Evangelia zilei:
Cautã:

Un adevãrat stãpânitor al pãmântului – Sfântul Dimitrie cel Nou

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Sf. Cuvios Dimitrie Cel Nou BasarabovOda­tă arun­cat din cer, Satan se pre­tin­de Prinţul şi Stă­pâ­ni­to­rul aces­tei lumi. El pre­tin­de că împar­te după a sa vre­re stă­pâ­ni­rea aces­tei lumi, lui slujindu‑i toa­te tira­ni­i­le care au stă­pâ­nit vre­mel­nic des­ti­ne­le ome­ni­rii, de la farao­nii egip­te­ni, ceza­rii romani, sul­ta­nii turci la dic­ta­to­rii nazi­şti sau comu­ni­şti. Nici sis­te­me­le demo­cra­ti­ce nu‑i sunt stră­i­ne, dacă nu cau­tă sla­va lui Dum­ne­zeu şi bine­le oame­ni­lor, şi el este un demo­crat, nu cere o uni­că închi­na­re şi slu­ji­re. Ştie toa­te reli­gi­i­le poli­te­i­ste şi ido­la­tre mai vechi sau mai noi, pre­tin­se ega­le între ele, în fapt pe el îl slu­jesc şi lui i se închi­nă. Tatăl min­ciu­nii fiind uci­gaş şi tiran din­tru înce­put pre­tin­de că dă „via­ţă” pe care omul să o tră­i­as­că în „liber­ta­te” nu sub „tira­nia” porun­ci­lor lui Dum­ne­zeu. …Dar ca întot­dea­u­na afir­ma­ţi­i­le şi pre­tenţi­i­le lui sunt min­ci­noa­se.

Ade­vă­ra­tul stă­pâ­ni­tor al aces­tui pământ nu poa­te fi decât Făcă­to­rul lui, cel care a făcut şi cerul şi toa­te cele văzu­te şi nevă­zu­te. Tot El dă şi stă­pâ­ni­rea vre­mel­ni­că. Dar pen­tru că de mul­te ori stă­pâ­ni­rea vre­mel­ni­că nu I‑a fost fide­lă, lepă­dân­du-se de El, pro­nia Lui iubi­toa­re s‑a mani­fes­tat prin cei blânzi şi sme­ri­ţi, ascul­tă­tori gra­b­nici ai porun­ci­lor Lui. Pe ei, pe sfinţi i‑a făcut Dum­ne­zeu ade­vă­ra­ţi stă­pâ­ni­tori ai pămân­tu­lui. Mărea­ţa cate­dra­lă din cen­trul Mosco­vei nu poar­tă nume­le cti­to­ru­lui ei, mare­le ţar Ivan cel Groaz­nic, ci pe cel al Sfân­tu­lui Vasi­le Bla­je­nie, nebu­nul în Hris­tos şi săra­cul care nu avea unde să-şi ple­ce capul, dar care prin vir­tu­tea lui îl mus­tra ade­sea ameninţându‑l pe mare­le Ivan. Capi­ta­la Franţei, nu stă sub pro­te­cţia vre­u­nui din­tre marii regi, nici măcar al lui Napo­le­on Bona­par­te, ci sub ocro­ti­rea sme­ri­tei fecioa­re Sfân­ta Gene­vi­e­va (sec. IV) dis­ci­po­lă prin cores­pon­denţă a Sfân­tu­lui Simion Stâl­p­ni­cul. Dacă au fost şi exce­pţii ca Sfân­tul Dimi­trie izvorâ­to­rul de mir, guver­na­to­rul Tesa­lo­ni­cu­lui, care prin vir­tu­tea, apos­to­la­tul şi muce­ni­cia lui, a rămas pe vecie ocro­ti­to­rul aces­tui oraş, regu­la rămâ­ne, întă­rin­du-se şi prin alte exem­ple.

Cel asu­pra căru­ia ne oprim este cel al Sfân­tu­lui Cuvi­os Dimi­trie cel Nou, ocro­ti­to­rul capi­ta­lei ţării noas­tre, ora­şul Bucu­reşti. Năs­cut pro­ba­bil la înce­pu­tul seco­lu­lui al XII-lea, în peri­oa­da înflo­ri­toa­re a impe­ri­u­lui româ­no-bul­gar, dintr‑o fami­lie vla­hă, şi săra­că şi nume­roa­să, a rămas de tânăr orfan mun­cind din greu pen­tru a întreţi­ne pe fra­ţii mai mici. Din via­ţa lui de păs­tor al oilor şi vite­lor din Basa­ra­bi, aflăm des­pre evla­via şi cre­dinţa sa deo­se­bi­tă; des­pre marea sa iubi­re faţă de Dum­ne­zeu şi întrea­ga cre­a­ţie. Tra­di­ţia spu­ne că pur­ta de gri­jă cu dra­gos­te nu doar de ani­ma­le­le domes­ti­ce ci şi de cele săl­ba­ti­ce. Când din greşe­a­lă a căl­cat un cuib de păsă­re­le, şi‑a pedep­sit acel picior neîncălţându‑l vre­me de un an de zile. Din aceas­ta reie­se îna­l­ta tră­i­re asce­ti­că şi duhov­ni­ceas­că a Cuvi­o­su­lui Dimi­trie. La vâr­sta de aproa­pe de trei­zeci de ani, şi‑a împli­nit dorul, după ce fra­ţii mai mici şi-au găsit ros­tu­ri­le lor, intrând în via­ţa mona­ha­lă. Prin nevo­inţe aspre, aju­nări, pri­ve­gheri şi rugă­ciuni cu lacri­mi a urcat trep­te­le desă­vârşi­rii, pri­mind bine­cu­vân­ta­rea sta­reţu­lui de a trăi ca pus­t­nic într-una din peş­te­ri­le de pe malul râu­lui Lom. Sin­gur în munţii pe care îi cunoş­tea atât de bine de pe vre­mea când era păs­tor, se bucu­ra de putinţa de a‑L slă­vi fără înce­ta­re pe Dum­ne­zeu. Aici la adânci bătrâ­neţe cu sufle­tul şi tru­pul sfinţi­te, cu bucu­ria, pacea şi mulţu­mi­rea dum­ne­ze­ias­că în suflet, neş­ti­ut de nimeni şi‑a sfârşit via­ţa. S‑a aşe­zat cu tru­pul între două pie­tre, sufle­tul zburându‑i cu bucu­rie spre ceres­cul Mire – Hris­tos. Stă­ru­i­toa­re­le rugă­ciuni ale mona­hi­lor, pre­o­ţi­lor şi cre­din­cioşi­lor din acel ţinut către Dum­ne­zeu i‑au scos la ive­a­lă sfin­te­le moa­ş­te, după câte­va zeci de ani. În urma unor mari inun­da­ţii, râul Lom ieşind din mat­că, pe lân­gă mul­te stri­căciuni şi vic­ti­me făcu­te, a scos pe valu­ri­le sale şi moa­ş­te­le Sfân­tu­lui Dimi­trie. Ele au fost iden­ti­fi­ca­te dato­ri­tă nestri­căciu­nii lor şi a unei minuni, vin­de­ca­rea unei tine­re, bol­na­vă de epi­lep­sie. Puse în Bise­ri­ca satu­lui moa­ş­te­le Cuvi­o­su­lui au ară­tat mul­te minuni şi vin­de­cări între care vin­de­ca­rea a doi epi­scopi grav bol­navi, Nechi­for şi Ino­chen­tie al Pri­slo­vu­lui.

În urma înde­lun­ga­tu­lui răz­boi ruso-turc, care a pus­ti­it şi vlă­gu­it ţinu­tu­ri­le Bal­ca­ni­lor, în anul 1774, gene­ra­lul Petru Sal­ti­cov, a luat moa­ş­te­le cu intenţia de a le duce în Rusia. La rugă­min­tea Domni­to­ru­lui român şi al Mitro­po­li­tu­lui Gri­go­re al Ţării Româ­neşti, cu spri­ji­nul bănesc al negus­to­ru­lui Hagi Dimi­trie, şi bine­cu­vân­ta­rea Mitro­po­li­tu­lui Pla­ton al Mosco­vei, moa­ş­te­le au rămas la Bucu­reşti, în cate­dra­la Mitro­po­li­ei.

