen­tru sme­re­nie. Te aju­ta mult sa-ti aduci amin­te paca­te­le. Eu ma mar­tu­ri­sesc, dar dra­cul ma face sa uit paca­te­le mele cu care am mani­at pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spo­ve­da­nia gene­ra­la, mi le face inge­rul cat mun­te­le in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Sme­re­nia ! Si atunci, mai mult se apro­pie Dum­ne­zeu de noi, cand noi ne sme­rim din adan­cul sufletului.
– Dar ce incre­de­re avem ca ni s‑au ier­tat toa­te paca­te­le prin spovedanie ?
– Dar dum­ne­a­ta daca ai spa­lat o rufa bine, cura­ta, si daca se mai mur­da­res­te, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Pre­cum cama­sa tre­bu­ie spa­la­ta, asa si sufle­tul tre­bu­ie spa­lat mereu prin dea­sa spovedanie.
dar Sfin­tii parin­ti si mai ales Sfan­tul Nico­dim Aghi­o­ri­tul avea o inva­ta­tu­ra pen­tru duhov­nic : ” Sfatuieste‑i, o! duhov­ni­ce, la spo­ve­da­nie dea­sa si cura­ta pe toti “. O data in an se face spo­ve­da­nia gene­ra­la din nou. Si asta‑i pen­tru sme­re­nie si pen­tru ca omul sa nu uite nepu­tin­te­le lui, cu care a supa­rat pe Dum­ne­zeu. Asa este.
De ace­ea tre­bu­ie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pen­tru ca Dum­ne­zeu este atat de milos­tiv si de bun,ca nu mai tine min­te raul ce-am facut, daca noi ne intoar­cem din toa­ta ini­ma si ne marturisim.
Ati vazut ce spu­ne pro­o­ro­cul Isa­ia : Intoar­ceti-va catre Mine si Ma voi intoar­ce catre voi, fiii oame­ni­lor. De vor fi paca­te­le voas­tre ca moho­ra­ciu­nea, ca zapa­da va voi albi, si de vor fi ca rosea­la, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele din­tai ale voastre.
In buna­ta­tea Lui cea fara mar­gini, El stie nepu­tin­ta noas­tra, ca gre­sim cu voie si fara voie, cu sti­in­ta si cu nes­ti­in­ta. Nu este cli­pa cand nu gre­sim ina­in­tea Dom­nu­lui. Dar nimeni nu stie firea omu­lui mai mult ca Dum­ne­zeu, caci El ne‑a facut din nimic.
De ace­ea, cum ne intoar­cem catre El cu lacri­mi, cu pare­re de rau, cu spo­ve­da­nie cura­ta, ne si iar­ta. Cine are paca­te mai gre­le tre­bu­ie sa faca olea­ca de canon, ca Dum­ne­zeu tot­dea­u­na este gata sa ne pri­meas­ca si sa ne ier­te, caci sun­tem zidi­rea Lui.
Nimeni nu L‑a facut pe Hris­tos sa cobo­a­re din cer, decat mila Lui, dra­gos­tea Lui pen­tru oameni. I‑a fost mila de nea­mul ome­nesc. Ca atat de mul­ta dra­gos­te are fata de nea­mul ome­nesc, incat auzi ce spu­ne Sfan­tul Ioan Evan­ghe­lis­tul : Atat de mult a iubit Dum­ne­zeu lumea, incat pe Unul nas­cut, Fiul Sau, L‑a tri­mis in lume sa man­tu­ias­ca nea­mul omenesc.
A venit Man­tu­i­to­rul Iisus Hris­tos, nu numai sa ne inve­te ce tre­bu­ie sa facem, ci pen­tru ca sa sufe­re pen­tru noi sufe­rin­te, batjo­curi, scui­pari, batai si moar­te pe Cru­ce, pen­tru ca sa scoa­ta nea­mul lui Adam din iad, care sta­tea aco­lo de 5508 ani, cat au fost, de la pri­mul Adam, pana la veni­rea Nou­lui Adam – Hristos.
Deci, sa avem catre Dum­ne­zeu ini­ma de fiu, si sa‑L iubim din toa­ta ini­ma. Iar cand am gre­sit ceva, inda­ta sa cerem ier­ta­re si sa aler­gam la mar­tu­ri­si­re, ca sa‑L impa­cam pe Dum­ne­zeu, caci l‑am supa­rat, ca Dom­nul nici­o­da­ta nu tine min­te raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoar­ce si El catre noi.
Sa avem catre noi ini­ma de jude­ca­tor. Adi­ca cum ? Sa ne jude­cam. Oare, ce gan­dim noi ii pla­ce lui Dum­ne­zeu ? Ce vor­bim noi oare ii pla­ce lui Dum­ne­zeu ? Ce fac eu acum oare ii pla­ce lui Dumnezeu ?
Si inda­ta con­sti­in­ta ne spu­ne da sau nu. Caci de se va jude­ca omul pe sine, nu va cadea in jude­ca­ta lui Dum­ne­zeu ! Sa ne facem jude­ca­tori noau insi­ne : ” Mai, aceas­ta nu‑i bun ce fac, aceas­ta nu‑i bun ce vor­besc; aceas­ta nu‑i bun ce inten­tio­nez eu sa fac ! ”
Catre aproa­pe­le sa avem ini­ma de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supa­ra, o naca­jes­te in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ine­a­ca, sau in foc, si stri­ga : ” Mama, nu ma lasa ! “, ea uita tot. Uita ca a suparat‑o si se duce catre dan­sul si‑l sca­pa, chiar cu ris­cul vietii.
Ca asa este mama ! Ade­va­ra­ta mama nu mai tine min­te raul. Atat iubes­te pe copii. Iata, asa tre­bu­ie sa avem si noi ini­ma noas­tra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nos­tri. Asa cere Dum­ne­zeu in Sfan­ta Evanghelie.
N‑ai vazut clos­ca ? Are atati apui si daca i‑ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufle­tul pen­tru copii. Aceas­ta ini­ma de mama o cere Dum­ne­zeu de la noi. S‑o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne‑a facut rau, chiar de ne‑a supa­rat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa‑l aju­tam, ca sa vada el ca noi avem dra­gos­te si nu tinem min­te raul pe care ni l‑a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dum­ne­zeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII

Acum sa spu­nem pe scurt des­pre cele cinci foloa­se ale desei spovedanii.
Prea­bu­nul Dum­ne­zeu a pus in lume Tai­na aceas­ta a Spo­ve­da­niei, ca daca n‑ar fi fost aceas­ta dupa botez, nimeni nu s‑ar putea man­tui. Cine reu­seste sa faca o spo­ve­da­nie cura­ta, reu­seste sa faca al doi­lea Botez; dupa cum ati vazut ca zice pre­o­tul la molifta : ” De vre­me ce cu al doi­lea botez te-ai bote­zat, dupa ran­du­ia­la tai­ne­lor crestinesti “.
Tai­na Mar­tu­ri­si­rii sau a Spo­ve­da­niei, este una din cele sap­te Tai­ne si cuprin­de patru parti.
Pri­ma par­te este dure­rea ini­mii pen­tru paca­te. Sa‑i para rau si sa plan­ga pen­tru paca­tul prin care a supa­rat pe Dumnezeu.
A doua este spo­ve­da­nia prin viu grai la duhovnic.
A tre­ia este face­rea cano­nu­lui, prin hota­ra­rea in fata pre­o­tu­lui ca‑l va face.
A patra par­te, che­ia Sfin­tei Spo­ve­da­nii, este dez­le­ga­rea paca­te­lor, prin pune­rea mai­ni­lor pre­o­tu­lui pe capul cre­din­cio­su­lui. Aces­ta, dupa cano­nul 8 al Sino­du­lui I Ecu­me­nic, se numes­te epi­cle­za duhov­ni­ci­ei, adi­ca veni­rea Duhu­lui Sfant pes­te capul celui ce s‑a mar­tu­ri­sit curat. Ca nu se poa­te inche­ia tai­na Sfin­tei Spo­ve­da­nii, decat atunci cand a pus pre­o­tul mana pe capul celui ce se mar­tu­ri­seste, dupa cum arhi­e­re­ul pune mana pe capul dia­co­nu­lui sau al pre­o­tu­lui, cand il hiro­to­ne­ste si vine Duhul Sfant prin suc­ce­siu­ne apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana pre­o­tu­lui, sa dez­le­ge sufle­tul care s‑a spovedit.
Dar spo­ve­da­nia, fiind o spa­la­re sau un botez duhov­ni­cesc al sufle­tu­lui, dupa Bote­zul cel din­tai, este o tai­na prin care se iar­ta paca­te­le omu­lui prin dez­le­ga­re de la duhov­nic si este bine sa se faca cat mai des.
Dum­ne­ze­ies­cul parin­te Ioan Gura de Aur zice asa in car­tea care se numes­te ” Putul ” sau ” Fan­ta­na ” pe roma­ne­ste : ” De este cu putin­ta, o, cres­ti­ne, si in fie­ca­re ceas sa te mar­tu­ri­ses­ti la duhovnic “.
de ce ? Pen­tru ca nu este cli­pa si minut cand nu gre­sim lui Dum­ne­zeu. Deci, daca gre­sim in fie­ca­re cli­pa lui Dum­ne­zeu, este prea de nevo­ie sa se faca dea­sa spo­ve­da­nie, sa spa­lam sufle­tul prin mar­tu­ri­si­re cura­ta cu cain­ta si canon, pen­tru ca se inn­e­gres­te hai­na sufle­tu­lui nos­tru cea cura­ti­ta la Botez, prin tot felul de paca­te, din ceas in ceas si din minut in minut.
In vre­mea veche a cres­ti­nis­mu­lui patris­tic, cres­ti­nii se mar­tu­ri­seau in fie­ca­re zi la duhov­nici. Dar pe vre­mea ace­ea se si impar­ta­seau in fie­ca­re zi, cum ara­ta la Fap­te : … si erau toti in bise­ri­ca, cand s‑a inte­me­iat Bise­ri­ca, si sta­ru­iau in inva­ta­tu­ra Apos­to­li­lor si in impar­ta­si­re, in fran­ge­rea pai­nii si in ruga­ciu­ne. … iar toti cei ce cre­deau erau lao­lal­ta si toa­te le aveau de obste.
Ast­fel s‑a inte­me­iat pri­ma obs­te apostolica.
Toa­te le dadeau Bise­ri­cii si pe ei insi­si se dadeau lui Hris­tos. Pe vre­mea ace­ea, dupa ter­mi­na­rea slu­j­bei, si masa se dadea in bise­ri­ca, mese­le aga­pe. Mai tar­ziu s‑au scos in pri­d­vo­rul bise­ri­cii si pe urma aca­sa la cres­tini, fiind bine­cu­van­ta­te de Sfin­tii Apostoli.
Spo­ve­da­nia se facea la ince­put in fie­ca­re zi. Mai tar­ziu oame­nii, rarind cu Sfan­ta Impar­ta­sa­nie, au rarit‑o si cu Sfan­ta Spo­ve­da­nie. Si vedeti acum de-abia se mai spo­ve­desc in cel;e patru pos­turi. Ata­ta s‑a racit cre­din­ta si evla­via, mai ales fata de Spo­ve­da­nie, si chiar de impar­ta­si­rea cu Pre­a­cu­ra­te­le Tai­ne, care aduc cel mai mare folos si pute­re de cres­te­re duhov­ni­ceas­ca a sufle­te­lor noas­tre prin harul Duhu­lui Sfant, care vine pes­te noi prin aces­te Sfin­te Taine.
Aici vom vor­bi, nu numai des­pre Spo­ve­da­nie, ci des­pre foloa­se­le desei spovedanii.
Foloa­se­le desei spo­ve­da­nii sunt cinci.
Pri­mul folos al desei spo­ve­da­nii, este ace­la ca paca­tul nu prin­de rada­cini in noi si se stri­ca din suflet cui­bul satanei.
Dia­vo­lul, vazand ca te spo­ve­des­ti des, te caies­ti, te rogi si‑l parasti mereu, zice asa : ” Degea­ba ma oste­nesc cu dan­sul, ca se duce mereu la pre­ot si se spo­ve­des­te, si‑l dez­lea­ga, si eu nu cas­tig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n‑au gri­ja de man­tu­i­re, care nu se spo­ve­desc cu anii, ca ace­ia nu mi se mai impotrivesc !”.
Cine se spo­ve­des­te des, stie ce a gre­sit, ca tine min­te. Daca nu s‑a spo­ve­dit de cate­va zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El inda­ta isi adu­ce amin­te, iar daca lasa sa tre­a­ca o luna sau doua sau poa­te si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr‑o zi daca s‑ar ispi­ti omul pe sine, stai unde­va intr-un unghi de casa, intr-un colt si pan­des­te-ti gan­du­ri­le tale numai timp de doua cea­suri, sa vezi in cate feluri umbla min­tea. Si la cate paca­te se duce daca n‑o stru­ne­s­ti cu ruga­ciu­nea si cu fri­ca de Dum­ne­zeu. Dar intr‑o zi sau doua ? Dar umbland in soci­e­ta­te cu lumea si vor­bind cu lumea si vazand si auzind, cat se incar­ca sufle­tul nos­tru pe con­sti­in­ta in fie­ca­re ceas ?
deci pri­mul folos al desei spo­ve­da­nii este aces­ta. Si sa tineti min­te ca prin mar­tu­ri­si­re dea­sa, paca­te­le nu pot prin­de rada­cini adanci in ini­ma celui ce se marturiseste.
Al doi­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca omul tine min­te usor gre­se­li­le facu­te de la ulti­ma spo­ve­da­nie, pe cand cel ce se mar­tu­ri­seste rar, cu ane­vo­ie poa­te sa-si adu­ca amin­te de toa­te cate a facut. Ast­fel, mul­te din paca­te raman nespo­ve­di­te si, prin urma­re, neier­ta­te. Pen­tru ace­ea dia­vo­lul i le adu­ce amin­te in cea­sul mor­tii, dar fara de folos, caci i se lea­ga lim­ba si nu le mai poa­te marturisi.
Vai de ace­la care se duce la mar­tu­ri­si­re si spu­ne o sea­ma de paca­te si o sea­ma nu le spu­ne; sau le spu­ne si pe ace­lea, dar nu sin­cer cum le‑a facut. Cau­ta cuvin­te de aco­pe­ri­re; asa de ici de colo, cre­de el ca poa­te min­ti pe Dum­ne­zeu, ca nu stie Dum­ne­zeu cum s‑a facut paca­tul si in ce fel ? El cre­de ca tre­bu­ie sa‑i spu­na duhov­ni­cu­lui cate­va paca­te si, daca l‑a dez­le­gat, este iertat.
Duhov­ni­cul dez­lea­ga numai ce aude; cele­lal­te paca­te raman lega­te, ca ace­la n‑a fost sin­cer si nici­de­cum nu reu­seste sa se usu­re­ze. Deci a doua pri­ci­na ca spo­ve­da­nia sa fie buna, tre­bu­ie sa fie sin­ce­ra si cura­ta. Tot ce tine min­te omul sa spu­na, ca nu‑i spu­ne pre­o­tu­lui. Pre­o­tul e un om de tara­na ca si noi. El a pri­mit pute­rea de a lega si dez­le­ga paca­te­le, prin lucra­rea Duhu­lui Sfant.
Al tre­i­lea folos al celui ce se mar­tu­ri­seste des, chiar daca i s‑ar intam­pla sa cada in pacat de moar­te, inda­ta alear­ga si se mar­tu­ri­seste si intra in harul lui Dum­ne­zeu, si nu sufe­ra sa aiba pe con­sti­in­ta gre­u­ta­tea paca­tu­lui, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patru­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca pe unul ca aces­ta, il afl amoar­tea cura­tit si in harul lui Dum­ne­zeu, avand mare nadej­de de mantuire.
Dupa mar­tu­ria Sfan­tu­lui Vasi­le cel Mare, dia­vo­lul mer­ge tot­dea­u­na la moar­tea drep­ti­lor si a paca­to­si­lor, cau­tand sa afle pe om in paca­te spre a‑i lua sufletul.
La cei ce se mar­tu­ri­sesc des si curat nu poa­te afla nimic, deo­a­re­ce s‑au mar­tu­ri­sit luand dez­le­ga­re pen­tru pacate.
Al cin­ci­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca unul ca aces­ta se opres­te si se infra­nea­za de la paca­te, adu­can­du-si amin­te ca dupa puti­ne zile se va mar­tu­ri­si din nou si va pri­mi canon de la duhov­nic, aces­ta mustrandu‑l pen­tru cele facute.
Aces­ta care se spo­ve­des­te des, cand isi adu­ce amin­te de rusi­nea ce‑o s‑o aiba de la duhov­nic, de cano­nul pe care o sa‑l pri­meas­ca, se opres­te de la pacat. Omul are ata­ta pute­re impo­tri­va paca­tu­lui, ca toti dia­vo­lii din iad, daca ar veni, n‑au ce‑i face, daca vrea sa nu faca paca­tul; caci i‑a dat Dum­ne­zeu o pute­re mare, de la Botez, sa biru­ias­ca ispi­te­le diavolilor.
Daca n‑as avea pute­rea aceas­ta, n‑ar fi iad nici pedeap­sa pen­tru pacat. Voi nu auzi­ti in Psal­ti­re ce spu­ne Duhul Sfant ? Doam­ne, caci cu arma bunei­vo­iri ne-ai incu­nu­nat pe noi. Si iara­si spu­ne Solo­mon : Dum­ne­zeu l‑a zidit pe om, l‑a lasat in mana sfa­tu­lui sau.
Daca vrea sa faca paca­tul, il face, daca nu, nu. Dia­vo­lul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se ama­ges­te, il face. Poti sa spui tu in ziua jude­ca­tii : ” Doam­ne, dia­vo­lul m‑a dus la cras­ma, dia­vo­lul m‑a dus la muie­rea cuta­re, dia­vo­lul m‑a dus la furat, dia­vo­lul m‑a dus la betie, dia­vo­lul la avort, la toa­te ! ” Iar dia­vo­lul vas pune atunci : ” Doam­ne, sa‑m i ara­te mar­tori, ca m‑a vazut cand il duceam de mana la cras­ma, la desfrau sau la avort !”.
Apoi va zice omu­lui : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci paca­tul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu sin­gur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m‑ai ascul­tat esti al meu !”.
Deci prin dea­sa spo­ve­da­nie se stri­ca cui­bul sata­nei. Ai vazut cocos­tar­cul ? Face cuib pe casa la tine; si‑i o pasa­re foar­te fina. Daca i‑ai stri­cat cui­bul o data, de doua ori, nu-ti mai vine aco­lo. Stie ca‑i esti dus­man. Asa si noi, daca‑i stri­cam cui­bul sata­nei, el nu mai vine repe­de. Si aces­ta este un om care tine sufle­tul curat, ca nu poa­te suferi pacatele.
Deci al cin­ci­lea folos al sfin­tei spo­ve­da­nii este indo­it. Mai intai ca stri­cam cui­bul sata­nei din suflet si al doi­lea ca nu ne gaseste moar­tea nespovediti.
Cel ce are obi­cei sa se mar­tu­ri­seas­ca des, nu lasa rugi­na paca­tu­lui sa se prin­da de min­tea si ini­ma lui; cine isi pli­ves­te ogo­rul lui des, sim­te cand incol­tes­te paca­tul si inda­ta il smul­ge din suflet prin spo­ve­da­nie. Pe acel amoar­tea nu‑l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parin­te a murit la noi, duhov­ni­cul Nata­na­il. A venit la mine vineri, s‑a spo­ve­dit dupa indrep­ta­rul de spo­ve­da­nie pe care il au duhov­ni­cii, s‑a impar­ta­sit cu Pre­a­cu­ra­te­le Tai­ne, iar pes­te cate­va zile s‑a dus la Dom­nul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s‑a dus repe­de, era pre­ga­tit. A fost om inte­lept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m‑oi spo­ve­di la anul !”. Nu ! Sa nu ama­nam, ca nu stim cand ne chea­ma Hris­tos ! Parin­te­le Nata­na­il n‑a sti­ut ca moa­re. Dar inge­rul Dom­nu­lui l‑a aju­tat, fiind­ca el avea obi­cei in fie­ca­re sap­ta­ma­na sa vina la mar­tu­ri­sit. Nu a avut cand sa se stran­ga rau­ta­tea, ca au fost dez­le­ga­te la spo­ve­da­nie toa­te paca­te­le, pana si cele mai mici.
Sa nu cre­deti dum­ne­a­voas­tra ca paca­te­le mici nu sunt gra­ve ! Si pe ace­lea tre­bu­ie sa le mar­tu­ri­sim, ca auzi ce spu­ne Evan­ghe­lia : Nimic necu­rat nu va intra intru impa­ra­tia cerurilor.