Tãierea capului Sfãntului Ioan Botezãtorul

Din Evan­ghe­lie cunoa­ş­tem că Irod, la un ospăţ pri­le­ju­it de săr­bă­to­ri­rea zilei de naş­te­re, a tăi­at capul Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­rul, la cere­rea Irodiadei.
În acea vre­me, Sfân­tul Ioan era întem­ni­ţat în cas­te­lul lui Irod de la Mahe­rus. Ioan îl mus­tra­se pe Irod pen­tru tra­i­ul lui nele­giu­it cu Iro­dia­da, care era soţia fra­te­lui său. În ura ei de moar­te, Iro­dia­da a sfătuit‑o pe Salo­me­ea, fii­ca ei, care dan­sa­se şi plă­cu­se oas­peţi­lor şi înde­o­se­bi lui Irod, să cea­ră de la aces­ta capul Bote­za­to­ru­lui că răsplată.

Capul Sfân­tu­lui Ioan a avut, după tra­di­ţia Bise­ri­cii, o isto­rie apar­te. El a fost de trei ori pier­dut şi de trei ori aflat. Pri­ma şi a două afla­re a capu­lui este săr­bă­to­ri­tă pe 24 febru­a­rie, iar A tre­ia afla­re a capu­lui Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­rul este prăz­nu­i­tă pe 25 mai.

Potri­vit tra­di­ţi­ei, Sfân­ta Ioa­na, feme­ia dre­gă­to­ru­lui lui Irod, este cea care a luat capul Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­rul din cur­tea Iro­dia­dei şi l‑a îngro­pat la Ieru­sa­lim, în mun­te­le Ele­o­nu­lui, într-un vas de lut.

După un timp, un pro­pri­e­tar bogat şi slă­vit a cre­zut în Hris­tos, şi lepă­dând pozi­ţia soci­a­lă şi toa­tă deşer­tă­ciu­nea aces­tei lumi, s‑a făcut monah, luân­du-şi nume­le de Ino­chen­tie. Ca monah, el s‑a sălă­ş­lu­it chiar la locul unde se află îngro­pat capul Bote­za­to­ru­lui Ioan. Dorind să-şi zideas­că o chi­lie şi o bise­ri­cu­ţă, el a săpat adânc şi a des­co­pe­rit un vas de pământ în care se află un cap. Prin des­co­pe­ri­re dum­ne­ze­ias­că a aflat că este al lui Ioan Bote­ză­to­rul. Când s‑a apro­pi­at însă de tre­ce­rea la cele veş­ni­ce, spre a nu fi găsit şi pân­gă­rit de păgâ­nii ce se înmulţi­se­ră în zonă, el l‑a luat şi l‑a ascuns din nou în pământ, în ace­la­şi loc.

Capul Sfân­tu­lui Ioan Bote­ză­to­rul a fost pre­zent aici până în vre­mea Sfinţi­lor Împă­ra­ţi Con­stan­tin şi Ele­na, când Sfân­tul Ioan Bote­ză­to­rul s‑a ară­tat unor doi călu­gări şi le‑a porun­cit să dezgroa­pe cin­sti­tul său cap. Aceas­ta e soco­ti­tă cea din­tâi afla­re a sfân­tu­lui cap.

În vre­me ce călu­gă­rii călă­to­reau cu capul sfân­tu­lui într-un sac, au întâl­nit un olar şi i‑au dat aces­tu­ia să ducă sacul. Din cau­za lene­vi­rii lor, Sfân­tul Ioan i‑a cerut ola­ru­lui să fugă de cei doi călu­gări. Ajuns aca­să, ola­rul s‑a bucu­rat de mul­te bin­e­fa­ceri dato­ri­tă pre­zenţei capu­lui pro­ro­cu­lui. Când şi‑a simţit sfârşi­tul, ola­rul a pus capul sfân­tu­lui într‑o raclă şi l‑a dăru­it suro­rii sale. Racla va ajun­ge în gri­ja lui Eus­ta­ţiu, un monah ari­an, care locu­ia într‑o peş­te­ră. Mul­te minuni se vor petre­ce la aceas­tă peş­te­ră. Din nefe­ri­ci­re, Eus­ta­ţiu spu­nea că dato­ri­tă pute­ri­lor sale sunt pre­zen­te minu­ni­le, oame­nii neş­ti­ind ce ascun­de în peş­te­ra sa. După un timp, Eus­ta­ţiu, şti­ind că va fi tri­mis în exil, îngroa­pă capul Sfân­tu­lui Ioan Botezătorul.

Peş­te­ra va fi locu­i­tă de niş­te monahi cre­din­cioşi, care vor ridi­ca în apro­pi­e­rea ei o mănăs­ti­re. În anul 452, arhi­man­dri­tul Mar­cel, sta­reţul ace­lei mănăs­tiri, a văzut un foc mare la peş­te­ra de lân­gă ora­şul Eme­sa, în tim­pul cân­tă­rii psal­mi­lor. Aşa a aflat în chip minu­nat capul sfân­tu­lui. Aceas­tă este soco­ti­tă a două afla­re a cin­sti­tu­lui cap al Botezatorului.

În tim­pul lup­tei împo­tri­va sfin­te­lor icoa­ne, capul Sfân­tu­lui Ioan a fost îngro­pat la Coma­ne, de unde a fost adus în Con­stan­ti­no­pol, de către Sfân­tul Igna­tie (860), în vre­mea împă­ra­tu­lui Miha­il. Aceas­tă este cea de‑a tre­ia şi cea din urmă afla­re a cin­sti­tu­lui cap.