De atunci Sfân­tul a deve­nit patro­nul şi ocro­ti­tor al capi­ta­lei Tării Româ­neşti. În faţa raclei cu sfin­te­le sale moa­ş­te s‑a rugat Tudor Vla­di­mi­res­cu în 1821 şi duhov­ni­cul său epi­sco­pul Ila­rion al Argeşu­lui, au înge­nun­chiat revo­lu­ţio­na­rii din 1848, luându‑l pe sfânt ca ocro­ti­tor, Dom­nul Uni­rii Ale­xan­dru Ioan Cuza în 1859, ofi­ţe­rii şi doro­banţii care au câş­ti­gat răz­bo­i­ul de inde­pen­denţă în 1877. În anul 1955, oda­tă cu cano­ni­za­rea pri­mi­lor sfinţi români, Patri­ar­hul Ius­ti­nian, a pro­pus gene­ra­li­za­rea cin­sti­rii Sfân­tu­lui Dimi­trie, în toa­tă Bise­ri­ca Orto­do­xă, fapt apro­bat de Sfân­tul Sinod, având ca zi de prăz­nu­i­re, ziua de 27 octom­brie, a doua zi după omo­lo­gul său, Sfân­tul Dimi­trie izvorâ­to­rul de mir.

Sfân­tul Cuvi­os Dimi­trie cel Nou, mân­gâie şi călă­u­zeş­te, zeci şi sute de cre­din­cioşi pele­rini care îi cer aju­to­rul, cin­s­tind sfin­te­le sale moa­ş­te.

Ano­ni­mul păs­tor, neş­ti­u­tul călu­găr şi pus­t­nic, a deve­nit cunos­cut în lumea întrea­gă. Con­du­că­tori de popoa­re şi mari dem­ni­tari, patri­arhi şi epi­scopi, i‑au cerut şi îi cer aju­to­rul, călă­u­zi­rea duhov­ni­ceas­că şi ocro­ti­rea. Stă­pâ­ni­tor al stă­pâ­ni­to­ri­lor, con­du­că­tor al con­du­că­to­ri­lor, păs­tor al păs­to­ri­lor, el con­du­ce, îndru­mă şi ocro­teş­te duhov­ni­ceş­te, cu dum­ne­ze­ias­că pute­re pe popo­rul cel bine­cre­din­cios. Ală­tu­ri de Sfân­tul Gri­go­re Deca­po­li­tul, Cali­nic de la Cer­ni­ca, Nico­dim cel Sfinţit, Dani­il Sihas­tru, Ioan de la Pri­slop şi alţi nenu­mă­ra­ţi sfinţi, ştiu­ţi sau neş­tiu­ţi, ierarhi, cuvi­oşi sau măr­tu­ri­si­tori, el este repre­zen­tan­tul Bise­ri­cii şi popo­ru­lui român în ceres­cul par­la­ment. Gri­ja lui este inte­gra­rea noas­tră în cereas­ca comu­ni­ta­te. El se roa­gă mereu lui Dum­ne­zeu pen­tru noi, înfă­ţi­şând în faţa noas­tră icoa­na vieţii sale în Hris­tos: cre­dinţa nestră­mu­ta­tă, iubi­rea fier­bin­te, rugă­ciu­ne neîn­ce­ta­tă, milă faţă de ori­ce făp­tu­ră. În faţa vre­mel­ni­ci­lor stă­pâ­nii şi a tre­că­toa­re­lor tira­nii, Sfân­tul Dumi­tru ne ara­tă Stă­pâ­nia cea veş­ni­că şi netre­că­toa­re a lui Dum­ne­zeu, care con­du­ce lumea prin sfinţii Săi. Bună­ta­tea, ade­vă­rul, drep­ta­tea şi sfinţe­nia, sunt teme­lia veş­ni­cei Sale împă­ră­ţii. Un con­du­că­tor ca să rămâ­nă netre­că­tor, tre­bu­ie să aibă ca pro­gram şi plat­for­mă poli­ti­că Evan­ghe­lia, pe care supu­şii să o ascul­te şi urmeze cu cre­dinţă şi cu dra­gos­te. Toa­te legi­le ome­neşti ar tre­bui să fie în duhul dum­ne­ze­ieş­tii Legi, să decur­gă din ea, fiind şi o expre­sie a legii mora­le puse de Dum­ne­zeu în om. Aces­ta este mesa­jul Ocro­ti­to­ru­lui Capi­ta­lei Ţării noas­tre – Sfân­tul Dimi­trie cel Nou, aceas­ta este rugă­ciu­nea şi dorinţa sa, iar bine­cu­vân­ta­rea lui vine de la Dum­ne­zeu pes­te toţi care îl cin­stesc pe El şi pe sfinţii Săi.

Amin.

Arhi­man­drit Andrei Coro­ian

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: