Un adevãrat stãpânitor al pãmântului – Sfântul Dimitrie cel Nou
Odată aruncat din cer, Satan se pretinde Prinţul şi Stăpânitorul acestei lumi. El pretinde că împarte după a sa vrere stăpânirea acestei lumi, lui slujindu‑i toate tiraniile care au stăpânit vremelnic destinele omenirii, de la faraonii egipteni, cezarii romani, sultanii turci la dictatorii nazişti sau comunişti. Nici sistemele democratice nu‑i sunt străine, dacă nu caută slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor, şi el este un democrat, nu cere o unică închinare şi slujire. Ştie toate religiile politeiste şi idolatre mai vechi sau mai noi, pretinse egale între ele, în fapt pe el îl slujesc şi lui i se închină. Tatăl minciunii fiind ucigaş şi tiran dintru început pretinde că dă „viaţă” pe care omul să o trăiască în „libertate” nu sub „tirania” poruncilor lui Dumnezeu. …Dar ca întotdeauna afirmaţiile şi pretenţiile lui sunt mincinoase.
Adevăratul stăpânitor al acestui pământ nu poate fi decât Făcătorul lui, cel care a făcut şi cerul şi toate cele văzute şi nevăzute. Tot El dă şi stăpânirea vremelnică. Dar pentru că de multe ori stăpânirea vremelnică nu I‑a fost fidelă, lepădându-se de El, pronia Lui iubitoare s‑a manifestat prin cei blânzi şi smeriţi, ascultători grabnici ai poruncilor Lui. Pe ei, pe sfinţi i‑a făcut Dumnezeu adevăraţi stăpânitori ai pământului. Măreaţa catedrală din centrul Moscovei nu poartă numele ctitorului ei, marele ţar Ivan cel Groaznic, ci pe cel al Sfântului Vasile Blajenie, nebunul în Hristos şi săracul care nu avea unde să-şi plece capul, dar care prin virtutea lui îl mustra adesea ameninţându‑l pe marele Ivan. Capitala Franţei, nu stă sub protecţia vreunui dintre marii regi, nici măcar al lui Napoleon Bonaparte, ci sub ocrotirea smeritei fecioare Sfânta Genevieva (sec. IV) discipolă prin corespondenţă a Sfântului Simion Stâlpnicul. Dacă au fost şi excepţii ca Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir, guvernatorul Tesalonicului, care prin virtutea, apostolatul şi mucenicia lui, a rămas pe vecie ocrotitorul acestui oraş, regula rămâne, întărindu-se şi prin alte exemple.
Cel asupra căruia ne oprim este cel al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul capitalei ţării noastre, oraşul Bucureşti. Născut probabil la începutul secolului al XII-lea, în perioada înfloritoare a imperiului româno-bulgar, dintr‑o familie vlahă, şi săracă şi numeroasă, a rămas de tânăr orfan muncind din greu pentru a întreţine pe fraţii mai mici. Din viaţa lui de păstor al oilor şi vitelor din Basarabi, aflăm despre evlavia şi credinţa sa deosebită; despre marea sa iubire faţă de Dumnezeu şi întreaga creaţie. Tradiţia spune că purta de grijă cu dragoste nu doar de animalele domestice ci şi de cele sălbatice. Când din greşeală a călcat un cuib de păsărele, şi‑a pedepsit acel picior neîncălţându‑l vreme de un an de zile. Din aceasta reiese înalta trăire ascetică şi duhovnicească a Cuviosului Dimitrie. La vârsta de aproape de treizeci de ani, şi‑a împlinit dorul, după ce fraţii mai mici şi-au găsit rosturile lor, intrând în viaţa monahală. Prin nevoinţe aspre, ajunări, privegheri şi rugăciuni cu lacrimi a urcat treptele desăvârşirii, primind binecuvântarea stareţului de a trăi ca pustnic într-una din peşterile de pe malul râului Lom. Singur în munţii pe care îi cunoştea atât de bine de pe vremea când era păstor, se bucura de putinţa de a‑L slăvi fără încetare pe Dumnezeu. Aici la adânci bătrâneţe cu sufletul şi trupul sfinţite, cu bucuria, pacea şi mulţumirea dumnezeiască în suflet, neştiut de nimeni şi‑a sfârşit viaţa. S‑a aşezat cu trupul între două pietre, sufletul zburându‑i cu bucurie spre cerescul Mire – Hristos. Stăruitoarele rugăciuni ale monahilor, preoţilor şi credincioşilor din acel ţinut către Dumnezeu i‑au scos la iveală sfintele moaşte, după câteva zeci de ani. În urma unor mari inundaţii, râul Lom ieşind din matcă, pe lângă multe stricăciuni şi victime făcute, a scos pe valurile sale şi moaştele Sfântului Dimitrie. Ele au fost identificate datorită nestricăciunii lor şi a unei minuni, vindecarea unei tinere, bolnavă de epilepsie. Puse în Biserica satului moaştele Cuviosului au arătat multe minuni şi vindecări între care vindecarea a doi episcopi grav bolnavi, Nechifor şi Inochentie al Prislovului.
În urma îndelungatului război ruso-turc, care a pustiit şi vlăguit ţinuturile Balcanilor, în anul 1774, generalul Petru Salticov, a luat moaştele cu intenţia de a le duce în Rusia. La rugămintea Domnitorului român şi al Mitropolitului Grigore al Ţării Româneşti, cu sprijinul bănesc al negustorului Hagi Dimitrie, şi binecuvântarea Mitropolitului Platon al Moscovei, moaştele au rămas la Bucureşti, în catedrala Mitropoliei.
De atunci Sfântul a devenit patronul şi ocrotitor al capitalei Tării Româneşti. În faţa raclei cu sfintele sale moaşte s‑a rugat Tudor Vladimirescu în 1821 şi duhovnicul său episcopul Ilarion al Argeşului, au îngenunchiat revoluţionarii din 1848, luându‑l pe sfânt ca ocrotitor, Domnul Unirii Alexandru Ioan Cuza în 1859, ofiţerii şi dorobanţii care au câştigat războiul de independenţă în 1877. În anul 1955, odată cu canonizarea primilor sfinţi români, Patriarhul Iustinian, a propus generalizarea cinstirii Sfântului Dimitrie, în toată Biserica Ortodoxă, fapt aprobat de Sfântul Sinod, având ca zi de prăznuire, ziua de 27 octombrie, a doua zi după omologul său, Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, mângâie şi călăuzeşte, zeci şi sute de credincioşi pelerini care îi cer ajutorul, cinstind sfintele sale moaşte.
Anonimul păstor, neştiutul călugăr şi pustnic, a devenit cunoscut în lumea întreagă. Conducători de popoare şi mari demnitari, patriarhi şi episcopi, i‑au cerut şi îi cer ajutorul, călăuzirea duhovnicească şi ocrotirea. Stăpânitor al stăpânitorilor, conducător al conducătorilor, păstor al păstorilor, el conduce, îndrumă şi ocroteşte duhovniceşte, cu dumnezeiască putere pe poporul cel binecredincios. Alături de Sfântul Grigore Decapolitul, Calinic de la Cernica, Nicodim cel Sfinţit, Daniil Sihastru, Ioan de la Prislop şi alţi nenumăraţi sfinţi, ştiuţi sau neştiuţi, ierarhi, cuvioşi sau mărturisitori, el este reprezentantul Bisericii şi poporului român în cerescul parlament. Grija lui este integrarea noastră în cereasca comunitate. El se roagă mereu lui Dumnezeu pentru noi, înfăţişând în faţa noastră icoana vieţii sale în Hristos: credinţa nestrămutată, iubirea fierbinte, rugăciune neîncetată, milă faţă de orice făptură. În faţa vremelnicilor stăpânii şi a trecătoarelor tiranii, Sfântul Dumitru ne arată Stăpânia cea veşnică şi netrecătoare a lui Dumnezeu, care conduce lumea prin sfinţii Săi. Bunătatea, adevărul, dreptatea şi sfinţenia, sunt temelia veşnicei Sale împărăţii. Un conducător ca să rămână netrecător, trebuie să aibă ca program şi platformă politică Evanghelia, pe care supuşii să o asculte şi urmeze cu credinţă şi cu dragoste. Toate legile omeneşti ar trebui să fie în duhul dumnezeieştii Legi, să decurgă din ea, fiind şi o expresie a legii morale puse de Dumnezeu în om. Acesta este mesajul Ocrotitorului Capitalei Ţării noastre – Sfântul Dimitrie cel Nou, aceasta este rugăciunea şi dorinţa sa, iar binecuvântarea lui vine de la Dumnezeu peste toţi care îl cinstesc pe El şi pe sfinţii Săi.
Amin.
Arhimandrit Andrei Coroian
Lasã un Rãspuns: